(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

România a rupt contractul social cu elita sa politică ! (?)

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 5, 2012

În iulie 2002, o procesiune ciudată se desfăşura la sediul partidului de guvernămînt: liderii filialelor locale erau plimbaţi prin faţa conducerii centrale pentru a da raportul. „PSD nu va oferi protecţie politică pentru nici un fel de acte de corupţie, pentru nimeni care este certat cu legea“, spunea Adrian Năstase atunci.

Ironia istoriei face ca, după exact zece ani de la această declaraţie, el însuşi să intre la închisoare pentru acuzaţii de corupţie. Dar să nu anticipăm. E încă iulie 2002, termenul de „baron local“ făcea carieră. Baronii locali trec umili prin faţa lui Adrian Năstase iar declaraţii ca aceasta de mai sus au produs senzaţie prin presă. Într-unul dintre acele momente în care speranţa pare să triumfe asupra experienţei, ziariştii au crezut, scurtă vreme, că se va întîmpla ceva, că Partidul va arunca nişte baroni în mîinile procurorilor, că se va da verde pentru anchete. Nu s-a întîmplat aşa ceva. De ce nu – ne explică tot Adrian Năstase, după cîţiva ani. În 2006, într-un interviu pentru Evenimentul zilei, fostul prim-ministru este întrebat de ce nu a dat atunci drumul la dosarele „marilor rechini“. Răspunde candid: „Pentru că n-am vrut, pentru că n-am vrut în perioada cît eram la guvernare să dezechilibrez guvernul sau echipele, sau guvernarea, sau economia, sau partidul, sau…“ (…)

Cu alte cuvinte, ideea asta de anticorupţie este una destabilizatoare, care încurcă bunul mers al lucrurilor. Convingerea lui Năstase nu este deloc singulară în România, şi nu mă refer acum doar la politicieni. Din păcate, trăim într-o cultură în care şpaga se mai numeşte şi „drept“. Dai „dreptul“ la poliţist ca să nu îţi ia carnetul, dai „dreptul“ la medic ca să te opereze, te duci cu „dreptul“ la Primărie ca să iei autorizaţie de construcţie sau, şi mai bine, construieşti fără autorizaţie şi, dacă vine vreun control, dai „dreptul“. Cuvîntul în sine m-a fascinat şi am mai scris despre el. Cum a ajuns şpaga să fie „un drept“? Ne-am obişnuit atît de mult cu corupţia încît o acceptăm social, o îmblînzim prin cuvinte ca să o facem suportabilă. Cînd bunica mea s-a îmbolnăvit, mama a vrut să dea şpaga de rigoare la medic. Medicul a refuzat, drept pentru care bunica s-a pus pe plîns: făi, mămică, eu o să mor, doctoraşul ştie că nu mai scap şi de asta n-a vrut să primească. Grav este că aşa am crezut cu toţii pe moment, abia cînd au venit rezultatele analizelor ne-am dat seama că bunica nimerise un doctor care nu primea „dreptul“. Cine să-l înţeleagă?
În acelaşi timp, ne plîngem mult de corupţie. Dar doar aşa, ca fenomen general. Oamenii care acceptă în mod natural să dea „dreptul“, pe unde se duc, îţi spun tot ei în faţă că nu e nimic de făcut, că toţi fură, că toţi sînt corupţi. Tratăm corupţia ca pe un fel de fenomen meteorologic: ni se întîmplă tuturor, nu depinde de noi, nu are autor cunoscut. Iar cînd avem în faţă oameni reali care ne cer şi iau şpagă, atunci aceştia au „dreptul“ să ia, circumstanţele devin explicabile.

Povestea se repetă aproape identic la nivel politic. Discursul politic este impregnat de tema corupţiei. Cînd însă vine vorba despre cazuri concrete, vehemenţa se înmoaie. Se găsesc mereu scuze. Sau corupţii nu pot fi decît de la alte partide. Pare că sîntem un popor care urăşte corupţia cu patimă, dar manifestă înţelegere pentru corupţii ca atare. Fenomenul „corupţie fără corupţi“, despre care am vorbit atît, este de fapt simptomul acestei stări de spirit: în ce priveşte corupţia, nu există ticăloşi, doar fatalitate.

În interviul cu Laura Ştefan publicat în acest volum facem un fel de mic recensămînt: cine sînt cei care susţin, de fapt, anticorupţia în România? La drept vorbind, nu foarte mulţi. ONG-uri, dar nici măcar ele toate, unele au fost mereu mai preocupate ca nu cumva să fie încălcate drepturile omului, decît de combaterea corupţiei. Presa – mai degrabă izolat. De fapt, cum au început să-şi facă treaba instituţiile anticorupţie, cum s-au pus tunurile mediatice pe ele. Cîtă vreme vorbea despre corupţie fără corupţi, presa era într-o poziţie comodă. Cînd au apărut marile cazuri, cu sentinţe, a trebuit inventată o nouă naraţiune: politizare, justiţie televizată.

Cine a susţinut totuşi politicile anticorupţie? Mai degrabă politicieni individuali, cîţiva experţi încăpăţînaţi, jurnalişti curajoşi, magistraţii (dar nici acolo nu a fost majoritate, nici nu era nevoie, din fericire). Şi Comisia Europeană, dar despre asta în subcapitolul imediat următor. A fost o luptă inegală. Tocmai de aceea, schimbarea de peisaj faţă de acum zece ani este totuşi spectaculoasă. Astăzi putem vorbi despre anticorupţie, avem despre ce să vorbim. Avem instituţii, avem cazuri, avem reguli.

Cum s-a întîmplat asta? Printr-o permanentă gherilă instituţională şi mediatică. Fiind o luptă de gherilă, nimic nu a fost sigur, nimic nu a fost lin şi nimic nu a fost stabil. Nu mai puţin de cinci proiecte de legi au încercat să castreze Agenţia Naţională de Integritate de cînd a devenit funcţională în 2008, interviul cu preşedintele ANI, Horia Georgescu, explică această saga. De fiecare dată, a fost nevoie de scandal public, de intervenţii de la Comisia Europeană, de returnări ale legilor de către preşedintele Traian Băsescu. A scăpat mereu la limită şi niciodată definitiv. Cum a devenit funcţional Parchetul Naţional Anticorupţie, cum i-a fost atacată la Curtea Constituţională legea de funcţionare – de către acelaşi Adrian Năstase care trecuse această lege cînd era şef al Guvernului. Motivul era că în Constituţie se spunea că parlamentarii pot fi anchetaţi numai de către Parchetul General. PNA avea rang de parchet general, dar nu era Parchetul General. O chichiţă genială despre care unii cred că fusese special pusă în lege de la bun început. Decizia Curţii a fost că PNA poate rămîne independent, dar nu mai are dreptul de a ancheta miniştri şi parlamentari. Daniel Morar spune, în interviul pe care îl veţi citi în carte, că acesta a fost cel mai greu moment trăit în fruntea instituţiei. Cînd legea s-a întors în Parlament, legislatorii ar fi fost bucuroşi să rămînă aşa: un PNA independent, un Daniel Morar cu titlu de procuror-general, dar fără putere să-i ancheteze pe parlamentari. Atunci s-a decis transformarea în Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), parte din Parchetul General, dar cu autonomie funcţională. Nu vreau să vă plictisesc cu amănunte, am încercat să rezum un caz foarte complicat. Şi doar pentru a înţelege atmosfera de gherilă despre care am vorbit anterior.

Imediat după aderarea din 2007 a venit, probabil, şi cel mai dificil moment dintre toate: crezîndu-se cu sacii în căruţă, politicienii au trecut la contramăsuri. Un bilanţ negru al acelui moment a fost făcut de procurorul belgian W. De Pauw, trimis ca expert independent angajat de Comisia Europeană să evalueze situaţia din România. Raportul său nu a fost publicat de către Comisie, rapoartele tehnice nu sînt de obicei publice, dar o ştire despre existenţa sa a apărut în The Economist şi raportul a fost obţinut de presă. După ce trece exasperat în revistă tergiversările legate de ANI sau cîteva Ordonanţe de Urgenţă care pur şi simplu schimbaseră traseul dosarelor instrumentate de DNA, procurorii trebuind să ia de la capăt sau să refacă dosarele, De Pauw trage o concluzie seacă, într-o singură frază: „În cazul în care capacităţile anticorupţie ale României continuă să se evapore în ritmul curent, în aproximativ şase luni România va fi înapoi unde se afla în 2003“. Titlul sub care a publicat revista britanică povestea poate fi tradus: „În plin proces de negare – Uniunea Europeană acceptă regresele privind corupţia din România“. Doar că nici procurorul belgian, nici ziariştii britanici nu aveau antrenamentul de gherilă al activiştilor şi experţilor români şi nici experienţa funcţionarilor de la Comisie care se ocupau deja de ani buni de România. Uniunea Europeană nu a acceptat; dimpotrivă, a intervenit energic, iar România nu s-a întors în 2003. Aşa cum nimic nu e cîştigat definitiv, nimic nici nu e pierdut definitiv în această hărţuială reciprocă de gherilă. Evident, asta pînă cînd nu va fi pierdut, sau cîştigat, definitiv.

Într-un fel pe care nu l-a bănuit, Adrian Năstase avea şi el dreptatea sa: anticorupţia afectează armonia unei societăţi. Anticorupţia nu este o chestiune drăguţă, nu s-ar putea face emisiuni duminicale pe acest subiect. Ecuaţia este simplă: pentru ca o politică anticorupţie să aibă succes, anumiţi oameni trebuie să meargă la puşcărie. Cultura politică modernă îndeamnă la moderaţie şi la consensualism. Societăţile mai puţin conflictuale (vedeţi Scandinavia) sînt mai bogate, mai stabile şi mai bine aşezate. Problema e că domeniul despre care vorbim aici nu prea poate funcţiona pe baze consensuale. Într-o ţară coruptă, nu poţi ajunge la un fel de pact cu corupţii, care să se ceară singuri la puşcărie.

Atunci, cum se poate întîmpla? Poate că termenul de „război civil“ este prea dur în context, dar în esenţă cam asta este: un război deschis între forţe care vor să aplice legea pentru toţi şi forţe care nu vor. Am asistat la ruperea unui contract social tacit. Un contract care funcţiona nu doar de pe vremea comunismului, ci chiar dinainte. Poate vi se pare că povestea asta cu corupţia e un fenomen recent, dar fapt este că niciodată în România nu au fost trimişi miniştri, prim-miniştri, magistraţi sau generali la puşcărie pentru corupţie. Elitele erau protejate. Acesta era pactul social. Care a fost alterat. Laura Ştefan spune chiar în conversaţia noastră că, într-un fel, înţelege contrareacţia politicienilor: aceşti oameni, cei mai mulţi dintre ei, în orice caz, nu şi-au dat niciodată acceptul pentru ruperea acestui pact. Schimbările au venit treptat, impuse extern, s-au trezit în faţa faptului împlinit. Dacă Adrian Năstase s-ar putea întoarce în timp ar mai înfiinţa PNA? Ar mai propune şi impune Parlamentului, prin asumare de răspundere, legile privind conflictele de interese, cum a făcut în 2003, la presiunea UE?

La asta asistăm în România, din ultimul deceniu, la un conflict civil provocat de ruperea pactului vechi cu elita politică: „noi nu sîntem niciodată anchetaţi“. Schimbarea radicală a sorţilor a venit după 2005. Monica Macovei a rupt acest pact, de aceea e atît de nepopulară printre politicienii din România. Traian Băsescu i-a ţinut spatele, nu ştim cît de sincer, dar a făcut-o. Macovei a profitat inteligent de un concurs de împrejurări în care România trebuia să intre în UE, ceea ce a afectat dramatic echilibrul intern. Dacă era vorba doar despre contextul intern, ar fi fost o bătălie fără şanse. Şi ajung astfel la Uniunea Europeană. Dar pînă atunci, o ultimă remarcă: am rupt pactul vechi, l-am înlocuit cu altul nou? Am făcut trecerea spre aplicarea acelui articol din Constituţie: „nimeni nu este mai presus de lege“? Încă nu, asta este miza acum. – Cristian GHINEA | Atitudini mic-burgheze

(fragment din volumul Eu votez DNA! – De ce merită să apărăm instituţiile anti-corupţie, Humanitas, 2012.)

8 răspunsuri to “România a rupt contractul social cu elita sa politică ! (?)”

  1. olimox said

    Corupție mica, corupție mare. Oamenii primesc ceea ce nu li se cuvine ori oferă altora ceea ce nu li se cuvine. Impostură, un mod de a exista care strică ordinea logică a lumii. Pericol mai mare decât s-ar părea, iată ce spune un înțelept: „L’imposture n’a pas une signification morale, mais cosmique : l’inadéquation au mouvement énergétique qui crée l’ordre”.
    O ști el ceva.
    Când nu luăm atitudine împotriva imposturii, privăm lumea noastră, și poate o bucată mai mare din Univers de sens. Impostori sunt, desigur, atât corupătorul cât și coruptul.
    Mai spune înțeleptul pe care l-am auzit: „L’attitude est une posture : l’aptitude de garder une certaine tenue. L’imposture est donc l’absence totale de l’attitude”.
    Așadar, impostori suntem și atunci când nu luăm atitudine împotriva imposturii.

    Știu de la un psihiatru – tot înțelept – (Aveți mulți înțelepți pe aici, pe Terra, voi îi știți?) că oamenii, spre a-si recăpăta sănătatea psihică au nevoie de sens. După mintea mea de olimox, și comunitățile au nevoie de sens. N-ar trebui ca aceste contracte între Romania și elitele sale politice să se golească de sens.

    E nevoie de atitudine pentru asta. Revin la înțeleptul acela: „L’attitude garde toujours le même sens : celui du sens. C’est pourquoi elle peut changer le monde”. (Basarab Nicolesco, „Theoremes poetiques”, pentru toate citatele)

    • Dl.Goe said

      Inteleptii au de obicei dreptate (pot avea), printre altele, si pentru ca in fiecare dintre universurile paralele in care ajungem, smulsi odata cu realitatea, adevarul poate fi exprimat intr-o infinitate de feluri. Prin urmare nu am motive sa-i contrazic pe inteleptii francofoni cu care v-ati infratit. Traim intr-o lume in care nebunii au sanse extrem de mici de vindecare pentru ca vremurile se confrunta, pe piata, cu o ingrozitoare penurie de sens. Motiv pentru care epidemia se intinde, tot mai mare si mai mare, inghitindu-i pe psihiatrii ca pe nimica. Acuma ar mai fi de zis doua lucruri, hai doua si un sfert. (1) Intai si intai ca, in realitate, sanatatea pshihica nu este conditionata de sens/uri aceasta multumindu-se mai intotdeauna cu aparenta sensurilor, cu surogate, cu pseudo-sens/uri, atata vreme cat acesti inlocuitori de sens se (auto)etaleaza avand atasate la vedere doua atribute usor de evaluat: (a) stabilitate si (b) eleganta, frumusete, armonie estetica. In rest pot fi mai mult sau mai putin goale de dinauntru exact ca atomii (care sunt 99% plini cu vid). (2) In al doilea rand ar fi de mentionat ca penuria de sens pe piata nu inseamna ca sensurile au disparut. Ele exista, intrucat informatia nu poate fi distrusa si nu poate fi facuta sa dispara. Cel putin nu in acest univers. Prin urmare cei care resimt nevoia de sens ca medicament vital pentru sanatatea lor psihica ar putea sa-l gasesaca cu usurinta si singuri (pe el, sensul), sa-l pescuiasca, de ex. Ceea ce lipseste este convingerea ca sensul exista acolo in ceata, in fum, in noroi, pretutindeni, lipseste increderea ca ar mai putea fi gasit, purificat si utilizat (la psihic). De altfel este mult mai comoda sucufundarea in boala, sub pretextul ca au disparut sensurile, rosturile, randuielile… decat mobilizarea spre sensuri noi. In sfarsit, nu insistam ca sa nu parem mai firoscosi si mai patetici decat suntem. La (2 si 1/4) ar fi de zis ca harbabura teribila de acum s-ar datora sub aspect epistemologic decaderii informationale produsa odata cu prabusirea vechiului sistem de (non)valori. Orice entitate sistemica functioneaza pe baza unui set de reguli si (atentie) a unui set de meta-reguli. Atata vreme cat setul de meta-reguli ramane ca un halou in jurul setului de reguli find conectat la acesta si extragandu-si seva din acela, sistemul este stabil si plin de sensuri aflate in armonie estetica unele cu altele. In timp se manifesta tendine contradictorii. Pe de o parte setul de meta-reguli are tendinta fireasca de a se decupla, de a se separa total de setul de reguli spre formarea unui sistem idependent (precum elitele de mase, de ex), in timp ce setul de reguli manifesta tendinta de a ingloba si controla setul de meta-reguli. Inainte de r-evolutie setul de meta-reguli reuseste (cumva) sa se desprinda si sa pluteasca liber deasupra setului de regului. Putini sunt cei care mai au acces (fizic sau mental) la acesta. Situatia insa nu poate persista. Setul de reguli incepe sa fiarba, sa se dilate si, in cele din urma explodeaza. Este revolutie. Explozia topeste si setul de meta-reguli, totul condensandu-se intr-un ocean confuz in care Becali ii este egal sau superior lui Patapievici, iar Adrian Nastase este la fel de onest ca Viorel Padina (desi mai degraba este invers, adica Padina la fel de onest ca Nastase). Totusi o tendinta de separare intre reguli si meta-reguli se simte. Sensurile vor fi mai usor de identificat cand va exista o demarcare clara intre una si alta. Cand va fi sa fie nu depinde de noi. Din ne/fericire. Pana atunci Dumnezeu cu mila. Nebunia e generala si incurabila. (Pentru a nu-i lasa in ceata pe eventualii nebuni care, trecand pe aici si nefiind vorbitori de arcagoiana, pot ramane nedumeriti in legatura cu diferentele dintre reguli si meta-reguli, si pentru ca nu-mi permit o explicitare exhaustiva, ma voi pultumi sa ofer un exemplu ilustrativ de regula si meta-regula. Regula este „sa nu râvnesti la femeia altuia”. Meta-regula este ca „o poti avea fara s-o râvnesti” (si ca avand-o nu mai e a altuia ci e libera, eliberata si ca prin urmare poti incepe s-o râvnesti, daca mai vrei sa vrei). La fel si in politica, in afaceri, in profesii, in invatatmant, sanatate, integrare europeana, fotbal, astronomie, sociologie, etc.

      P.S. Un atom de hidrogen (99% vid) contine un nucleu format dintr-un singur proton si un electron (de cateva mii de ori mai mic) care orbiteaza intr-un nor (azi aici, maine-n Focsani) la o distanta de cam 150.000 de ori mai mare decat raza protonului. Si nu-ti spun asta (doar) ca sa vezi cat de gol este un atom si cat de discontinuu (aproape intreaga sa masa fiind concentrata in mijlocul sau) ci pentru altceva. Dimensiunea unui atom de hidrogen este de aproximativ: 1,06×10-10 m, adica 0,00000000001 m. Micut nu? Asa dupa cum spuneam majoritatea spatiului in care se afla atomul (si pe care nu-l imparte cu alti atomi, este un spatiu vid. Totusi in acest spatiu vid, ca in orice alt spatiu vid, care se intinde de la nucleu pana la norul electronic exista o energie remanenta a spatiului mai mare decat intreaga energie continuta in toata materia (stele, galaxii, etc) dintr-o sfera cu raza de 20 de milioane de ani lumina. Cu energia inmagazinata in vidul, aflat intamplator in interiorul unui atom de hidrogen (fara legatura cu atomul) s-ar putea oricand produce un nou Big-Bang. Cam la fel stau lucrurile si cu sensul care a ramas asa de putin pentru tratarea nebunilor. Exista sens in vid. Cacalau maria ta.

      • olimox said

        Psihiatrii nu cauta sensuri pentru pacienti, ii stimuleaza sa le caute, eu asa am înteles.

        Cu celelalte, meditez…mulțumesc pentru impuls.

        Îmi place, mie, un olimox oarecare, aceasta întâmplare de comunicare.

        • olimox said

          Să înțeleg că meta-regulile ne arată cum să utilizăm contextual regulile?
          Iar asta presupune o înțelegere de nivel superior, „de elită”?

          • arcaluigoe said

            Cam asa ceva. Regula spune „sa nu injuri”. Meta-regula iti spune cand poti/trebuie sa injuri (fara ca regula sa a/para a fi incalcata). Simplificand se poate spune ca meta-regula spune cand anume se poate face corect o exceptie de la regula, cine are voie s-o faca si in ce context. Dar, mai ales, spune ce alte constrangeri (reguli), superioare, sunt valabile in spatiul libertatii in care paseste cel care urmeaza meta-regula, plasandu-se pe sine in afara regulii de care se elibereaza prvizoriu fara a o desfiinta. Din aceasta dilema nu puteti iesi. Am zis! (Sau n-am zis?)

  2. Radu Humor said

    Când „te trezești” cu elite ca Tismăneanu, Patapievici, Mihăieș, C.Avramescu, MRU, TRU, Macovei, Anastase, Koveși, Morar, Bella, Feldman, Udrea, Videanu, Boureanu, Cristoiu, Ciutacu, Tatoiu, sau mai rău, cu alde Băsescu, Boc, Gitenstein, Barosso, Viving, Rompuy sau Gordon, să recunoaștem că nu mai ai prea multe de făcut !
    Ori tragi singur apa, ori aștepți potopul și ce-o mai da Dumnezeu , cât de curând 😉
    Că așa, nu se mai poate 🙄

  3. Radu Humor said

    Eu zic că-i o veste bună…
    Poate ar mai trebui interzise și vânzările de gogoși electorale 😉

    GATA CU SACOSA: Partidele nu mai au voie sa ofere alimente si bauturi alegatorilor
    5 Noiembrie 2012, 16:40:31

    Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca Guvernul va reglementa, marti, prin Ordonanta de Urgenta, obiectele care pot fi oferite in campania electorala si cele a caror oferire este interzisa, el aratand ca valoarea obiectelor promotionale cu caracter electoral nu poate depasi zece lei.
    Abonament avantajos si costuri predictibile pentru produse Software. Acum prin Gecad Net.
    „Propunerea mea ca prim-ministru este de a reglementa legal maine (marti, n.r.) prin Ordonanta de Urgenta ce a stabilit BEC cu alte ocazii, anume ca sunt intezise in campanie oferirea de bunuri, bani, alimente, bauturi alcoolice, nealcoolice. Este permisa oferirea de obiecte in enumerare stricta – pixuri, brichete, afise, sepci, cu obligativitatea de a fi inscriptionate cu numele candidatului sau a formatiunii”, a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.

    Premierul a spus ca, potrivit reglementarii legale, vor putea fi oferite alegatorilor obiecte de acelasi tip, respectiv obiecte cu caracter electoral inscriptionate, dar a caror valoare sa nu depaseasca 10 lei.

    „Asa lucrurile sunt clar reglementate – ce e interzis, ce e permis, regulile valabile pentru toti competititorii. Vom avea reglementat legal, alaturi de sanctiuni penale, evident, modul de desfasurare normala a campaniei si impiedicarea unor tentative de cumparare de voturi sau, cum a fost la referendum, de a impiedica oamenii sa vina la vot”, a spus Ponta.

    El a mentionat ca marti, in sedinta de Guvern, va fi aprobata aceasta OUG, avand in vedere ca vineri debuteaza campania electorala.
    Ponta a spus ca OUG va prelua textul BEC din 2008 referitor la acest subiect.

  4. Rascoala Vegetala said

    Poporul este suvenir.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: