(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Blândul Ben

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 10, 2012

„Hai bå, ia va rog putina liniste, ca vreau sa va cânt un cântec de pârnaie. Un cântec care då in toata lumea. Ca poate unii a fost, altii n-a fost. Ca asa e acuma, parintii munceste si copiii cheltuieste. Hai bå stirbule si tu acolo in fund la nasu’.  Hai putina liniste!”

Articolul de mai jos este scris de Blândul Ben. Despre acest articol conul Dorin (de ex) ar putea crede ca då in dl.Goe. Dl.Goe crede desigur invers. Blandul Ben crede altceva. In fond este un cântec care då in toata lumea. Lume, lume… 

* * *

O zicală populară spune: „Sa vorbeasca şi nea Ion, că e si el om”. În lumea tradiţională a satului, unde buna cuviinţă era regula absolută, vorbirea era drămuită cu grijă.

Palavragiii, cei ce se vârau neîntrebaţi în vorbă în toate împrejurările, unde se pricepeau şi mai ales unde n-aveau habar, cei răi de gură, cei buruienoşi în gândire şi limbaj erau dispreţuiţi şi ironizaţi de comunitate. Democraţia sătească, aşa cum se vede-n faimoasa poiană a lui Iocan, era de fapt o meritocraţie: vorbeau cei deştepţi şi competenţi, ceilalţi făceau mai bine s-asculte.

Libertatea cuvântului este, alături de libertatea de a călători, cel mai însemnat câştig al românilor ca urmare a revoluţiei din 1989. Timp de patruzeci de ani societatea românească a tăcut, terorizată şi inhibată de un discurs unic, cel al dictaturii comuniste. Nu frigul, foamea şi mizeria au fost în acei ani lucrul cel mai greu de suportat, ci tăcerea de mormânt impusă de regim. O enormă uşurare pentru români a fost sentimentul că „şi tu eşti om”, că şi tu poţi vorbi fără teamă în spaţiul public, că şi părerea ta contează.

Dar libertatea a venit în România fără mod de întrebuinţare, aşa că a fost înţeleasă de fiecare după gradul său de educaţie şi după interesele proprii. Conceptul însuşi de libertate, în România, a fost grav afectat de toate defectele societăţii româneşti, de lipsa unei tradiţii democratice moderne, de instabilitatea sistemului de valori, de lipsa unor modele, de corupţia generală. Nu am fost pregătiţi pentru libertate, iar astăzi vedem că am pervertit dincolo de orice măsură principiile ei elementare. Nu trăim azi, în România, într-o democraţie, ci în caricatura ei haotică, în formele ei fără fond.

Tăcerea teribilă a anilor comunişti a fost înlocuită brusc de un la fel de insuportabil vacarm, de o anarhie a vocilor care strigă din răsputeri. Libertatea de expresie a fost înţeleasă ca libertate de a minţi, de a manipula, de a calomnia, de a şantaja, de a-ţi etala prejudecăţile şi clişeele. Toate categoriile de extremişti s-au folosit de libertatea cuvântului pentru a lovi în democraţie, pentru a exprima idei antisemite, şovine, rasiste, misogine, pentru a împroşca spaţiul public cu un şuvoi de murdărie dincolo de orice imaginaţie.

Televiziunile de scandal şi tabloidele au împins invadarea spaţiului privat până la limite dezgustătoare: calomnia e la ordinea zilei azi în România, şi nu există instituţie capabilă să i se opună. În medii, în ziare, pe internet se poate spune orice despre oricine fără grija justiţiei, incapabilă şi coruptă. Nici un proces de calomnie n-a fost câştigat în România de 20 de ani încoace. Manipularea politică, frustrările culturale, pornografia se ascund şi ele sub argumentul libertăţii de expresie.

Nu există oameni care profită mai mult de toate avantajele sistemului democratic, de apărarea drepturilor omului, de libertatea cuvântului decât tocmai cei care, la prima ocazie, le-ar sugruma fără milă. Cei mai ticăloşi conceăţeni ai noştri, când se simt ameninţaţi, fac apel, cu un incredibil cinism, la instituţiile democratice împotriva cărora strigă fără-ncetare.

Lumea românească a transformat libertatea cuvântului în opusul ei, mierea a devenit venin, şi întreaga societate trăieşte fiorii unei otrăviri lente. – SENATUL EVZ: Când mierea devine venin – Autor: Mircea Cărtărescu

* * *

Pentru cine nu (mai) stie, Blândul Ben  este un soi de precursor al lui Winnie The Pooh, mare amator de miere. 

14 răspunsuri to “Blândul Ben”

  1. Radu Humor said

    Profit de prilej, pentru a-i ARDe o copită de mulţumire proprietarului de b(Arcă) pentru felul în care a înţeles să aplice libertatea de exprimare pe acest blog !
    Recunosc că nu fără mari eforturi în ce mă priveşte !
    Dar mă doare-n cot de uitătura lui ( de-a dreptul furioasă uneori 😉 ), atâta timp cât a înţeles să procedeze ca un adevărat lord, spre deosebire de alţii, care sau dovedit doar nişte palavragii fricoşi şi impotenţi replical .
    Nu că el n-ar fi…. palavragiu 😉
    În semn de respect, de data asta n-am să reiterez impresia execrabilă pe care o am faţă de favoritu-i cărtăresc şi voi aduce un alt fel de gânduri……

  2. Radu Humor said

    „s-au”, nu „sau” !

    SOIMII
    Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
    Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
    – Cum ai facut? si-a intrebat supusul
    – A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.
    Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.
    Casa Celor 1000 de oglinzi
    Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.
    Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.
    In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.
    Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.
    E clar, dar mai avem timp?
    In prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul.
    Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta.
    Spuse: – Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?
    Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.
    – Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat.
    – Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.
    – Hai sa lasam gluma, am reluat.
    Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei.
    – Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse.
    Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata.
    Ne-am imprietenit pe loc.
    Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei „masinarii a
    timpului ” confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.
    De-a lungul anului, Rose a devenit ” mascota ” campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa.
    La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei.
    A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:
    – Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu.
    Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:
    – Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam.
    Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes.
    Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori.
    Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama.
    E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani.
    Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88.
    Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere.
    Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii.
    Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut.
    Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul cantand cu avant ” Trandafirul „.
    Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana.
    Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.
    La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn.
    Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca:
    nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.

    SI NU UITATI:
    NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU;
    DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI!
    Iti mai zic…
    Sa-ti pastrezi simtul umorului la orice varsta pare sa fie reteta perfecta uneori. Poti alege si tu.

    P.S. S-ar părea că tu n-o să mori de bătrâneţe, dar nici în (b)Arca ta 😉

  3. olimox said

    Ce să înțeleagă un adolescent olimox din această alăturare.
    Că nu mai au copiii voștri acces la povești de ajung așa oameni mari nasoi?
    Cărtărescul acesta trăiește informația cu întreaga lui ființă. Asta se vede din cum scrie.
    La fel și d-l Pleșu, bănuiesc.

    • Dl.Goe said

      Ce-ati putea spune despre ejusdem farinae, recte ceilalti doi independenti autentici si nesantajabili pe care destinu-i persecuta implacabil laollalta cu dl.Goe, si si mai recte Dorin T. si Viorel P.? Dânsi cum traiesc informatia? Adica cum se vede din cum scriu? De curiozitate…

      • olimox said

        Sincer, la Viorel P. mai am de înțeles, de aprofundat. Cred că merită s-o fac. Planeta-Ou m-a atras pentru forța ei narativă. Am descoperit o schemă de autor, inspirat fiind de Lupașcu și Bremond. Am pus-o în evidență pentru Momentele și Schițele lui Caragiale. Lucrează bine. O schemă a dinamicii opuselor, structurantă pentru text și lumea lui. Aici, contrariile-știință religie sunt legate insolit. O legătură trăită de autor cu ființa lui, da, așa cred. Pentru mine nu-i așa important ce teorie a ales să trăiască. Cum a trăit-o e important pentru mine. Și cum va continua s-o trăiască e important pentru mine. Va trebui să analizez și celelalte scrieri ale sale, să văd cum se leagă.

        Despre Dorin T., cu rusine mărturisesc, știu puțin, aproape nimic. Deocamdata nu e in zona mea de interes. Mă contrariază actele din prezent, comparate cu starea trecută de disident. Atat.

        Destinul…nu prea știu ce e pentru voi destinul.
        Voi unde sunteți cand se derulează destinul?

        Noi, olimocșii, absorbim informația cu toată ființa noastră în timp ce ni se derulează destinul ori vine Bau-Bau dl.Goe. Nu ne oprim.

        • Dl.Goe said

          Stimate olimox dar vad ca va eschivati intr-un mod aproape uman. Ce intreb eu si ce raspundeti d-voastra !? Bine. N-o sa revin la intrebarea pe care ati ocolit-o. O declar retorica. Dar incerc o alta.

          a) Presupunand (ca premisa de lucru) ca Planeta Ou este o capodopera (si) universala (caci capodopera a genului este, intrucat e singura in gen, 100% originala in interiorul genului; alta data vom vorbi despre genul respectiv) ba chiar sa zicem ca e geniala (putem zice orice, in virtutea principiului liberei exprimari) si ca, prin urmare, autorul ei este un Geniu, caruia i s-a facut favoarea divina de a avea harul respectiv si de a-l si utiliza cu folos ingaduindu-i-se sa fie auctorul divinei Planete Ou. Pronia cereasca a conspirat intru intalnirea felixita a Operei cu Autorul. N-ar trebui sa fie acesta intalnire un motiv de bucurie si multumire magnisima, calma, senina, sedativa si purgativa (da,da, purgativa) pentru unicul actor al intalnirii? De ce este el asa de nefericit de intamplare, asa de constipat, si de ce umbla cu atata disperare pentru obtinerea recunoasterii si banutzilor aferenti tocmai de la gloatele pe care le dispretuieste (fiind aceeleasi gloate care-l apreciaza pe Poetul fluvial Paunesc, acesta nefiind nici macar de la Dunare)? Cum se face ca ceea ce in logica lui (precara dar perena) ar trebui sa fie confirmarea genialitatii (fapul capodoperei de a fi capodopera tocmai printr-o marca unica, aceea ca n-o apreciaza nimeni 😯 sau cel mult foarte putini, alesii, bunaoara domnia voastra) este doar un pretext in plus pentru dureri, chin, frustrari si calvar, ce anuleaza orice bucurie, satisfactie, multumire a celui daruit cu geniu fertil si care a si reusit sa pro-creeze Opera Magna: Planeta Ou? Nu-i oare acesta un semn clar ca autorul este un impostor care ORI nu da doi bani pe geniu ci e ahtiat dupa glorie si bani ORI ca autorul/impstorul e constient de sub-mediocritatea creatiei sale, a carei pro-creatie in sine il lasa rece, dar ca este nemultumit si frustrat constatatnd ca alti „impostori” (pe care nu conteneste sa-i denunte formal) s-au descurcat mai bine? Aceasta-i intrebarea. Sper ca ati inteles-o. Daca veti fi inteles-o (si n-am motive sa cred ca n-ati fi in stare s-o intelegeti) veti avea mai multe mijloace de a va eschiva sa-i dati un raspuns potrivit. Intrebarii nu intrebatorului. Chiar si in gând.

          b) In legatura cu Dorin T. fiti linistit/a. N-ati pierdut nimic.

          c) Credeti ca anumiti autori se vor bucura pentru ca-i popularizati, laudandu-i pe (b)Arca, dând astfel prilej unor meta-dialoguri cu potential lamuritor? Aceasta-i alta intrebare. Cum credeti si d-voatra. Indiferent de opinia lor cvasi-sincera (a autorilor vezi bine) noi credem ca rau n-are cum sa le faca. Ci dimpotriva.

        • X Grecesc said

          goe a lu mboe e si el o titirca inima rea care cauta dixtractie pe seama cui sta sa-i cate in gura da nu stie sireacu ca il cauta politzia prin hyperspa

        • olimox said

          Heei, ați citit Jurnalul lui Cartarescu? Doar că el a depășit starea.
          Aici e problema, zice un fiu de olimocși, să depășești starea. Să rămâi în lucrare, vorba lui Nichita Stănescu. Să stai locului (la locul tău) și în lucrare.

          Si să vă fie clar. Eu il pretuiesc mult pe Cartarescu, dar acel Jurnal m-a intristat.

        • X Grecesc said

          nu citesc jurnale futile pentru fete pubere

        • olimox said

          Comentariul era ptr. dl. Goe, cel despre Jurnal. Mă iertați, d-le X Grecesc, respectul meu.

        • Dl.Goe said

          – O tentativa de eschi-vare foarte nostima. Parca e din Eschil. O tragedie ratata.

          – Dar ce dragutza politia nu stie unde sade (b)Arca?

        • olimox said

          Nu va eschivați d-le Goe, v-am răspuns, m-am ostenit, nu mă părăsiți….

  4. olimox said

    Decat dacă nu cumva mi-ați raspuns deja, cumva, grecește. Poate asta, tocmai asta era…

    • Dl.Goe said

      Sigur, dar pastram distinctia intre feeling-ul cuiva legat de motivatiile care stau in spatele unei idei a altcuiva (care sunt clare si exista pentru el la momentul vorbirii, doar ca noi nu le stim, deci nu le valideaza nici timpul, nici evolutia omenirii) si ideile si feeling-urile pe care le putem avea despre si fata de un fenomen care este in desfasurare si despre ale carui consecinte vom sti mult mai multe peste un numar de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: