(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for decembrie 2012

La multi ani!

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 31, 2012

…mai putin de un minut pana la sfarsitul lui 2012…

Bun venit in 2013. La multi ani prea-cinstite!

Posted in Arcaluigoeologie | 15 Comments »

Dilema Caprei la sfrasit de an

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 31, 2012

Posted in Arcaluigoeologie | 21 Comments »

Ziua Republicii

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 30, 2012

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Bravul Mircea, bietul Mircea, uluitorul meu văr

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 28, 2012

2012 – Un „rezumat”, „abstract”, „pe scurt”:

Nu vreau, în acest ultim editorial pe care-l mai scriu, să fac un bilanţ al anului politic 2012. Sunt destui care o vor face. Voi spune doar că a fost anul în care şi ultimele speranţe ale României au fost ruinate. Până la urmă am ajuns în întregime la mâna unor oameni fără conştiinţă, fără educaţie, fără cultură şi, în consecinţă, fără scrupule. Până şi sprijinitorii lor din trecut vor ajunge foarte repede să-şi dea seama de asta.

A fost anul în care poporul român a decis, în fine, cu claritate, că nu are nevoie de formatori de opinie ca Liiceanu, Pleşu, Patapievici şi alţi câţiva ca ei, nici de ICR, nici de imaginea în lume a unei Românii civilizate. Şi, cum poporul e suveran, toţi aceşti oameni s-au retras, căci dragoste cu sila nu se poate.

A venit şi rândul meu. În această toamnă am fost şi eu executat public ca mâncător din banii oamenilor muncii şi ai pensionarilor, ca agent al Puterii peste hotare, ca autor căruia i s-a fabricat o operă din nimic. Cei care m-au acuzat de toate acestea sunt foşti securişti, colegi de partid cu Becali. Nu a protestat aproape nimeni. Nu e nimic ilogic sau de mirare aici, ci doar cursul normal al lucrurilor în România.

După votul pentru alegerile parlamentare mi-am dat şi mai bine seama că, asemenea atâtor alţi colegi ai mei din zona culturală şi intelectuală, m-am luptat timp de ani de zile cu morile de vânt. Am fost bucuros să fac asta, chiar suportând consecinţele, câtă vreme a mai fost un om în picioare pe câmpul de luptă. În condiţiile de-acum, nu mai pot şi nu mai vreau s-o fac. Desigur, dacă mi se va cere să-mi spun părerea în interviuri, sau dacă se vor mai petrece în România ticăloşii asemenea puciului din această vară, nu voi tăcea. Dar nu voi mai scrie sistematic pe teme politice. Mulţumesc „Evenimentului zilei” pentru găzduire.

Nu regret nici o clipă anii în care am scris editoriale. Am fost multă vreme un om care-a trăit exclusiv în lumea cărţilor. Nimic nu mi-a folosit mai mult decât scufundarea în ”viaţa care se vieţuieşte”, cum scria Mateiu Caragiale. Pariul meu a fost să nu mă murdăresc, pătrunzând totuşi în cea mai murdară lume imaginabilă. Fireşte, am fost până la urmă murdărit de alţii, căci nimeni nu scapă. Dar nu-mi pare nici o clipă rău că am scris timp de zece ani, săptămână de săptămână, în folosul comunităţii. Dacă nu am simţit în tot acest timp solidaritatea celor din lumea mea (dimpotrivă, cu câteva excepţii, confraţii mei sunt cei care m-au terfelit cel mai tare), în schimb am simţit simpatia şi aprobarea oamenilor anonimi, a cincimii de ţară care a rezistat propagandei şi a votat împotriva mâinii de infractori care ne guvernează azi.

Am simţit că ei ştiu că, dacă am greşit uneori, în schimb nu am minţit niciodată. Că am spus întotdeauna ceea ce cred. Că nu am sprijinit pe nimeni dacă nu mi s-au legat de el speranţele pentru comunitatea românească. Că nu am criticat pe nimeni dacă nu am crezut sincer că acel cineva greşeşte. Cei care m-au citit săptămână de săptămână, chiar şi pentru a mă combate, ştiu că n-am scris pentru foloase proprii, şi unii dintre ei ştiu cât am avut, de fapt, de pierdut. Acum îmi iau rămas bun de la toţi. Ne vom reîntâlni de-acum doar în cărţile mele. Până atunci, vă doresc tuturor un An Nou luminos şi un 2013 plin de bucurie.

Nota redacţiei: Ne-am simțit onoraţi în anii în care Mircea Cărtărescu a scris în paginile „Evenimentului zilei”. În semn de respect şi preţuire, redacţia EVZ a decis păstrarea numelui domniei sale în cadrul Senatului. Mulţumim, Mircea Cărtărescu! La mulţi ani!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 31 Comments »

Ridica-te Stefane!

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 27, 2012

REFREN:

RIDICA-TE, STEFANE, SI VEZI-TI FIII,
CA VREMEA SI ASTAZI E GREA,
CREDINTA VESNICA PATRIEI NOASTRE
JURAM, MARIA TA!

A Happy Festivus… for the Rest of Us!

Recomandarea zilei:

Motto : Traieste degeaba sau cauta ceva pentru care sa mori …

Posted in Arcaluigoeologie | 46 Comments »

Sine qua non

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 24, 2012

Craciun_crenguta-brad

Celor potriviti,

ajunsi aici la timpul potrivit,

va urez Craciun Fericit, sanatate, multumire, si bucurii alaturi de cei dragi.

Sa va fie casa caså, sa va fie masa maså!

Cu drag al dv. dl.Goe.

Din partea casei vinurile momentului:

bb_1046740x
bb_125423_01

Posted in Arcaluigoeologie | 36 Comments »

Tacerea mieilor

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 21, 2012

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Caci unul erau toate si totul era una;

Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:

Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!
Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,
Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,

În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:
Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,
Sa binecuvânteze pe cel ce ma împila,
S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma râda,
Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,

S-acela între oameni devina cel întâi
Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatâi.
Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,
Pân’ ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,

Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu ma mai cunoaste,
Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o

Când ura cea mai cruda mi s-a parea amor…
Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.
Strain si far’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce,

S-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa,
Ce-o sa asmute câinii, ca inima-mi s-o rumpa,
Iar celui ce cu pietre ma va izbi în fata,
Îndura-te, stapâne, si da-i pe veci viata!

Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc
Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc.
Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec,

Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma
Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

cartier_ballon_bleu

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | 117 Comments »

Bula Narcis Internet

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 17, 2012


Conceptul de bias sau eroare cognitivă a intrat de mult în uz, dar încă e destul de greu de înţeles şi mai ales de acceptat. După revoluţia lui Copernic, care ne-a scos din centrul universului, după cea a lui Darwin, care ne-a răpit aura de specie singulară, revoluţiile psihologiei contemporane ne răstoarnă perspectiva într-un mod şi mai dureros pentru orgoliile noastre. Aflăm acum că multe dintre percepţiile şi credinţele despre noi înşine s-ar putea să fie false, şmecherii ale creierului care ne ajută să ne ţinem pe picioare, dar care trebuie confruntate mereu cu realitatea, pentru a nu ne pierde în delir şi iluzii. Cea mai comună eroare cognitivă e tendinţa de a ne atribui meritul pentru succes şi a arunca responsabilitatea eşecurilor pe alţii. În aceeaşi categorie intră şi credinţa că suntem mai buni decît media oamenilor sau iluzia că nimic rău nu ni se poate întîmpla, iar cînd ni se întîmplă, cauza e undeva în afara noastră. Avem uneori tendinţa să credem că ceilalţi ne cunosc gîndurile sau intenţiile, că ne simpatizează sau ne antipatizează intens sau că sunt preocupaţi în mod deosebit de tot ce ţine de noi înşine. Adevărul e că oamenii sunt mult mai puţin atenţi unii la alţii şi pe această observaţie fundamentală se bazează şi arta escrocilor sau a manipulatorilor, aceştia din urmă prefăcîndu-se că nu mai pot dormi de dragul nevoilor noastre. Toată ştiinţa advertisingului e construită pe această iluzie ( „Pentru că ne pasă de tine”). Psihologia nu a descoperit acum aceste lucruri, ele sunt ştiute dintotdeauna şi dintotdeauna am avut antidoturi pentru ele, dar abia de cîteva zeci de ani, de cînd individualismul a cîştigat meciul şi comunitatea devine doar o maşinărie cu funcţia minimă de a ne ţine laolaltă, pericolul de a ne izola în micile noastre deliruri a devenit mai acut.

Internetul e lăudat de entuziaşti pentru potenţialul imens de reînviere a spiritului comunitar, dar scepticii spun că e vorba de spirit tribal. Eli Pariser analizează în cartea sa The filter bubble efectul de izolare narcisică, de bulă, pe care îl au reţelele de socializare şi motoarele de căutare. Google ne personalizează căutările într-o asemenea măsură, încît am ajuns să primim fiecare răspunsuri diferite la aceleaşi întrebări, în funcţie de ce ne convine să aflăm. Credinţele noastre personale sunt permanent reafirmate de comunităţile virtuale, orice tip de delir, oricît de dezaxat, îşi găseşte pe undeva un susţinător, doi, trei, care se adună foarte repede într-un trib şi îşi pun unii altora la dispoziţie toate argumentele pentru a-şi întări iluziile. Există comunităţi ale neo-naziştilor şi comunităţi ale celor care cred că pămîntul e plat , există zecii de mii de oameni care sunt convinşi că vaccinurile sunt de la Diavolul şi, poate mai înspăimîntător, zeci de milioane care îl venerează pe Justin Bieber.

Orice poate fi justificat şi oricine, indiferent de ce a făcut, îşi poate găsi destui susţinători cît să se simtă bine. Anul trecut, un profesor de economie la Columbia University, David Epstein, a fost surprins în timp ce se iubea cu fiica sa de 24 de ani. Epstein şi-a mărturisit faptele (incest, dar şi adulter, pentru că era căsătorit cu mama amantei) pe Internet şi şi-a adunat, în foarte scurt timp, o armată de susţinători. Argumentele lor erau găunoase (“Epstein şi fiica sunt adulţi, ştiau ce fac, pînă la urmă, nu e nici o victimă deci nici o crimă”), dar ce e important e că Epstein şi-a rezolvat problema morală proiectînd-o în exterior şi primind destul feed-back pozitiv cît să nu-şi mai facă griji.

La fel se întîmplă şi în zona esteticului. Pentru că, nu-i aşa, creativitatea e universală, oricine poate fi artist şi îşi poate găsi imediat pe Internet fani care îi întreţin iluzia că e talentat. Arta presupune frustrare, atît a artistului cît şi a receptorului, dar nimeni nu mai are chef să fie frustrat în nici un fel.

Critica, de orice fel, devine o practică dubioasă, dacă nu-ţi place ceva şi o spui, eşti un „hater”, un negativist, un monstru. Tocmai pentru că avem o viaţă comunitară din ce în ce mai fragilă, încercăm să o ţinem artificial în viaţă cu filozofia toleranţei maxime, a dictonului hippiot-maoist „Să lăsăm toate florile să crească”. De altfel, una dintre cele mai interesante bias, demonstrată de psihologii experimentali, este aceea că le atribuim celor care vorbesc de rău despre cineva sau ceva trăsăturile negative subliniate de aceştia. Critica se întoarce împotriva criticului. Nu e o tendinţă raţională, dar există şi e puternică. Critica e văzută ca o meteahnă a bătrîneţii. Tinerii se feresc de ea din conformism, pentru a nu fi respinşi de grup, bătrînii, pentru că trăiesc într-o lume în care tinerii au puterea, se feresc să nu fie critici ca să nu fie etichetaţi ca „acri” sau, cum zic americanii, „judgmental”. Într-o lume unde vrem cu disperare să fim plăcuţi de ceilalţi, critica (şi autocritica) e un risc pe care puţini şi-l asumă. de Dan Sociu

Posted in Arcaluigoeologie | 95 Comments »

Romania schizofrenica (III) – Ceva nou

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 14, 2012

Dintre sute de catarge,
Care lasa malurile,
Cate oare le vor sparge

a) vânturile
b) valurile

* * *

a) Foarte cunoscutul scriitor roman Mihai Rogobete, candva o biata rebeliune minerala anonima, a avansat, mai in gluma, mai in bascalie (dansul fiind un fin umorist care-si strica orzul pe gastele certocrate, unde nimeni nu rade la glumele sale prea fine) ideea magistrala ca absenteismul la vot ar trebui sa se reflecte in numarul parlamentarilor. Propunerea este una revolutionara in materie de democratie. Adoptarea ei (pe care unii foarte smecheri s-ar grabi s-o declare fantezista) ar fi extrem de corecta, pragmatica si ar stimula direct si indirect ameliorarea calitatii clasei politice. Ar putea fi un exemplu pentru Democratia in lume. Sa presupunem ca respectandu-se vointa suverana a poporului s-ar accepta ca Parlamentul sa aiba maximum 300 de parlamentari. In cazul in care prezenta la urne ar fi (ca in cazul celor mai recente alegeri) de ex. de 44% atunci ar trebui admisi in parlament 132 de parlamentari (ultra-suficient) in acord democratic cu vointa populara. 44% dintre electori ii doresc pe cei votati, in configuratia rezultata prin numararea voturilor, iar ceilalti 56% nu doresc pe nimeni dintre cei care constituie oferta electorala a momentului. Nimic mai corect si mai democratic decat ca acest lucru sa se reflecte in structura si dimensiunea Parlamentului. Desigur insa ca o astfel de propunere corecta si democratica, ca orice propunere serioasa, nu poate fi luata in serios in Romania schizofrenica de azi, de ieri si dintotdeauana. Poporul o vrea pe secretara lui Liviu Dragnea (cine n-ar vrea-o). Tudoran a terminat cu Mihail Neamtu si-a trecut la ironizarea Elenei Udrea. Asadar cine sa mai stea sa se uite in gura foarte cunoscutului scriitor roman Mihai Rogobete, fost rebeliune minerala anonima. Vivat factorul uman. Vivat palgiatorul premier. (P.S. Vorbesc serios. Chiar m-am razgandit. Cred ca Traian Basescu ar trebui sa-l numeasca pe Victor Viorel Ponta in functia de premier. Altul mai bun in randul coalitiei castigatoare chiar nu exista). Traiasca si infloareasca scumpa noastra patrie, Republica Socialista Romania in frunte cu secretarul general al Partidului.

* * *

b) O propunere interesanta, de perspectiva:

Pambuccian propune Parlament online. Cheltuielile ar fi reduse la 20%

Liderul grupului minoritatilor nationale din Camera Deputatilor, Varujan Pambuccian, s-a pronuntat, vineri, pentru infiintarea unui Parlament „online”, care ar permite reducerea costurilor functionarii Legislativului la 20 la suta.

El a facut aceste declaratii, intrebat despre cum crede ca va functiona viitorul Parlament, care va avea un numar de 588 de membri.

„Nu cred ca o sa fie mai complicat decat a fost pana acum. In ceea ce priveste cheltuielile, eu voi reitera o propunere mai veche, pe care am facut-o in Parlamentul trecut. Putem trece la un Parlament online, in care oamenii stau in circumscriptii, iar metodele de comunicare sunt foarte simple: putem folosi un sistem de video-conferinta, cu un ssitem de vot integrat si posibilitatea gruparii celor care se consulta”, a sustinut deputatul.

„Te poti consulta foarte usor, foarte repede si fara sa te auda cineva cu colegii de grup parlamentar”, a fost de parere acesta.

El a aratat ca grupul sau parlamentar are in stanga Puterea si in dreapta Opozitia.

„E destul de greu sa te consulti in timpul votului. Pe cand, intr-un sistem de genul acesta, chestiunea aceasta ar fi rezolvata. In plus, cheltuielile ar ajunge undeva la 20 la suta din costul actual al Parlamentului”, a tinut sa precizeze Varujan Pambuccian.

Potrivit afirmatiilor sale, parlamentarii ar putea sta in circumscriptii, alaturi de electorat, iar cheltuielile nu numai ca nu ar exceda bugetului Parlamentului, dar ar fi aproximativ o cincime din bugetul anului trecut.

„Parlamentarii ar putea sa ia cuvantul prin video-conferinta, sa voteze, sa nu aiba foarte multe scuze pentru absente”, a adaugat el.

* * *

Bonus:

CMM

Lumeeeee, lumeeee, vino-n pripa, sa vezi ce n-ai vazut, drama femeii cu barba. Circul de stat Globus prezinta in premiera, un numar fabulos. Lumeee, lumee si pooooopor, nu ratati. Numai si numai in arena circului de pe puntea (b)Arcei lui Goe, puteti vedea un spectacol de gala, poate ultimul inainte de plecarea in turnelul final al Potopului Lumii, cu un numar senzational: duet cu porci de Guine(e)a (-Bissau). In premiera mondiala purceii de Guineea Bissau – CMM si Radu Humor, travestiti in hermine imaculate, se scarpina reciproc pe spate si se cauta de paduchi pe burta. Sunt blajini, lacaramosi, timizi, tandri, si infintit intristati de rautatea lumii, care-i necajeste râvnindu-le blanutele si puritatea. Cu netzarmurita bunatate, intr-un ultim gest, ei, porcii de Guineea, ii iarta pe agresori, oferindu-li-se ca ofranda. Lumeee, lumee si poooopor nu rata… scena finala a imbratisarii si sarutului frantuzesc, intr-un numar de circ senzational, cu porci.

Pacat ca nu-i si poetul Abalaru aici ca sa va vada. Sunt sigur ca s-ar emotiona pana la lacrimi si ar vibra pana la cer, integrandu-se astfel spectacolului lumii.

Mitzaa Biciclista, l-a ratat pe Radu Humor. I-a facut la un moment dat, o (singura) data, curte teribila, dar cu o floare nu se face primavara si iata ca rivala domiei sale – CMM – l-a adjudecat, folosind o strategie mai invaluitoare, de tip paianjen. Acuma n-ar trebui sa sufere prea tare pentru ca pe (b)Arca lui Goe (spre deosebire de a lui Noe) sunt admise nu numai perechi de pasageri ci si orice fel de alte Uniuni Liberale precum si candidati intependenti ori doamne singure ude mereu. Libertatea de expresie si de impresie incurajeaza orice fel de concubinaj politic sau psihedelic. Daca va fi interesata de un menaj a trois, alaturi de cele doua hermine orfeline (caci dl.AVP, timid fiind, baiat de la tara de…, va refuza sa intre in combinatie) tanti Mitzaa va putea incerca sa coaguleze o noua coalitie. Sunt sigur ca Radu Humor ar primi-o bine (la cat de singur e si dornic de majoritate), iar cu CMM va trebui sa se ia… la trântå dreapta, proba  in care dansa este favorita (cel putin fata cu outsider-a CMM). Nu se teme de trântå. Dar… desigur ca o eventuala preferinta pentru un destin individual, solitar sau deloc, va fi respectata cu sfintenie, in contextul libertatii de expresie, de impresie, de jure si de facto prezenta pe (b)Arca lui Goe, arca ce nu pune niciodata nicio piedica in calea fericirii nimanui.

Lume, lume… a venit potopul acela atat de asteptat. Fluviala CMM. Situatia a fost scapata de sub control. Ne aflam in stare de asediu. Declaram stare de necesitate.

I-atata verde fluvial in jur, si brotacel si prazuliu, in comentarii…

…si presarat din loc in loc de cate-o floricica portocalie de råduc, incat ma-ntreb in sine-mi, oare vine primavara? Sau vine Potop pe cuprins? Potop cu ape verzi in revarsari. Noian de verde. Incaruntzit amor. Licheni ce-au napadit carena. Printre alte alge. Oooo, tu nici visezi båtrâno… câte-n cale mi s-au pus! (in nostra arcae multe cale sunt). Aparent fara nicio legatura (cu nimic) tanti Mitzaa, abandonand momentan caile Domnului, inspiratata de Jocurile Doamnei se lasa prinsa in tertipurile Domnului 1 si 2, 3 si…

* * *

Dupa votul ca o aventura de o noapte, cei trei muschetari au plecat la taiatul porcului, stiind bine ca macelarul ii citea pe rusi, practicand consecvent ideologia ca incultura (nu ca cacofonie), lasand niste intamplari cu scriitori, pe alta data, pentru cand vor putea pendula liber intre influenta si manipulare. Deocamdata la sorici inainte. Fiarba tzuica-n cupe… Asta v-o doresc.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 70 Comments »

Romania schizofrenica (II) – Nimic nou

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 11, 2012

Hermes are herpes,
Mercur are hemoroizi,
Romania are limbrci.

Foarte multi limbrici.

S-a constatat stiintific ca toxinele produse de limbrici declanseaza schizofrenia. Schizofrenia sociala este mult mai grava decat cea individuala. Multumita politicienilor romani, prin zbaterea lor necontenita, schizofrenia de care sufera Romania a devenit mai vizibila ca oricand. Politicienii sunt idioti, marginiti, obtuzi. E normal. Ei se ocupa exclusiv cu politica. Isi vad strict de interesele lor, de competentele lor, de lumea lor. De politica. Ei nu au aplecare, interese si competente in patologia sociala. Slavă specializarii in munca. Totusi este meritul lor notabil ca prin activitati specifice au reusit (iarasi) sa puna in circulatie, in corpului social, reactivii care vizibilizeaza simptomele pe baza carora se poate diagnostica cu precizie boala: schizofrenia. E o boala rusinoasa dar nu mai poate fi negata, tagaduita, ascunsa. O treime din celule sunt atinse de aceasta boala. Adica cel putin o treime. In absenta acestor celule infectate (infecte) virusurile politice n-ar avea nicio putere, niciun efect. Marul n-ar fi mar si crinul n-ar fi crin. Te doare marul pentru ca este mar si atomul pentru ca este atom? Nu. Sa le multumim asadar politicienilor care ne ajuta sa ne cunoastem tara, oamenii ei, viitorul. Fara nicio legatura cu constatarile de mai sus as relua mai jos un text compus la momentul zero al actualei crize de schizofrenie si anume imediat dupa caderea, prin motiune de cenzura, a Guvernului MRU. O mai fi de actualitate? N-o mai fi?

* * *

Experimentul

Stiu, multa lume a fost derutata de nominalizarea premierului facuta de Traian Basescu. S-a spus ca era cu spatele la zid sau ca are un plan de compromitere a lui Ponta, de spargere a USL. S-a spus ca a vrut sa salveze PDL, pe MRU, etc. As vrea sa vedeti mutarea de acum cateva zile si din alta perspectiva. As vrea sa o priviti ca un experiment. Dar nu unul simplu. Un experiment care poate avea consecinte dramatice pentru Romania sau poate demonstra ca tara s-a insanatosit.

Cred ca spre finalul celui de al doilea mandat Traian Basescu are nevoie de o validare a ceea ce s-a intamplat in ultimii 8 ani. Au fost niste schimbari in bine. Numai cei de rea credinta le neaga. Nu au fost schimbari usoare. Fortele conservatoare din societate nu au ramas pasive. I-ati vazut cu ochii vostri. S-au opus pe toate caile: in Parlament, in media, in spatiul public. A fost o lupta la vedere intre “trecut” si “viitor”.

Intrebarea care cred ca ne-a chinuit pe multi dintre noi in tot acest timp este: sunt aceste schimbari ireversibile? Unii au spus ca da, altii s-au indoit. Astea sunt doar pareri. Adevarul e ca nimeni nu stie daca schimbarile produse in ultimii ani in justitie, in sistemul de pensii, in sistemul bugetar, in educatie, pe piata fortei de munca, in asistenta sociala sunt schimbari reversibile. Unele au avut sustinere din partea romanilor, altele nu. Unele au fost mai degraba fortate. Pana la urma aceste schimbari in institutii si chiar comportamente s-au intamplat si unele au dat si primele rezultate, chiar si firave.

Ce ne garanteaza totusi ca nu vom reveni la momentul initial? Nimic. Pana la urma, fortele din sistem care s-au opus cu incapatanare schimbarii au avut niste vectori politici, care au actionat in consecinta. PSD si PNL s-au opus sistematic legii educatiei, legii salarizarii, legii asistentei sociale, modernizarii codurilor in justitie. O sa spuneti: da, asa e, dar opozitia era obligata sa se opuna pentru ca de asta e opozitie. Cu alte cuvinte, opozitia PNL si PSD era de fatada, era un joc politic. Si ei stiau ca modernizarea Romaniei e un proces indelungat care nu mai poate intarzia. Sunt intru totul de acord ca poate sa fi fost asta: un joc politic. Dar, hai, sa vedem daca chiar a fost.

Sa vedem daca se vor scoate camerele de luat vederi la supravegherea bacalaureatului, sa vedem daca vor impiedica aplicarea legii educatiei, daca vor modifica pana la urma codurile din justitie, daca vor face presiuni asupra procurorilor si judecatorilor pentru a obtine atitudini si decizii favorabile pentru ai lor, daca vor reveni la sistemul de prime si stimulente din sistemul bugetar, daca vor arunca in aer deficitul, daca vor modifica ultimul cod al muncii.

Daca o vor face si noi, romanii, tinem atat de mult la ele, atunci avem la indemana votul. De doua ori in sase luni. Daca vor sa revina la vechea Romanie si noua nu ne place, atunci n-avem decat sa ii spulberam la vot.
Daca nu o vor face, atunci inseamna ca sunt intr-adevar schimbari ireversibile si, deci, ce s-a intamplat in ultimii ani este in folosul Romaniei. Daca e asa, nu au decat sa guverneze ei tara.

Daca o vor face si vor castiga alegerile atunci, sa-mi fie iertat, dar inseamna ca Romania nu se poate schimba mai mult de atat. Si va trebui sa mai asteptam. Schimbarile impotriva vointei populare nu sunt durabile. Daca nu trebuia facut, atunci mai bine sa facem la loc cum era.

O sa imi spuneti ca Romania nu avea acum nevoie de experimente. Poate. Dar, repet, nici nu avem nevoie de schimbari pe care sistemul le refuza. Mai tarziu sau mai devreme ele vor fi oricum respinse.
O sa imi spuneti ca, oricum, votul depinde de alti factori: de cine organizeaza alegerile (adica ei), de manipularea prin mita electoral sau canale de presa. Va inselati. De asta a depins si in 2004 si in 2008 si in 2009. Si nu s-ar zice ca au castigat cei care au organizat alegerile sau au folosit influenta media. Iar mita electorala o folosesc toti. Si, ca sa fiu sincer, mi se pare ca presa care a sprijinit constant reformele a cam amortit in ultimele luni. Poate e timpul sa isi revina.

O sa imi spuneti ca vor fi suficient de ipocriti sa amane revenirea la vechea Romanie pana dupa alegeri. Adica se vor purta frumos, decent, ca niste adevarati reformisti pana se vor vedea cu sacii in caruta. Dupa care vor face ce e de facut sa distruga tot ce s-a construit in acesti ani. Sunteti naivi. Uitati-va la Voiculescu! Si mai sunt si altii ca el. Nici n-a fost inca investit guvernul Ponta si deja au iesit la scena deschisa sa proclame victoria “trecutului”. Intre a vorbi, insa, si a face e cale lunga.

Asadar, sa ii vedem. E un experiment care merita facut. Si nici riscurile nu sunt atat de mari. Pentru ca romanii au la dispozitie securea votului in aceste 6 luni de guvernare USL. Daca nu le place, sa o foloseasca. Daca le place, atunci trebuie sa intelegem cu totii ca traim in democratie. Si nimic durabil nu se poate construi fara democratie.

* * *

Si totusi amicul meu (al nostru cuscra) Mircea Cartarescu nu s-a inselat in privinta procentului de romani cu profil european. Ceva imi spune ca diferenta pana la cei 25-30% se regaseste la renumaratoare printre cei aproape 60% dintre cetatenii care nu au votat. Absenta acestora din cifrele oficiale (dar numai si numai a acestora si nu a altora) se datoreaza partidului (ARD Amatoria). In rest nu. Lamentarile si blamarile unora (si altora) la adresa politicienilor „de dreapta” ca n-au stiut sa ofere electoratului ce si-a dorit (vezi de ex. Copacul din Padure si/sau Tufisul de la Corabia), adica paine si circ (asa dupa cum au procedat castigatorii) sunt simple prostii, efecte colaterale remanente produse in minti fragile de catre desantata propaganda pro-USL. Ramam la parerea ca nu s-a intamplat decat ceea ce trebuia sa se intample spre exorcizare (si ca alta varianta ar fi fost o amanare inutila a necesarei clarificari a d-lui Lazarescu, in acord deplin cu teoriile d-lui Lazaroiu).

Intre timp, in paralel, distractia va continua si mai abitir. Suntem o tara trista plina de umor. Vin vremuri bune pentru cei care au simtul umorului.

Proverb – Apa trece, pietrele ramân:

MGCA

Posted in Arcaluigoeologie | 65 Comments »

Balada lui Tudoran

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 10, 2012

In preajma alegerilor electorale parlamentare din Romania anului 2012, scriitorul Dorin Tudoran (pamfletar), proband o incredibila versatilitate juvenila si totodata o plenara polivalenta, a postat pe blogul sau (cunoscuta Certocratie vesela), un text extrem de original, insotit de aferenta si inevitabila semnatura olografa. Originalul text denota o interesanta poveste cu tâlc (la alegere). In acelasi timp insa, pare si o poveste auto-biografica, autorul lasandu-ne, prin puterea sugestiei, sa intelegem ca (si) dansul s-ar fi aflat candva in postura de confesor (poate consilier) al unui important personaj politic, pe care-l evoca fara sa-l numeasca. Dar iata textul (autentificat Dorin Tudoran) – Balada aluziva:

BaladaLuiTudoran

P.S. V-am ruga sa nu va lasati pacaliti de ghilimelele presarate (taman ca ponta nu) in text. Ele nu denota citare ci evocare. Prin urmare avem de-a face cu un text original compus de catre scriitorul Dorin Tudoran spre deliciul cititorilor sai, dar si ca apropont finut catre acel politician (putin) intarziat. Ca nu cumva sa-l lase cumva fara parohie?(?) In sfarsit, treburi bisericesti presarate cu chitzibusuri teologice. Eu unul ma bucur sa constat ca scriitorul Dorin Tudoran se dovedeste capabil sa iasa din prizonieratul statutului de pamfletar si sa viseze si sa vizeze stari mai inalte, in acord cu anver-gura sa monumet-alå. Am incalecat pe-o sa si si v-am spus o poveste asa. Si asa.

P.P.S. Aaaa, si as mai avea una. Eterna poveste a cenzurarii abuzive a mesajelor d-lui Goe pe certocratia vesela. Moderatorul Certocratiei mi-a cenzurat iarasi in mod cu totul si cu totul nejustificat o incercare de critica literara a baladei, dublata o tentativa de debut literar cu o alta poveste, tot cu tâlc, similar de originala cu cea a conului. Iata despre ce e(ra) vorba:

Mesaj refuzat de cenzura de pe Certocratia:

Coane Dorine foarte draguta voluptatea cu care va dedati (taman ca ponta) semnarii olografe a unui text care a circulat liber prin internet. Ca banc. Bine acuma domnia voastra nu sunteti chiar ca Ponta, si ati avut grija sa strecurati cuvantul „folclor” in titlu. Aveti „acoperire”, chiar si fara ghilimele. Acuma cei care stiau bancul stiu si ce-ati vrut sa ziceti prin folclor. Ceilati insa, nu. Taman ei. Rusinica, coane Dorine. Ei dar nu va intristati. Cine va iubeste va iubeste oricum. Si cine nu tot la fel.

Haide sa va spun si eu o snoava, da ramane intre noi. Are legatura doar cu noi. Am auzit-o in Tramvaiul 16. Cica trei preoti din trei parohii diferite (eventual de confesiuni diferite, daca vreti) fiind amici si locuind in sate limitrofe se gândesc sa petreaca o duminica impreuna, la râu. Acolo le vine ideea de a face o baie in pielea goala. In timp ce tocmai ieseau din apå (apå rece), se opreste in apropiere un autobuz si lumea se inghesuie buluc la ferestre sa se holbeze la cei trei nefericiti nudisti. Doi dintre cei trei (Luca si Matei) isi acopera instinctiv, cu mana, lucusoarele rusinoase dintre picioare, in timp ce al treilea dintre ei (Marcu) isi acopera cu amandoua mainile fata. Dupa ce autobuzul pleaca, cei trei, vadit marcati de intamplare, se imbraca in tacere. Apoi, Luca il intreaba (in asentimentul lui Matei) pe Marcu: Auzi ma, dar tu de ce in loc sa-ti acoperi, vorba ‘ceea, odoarele rusinoase, ti-ai acoperit fata? Iar Marcu le raspunde: Nu stiu cum este la voi in parohii dar va pot spune cu certitudine ca in Parohia mea oamenii sunt recunoscuti dupa fata, nu dupa odoare.

  • P.S. Oare povestea asta cu tâlc va invata ceva, coane Dorine?
    >
  • P.P.S. Gurile rele afirma ca de fapt Luca si Matei si-ar fi ascuns odoarele (si nu fata) pentru ca nu erau asa de dotati in materie de odoare rusinase precum Marcu, asa ca rusinadu-se au preferat sa se prefaca… rusinati si sa-si arate fata (spre public). Ceea ce de altfel i-a si impiedicat sa-l desconspire ulterior pe Marcu, preferand sa pozeze in postura de buni crestini discreti, care nu-si toarna aproapele din nimica, pentu a-l arunca in gura lupului si pentru a lasa toata gloata sa afle Who’s Who. Caci uitasem sa va zic, numele de familie al lui Marcu era Lupulescu caci era din familia Lupulescu. Asa dupa cum bunaoara d-voastra, coane Dorine, sunteti din familia lu Tudoran.

Posted in Arcaluigoeologie, Poetul GreFo | Etichetat: , , , , | 25 Comments »

Romania. Alunecarea in minciuna. Alunecarea in adevar.

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 9, 2012

Democratia este intotdeauna aproximativa, imperfecta. Totalitarismul si el este intotdeauna aproximativ, imperfect. Anarhia poate fi cateodata perfecta. Haosul este singurul compatibil cu perfectiunea. Democratia si Totalitarisnul au intotdeauna limite (spre care converg asimptotic) si limitari (simptomatice). Haosul nu. Nu are.

Chiar daca Democratia si Totalitarismul sunt aproximative, totusi acestea nu pot fi niciodata confundate in mod obiectiv, pe baza formelor lor de manifestare observabile. Pot fi uneori confundate in mod subiectiv, prin incompetenta sau inadecvare intelectuala, sau prin manipulare.

Romania a iesit dintr-un Totalitarism imperfect si a intrat intr-o Democratie extrem de aproximativa. Perioada actuala este in mod dramatic afectata de o abatere majora, maximala, a continutului democratiei in raport cu normele specifice unei democratii ideale. Este o stare cautata, care s-a insinuat lent, progresiv, planificat, prin (a) cointeresarea sau pseudo-cointeresarea tuturor actorilor principali din piesa democratiei originale si (b) prin falsificarea insemnelor democratiei. Discrepanta dintre ceea ce este democratic si ceea ce se sustine ca ar fi democratic a ajuns la o anvergura similara cu discrepanta la care se ajunsese in anii din urma ai Totalitarismului comunist intre realitate (economica, sociala etc) si imaginea realitatii in versiunea oficiala. Desi Minciuna de azi nu este chiar la fel de gogonata ca si cea de atunci totusi faptul ca este acceptata si asimilata de mult mai multi o face sa fie comparabila ca adancime si grotesc. Semnele dramatice ale faptului ca democratia de la noi danseaza la marginea intelesului sau, la frontiera cu totalitarismul, rezida in acceptarea neputincioasa a compromiterii aparentelor. Democratiile, indiferent cat de aproximative ar fi, detin resurse rezonabile pentru pastrarea aparentelor chiar si in cazul situatiilor de abatere de la normele democratice. Faptul ca intr-o societate se manifesta neputinta pastrarii aparentelor democratice si ca mai mult decat atat, faptele respective sunt acceptat tacit de catre intreaga societate, trecute sub tacere sau chiar ovationate, denota atingerea unei limite extrem de periculoase. Dincolo de ea se afla catastrofa Anarhiei sau catastrofa Totalitarismului. Ori si una si alta. Si-ar putea cineva imagina cum ar fi ca, intr-o tara democratica, in America sa zicem (dar numai si numai pentru cei care nu prefera deja Rusia sau China) la alegerile prezidentiale sa existe o singura propunere de candidat? Cum ar fi ca data viitoare, la prezidentiale, conform regulii nescrise a alternantei la putere republicanii ar fi indreptatiti sa considere ca le-ar fi randul, si, ca urmare, democratii sa nu se mai deranjeze sa propuna vreun candidat? Sau cum ar fi ca-n aceeasi tara un referendum validat in mod oficial sa fie ignorat?  Ba mai mult, cum ar fi ca asemenea lucruri sa fie trecute sub tacere ori chiar apaludate de catre mase largi de cetateni entuziasti in urma cresterii pensiilor si ajutoarelor sociale cu 100 de dolari? Suntem deja in fata unei fantezii comice. Ei bine la noi sistemul ticalosit a reusit performanta sa dea aparenta normalitatii unor asemenea grozavii. Unii (se stiu ei care) ar putea crede ca performanta a fost reusita de catre sistemului ticalosit exclusiv pe baza manipularii si a intoxicarilor mediatice, ample si persistente. Nici vorba de asa ceva. Sistemul ticalosit a realizat ca propaganda nu e totul. Da, e necesara, indispensabila, chiar, dar nu-i suficienta. Sistemul ticalosit avea nevoie de complici puternici la numar si atunci a trecut de partea „poporului”. A muncit mult pentru asta dar a meritat. A circulat niste bani (cu dobanda) prin conturile poporului (pensii, ajutoare sociale, salarii bugetarea moca etc), fara nicio cheltuiala din buzunar (doar munca depusa pentru respectivele operatiuni bancare), si a reusit astfel sa-si faca o multime de complici pentru a-si asigura „majoritatea ceruta” (de catre aparenta normelor democrratice). Problema este ca sistemul a ametit si a inceput sa neglijeze salvarea aparentelor contand cam mult pe noul sau complice, aka, „poporul” (poporul muncitor, singurul care este indreptatit sa saza la masa). Sistemul Ticalosit conteaza pe Popor pentru a i se trece cu vederea incapacitatea de a mai salva aparentele. „Poporul” este cel care va repera cu mare usurinta onoarea nereparta a Sistemului Ticalosit.

In Romania pe baza unui Referendum validat, in acord cu un bun simt elementar si in acord cu starea natiunii (care este) Parlamentrul Romaniei ar trebui sa fie unul unicameral cu maximum 300 de parlamentari. (Si asa ar fi cam mult in raport cu resursele de personal calificat disponibil in interiorul natiei). Personajul care a promovat masura a fost diabolozat cu succes. Secretara lui Dragnea are drum deschis spre Parlament). Precedentul a fost creat. A fost acreditata ideea ca rezultatele referendumurilor sunt facultative. Vivat democratia.

In Romania, conform Constitutiei Presedintele in exercitiul functiunii este cel care desemneaza candidatul la functia de Prim Ministru al Guvernului care urmeaza apoi (pe baza acelorasi norme democratice) sa fie validat sau invalidat in Parlamentul Romaniei. Dar presedintele actual este un om rau (s-a stabilit in presa si „poporul” a acceptat propunerea), prin urmare este cat se poate de democratic sa se procedeze la o derogare prin care Presedintele sa fie scutit in mod tacit de aceasta indatorire. Democratic a devenit ca Partidul sa-l numeasca direct pe Primul Ministru. Doua principii fundamentale sunt astfel incalcate. Este practic eliminat principiul controlului reciproc intre puterile statului. Partidul propune, partidul valideaza, partidul e in toate. „Poporul” este de acord. Daca Presedintele nu este de acord cu atat mai rau pentru el. Inseamna ca nu intelege democratia si trebuie sa suporte consecintele: asasinarea politica asistata (asistata de catre „popor”).  Un alt principiu al democratiei se refera la pluralism, la libetatea de a alege. Presedintelui, indreptatit prin Constitutia Romaniei sa desemneze primul ministru nu i se da nimic de ales, nimic de desemnat. El are nu de desemnat (dintre un minim de doi) ci de consemnat un „Unul”, care este, vai, Victor Viorel Ponta, (… … …).  „Poporul” este de acord. Asadar singura piedica in calea democratiei a ramas Traian Basescu. Jos Basescu. Conform Constitutiei Romaniei functia de Presedinte se cumuleaza cu cea de Notar al statului, iar persoana care o ocupa este mandatata sa consemneze formal candidatul partidului pentru ca acesta sa poata sa fie validat de catre… partid. Orice abatere de la acest enunt se va considera incalcare a Constitutiei si va fi sanctionata ca atare.

P.S. Monologul de mai sus descrie sumar, in rezumat, in ce ar consta alunecarea in minciuna, prin raportatea democratiei originale la democratia ideala. Dar, in fapt, daca e sa stam drept si sa judecam drept, avem de-a face cu o alunecare in adevar. O sincronizare. Popoarele nu gresesc. Popoarele (si poporenii) stiu foarte bine ce fac. Sistemul ticalosit a inteles ca numai impreuna putem reusi, corupti mari alaturi de corupti mici (si prosti). Acesta este tristul adevar, poporul nu a fost pacalit. Poporul este complice. Chiar daca nu va stii sa aleaga varianta care l-ar avantaja pe el si pe copiii sai, totusi, in mod sigur va alege varianta care i se potriveste cel mai bine. Nu-i oare acesta spiritul democratiei? In sens strict etimologic. Celor care se confrunta cu aceasta realitate si o gasesc inacceptabila le se pot sugera, in mod democratic, cateva alternative: sinuciderea, darea pe brazda, emigrarea, resemnarea sau… coagularea in structuri care sa-si propuna reformarea poporului nu doar simpla lui captare electorala ciclica si/sau cointeresare in complicitate, in felul operat de catre sistemului ticalosit. Or mai fi si altele.

P.P.S. Frumos ar fi ca USL-ul sa ma contrazica si sa-i dea Presedintelui de ales/ de desemnat intre cateva variante de prim-ministru: Victor Viorel Ponta, Crin Antonescu, Ion Iliescu, Nicolae Dragnea, Adrian Nastase, Dan Voiculescu, Mircea Badea.  Ar echivala cu intoarcerea la democratie si progres: democratia bufå.

1

Posted in Arcaluigoeologie | 24 Comments »

Paznicul farului – Ultima speranta

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 9, 2012

Posted in Arcaluigoeologie | 7 Comments »

Dar de Mos Nicolae…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 6, 2012

Dar de Mos Nicolae noi ce bem?

V-as propune un cocktail Trader Vic’s Original Mai Tai, servit la un baruletz in Aruba

mai-tai-recipe1

Trader Vic’s Original Mai Tai

2 ounces 17-year-old Jamaican rum 1/2 ounce orgeat (almond syrup) 1/2 ounce orange curacao Juice of one fresh lime 1/4 ounce rock candy syrup or Simple Syrup Lime slice for garnish Sprig of mint for garnish

Shake ingredients and pour into an ice-packed glass. Garnish with lime and a sprig of mint.

Makes 1 serving.

 
293_large 
Accidental21

Make more servings:

(1) De ghicit cine ar fi domnul cu fizic atat de adolescentin incå,
zglobiu, alaturi de esenta romului de 17 ani

si

(2) a cui sotie este d-na care apare alaturi de d.Goe

(raspunsurile castigatoare si premierea – intr-o editie viitoare)

24DGoe_BeachBar1

* * *

…dar de Mos Nicolae cred ca ar fi nimerit sa re-venim la oile noastre pentru a incerca iarasi så le dezbărăm de naravul escamotarii lânei. Vorbirea este o entitate atat de vaga, de versatila, de flexibila, atat de ambiugua si de nematematica, de imprecisa (pr)in natura ei, intr-o marja de toleranta extra-larga, incat, prin asta de-vine cu totul si cu totul improprie (vre)unei comunicari reale, eficiente si definitive. Vorbirea nu este, in fond, bazata pe nimic/a , fiind o simpla inflorire a nimicului, intr-o varietate cvasi-infinita de pseudo-sensuri, ce ne pot tine captivi/ocupati la nesfarsit in con-versatii (fel de fel), dandu-ne dulcea iluzie a comunicarii si comuniunii. Arta conversatiei este in fond stiinta pålåvragirii armonioase. Este acesta tocmai secretul faptului ca nu ne plictisim niciodata vorbind, vorbind, vorbind, imbinand si dezbinand, ca-ntr-un puzzle straniu, mici nimicuri – cuvintele, piese ale Marelui Nimic, imposibil de reconstituit in intregimea sa. Asadar un joc fara sfarsit, in afara sfarsitului fiecaruia. Omul cat traieste vorbeste (sau asculta vorbe, adica, in fond, acelasi lucru). In acest context, nimic nu este mai absurd decat dictionarul, un cerc vicios, o insailare carghioasa, penibila, in incercarea de a explica cuvintele prin (alte) cuvinte, plecand de la presupunerea (gresita) ca sensurile anumitor cuvinte (primare, primordiale sau finale) ar fi de la sine intelese, cunoscute si unanim acceptate. Nefiind asa, putem abuza de libertate, alunecand usor incolo si incoace in vorbire (ca acuma), in relativitatea de-la-sine-intelegerii si a poli-semantismelor devastatoare, (dar numai) in masura in care putem gasi interlocutori mai putin abili decat noi in a naviga pr/intre sensurile (vagi, cum altminteri) ale aceluiasi cuvant sau acelorasi imbinari de cuvinte, in care ceva poate fi foarte usor inteles si ca altceva sau altceva si altceva, in functie de contextul considerat in genere (vai) facultativ ori dispensabil ori interschimbabil. In cazul in care nu-i gasim pe acei interlocutori anume sau gasim invers, nu mai este vorba de libertate ci de constrangere. Ramane de vazut care dintre noi vor fi liberi(i) si care nu, in acest debut de conversatie pe care l-as propune (formal) in forma de monolog 🙄 pentru inceput, iar apoi (in cuprins) in forma dialogului (atat de unanim si pretutindeni apreciat) .

Am facut aceasta introducere (in confuzie) pentru a favoriza cu anticipare, resemnarea (ca alternativa) in fata constatarii ca una vorbim, basca ne intelegem, mai ales ca anonimi, de la anonim la anonim, neputând asadar sa ne vedem, sa ne auzim, sa ne mirosim, sa ne pipaim si sa ne de/gustam in voie, si nici sa ne imaginam in deplina libertate asa ceva (sau altceva inca si mai dihai). Nu permite Constitutiunea – Constitutiunea Hyperspatiului Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si (sc)Amtor. Caci chiar despre anonimat, neanonimat si semi-anonimat va fi vorba, draga prea-cinstit si citit cititor unic al (b)Arcei lui Goe, in prelegerea de fata, acum ca niciodata mai inainte si ca niciodata mai apoi.

Trebuie sa incep prin a reaminti ca termenul „anonim” (ca si antonimul sau „neanonim”, adica „cu caracter public”) accepta acceptzii di-fe-ri-te (da, da, di-fe-ri-te) in Realitatearealitate si in Realitatea Virtuala a HUVACA. In nevirtuala realitate-Realitate starea de anonimat sau de neanonimat nu poate fi asumata liber, prin consimtzamant sau printr-o simpla declaratie. Optiunea pentru una sau alta poate constitui, desigur, un deziderat tangibil in timp, prin efort si sârguinta, prin costisitoare procese de devenire. In realitate, anonim este acela care, prin natura profesiei sale si a tuturor celorlalte actiuni pe care le intreprinde curent si prin stilul sau de viata, nu atrage atentia in mod persistent niciunei alte persoane care sa nu se afle deja, in mod explicit, in lista cunostintelor sale sau care sa nu devina (decazând) in scurt timp asa ceva. Anonim este, asadar, acela care este cunoscut numai cunoscutilor sai. In mod similar un neanonim, adica o persoana publica, este aceea persoana care in mod curent, prin natura profesiei sau a apucaturilor sale, este cunoscuta (ce naiba o inseamna concret ca e cunoscuta nu face obiectul prezentei prelegeri, fiind de la sine sub-inteles) unui numar semnificativ de persoane pe care el personal, nu numai ca nu le cunoaste deloc, dar, adesea, nici macar nu are habar despre cei care l-ar cunoaste si (cam) cat de multi ar fi ei. La numar. Asa dupa cum mentionam mai devreme, navigarea de la o categoria la alta, in realitate, inainte si inapoi, nu-i floare la ureche. Deasemenea trebuie spus ca apartenenta la vreuna dintre cele doua categori disjuncte nu implica, nu semnifica, nu simbolizeaza si nu marcheaza in niciun fel orice alt fel de alte atribute precum inteligenta/prostia, eruditia/incultura, onestitatea/ticalosia, bogatia/saracia, fericirea/nefericirea, bunul simt / nesimtirea etc, desi se speculeaza foarte adesea (intamplator sau inadins) despre misterioase relatii care ar interconditiona una cu/de alta. Speculatii adevarate (nu va mint) dar intotdeauna gresite despre relatii false, (aproape) toate.

In Hyperspatiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator lucrurile stau un pic diferit. Statutul de anonim sau de neanonim pot fi asumate liber de catre entitatile vorbitoare care populeaza acest HUVACA. Ocupatiile entitatilor in HUVACA nu antreneaza de la sine statutul de anonim sau neanonim. Ba mai mult decat atat, pentru a spori confuzia, intrucat (prea) multora le-a trecut prin cap aceasta nazbâtie, populatiilor din Hyperspa li s-au aplicat definitiile termenilor din realitatea realitate, dandu-li-se unora impresia ca ar fi anonimi (sub pseudonim), iar altora, dimpotriva, impresia c-ar fi neanonimi (pe scurt n-anonimi; pe motiv c-ar avea doi cititori neintalniti in carne si oase, piele, haine), cel mai adesea in mod cu totul si cu totul fals. Ca sa fie si mai clar voi veni cu doua exemple elocvente. Un exemplu tipic de anonim plenar in HUVACA este chiar dl.Goe care-si asuma cu tarie acest statut si-l ocroteste, dupa puterile sale, prin toate mijloacele legale (nu c-ar fi necesar, dar asa din ambitz). La polul opus se afla, tot prin directa asumare si ambitz, cea mai publica si neanonima creatura imaginabila, care-si confera plenar acest statut, prin asumarea si promovarea tuturor mijloacelor de identificare simbolica cu putinta in HUVACA: nume, prenume, renume, poza (multa poza), avatar, caricatura, efigie, logo, semnatura olografa, biografie, bibliografie si lista copleta a prietenilor si cunostintelor sale de seama (de buna seama). Veti fi ghicit deja ca este vorba de chiar conul Dorin, cel mai neanonim si mai narcisist dintre traci, care se distinge pe sine de restul lumii inclusiv prin culoarea fundalului pe care-si scrie comentariile printre comentariile altora; distinctie nu gluma. Acuma de, in raport cu avengura neanonimitatii sale, etalata in toata splendoarea ei pe blog (blogul Certocratia), notorietatea din realitate a celebrului personaj devine foarte palida. In fond foarte putini oameni din lume (dintre cei de pe care Dorin Tudoran nu-i cunoaste sau nu i-a cunoscut personal), au auzit sau au idee despre cine sau ce si de ce este (ar fi) Dorin Tudoran (con-fratele con-fratilor si… cam atat). Dar sa nu divagam… In HUVACA un anonim ramane anonim indiferent cate alte personaje necunoscute lui „il cunosc” (de exemplu prin survol-are), iar un n-anonim (auto-declarat si auto-instaurat ca atare), ramane „persoana publica” indiferent cat de necunoscut ar ramane necunoscutilor sai. Una-i una si alta-i alta. Nu incape confuzie. Sau mai bine zis nu incapea pana iere-alata-ieri cand a venit pe lume (in HUVACA al nostru cele de toate zilele si noptile) o entitate hibrida, un mutant care fiind si una si alta, nu-i nici una nici alta, adica nu-i nimic… din ceea ce stiam noi c-ar fi un anonim sau un n-anonim. Este asadar vorba, doamnelor, domnisoarelor si domnilor despre misteriosul semi-anonim, caci aici voiam sa va aduc, dar numai si numai pe ocolite ca sa nu va inspåimânt deodata.

Daca ai reusit (performantza) sa ajungi cu lectura pana aici, dupa ce vei fi citit cursiv, la rand, dar si printre randuri, cu atentie, tot ce-am insirat pana acum pe acest topic si daca ma iubesti (sau macar daca ai si tu acolo un sentiment oarecare, dar intens si de soi, pus deoparte pentru mine), daca nu, nu, cred ca nu va fi mare lucru sa-ti mai cer inca o mica favoare, inainte de a demara luarea in discutie a acestor „misteriosi semi-anonimi”. Ca sa nu te sur-prinda descoperit parea coltzuroasa a subiectului, te rog revezi, cu raspundere si responsabilitate: Ce este GRESIT pe “forumurile virtuale” si nu poate fi reparat. Numai apoi vei putea continua fara riscuri majore initierea in tainele „semi-anonimilor” ratacitori.

Desi s-ar putea crede ca semi-anonimii sunt rezultatul incrucisarii firesti intre anonimi si n-anonimi (la cat se tot reguleaza unii pe altii prin hyperspa) totusi lucrurile nu stau chiar asa. Semi-anonimul este o entitate de sine statoare care a aparut spontan, din nehotararea unora incapabili sa se decida pentru una sau alta (desi indecizia asta nu-i chiar fara legatura cu relatiile sexuale virtuale dintre anonimi si neanonimi). Intuind sau chiar intelegand de-a dreptul (si de-a valma) care sunt avantajele si dezavantajele ficarui mod de a fi in HUVACA, unora mai perspicace de felul al lor, li s-a parut ca pot gestiona (macar o vreme) o contabilitate dubla fiind anonimi in raport cu anonimii si n-anonimi in raport cu notorii neanonimi (sau macar cu unii dintre ei, pe alese), astfel incat sa beneficieze oportunistic de avantajele ficarei categorii in parte si sa minimizeze respectivele dezavantaje. Asa s-au nascut din spuma marii personaje precum:

No name – Doina Popescu

Daca_nu_nu – Marcela Ciortea

Rebeliunea minerala/ Rongo – Mihai Rogobete

InimaRea – George Tzårnea Tudor

CMM – Carmen Maria Mecu

Radu Humor – Radu Hojbota

Adrian Merfu – Adrian Merfu

Polichinelle – Vali …

AVP – Viorel Abalaru

Anaayana – Ana Melon

si multi, multi altii care-mi scapa pe moment, in mod neintamplator, considerand ca exemplificarile de mai presus pot ajuta indestul la formarea unei bune si consistente prime impresii, vizavi de ce va sa zica ca este „semi-anonimul” pe lumea asta.

Cum nu mi-as putea imagia sa pot epuiza un asemenea subiect vast (vizavi de: ce, cum si de ce au incercat si au obtinut acesti ingeniosi semi-anonimi) intr-un singur topic, in incheiare zilei de azi (care deschide practic seria despre semi-anonimi) voi veni in fata d-voastra cu un exemplu relicva, o fosila (poate vie) a unuia dintre cei mai vechi semi-semi-anomimi, un precursor in materie de semi-anonimat al celor mentionati mai sus. Este vorba despre un nefericit comentator virtual, confundat la un moment dat (dintr-o regretabila eroare) cu notoriul Florin Iaru, nefiind insa acela (ci mai degraba un f. Yorick meta-modern). Iata-l asadar doamnelor, domnisoarelor si domnilor, pe semi-anonimul primordial in persoana prea-cordiala a personajului „Prooooo DOC„. Ca aperitiv (desi ar merge si ca desert ca-i dulce) v-as propune spre atenta lectura declaratia de intentie a prodocului, care aduce foarte bine cu memoriul justificativ al oricarui semi-anonim, care se respecta si se justifica, pe sine, in fata altora. Iat-o:

.

Domnule Florin Iaru,

Nici nu va inchipuiti cat de rau imi pare ca v-am creat, involuntar, neplacerile pe care le-ati semnalat aici. Mi se pare ridicol sa declar aici, ferm, ca eu nu sunt dvs. De altfel, diferentele, nu numai de grafie, ci si de stil dintre noi sunt mai mult decat evidente. Stiu, onest ar fi din partea mea sa-mi dezvalui identitatea reala, punand capat unor banuieli lipsite de orice fundamanent. Va cer scuze ca, deocamdata, nu-mi permit sa o facAsa cum am explicat cu mai multe prilejuri, postez sub nick name contrans fiind de o clauza a contractului meu de munca. Angajatorul nu-mi permite sa-mi exprim opiniile politice in mijloacele de informare in masa. Imediat ce voi scapa de respectiva clauza din contract ori de tot contractul va asigur ca imi voi afisa identitatea reala, in numele careia imi voi asuma, retroactiv, tot ce am scris sub nick-ul Pro DOC. Inca o data, scuze pentru inconvenientul pe care vi l-am produs si multumiri anticipate pentru intelegere. Adevarul e ca nu mi-a trecut nici o secunda prin minte ca postarile mele sub un oarecare nick name ar putea crea confuzii atat de grosolane si regretabile. Daca as fi malitios, as spune honi soit qui mal y pense. 

* * *

As adauga doua comentarii date ca replici declaratiei de avere a anonimului Pro DOC, din care rezulta, pur si simplu, unele lucruri colaterale destul de interesanteeeeee ee, mai ales peste timp (si asupra carora, poate, vom reveni):

  1. Florin Iaru Says: august 10, 2009 at 18:55
    >
    Fiţi, domnule, serios!

    Vă ştiu de pe un anumit forum, al unui anumit ziar. Nu mă interesează adevărata dvs. identitate.
    Dreptul la intimitate şi anonimat e unul fundamental, cu condiţia să nu-l calci tu, profitînd de el.
    Aşa s-a întîmplat cu Lucia T., care, urmărită cu insistenţă de al.l.ş şi Ioan Suciu, a sfîrşit prin a-şi închide blogul. Era distractiv (o distracţie amăruie) efortul lor disperat de a-şi fundamenta şi justifica acţiunile. Cunoscînd persoana, eram siderat cum puteau paria pe numele Valentinei Florescu, care n-avea nici în clin, nici în mînecă. Ruşinos!Important e că, În cele din urmă, n-au reuşit decît împreună. Blogul s-a închis, netul a avut o voce (bună) mai puţin. Numai că, în spaţiul rămas, s-au înghesuit mii de voci submediocre (n.b. neanonime). Cam aşa stau lucrurile.

  2. .
    @Pro Doc – O, ce veste minunata! Asadar ardeti de nerabdare sa iesiti din anonimat si sa va asumati retroactiv tot ceea ce ati produs in anonimat !!! Extraordinar. Ce perspective colosale! Si se va intampla pe acest blog? Incep sa ard si eu de nerabdare. Presimt ca o sa fie interesant. Sper sa nu ne surprindeti cu o surpriza prea mica. Asumarea dv. va fi probabil insotita de obligatia noastra de a reciti sau macar rememora respectivele productii, altfel ce rost ar avea. Sper ca Dorin Tudoran arhiveaza…

    Indiferent insa cum se va consuma iesirea d-voastra din anonimat, dupa inevitabilul extaz initial, stiu sigur ca voi cadea de indata in tristete, realizand ca nimic nu va mai fi ca inainte (intre noi, sic).

    Ma intreb ce parere ar putea avea Dorin Tudoran despre iesirea retroactiva din anonimat si asumare retroactiva, asa la modul mai general, in contextul inepuizabilei josnicii. Trebuie sa existe un moment (sau o zona de momente) in care sa se fi produs iesirea din anonimat a oricarui neanonim care (azi) se respecta. Activ si retroactiv. Intr-un univers, vai, atat de ireversibil.

* * *

Cred ca este de prisos sa mai mentionez ca din cauza tragicelor evenimente care au dus la moartea prematura a raposatului blog al tânarului Dorin Tudoran, dl. Pro DOC n-a mai apucat sa iasa din asa-zisul semi-anonimat, astfel incat n-am aflat nici pana azi cine/ce anume era pseudo-anonimul care se ascundea, etalandu-se, sub acel maretz nick-name si care aspira cu atata ardoare la mai inalt. Poate insa ca „prodocul” n-o fi scapat de clauzele sale contractuale atat de constrangatoare si-a ramas astfel, precum Catrina fata batrana, tintuit in anonimat pana la adanci batraneti, si-o mai fi tintuit si azi, daca n-o fi murit. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Va urma.

P.S. Acuma daca printre prea-cinstitul cititor citit si unic al (b)Arcei lui Goe exista cineva care doreste (cu ocazia anxietatilor sarbatorilor de iarna) sa aprofundeze tema, prin studiu individual, atunci as putea aduga doua repere bibliografice utile, in special prin ilustrarile monumentale ale con-fuziilor din talmes-balmesu-ul in care nimeni nu mai este in stare (nu ca si-ar dori cineva, ca nu vrea aproape nimeni) sa faca distinctia (de altfel foarte simplu de facut) intre anonimi, n-anonimi si semi-anonimi, de neamul lor:

1) Inepuizabila josnicie a anonimatului

2) Harjoane semi-anonime in contumacie si confuzie

Ma refer, desigur, in special la comentariile postate sub cele doua articole si mai putin sau deloc la articolele insele.

Profit totodata de ocazie pentru a-i lua in calcul pe potentialii Nicolae, Nicoleta, Niculina, Nicole, Niki, Nicu (inclusiv Electriku) care s-or afla intamplator in trecere sau in treaba pe puntea Arcei, pentru a le ura, preventiv, onomastica fericita, la multi ani, fericire, sanatate etc. Cu siguranta urarile au arie de acoperire asupra tuturor anonimilor din zona, intrucat fiecaruia dintre ei, fericit posesor al unui Nick-name, i se cuvin toate cele bune cu ocazia Sf. Nicolae.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 56 Comments »

La început a fost Metafora, pe urmă a ajuns-o Conceptul!

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 5, 2012

Victor Ponta cel subtzirel dedica textul urmator tuturor doamnelor, domnisoarelor si semi-domnisoarelor care, survoland (b)Arca lui Goe la firul ierbii, sunt gata sa vada metafore in orice proza. O dedicatie prin care se poate conta pe comunicarea directa de la doamna la doamna, eficienta maxima, ca tot vine Mos Nicolae pe la gemene si ploaia de stele de la Geminide.

* * *

Ca sa parafrazez titlul conferintei pe care Solomon Marcus a tinut-o la Iasi saptamâna aceasta, a vorbi în aceste vremuri ametitoare, din pricina grijilor, a vitezei în care ne ducem zilele, a isteriei generale, de metafore, este un lux, dar pentru putini, sa-i numim „neadaptatii”, cei orientati altfel, cu privirea pierduta în zare, fara loc si fara timp, si o necesitate.

Cum metafora însasi, asa cum a prezentat-o cunoscutul matematician, se plimba nepasatoare între lux si necesitate si nici nu-si da seama ca într-o zi, din neatentie, s-a transformat într-un concept din care nu va mai iesi niciodata.

La scoala am fost învatati ca metafora este o figura de stil, care da un plus de expresivitate unei semnificatii deja existente. Ea functioneaza ca o comparatie prescurtata si locul ei e în literatura, dar îi este si mai bine în poezie. Odata nascuta de imaginatia vreunui poet, o metafora zburda proaspata, vioaie din carte în carte, din minte în minte, de pe o limba pe alta. Dar, vai!, asa îmbatrâneste, apoi moare si se îngroapa în limbajul-cimitir de metafore. Tot prin educatie, si iata cum Rousseau mai are câteodata dreptate!, ideea de metafora în stiinta ne-a fost sugerata ca nepotrivita si greu de suportat. Riguroasa stiinta si visatoarea metafora nu trebuie sa se iubeasca si sa se casatoreasca vreodata!

Si iata!, Solomon Marcus propune ca metafora si problema ei sa fie discutate pe cazuri particulare. Nu e doar ideea lui, e o deschidere în fapt a secolului XX, care continua si astazi, aceea de a privi altfel metafora, ca o problema a limbajului general uman. Orice avatar al limbajului e secondat de un proces metaforic. Nu e nici usor sa uitam ca toate epocile istorice au la baza metafore fondatoare. Ca limbajul stiintific însusi este vizat în ce are el mai profund, în procesul de elaborare a conceptelor. Folosita inteligent si în cunostinta de cauza, metafora nu doar ca nu dauneaza stiintei, dar se si sacrifica pentru binele Conceptului! Toate semnele folosite în matematica, spre exemplu, sunt rezultatul unor multiple transformari de metafore.

Se întâmpla asa pentru ca metafora nu e doar o chestiune de limbaj, cum s-a crezut multa vreme, ci priveste însasi structura proceselor de cunoastere, are asadar o functie cognitiva. Ea prezinta, de asemenea, un rol creativ, conduce mintea la idei noi, în obtinerea de rezultate ingenioase. Nu în ultimul rând, metafora este un modus vivendi, un mod de a trai un lucru prin alte lucruri, o semnificatie prin sugerarea alteia. Este cazul metaforelor referentiale, adica a celor care se raporteaza întotdeauna la o entitate preexistenta.

Dar ce se întâmpla oare în launtrul unei metafore? Cum reuseste ea sa fie în lupta care se da în interiorul ei între doua procese conflictuale? Pentru ca atunci când folosim o metafora ca sa îmbogatim semnificatia unui existent, o alegem astfel încât asemanarea sa fie cât mai mare, dar, deopotriva, diferenta sa fie tot mai mare. În acest fel, noutatea metaforei poate sa uluiasca mintea si sa declanseze fluviul imaginatiei. Umanul, într-o metafora, se va impregna, de exemplu, de virtutile unui fenomen cosmic, si invers. Nu se fac multe analogii reusite între doua realitati din acelasi regn.

Metafora e în sine tensionata, zbuciumata. Acest conflict, care creste tendinta de a mari asemanarea si diferenta, opinteste totodata înaintarea curajoasa, fara masura. Folosirea unei metafore este într-un fel ca mersul pe sârma, cere curaj, dar si constiinta asupra riscului prabusirii. În orice metafora asadar, un succes si un esec stau la pânda si îsi pun reciproc piedica. Mai mult, o metafora poate fi considerata ca atare într-o situatie, dar sa-si piarda aceasta valoare în orice alta situatie. E complicat sa fii metafora!

Exista însa si metafore autoreferentiale, sau ipotetice, cele care se refera la o existenta numai presupusa. Este cazul simbolului grafic preexistent conceptului. Misterul creste în intensitate când metaforele autoreferentiale nu au nici o sansa sa se conceptualizeze, asa cum se întâmpla cu numele lui Dumnezeu în religie, în filosofie, dar si în stiinta avem fenomenul Big Bang sau în muzica, metafora supercorzilor, care scapa oricarei morti. Fatalitatea acestora e sa ramâna ipoteze, dar totusi sa traiasca, sa intereseze, ca niste sisifi programati sa munceasca o eternitate.

Ca fenomen global, procesul metaforic este, se întelege, obligatoriu, desi, luata separat, o metafora e facultativa, o poti sau nu o poti folosi, e reusita sau e un scurt si proeminent esec. Metafora se reflecta în structura creierului nostru, este un proces cognitiv, general uman, o problema a tuturor domeniilor, un mod, în cele din urma, de a privi lumea si viata. Înseamna oare putin sa traiesti în luxul metaforei? Nicoleta Dabija

Posted in Arcaluigoeologie | 37 Comments »

O ce veste minunata

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 3, 2012

Andrei Plesu are blog! Este un eveniment care merita atentie cel putin in plan simbolic. Ar putea fi de bun augur, un semn de generalizare si acceptare la nivel inalt (daca pana si sir Plesu si-a deschis ambasada) dar, ar putea fi tot atat de bine un semnal care denota (si consfinteste) faptul ca blogosfera este iremediabil… demodata si ca este pe cale de a se stinge ca fenomen (daca a ajuns pana si Plesu sa-si faca blog). Ramane de vazut ce fel de „piazå”-i va fi nenea Plesu fenomenului. Celor care au aptitudini profetice li s-ar putea cere sa-si probeze clarviziunea incercand sa extraga auspiciile venirii in blogosfera a prea mult ne/asteptatului Andrei Plesu, pe baza declaratiei sale de intentii cu ocazia iesirii din dilema A fi sau a nu fi… online. O redam mai la vale prin medoda ponta (cu ghilimele):

https://i1.wp.com/adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2012/09/04/50a8b56b7c42d5a6637298d9/646x404.jpg

„Aparţin, vreau-nu vreau, unei generaţii demodate. Mi-e frică de prea multe noutăţi, sunt suspicios faţă de puzderia de gadget-uri care ies pe piaţă zi de zi, nu simt lipsa IPad-ului, caut cea mai simplă versiune de telefon mobil (cu butoane groase si afisaj vizibil fără ochelari), nu mă văd citind cărţi pe tablete electronice de buzunar, sub-folosesc, în genere, orice sculă sofisticată, reducînd-o la un strict necesar al funcţionalităţii.

Mai rău: înclin să iau această inapetenţă (pre-senilă) faţă de spiritul vremii drept o virtute. Sunt ironic cu nărăviţii ultimelor invenţii, mă bucur cînd un dispozitiv complex, de ultimă oră, se strică şi, de fapt, socotesc orice eşec al tehnologiilor avansate drept o victorie personală. (Tot o victorie personală a fost, pentru mine – un leneş cu doctrină – şi ştirea potrivit căreia inventatorul jogging-ului a murit, la 62 de ani, făcînd jogging). Îmi dau seama că sunt antipatic, că mi-am făcut un portret de mătuşă acră, că îmi petrec prea mult timp bombănind.

Fac, totuşi, unele eforturi. De cîţiva ani buni îmi scriu toate textele pe computer şi recunosc că e un enorm avantaj, mă străduiesc să întreţin, fără excese de promptitudine, o invadatoare corespondenţă electronică, frecventez ”site”-uri de tot soiul. Dar nu mă dau prins pe Facebook, pe Linkedin, şi pe alte asemenea reţele comunitare. Experienţa Forum-urilor născute sub articolele mele nu mi-a priit. M-am văzut, brusc, asediat de psihologii contorsionate, grăbite să profite de libertatea practic nelimitată a injuriei, a partizanatului, a aflării în treabă, a vanităţii. Am fost rugat să mor (prin spînzurare sau glonţ), mi s-a spus că sunt burtos, mai urît decît un crocodil, ţigan, securist, elitist etc. Nu zic, ici-acolo, pun mîna pe condei şi oameni cumsecade. Am ajuns însă la concluzia că nu e sănătos să dai cuvintele pe seama oricui, tot astfel cum nu e sănătos să vinzi la liber revolvere. Cuvintele nu sunt mai puţin primejdioase. Cu atît mai mult cu cît par mai inofensive.

Pe acest fundal, propunerea generos-amicală de a deveni blogger m-a luat prin surprindere. Mi-a bruscat toate prejudecăţile. Iat-o pe cea mai gravă: în mintea mea scrisul e un dans, presupunînd doi parteneri diferiţi. Unul livrează textul, celălalt îl citeşte. Sunt două lumi distincte. Evident scriitorul poate fi şi este, la rîndul lui, cititor al altor scriitori, iar cititorului nu îi e interzis să scrie. Dar relaţia ”arhetipală” dintre ei este, în timpul dansului, una clar definită. Scriitorul e la ”masa de brad”, iar cititorul e în fotoliu. Or Internetul suspendă această ”burgeză” discriminare. Cititorul se repede la masa de brad să dea peste mînă scriitorului, iar scriitorul e invitat să citească întreaga producţie a cititorilor săi virtuali. Plutim toţi în aceeaşi piscină, facem mereu schimb de roluri, ne stropim zglobiu unii pe alţii, savurăm deliciile indistincţiei. Nu-mi prea convine. Prin firea, educaţia şi biografia mea, prefer ordinea delimitărilor legitime, respectul unor reguli unanime dar stricte, ”specializarea” profesională şi socială. Sunt pentru dialog, cu condiţia să nu vorbească toată lumea în acelaşi timp. Sunt pentru libertatea opiniei, cu condiţia să fie privilegiată competenţa opiniei. Sunt pentru libertatea exprimării, cu condiţia exprimării corecte şi civilizate. Pe scurt nu haos, nu diletantism ţanţoş, nu agramatism agresiv. Or ăsta e, cred, riscul blogurilor: sunt prea la îndemînă. Numai cine nu vrea nu intră pe teren. Nu există, în principiu, prealabile ”controale de calitate”, verificări ale priceperii, îndreptăţirii şi bunei-cuviinţe. S-a dat drumul la grafomanie şugubeaţă, la hîrjoneală democratică, la joaca de-a notorietatea. Numai chirurgii pot opera. Dar de scris poate scrie oricine, chiar dacă nu şi-a încheiat alfabetizarea.

Şi dacă, totuşi, mă înşel? Dacă, fără să-mi dau seama, ajung în categoria acelora care au fost scandalizaţi de apariţia tiparului, a maşinii cu aburi, a trenului, automobilului şi avionului? Dacă mă sclerozez prematur? Nu e mai bine să dau o şansă lumii noi? Nu e mai bine să risc? Să văd şi eu cum e? Să asum starea de fapt, fie şi cu titlul de experiment? Un bătrîn nu e bătrîn adevărat, dacă nu face, din cînd în cînd, pe tînărul. Aşa că am să încerc. Am să arăt prietenilor şi duşmanilor că nu sunt chiar aşa de anchilozat. Că pot face şi eu turism în Arcadia noutăţii. Ba chiar – dacă mă enervez – că am, ca să zic aşa, blog-ul în sînge. Dacă reuşesc, voi putea zice, ca domnul Jourdain, că, în fond, toată viaţa am practicat blogăreala, chiar dacă n-am ştiut c-o fac.”

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 55 Comments »

Batalia pentru Ponta

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 2, 2012

Batalia pentru Ponta va avea loc in Golful Porcilor!

politologul Alina Mungiu-Pippidi

considera ca Traian Basescu este obligat sa-l numeasca premier pe Victor Ponta
daca USL va obtine majoritatea in Parlament.
In caz contrar, va fi prima data cand USL va avea un „caz clar de suspendare”

pam-pam

Cum, necum, singura miza vizibila a alegerilor din 9 decembrie in anul de gratzie curent a ajuns sa fie desemnarea (sau nedesemnarea) d-lui Victor Viorel Ponta in postura de premier, de parca de acest „detaliu” ar depinde in mod esential felul in care se va configura teatrul de lupta post-electorala, cum se vor imparti bucatele si poate chiar directia principala pe care o va apuca Romania.VodkaPontaPatria Daca am face abstractie (de parca am putea) de bâzdâcurile politice si de incarcatura umorala a diputelor eletorale cu electrosocuri (extinse la scara natiunii) si am gandi situatia la rece, fara patima, atunci aceasta ar putea parea  simpla si usor de depasit. Dar vorba ‘ceea, teoria ca teoria. Teoretic avem de-a face cu o uniune de partide (USL) care a castigat alegerile (sa zicem ca le-a castigat in acord cu trendul general al intentiilor de vot) asigurandu-si majoritatea (ceruta) in Parlamentul Romaniei. Pe de alta parte se afla Presedintele Romaniei, in exercitiu, care, conform Constitutiei Romaniei (Documentul Fundamental etc) are indreptatirea si indatorirea sa-l desemneze pe noul Prim-Ministru al Guvernlui Romaniei, pe baza consultarilor (= discutii, negocieri, acord) cu partidul care a intrunit majoritatea ceruta. Pentru a simplifica discutia, sa zicem ca acelasi lucru ar fi valabil nu numai pentru un partid castigator al alegerilor ci si pentru o uniune de partide (de revenit, eventual de intrebat Mistreţu de la epi/Centru). Conform rezultatelor alegerilor, partidul castigator este indreptatit sa se astepte ca in postura de premier sa fie desemnat unul dintre ai lor, agreat de ei. Se poate considera, in mod cat se poate de firesc, ca un partid sau o uniune capabila sa castige alegerile electorale parlamentare intr-o tara democratica din secolul al-XXI-lea, poseda in componenta mai multe persoane compatibile cu functia de premier si ca nu este dependent/a de un lider unic, providential si de neinlocuit (precum se intampla in partidele totalitare). Un partid democratic, modern, puternic (castigarea alegerilor fiind cea mai buna dovada a satisfaceri tuturor acestor criterii) dispune asadar de o marja de negociere, fiindu-i la indemana sa fie destul de flexibil in procesul de consultare cu Presedintele ales al tarii si aflat in exercitiul functiunii (intamplator, si mai ales in mod neesential, provenit din randul partidului adversar), in vederea desemnarii (de catre acesta) a Primului Ministru al Guvernului tarii. In cazul in care Presedintele in exercitiul functiunii refuza sa negocieze, respingand mai multe propuneri ale partidului invingator in alegeri (majoritar in Parlamentul tarii; si va rog sa ma scuzati ca tot scriu Parlament cu „P” mare si tara cu „t” mic), sau incearca sa desemneze un premier totalmente neagreeat de catre partidului castigator, s-ar putea spune ca am avea de-a face cu o incalcare a constitutiei in spiritul ei (nu in litera). In mod absolut similar, in cazul in care partidul invingator in alegeri incalca protocolul si incearca sa-l impiedice pe Presedintele tarii (si va rog sa ma scuzati ca tot scriu Presedinte cu „P” mare si tara cu „t” mic) sa-si exercite prerogativele incernand sa eludeze consultarile (=discutii, negocieri, acord) si sa desemneze Premierul unic, impotriva vointei Presedintelui tarii, am avea iarasi de-a face cu o incalcare a Constitutiei tarii (si va rog sa ma scuzati ca tot scriu Constitutie cu „C” mare si tara cu „t” mic). Nu vad ce-ar putea fi mai clar decat atat si ce ar fi de interpretat avocateste in raport cu textul Constitutiei tarii (care este).

De ce anume Presedintele tårii nu agreaza ideea desmnarii lui Victor Viorel Ponta in functia de Prim Ministru al Guvernului tårii (…) este cat se poate de clar si de indreptatit. Respectivul personaj este o persoana compromisa in plan profesional, etic, moral si politic, santajabil, incompetent, perceput ca atare atat in tara cat si de catre toti partenerii externi ai Romaniei. Chiar daca partidul castigator al alegerilor ar avea convingera intima si ferma ca aceste perceptii sunt gresite tot n-ar avea indreptatirea politica sa insiste asupra desemnarii acestei persoane anume (jalnic personaj) intr-o postura care poate defaoriza tara si intereselei ei. In mod normal un partid democratic, modern si puternic (castigator al unor alegeri libere, organizate corect), ar fi normal sa se orienteze rapid catre o alta persoana dintre multele avute la dispozitie, competenta,  lucida, curata, proaspata, aflata deasupra unor suspiciuni atat de grave pe cat se afla „campionul” Victor Viorel Ponta. Pe baza dinamicii literare interioarea a textul meu de pana acum, ar fi momentul  sa reiterez intrebarea: „Si atunci de ce se incapataneaza partidul castigator al alegerilor, sa sfideze Constitutia, Bunul Simt, Interesele tarii, partenerii externi si opinia publica, nominalizandu-l exclusiv pe Victor Viorel Ponta?”  Totusi n-o reiterez ci o mai amân in vederea unei paranteze: Dar oare chiar se incapataneaza USL-ul sa-l numeasca pe Victoras Viorel Ponta  ca unic candidat de premier de vârât pe gâtul lui Traian Basescu? N-o fi cumva vorba de manevre electorale sau de confuzii si ambitii brambura ale armatelor media asociate USL si ca in fond ne vom trezii  dupa 9 decembrie (vorba vine trezi, caci cosmarul va continua) ca USL decide sa-i prezinte Presedintelui tarii un alt nume, surpriza, pentru candidatura la premierat in premiera. Nu? Cum?… nu? Eee, atunci, revin si intreb, de ce domnule, de ce s-ar incapatana USL sa i-l vâre pe gat lui Basescu pe Ponta si numai pe Ponta, cu toate riscurile si prejudiciile aferente? De ce nu pe Adrian Nastase? Care-i spilul? Care-i sfâråiala? Singura sansa de a ne dumiri cat de cat ar fi sa incercam o analiza pe cazuri.

Cazul A. Cazul „A” denota faptul ca Victor Viorel Ponta este chiar centrul de putere al partidului. Intr-un partid cu o traditie extrasa dintr-o istorie cu parfumuri totalitare de alta data, in care fiecare dintre liderii anteriori (cu exceptia bietului Geoana) capatasera puteri discretionare, tanarul Viorel a gasit scurtatura spre inhatarea partidului pe care-l controleaza in totalitate. Ponta este Partidul, ba chiar Partidele (daca-l luam la socoteala si pe cel al somnabulului). Cum el (Victoras ca persoana) doreste musai sa fie Prim si la Guvern (caci il forteaza nevasta sa vrea), partidul n-are ce(-i) face si de aici beleaua, buba si iminenta incalcare a Constitutiei (care n-ar conta atat timp cat partidul are mijloacele necesare de a-l face pe popor, ma scuzati ca-l scriu cu „p” mic, sa se faca ca nu baga de seama). Consideram ca  probabilitatea procentuala ca aceasta varianta sa fie valabila ar fi undeva intre 5% si 10%.

Cazul B. Nu-i Victor buba si piedica ci chiar Partidul si mai ales Meta-Partidul, care a tesut, a urzit si a menit, croindu-l pe Victoras cel Viteaz pentru postul cu pricina. Ar fi, va dati seama, inconfortabil, peste mânå, sa se apuce acuma ditamai Meta-Partidul sa dezlâneze si sa lâneze la loc cu alt fir. Multa munca, improvizatii, riscuri, pentru nimica (mofturile lui Basescu). Nu face Meta-Partidul asa ceva. Probabilitatea procentuala ca aceasta varianta sa fie valabila ar fi undeva intre 10% si 20%.

Cazul C. Cazul „C” e mai complicat si ne intoarce la partile alea de care am facut abstractie la inceput pentru simplificarea discutiei. In fapt dinamica evolutiilor politice de la noi nu merge asa lesne ca in democratiile consacrate (numite pe scurt democratii). La noi, in muntii strabuni, metafizica dicteaza regulile si liderii. Cu toate ca toata lumea politica sunteaza de nu se vede poporul („p” mic), il fenteaza, manipuleaza, demitizeaza si etc, totusi pe undeva, intr-un plan superior si invizbbil, lumea asta politica depinde nu de ce face sau ce(-i) poate face poporul („p” mic pe toata linia), ci depinde de ceea ce crede poporul despre popoarle lumii politice, ca-ntr-o schema piramidala bazata pe incredere. Ambitzul celor care se confrunta in a-si impune punctul de vedere intr-un detaliu asa de nesemnificativ  ca victor ponta are o miza mult mai mare in plan meta-fizic in raport cu disputele urmatoare, aratandu-i poporului cine este in fond mai tare. Efectele transmiterii unui asemene mesaj care ar arata poporului, cine are ultimul cuvant (ca si la sfarsit tot cuvantul va fi), pot fi devastatoare, un precedent periculos pentru cine se va intampla sa nu aiba ultimul cuvant (articulat) ci ultima miorlaitura.  Problema zilei este ca in contextul intern dat, USL-ul nu numai ca-si poate permite sa incalce Constitutia fara ca asta sa aiba vreun efect nociv asupra violatorilor (in timp ce Traian Basescu n-o poate face, nici din vorbe) dar poate declara ca orice gest al Presedintelui este o incalcare a Constitutiei, care poate fi foarte usor sanctionat cu o tentativa de suspendare (si nu numai). Felul in care majoritatea poPulatiei  (cu „P” mare) accepta tacit aceasta ticalosie este, in fapt, un sindrom mult mai periculos decat inghitirea porcului de catre pajurå si re-varsarea lui la loc de 10 ori mai voinic si mai chipes. Faptul ca 7 milioane de romani se pot ridica in doua picioare, in lumina blånda a noptii colective, fiind gata sa decalre in cor, pe propria raspundere, ca din textele apocrife al Constitutiei ar rezulta (negru pe alb) ca nu Presedintele are atributia desemnarii Premierului ci Alticineva, este masura succesului in procesul de diseminare a ticalosiei de la sistem catre enoriasi. Gramatica este neputincioasa ne mai fiind in stare sa discearna intre un  „ne-am ticalosit” ci un „neam ticalosit”. Poate istoria sa mai fie in stare sa faca diferenta, cu-linioara – fara-linioara, de despartire, de unire.

Si intrucat batalia pentru Ponta se va da in Golful Porcilor (de ambele sexe) s-ar cuveni cred sa revenim un pic in zmârcuri, la zicerea politologului Alina. Intr-o lectura rapida, facuta in spiritul A3, din lumina unor reflexe mentale preexistente, care se parctica de milenii in mass media de pe la noi, atunci cand se confectioneaza stiri pe baza unor ziceri porcesti, din panseul profund al Alinei ar putea rezulta (va rog sa recititi) ca „daca USL nu va obtine majoritatea in Parlament” atunci „USL va avea un caz clar de suspendare al presedintelui”. Orice este posibil intr-o lume in care Dan Voiculescu face cartile (masluite din timp), iar Mircea Badea le taie, in aplauzele grele (aplauze prelungite) ale „canaliei de uliti”.  Dupa cum spune si Mihai Eminescu, cel confiscat de puric (Dan Puric si altii).  Dar din zicerea politologului mai rezulta si alte cateva mici adevaruri colaterale. Domnia sa zice ca daca Traian Basescu (in calitate de Mos Craciun) ii va refuza plagiatorului Victor Viorel Ponta cadoul de Craciun, onoarea de a fi Premier de Anul Nou, atunci (si numai atunci) USL-ul ar avea intaia-si data pentru prima oara un motiv serios pentru suspendarea Presedintelui (oops, vorba poetului). Ca ar fi ori ca n-ar fi un motiv serios, am discutat deja mai sus (pe cazuri), dar (si asta este parte interesanta) accentul zicerii cade pe ideea pana acum n-au existat motive pentru suspendarea presedintelui, si ca deci Victor Viorel Ponta (alaturi de Crin si de calitatea de plagiator ordinar) este in mod oficial ca pucist (tot ordinar) autorul târârii Romaniei in aventrura estivala pe anulare a statului de drept si a ordinii constitutionale, facuta in baza la motivul unor pretexte fara rezon. Si atunci, daca politologul, in gura caruia (neagra in cer) se uita plin de sperante analistii USL, are dreptate, atunci asta inseamna ca si Traian Basescu are toata indreptatirea sa refuze numirea in fruntea Guvernului  a unui plagiator, uzurpator, manipulat in toate anotimpurile de catre Vara-nu. Nu? Ba da.

Prin urmare, in calitatea mea de simplu cetatean, am obligatia morala de a merge la vot cu vot ca sa-l ARD pe Ponta cu Basescu. Ceea ce voi si face. USL-ul poate alterna democratic la Guvernare, dar Ponta trebuie sa alterneze, tot democratic, de la Guvern la gunoi. Sper ca Traian Basescu sa adune destul de multe argumente pentru a putea proceda in consecinta.

P.S. Desigur ca in intentia declarata (declarativa) a lui Traian Basescu de a se opune propunerii lui Ponta in functia de sef al guvernului exista si o parte de natura „freudiana a ego-ului” (ca sa zicem asa) precum si dorinta de a actiona (pragmatic) impotriva adversarilor (politici), dar tot asa de „desigur” motivatia principala a respingerii plagiatorului este de natura obiectiva si patriotica, presedintele fiind constient ca Victor Ponta (cel devenit) ar fi daunator tarii, intr-o astfel de postura. Pe Dan Voiculescu nu-l pot banui cu nici un chip ca l-ar vrea pe Ponta la Guvern in favoarea Patriei. Prin urmare, inaitea supunerii la vot, in calitate de presedinte al prezidiului pe (b)Arca lui Goe, vin si (va) intreb: Cine este pentru? Cine este impotriva? Se abtine cineva?

Va rog sa procedati in consecinta. Dupa constiinta.

Se dedica acest topic Dictaturii Justitiei in general, si personal d-nei Carmen, in particular .

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 55 Comments »

1 Decembrie 2012

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 1, 2012

Cu ocazia Lunii Cadourilor
Arca lui Goe
are Onoarea de a oferi in dar
tuturor Romanilor
(prin reprezentantii lor pe punte 😉 )
o colectie de Imnuri
in baza unor
Alegeri Libere:

Innul No.1

Innul No.2

Innul No.3

Innul No.4

Innul No.5

Innul No.6

Innul No.7

Innul No.8

Innul No.9

Innul No.10

Innul No.11

Innul No.12

Innul No.13

Innul No.14

Innul No.15

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: