(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 24 ianuarie 2013

Sfera lui Goe – Momente

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 24, 2013

t-1 (t minus unu) – nimic
t0 (t zero) – fiat lux
t1 (t unu) – si lampa singura s-a stins
t2 (t doi) – nimic

t-1 pânå la t0 => bezna
t0 pana la t1 => lumina
t1 pânå la t2 => stingere
dupå t2 => bezna

Unde disparu lumina?

Solvay_Conference_1927_c

Pro Interpretarea Copenhaga: Neils Bohr, Werner Heisenberg, Max Born, Wolfgang Pauli si John von Neumann.

Contra Interpretarea Copenhaga: Albert Einstein, Erwin Schroedinger, Louis de Broglie, Max Planck, David Bohm, Alfred Landé, Karl Popper si Bertrand Russell.

Update 4. // 24/01/2013

Asadar liniste, intuneric, anxietate. Si deodata se face lumina. Intrerupatorul este actionat, circuitul electic este restabilit, si becul se aprinde. Orbire. „Orb” in intuneric, „orb” in lumina. De o parte si de alta a momentului t-Zero, foarte aproape de el, fie in absenta, fie in prezenta luminii, in contextul trecerii abrupte de la una la alta, omul nu poate distinge „realitatea”. Nu (o) vede. E orb-it. Apoi, incet, incet, omul, in sfera lui i/luminata, incepe sa vada. Ce vede Omul? Vede desigur becul, sursa luminii. Apoi se vede pe sine, atat cat se poate vedea, mâinile, picioarele, burta, vârful nasului… etc. Apoi vede peretele rotund al incitei sale sferice, pictat cu stele, constelatii, galaxii, nebuloase… special amenajat pentru ochii si mintea sa. Are timp sa se minuneze si sa viseze cu ochii deschisi, sa „inteleaga”. Totul e atat de simplu. Energia chimica inmagazinata in baterie se transforma in energie electrica. Diferenta de potential intre cei doi poli electrici pune in miscare electronii liberi de pe suprafata metalului din care este fabricat cablul circuitului electric. Se naste astfel un curent electric. Curentul electic are efecte secundare, efectul magnetic (busola omului reactioneaza in apropierea circuitului), efectul termic (filamentul becului se incalzeste, stim cum si de ce), si efectul fotoelectric prin care filamentul incepe sa radieze (!?) lumina, lumina alba, cu natura ei duala ondulatorie-si-corpusculara. „Energia purtată de radiația electromagnetică este de natură discretă sub formă de cuante de energie numite fotoni”. Sfera lui Goe se „umple” de „fotoni”. Fotonii sunt buni. Intr-o clipita fotonii (sau sau/si undele luminoase) ajung sa loveasca peretele sferic. Peretele absorbe (?!) o parte din lumina si reflecta restul luminii, tradându-si culoarea si furnizand astfel omului informatii pretioase despre el insusi dar mai ales despre desenele pictate pe el. Imagini statice produse de valurile (discrete) de lumina produse necontenit (!) de catre sursa de lumina. Totul are (un) sens.

Dar omul mai vede ceva. Omul isi vede umbra proiectata pe peretele sferic, semn al faptului ca prezenta sa este un factor perurbator (major) al acestui experiment eminamente optic. Dupa o vreme omul uita de bec, uita de sine si de umbra sa si se concentreaza exclusiv pe descifrarea sensurilor ascunse in stele. Stelele pictate pe peretele sferic al incintei sale de catre cei care au pus la cale experimentul. Si deodata se face intuneric. Intrerupatorul este actionat, circuitul electic este intrerupt, si becul se stinge. Brusc. Toate dispar aproape. Totusi omul continua sa le vada o vreme, chiar si in absenta luminii (?!), din inertie. Si becul, si pe sine (mai putin umbra) si stelele. Apoi, incet, incet se instaleaza, orb, in intuneric. Desigur si-ar putea folosi simtul tactil pentru a face alte (re)descoperiri, despre bec, despre sine, despre peretele sferic. Sunt sigur ca lasat suficient „timp” in intuneric, omul ar incepe sa vada in infrarosu. Totusi pe noi nu ne intereseaza ce anume face omul in intuneric. Suntem preocupati sa aflam unde a disparut lumina care scalda odinioara pe dinautru sfera (Sfera lui Goe), o sfera inchisa etans. Unde si cum de s-a dus. Ooo, dar e si asta atat de simplu. Nu?

Update 5. // 28/01/2013

Cred ca s-a strans deja prea multa materie in Sf-era lui Goe asa incat experimentul (despre ne/disparitia luminii in vederea clarificarii incurcaturilor dintre noi si entanglementul cuantic) risca sa fie perturbat major, pana dincolo de limitele cata-stofei compromiterii lui. Prin urmare cred ca s-ar impune o mica pauzare care sa ingaduie disiparea materiei acmulata in exces (de zel) in sf-era lui Goe.  Si pentru ca de obicei cui pe cui se scoate, cred ca am putea scurta perioada de mahmureala si accelera eliminarea materiei din corp, sorbind o bere… Urmarind circuitul  simplu al berii in corpul nostru, mahmur de materie (izotopi grei), am putea intelege mai bine sensul entropiei si ce anume se poate face (inexorabil) din aceasta stranie materie in timp si spatiu. Pentru asta va propun sa revedem materia din urma, AICI, pe unul dintre cele mai vizitate „topice” de pe Arca lui Goe (in fapt cel mai vizitat „topic” de sine ståtåtor, pe bune) incercand sa vizualizati mental cum anume ar fi putut evolua materia de acolo, in directia vectorului entropiei, ajungand la forme extrem de similare (gemetric si coloristic vorbind) cu cele initiale. Va asigur ca un observator suficient de neutru (de exemplu un extraterestru cu o biologie necarbonica) n-ar reusi sa sesiseze vreo diferenta majora intre starea initiala (a mteriei din urma) si cea finala (a materie din poteca). Odata asimilat acest  mecanism simplu care ilustreaza (aproape) corect sensul gradientului entropiei vom putea reveni cu mai multa limpezime asupra experimentrului propus in Sf-era lui Goe. Daca nu, nu.

NOTA: Presupun ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui GOE este capabil sa discearna (din zbor, lin, neted si fara efort), in cadrul discursurilor râzgâiatului d.Goe, intre situatiile (a) in care se mentioneaza (intr-o maniera aproape didactica sau in scop didactic) unele enunturi extrase din – multimea (A) – bagajul cultural al omenirii (wow), din manualele scolare, din cursuri, web-uri, tratate, teorii etc, elaborate deja, prezentate, cunoscute si acceptate (mai mult sau mai putin unanim) si situatiile (b) in care sunt mentionate ludic enunturi speculative (mai mult sau mai putin originale) strict in prelungirea enunturilor de tip (A).

Incercarea de a verifica (din minte sau cu google) care dintre enuturile de tip (b) se re/gasesc ca membri in multimea (tuturor) enunturilor de tip (A) este cat se poate de logica, dar a trage orice fel de concluzii (vizavi de enunturile de tip (b)) exclusiv pe baza rezultatului incercarii de a le regasi sau nu in multimea (A) este lipsit de orice sens. Desigur ca „publicarea” rezultatului cautarii in vederea etalarii unei anumite eruditii este cat se poate de benefica si bine venita. In rest nu. Pseudo-teoriile d-lui Goe (pe care, repet, ma astetep ca prea-cinstitul cititor… sa le identifice din zbor) incearca (1) sa fie consistente (cu ele insele, in interiorul Sf-erei lui Goe), (2) sa fie necontradictorii (cu ele insele, cu faptele observabile si observate si cu teoriile acceptate ca valabile), (3) sa fie intr-o relatie de echilibru indiferent cu enunturile inverse (obtinute prin negarea lor insisi), (4) sa fie (impreuna cu inversele lor) dintre cele a caror valabilitate sa nu poata fi contrazisa prin observare sau prin demonstrare matematica sau logica, si mai ales (5) sa se afle in relatie de continuitate neteda cu enunturile din multimea (A). A-i atrage d-lui Goe atentie ca vreunul dintre enunturile sale ar fi fals pe motiv ca asa ceva n-a mai fost sustinut de catre nimeni altcineva, ori ca dl.Goe (ori altcineva) nu-l poate demonstra, ori ca nu exista observåri directe care sa-l confirme, ar fi  lipsit de (orice) logica (in general si pe Arca lui Goe in special, si asta desigur nu (si nu) pentru ca ar fi  „a lui Goe”). O critica valida ar fi aceea prin care un observator atent ar putea indica vreunul dintre enunturile de tip (b) ale d-lui Goe care sa fie inconsistent in raport cu vreunul dintre criterile de validare auto-asumate (descrise mai sus (1)…(5) ), ori ar mentiona petrecerea observata a unui fapt care contrazice enuntul (infirmandu-l astfel), ori ar putea demonstra falistatea enuntului (personal sau indicand locul in care s-a facut demonstrarea), ori ar demonstra ca enuntul invers este valid, ori ca pe baza enuntului invers s-ar putea purta o discutie inca si mai interesanta. Cred ca bogatia calor de atac oferite ar trebui sa multumeasca orice cârcotas. Desigur ca celor care prefera alte cåi de atac al vrenui enunt, vreunei idei (ori „teorie”) de-a d-lui Goe, nu le pot interzice s-o faca. Ba este chiar posibil sa profit (ca sunt cam profitor, trebuie sa recunosc) si sa intru in logica lor sporind amuzamentul bilateral.

Posted in Arcaluigoeologie | 79 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: