(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

S-a dus să mimeze îngerilor. Dan Puric s-a stins din viață

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 9, 2012

Dan Puric a decedat în dimineața aceasta la Spitalul Colțea, după ce ieri seară a fost victima unui accident, pe scena Teatrului Teatrului Național, în timpul repetițiilor pentru ultima reprezentație a piesei „Vis”. Martorii spun că, în ultimele minute ale spectacolului, unul dintre reflectoarele montate deasupra scenei s-a desprins și a cazut peste artist. Familia lui Dan Puric este hotărâtă să acționeze în instanță atât conducerea Teatrului Național București, cât și cea a Spitalului Colțea, afirmând că decesul artistului nu a survenit în urma accidentului, ci în urma tratamentului greșit pe care cel supranumit „Mimul lui Dumnezeu” l-a primit în spital.

Emil Puric, tatăl artistului, ne-a declarat că va acționa în instanță conducerea ambelor instituții, dar în special Siptalul Colțea. Tatăl artistului susține că medicii de la Spitalul Colțea i-au dat lui Dan Puric un medicament folosit în cazul consumatorilor de droguri în loc de un antibiotic. Potrivit unor surse judiciare medicii i-au administrat Nomifensin, după ce au observat ca Dan Puric, deși plin de sânge, continua spectacolul de patomimă. „Îi voi da în judecată pe cei care mi-au omorât copilul. Și pe cei care trebuiau să asigure cumva reflectorul ăla, dar mai ales pe medicii de la Spitalul Colțea, care în loc de Ripostatin, un antibiotic puternic, i-au dat Nomifensin, folosti în special în cazul consumatorilor de droguri. A făcut blocaj renal după 14 ore”, a declarat tatăl artistului. El ne-a relatat că artistul era conștient că medicii au făcut o greșeală. „A privit flaconul apoi s-a uitat la mine, așa, cu privirea lui blândă și mi-a spus: < Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!>”, a spus Emil Puric. Tatăl artistului a povestit cum o asistentă s-a împiedecat de papucii unui pacient și a scăpat pleosca cu conținutul rezultat în urma unei clisme peste patul actorului. „Când s-a vazut așa, plin de acele dejecții, Dănuț a strâns cearșafurile umede în mâini, strigând <Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?>, apoi s-a întors către mine și a spus <Mi-e sete>”, a mai povestit  tatăl artistului.

Vizibil afectat, Emil Puric a relatat reporterilor noștri ultimele momente din viața celui supranumit „Mimul lui Dumnezeu”. „I-a dat unei asistente 5 lei să-i schimbe cearșaful și, după ce s-a așezat din nou în pat, Dan mi-a cerut să-i aduc o Biblie, icoana Sfântului Mihail, dar și ceva de mâncare, o bucățică de slănină cu brânză și un fir de ceapă. I-am adus azi dimineață, că am găsit la țăranii ăia de la târgul de produse tradiționale. Dănuț a primit pachețelul și l-a desfăcut, cu mâinile tremurânde și m-a întrebat dacă am adus și o brișcă. I-am zis ca nu, că nu m-am gândit. I-am dat o lamă de ras Gillette”, a povestit, cu lacrimi în ochi, tatăl lui Dan Puric. „A luat lama, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru bucate, apoi a tăiat slana, brânza și ceapa în bucățele mici și acolo, pe ziar, am mâncat amândoi. Să-l fi văzut cum se luminase la chip, mâncând slănina aia cu ceapă, nu îl mai văzusem așa fericit de la crăciunul din 72 când i-am făcut cadou o turtă dulce cu un ciob de oglinjoară în mijloc”, a povestit tatăl lui Dan Puric. „După ce am terminat, s-a uitat, așa, lung, la ziarul unsuros și a spus <S-a isprăvit!>. Mi-a cerut icoana și Biblia, s-a întins în pat strângându-le la piept, șoptind <Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul>, apoi a s-a stins. La gură mai avea un firicel de ceapă, pe care l-am luat și l-am pus într-o cutiuță, pe care am s-o trimit la mănăstirea construită de el întru pomenirea Sfinților Închisorilor”, a mai povestit tatăl artistului (sursa: Azil Virtual – APRILIE 1, 2011 · 17:54).

19 răspunsuri to “S-a dus să mimeze îngerilor. Dan Puric s-a stins din viață”

  1. Dl.Goe said

    Uite de ex. Dl.Nimeni. Desi are convingeri eronate este totusi onest. Atat de onest cât poate fi un personaj de origine umană. 🙂 Caci toti suntem români. Mai mult sau mai putin onesti (ilca-tza-ven-cu-ne-nea)

  2. Aurelia Bosonea said

    Dumnezeu sa-l ierte!

  3. Dl.Goe said

    Andrei Pleșu despre Dan Puric

    Apare, din când în când, la televizor şi vorbeşte patetic despre „neam”, despre „credinţa omului simplu” şi despre Iisus Hristos. Mă frapează, de fiecare dată, subtonul de impostură, falsul acestui tip de discurs, semidoctismul lui, încântat să manipuleze grandilocvent cele mai obosite locuri comune ale retoricii naţionale: noi care am suferit, noi pe care „ei” vor să ne distrugă, noi care suntem creştini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuţi, noi care doinim, jelim şi învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate şi cu un fel de sfătoşenie şugubeaţă, pastişând, fără har, stilul Petre Ţuţea. Fiinţa fragedă a credinţei, umbra discretă a smereniei lipsesc cu desăvârşire din acest tip de vorbire. Vorbitorul nu „crede”. Ştie. Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un deget pedagogic, e ales de îngeri să ne dea curaj şi înţelepciune.

    – „Două feluri de necredință”

    Cum vedeţi discursul lui Dan Puric?

    Am scris ceva la un moment dat despre el, fără să-l numesc, şi mi s-a spus că sunt invidios. Eu îl admir pe Dan Puric ca actor. E un artist de top. Din păcate, se întâmplă şi cu el ce se întâmplă cu mulţi alţii. Ca să fiu pedant, aş spune că avem de a face cu o problemă de logică a autorităţii. Există un câmp de competenţă pentru fiecare, şi cine iese din acest câmp îşi pierde şi competenţa şi autoritatea.

    Dacă te duci la Einstein, care e o autoritate, şi îl întrebi cum trebuie să fie femeia ideală, rişti să auzi o tâmpenie, sau o platitudine. Nu înseamnă că, dacă eşti un matematician sau un fizician genial, te pricepi la orice altceva. Dacă îl întrebi pe Kant despre căsătorie, s-ar putea să-ţi dea un răspuns idiot, sau să nu ştie ce să spună. Domnul Dan Puric a ieşit din sfera unde este cu adevărat competent, înalt competent. A făcut un sindrom de guru.

    Părerea mea sinceră este că el nu este pregătit pentru acest rol, din două motive. Unu: se simte indecent de bine în el, iar asta se vede din mica pompă profetică a discursului. Doi: n-are cultură suficientă, iar asta se vede din modul cum dă citate. Citatul este nemilos. Felul cum citezi te dezbracă. Regula e să nu citezi mai mult decât citeşti.

    Şi Nicolae Iorga făcea gafe monumentale…

    Domnule Rădulescu, să ne liniştim puţin! A-l compara pe Iorga cu Puric e ca şi cum l-am compara… pe Iorga cu Puric. Problema domnului Puric e că recurge la citate ca la o ornamentică neasimilată. Am cunoscut un om care avea întotdeauna cu el un carneţel în care nota citate. Îi plăcea să le colecţioneze.

    Cum auzea o vorbă, scotea carneţelul şi o scria. Invocai un pasaj din Brecht şi-l auzeai: „Cum aţi spus? Staţi să notez!“ Apoi, cu prima ocazie, zicea: „Cum spunea Bertholt Brecht…“. Dar era un citat care nu trecuse prin el. Domnul Puric recurge frecvent, atât cât l-am urmărit, la nume, probleme şi concepte despre care nu are decât o informaţie de dicţionar, sau din auzite. Nu poţi scoate din pălărie, una-două, pe Toma din Aquino, pe Ambroise Paré, sau pe Platon, dacă nu ai avut cu ei un comerţ cât de cât consistent. Eu unul nu înţeleg de ce face asta domnul Puric. În termeni creştini, i-aş vorbi de „slavă deşartă”: vrea să pară altceva decât este.

    La cât e de inteligent şi de angajat spiritual, aş fi aşteptat să-l văd mai smerit, mai aproape de discursul unui mărturisitor decât de acela al unui gânditor amator. Dar mai e ceva: domnul Puric a adoptat o strategie pedagogică riscantă. Când vrei să educi pe cineva, nu începi prin a-l flata. Dacă vrei ca cineva să înveţe ceva, nu-i spui mereu că n-are nimic de învăţat. Or, domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui să facă posibile asemenea analogii.

    Unii se grăbesc să-l acuze că e legionar…

    E, şi aceasta, o analogie, pe care domnul Puric ar trebui să ştie să o evite, căci nu e chiar onorantă. Nu mai spun că au fost legionari şi legionari. Unii mai deştepţi, unii mai din topor. Dar în materie doctrinară (de fapte nu mai vorbim!), şi proştii şi deştepţii au fost capabili de enormităţi. Retori ai vanităţii naţionale, ei erau, tocmai prin asta, foarte ne-români: românii au ceva mai mult umor şi, în orice caz, n-au gustul extatic al morţii.

    La Atheneu, unde îşi ţine domnul Puric conferinţele, vin, totuşi, şi oameni care simt nevoia de adevăr…

    Nevoia aceasta există, cu siguranţă. Probabil că Biserica, care ar trebui să livreze acest tip de discurs în limitele firescului, n-o face îndestulător, sau, când o face, nu convinge. Cazul Puric este al unui om care şi-a asumat ceva pe care nu-l face cine trebuie: nici instituţia care trebuie, nici personajul. Admiraţia mea pentru el ca actor rămâne însă neschimbată. Mai mult: cred că prin arta lui face mult mai bine ceea ce vrea să facă prin discursul lui public. Şi regret sincer că insistă pe un drum cu atât mai smintitor cu cât e mai aplaudat. Ce-o să facă? O să mai publice încă o carte.

    Prea multe nu o să mai publice, pentru că se mişcă într-un registru de idei destul de previzibil. Nu-l văd făcând studii de teologie. Îmi pare pur şi simplu rău. Ar mai fi de spus şi altceva: conştient sau nu, domnul Puric îl imită, ca impostaţie, ca formulistică, pe Petre Ţuţea, care însă era originalul, nu era o copie. Dar Petre Ţuţea era un om foarte cultivat şi de un umor extraordinar. Ce e uimitor la Puric este că în actorie e plin de haz, iar în „omiletica” lui e sumbru. Petre Ţuţea e citat mereu acum de unii adulatori fanatici, într-o variantă care te face să crezi că era un apucat. Or, dacă stăteai cu el la taclale, observai cum tot ce spunea căpăta un „comentariu de subsol” relativizant.

    Când, în anchetă, declara vertiginos: „Sunt, înainte de toate, român, ortodox şi militarist. Trebuie să ne înmulţim ca sardelele, să îi lichidăm pe ruşi pentru că n-au ce căuta în Europa şi fiecare babă română să mulgă vaca cu cască militară pe cap!“, Petre Ţuţea ştia că joacă şarja ultimă, enormul. În sinea lui, râdea homeric. Dan Puric are aerul că rosteşte fraze asemănătoare, luându-le, candid, în serios, până la ultimul detaliu.

    Cine suntem? Apropo de cartea lui Dan Puric…

    În orice caz, suntem o comunitate care nu-şi pune această întrebare. De ce? Pentru că crede că ştie răspunsul. Avem tendinţa să ne facem un portret de eroi, întrerupt din când în când de înjurături. Adică ne înduioşăm repede cu privire la destinul nostru şi la trecutul nostru („notre patrie héroique et martyre” – cum spune, în băşcălie, Adam Michnik despre Polonia). Din când în când însă, atunci când nu se aprinde chibritul nu ezităm să blestemăm: „Fir-ar mama ei de ţară, nici chibritele nu se aprind!”. Sudalma zilnică şi grandomania naţională merg, nonşalant, mână în mână. Pendulând între o prea rapidă distanţare de noi înşine şi glorificarea de sine, nu părem a fi în posesia unei identităţi clare. Ar fi foarte bine ca românii să înceapă să se gândească mai riguros la identitatea lor.

    Dar să o facă prospectiv, nu recapitulativ şi auto-suficient. Pentru că, până la urmă, eşti ceea ce vrei să devii. Într-un dialog platonician se spune: „Dacă te uiţi intens la ceva, încet-încet devii obiectul la care te uiţi.“ Dacă am privi către un model coerent al nostru, am putea să ne identificăm cu el. Dar noi nu ştim ce vrem exact, nu ştim cum vom fi pestre 30 de ani, nu ştim ce vrem să fim peste 30 de ani. Asta ne face să ne descurcăm pe intervale mici şi să nu avem acces la continuitate. Continuitatea e înlocuită de mici salturi acomodante. Ca să aflăm cine suntem ar fi interesant să studiem emigraţia noastră, în comparaţie cu a altor popoare. Românii din diaspora trăiesc fie în varianta parastas, idealizând umed locul din care au plecat („Ce ceapă era la noi! Ce cartofi!”), fie în varianta „emancipată”: uită limba română, le e jenă să fie identificaţi cu ţărişoara.

    sursa

  4. Radu Humor said

    Este o ştire falsă !
    A apărut acum vreo 10 zile după care am primit scuze că a fost o intoxicare .

    • Dl.Goe said

      Inseamna ca le-a primit peste rând. Stirea-scuzele. La cate mii de stiri false te-au intoxicat fara nicio scuza, si pe care le-ai dat mai departe la fel, e de mirare ca de data asta ti s-au cerut scuze. Pentru dezintoxicare se papa lapte.

      Dezmintim categoric. Stirea nu e falsa. Nici macar nu e stire. Domnul Radu Hyr e mai lent la minte, motiv greu pentru a se lua excesiv in serios. Abuzul care-i da humorul.

      P.S. Bai dar tu pe unde-mi umbli? De ce lipsesti la apelul nominal? Ce crezi tu ca-i aici? Fefe? Facultate la seral? Cantina CFR? Ia vezi.

    • Nela said

      stire falsa ? intoxicare ? ha-ha-ha . iti dai seama cit creier are radu al nost daca se intoxica asa de usor cu pamflet . e turmentat rau saracu

  5. Adrian Vsilescu said

    Ma mir cu de nu intrati in pamint de rusine lepadaturilor. Cum de puteti sa-l priviti in ochi pe maestul Dan Puric in poza aia indoliata? Cine sapa groapa altuia cade el in ea.

  6. anonim pe arca said

    Domnul Puric este bine mersi … El, poate se joace in continuare roluri in piese de teatru ;inca mai poate ” mima ” stilul lui Petre Ţuţea”,sfatosenia unui om intelept si sa faca profetii fara acoperire pentru un public care chiar crede ca a fost „ales de ingeri” sa le vorbeasca .Lui ii urez sanatate si La Multi Ani !
    In schimb, un alt actor de valoare a plecat la ingeri. Un actor cu har artistic , pus multi ani in slujba unui public numeros, care si el l-a rasplatit din plin cu admiratia lui .Este Iurie Darie … Dumnezeu sa-l ierte ! Ingerii sa-l aiba in paza!

  7. Ecaterina Axinte-Dogaru said

    Foarte bun acest articol al tau. Am gasit si eu ceva interesant si util. Citeste si trimite-l tuturor prietenilor tai.

    Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de magnaţii din industria farmaceutică
    Cancerul şi-ar putea găsi leacul în consumarea unor alimente care conţin amigdalină. Vitamina B17 nu doar că previne apariţia bolii, ci chiar ajută la tratarea pacienţilor suferinzi. Cu toate acestea, industria farmaceutică, direct interesată să-şi vândă produsele, continuă să nege calităţile vindecătoare ale amigdalinei Un documentar realizat în urmă cu aproape 40 de ani prezintă o ipoteză uluitoare, potrivit căreia cancerul ar putea fi tratat extrem de uşor, cu ajutorul vitaminei B17. Conform dezvăluirilor prezentate în material, crunta boală, pe care nimeni şi nimic nu reuşeşte să o combată de zeci de ani, nu ar reprezenta decât „o boală a deficienţei”, ce apare la persoanele al căror organism suferă de o lipsă a amigdalinei (vitamina B17). Deşi o asemena descoperire ar duce la salvarea a milioane de vieţi anual, realizatorii filmului susţin că asociaţiile medicale şi companiile farmaceutice ţin secret acest lucru şi resping cu orice preţ promovarea acestui leac, care le-ar atrage, practic, falimentul. Pentru a dovedi această ipoteză, documentarul realizat de către americanul G. Edward Griffin, în 1974, prezintă mai multe cazuri de persoane bolnave de cancer care s-au vindecat după ce au urmat un tratament cu amigdalină, precum şi mărturii ale unor medici care au folosit această metodă pentru tratarea bolnavilor.

    Companiile farmaceutice au blocat „elixirul”

    Instituţiile medicale şi farmaceutice au numit filmul drept o fraudă şi o şarlatanie, dar, în ciuda acestui fapt, medicii au continuat să utilizeze noul „elixir”, dovedind utilitatea medicamentului. S-a trecut imediat la intimidarea curanţilor, s-au confiscat filme şi cărţi ce promovau noul leac şi chiar au fost arestate persoanele care organizau manifestaţii publice pentru promovarea miraculosului medicament. Acest tip de tratament a fost astfel abandonat de către majoritatea medicilor. Cu toate acestea, deşi în multe locuri este considerată o metodă neconvenţională, vindecarea cancerului cu vitamina B17 este posibilă în prezent în clinici din ţări precum Marea Britanie, Germania, Mexic sau Elveţia.

    Descoperire veche de 5000 de ani

    Potrivit documentarului, cancerul apare la persoanele cu deficit de amigdalină (vitamina B17), fiind asemănător, din acest punct de vedere, bolilor precum scorbutul (deficit de vitamia C), sau pellagra (deficit de vitamina B3). Vitamina B17 este o vitamină mai puţin cunoscută la ora actuală, însă ea a fost descoperită cu mai bine de 5000 de ani în urmă, fiind folosită de către egipteni şi de către locuitorii Chinei Antice, care au numit-o amigdalină deoarece era extrasă din migdalele amare. Elixirurile făcute pe baza amigdalinei erau consumate în special pentru menţinerea sănătăţii, fiind cunoscute efectele detoxifiante ale acesteia. Amigdalina a fost folosită ulterior de greci şi romani în scopuri terapeutice, iar în zilele noastre, unele triburi de indieni îşi prepară diverse băuturi din sâmburi de fructe care conţin amigdalină. Ca structură chimică, vitamina B17 este o combinaţie a două molecule de glucoză, una de benzaldehidă şi una de acid cianhidric, iar în reţetele medicale amigdalina e cunoscută sub numele de nitrilozidă. Vitamina poate fi folosită şi în scop terapeutic, nu doar profilactic.

    Cum poate ajuta vitamina B17

    Potrivit medicilor, carenţa de vitamină B17 poate cauza depresie şi insomnie, anorexie, oboseală şi uscarea pielii. De asemenea, excesul de vitamina B17 poate duce la intoxicaţii. Astfel, se recomandă folosirea acesteia în doze optime, de 50-100 de mg pe zi în cazul copiilor, 50-200 mg pentru adulţi şi între 1 şi 2 grame zilnic în cazul bolnavilor de cancer. În natură, vitamina B17 se găseşte în sâmburii de caise, cireşe, migdale, piersici, prune, în seminţele merelor, perelor şi gutuilor, în legume precum mazărea, fasolea, conopida, varza, broccoli, spanac, ceapă sau vinete. De asemenea, vitamina mai poate fi găsită în stare naturală în cereale, în scoarţa de mălin sau în frunze de gutui, prun, cais, cireş, vişin sau piersic. Sâmburii de caise conţin cea mai mare cantitate de amigdalină. Doza recomandată este de doar 8-9 sâmburi pe zi, deoarece, în cantitate mai mare pot deveni toxici pentru organism. Pe de altă parte, consumul de antibiotice, alcoolul şi cafeaua, reduc foarte mult acţiunile amigdalinei în organism.

    Comentariul Secretele Sistemului:”Dati mai departe tuturor cunoscutilor! Ca simplu om va spun ca am pierdut pe cineva drag de curand din cauza cancerului,si regret ca nu am citit articol acum cateva luni ,macar sa fi incercat aceasta reteta.Dati mai departe,nu stiti cate vieti salvati !”
    ..mi-a scris o prietena.

    • Dl.Goe said

      Cred ca e o conspiratie mondiala impotriva Romaniei. Am intrebat in toate farmaciile care mi-au iesit azi in cale (duium) daca au vitamina B17. Inutil sa mai precizez ca raspunsul a fost invariabil „NU”. Mai mult decat B12 si zambete batjocoritoare nu mi-a oferit nimeni. Poate acuma cu Raed Arafat asta sa se rezolve ceva.

  8. RALG said

    Dan Puric n-a murit.
    Anul trecut
    A platit statului român taxe aferente unui venit net de
    aproape 100 000 de euro.
    Din teatru. Ceea ce este o Arta.
    Apropo de romanul lui Luigi P.
    Unul,
    niciunul,
    100 000„,
    dl.Puric a declarat:
    „Mai bine sarac si sigur pe tine decât împrumutat si rob”
    Dumnezeu sa-l odihneasca (c-o fi obosit dupa un asa an de munca), iar la anul. odihnit, sa plateasca impozit la stat pe 1 milion de euro. Tot din teatru.
    Arta de a face teatru-n teatru si Poarta-n Casa. Marti. Cand sunt 3 ceasuri rele: Unul, niciunul si unul de 100 000 de euro, vezi toate linck-urile de mai sus, individual.

  9. Stely said

    Aici Dan Puric , in carne si oase , vorbind inr-un stil inedit despre cum este sa fii „Mai bine sarac si sigur pe tine decit imprumutat si rob „:

    P.S .Cu un pic de rabdare am reusit sa vad toate cele 4 parti ale interviului. Simt ca, desi nu am aflat mai nimic despre el (cum a reusit sa ajunga la performanta in afaceri,fara imprumut ) m-am ales totusi cu ceva .

    • RALG said

      Probabil ca s-a inspirat din romanul lui Pirandello (vezi mai sus) si pe care (intre noi fie vorba) il recomand cu caldura (deh, e vara) tuturor, dar in special celor care au confuzii / nelamuriri in legatura cu bizarul fenomen al identitatilor multiple care fenomen, dupa ce ca e bizar se mai si petrece concomitent cu straniul fenomen al identitatilor subrede sau chiar inexistente, mai ales in contextul hiperspatial al HUVACA. Sper sa am ocazia sa-l recitesc eu insumi in curand.

    • RALG said

      in ictu oculi

      Si iata ca s-a ajuns la o bizara convergenta (o atingere de puric) (pr)in care d-na Stely si dl.Humor recomanda, pe aceeasi Arca, acelasi videoclip. Traiasca Dan Puric si lupta pentru pace.

      Sic transit gloria mundi
      How doth the busy bee,
      Dum vivimus vivamus,
      I stay my enemy!

  10. Stely said

    Dupa cum spuneam aici :”Simt ca, desi nu am aflat mai nimic despre el (cum a reusit sa ajunga la performanta in afaceri,fara imprumut ) m-am ales totusi cu ceva „.
    Si iata cu ce m-am ales :

    „Sfântul Augustin este unul din cei patru Părinți ai Bisericii Occidentale, alături de Ambrozie, Ieronim și Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi creștini, ale cărui opere au modificat substanțial gândirea europeană.
    Înlocuiește concepția timpului ciclic cu aceea a timpului istoric, linear; istoria este “tămăduitoare” în sensul de drum către bine. Învățătura autentică este posibilă numai prin iluminare.
    Omul se poate îndoi de multe dar nu și de certitudinea existenței sale (premerge raționalismul cartezian).
    Absurdul este semnul divinului – tot ceea ce ascultă regulile logicii noastre este omenesc, ceea ce transcende logica noastră este divin. Sufletul este un alt ordin de realitate decât materia (corpul), este nemuritor fiind din aceeași substanță cu Adevărul. Adevărul este Dumnezeu, este în suflet, mai lăuntric mie decât sinele meu cel mai lăuntric. ”

    Am vazut si un film artistic pe care vi-l recomand in caz ca nu l-ati vazut :

    P.S . Poate veti crede ca am facut vreo „atingere” intre Sfintul Augustin si Dan Puric . Nu ,singura atingere a fost aceea ca filmuletul cu Dan Puric m-a dus cu gindul la un sfint autentic . Citisem despre Sfintul Augustin in cartea lui Francis Collins -„Limbajul lui Dumnezeu „. Printr-o alta intimplare ,dar nu” bizara „, am aflat si despre film .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: