(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for ianuarie 2013

Propunere de promenada printre fapte, spuneri si ziceri…

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 29, 2013

ceausescul

Pe „blogul” omonim, dl. Anderi P. ne propune niste ziceri despre niste spuse (ale d-lui Andrei U.) despre niste fapte (ale d-lui Nicolae C.) care l-au scandalizat. Nu-mi dau seama cat de mult a contat, in decizia dl. Andrei P. de a propune cititorlor sai abordarea respectivei teme demne (de a fi pusa pe „blog”), absenta de pe piatza a unor subiecte mai actuale si mai de soi (in conjunctie astrala cu ne/inspiratia de moment a bloggerului) si cat a contat realmente-preocuparea autorului pentru tema cu pricina, dar impresia mea subiectiva (sa mi se dea voie sa fiu subiectiv) este ca rezultatul este… discutabil lasand loc multor sub-ziceri.  Mi-ar fi placut incomensurabil mai mult daca eseistul Andrei P. ar fi incercat sa faca (de ex.) o paralela intre Lucian Boia si Dan Puric, in schimbul acestei abordari a binomului Nicolae C. – Andrei U., intr-un articol (inoportun prin tardivitatea sa) in care ultimele doua cuvintea (ale incheierii de dupa cuprins, compusa in cheie sol, cu bataie), sunt (atentie) „sergiu” si „nicolaescu”. Nu m-ar fi mirat sa gasesc pe cuprins insertii de „adrian” si „paunescu”,  ceea ce nu s-a intamplat. Se prea poate ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, intors de la dl.Andrei P. din „blog” sa se mire de „anxietatea” care ma macina vizavi de respectivul articol. Adica n-a zis dl.Andrei P. bine ce a zis? Se insala? Exagreaza? Ori a atins vreo mina, vreun tabu? Care-i critica ratiunii?

andrei-ujicaEeeee… N-am multe plangeri… Una si buna. Mie (si mie) articolul imi place, dar dragoste cu el n-as putea sa fac. Logica sa imi a/pare c-ar avea un aer vetust, desuet, fiind oferita publicului mai degraba spre defularea unor vechi refulari…deact altminteri. Dl. Andrei P. il desfiinteaza pe dl. Andrei U. punct cu punt, mot-a-mot… ceea ce nu mi se pare potrivit in contextul actual. Acum 25 de ani da, era altceva, ar fi denotat prospetime (e-he si inca ce prospetime)… Acum nu. Acum denota (si) imprecizie. Lucrurile spuse de catre dl.Anderi U. despre dl.Nicolae C. nu sunt intru-totul si punctual false, asa la modul absolut (din indiferent ce perspective am privi lucrurile). Dl. Nicolae C. este (si) ceea ce zice dl. Andrei U. c-ar fi (fost). Desigur ca dl. Andrei U. are grija sa spuna (fara cuvinte) ca lucrurile ar fi numai asa, ceea ce pe dl. Andrei P. il lasa fara… cuvinte. In loc sa-l ia la misto pe dl. Andrei U. ironizand absolutul cu care-si imbraca concluziile si perspectiva, dl. Andrei P. se apuca sa-l critice la punct, zicand ca „nu” si ca „nici”, fugi de-aici, propunand nici mai mult, nici mai putin putin decat demitizarea (punct cu punct) a mitizatului Ceausescu, pe intelesul tuturor, si, urecherea mitizantilor. Ceea ce mi se pare in mod evident gresit intr-o maniera plenara (…), cu „ideologia” pre „mitologie” calcand. Cred ca mesajele unor cititori anonimi (din subsolul articolului), in cazul in care acolo, pe „blogul lui Plesu”, s-ar fi putut comenta liber, ar fi putut fi edificatoare in aceasta privinta. Poate ca si cele postate in conditiile vitrege ale adevarului de la „Adevarul” vor putea fi, cat de cat, concludente.

Cred ca ne-am putea de-ceausiza mai usor inclusiv acceptand ca Ceausescu n-a fost chiar raul absolut si ca „a mai facut si unele lucruri bune„. Panica si contraatacul prompt in fata oricarei mentiuni de acest fel denota… Denota! Multe. Si nu de bine. Pe bune!

Uneori ma sperie gandul, nascut printre intertextele d-lui Andrei P., ca domnia sa ar nutri un soi de invidie perena, si adesea retroactiva, pentru popularitatile de care s-au bucurat pe nedrept (si de care s-ar putea bucura iarasi, chiar si post mortem) ale Ceausescu, Paunescu, Nicolaescu. Dar de fiecare data alung repede acest gand, spunandu-mi singur: Fugi de-aci!

Sf-era lui Goe va urma 😦

Update

Un blog de re-vazut: Taci – in Insula indoielii

Update II.

Celor 99 de vizitatori tacuti care vin si pleaca cu mana goala le-as recomanda azi un blog si un text care ar merita sa fie dedicat multora (dintre noi, dintre ei… si deci „si” dintre ei, cuprinzatori fiind noi, in noi insine).  Este vorba despre „În haita de lupi, alfa mănâncă primii, apoi restul haitei” de pe un blog PRIBEAG

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 63 Comments »

Sfera lui Goe – Momente

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 24, 2013

t-1 (t minus unu) – nimic
t0 (t zero) – fiat lux
t1 (t unu) – si lampa singura s-a stins
t2 (t doi) – nimic

t-1 pânå la t0 => bezna
t0 pana la t1 => lumina
t1 pânå la t2 => stingere
dupå t2 => bezna

Unde disparu lumina?

Solvay_Conference_1927_c

Pro Interpretarea Copenhaga: Neils Bohr, Werner Heisenberg, Max Born, Wolfgang Pauli si John von Neumann.

Contra Interpretarea Copenhaga: Albert Einstein, Erwin Schroedinger, Louis de Broglie, Max Planck, David Bohm, Alfred Landé, Karl Popper si Bertrand Russell.

Update 4. // 24/01/2013

Asadar liniste, intuneric, anxietate. Si deodata se face lumina. Intrerupatorul este actionat, circuitul electic este restabilit, si becul se aprinde. Orbire. „Orb” in intuneric, „orb” in lumina. De o parte si de alta a momentului t-Zero, foarte aproape de el, fie in absenta, fie in prezenta luminii, in contextul trecerii abrupte de la una la alta, omul nu poate distinge „realitatea”. Nu (o) vede. E orb-it. Apoi, incet, incet, omul, in sfera lui i/luminata, incepe sa vada. Ce vede Omul? Vede desigur becul, sursa luminii. Apoi se vede pe sine, atat cat se poate vedea, mâinile, picioarele, burta, vârful nasului… etc. Apoi vede peretele rotund al incitei sale sferice, pictat cu stele, constelatii, galaxii, nebuloase… special amenajat pentru ochii si mintea sa. Are timp sa se minuneze si sa viseze cu ochii deschisi, sa „inteleaga”. Totul e atat de simplu. Energia chimica inmagazinata in baterie se transforma in energie electrica. Diferenta de potential intre cei doi poli electrici pune in miscare electronii liberi de pe suprafata metalului din care este fabricat cablul circuitului electric. Se naste astfel un curent electric. Curentul electic are efecte secundare, efectul magnetic (busola omului reactioneaza in apropierea circuitului), efectul termic (filamentul becului se incalzeste, stim cum si de ce), si efectul fotoelectric prin care filamentul incepe sa radieze (!?) lumina, lumina alba, cu natura ei duala ondulatorie-si-corpusculara. „Energia purtată de radiația electromagnetică este de natură discretă sub formă de cuante de energie numite fotoni”. Sfera lui Goe se „umple” de „fotoni”. Fotonii sunt buni. Intr-o clipita fotonii (sau sau/si undele luminoase) ajung sa loveasca peretele sferic. Peretele absorbe (?!) o parte din lumina si reflecta restul luminii, tradându-si culoarea si furnizand astfel omului informatii pretioase despre el insusi dar mai ales despre desenele pictate pe el. Imagini statice produse de valurile (discrete) de lumina produse necontenit (!) de catre sursa de lumina. Totul are (un) sens.

Dar omul mai vede ceva. Omul isi vede umbra proiectata pe peretele sferic, semn al faptului ca prezenta sa este un factor perurbator (major) al acestui experiment eminamente optic. Dupa o vreme omul uita de bec, uita de sine si de umbra sa si se concentreaza exclusiv pe descifrarea sensurilor ascunse in stele. Stelele pictate pe peretele sferic al incintei sale de catre cei care au pus la cale experimentul. Si deodata se face intuneric. Intrerupatorul este actionat, circuitul electic este intrerupt, si becul se stinge. Brusc. Toate dispar aproape. Totusi omul continua sa le vada o vreme, chiar si in absenta luminii (?!), din inertie. Si becul, si pe sine (mai putin umbra) si stelele. Apoi, incet, incet se instaleaza, orb, in intuneric. Desigur si-ar putea folosi simtul tactil pentru a face alte (re)descoperiri, despre bec, despre sine, despre peretele sferic. Sunt sigur ca lasat suficient „timp” in intuneric, omul ar incepe sa vada in infrarosu. Totusi pe noi nu ne intereseaza ce anume face omul in intuneric. Suntem preocupati sa aflam unde a disparut lumina care scalda odinioara pe dinautru sfera (Sfera lui Goe), o sfera inchisa etans. Unde si cum de s-a dus. Ooo, dar e si asta atat de simplu. Nu?

Update 5. // 28/01/2013

Cred ca s-a strans deja prea multa materie in Sf-era lui Goe asa incat experimentul (despre ne/disparitia luminii in vederea clarificarii incurcaturilor dintre noi si entanglementul cuantic) risca sa fie perturbat major, pana dincolo de limitele cata-stofei compromiterii lui. Prin urmare cred ca s-ar impune o mica pauzare care sa ingaduie disiparea materiei acmulata in exces (de zel) in sf-era lui Goe.  Si pentru ca de obicei cui pe cui se scoate, cred ca am putea scurta perioada de mahmureala si accelera eliminarea materiei din corp, sorbind o bere… Urmarind circuitul  simplu al berii in corpul nostru, mahmur de materie (izotopi grei), am putea intelege mai bine sensul entropiei si ce anume se poate face (inexorabil) din aceasta stranie materie in timp si spatiu. Pentru asta va propun sa revedem materia din urma, AICI, pe unul dintre cele mai vizitate „topice” de pe Arca lui Goe (in fapt cel mai vizitat „topic” de sine ståtåtor, pe bune) incercand sa vizualizati mental cum anume ar fi putut evolua materia de acolo, in directia vectorului entropiei, ajungand la forme extrem de similare (gemetric si coloristic vorbind) cu cele initiale. Va asigur ca un observator suficient de neutru (de exemplu un extraterestru cu o biologie necarbonica) n-ar reusi sa sesiseze vreo diferenta majora intre starea initiala (a mteriei din urma) si cea finala (a materie din poteca). Odata asimilat acest  mecanism simplu care ilustreaza (aproape) corect sensul gradientului entropiei vom putea reveni cu mai multa limpezime asupra experimentrului propus in Sf-era lui Goe. Daca nu, nu.

NOTA: Presupun ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui GOE este capabil sa discearna (din zbor, lin, neted si fara efort), in cadrul discursurilor râzgâiatului d.Goe, intre situatiile (a) in care se mentioneaza (intr-o maniera aproape didactica sau in scop didactic) unele enunturi extrase din – multimea (A) – bagajul cultural al omenirii (wow), din manualele scolare, din cursuri, web-uri, tratate, teorii etc, elaborate deja, prezentate, cunoscute si acceptate (mai mult sau mai putin unanim) si situatiile (b) in care sunt mentionate ludic enunturi speculative (mai mult sau mai putin originale) strict in prelungirea enunturilor de tip (A).

Incercarea de a verifica (din minte sau cu google) care dintre enuturile de tip (b) se re/gasesc ca membri in multimea (tuturor) enunturilor de tip (A) este cat se poate de logica, dar a trage orice fel de concluzii (vizavi de enunturile de tip (b)) exclusiv pe baza rezultatului incercarii de a le regasi sau nu in multimea (A) este lipsit de orice sens. Desigur ca „publicarea” rezultatului cautarii in vederea etalarii unei anumite eruditii este cat se poate de benefica si bine venita. In rest nu. Pseudo-teoriile d-lui Goe (pe care, repet, ma astetep ca prea-cinstitul cititor… sa le identifice din zbor) incearca (1) sa fie consistente (cu ele insele, in interiorul Sf-erei lui Goe), (2) sa fie necontradictorii (cu ele insele, cu faptele observabile si observate si cu teoriile acceptate ca valabile), (3) sa fie intr-o relatie de echilibru indiferent cu enunturile inverse (obtinute prin negarea lor insisi), (4) sa fie (impreuna cu inversele lor) dintre cele a caror valabilitate sa nu poata fi contrazisa prin observare sau prin demonstrare matematica sau logica, si mai ales (5) sa se afle in relatie de continuitate neteda cu enunturile din multimea (A). A-i atrage d-lui Goe atentie ca vreunul dintre enunturile sale ar fi fals pe motiv ca asa ceva n-a mai fost sustinut de catre nimeni altcineva, ori ca dl.Goe (ori altcineva) nu-l poate demonstra, ori ca nu exista observåri directe care sa-l confirme, ar fi  lipsit de (orice) logica (in general si pe Arca lui Goe in special, si asta desigur nu (si nu) pentru ca ar fi  „a lui Goe”). O critica valida ar fi aceea prin care un observator atent ar putea indica vreunul dintre enunturile de tip (b) ale d-lui Goe care sa fie inconsistent in raport cu vreunul dintre criterile de validare auto-asumate (descrise mai sus (1)…(5) ), ori ar mentiona petrecerea observata a unui fapt care contrazice enuntul (infirmandu-l astfel), ori ar putea demonstra falistatea enuntului (personal sau indicand locul in care s-a facut demonstrarea), ori ar demonstra ca enuntul invers este valid, ori ca pe baza enuntului invers s-ar putea purta o discutie inca si mai interesanta. Cred ca bogatia calor de atac oferite ar trebui sa multumeasca orice cârcotas. Desigur ca celor care prefera alte cåi de atac al vrenui enunt, vreunei idei (ori „teorie”) de-a d-lui Goe, nu le pot interzice s-o faca. Ba este chiar posibil sa profit (ca sunt cam profitor, trebuie sa recunosc) si sa intru in logica lor sporind amuzamentul bilateral.

Posted in Arcaluigoeologie | 79 Comments »

Sfera lui Goe

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 21, 2013

Sfera

Update 1.

(b)Arca lui Goe este o locatie cuantica, populata exclusiv cu clasici. Trecatori. Niciun cuantic. Totusi contextul cuantic al (b)Arcei induce anumite efecte indeterministe in manifestarile clasicilor, clasici in viata, care compatimesc aici, in a/salturi, impreuna cu dl.Goe sau in mod individual, fiecare dintre ei fiind, vorba d-lui Nimeni, entitati sistemmice partial observabile si partial controlabille. Am ramas in urma cu comentarea comentariilor. Normal ar fi fost sa “scada” observabilitatea controlabilitatii si sa “creasca” controlabilitatea observabilitatii. In mod (cumva) paradoxal s-a intamplat (oarecum) invers. Probabil ca factorul “auto-no/mie” este decisiv in acest efect artistic statistic. Probabil ca si contextul anti/bermudian are contributii cauzale in atenuarea efectelor cuantice in favoarea celor clasice. Ma refer desigur la triunghiul anti-Bermudelor Schrodinger-SFoarta-Urmuz, din care au aparut, ca din Neant, cateva comenterii stationare foarte interesante. Prevestitoare.

P.S. Avand in minte (a) interpretarea filologica SFoarta asupra fizicii de avangarda si (b) experimentul mental propus de Schrodinger in care este implicata o fiinta fara con-stiinta dar plina de vitalitate, recte o pisica (noi avem pisica pe Arca?), sa ne imaginam si noi un experiment mental. Sa presupunem ca am fi inchisi ermetic intr-o incinta sferica (cap/sula) etansa si opaca, scufundati intr-un silentium lugubru si in intuneric. Sa presupunem ca in centrul sferei se afla un bec alimentat de la o baterie la care este conectat printr-un circuit dotat cu intrerupator. Sa presupunem ca la momentul t-zero noi am actiona in mod inconstient (intamplator) intrerupatorul, aprinzand becul. Sa presupunem ca dupa un timp oarecare t, la momentul t-unu, tot in mod inconstient (intamplator), am actiona din nou intrerupatorul stingand becul. Se cere sa se descrie cu lux de amanunte ce se intampla in interiorul incintei sferice intre momentul t-zero si momentul t-doi (ulterior momentului t-unu) sub aspect optic. E greu?

Update 2. // 22-12-2013

Ar trebui spus ca experimentul mental propus si banal intitulat „Sfera lui Goe” este o alternativa profana a celui intitulat „Pisica lui Schrodinger”. Desigur ca cei care ar dori sa stabileasca vreo relatie de similaritate intre cele doua experimente mentale vor intelege ca in Sfera lui Goe, Goe joaca rolul pisicii iar Sfera joaca rolul lui Schrodinger. De aceea n-ar strica sa clarificam in doua vorbe ce-i cu acea pisica blestemata a lui Schrodinger, adica pana la urma ce-i cu acea mecanica cuantica care impruna cu cea relativista trag (fiecare din alta directie) de realitatea noastra cotidiana incercand sa o ajusteze si sa o acomodeze in patul realitatii lui Procust. Asadar care e pana la urma taina mecanicii zisa si cuantice? Si cum de reuseste ea sa imparta oamenii in doua categorii (?) : (a) cei care inteleg mecanica cuantica si (b) cei care n-o inteleg. In categoria (b) intrand desigur (b1) agnosticii, (b2) ateii si (b3) fariseii.  Stie cineva?

Update 3 // 23-12-2013

Cred ca va imaginati ca despre peripetiile subiective (sentimentale) ale d-lui Goe in Sfera sa s-ar putea scrie (atentie diateza pasiva) romane de aventuri. Chiar si facand unele presupuneri constrangatoare necuantice, contingente cu cele propuse de catre nimeni altul decat dl.Nimeni, in acest blog despre Nimic, pe un topic care nu duce Nicaieri (ca sa vezi a dracului fatalitate), prin care dl.Goe (cel interior sferei sale) ar urma sa fie colapsat intr-o stare unica, a unui personaj aflat, la debutul experimentului, intr-o stare normala (cu o istorie normala, o copilarie normala, studii normale, cariera normala, familie normala, sanatate normala, perspective normale, toate in acord cu normele in vigoare) si tot ar ramane o bogatie de peripetii subiective (sentimentale) cu care s-ar confrunta dl.Goe (indiferent cine ar fi acesta, inclusiv daca ai fi chiar TU, da tu) pe durata experimenului clausrarii (in)voluntare in sfera lui Goe, pentru a se putea construi pe baza lor un roman de aventuri (in genul Aventurilor lui Tom Sawyer).

Haide sa presupunem un caz particular, al unei sfere cu o raza de 3,14 metri, opaca, inchisa etans, bidirectional izolata/ecranata termic, fonic si electomagnetic (nu si gravitational ca nu se poate) si aflata in stare de imponderabilitate. Ce s-ar intampla cu un d.Goe scufundat brusc intr-o camera oarba si surda, in bezana deplina si tacere totala, la momentul „t minus 1” (momentul plutirii; momentul t-zero fiind acela ulterior in care intamplator dl.Goe ar calca pe bec, aprinzandu-l)? Ne-am afla in fata tipicului experiment al privarii de senzatii despre care se spune ca cei mai rezistenti nu-i pot face fata mai mult de 45 de minute. Dupa o vreme ti-ai putea auzi inima, plamâmii, intestinele, sangele curgandu-ti prin vene, pulsul… Un intreg univers de sunete. Probabil ca dl.Goe ar incerca sa vorbeasca (despre ce? Ca Iona?), sau chiar sa ţipe (nici ţipenie), sa se agite… Ar trai stari. Ganduri. Spaime. Ar incepe sa halucineze, sa aiba vedenii prin bezana. Sa auda sunete inexistente. Ma rog, tot felul de chestii pe care un romancier talentat le-ar putea pune cap la cap pentru a scrie un roman de aventuri (in genul Aventurilor lui Tom Sawyer).

Bine, acuma veti spune ca asta n-are a face cu problema initiala care cerea descrierea cu lux de amanunte a ceea ce se intampla in interiorul incintei sferice intre momentul t-zero si momentul t-doi (ulterior momentului t-unu) sub aspect optic. Optic. Si totusi are. Veti vedea ca are. Se va releva. Apoi, deodata (dupa „n” minute) s-ar aprinde un bec (becul) si s-ar face lumina… In sfera… la momentul t-zero si… Si? (va urma)

Update 4. // ??-??-????

Posted in Arcaluigoeologie | 56 Comments »

Cugetarile şer-Banului Foarţă. Despre mâţe

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 17, 2013

Pe un blog alternativ de dodii, sarac in evenimente notablie, s-a intamplat de curand un fapt care a trecut mai neobservat decat s-ar fi cuvenit. Este vorba despre aparitia unei balade a batranului meta-fizician, nobelul Serban Foarta, care in afara de trei nostalgii vegetale si doua telegrame zoomorfe, alte ecouri n-a starnit, intrucat co-laborantii, filologi per se, au mereu pre-ocupatii cu dodii in dodå fa si di-ode de trecere de la un voiculesc la altul, de la un clitoris la altul, de la un cazimir la altul, ca la cazino, unde stapaneste ne-determinarea si haz-ardul. Reluam balada aici in vederea sporirii statistice a sanselor ei pentru o viitoare con-sacrare (si dacå nu, nu):

PFISICA [SIC!] LUI ERWIN SCHRÖDINGER


Şerban Foarţă  – 
January 11, 2013 at 16:15 – #35

Pentru D-na No (name DP)

*
Optical-illusion-kitty

Ştiam mâţime cu toptanul,
dar deveneam stingher
când eram singur cu motanul
lui Erwin Schrödinger,

cu care intri-ntr-un container,
simţindu-te hingher
de mâţi, căci în acel container
descris de Schrödinger,

urmà evenimentul cuantic,
tranşant ca un echer,
ce-l segmenta micro-gigantic,
conform lui Schrödinger,

în două părţi, ca semiluna,
pe-acel motan becher:
în una moartă şi în una
ca dl Schrödinger

de vie, – când făcea ecuaţii
în tainicu-i ungher
de pfisician, ca toţi confraţii
lui Erwin Schrödinger,

ce n-au, ca mine, vreun motiv
pe urme să nu-i calce*;
în timp ce eu, de-atunci, cultiv
doar mâţişori de salcie.

____________
* Cu excepţia, poate, a dlui Stephen Hawking: “Când aud [de] Pisica lui Schrödinger, scot revolverul!”

* * *

(Poate ca dl.Hawking a o fi vrut sa spuie ca scoate şişul să se sinuciză in contul pariului pierdut cu bosonul hidalgului Higgs, caci levolvel, si de l-ar avea, n-ar putea sa-l tie… de emo-tie. Pi-sica are noua vieti in pieptu-i de arama. De Schrödinger nu se poate muri. De Hawking nu se poate muri. De S-forta baladei nici atata)

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 63 Comments »

15 Ianuarie. Ipoteze la Ipotesti

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 15, 2013

Eminescu

Detalii la click pe poza!

Alte ipotenuze pe toate ancorele incuibate in textul despre Existenta lui Eminescu – AICI

Posted in Arcaluigoeologie | 24 Comments »

Despre falsele revolutii

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 10, 2013

octavian-paler-aceeasi-varsta-14523„Am exact varsta la care Don Quijote si-a inceput aventurile,
am aceeasi varsta si iubesc lumea la fel,
nu-mi mai lipseste nimic.
Poate, un scutier imi lipseste, dar nu-i nimic,
voi porni singur la drum.
Am aceeasi varsta si aceeasi nevoie sa cred,
nu-mi mai lipseste nimic.
Poate-mi va lipsi Rosinanta,
dar nu-i nimic, voi merge pe jos.
Si poate morile sale de vant,
dar nu-i nimic, le voi inventa si pe ele.
Am acceasi varsta ca Don Quijote si drumul m-asteapta
si in afara de un scutier, de Rosinanta si de morile sale de vant
nu-mi mai lipseste nimic.

.
Ba da, eu m-am nascut dupa Descartes.

* * *

.

Si, de parca nu era suficient ca ne-am nascut dupa Descartes, ne-am mai nascut si dupa Einstein si dupa pleiada epigonilor sai extra-stiintifici. La adapostul relativitatii putem cu usurinta sa absolutizam tot ceea ce ni se nazare. Si de nazarit ni se nazare mereu cate ceva. De exemplu vedem peste tot „revolutii” si/sau transformari „revolutionare”. Relativ la un anumit context, ni se pare potrivit sa consideram orice (mica) schimbare ca fiind radicala, spectaculoasa, profunda, in fine, ce s-o mai lungim, revolutionara in toata legea. Telefonul destept, Internetul, Televiziunea, Radioul, Automobilul, Tiparul, Roata, Focul, Omul, Mamiferele, Vertebratele, Pluricelularele, celula vie, atomul, protonul, quark-ul etc… (etc?) Toate sunt, sau au fost considerate la un moment dat, absolut revolutionare in raport cu ceva (anterior ?!), (dar) exclusiv in contextul relativitatii absolute.

Sa luam de exemplu „automobilul”. Automobilul reprezinta (nu-i asa?), in mod indubitabil, o revolutie in raport cu arhaica-căruţa cu cai. Dar ce anume il face sa poata sa fie considerat absolut revolutionar, relativ la banala căruţă? Neroadă intrebare. Nu? Cum adica ce? Totul! Pai automobilul este mai puternic. Mai rapid. Mai sigur. Mai curat. Mai elegant. Mai confortabil. Mai ecologic (n-o sa credeti dar este mai ecologic). Mai accesibil. Are autonomie mai mare. Raza de actiune mai mare. Mai usor de intretinut. Mai moral. Mai, mai, mai si mai decat orice căruţa, şaretă, caleaşca, diligenţa, teleguţă, car, toate dotate cu traciune animală in forma de atelaj. Automobilul este mai performant, prin urmare verdict „revolutie”. Nţţ. Toate mai-urile insirate mai sus certifica faptul ca automobilul este un vehicul mai performant decat alt vehicul, dar tot vehicul. Fiecare „mai” enuntat mai sus denota un spor cantitativ al unor proprietati existente la banala căruţă cu cai, nu un salt calitativ, o transformare in „altceva”, de alta natura. Aaaa, o sa spuna criticii, daca confortul sporit si celelalte sporuri functionale ale automobilului nu ti se par suficient de revolutionare, trebuie totusi sa recunosti ca sub aspect constructiv, inlocuirea calulului cu un motor cu ardere interna este un salt calitativ, o revolutie. Este? Mda. Este o revolutie relativa. Dar in fond, in mod principial, felul in care se produce lucru mecanic nu-i fundamental diferit la automobil fata de căruţă. Energia chimica inmagazinata intr-un combustibil (fân respectiv benzina) este convertita prin niste procese de ardere in energie mecanica. Schimbarea nu-i asa de radicala. Dar sa zicem c-ar fi. Motorul cu ardere interna este o revolutie in raport cu musculatura calului. Totusi motorul si calul nu reprezinta decat niste detalii constructive ale celor doua feluri de vehicule. In fond, esentialul unui obiect creat de om rezida in utilitatea sa, in felul si eficienta cu care rezolva o cerinta umana. Cerinta umana respectiva este, in cazul de fata, deplasarea insului X (cu o masa de circa 80 de Kg, plus eventuale bagaje) din punctul A in punctul B, intr-o maniera mai confortabila, mai sigura si mai raipida, decat ar putea-o face insul el insusi cu ajutorul aparatului sau locomotor cu care este dotat in mod natural. In ambele situatii (automobil versus căruţă) problema este rezolvata in aceeasi maniera pe care as numi-o paguboasă, si anume prin deplasarea din punctul A in punctul B al unei mase de circa 10 (zece) ori mai mare (in medie) decat masa utila de transportat. Asa rezolva omul problemele. Are de deplasat 80 de kg de colo-colo si ca sa faca acest lucru muta de obicei cate 1000 de kg de colo-colo. Automobilul nu-i (sub acest aspect) nicio revolutie in raport cu banala căruţă cu cai. Ba dimpotriva. Internetul da, este o revolutie in raport cu căruţa pentru ca permite plăţiele online, lucratul de acasa, cinema-ul la domiciliu, socializarea online, echivaland toate cu un transport esentializat al esentei persoanei la locul necesar. Teleportarea ar fi o revolutie. Teleinstanierea ar fi. Din pacate Internetul nu este vazut ca o revolutie in domeniul Transpotrurilor ci ca o revolutie in domeniul Comunicatiilor si (vai) al Comunicarii. Ceea ce este fals. Internetul a imbunatatit comunicarea (dar n-a schimbat nimic in mod radical) si, in multe privinte, a inrautatit-o. Nu insist. Nu este in intentia mea sa atac problema internetului. In fapt am un ţel mult mai marunt si anume sa demontez mitul prin care se sugereaza uneori, de catre unii, cum ca Web-ul, Blogosfera, Retelele de socializare etc. ar constitui o revolutie in domeniul creatiei si creativitatii (in general si a celei literare in paricular) in raport cu mijloacele traditionale utilizate de catre artisti si/sau creatori. Se va intampla acest lucru intr-un articol viitor sau (de ce nu) prin comentarii in subsolul acestei mici introduceri auto-mobil-istice si auto-mobil-izatoare.

Ca sa fie si mai clar ca scopul nostru este unul marunt, dis-tractiv, si nu unul revolutionar, ar fi util ca „disertatia difuza pe tema data mai sus” sa includa o discutie preliminara in care sa fie (eventual) demitizata ideea ca „specia umana” ar fi o „revolutie” in raport cu restul speciilor. Deci vin si intreb abrupt: Ce atribute anume (unul, doua…n) are (ar avea) omul si/sau umanitatea spre a putea fi considerat/a/e „revolutionar/a/e” in raport cu restul speciilor? Poate cineva exemplifica? Sunt convins ca, de exemplu, Iepurele de Martie (un ins absolut inteligent si absolut intelectual) ar putea (sau dimpotriva). De indata ce vom clarifica aceasta „enigma” a nerevolutionarismului „omului el insusi”, problema nerevoluţionarismului Web-ului ca anexa in procesul creatiei va deveni floare la ureche si pana la palarie. Si daca nu, da.

Update I. 

In marja de eroare a impreciziei rezultate prin combinatia dintre „aproximativul cosmic universal” si specificul local de „improvizatie”, incumbat (prin incubare) insesi arhitecturii Arcei lui Goe,  se poate constata (daca nu s-a constatat deja) ca, in mod „evident”, aici, pe punte, la bord ca si in cala, se traieste cu clipa. Nu cu secunda, nu cu minutul, nu cu ora, nu cu ziua, nu cu anul… Ci cu clipa. Asta nu inseamna ca s-ar trai, cand se traieste, clipå cu clipå, clipå dupa clipå ci fiecare clipå, in mod independent, ca si cand aceea ar fi clipa cea lenta si unica ce ni s-a dat, in chiar momentul in care se consuma. S-ar putea spune aproape ca, in interiorul spatiului in care zace Arca lui Goe (sau orice arca), se traieste traieste chiar CLIPA, clipa aceea careia, la sugestia d-lui Goethe, dl.Faust i-ar fi cerut sa-si suprime zborul. Ma rog, ceva de felul acesta. Si fiecare CLIPA e un RAGAZ. Cert este ca pe Arca lui Goe (sau pe orice arca) nu exista ieri si nu exista maine. Nu exista decat eternul acum, accesibil spre partajare tuturor celor care-l accepta. Un semn marunt al valabilitatii acestei stari de atemporalitate este (si) absenta  unui plan si/sau a unor strategii de durata. Totul e acum sau deloc. Cine nu-i printre ultimii 15 comentatori nu exista. Nimic nu se transfera eungenian de la un INTJ la altul. Cat face suma de la 0 (zero) la infinit din x cand x = 0 (zero)? Este un exemplu de situatie in care pânå nici infinitul el insusi n-are nicio putere. Demonul sta insa ascuns in imprecizie (cea cosmica si cea locala) si de acolo multe lucruri pot fi controlate. Cred, cu din ce in ce mai multa convingere, ca viteza luminii in vid este mai mica decta constanta universala „c”. Infinitezimal mai mica, la a milioana sau la a miliarda zecimala, in tot cazul dupa un numar foarte mare dar finit de zecimale. Daca viteza luminii in vid ar fi absolut egala cu „c” probabil ca Univesul n-ar putea exista.  

Re-Capitulare:

Clipa fu prea re-pe-de, trecu scurt, a jale, lasand orfana intrebarea, de tatal ei – raspunsul. N-aflaråm asadar daca mediile virtuale si retelele de socializarea alterarå (sau pot altera), fundamental, relatia „creatie-validare artistica” ori macar (?!) relatia „autor-public”, in raport cu mecanica-clasica a acestor relatii, in spatiul dintre temerile plesului si entuziasmele padinei. Deh! Poate alta data-n-alta-clipa. Dar macar, acum pe coada clipei, cum råmase cu „omu’”? Fu omul o revolutie sau nu fu? Se putu Dumnezeu mândri cu el au ba? Cativa oameni ce trecura pe aci, marturisindu-se, lasarå semne-ca-dovezi, ca omu’ fu minune si revolutie fu, bå, fiindcå fiinţa ca el nu-i:

Omul – singura fiinta cu con/stiinta
Omul – singura fiinta religioasa
Omul – singura fiinta superstitioasa
Omul – singura fiinta care stie ca va muri
Omul – singura fiinta capabila sa se sinucida
Omul – singura fiinta capabila de empatie
Omul – singura fiinta capabila de sacrificiu
Omul – Singura fiinta care are Dumnezeu
Omul – singura fiinta capabila de meta-gândire, meta-comunicare, meta-cunoastere
Omul – singura fiinta capabila sa creeze arta
Omul – singura fiinta capabila sa viseze la stele
Omul – singura fiinta capabila sa se joace
Omul – singura fiinta care se imbatå
Omul – singura fiinta care vorbeste
Omul – singura fiinta care stie ca exista trecut si viitor
Omul – singura fiinta care planuieste
Omul – singura fiinta care creaza si utilizeaza instrumente
Omul – singura fiinta care utilizeaza focul
Omul – singura fiinta care utilizeaza roata
Omul – singura fiinta care ucide fara sa aiba nevoie
Omul – singura fiinta care se prostitueaza
Omul – singura fiinta care…

Update:
Omul – singura fiinta care utilizeaza bani
Omul – singura fiinta care râde

 

Si totusi nu fu nicio dovada. Toate de se insirarå fie nu furå tocmai noi sub Soare fie, daca furå, nu fuserå esentiale, nu-l facurå ele pe om sa fie om, nefiind prezente la tot omul ori fiind doar niste amårâte de detalii dispensabile. Animalul-om, cu toata credinta-stiinta-tehnologia-filosofia-arta-si-neghiobiile lui, nu fu, nu avu si nu fåcu altceva decat fåcu parameciul: isi cautå de mancare (exclusiv devorand alte fiinte), adapost, si se perpetuå (inså foarte putin). Cu asta se ocupå omu’ in PRINCIPAL, atâta. Fu animal si nimic din ce-i animalic nu-i fu strain: metabolism si reproducere – sau moarte – intr-o nisa de univers ingusta cât o vulvå de furnica. Nimic altceva. Cand va fi fiind dincolo de metabolism-reproducere-moarte, dincolo de trup-si-suflet, ceva acolo, nu Dumnezeu… dar macar ceva, imun la spatiu,timp, materie, foc, sau daca nu, cand va avea ceva nou si esential, in el, in viata sa, atunci abia omul va fu revolutie… Pana atunci nu. Si clipa s-a sfârsit.

Posted in Arcaluigoeologie | 148 Comments »

Jurnal secret: Cum poţi să devii un om cu desăvârşire moral

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 5, 2013

Cristian Tudor Popescu, titanicul presei romanesti, aceasta (s)cazatura a speciei, rostitorul de serviciu al adevarurilor absolute, tanjind indecent pentru ratia de scuipat care-l mentie in viata, n-a ratat ocazia si a mai cersit inca o data atentia natiei, intrand, ca viermele, in cadavrul proaspat al lui Sergiu Nicolaescu, de unde si-a scos capul si a vorbit cu gura plina. In principal, ziaristul a livrat doua premise si concluzia indubitabila care ar fi decurs logic din cele doua premise. Dar logica si cetepismul sunt doua notiuni total diferite. Totusi, logic sau nu, important este ca Cristian Tudor Popescu reuseste sa-si obtina ratia de scuipati si sa-si intretina astfel mizera existenta. Prima premisa furnizata de rateul uman CTP ar fi aceea ca filmele lui Sergiu Nicolaescu nu i-ar fi produs lui personal niciodata, nicio emotie. (Desi, cu mare probabilitate enuntul respectiv nu-i adevarat, il creditez totusi pe personaj cu prezumtia de sinceritate. Asa o crede el sincer, acuma. Asa o si fi. Nu conteaza. Sa zicem ca-i intocmai asa). A doua premisa livrata de catre detinatorul adevarului (pigmeul cu chelie) ar fi aceea ca filmlele lui Sergiu Nicolaescu ar fi fost facute pe placul lui Nicolae Ceausescu. (Daca asa i-o fi placut si lui Ceausescu sa faca filme ma intreb de ce nu-o le-o fi facut el. O fi fost ocupat). Concluzia rezultata din cele doua premise este una singura: filmele lui Sergiu Nicolaescu n-au valoare. Ironia soartei face ca acest verdict tembel sa vina de la un epigon al lui Sergiu Nicolaescu in materie de destin, de la un fost inginer, convertit la lumea ideilor si artei (poate nu stiati dar fostul inginer diplomat este scriitor, mai bine zis „si” scriitor, atunci cand nu este ziarist, cinefil, analist, tenisman, comentator si filosof).  Convertit si ratat.  Convertit pentru a fi ratat.

In contrapartida, eu, (dl.Goe) marturisesc (tot sincer) ca multe din scenele cuprinse in filmele lui Sergiu Nicolaescu m-au emotionat. Desigur nu pot trage concluzia ca emotiile mele sincere ar putea reprezenta certificarea valorii artistice a filmelor respective. Totusi puse impreuna milioane de emotii chiar asta denota: valoare artistica. O implicatie logica valaida. Iar faptul ca un film ii place si lui Nicolae Ceausescu si lui Gigi Becali nu poate insemna automt ca ar fi lipsit de valoare artistica. Probabil ca afland despre emotiile avute de Cristian Tudor Popescu (cinefilul tenisman) in fata „Melancoliei” sale,  Lars von Trier, s-ar simti inevitabil (dar pe nedrept) devalorizat.  (Apropo de „Melancolia”, marturisesc ca filmul respectiv n-a reusit sa ma emotioneze deloc (mai putin scena finala care m-a emotionat un pic). Melancolia este un film care a reusit sa ma impresioneze fara sa ma emotioneze, un film mare, pe care l-am vazut dupa prea multe alte filme,  ca sa ma mai poata emotiona. In tot cazul dupa filmele lui Sergiu Nicolaescu, vazute „just in time” (pe bulgari la Studio hi-X) si care au reusit sa ma emotioneze.

Solicitarea cersita, pentru o portie de scuipat, venita de la titanicul presei românesti mi-a produs desigur greata (o greata existentiala) si o pasagera indispozitie, un usor disconfort in propria piele ca-co-reprezentant al speciei. Alinarea a venit de la o citronada pe care v-o ofer si d-voastra:

„A murit Sergiu Nicolaescu, un regizor foarte bun şi un profesionist adevărat în domeniul filmelor de acţiune. Filmele lui au fost văzute de un miliard de oameni de pe planeta noastră! Mulţi cineaşti ar fi fericiţi să aibă măcar a mia parte din succesul său.

În plus, era un bărbat frumos (fără să fie efeminat, ca alţi bărbaţi frumoşi) şi plin de farmec – calităţi care se regăseau şi în rolurile pe care le juca, întrucât Sergiu Nicolaescu era el însuşi şi în realitatea de fiecare zi, şi în ficţiunea cinematografică.

Acest om de valoare a avut admiratori, dar şi „judecători cu ochi de gheaţă”, cum ar fi spus Eminescu. Aceştia l-au atacat furibund sau l-au dispreţuit discret, până în ultima clipă a vieţii.

Unii l-au desconsiderat pentru…succesul filmelor sale, pretinzând că este vorba de producţii uşoare, în conformitate cu aşteptările publicului larg. Este regretabil că s-a făcut această nedreptate, dar era de aşteptat să se facă într-un moment în care, la noi, succesul este considerat suspect. Scriitorii ale căror cărţi sunt vândute în tiraje mari sunt trataţi la fel. În realitate, filmele lui Sergiu Nicolaescu, uşoare sau grele, sunt BUNE. Sergiu Nicolaescu nu este Ingmar Bergman sau Luis Buñuel, dar este Sergiu Nicolaescu. Este ceva, prin raportare la situaţia (în care se află chiar şi unii dintre denigratori săi) de a fi NIMENI.

Alţii l-au găsit vinovat pe Sergiu Nicolaescu de oportunism, pentru că a întreţinut relaţii cordiale cu autorităţile, şi în timpul comunistului Nicolae Ceauşescu, şi în timpul comunistoidului Ion Iliescu. Această intransigenţă morală aplicată unor oameni de valoare este nejusticată, incorectă şi ruşinoasă. Este uşor, dacă îţi petreci viaţa în fotoliu, ca observator, şi nu faci nici filme, nici tablouri, nici cântece, nici cărţi, să-i tot incriminezi pe cei care fac. Trăind imobil, steril şi ironic, nu rişti să săvârşeşti abateri de la morală (deşi săvârşeşti, silenţios, suprema şi dezgustătoarea imoralitate de a nu fi de folos cu nimic semenilor).

Dacă nu eşti în relaţii cordiale cu autorităţile, cum să procuri bani pentru filme? Cum să obţii aprobarea ca mii de soldaţi să participe, ca figuranţi, la reconstituirea unor bătălii istorice? Cum să faci să ajungă filmele tale în sălile de cinematograf din România şi din străinătate? Cum să ai acces la reţelele de televiziune?

Sergiu Nicolaescu trebuie admirat (şi compătimit) pentru că şi-a mai pierdut timpul şi cu necesara curtare a conducătorilor ţării. De acum înainte, iată, nu va mai putea să şi-l piardă. A devenit un om cu desăvârşire moral.” – Alex Ştefănescu

Update: Recomand si articolul d-lui Nimeni pe aceeasi tema: atitudini la moartea lui Sergiu Nicolaescu.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 163 Comments »

37 de decenii

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 4, 2013

Nimic pe lume (lumea aceasta) nu se poate face fara credinta si dorinta. Dar care oare sa fie mai importanta? Dorinta sau Credinta?

Sau, si altfel, se exclud oare ascetismul si hedonismul? Sau, si, dimpotriva? Astazi Isaac N. ar fi implinit 37 de decenii daca n-ar fi decedat intre timp. Chiar daca n-a inteles nimic ca lumea din acesata lume, dupa cum a demonstrat descendentul Albert E., totusi dl.Sir Isaac N. (om de stiinta si teolog) ramane ilustrarea simbolica perfecta a faptului ca stiinta si religia redau esentialmente la fel imaginea universului, fara osebire. La fel de aproximativ… Problema gravitatiei a ramas nerezolvata. Problema celor trei corpuri… Este oare materia sursa gravitatiei sau gravitatia (un atribut al spatiului) este sursa materiei… Ah, Universul, acest Defect al lui Dumnezeu… in curs de a fi reparat, de la Sine… intr-o incordare fara sfarsit…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 32 Comments »

1913 + Veacul de singuratate

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 3, 2013

1913 Zimnicea - 45 lei

calea floreasca detaliu1913

Din ciclul premiile (b)Arca lui Goe 2012 – Astazi sectiunea „Cel mai prost blog” aka „nebloguri”:

Locul I – ne/Blogul lui Andrei Plesu
Locul II – ne/Blogul de la Corabia
Locul III – ne/mai/Blogul lui LIS
––––––––––––
Mentiune – Jurnal roz

* * *

Motivatia jurului:  A se ghici dupa citire…

Posted in Arcaluigoeologie | 14 Comments »

La Perinitza vesela!

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 1, 2013

Ultimul comentariu din 2012 si primul din 2013 vor fi combinate si premiate, ca la Troia. Indrazneste! Apoi vom sacrifica Vaca Troiana ca sa facem din maruntaiele ei ciorba de potroace. Si-o s-o facem. De potroace. Apoi o vom da petrecaretilor sa se dreaga. Si sa poata petrece din nou. Alta petrecere. La multi ani dom Vasile!

Posted in Arcaluigoeologie | 15 Comments »

Plecati cu Sorcova!

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 1, 2013

Posted in Arcaluigoeologie | 4 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: