Complicii intelectuali ai lichidării ICR
Posted by Arca lui Goe pe octombrie 16, 2012
Anihilarea de facto a ICR a fost legitimată, insidios și tenace, de unii intelectuali „critici“ cu mult timp înainte de a fi pusă în operă de politicienii USL. Lichidarea, practic, a ICR prin transformarea sa într-o oficină de propagandă politico-cultural-naționalistă în străinătate (ba chiar și în România, judecând după înființarea absurdă a patru filiale „în provinciile istorice“) este, desigur, o operațiune de care actuala putere se face răspunzătoare. Dar ar fi superficial să ne oprim aici. ICR e victima unui „război cultural“ de ani de zile, îndreptat mai ales împotriva lui H.-R. Patapievici și a așa-zisului „grup“ al „boierilor minții“ – după sintagma lui Sorin Adam Matei – căruia i-ar aparține. Ceea ce trustul Intact și alte medii de acest fel o spun acum agresiv au afirmat-o de-a lungul timpului în mod mai subtil, dar tot nociv intelectuali diverși, de la Sorin Adam Matei însuși la alți semnatari ai volumului coordonat de el, Idolii forului, 2010 – Daniel Barbu, Gabriel Andreescu, Michael Shafir, István Aranyosi, Mona Momescu, Vasile Morar etc. (M-am mai referit la acest volum în trecut în revista 22.) Au spus-o și unii dintre cei care scriu sau au scris la Observator cultural; este adevărat că acum unii dintre ei, spre onoarea lor, se arată critici față de ultimele schimbări la ICR. Au spus-o și alții, în diferite publicații, pe hârtie sau online.
Se poate observa, de pildă, că în volumul amintit mai sus, numele H.-R. Patapievici revine obsesiv, atunci când trebuie sugerat că „intelectualii lui Băsescu“ „s-au autosuspendat din calitatea de intelectual“, deoarece au acceptat funcții remunerate sau „numai simbolice“, cum scrie Michael Shafir. ICR era vizat direct. (De unde și teoria brutală a „sinecurii“ pe care a respins-o recent și pertinent Liviu Ornea.) Pe de altă parte, pledoaria lui Sorin Adam Matei pentru o „clasă de mijloc“ a intelectualilor voia să acrediteze teza că același grup se comportă elitist, practică „ritualuri inițiatice de grup“ și blochează accesul democratic al altor personalități valoroase. Membrii grupului s-ar susține reciproc, favorizând coteria de interese nelegitime și disprețuind competiția liberă a ideilor pe piață. Cum să admiți menținerea unei astfel de conduceri la cârma ICR?, te întrebi atunci în mod firesc. În același volum, istoricul Lucian Năstasă-Kovács se plângea că ICR nu se ocupă de traducerea și difuzarea unor opere valoroase peste hotare, „lăsându-i pe străini să creadă că România actuală are numai câteva creiere, fără a se bănui că acestea sunt profund cauționate“ (p. 174). Schimbarea se impunea, nu-i așa? Iat-o, a venit odată cu filosoful Andrei Marga! Mai brutal, Liviu Antonesei insinua recent pe blogul său că traducerea masivă pe spezele ICR a lui Mircea Cărtărescu se datorează unor articole favorabile scrise despre Traian Băsescu. Dacă o spune un intelectual cu autoritate, de ce nu ar prelua entuziast ideea și Antenele? Iar Bianca Burța-Cernat, în Observator cultural, nr. 643, pare în continuare convinsă că, atunci când critic actuala conducere și politică a ICR, am un partizanat afectiv, deoarece „grupul meu“ ar fi pierdut controlul unei instituții „pe care se simțea singur îndreptățit să o administreze“.
Din nefericire, politica editorială efectivă practicată de ICR – bazată numai pe susținerea financiară a opțiunilor editurilor străine -, politică absolut independentă de gusturile literare și amicițiile echipei de conducere sau ale vreunui „grup ocult“ care ar fi „cauționat“ traducerile, nu a fost câtuși de puțin evocată în niciuna dintre aceste luări de poziție – și mă îndoiesc că din neștiință. Dar dacă această ignorare înspăimântătoare a faptelor vine din partea unor intelectuali și oameni de știință, ce să te mai aștepți atunci de la canibalii Antenei? Altceva, în schimb, au „observat“ intelectualii „critici“: că „grupul“ respectiv în frunte cu fostul director al ICR (și adjuncții Mircea Mihăieș și Tania Radu) ar fi nedemocratic și retrograd în toate formele, cu consecințe nefaste asupra politicii instituției: „Sub președinția lui H.-R. Patapievici, scria Gabriel Andreescu în același volum din 2010, ICR a devenit sponsorul a numeroase concordii cultural-confesionale, favorizând, din poziția sa de demnitar, atitudinile religioase“.
Dar „grupul“ cu pricina nu ar fi fost, chipurile, numai autosusținut, autoproclamat ca „genial“, nu ar fi fost numai inconsecvent moral și logic, nu doar „nu ezită să pretindă și să primească beneficii materiale și simbolice aidoma vechilor boieri, dar nu mai puțin a noilor descendenți din familia simbolică a lui Tănase Scatiu“ (Vasile Morar, Idolii forului, p. 117), ci ar fi fost și incompetent profesional. Cu mult înainte să intervină Gâdea sau Nistorescu, au luat cuvântul, de-a lungul timpului, intelectuali „fini“, precum Sorin Adam Matei, Ciprian Șiulea, István Aranyosi, Alina Mungiu-Pippidi, care au susținut că H.-R. Patapievici (ca și Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu etc.) nu este nici savant, nici filosof: articole cotate ISI nu are, „contribuții“ științifice nici atât. Mai rău, după Ciprian Șiulea (Retori, simulacre, imposturi), el este și „foarte puțin original“. Un fel de fraudă intelectuală majoră ar fi fost impusă publicului românesc naiv! (Nu l-am auzit pe d-l Șiulea discutând „originalitatea“ actualului director al ICR sau a tezei de doctorat a primului ministru, dar avem răbdare!)
Cu idei „greșite“ privitoare la democrație și cultură, aparținând unui grup „elitist“ și autoimpus prin fraudă intelectuală, pândind beneficii materiale și simbolice de la Traian Băsescu, nemeritându-și de fapt nici măcar titlul de „intelectual“ sau de „filosof“, blocând cunoașterea peste hotare a unor români cu adevărat valoroși, H.-R. Patapievici cu echipa sa și cu cei pe care i-a finanțat prin ICR (precum Mircea Cărtărescu și atâția alții) nu avea voie să nu fie urgent debarcat de la cârma ICR, iar politica echipei sale – inversată. Anihilarea de facto a ICR a fost, așadar, legitimată, insidios și tenace, de unii intelectuali „critici“ cu mult timp înainte de a fi pusă în operă de politicienii USL. Acum, după ce, conform programului unui alt intelectual „critic“, filosoful Andrei Marga, străinătatea va auzi înmărmurită despre promovarea „caloriferului transilvan“, poate că unii dintre complicii intelectuali mai vechi sau mai noi la distrugerea de facto a ICR vor fi căzut pe gânduri. Dar alții – sunt convins – își freacă mâinile… // – de Andrei Cornea
Cuvinte cheie: ICR, Marga, Patapievici, intelectuali, Observator cultural
Dl.Goe said
Regretam sincer faptul ca, din motive necunoscute, Andrei Cornea a omis sa-i mentioneze ori sa-i introduca, intr-un fel sau altul, pe intelectualii Dorin Tudoran si Viorel Padina (amicii miei) vizavi de tema dezbatuta, desi ei s-au straduit din rasputeri sa fie bagati. Intrucat nu ne-am putea imagina ca Andrei Cornea nu este la curent cu stradaniile celor doi inelectuali sau ca nu le-ar aprecia ca fiind notabile, punem omiterea lor discreta din discutie pe seama faptului ca ei se afla atat de departe, plecati in strainatate. Totusi discretia lui Andrei Cornea ii pune pe cei doi in postura ingrata de a nu avea motive sa-i raspunda, rapindu-li-le astfel un pun prilej de dezbatere. Contam pe imaginatia si spiritul de improvizare al celor doi. Dorin Tudoran ar putea sari in apararea fratelui Liviu Antonesei, iar Viorel Padina ar putea sa se refere la una dintre productiile sale anterioare (de pe Facebook) la care (inevitabil) Andrei Cornea se refera fara sa-l mentioneze explicit. A nu-i raspunde lui Andrei Cornea ca si a nu-i atrage atentia lui Mircea Cartarescu in ce strachini calca ar fi inadmisibil. Ar fi un gest nepatriotic de egoism si indiferenta. Ceea ce celor doi nu le sta in caracter.
ApreciazăApreciază
Vali said
Cu disidentul fascinat de sine Padina am un dialog (in desfasurare) pe forumul de comentarii de aici:
http://www.contributors.ro/cultura/o-capodopera-numita-orbitor/
Omul e „savuros” in variante greu de cuantificat.
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
Oh, ma bucur enorm-dar-cu-masura ca l-ati descoperit pe „disidentul” fascinat de sine. Ceea ce mi-a placut cel mai mult, in (aparentul) dialog pe care l-ati purtat cu domnia sa, este usurinta cu care v-a luat de nou-nout din luna picat, turnadu-va cu o dezarmanta nonsalanta, ca si cum le-ar spune pentru prima oara, aceleasi clisee ultra-uzate pe care le-a cantat de nenumarte ori pe la foarte multe alte mese, multor urechi. Mi-e teama insa ca n-ati trecut testul de incredere (reciproca 😉 ) necesar pentru continuare si aprofundare. Senzatia mea este ca l-ati speriat ireversibil si ca se va fi inhibat definitiv in etalarea savorii sale, intr-adevar greu de cuantificat. Mi-ar placea sa ma insel pentru ca, desi nu-mi pot imagina ca ati mai putea scoate de la dânsul ceva cu adevarat nou si nemaivazut in materie de „savoare” (fata de cele constatate „personal” ori in calitate de spectator al pseudo-dialogurilor sale purtate cu te-ai mira cine; cele mai interesante care-mi vin acum in minte fiind cele cu Sorin Cucerai si Dorin Tudoran, doi sadici), totusi pastrez speranta secreta ca cineva sau ceva l-ar mai putea sccoate din rutina cåilor batatorite pe care aluneca (gliseaza?) captiv, obosit si obositor, tocind/tocînd suprafata lucrului in sine. Caci este si groaznic de superficial.
Foarte interesat, captivant as zice, este si faptul ca se incapataneaza sa va confunde cu Zoso. Sper sa nu va cuprinda iarasi panica de a nu înșela așteptările celor care te confundă cu un surogat de-al tău… Si mai sper ca trecerea de la … la Zoso sa va fie lina… Trebuie sa zbor…
ApreciazăApreciază
Vali said
Mie omul îmi lasă senzația unui melanj bezmetic de Madam Blavatsky și Cornelu Vadim Tudor…
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Patapievici, după câte insulte a adus poporului român, drept el, urmaș a uneia dintre cele mai contestate etnii, recunoscută ca cel puțin neglijentă, ca să nu spun altfel, în a se purta atât moral, dar mai ales fizic ( vezi cantitățile industriale de sprayuri și pomade folosite de MRU , e drept că nu din banii lui , pentru a-și ascunde „miresmele ” )n-ar fi trebuit să ajungă acolo !
Adică să dai pe mâna unui asemenea individ, care a dovedit în repetate rânduri că urăște și disprețuiește poporul în rândurile căruia s-a oploșit precum ploșnițele) activitatea de promovare a culturii române, este un act de imbecilitate și iresponsabilitate ale cărui urmări s-au văzut atât în quasi batjocura numeroaselor reprezentații circale, care n-au făcut decât să ducă în derizoriu nu numai cultura, dar și autenticitatea specific românească, dar mai ales prin sumele enorme în valută cheltuite pentru aceste bătăi de joc cu program bine țintit !
Se pare că găștile astea alogene înfiripate mai peste tot la nivel de conducere a unor sectoare economice, sociale sau politice își urmăresc cu tenacitate intențiile din ce în ce mai puțin ascunse de distrugere sistematică a societății românești !
Sunt curios dacă unul ca mine, ale cărui bune păreri despre Israel, sunt cam la fel cu ale lui Patapievici pentru România, ar fi ajuns să conducă pe bani grei activitatea de promovare a culturii ebraice în lume ?! 🙄
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
Măi, nemustăciosule, chiar nu obosești niciodată? Eu aș muri de plictiseală să repet permanent aceleași poncifuri.
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Păi, dacă sunt mulți ca tine…….
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
@ d’Artagnan – Aoleu! Aoleu… Mai exista inca insi care reusesc sa asculte, sa auda si sa analizeze zgomotul de fond ?! Ultima oara cand in lume s-a intamplat acest lucru au fost puse bazele teoriei Big Bang. Acum ce? O sa aflam ca in timpuri imemoriale a explodat mamaliga (de mei)? Sub atenta supervizare a lui Zamolxe…
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
Vă referiți la radiația cosmică de fond?
Probabil aveți dreptate. Știți că această radiație ne apare precum un corp negru? Oare?!…dar nu cred…
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
@ d’Artagnan – Cam da, caci orice univers care se respecta ontologic, cât de cât, are in background macar o radiatie cosmica de fond si si materii si energii intunecate. N-ai radiatie de fond, nu existi. Dar odata ce stii ca-i acolo si-i cunosti frecventa nu mai e cazul sa-ti bati capul cu ea. E si foarte greu s-o mai auzi. De aceea ma miram si eu de abilitatile d-voastra in privinta asta.
ApreciazăApreciază
Mihnea Mohor said
Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.
Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!
Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!
De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.
Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!
Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!
ApreciazăApreciază
Dl.Goe said
@Mihnea Mohor – Draguta poezie. E de d-voastra? Ati reusit foarte artistic sa va puneti in pielea lui Decebal. Dar poezia lui Mircea Cartarescu pe care o si recita (vezi videoclipul de la baza topicului) v-a placut? V-a trezit vreo emotie? Asa, de curiozitate, nu ca ar fi musai.
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Ce jigodii prefăcute pot fi unii 🙄
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Splendid poemul autobiografic al Cărtărescului. 😉
Dar toți banii îi face înterpretarea lui !
Ce ar face să pălească orice recitare a a unor viitori nobeli de la vreo școală specială, cu program normal .
Nu ca el !
Cu Natalie drept zână
Și cu ea în mână
O freacă de zălud,
până dă de Wood 😳
Din volumul, încă în lucru :
” Cu Natalie de mână ”
poemul „Pe sub plapumă” de nea… Mircea .
( cu dedicație pentru domnul Vasile, care este rugat să i-o dea Ebei, dacă reușește să-l găsească 😉 ).
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Nu știu de ce mi se pare că se potrivește unora de pe aici;) :
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
“În preziua în care aş fi putut lua premiul Nobel, am aflat că am mâncat cu linguroiul din banii publici, că imaginea mi-a fost construită de ICR, artificial, ca să facă propagandă lui Băsescu, că sunt agent de nu ştiu ce fel – nebunii paranoice de genul teoriei conspiraţiilor. Mult înainte de regimul Băsescu şi de ICR-ul lui Patapievici am luat şi de 4 ori Premiul Uniunii Scriitorilor, alţi bani publici. Nu e nimic de demontat, sunt numai lucruri însăilate fără urmă de inteligenţă, cu singurul scop de a mă murdări cu orice preţ. Ce voi face dacă aceste campanii vor continua? Nu ştiu, probabil că o să plec din ţară definitiv. Nu vreau să ajung să mă scuipe lumea pe stradă după 30 de ani de scris literatură.”
Wow !!!
Oare pleacă amândoi odată 😉
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Circulă pe net, deocamdată fără escortă de la SPP 😉 :
1968 – Vede lumina zilei Mihai-Razăvan Ungureanu. Medicii îi dau la naștere nota 9, dar MRU vine la mărire, deoarece voia neapărat să ia 10 și să termine maternitatea ca șef de promoție.
1969 – Apar primele probleme în familia Ungureanu. Din cauză că micul Mihai-Răzvan se parfumează excesiv, părinților le e imposibil să-și dea seama când face pe el.
1976 – Mihai-Răzvan Ungureanu are tot mai des probleme cu copiii de vîrsta lui. Aceștia îi reproșează că are un comportament bătrânesc, de elev de clasa a patra. Există însă și colegi care îl apreciază, spunând despre el că e un prieten de încredere, care știe să țină un serviciu secret.
1983 – Devine membru al Uniunii Tineretului Comunist. Are loc astfel primul său contact cu dreapta românească, al cărei lider avea să ajungă.
2004 – Devenit ministru de Externe, renunță la vechea sa unghieră personală și începe să-și taie unghiile doar cu unghiera de serviciu.
Februarie 2012 – Ajunge în funcția de prim ministru al României. Întrebat de un jurnalist de ce lucrează la stat în loc să activeze în mediul privat, unde ar câștiga mai bine, Mihai-Răzvan Ungureanu mărturisește că oricum nu face asta pentru bani, ci pentru parfumuri.
Mai mult amintește că soția sa câștigă 7.000 de euro lunar ( cam cât îl costă pe el cheltuielile cu Corina Vințan, uneori doar într-o singură depălasare).
Aprilie 2012 – Este înlăturat de la Palatul Victoria. Rămas fără acces la resursele Guvernului, MRU descoperă uimit că se găsesc bețișoare de scobit în ureche și în comerț.
August 2012 – Refuză un job extrem de tentant. Deși salariul era ok, nu s-a înțeles cu angajatorul la șampon și unghiere. Decide să se axeze pe politică, întrucât e un domeniu care i-a adus de-a lungul timpului foarte multe satisfacții profesionale și produse cosmetice.
ApreciazăApreciază
d'Artagnan said
Programe economice la români…
http://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2012/10/19/dau-un-vot-pentru-un-program-economic/#comment-13288
ApreciazăApreciază