(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Gigi duru (?)

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 22, 2012

Nu, nu este vorba despre George B. din sub-urbea P. Nici vorba. Este vorba despre un alt mare dur care nu simte dureri, nici macar chinurile deselor nasteri intelectuale (fiind un creator caruia mintea-i fata de-a pururi, la blog) si care nu vede niciun ochi de pe lume. Plângand. Normal. Caci nici astazi nu i-a mai trecut efectul anesteziei administartå cand a fost operat de sora Camelia pentru extirpare. Si nici din carantina n-a mai iesit de atunci desi intre timp au trecut de 40 de ori cate 40 de zile si mai bine. Aceasta fiind starea, acesta fiind omul iata ce (si cum) a inteles auto-exilatul Tudoran din påtaniile scriitorului Mircea Cartarescu:

In opinia d-lui Dorin Tudoran,  

scriitor american de origine romana,

Mircea Cartarescu a fost linsat intr-o maniera evidenta si odioasa.

Despre ce n-a-nteles poetul care a trait o viata dintr-o greva a foamei, din intamplarile scriitorului Mircea Cartarescu, vom pomeni (poate) dupa o scurta pauza publicitara.  Asta in cazul in care nu vei deduce singur citind printre rânduri in textele de mai sus.

Geometrie: Se considera un con (conul D). Fie un punct P mare pe generatoarea conului. Cu toata consideratia se proiecteaza conul D in punctul P. Ghici ce e?

Gata! Pauza s-a terminat.
Intrati cu capetele in… nori.

Cica niste dizidenti
Duceau lipsa de clienti
Si-au rugat pe Rapaport
Sa le dea un pasaport.

Si le-a dat. Dar numai unul.

Intelectualul roman Dorin Tudoran (de marca) are o viziune groteasca asupra lumii si vietii (in special asupra vietilor altora, Tismaneanu, Liiceanu, Cartatrescu si altii). E viziunea sa si tine la ea asa cum e. Ca s-o pastreze nealterata s-a retras discret din viata publica, undeva la tara, pe un blog certocrat unde s-a inconjurat de o companie exclusivista, formata din personaje capabile (individual sau in grup) sa-i pastreze si consolideze aceasta viziune groteasca despre lume si viata, aprobandu-l direct, indirect sau mixt si necontrazicandu-l practic niciodata. Conectat la problemele acute ale tarii noastre (exclusiv dupa cum sunt ele etalate si esalonate in mass media, conul Dorin fiind un avid cititor mass media de limba romana) domnia sa este practic de/conectat „la” / „de la” realitate (fiind exclusiv, ah iarasi exclusiv, conectat la certocratie). De unde si derapajele, inconsistentele si actele ratate care abunda in pamfletele sale nemiloase.

Iata, de exemplu (vezi mai sus) felul in care il ia in tărbacă pe mai tânarul sau con-frate literar, Cartarescu, pentru cumplita naivitate a acestuia, ca si pentru inadecvarea si nejustificata emotivitate probate de catre nefericitul printz al Levantului, in lupta sa eroica cu dilema „a fi sau a nu fi” neutru din punct de vedere politic. Pentru necunoscatori trebuie amintit ca Dorin Tudoran (actualmente echi/distant politic si impartial) este (in fapt) durul luptator al rezistentei anticomuniste RO, care s-a batut eroic cu dictatura, infruntand cu pieptul gol teroarea Securitatii care il teroriza (nu?) trimitandu-i (de ex) falsi reporteri francezi (incaltati in guban) sa-l intervieveze si sa-l enerveze, facandu-i si sicane care au culminat cu votul de blam si excluderea, urmate de acordarea cartonasului rosu (cu insemnele RSR) pentru simplu fapt ca nu era cuminte si nu papa (ca de altfel intregul popor). Ei bine uimirea sa de azi, vizavi de ezitarile unuia care are dilme si temeri aiurea, chiar si atunci cand lupta de partea dictatorului, nu in contra acestuia, ar fi normala (nu?) in acord cu normele certocrate in vigoare. Hanlucinant asadar comportamentul bibicului Mircea. Si macar de ar fi sarmanul vreo mare minune literara. Caci nu e, dupa cum se poate deduce din aceea ca conul Dorin, din inalt, il mângâie parinteste pe cap, afirmand cu ingaduinta ca mda, „exista pagini excelente in “Orbitor”, dar…” (n.b. de aici nu rezulta decat ca conul Dorin a citit cateva pagini din Orbitor nu ca alti critici mojici care au tupeul sa emita aceleasi pareri tudoriene despre valoarea indoielnica a Cartarescului, afirmand insa in acelasi timp, cu seninantate, ca n-au citit si nici n-ar avea nevoie sa citeasca literatura lui Cratarescu pentru a-l putea incadra pe micutul nominalizat a doua oara (aiurea, tot aiurea) la premiul Nobel pentru literatura, la capitolul gogosi gonflate de prese). Aflat intr-un glorios top 1001 al poetilor romani din toate timpurile (undeva intre Vasile Cârlova si Viorel Padina, care-i si intrece pe ceilalti 1000 de dinaintea sa), poetul Dorin Tudoran il ia pe Mirciulica de sus cu o intr-adevar halucinanta suficienta, la fel ca pe Tismaneanu, pe Liiceanu si pe altii care (vai, saracii) nici nu merita sa fie mentionati aici si acum, si care nu se stie cum au ajuns sa-l enerveze, ingretoseze sau indispuna pe marele Dorin Tudoran.

Ma intreb totusi, daca mirarea conului Dorin (fata de agnoasele cartaresciene) este sincera. Daca intr-adevar domnia sa considera nefondate, ridicole, absurde, halucinante, temerile si spaimele lui Mircea Cartarescu. Desigur ca intr-o lume a bascaliei facile, precum cea in care traim, o asemenea atitudine este usor de adoptat, consolidand marea diversiune prin care sunt discreditati constant en gross si en details toti cei care misca in front (si in special cei care au autoritate si credibilitate). Totusi mi-e teama de tradare. Caci conul Dorin se tradeaza. El afirma (concesiv si ritos) „Linsajul lui MC este evident si odios”. Ceea ce i se intampla lui Mircea Cartarescu este, dupa cum afirma Dorin Tudoran, un linsaj evident si odios. Asadar riscul de a fi linsat, anticipat in mod simplu si corect (caci dificil nu era) de catre Mircea Cartarescu, are asupra conlui Dorin efecte halucinogene. Daca scriitorul Cartarescu n-a fost omorat, interzis, banat, sau macar bagat la inchisoare… eee atunci spaimele sale sunt ridicole. Dar daca totusi Dorin Tudoran intelege bine cum anume devine riscul grav de a fi linsat simbolic, de a fi transformat, prin hocus-pocus mediatic, in obiect al urii populare pentru vina de a nu fi stat pur si simplu in banca ta de scriitor silitor evitand a mai avea opinii politice? Ar insemna ca intelectualul Dorin Tudoran nu-i zevzec ci canalie.

Halucinante raman insa glumele dureros de serioase zise in pripa de conul Dorin cel nemantuit, precum aceasta: „De atat risc pe care ti-l asumi fiind pro basescu si pro PDL imi vine sa ma reintorc in Romania, sa simt si eu gustul riscului major…” Ca sa vezi dupa ce tânjeste bietul dizident, suparat in alt paragraf ca colegii sai intelectuali n-au recationat adecvat in favoarea sa si a suferintei sale, resimtita spontan dupa comunicatul odios dat de antene, prin care Camelia il anunta ca e suprimat de la gazeta pentru actul eroic de a fi scris un pamflet (ah) usturator, la spartul targului, in contra patronului sa. Nimeni nu s-a revoltat in favoarea eroului, fost con-silier. Ei bine asta conul Dorin n-o poate uita si prin urmare gaseste firesc se revolte dânsul in contra revoltarii alora care se revolta fata de micile rautati pricinuite, foarte justificat de altfel, lui Mirciulica Cartarescu. Pai se compara?

14 răspunsuri to “Gigi duru (?)”

  1. Radu Humor said

    Păcat că nu ți-a sărit și asta în ochi, dacă tot ți-ai băgat nasul pe-acolo 😉

    Fabulă

    Se dedică tuturor celor care l-au votat pe Traian Băsescu în 2004, în 2007, în 2009, sau care, din indolenţă ori pe motiv că “toţi sunt la fel”, n-au ieşit la vot pentru a scăpa de el, şi acum regretă.

    Pe căi obscure, javra ordinară,
    Tâmpită, cheală, vagaboandă, chioară,
    Ajunse rege peste-un neam de câini,
    Mereu în căutare de stăpâni.
    Şi, evident, gândind mereu în dodii,
    Se-nconjurase numai de jigodii:
    Numise premier un mops slugarnic,
    Ministru de interne-un buldog harnic,
    Ministră la turism – o căţea blondă
    (O curviştină de-aia “pudibondă”),
    Un pudel la cultură – efemer –
    Şi, meteoric, tot ca premier,
    Un doberman gonflat de îngâmfare,
    Trimis însă degrabă la plimbare,
    În mârâieli de javră umilită,
    De-o opoziţie abia trezită.
    Pe urmă, opoziţia canină,
    Dorind o reuşită mai deplină,
    Făcu un referendum, într-o vară,
    Să scape şi de javra ordinară.
    Şi mi se lăudă, măi frăţioare,
    Că, din palat, o bagă la-nchisoare,
    Cu gratii şi cu pat de pioneze,
    Numai să iasă câinii să voteze.
    Şi au ieşit vreo şapte milioane,
    Sărmane şi naive lighioane,
    Care-au crezut în javră ca-ntr-o mumă
    Şi s-au trezit că nu-i decât o ciumă.
    Jigodii insolente, de alt neam,
    Şi mai ales un porc de dog german
    Au început să urle ca la lună
    Că detronarea javrei nu-i a bună,
    Că le miroase lor a dictatură,
    Când cade un tiran şi-o secătură,
    Şi, de nu-i pusă imediat la loc,
    Se înarmează şi răspund cu foc.
    O curte-alcătuită din câini roşii,
    Capabili să îşi vândă şi strămoşii,
    Din ţara unde javra ordinară
    Domnea ca zeitate tutelară,
    Decise – şase voturi contra trei –
    Să pună javra iar la locul “ei”;
    Câinii cei mulţi tăcură în mod laş
    Şi javra se întoarse mintenaş.
    Morala:
    Aşa se-ntâmplă când un neam de câini,
    Mereu în căutare de stăpâni,
    Vrea neapărat un şef de stat “vânjos”:
    Pe urmă nu mai poate să-l dea jos

    ( de pe site-ul : ” Ascutirea luptei de clasa ” )

  2. ienupar said

    Acum incep sa stiu. Sunt intr-o lume paralela. Ce caut eu, un modest assistant manager pe aici? Pai, invat sa vorbesc. Va veni si Gandirea, incetisor. Esperanto romanesc. Deocamdata am gasit o carte veche despre care voi spuneti ca e foarte importanta. Ma intreb: De ce alegeti preferential de acolo „Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”? Intelectuali-monade maniosi, devorandu-se unii pe altii si (P)roiectand devorarea asupra lor insisi…Proiectand-o ca pe niste alte conulete usturatoare de ceapa.

    • Dl.Goe said

      Sunteti infiorator de… infiorator si ingrozitor de insidios. Si nici eu nu trec pe aici mai des decat d-voastra, venind din paralelele lumi. Iar cand vin sunt numai in trecere. Numai si numai in trecere. Observ urmele facute in praf de alti trecatori, asa… de la o oarecare distanta… de la distanta de la care nu se poate distinge daca au fost facute toate deodata, in grup, sau rasletz de catre solitari trecatori… prin trecatori. Nu se distinge dar noi (care noi?) stim. Stim foarte bine. Voi? Care voi? Intelectuali-monade? Hm? Nu stiu cand o fi incercat bietul Mircea sa devoreze vreun alt intelectual sau sa-i scoata vreun ochi pentru vreun dinte… Tocmai de aceea este, printre altele, el, dragul de el atat de hulit de pseudo-intelectuali dintzosi si cu ochii beliti, pentru ca nu le raspunde, refuzandu-le cu detasare precara existentå. Cum s-ar putea ierta asa ceva? Dar am mai auzit (undeva) ca ar fi acuzat sarmanul cå vrea sa devoreze pana si ditamai poporul, poporul tarii sale. Asa ca pana la urma ca-i apare ceea ce-i apare „ha-lu-ci-nant” conului de Ceapa in turnul sau de (sanchi) fildes cariat nici nu-i mare branza. Ceea ce-i lipseste branzei respective este un pic de chiag fiind mai mult chisleag. Iar chisleagului moale putina apa-i mai trebuie. Voi adauga lichidul necesar dupa o scurta pauza publicitara… o mica vesnicie nascuta la oras. Pana atunci, desi nu-i destul timp pentru a ne transforma vorbirea in gandire (vor trece anii), as vrea sa las in praful puntii o intrebare in intrebare: Stie cineva ce s-a intamplat cu copiii din filmuletul de mai jos? Ce-au ajuns ei? Fiecare din ei? Ce-a ajuns grupul lor?

      • Razboiu Sleit. said

        Băi Goe vezi bă că eşti prost. Păi ăia din film nu sînt mă copii de nomenclaturişti ? Au ajuns bine bă. Aşa să ştii!

        • Dl.Goe said

          Vad. Totusi nu cred ca nomenclaturistii-nomenclaturisti traiau la bloc. E drept ca nu l-as putea vedea (de ex.) pe Viorel Padina printre acei copii, dar mi se pare ca-l zaresc pe Dorin Tudoran (tot de ex.). Ceea ce nu inseamna ca mi-as inchipui ca n-or fi ajuns bine. Cred ca ar fi interesant de stiut asa deodata ce sunt ei acuma. Fix aceia.

  3. Dl.Goe said

    Contrapunct:

    Matei Vişniec, scriitor român stabilit în Franţa, vorbeşte despre destinul teatrului, al culturii într-o lume în care cabaretul cuvintelor şi-a depăşit limitele pe care, de fapt, nu şi le-a impus niciodată.

    Matei Vișniec, acuză politizarea culturii

    Formaţia filosofică a lui Vişniec, precum şi operele sale, îi facilitează o viziune de ansamblu asupra existenţei, şi o disecare a prezentului cu voluptatea omului care crezut în idealuri, şi a sperat că poezia şi teatrul ar putea demola incultura, prostia şi răutatea. “Iluzie” care nu i-a trecut. “Bucureştiul are prea puţine teatre în raport cu numărul de locuitori”

    Evenimentul zilei: Domnule Vişniec, nu obosiţi niciodată în lumea aceasta în care trăim? Tocmai v-aţi lansat o nouă carte la Institutul Cultural Român de la Paris, vă apar două cărţi noi în România, aţi participat la un festival de teatru în Japonia şi zilnic editaţi articole pentru Radio France Internationale…

    Matei Vişniec: Viaţa literară nu mă oboseşte. Mă obosesc, mai degrabă, delirul politic din România, instabilitatea morală a lumii în care trăim, crizele fără sfîrşit şi lipsa de raţiune în faţa viitorului.
    La Editura Actes Sud-Papiers v-a apărut volumul „Lettres d’amour à une princesse chinoise”, volum pe care l-aţi publicat şi la Humanitas cu titlul „Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză”. Se publică mult teatru în Franţa? Mai mult decît în România?
    Infinit mai mult. Editura Actes Sud-Papiers este specializată în teatru, cum sunt şi altele (Editions Théâtrales, Editions de l’Amandier, etc.) De fapt, există în Franţa o întreagă constelaţie de mici edituri care publică teatru în condiţii grafice excelente, iar o dată pe an ele organizează la Paris şi un tîrg al editurilor teatrale. La Paris există şi cîteva librării consacrate exclusiv teatrului şi lucrărilor de specialitate, cum ar fi librăria din incinta teatrului Rond Point des Champs Elysée.
    Nu trebuie să uităm că teatrul este înainte de toate un gen literar şi că poate oferi mari satisfacţii şi la lectură, nu doar cînd este montat. Ceea ce editorii francezi par să fi înţeles. Constat însă că şi în România dramaturgii reuşesc pînă la urmă să-şi publice piesele, deşi este mai greu cu montarea lor. Consider că Bucureştiul are prea puţine teatre în raport cu numărul de locuitori şi că ar fi trebuit ajutate financiar companiile tinere pentru a crea spaţii mici, „teatre de buzunar”, locuri conviviale destinate experienţelor teatrale şi prezentării de noi autori.
    Extrem de grav: Criza din cultura română
    Cum se văd de la Paris criza din cultura română, schimbările de la ICR şi gâlceava în jurul noilor nume desemnate să promoveze imaginea României în străinătate?
    Personal consider că ICR-ul a funcţionat excelent sub conducerea domnului Patapievici şi că în ultimii ani România a devenit mult mai „vizibilă” din punct de vedere cultural datorită unor echipe energice şi talentate numite la diversele institute culturale. Horia Roman Patapievici a avut curajul să numească pentru aceste misiuni oameni tineri şi excelenţi profesionişti (cum a fost Corina Şuteu care a condus Institutul Cultural Român de la New York). În ce priveşte noile numiri, sunt de aşteptat faptele…
    Schimbările în fruntea unor instituţii culturale nu sunt nişte tragedii în sine, şi în Franţa şi pretutindeni în lume există ciocniri, tensiuni, lupte, demisii, concedieri, reforme, schimbări de strategii, experienţe noi, şi aşa mai departe. Constat însă că în România schimbările sunt acompaniate de reduceri bugetare ceea ce este extrem de grav, iar interesul pentru promovarea unor oameni tineri pare să fi scăzut brusc. Politizarea excesivă a actului de promovare a culturii româneşti nu anunţă nimic bun iar concedierea brutală a unor oameni care au muncit enorm nu este de natură să onoreze puterea de la Bucureşti.
    Corupţia, nepotismul şi spiritul de clan sunt în continuare un flagel în România şi tare mă tem că viitorul val de numiri în institutele culturale româneşti din străinătate va cuprinde un număr substanţial de neveste şi de rude de senatori şi de deputaţi, de odrasle din sfera puterii şi de persoane fidele unor clanuri şi unor partide care aşteaptă o „recompensă” prin numirea într-un post în străinătate. Pentru că aceste posturi sunt încă percepute în România ca nişte excursii în străinătate, ca un fel de cadouri, ceea ce riscă să le provoace unora decepţii serioase.
    Viaţa la Paris sau la New York sau la Madrid este scumpă, cantitatea de muncă enormă, funcţionarii români sunt prost plătiţi, mijloacele pe care le au la dispoziţie limitate iar aşteptările din partea lor enorme.
    La Târgul de Carte Gaudeamus de la Bucureşti urmează să vă lansaţi pe 21 noiembrie, la standul Polirom, o carte cu un titlu surprinzător: „Cabaretul cuvintelor”. În România asistăm mai degrabă la un circ al cuvintelor…
    Da, este adevărat, dacă ar fi să le dăm cuvântul… cuvintelor, şi să spună ele ce simt când sunt utilizate în special pentru manipularea opiniei publice şi pentru răfuieli orgolioase, cred că ele, cuvintele, ar fi foarte dezamăgite şi dezgustate. În cartea mea eu încerc de altfel acest lucru, să le dau cuvîntul… cuvintelor. Mi s-a părut interesant să personalizez şi să antropomorfizez cuvintele, adică să le dau însuşiri umane, să le atribui chiar emoţii şi contradicţii umane.
    Într-un fel, scriind „Cabaretul cuvintelor” mi-am propus să încerc o altă formă de apropiere faţă de această hrană zilnică a limbajului, cuvintele, să încerc să le locuiesc chiar în momentul în care le folosesc pentru a scrie despre ele, să mă situez în afara şi înăuntrul lor… Pare poate complicat ce spun, deci e mai bine ca cititorul să înceapă prin a participa la „cabaret” întrucît spectacolul propus de noi (eu şi cuvintele care m-au asistat) este extrem de simplu şi pe înţelesul emoţional al tuturor. Iar cartea mai are şi un subtitlu: „Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi”…
    “Dramaturgii şi regizorii pot continua să denunţe”
    La Editura Humanitas scoateţi o antologie intitulată „Procesul comunismului prin teatru”. Poate face teatrul procesul comunismului?
    Teatrul este un spaţiu al memoriei. Ori, cînd în societate sunt puse în mişcare enorme energii pentru eradicarea memoriei, teatrul are această misiune, de a se opune spălării pe creier.
    Cînd oameni profund pătaţi moral pe vremea comunismului revin ca un bumerang ironic al istoriei şi îşi asumă din nou roluri publice, teatrul poate denunţa amnezia generală.
    Cînd justiţia oboseşte sau este luată sub control, scriitorii, dramaturgii şi regizorii pot continua să denunţe.
    Cînd democraţia însăşi este în pericol de a fi arestată, deviată, malformată sau pur şi simplu vidată de conţinut printr-un proces de mafiotizare a vieţii politice, teatrul poate fi o tribună de trezire (sau retrezire) a conştiinţelor…
    Antologia mea cuprinde trei piese care vorbesc despre utopie, cenzură, lumea carcerală din România anilor 50 şi rezistenţa prin cultură. Una dintre aceste piese, „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, a fost de altfel acum cîţiva ani montată la Teatrul Naţional din Bucureşti.
    De ce nu vă vedem niciodată la Bucureşti la Festivalul Naţional de Teatru, măcar cu o lectură sau cu o conferinţă?
    Eu când sunt invitat în România fac tot posibilul să vin. La Festivalul de Teatru de la Sibiu sunt prezent, de exemplu, an de an, practic de peste zece ani. La Festivalul Teatrului de Comedie cred că am venit de vreo cinci sau şase ori… La Festivalul Naţional de Teatru însă, spre surprinderea mea, nu am fost invitat nici măcar cînd am avut piese în program.
    Ce teatru bogat într-o ţară săracă
    Sunteţi în schimb invitat în fiecare an în Japonia unde Teatrul Kaze din Tokyo vă montează aproape în fiecare an cîte o piesă nouă. Cum s-a produs această fuziune între teatrul dumneavoastră şi echipa de la Kaze?
    Cu echipa de la Kaze m-am întîlnit, prin anul 2001 sau 2002 la un alt festival pe care îl frecventez destul de des, cel al Teatrului „Eugen Ionescu” de la Chişinău, teatrul condus de excelentul regizor Petru Vutcarau. Trupa Kaze (care dispune de un teatru de 100 de locuri la Tokyo) venise la Chişinău motivată de o mare curiozitate. Mi s-a povestit această poveste şi merită să o povestesc şi aici. Un distins critic de teatru japonez, Eisuke Shichiji, care este des prezent la festivaluri de teatru din Europa, le-a spus celor de la Kaze: „mergeţi să vedeţi un lucru uluitor, ce teatru „bogat” se poate face într-o ţară „săracă”.
    Japonezii sunt nişte oameni deosebiţi, curioşi şi dornici de experienţe iniţiatice. Aşa se face deci că trupa de la Kaze, care este orientată spre un repertoriu european, s-a dus la Chişinău, apoi a venit şi la Bucureşti, apoi s-a dus şi la Sibiu. În felul acesta ne-am întîlnit, s- au mai bine zis s-au întîlnit cu cîteva spectacole realizate după piesele mele şi au început să le traducă. De atunci trupa japoneză formată din aproximativ 25 de actori, condusă de regizorul Yoshinari Asano, mi-a montat mai multe piese (printre care „Femeia ca un cîmp de luptă” şi „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”).
    Yoshinari Asano mi-a cerut însă şi să scriu pentru teatrul lor, şi aşa am scris „Nina, sau Despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi” precum şi piesa „Ioana şi focul”, texte montate şi ele la Kaze. Iar în prezent lucrez la o altă comandă, teatrul Kaze mi-a cerut să scriu o piesă despre Hecuba…
    Se poate scrie o piesă despe criza economică şi financiară?
    Greu. Sigur că se poate, dar nu este uşor să scrii pe teme imediate, şi mai economice, un text care să fie interesant şi incitant, lipsit de dimensiune didactică… Eu am însă un text care abordează oarecum problema „crizei”, el se numeşte „Negustorul de timp” şi se joacă de 4 ani la Teatrul Naţional din Iaşi, în montarea lui Ovidiu Lazar. L-am scris în urmă cu 20 de ani pentru că şi atunci era criză. În piesa mea apare o agenţie misterioasă care cumpără şi vinde… timp. Criza durabilă în care am intrat este un subiect interesant, pentru că ea declanşează comportamente speciale, ca să nu spun regretabile.
    Pe timp de criză oamenii devin mai avari, mai cinici, mai mici la suflet… Criza prelungită înseamnă lipsă de orizont, ceea ce poate duce la sărăcie dar şi la mizerie spirituală, sufletească. Pe timp de criză se înmulţesc şi „salvatorii” de profesie, escrocii care vînd speranţă sub toate formele. Pe timp de ciză oamenii politici devin şi mai cinici, şi mai violenţi, şi mai dezagreabili decît de obicei. Teatrul se poate ocupa de „sociologia” crizelor repetitive şi interminabile, poate propune unghiuri de analiză şi de denunţare pe care nici presa şi nici alte discipline nu le pot aborda.
    Ce vi s-a mai montat recent în România?
    La Timişoara este programată în acest final de octombrie piesa mea „Cabaretul cuvintelor”, în montarea lui Ştefan Iordănescu, o coproducţie a Teatrului Naţional din Timişoara cu Teatrul Municipal din Turda. Ştefan Iordănescu a găsit un titlu extrem de frumos pentru acest spectacol, i-a spus „Eu, cuvîntul.” La un moment dat m-am gîndit chiar să-l utilizez şi pentru volumul de la Cartea Românească/ Polirom, dar pînă la urmă am renunţat, „Cabaretul cuvintelor” corespunde mai bine volumului iar „Eu, cuvîntul” corespunde perfect spectacolului.
    La Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani mi se joacă piesa „Caii la fereastră”, în montarea lui Petru Vutcarau iar la Bacău, la Teatrul George Bacovia am avut o premieră extrem de interesantă, este vorba de piesa mea „Angajare de clovn” montată de Geo Balint cu trei actriţe (ceea ce nu i s-a mai întîmplat niciodată acestui text scris de fapt pentru trei bărbaţi).
    Romanul dumneavoastră „Sindromul de panică în Oraşul luminilor” a fost reeditat recent de Polirom în colecţia Top 10. De ce scrie dramaturgul Matei Vişniec romane?
    Îmi scriu romanele în româneşte atunci cînd… unele lucruri nu pot fi spuse în limbaj teatral. Iar a trece de la un gen literar la altul este un veritabil exerciţiu stilistic pentru un scriitor. Acest roman mi-a apărut anul acesta şi în Franţa, dar şi în alte ţări precum Rusia, Ungaria sau Bulgaria. M-aţi întrebat la început dacă nu obosesc niciodată. De fapt, atunci cînd mă simt obosit de viaţă scriu câte un roman şi îmi trece…

    Un scriitor celebru acuza

  4. Radu Humor said

    Înduioșătoare grija pe care o poartă dl. Nimeni, Goe ăsta, tuturor celor ce poartă pe chipul lor, nu numai literar, semnele unui adânc zbucium la fesele băsesciene, în urma cărora s-au ales cu diferite, cicatrici, sau măcar semne clare pe ceea ce le-a mai rămas din ceea ce odinioară se chema față sau obraz , dar nu se întreținea cu atâta cheltuială din bani publici ca acuma !
    Nu-i chip să ridice cineva tonul în apropierea începutului de statuie pe care-l ridică pupincuriști ca Goe, unora ca Tismăneanu, Patapievici, Pleșu, Mihăieș, Liiceanu și mai nou vedeta momentului Cărtărescu, să nu sară din baie apărătorul din o(ri)ficiu al țucălarilor lui Băsescu !
    Că vorba aia :
    Dai în mine, dai în tine,
    Dai în fabrici și uzine…

    În care se lucrează la un nou mit, chel și cocoșat de grija poporului român care, în schimb, are atâtea pe cap încât nu-i mai trebuie și critici la adresa noului cârmaci, de fapt căpitan de cursă lungă !
    În care a reușit să atragă nu numai poporul român, dar chiar și pe vârfurile de lance ale intelectualității românești, acești halebardieri ( ha,ha,ha,labari di eri și de azi 😉 ) echipați în armuri verzui de euroi, a căror vizetă nu se deschide decât pentru ca buzele recunoscătoare să poată lăsa pupatul de recunoștință fundului prezidențial 😉
    Nicidecum pentru a primi eventuale reproșuri de dezgust, ale unor scriitori scârbiți peste măsura de
    starea de jalnicie în care au ajuns să se scalde ( e drept că pe bani grei !) unii dintre ipochimeni, vreo 1-2 dintre ei chiar talentați !
    Îndrăzneala unora de a le spune în față că „regele e gol” și n-are rost să se înghesuie toți la fundul lui, când mai are și mâini si picioare, dar mai ales alte chestii de supt decât bietul buget național, îi scoate pur și simplu din minți pe unii (cei 1-2 care le mai au 😉 ) sau din papuci pe ceilalți, care încep să strige „hoții !” cu disperarea celui care se teme să nu fie prins la furat înainte de a-și urca sacii cu bani pentru laude în căruța tranziției.
    Murdară și urâtă meserie !
    Dar bănoasă…
    Și demnă de dispreț !

  5. Radu Humor said

    Ultima ispravă a lui Andrei Pleșu pare să le întreacă pe toate în ipocrizie :
    I-a sfătuit părintește, păi cum altfel, pe studenții Facultății de jurnalism din cadrul universității clujene UBB, să „nu se îndrăgostească în politică”, pentru că ” este ridicol să te îndrăgostești de Victor Ponta sau de Crin Antonescu” !
    Uitând în grabă să spună acel cuvenit :
    Nu faceți ca mine !
    Care am fost îndrăgostit și de Ion Iliescu, și de Emil Constantinescu, și de Traian Băsescu !
    Cu fiecare dintre ei rămânând și „borțos” 😳
    ( cee ce se vede și acum e doar iluzie; de optică 😉 )
    Ducându-și uneori până la capăt sarcinile, sau avortând ceva mai devreme, după cât de dur a fost mandatul și de adânc pupatul :
    – ministru al Culturii
    – ministru de Externe și
    – consilier prezidențial pentru Relații Internaționale .
    Dar adevărata dramă existențială a acestui filosof este că vorbesc despre starea națiunii, unii ca Mugur Ciuvică, Mihai Gâdea și încă vreo doi, puțini, care au mai rămas nealiniați dorsalului băsist !
    Nu contează că Mugur Ciuvică a terminat Medicina ( da, dar Pediatria 😉 ) și nu la Spiru Haret, ci la UMB !
    Conu Pleșu, specializat în grătare cu cei care-i păzeau burtizența, să nu-i ia foc cartela de dizident ( era un banc cu țiganca ce se iubea cu pădurarul care-i trimitea lemne acasă, spunându-i țiganului că-s pe cartelă, până când odată piranda așezîndu-se cu picioarele desfăcute, prea aproape de focul ce ardea din belșug, țiganul îi spune cu năduf :
    – Dă-te fă mai hacana, că-ți ia foc..cartela ! ) !
    Impresionant cum alde ăștia , unși cu toate alifiile, (la Pleșu și Liiceanu se cunoaște cel mai bine 😉 ) au tupeul să dea lecții de civism și etică moral-politică tinerei generații, fără să le crape obrazul de rușine, așa cum le mai crapă uneori pantalonii sau hainele pe la încheieturi ( e drept că nu de rușine, ci de grăsime 🙄 !)..

  6. arcaluigoe said

    Că da… Că ra… muri bat in gea. M. Si se… cu… Tremur. Plo. Phi. –ţi dai seama? Phu, la asta nu m-am gândit.

    Desi nu mai era nevoie, pentru ca se sub/intelegea, conul Dorin, un profesionist de cu- vânt (al cu-vântului?) s-a simtit obligat sa confirme in mod oficial de primire. De ce oare s-o mai formaliza cand stie ca stim ca e mereu la primire pe (b)Arca lui Goe? Ei, acuma de ce, de ce? Oameni in toata firea si nu ne dam seama de ce. Iata de ce (e simplu). Tânarul e amorezat de sine insusi, din seara aceea de la Iunion. Dragoste mare, curte teribila (craiule). Conul Dorin, ca Rică, in baza la motivul ca asa-i frumos , profesional si deontologic sa confirme de primire a cugetarillor d-lui Goe pe (b)Arca, a tinut sa le atraga atentia da-da-istilor din siaj ca da, orice s-ar spune si orice s-ar zice, da, i se acorda atentie, e bagat in seama, deci exista, si e important. Chiar si (b)Arca lui Goe e un bun pre-text pentru asa ceva. N-o fi cel mai bun dar e singurul. Unde i se mai in/tâmpla? Sa fie bagat? O raritate pe care chiar n-o putea rata. Iata cum anume  a ales Dorin Tudoran sa dea din coada pentru a semnaliza  de primire:

    Dorin TudoranOctober 23, 2012 at 23:10- #58

    @ Mara

    • 1. Mai asteptam un pic, pana cad mai multe fustite si mai multi pantalonasi pe pamant.
      .
    • 2. Cred ca e o combinatie (minus “In line dreapta”, dl Costin Andries semneaza mai degraba “Adi”, dar, drept este, daca se enerveaza peste poate, recunoaste cine este.) din cele la care va ganditi: pleava Secu, “crema” de la DIE, pupini infuriati, dilimani si dilimance, rapandule si rapanduli cu ifose “diplomatice”, refuzati si refuzate cu aere academice etc. Cred ca e vorba de un mini-trust mobil de mancat rahat electronic.
      .
    • 3. Cum va amintiti, poama care semneaza, uneori, “Dl Goe” a declarat inainte de alegerile locale ca se retrage, ca se sinucide, s-a inchis in closetul vagonului de tren B(arca) lui Goe si a tras apa dupa ea. Dupa “triumful” la locale a reaparut cu o falca in cer (adica, la Arad) si cu alta in/la pamant (Piatra Neamt). Se apropie alegerile parlamentare si mini-trustul mobil de mancat rahat electronic opereaza “in regim de urgenta”. De Craciun, ne vor anunta ca sunt crestini. Da, poama asta de “Dl Goe” nu prea mai e primita pe niciun blog serios, fiindca, pana la urma, a devenit limpede despre ce material e vorba…
      .
    • 4. Platite ori nu, asemenea personaje nu au cum fi normale: nu poti fi decat diliman ca sa stai la panda 24 din 24 de ore si sa injuri imediat dupa ce apare ceva pe blogurile “date in urmarire”. Jegul e jeg si eforturile de a se da drept “odicolon” il fac sa puta si mai tare. Pana la urma, dupa ce a improscat spre toate “obiectivele”, un asemenea personaj se pune in fata ventilatorului si arunca spre el pungulitele cu rahat. Rade in prostie si-i place ce vede in oglinda…

    Faina confirmare. De scriitor. De sic. De sic-sic. De-a dreptul induiosatoare insistenta si convingerea cu care conul Dorin leaga sinuciderea d-lui Goe (sinuciderea de alaltaieri seara) de alegerile locale. Ai zice c-o fi si domnia sa vreun soi de reincarnare a lui Caragiale care  continua opera, dar nu, nu, in fapt opera il continua pe dânsul, sarmanul personaj of-uscat, pentru ca dansul chiar crede ce spune. Seriozitatea cu care insira enormitati cu substrat, obida din care sufera pentru ca dl. Goe si-a ratat sinuciderea (si nu-i singurul 😉 ) sunt probe irefutabile ale in/departarii la care a ajuns cu pluta Dorin Tudoran plecand creanga cu sorcova in imaginar.  Ideea enuntata cum ca blogul si/sau  persoana sa ar putea face obiectul (obiectivul) atentiei Theo, Secu, SIE, Die ori al vreunor campanii  (platite sau nu), de denigrare? de pedepsire? nu se stie, spune totul despre  realtia laxa a Tudoranului cu realitatea. Mie toata aceasta desfasurare a domniei sale re/active imi da masura cu care trebuiesc luate in considerare toate celelalte intâmpinări certocrate, pe care conul Dorin le produce din plictis/eala in cuibul sau de cuci da-da-isti. Se pare ca m-am pripit. Conul Dorin e mai mult zevzec decat canalie.  Asta explica de ce mesajele invizibile,  oneste, sincere si la obiect, postate sporadic pe blogul său, dar pitulate cu râvnă de catre moderatoroul post-modernist Tudoran (o pitulice), ii apar ca fiind injuraturi si pândă 24 din 24, in timp ce mesajele lingvistilor da-da, postate prompt la foc continuu, i se par un drept firesc al marelui analist certocrat (si nu ceea ce sunt in cruda realitate).

    P.S. Coane Dorine, va rog sa le transmiteti omagiile mele d-nelor Daca_nu_nu, Mara si Antonesei impreuna cu deosebita mea pretuire pentru atentia pe care i-o arata cu promptitudine, din senin, dlui Goe. Mesajele lor, scrise pe credit (creditul pe care vi-l acorda) si pe ne-ve, m-au miscat pana la lacrimi. Regret inca o data faptul ca ne avand drept la replica pe Certocratia nu le pot multumi personal ca de la personaj la personaj. Contez pe domnia voastra, ca intotdeauna, ca veti face cuvenitele servicii postale.

    • Dl.Goe said

      Cred ca e incurcatura la mijloc. Parol. Eu ii raspunsesm personal d-lui Tudoran, chiar la dansul acasa, pe Certocratia Vesela. Nu cred ca mai era cazul pentru suplimente literare pe (b)Arca. Mai ales ca dansul receptionase mesajul si confirmase de primire (printr-o tacere elocventa si un siretlic ieftin). Iata ce-i zisesem:

      Coane Dorine, of, nu. Adica nu da. Nuda adunare dada, cu care va place atat de mult sa jucati tenis ping-pong la perete, sut si gol, face toti banii. In special d-na na, daca nunu, m-a impresionat. E asa de sentimentala si plina de elan cand vine vorba de dl.Goe. Dânsa sare intotdeauna prima. Ca arsa. De foc. Din ce oare s-o fi aprins asa, draga de ea, ca mesajele domgoiene nu le vede, si nici vreo mare si inoubliabila tandrete nu-mi amintesc sa fi comis la adresa suavei sale fiinte. Ma face sa ma simt jenat, retroactiv, ca intotdeauna cand vreo urâta insistenta imi face curte, in baza la motivul ca barbatilor le-ar placea intelectualele. Aiurea, coane Dorine. Ce? Nu stim noi? Bine acuma nici Mara, Liviu si altii cu pareri nu sunt mult mai prejos. Totusi cel mai tare tot domnia voastra ramane. Incapatanat, tenace, perseverent, dus cu capul pana in zidurile albe. Pai cum coane Dorine? Cum vine chestia asta:

      „Da, poama asta de “Dl Goe” nu prea mai e primita pe niciun blog serios, fiindca, pana la urma, a devenit limpede despre ce material e vorba… „

      Haide coane Dorine fiti cocoana serioasa. Pai uite bunaoara blogul asta certocrat. E serios sau neserios? O fi cum o fi dar eu vad ca aici Dl.Goe este intotdeauna bine primit. Comentariile-i sunt citite si citate cu atentie, retinute cu sfintenie, discutate cu patima dada. Ati vazut cum i-a ramas intiparit Marei in minte un comentariu (un simplu comentariu) al d-lui Goe de acu un an si mai bine de pe blogul d-lui Vasile? (Apropo, serios si brav blog are dl. Vasile nu ca altii). Bag seama ca d-voastra coane Dorine aveti hobby-ul asta de a nega evidentele pentru a le accentua. Si acuma nu ma refer la chestia asta cu blogurile serioase (unde dl.Goe nuuuu, / e primit – aveti exemple? ca sa ne râdem) ci mult mai in general.

      P.S. Ma bucur sa constat ca v-a bucurat sincer faptul ca vi s-a aratat (ah, iarasi) atentie pe (b)Arca lui Goe. Ce sa facem? Cu varsta ne multumim cu din ce in ce mai putin. Ramane cum am stabilit. Adica ca-n tren.

  7. d'Artagnan said

    Eu sunt un personaj destul de cunoscut și influent, să încerc să pun o vorbă bună la Maestrul Tudoran, poate vă face Onoarea și Cinstea de a vă reprimi pe blog? 🙂
    Poate vrea și el ca cititorii săi să fie mai admirativi decât scriitorii altora.

    • Dl.Goe said

      La conul Dorin n-au trecere vorbele bune (deact daca-l vizeaza in mod direct). Au in schimb mare trecere vorbele g-rele. Cum eu il admir si asa, cu zel si abnegatie, de dimineata pana seara si chiar si peste program, dupa cum zicea chiar dansul, nu vad cum anume ar putea sa ma primeasca in plus peste cat de prezent sunt, cica la datorie. Misia-i misie. Poate numai sa ma faca administrator sau macar moderator pe Certocratia, altfel nu vad cum. Dar, in tot cazul d-voastra puteti incerca. De pierdut nu aveti ce pierde. Ar fi numai de castigat. Ori pe o parte ori pe cealalta. Ador situatiile aste de win-win. Promit sa facem fifty-fifty.

  8. d'Artagnan said

    On topic:

    http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/m-am-luat-mine-insumi-duhovnic-psihanalist-interviu-mircea-cartares

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: