(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 6 noiembrie 2012

Pre-viziuni!… Pre-ziceri!… Pre-supuneri!… Pre-scrieri!… Precizari! – Post-ludiu

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 6, 2012

Ca să supra-vieţuiesti bine în hiperspaţiul virtual al anonimatului clandestin trebuie să fii în stare de doua lucruri. Primul dintre ele se referă la abilitatea de a fi liber, adică la abilitatea de a spune mereu exact ceea a ce vrei-sa-spui, spontan, fără pre-judecaţi, orice-ţi trece prin cap, venind de nu se ştie unde, fara constrangeri morale, politice, istorice etc, şi mai ales fără auto-constrângeri (istorice sau futurologice). Al doilea se referă la capacitatea de a-ţi apara libertatea, adică (a) de a fi în stare, în majoritatea cazurilor să gaseşti, ulterior, argumente potrivite pentru a valida lucrurile pe care le-ai spus liber, adică de a fi consistent cu tine însuti, persoana cu personajul, abilitatea de a avea „în fază” cultura (pre-existenta, care este) cu gandirea intuitiva (care se manifesta) şi (b) de a admite, fårå îngrådiri, libertåţile celorlaţi. Asta este totul (mult, puţin) pentru a supra-vieţui bine în hiperspaţiul virtual al anonimatului clandestin. Orice feedback pozitiv venit de la alte personaje care tânjesc şi ele la ontologie, în realitatea virtualå, este (doar) un bonus, binevenit dar neindispensabil. Daca acest bonus e indispensabil pentru o supravieţuire decentă (şi exemple sunt gråmadå într-o mulţime de ogrăzi în care muritorii aşteaptă recunoaşterea din partea anomimilor ca pe o mană cerească) atunci aceea nu mai e viaţa (virtuala) ci calvar şi mai bine te duci să te împuşti cu o armă cu lunetă. In pielea gâtului. Abia apoi poţi încerca din nou să trăieşti liber la blog.  Nu ca alţii, care sunt încarceraţi, prizonieri imaginari ai lucrurilor pe care-şi-nchipuie că le-ar avea de pierdut. Cât de liber ai putea fi atunci când încă n-ai murit niciodată, măcar o dată? Că nu prea poţi. Cum så fii liber când încå mai ai lucruri de pierdut? (Ma rog, impresia ca le-ai avea, tot una). Sper înså så nu zåpåcesc pe nimeni dacå voi adaugå faptul cå nici moartea asta nu-i ((de)-a) bunå dacå e în exces. Unii au tot murit (chiar şi de trei-patru ori; se ştiu ei care) şi liberi tot n-au ajuns. Ba dimpotrivå. Unii au ajuns zombies, alţii chiar mai råu: marionete ale propriilor prejudecåţi, care se trag singuri pe sfoarå, cu martori. (Un alai mic format din câţiva martori binevoitori pânå la devotament).

Daca_nu_nu – November 6, 2012 at 21:24 –  #26

M-am întrebat de multe ori ce-i apropie pe oameni…
Pe Liviu Antonesei l-am văzut o singură dată,
la un simpozion pe teme de educație.
Pe Dorin Tudoran nu l-am văzut niciodată,
cum niciodată nu i-am văzut pe Șerban Foarță,
pe Vasile Gogea,
pe Nicolae Prelipceanu,
pe George Tudor-InimaRea,
pe Gheorghe Câmpeanu,
pe Mara,
pe No Name,
pe Shadow,
si pe toți prietenii de pe aici…

Cu toate acestea, cu toate că nu ne știm,
nu ne cunoaștem,
ne-am găsit!
Oamenii se găsesc: da, oamenii care gândesc – cât de cât!!! – la fel, se găsesc…

Unii se găsesc pentru PUTERE.
Alții -NU.
Acești „alții” se găsesc pentru împreună-gândire!!!

Deeci???…

Posted in Arcaluigoeologie | 92 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: