Despre falsele revolutii

„Am exact varsta la care Don Quijote si-a inceput aventurile,
am aceeasi varsta si iubesc lumea la fel,
nu-mi mai lipseste nimic.
Poate, un scutier imi lipseste, dar nu-i nimic,
voi porni singur la drum.
Am aceeasi varsta si aceeasi nevoie sa cred,
nu-mi mai lipseste nimic.
Poate-mi va lipsi Rosinanta,
dar nu-i nimic, voi merge pe jos.
Si poate morile sale de vant,
dar nu-i nimic, le voi inventa si pe ele.
Am acceasi varsta ca Don Quijote si drumul m-asteapta
si in afara de un scutier, de Rosinanta si de morile sale de vant
nu-mi mai lipseste nimic.

.
Ba da, eu m-am nascut dupa Descartes.”

* * *

.

Si, de parca nu era suficient ca ne-am nascut dupa Descartes, ne-am mai nascut si dupa Einstein si dupa pleiada epigonilor sai extra-stiintifici. La adapostul relativitatii putem cu usurinta sa absolutizam tot ceea ce ni se nazare. Si de nazarit ni se nazare mereu cate ceva. De exemplu vedem peste tot „revolutii” si/sau transformari „revolutionare”. Relativ la un anumit context, ni se pare potrivit sa consideram orice (mica) schimbare ca fiind radicala, spectaculoasa, profunda, in fine, ce s-o mai lungim, revolutionara in toata legea. Telefonul destept, Internetul, Televiziunea, Radioul, Automobilul, Tiparul, Roata, Focul, Omul, Mamiferele, Vertebratele, Pluricelularele, celula vie, atomul, protonul, quark-ul etc… (etc?) Toate sunt, sau au fost considerate la un moment dat, absolut revolutionare in raport cu ceva (anterior ?!), (dar) exclusiv in contextul relativitatii absolute.

Sa luam de exemplu „automobilul”. Automobilul reprezinta (nu-i asa?), in mod indubitabil, o revolutie in raport cu arhaica-căruţa cu cai. Dar ce anume il face sa poata sa fie considerat absolut revolutionar, relativ la banala căruţă? Neroadă intrebare. Nu? Cum adica ce? Totul! Pai automobilul este mai puternic. Mai rapid. Mai sigur. Mai curat. Mai elegant. Mai confortabil. Mai ecologic (n-o sa credeti dar este mai ecologic). Mai accesibil. Are autonomie mai mare. Raza de actiune mai mare. Mai usor de intretinut. Mai moral. Mai, mai, mai si mai decat orice căruţa, şaretă, caleaşca, diligenţa, teleguţă, car, toate dotate cu traciune animală in forma de atelaj. Automobilul este mai performant, prin urmare verdict „revolutie”. Nţţ. Toate mai-urile insirate mai sus certifica faptul ca automobilul este un vehicul mai performant decat alt vehicul, dar tot vehicul. Fiecare „mai” enuntat mai sus denota un spor cantitativ al unor proprietati existente la banala căruţă cu cai, nu un salt calitativ, o transformare in „altceva”, de alta natura. Aaaa, o sa spuna criticii, daca confortul sporit si celelalte sporuri functionale ale automobilului nu ti se par suficient de revolutionare, trebuie totusi sa recunosti ca sub aspect constructiv, inlocuirea calulului cu un motor cu ardere interna este un salt calitativ, o revolutie. Este? Mda. Este o revolutie relativa. Dar in fond, in mod principial, felul in care se produce lucru mecanic nu-i fundamental diferit la automobil fata de căruţă. Energia chimica inmagazinata intr-un combustibil (fân respectiv benzina) este convertita prin niste procese de ardere in energie mecanica. Schimbarea nu-i asa de radicala. Dar sa zicem c-ar fi. Motorul cu ardere interna este o revolutie in raport cu musculatura calului. Totusi motorul si calul nu reprezinta decat niste detalii constructive ale celor doua feluri de vehicule. In fond, esentialul unui obiect creat de om rezida in utilitatea sa, in felul si eficienta cu care rezolva o cerinta umana. Cerinta umana respectiva este, in cazul de fata, deplasarea insului X (cu o masa de circa 80 de Kg, plus eventuale bagaje) din punctul A in punctul B, intr-o maniera mai confortabila, mai sigura si mai raipida, decat ar putea-o face insul el insusi cu ajutorul aparatului sau locomotor cu care este dotat in mod natural. In ambele situatii (automobil versus căruţă) problema este rezolvata in aceeasi maniera pe care as numi-o paguboasă, si anume prin deplasarea din punctul A in punctul B al unei mase de circa 10 (zece) ori mai mare (in medie) decat masa utila de transportat. Asa rezolva omul problemele. Are de deplasat 80 de kg de colo-colo si ca sa faca acest lucru muta de obicei cate 1000 de kg de colo-colo. Automobilul nu-i (sub acest aspect) nicio revolutie in raport cu banala căruţă cu cai. Ba dimpotriva. Internetul da, este o revolutie in raport cu căruţa pentru ca permite plăţiele online, lucratul de acasa, cinema-ul la domiciliu, socializarea online, echivaland toate cu un transport esentializat al esentei persoanei la locul necesar. Teleportarea ar fi o revolutie. Teleinstanierea ar fi. Din pacate Internetul nu este vazut ca o revolutie in domeniul Transpotrurilor ci ca o revolutie in domeniul Comunicatiilor si (vai) al Comunicarii. Ceea ce este fals. Internetul a imbunatatit comunicarea (dar n-a schimbat nimic in mod radical) si, in multe privinte, a inrautatit-o. Nu insist. Nu este in intentia mea sa atac problema internetului. In fapt am un ţel mult mai marunt si anume sa demontez mitul prin care se sugereaza uneori, de catre unii, cum ca Web-ul, Blogosfera, Retelele de socializare etc. ar constitui o revolutie in domeniul creatiei si creativitatii (in general si a celei literare in paricular) in raport cu mijloacele traditionale utilizate de catre artisti si/sau creatori. Se va intampla acest lucru intr-un articol viitor sau (de ce nu) prin comentarii in subsolul acestei mici introduceri auto-mobil-istice si auto-mobil-izatoare.

Ca sa fie si mai clar ca scopul nostru este unul marunt, dis-tractiv, si nu unul revolutionar, ar fi util ca „disertatia difuza pe tema data mai sus” sa includa o discutie preliminara in care sa fie (eventual) demitizata ideea ca „specia umana” ar fi o „revolutie” in raport cu restul speciilor. Deci vin si intreb abrupt: Ce atribute anume (unul, doua…n) are (ar avea) omul si/sau umanitatea spre a putea fi considerat/a/e „revolutionar/a/e” in raport cu restul speciilor? Poate cineva exemplifica? Sunt convins ca, de exemplu, Iepurele de Martie (un ins absolut inteligent si absolut intelectual) ar putea (sau dimpotriva). De indata ce vom clarifica aceasta „enigma” a nerevolutionarismului „omului el insusi”, problema nerevoluţionarismului Web-ului ca anexa in procesul creatiei va deveni floare la ureche si pana la palarie. Si daca nu, da.

Update I. 

In marja de eroare a impreciziei rezultate prin combinatia dintre „aproximativul cosmic universal” si specificul local de „improvizatie”, incumbat (prin incubare) insesi arhitecturii Arcei lui Goe,  se poate constata (daca nu s-a constatat deja) ca, in mod „evident”, aici, pe punte, la bord ca si in cala, se traieste cu clipa. Nu cu secunda, nu cu minutul, nu cu ora, nu cu ziua, nu cu anul… Ci cu clipa. Asta nu inseamna ca s-ar trai, cand se traieste, clipå cu clipå, clipå dupa clipå ci fiecare clipå, in mod independent, ca si cand aceea ar fi clipa cea lenta si unica ce ni s-a dat, in chiar momentul in care se consuma. S-ar putea spune aproape ca, in interiorul spatiului in care zace Arca lui Goe (sau orice arca), se traieste traieste chiar CLIPA, clipa aceea careia, la sugestia d-lui Goethe, dl.Faust i-ar fi cerut sa-si suprime zborul. Ma rog, ceva de felul acesta. Si fiecare CLIPA e un RAGAZ. Cert este ca pe Arca lui Goe (sau pe orice arca) nu exista ieri si nu exista maine. Nu exista decat eternul acum, accesibil spre partajare tuturor celor care-l accepta. Un semn marunt al valabilitatii acestei stari de atemporalitate este (si) absenta  unui plan si/sau a unor strategii de durata. Totul e acum sau deloc. Cine nu-i printre ultimii 15 comentatori nu exista. Nimic nu se transfera eungenian de la un INTJ la altul. Cat face suma de la 0 (zero) la infinit din x cand x = 0 (zero)? Este un exemplu de situatie in care pânå nici infinitul el insusi n-are nicio putere. Demonul sta insa ascuns in imprecizie (cea cosmica si cea locala) si de acolo multe lucruri pot fi controlate. Cred, cu din ce in ce mai multa convingere, ca viteza luminii in vid este mai mica decta constanta universala „c”. Infinitezimal mai mica, la a milioana sau la a miliarda zecimala, in tot cazul dupa un numar foarte mare dar finit de zecimale. Daca viteza luminii in vid ar fi absolut egala cu „c” probabil ca Univesul n-ar putea exista.  

Re-Capitulare:

Clipa fu prea re-pe-de, trecu scurt, a jale, lasand orfana intrebarea, de tatal ei – raspunsul. N-aflaråm asadar daca mediile virtuale si retelele de socializarea alterarå (sau pot altera), fundamental, relatia „creatie-validare artistica” ori macar (?!) relatia „autor-public”, in raport cu mecanica-clasica a acestor relatii, in spatiul dintre temerile plesului si entuziasmele padinei. Deh! Poate alta data-n-alta-clipa. Dar macar, acum pe coada clipei, cum råmase cu „omu’”? Fu omul o revolutie sau nu fu? Se putu Dumnezeu mândri cu el au ba? Cativa oameni ce trecura pe aci, marturisindu-se, lasarå semne-ca-dovezi, ca omu’ fu minune si revolutie fu, bå, fiindcå fiinţa ca el nu-i:

Omul – singura fiinta cu con/stiinta
Omul – singura fiinta religioasa
Omul – singura fiinta superstitioasa
Omul – singura fiinta care stie ca va muri
Omul – singura fiinta capabila sa se sinucida
Omul – singura fiinta capabila de empatie
Omul – singura fiinta capabila de sacrificiu
Omul – Singura fiinta care are Dumnezeu
Omul – singura fiinta capabila de meta-gândire, meta-comunicare, meta-cunoastere
Omul – singura fiinta capabila sa creeze arta
Omul – singura fiinta capabila sa viseze la stele
Omul – singura fiinta capabila sa se joace
Omul – singura fiinta care se imbatå
Omul – singura fiinta care vorbeste
Omul – singura fiinta care stie ca exista trecut si viitor
Omul – singura fiinta care planuieste
Omul – singura fiinta care creaza si utilizeaza instrumente
Omul – singura fiinta care utilizeaza focul
Omul – singura fiinta care utilizeaza roata
Omul – singura fiinta care ucide fara sa aiba nevoie
Omul – singura fiinta care se prostitueaza
Omul – singura fiinta care…

Update:
Omul – singura fiinta care utilizeaza bani
Omul – singura fiinta care râde

 

Si totusi nu fu nicio dovada. Toate de se insirarå fie nu furå tocmai noi sub Soare fie, daca furå, nu fuserå esentiale, nu-l facurå ele pe om sa fie om, nefiind prezente la tot omul ori fiind doar niste amårâte de detalii dispensabile. Animalul-om, cu toata credinta-stiinta-tehnologia-filosofia-arta-si-neghiobiile lui, nu fu, nu avu si nu fåcu altceva decat fåcu parameciul: isi cautå de mancare (exclusiv devorand alte fiinte), adapost, si se perpetuå (inså foarte putin). Cu asta se ocupå omu’ in PRINCIPAL, atâta. Fu animal si nimic din ce-i animalic nu-i fu strain: metabolism si reproducere – sau moarte – intr-o nisa de univers ingusta cât o vulvå de furnica. Nimic altceva. Cand va fi fiind dincolo de metabolism-reproducere-moarte, dincolo de trup-si-suflet, ceva acolo, nu Dumnezeu… dar macar ceva, imun la spatiu,timp, materie, foc, sau daca nu, cand va avea ceva nou si esential, in el, in viata sa, atunci abia omul va fu revolutie… Pana atunci nu. Si clipa s-a sfârsit.