(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Ziua Republicii

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 30, 2012

20 răspunsuri to “Ziua Republicii”

  1. INTJ said

    Sir, what have you given us?” vs „vrem (sa ne dati)!” … hm, oricum as compara, s-ar parea ca mai trebuie sa curga multa apa pe dunare …

  2. Dl.Goe said

    My love is like a raven

    Draga cititorule, am sa-ti fac azi o mare rugaminte. As vrea sa uitam, impreuna, pentru zece minute, de averile lui Nastase, de afacerile lui Copos, de mistretii lui Tiriac, de uratenia si murdaria lumii in care traim, de necazurile noastre de toate

    Draga cititorule, am sa-ti fac azi o mare rugaminte. As vrea sa uitam, impreuna, pentru zece minute, de averile lui Nastase, de afacerile lui Copos, de mistretii lui Tiriac, de uratenia si murdaria lumii in care traim, de necazurile noastre de toate zilele. In loc de toate astea as vrea sa-ti spun acum o poveste frumoasa.

    Frumoasa nu pentru ca am s-o scriu eu frumos pentru tine – de fapt, eu doar am s-o consemnez minimal – , ci pentru ca este adevarata. Am citit tone de literatura, povesti de toate mainile si de toate felurile, de la povesti cu taranci care nasc pe camp la povesti cu femei care-si iau zborul infasurate-n cearceaful pe care l-au intins pe sarma. De fiecare data am simtit, ca un fior, cand povestea a fost adevarata. Cea care urmeaza mi-a fost spusa de un prieten, intr-o seara de iarna, in indepartata Viena. Pe masa mea de brad, in mansarda unde locuiam, erau doua pahare cu bere si un masiv aparat Nikon pe a carui lentila grea, indreptata spre fereastra, se vedea o geana de violet. Cu doi ani in urma, prietenul meu a plecat la Berlin pentru catava vreme, ca sa-si aduca niste lucruri din fosta lui locuinta. Era o iarna adanca si stralucitoare. Neavand nimic de facut, si-a luat aparatul foto si a iesit in oras ca sa faca poze. A mers in Tiergarten, unde in dimineata aceea soarele era orbitor. Destui oameni in parc, unii plimbandu-se, altii facand jogging, femei pe banci, aplecate peste carucioare de copii… O multime de corbi mari, cu ciocuri masive, pasind grav prin zapada… Amicul meu inghitea aerul rece si vana imagini, rasucindu-se in vant si prinzand aici un platan incarcat de zapada, cu un frumos efect de lentila datorat soarelui piezis, acolo vreun copilas infofolit, incercand sa se suie pe o banca… Mainile rosii ii inghetasera pe corpul negru, metalic, al aparatului.

    Deodata, vede cu coada ochiului ceva neobisnuit. Se intoarce si ramane brusc nemiscat, temandu-se sa si rasufle. Un corb masiv, solemn, sarise brusc pe umarul unei femei tinere si ramasese acolo, profilat pe zapada, privind cu ochiul sau negru obrazul femeii. Aceasta, cu umerii infasurati intr-un sal cu franjuri, se speriase la inceput, dar, vazand cum un tanar cu aparat foto ii face semne disperate sa nu se miste, incremenise cu un zambet pe jumatate amuzat, pe jumatate resemnat, pozandu-i cu corbul pe umar. Pasarea zburase apoi intre ei, amicul meu ii multumise femeii si mersese mai departe pe alee, pozand un cuplu in varsta abia tarandu-si pasii pe langa banci, un flasnetar cu o mare pisica gri intr-un paner si cu un prepelicar adulmecand langa el, iar dimineata se varsase intr-o amiaza cu arome de imbiss-uri. Tanarul se-ntorsese la Viena, se aruncase in proiectele lui de arhitectura, in viata lui de om singur care mananca sandviciuri si doarme doua ore pe noapte, in muzica lui care mergea nonstop, chiar si cand el nu era acasa… In marunte povesti amoroase ce se terminau, de regula, cu un one-night-stand. Trecusera astfel doi ani goi, cum fusesera toti cei zece de cand se stabilise in orasul imperial.

    De curand, pe un santier, cunoscuse o decoratoare nemtoaica pe care, intr-un moment mort, o invitase la o cafea. Au discutat despre filme si despre blog-uri. Au trecut la povesti personale si la pareri despre viata. Au continuat sa se vada cateva zile, pana cand, teribil de indragostiti, au ajuns inevitabil in patul prietenului meu din Viena. Pe cand se-nsera si stateau goi unul langa altul, tanarul a scos o cutie cu pozele sale cele mai reusite, aratandu-i-le cate una iubitei sale, care fuma respirand linistit. Deodata ea se ridica insa in capul oaselor, cu o poza intre degete: „”Pai, asta sunt eu! E de necrezut!””. Se privira o clipa uluiti peste fotografia cu o femeie tinand un corb pe umar, apoi se-nfiorara ca in fata unui lucru teribil de frumos, al unei frumuseti insuportabile si chinuitoare. Nu recunoscura nici acum, in chipurile lor, fotograful si femeia de pe banca din Tiergarten, desi ea isi amintea la fel de bine ca si el scena de acum doi ani. „”Mircea””, imi spuse amicul, lasand jos paharul cu bere, „”oricum ai lua-o, statistic sau in orice alt fel, ceea ce ni s-a intamplat nu putea sa se-ntample. Dac-ar fi fost intr-un film sau intr-un roman, ar fi fost considerat complet neverosimil…””.

    Dupa inca doua-trei zile de intalniri pasionate, femeia se intorsese in Dusseldorful in care locuia impreuna cu sotul ei. Mai vorbisera o vreme pe Yahoo Messenger si apoi totul se terminase definitiv. Iar eu, ascultandu-l pe prietenul meu, care tacuse si privea fix aparatul de fotografiat de pe masa, nu ma puteam gandi decat la un vers din Bob Dylan, pe care-am si-nceput sa-l fredonez, pe cand seara cadea ca intr-un faimos tablou: „”My love is like a raven/At my window, with a broken wing””…

    • INTJ said

      Nu recunoscura nici acum, in chipurile lor, fotograful si femeia de pe banca din Tiergarten, desi ea isi amintea la fel de bine ca si el scena de acum doi ani.” … dap, talent sa ai ca restu’ vine (si) de la sine.

  3. Dl.Goe said

    Astazi, la noi, Republica a implinit 65 de ani, vârsta de pensionare. Spre deosebire de alti oameni care ies la pensie anul acesta (daca n-or fi iesit anticipat, sau daca n-or fi murit tristi in casele lor), Republica a beneficiat de o gestatie mai lunga, de peste 3 ani (ca la elefanti), dar de nascut s-a nascut usor, cam cat i-a luat Majestatii sale sa-si dea demisia in 5 minute. Desigur ca vorba lunga despre aceasta pensionare Constitutionala nu are deloc intentia de a raspunde interpelarilor ci numai de a ajuta curgerea apei pe Dunare sa treaca de la regimul laminar la cel turbionar… asemanator cu cel galactic… (Galaxia se scurge turbulent in ea insasi)…Enigma din Padurea Neagra.

  4. Radu Humor said

    Se vede clar cum au denaturat Raportul veşnicii duşmani ai României, ploşniţele ce s-au oploşit în cojocul naţional şi s-au
    înmulţit cu supra de măsură, datorită pasivităţii şi bunătăţii prost înţelese a românilor.
    Interesant că le-a scăpat recunoaşterea de către nemţi a rolului formidabil avut de Mişcarea legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu, singura capabilă să coaguleze mulţimile
    şi să facă din Stat şi Biserica Ortodoxă Română un tot unitar. Exact ceea ce ne lipseşte acum !

    Aceasta este traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.
    Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.
    Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă.

    Raport german din 4 noiembrie 1940

    România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic.
    De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”.
    „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune.
    Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.
    Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi
    acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.
    Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare.
    Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături.
    Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.
    Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vorapărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale.
    Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge.
    Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României.
    Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel.Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.
    În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
    Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
    Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea in ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
    Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

    • Dl.Goe said

      In satele traditionale exista intotdeauna un intelept al satului. La noi, in muntii strabuni, urcand prin genuni luminile urca-n cununi, iar in fiecare localitate exista prostul satului (restul fiind toti intelepti). Prostul satului umbla prin lume si-i demasca pe cei care au zis de mumå-sa c-ar fi curva, lenesa, betzivana, câlå, putoare si hoatza. Are o placere morbida sa-i faca de ras pe calomniatori, repovestind cu lux de amanunte cum anume o calomniaza unii si altii pe ma-sa, amestecand in repovestire adevaruri, minciuni si exagerari cu propriile sale bale, spume si crize de epilepsie patriotica. Radu Humor, omul dus cu sorcova tot anul. La multi ani!

      • Radu Humor said

        Păcat că Goe nu se numără printre copiii care spun lucruri frumoase …
        Că prost nu-i 🙄
        Educaţie are…
        Nu-i lipsesc decât banii !
        Pe care-i câştigă făcând tot felul de compromisuri înjositoare, chiar pentru vârsta lui 😉
        Poate că odată cu tradiţionalul „La mulţi ani !” ar trebui să-i mai urez şi eu ceva.
        Să nu rămână singurul care urăşte 🙄
        Dar mă gândesc că are şi el părinţi, rude sau prieteni, care cu siguranţă nu l-au învăţat să facă ce face ….

        Doi ardeleni :
        – Băi Iţic, tu ştii numărul de telefon al lui Ştrul ?
        -Nu prea cred că-l ştiu sigur …
        – Bine ! Zi-l aşa cu aproximaţie !!

        Cam asta am vrut şi eu să-i spun lui Goe, cu aproximaţie 😉

    • @Radu Humor.

      Regret. Nu pot fi de acord cu aceasta postare.

    • Regret ca ati putut posta asa ceva. Nu pot fi de acord cu aceasta postare.

  5. Radu Humor said

    De obicei copiii spun lucruri frumoase :

    „Calugarii si-au facut meserie din rugat pentru ca ei au vazut ca nu poate sa existe meserie mai frumoasa decat sa vorbesti tot timpul cu Dumnezeu.” ( 9 ani)

    „Calugarii nu sunt asa de vorbareti pentru ca daca il lasa pe Dumnezeu sa le vorbeasca toata ziua, ei s-au obisnuit sa taca mult, ca sa-L asculte – ca nu pot sa-L intrerupa tocmai pe Dumnezeu.” ( 8 ani)

    „Biserica e sfanta si ramane sfanta chiar daca intra in ea multi pacatosi, ca biserica de aia e facuta, ca pacatosii care intra sa-si faca acolo antene pentru Dumnezeu.” ( 12 ani)

    „Dumnezeu se intelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai incapator. La oamenii mari e o inghesuiala de rele ca nici n-ai unde sa stai.”( 10 ani)

    „Biserica nu iubeste placerea , ca placerea iti aduce sa spui mereu ca mai vrei, pe cand multumirea iti aduce sa spui ca-ti ajunge.” ( 9 ani)

    „Ingerii nu ne spun cum e in Rrai, de unde sunt ei, ca atunci cand mori e ca un fel de ziua ta si primesti cadou Raiul si ei nu pot spune dinainte cum arata cadoul pe care il primesti pentru ca strica toata ziua.” ( 10 ani)

    ” Nu e bine sa stai cu pacatul in tine, trebuie sa fugi la spovedit, ca pacatul din tine sa nu faca pui de pacati.” ( 10 ani)

    „Preotii vin in casele oamenilor inainte de paste si Craciun ca sa sfinteasca toate camerele, ca le curata cu aghiazma care e un foarte bun detergent impotriva dracilor.” ( 11 ani)

    „Postim ca sa nu ne mai gandim numai la gusturi de mancare si sa ne mai gandim si la gustul de Dumnezeu.” ( 11 ani)

    „Cei care nu-l gasesc pe D-zeu sunt cei care il cauta din interes.” ( 12 ani)

    „Milostivul e rar ca mila n-o gasesti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivata.” ( 14 ani)

    „Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeste intre patru ochi cu Dumnezeu.” ( 10 ani)

    „Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei.” ( 13 ani)

    „Sfintii au aureola rotunda si nu patrata ca sa nu faca vreun rau nici macar din greseala – ca poate cine stie, cand se ridica la cer, sa nu intepe cu vreun colt o pasare in zbor.” ( 13 ani)

    „Oamenii care cred in Dumnezeu se dezvolta mai repede decat ceilalti oameni, pentru ca ei ajung sa-si dezvolte esentialul.” ( 15 ani)

    ” Ne dam seama ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel, ca daca te desparti de El si mai tarziu te intorci la El, nu tine suparare si te ajuta la fel ca si pe cei care au fost tot timpul cu El.” ( 11 ani)

    „Inima bate, bate pana se stinge, ca inima este ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, el ti-o aprinde din nou in Cer.” ( 9 ani)

    „Daca cineva ar insista la usa mea sa-mi schimb religia, as zice ca nu pot, pentu ca ar fi ca si cand mi-ar cere sa-mi schimb parintii.”( 9 ani)

    „Daca ii ascultam atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se lauda, pentru ca nu le este gata capul.”( 11 ani)

    Extrase din revista Familia Ortodoxa.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: