(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 13 octombrie 2012

Eco Locatie (si) Logica (II)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 13, 2012

Se mai dau inca doua texte (a) si (b):

Iubire şi idolatrie

“Primesc de la un cititor pe nume Valentin Stângă următoarea întrebare: „Cum disting ca spectator (dar şi ca trăitor, când e  cazul)  între iubire şi idolatrie? Ce anume îl separă pe omul îndrăgostit de omul idolatru?“.

Domnul Stângă gândeşte viguros şi scrie excelent. Îi mulţumesc pentru dificila întrebare şi sunt flatat că mă crede apt să lămuresc lucrurile. Nu sunt. În viteza unui simplu editorial pot încerca doar să mai fac câţiva paşi pe drumul analizei infinite inaugurate de el.

Mi se pare esenţial să observăm că între îndrăgostit şi „obiectul“ iubirii sale avem de-a face cu o specie de continuitate. Cei doi sunt în acelaşi plan: planul comunicării împărtăşite, al unei emotivităţi omogene, al unui afect în permanentă mişcare de la unul la altul. Iubirea se exprimă, adesea, ca indistincţie. Treci neîncetat în celălalt şi celălalt trece neîncetat în tine. E vorba, cu alte cuvinte, de un ritual al participării. Al participării reciproce. Te regăseşti, clipă de clipă, în cel care se regăseşte în tine. Duci apropierea până la identificare. Transformi diferenţa în complementaritate şi stricta cunoaştere în recunoaştere.

Idolatria stabileşte între idolatru şi idol un cu totul alt raport. Nu unul de continuitate, ci unul de ruptură. Idolul e o expresie a distanţei. E necontenit deasupra şi departe. Idolatrul îl priveşte cu o extatică teroare şi adoptă spontan un ritual al obedienţei.

În vreme ce partenerii unui act de iubire coexistă în acelaşi teritoriu, sau îşi construiesc un teritoriu al lor, idolul şi idolatrul nu trăiesc în aceeaşi lume. Cel dintâi e un conglomerat de putere, cel de-al doilea – un conglomerat de dependenţă. Idolatrul nu speră şi nu îndrăzneşte să urce la nivelul idolului său. La fel, idolul nu-şi pune problema să coboare la nivelul celui care îi oficiază cultul. Idolul nu se întrupează. Nu stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii, nu se lasă ucis de netrebnicii lumii. E suveran,rece, invulnerabil.

Într-un cuplu de îndrăgostiţi, nu există, în mod normal, relaţii de subordonare. Când unul dintre parteneri devine dominator, când apare ideea unei ierarhii a calităţilor, cuplul e în pericol. Iubirea impune amândurora un comportament slujitor. Fiecare se dedică celuilalt, fiecare se simte bine să fie în serviciul partenerului.

Idolatria e, dimpotrivă, slujire unilaterală. Idolul nu spală niciodată picioarele idolatrului. Faimoasa iubire curtenească nu era scutită de un anumit halou de idolatrie, cu pasiunea ei pentru „madonizarea“ femeii, cu echivalareaconstantăa îndrăgostirii cu „vasalitatea“. Rezultatul era un soi de destrupare trăită trupeşte.

Dar îndrăznesc, domnule Stângă, să suspectez niţeluş de idolatrie şi imaginea dvs. despre „femeia iubită“: „mântuită de accesoriu, de penumbre incomode“.

Nu ne putem îndrăgosti de statui. De esenţe. De lumini incoruptibile.

Idolatria, cum ştim, înseamnă şi a lua un lucru drept altceva decât este. Faţă de idolatrie, iubirea e un miracol de realism: ea celebrează fiinţe vii, nu fantasme.

Diferenţa dintre omul îndrăgostit şi omul idolatru? E totuna cu diferenţa dintre dialog şi poruncă. Dintre entuziasm şi frică. Mă opresc deocamdată aici. Pentru continuare, vă dau întâlnire peste 20-30 de ani.” – Andrei Pleşu: Iubire şi idolatrie 2 decembrie 2011

Sursa (n.b. asa cum este pomenita la Romanica Blues ar fi) : Blog de veghe – blogul Nicoletei Savin – 😉 n.b. Sursa ??? Halal sursa! Mai mult tranzitie.

Textul de mai sus, luat, pre-luat si re-luat intr-un numar incredibil de ori si feluri, de exemplu AICI la Romanica Blues ori AICI – la Nicoleta Savin, printr-un minimal copy-pasete cu ghilimele SI chiar si AICI – la Nicoleta Lazar DAR, a vazut lumina zilei întâiasi data pentru prima oara in premiera, la originea lui originala, AICI – in Dilema Veche unde a si fost consemnata atingerea dintre cele doua spirite pereche intrupate in doi eseisti diferiti. La  locatia respectiva au fost consemnate si unele comentarii inca disponibile publicului larg, din care spicuim:

=-=-=-=-

unele dintre noi femeile nu mai dorim a fi mintuite de mintuitorul insusi (iaca, taman in simbata mare), darmite de iubiri accesorizate, penumbrite si tusate banal. caci de la freud stim ca ce nu ne place in noi tindem sa proiectam in altii (altele).

astea fiind zise, mie ‘vampirica’ imi suna a compliment, in care caz idolatrizarea e oricind preferata.

.

Aoleu, aoleu, aoleu! Vai. Presupun ca „cititorul” Valentin Stângă care „gîndeşte viguros şi scrie excelent” este una si aceeasi persoana cu „scriitorul” Valentin Stângă care„gîndeşte excelent şi scrie viguros” la acceasi gazeta cu dl. Plesu. Prin urmare, spre condensare, ar fi fost mai normala formula „colegul” ca de la iubit la iubitor si nu „cititorul” ca de la idol la idolatru. Desigur ca incurcatura poate fi trecuta cu vederea intrucat ar fi nerealist sa ne asteptam ca dl. Andrei P. sa citeasca Dilema cu aceeasi atentie ca-n trecut sau cu aceeasi atentie ca dl. Mircea V. in prezent. Astept nu mare nerabdare si viguroasa emotie reactia d-lui George Razvanescu (sau invers) despre care se poate crede ca este deja devastat de intorsatura pe care o iau lucrurile dupa interventia d-lui Andrei P. vizavi de existenta d-lui Valentin S. In egala masura ma apasa emotii inefabile in legatura cu iminentza reactiei asteptate legitim dinspre cunoscutul d. Polichinelle. Pacat ca aici nu e nici pe departe locul potrivit in care acest d. Valentin S. sa poata fi privit ca o poarta potrivita de intrare intr-o tema foarte suculenta: proiectia ortogonala a “problemei originalitatii artistice nascatoare de unicitate stilistica” pe frontiera dintre “falia tectonica solida a creatorilor consacrati” si magma fierbinte a anonimatului din sub-sub-teran. Frontiera respectiva fiind o suprafata curba foarte complexa, umbra problemei pe acea suprafata ar avea cu siguranta forme cu totul surprinzatoare. De neanticipat. În viteza unui simplu editorial…

P.S. Postscriptumul articolului (o stire) musteste de deschideri si perspective filosofice (Ce este omul?) care invita publicul bagator de seama sa comenteze. A se comenta. Mai intai insa voi sa vaz „connturile” si apoi ma voi pronunta in instanta acestei agore. Am cheseaua la mine. Unde sunt galosii?

Bine, am înţeles. Aveţi cheseaua. Vă întrebaţi unde sînt galoşii. Perfect. Dar – zic şi eu – poate că adevărata întrebare este „unde e dulceaţa?”. Nu?…

Ma bucura sa constat ca „excelenta cu frisca” a d-lui Goe (un progres notabil. as zice, de la magiun la frisca) sclipeste eroic fiind incadrata, prin bunavionta moderatorului, (merci) de „doi tâlhari” cu brate tari, cu minti destepte, inimi mari: arhigroup si Razvan Georgescu. D-le Moderaror va rog sa-mi spuneti pe care dintre talhari sa-l iau cu mine si pe care sa vi-l las d-voastra, ca sa faceti Dilema Vesela cu/ca el. Aveti vreo preferinta? Eu am una dar nu v-o spun inca pentru ca n-as vrea sa va influentez.

Este aproape firesc ca un moderator sa fie intotdeauna pre/ocupat de false probleme. Eventuala absenta aparenta a dulcetei nu poate fi o problema reala intr-un univers in care nimic nu se pierde, nimic nu se castiga ci totul se transforma. Galosi sa fie caci materia necesara umplerii lor se va gasi. Serbet de ex. Adevarata problema ar fi daca mai poarta cineva galosi in post-modernism, sau daca ar trebui sa poarte. Aceasta e problema!

Discutia aceasta este deja o dulceata. Sper ca dl. Moderator s-o imparta cu altii si sa n-o manance singur pe toata pe furis.

P.S. Am vazut cele doua conturi evanghelice care sunt vreo patru. Puse la cale de niste novici tupeisti, respectivele facturi n-ar putea sa pacaleasca prea multa lume, iar cei care ar putea fi pacaliti de „plastografiile” respective n-ar merita sa fie treziti din reverie printr-un anunt atat de brutal. Ma rog, riscul ramane destul de mic pentru ca falsii amici ai falsului Plesu nu par a fi cititori in Dilema. Cititor la Dilema fara dileme este insa simpaticul domn Razvan Georgescu, care iata isi poate face din nou de lucru. De data aceasta pe teren.

Urât, prostesc si inutil gestul celor care s-au folosit de marca „Andrei Plesu” pentru a marca si a se remarca in hiperspatiu. ☺

  • Curat murdar – adăugat de arhigroup la data de 23 Aprilie 2011 01:04:30

Excelentă replica dată acestui hibrid refulat rezultat din încrucişarea unui Ionel din Vizita şi eroul al cărui nume şi l-a asumat. Da, Caragiale nemuritorul!

Domnilor din arhigroup, in afara de excelenta d-voastra contributie la dezbaterea tematica propusa (atat de) didactic, in acord logic cu DEX-ul cu normele in vigoare de catre dl.Plesu (idolatrie vs. iubire), si dincolo de abilitatea de a fi priceput exact (sper) noima vorbelor de duh ale moderatorului Vasilescu, nu pot sa nu remarc partea umanista a interventiei d-voastre colective, un adevarat balsam peste psihicul extern (sic) moderatorului, asa cum va fi fiind perceput de opinia publica si fluida din subsol-bemolul de la Dilema. Asadar fiti pe pace. V-am remarcat. In numele articlierului, al moderatorului si-al d-lui Goe. Admin.

  • Ura! – adăugat de Razvan Georgescu la data de 25 Aprilie 2011 01:04:09

Merg si eu o statie cu dumneavoastra, domnule (doamna?) arhigroup! Dl Goe e caragialesc pana la greata, sa ma ierte copiii astia si Maestrul Cosasu.

* * *

Pentru operativitate celelalte comentarii pot fi citite AICI. Vi le recomand cu caldura pentru sunt pline de surprize-surprize pe Facebook.

Cum să scriem elaborat despre nimic

În Dilema Veche de săptămâna trecută d-l Andrei Pleșu publică niște rânduri adresate de un fan al domniei sale. Reiau aici partea cea mai ațoasă:

“(…) diferența o face aici felul în care obiectul acestor afecte e potențat, respectiv obnubilat de percepția, discursul și faptele admiratorului său. Iubită, femeia e mântuită de accesoriu, de penumbre incomode, de tușele banalității sterile. Idolatrizată, ea devine stridentă, rebarbativ păstoasă, vampirică. “

Nu m-aș fi oprit asupra acestui pasaj dacă editorialistul, de altfel unul dintre cei mai puțin prețioși vorbitori și scriitori de limbă română, nu ar fi ținut să ne convingă că avem de-a face cu o mostră de scriitură de calitate:

“D-l Stângă gândește și scrie excelent.”

afirmă d-l Pleșu.

Am recitit de câteva ori paragraful cu pricina și n-am găsit altceva decât un vocabular bling-bling, o înșiruire de ghiuluri lingvistice, aruncate la ‘șto ca pătrunjelul în ciorbă. Sau, cum ar fi scris d-l Stîngă, o exhibare narcisică a unui lexic baroc care nu reușește să camufleze nici ego-ul, nici ponciful. Mă rog, chestie de gust.

Pasajul mi-a adus însă aminte de un text scris în 1968 de istoricul de artă Stringfellow Barr și, de fapt, aici voiam să ajung. Textul d-lui Stângă ilustrează un prost obicei cultivat de prea multă vreme în rândul oamenilor educați. Zice Barr:

We are suffocating from a fausse élégance that scorns the honest, clear, four-letter word. And quite aside from the obscene ones, hundreds of splendid four-letter words are waiting to work for us. Is it possible that we discussants are oppressed by a subconscious suspicion that we are really saying precisely nothing and that this nothing will stand up as conversation only if we say it elaborately? – Cum să scriem elaborat despre nimic – by DRAGOS BUCURENCI on 26 APR 2011 in CEI TREI TENORIMOFTURI

Tags: a nu spune nimicandrei plesuculturaeducatieelaboratintelectualineologismepretios,pretiozitatistringfellow barrvalentin stangavocabular

De acelasi autor: Puterea cuvintelor   😯 //  Ce faci când vrei mai mulţi copaci? 

Si 10 comentarii foarte in ton cu “Cum să scriem elaborat despre nimic” consemnate taman la pont la fata locului (un alt loc la care cele doua spirite pereche intrupate in doi eseisti diferiti au mare trecere si se bucura de o atentie speciala:

  • Vlad 27 Apr 2011 at 2:52 am – Concupiscenta neologismelor folosite de D-l Stanga imi pricinuieste silentiozitatea.
    .
  • MR 27 Apr 2011 at 9:41 am – Adica neiubita o femeie este inecata de tusele banalitatii sterile ale unui biet accesoriu. Dragut spus, daca stai si te gandesti bine.
    .
  • carioca 27 Apr 2011 at 4:52 pm  – cam ai dreptate. ce-o fi cu domnul Plesu. “Plesul” era sa scriu, poate ca sa-i arat sincer ca-l mantuiesc pre dansul de accesoriu.
    .
  • Rux 27 Apr 2011 at 8:37 pm – Am citit superficial tot articolul si oricum cred ca-mi scapa intregul context pentru ca astazi am capsa pusa. Sa-l recitesc. Ok, recitit! Diferenta dintre iubire si idolatrie o fac perceptia, discursul si faptele subiectului (care iubeste sau, dupa caz, idolatrizeaza)? Ok ok, pana aici, bine. Dar Doamne-sfinte-care-esti-in-ceruri-sau-nu, ce vrea sa zica cu obiectul (femeia) e potentat sau obnubilat? Iubirea SAU idolatria isi potenteaza obiectul? Iubirea sau idolatria isi obnubileaza obiectul? Respectiv, care face ce? Si cum e obiectul – potentat sau obnubilat – de ajunge rebarbativ pastos? Ca de fapt aici as vrea sa ajung.Sper ca obiectul are si sansa unui ‘intre’, ca altfel, saraca… mantuita de tusele banalitatii sterile (NU FECUNDE!) sau urata si moale (nu frumoasa si tare ca… spre exemplu… un falus roz?), nu vad cum i se mai poate fauri un destin, fie el si de obiect.Mie-mi place Plesu, pe cuvant… dar nu vad nici gandirea viguroasa nici scrisul, cum i-a zis… excelent? al D-lui Stanga. E pedant. Dar gol. Nu ca un ‘obiect’ dezbracat, inLauntru gol. Sau poate doar inLauntru e plin si e gol doar scrisul. Gata, m-am confuzat.
    .
  • Casandra 27 Apr 2011 at 11:13 pm – Stilul asta este de fapt foarte raspandit printre scriitorii si criticii romani. Este de-a dreptul penibil. De exemplu, niciun adjectiv nu trebuie sa se gaseasca in singuratate, fara adverb: “rebarbativ pastoasa”! Ha haa! Si de preferat e sa combini un neologism cu un cuvant neaos, ca sa-ti arati extinderea lexicala si sa creezi un contrast, fara de care totul ar fi prea fad, nu-i asa? Haaaaaa! Rebarbativ pastos!
    .
  • Constantin 30 Apr 2011 at 12:48 am  – A se citi “Despre Scris” de Stephen King – sau cateva carti de Hemingway. Mie imi place stiul simplu si clar.
    .
  • i.f 30 Apr 2011 at 3:57 am – Hah, imi aduc aminte de articolul cu pricina, mi-am spus “Ce ironie simpatica!” atunci cand am citit ca domnul Stanga ar gandi viguros si-ar scrie excelent. Dar mi se pare ingrijorator gandul ca Plesu ar fi putut fi spune una ca asta la modul serios.Pare, oricum, sa fi devenit un soi de gluma culturala, am auzit deja de cateva ori spunandu-se despre autorii unor texte hilare (infioratoare?) c-ar gandi viguros si-ar scrie excelent, iar articolul a aparut abia de o saptamana. Deci ceva bun tot a iesit din intreaga poveste.
    .
  • i.f 30 Apr 2011 at 4:04 am – Oops, mi-au scapat ceva cratime-n exces, sa-mi fie cu iertare.
    .
  • micelnic 01 May 2011 at 8:31 pm – @i.f. nu cred, nu pot sa cred ca dl. plesu a spus-o serios! ironia domniei sale este uneori atat de fina incat e greu de perceput! oricum, “stanga” pare a fi un nume ridicol predestinat (sic!)!
    .
  • pavelina 13 May 2011 at 12:44 am – Cum poate fi o femeie pastoasa? Exista si femei spumante? Sau poate abrazive? Acest “haiku” elastic si carnavalesc al domnului scriitor m-a complexat teribil.

http://www.youtube.com/watch?v=vU2EciADd8o

Nu se cere nimic. Nu se cerne nimic. Zau.

Clarificare:

Posted in Arcaluigoeologie | 32 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: