(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Doldora tramvaiul 16 se-ntorcea

Posted by Arca lui Goe pe Martie 7, 2013

Ocupat pana peste cap cu mersul pe jos am ratat in ultima vreme, in mod sistematic, sa mai circul (de stat; nici vorba) in tramvaiul 16. M-am gandit mereu cu nostalgie la uluitoarele povesti pe care le auzem odinioara calatorind cu el alaturi de mari figuri ale transportului in comun. Zilele trecute am avut surpriza colosala sa dau nas in nas cu tramvaiul 16, aproape ca Nicolae Labis, chiar pe strada mea. Am auzit mai intai un sccarţât prelung si apoi niste injuraturi. Vatmanul reusise se opreasca cam la un metru de plapanda-mi faptura, iar acum ma injura de zor alaturi de alti cativa pasageri nervosi de-ntamplare. Ma pregateam sa ripostez cu o indiferenta ucigatoare si sa-mi continui drumul pe zebra, semaforul fiind intamplator pe verede, cand am vazut cu coada ochiului ca tramvaiul avea agatat in geam o tablita cu numarul 16. Ptiu drace. M-am oprit, m-a dus la usa si i-am facut semn vatmanului sa deschida usa. Dupa o scurta ezitare vatmanul a deschis si m-a intampinat cu un urlet: „Ce-ai domnule este nebun? Vrei sa ma bagi in puscarie?” O mare parte dintre calatori (doi) ma huiduiau de zor. N-am ripostat dar am urcat in tramvai. Pentru o clipa s-a facut liniste. S-or fi gandit ca vreau sa-l iau la bataie pe vatman. Am intrebat calm si senin „Asta e tramvaiul 16?”. „Daaa, asta e”, a urlat vatmanul, „Ce? Nu stii sa citesti?”. „Ba da”, i-am raspuns zambind, „dar de cand circula tramvaiul 16 pe strada asta?”. Din ce in ce mai nedumerit de atitudinea mea oarecum bizara in context, vatmanul a coborat tonul si mi-a raspuns scolareste, in zeflemea: „Tramvaiul 16 circula pe strada aceasta incepand de azi. Face un ocol pentru ca strada Mântulescu e inchisa pentru reparatii. Si acum va invit sa coborati pentru ca aici nu e statie.” „Pai daca nu e statie de ce ati deschis usa?” Vatmanul incurcat n-a mai apucat sa zica nimic pentru ca unul dintre calatorii nervosi i-a luat-o inainte adresandu-mi-se: „Haide ba boule da-te jos si lasa-ne dracu sa plecam ca si asa ne-ai tinut destul.” „Ei as! dar ce te tin eu?” i-am raspuns in barba. Intre timp vatmanul, claxonat vehement din spate, de un cård de masini, a inchis usa si a plecat, trecand pe rosu. Am profitat si, strecuramdu-ma printre calatori, mi-am gasit un loc pe scaun pe la mijlocul tramvaiului in care ma urcasem total aiurea, intre statii si pe deasupra neavand bilet. Nu mi-am facut probleme fiind hoatarat sa infrunt vreun eventual control, numai si numai pentru ca zumzetul apodictic care anima tramvaiul il facea sa apara mustind de povesti. Pe una dintre ferestre era lipit un afis pe care scria cu litere de-o schioapa „Evenimentele saptamanii”:

Intre timp tramvaiul 16 a ajuns in statia „Certocratia Eroilor”. Din motive necunoscute a stationat in aceasta statia o jumatate de ora intreaga. Unul dintre pasageri a coborat pe peron abordandu-l direct pe un domn grizonat si elegant care se pare ca astepta alt tramvai si pe care n-as fi avut cum sa-l recunosc pentru ca statea cu spatele catre tramvai. Am ciulit urechile cand am auzit „D-le Tudoran haide sa va spun o poveste.”

mihai rogobete  – February 27, 2013 at 21:04 22

Povestea prietenului necunoscut

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma… Se intreba: ” Oare unde duce drumul asta?”…
Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.
Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.
Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou .
Il intreba:
– Scuzati-ma, unde ne aflam ?
– Aici e raiul – raspunse acesta.
– Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
– Bine’nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca
niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
– Prietenul meu, poate intra si el ? – intreba calatorul aratind inspre caine.
– Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.
Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.
– Scuzati-ma ! – i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
– Da, desigur… e o cismea ceva mai incolo.
– Si pentru prietenul meu ? – zise, aratand catre caine.
– Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
– Ce loc este acesta ? – intreba calatorul.
– Acesta este raiul.
– Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
– Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?… Acela e iadul.
– Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!…
– Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

Domnul grizonat se facea ca ploua torential.

* * *

Fara niciun preaviz vatmanul a inchis usile si a plecat, lasandu-l pe povestitor pe jos, in plina certocratie. Lânga mine a aparut ca din senin un tziganus blond, cu mana intinsa, recitatndu-mi:

Mana intinsa care spune o poveste primeste pomana. Poveste:

„A fost odata ca niciodata un sat in care locuia omenirea. Oameni fel de fel. La marginile satului, de jur imprejur, incepea o padure adanca si intunecata in care se zice c-ar fi locuit niste creaturi ciudaţele, barboase, arţăgoase si guralive, botezate ba spiridusi, pa pitici, ba gnomi, ba lemmingi, un soi de omuleti mici, verzui, identici unii cu altii (cel putin asa apareau ei umanitatii din sat) si care pitici ar fi avut impreuna (numai impreuna) puteri magice exercitate cel mai adesea in varianta lor malefica, motiv pentru care umanitatea evita pe cat posibil sa aiba de-a face cu ei in grup, iar cand prindea cate unul izolat il scarmana de-i mergeau fulgii ori chiar il omora fara mila dandu-l la caini drept hrana – o delicatesa. In plus asta avea darul de a-i inrăi pe câini, spre binele stăpânilor lor. Si se mai zice ca-n satul acela locuiau, printre drepti, un om cocosat si un schiop, amandoi din nastere (ca toata lumea). Schiopul era foarte dprimat si defetist refuzand sa participe la concursurile de fuga orgnizate in sat (desi se zvonea ca primarul ar fi putut aranja sa fie lasat sa castige maratonul intr-un an, asa pentru incurajare). Cocosatul in schimb, n-avea nicio treaba, fiind mereu vesel, optimist, neinfricat si bine dispus de parca nu l-ar fi apasat deloc greutatea cocoasei din spate. In sufletul lui era insa amarat cand isi amintea zambetele compatimitoare ori chiar batjocoritoare ale fetelor din satul omenirii si ar fi dat orice ca acel fel de zambete sa nu mai existe. Acuma fiind baiet, voinic, brav si neinfricat cutreiera padurea in lung si-n lat fara sa-i pese de ipoteticii pitici malefici despre care circulau atatea legende incerte. Intr-o si a intarziat, l-a prins noaptea pe drum si s-a ratacit. Cautand el drumul catre Umanitate a auzit deodata o harmalaie mare si luandu-se dupa zgomot a ajuns intr-un luminis in care o multime de pitici identici incercau sa incropeasca o hora. Cânta fiecare cum ii venea, unii zicand „haida-haida”, altii „hoop-si-asa”, care mai de care, tragand unul de altul care incotro, incat pas de a se putea porni hora. Fara sa stea pe ganduri Omul cu Cocoasa s-a bagat in hora lund de mana doi pitici (care s-au uitat la el cam chiorâs) si a inceput sa cante cu vocea lui minunata „Haida-haida-hoop-si-asa” si, miscandu-se cadentat in ritm a pus hora in miscare. Piticilor li s-au luminat fetele identice pe sub barbile identice si au batut hora cu foc, lasandu-se condusi de Uriasul cu Cocoasa si strigand cat ii tinea gura in cor „Haida-haida-hoop-si-asa”. Apoi unul dintre pitici, privindu-l mai atent pe Omul Nostru a schimbat refrenul strigand „Haida-haida-ce-ai-in-spate?” si asa in scurta vreme toata ceata a inceput sa cante: „Haida-haida-ce-ai-in-spate?” „O cocoasa” „Da-o-n-coa!” au completat piticii, si deodata Omului i-a disparut cocoasa din spate. Apoi ca prin minune s-a trezit, dimineata, la marginea padurii. Mult s-a minunat omenirea cand a vazut ca scapase de cocoasa, ca prin minune. Ascultandu-i povestea Schiopul a decis sa-si incerce si el norocul in padure pentru a scapa de betesug. Umbla noapte de noapte doar-doar o da de pitici, pana cand intr-o noapte ajungand la timpul si in luminisul potrivit a dat peste ceata piticilor care incercau iarasi fara succes sa incropeasca o hora. Fara sa mai stea pe ganduri Schiopul a sarit in mijlocul lor cantand ce stia el mai bine „Foaie-verde-tra-la-la – Foaie-verde-tra-la-la”. Piticii l-au privit nedumeriti apoi au inceput sa cante in cor „Haida-haida-ce-ai-in-spate?” „N-am nimica” „ia cococoasa”. Si asa s-a trezit schiopul si cu o cocoasa in spate. „ – si-a incheiat tziganusul povestea asteptand sa-i dau „bacsis”.

Scobindu-ma prin buzunare am gasit cinci lei dar cand sa-i dau tziganusului ia-l de unde nu-i. In locul lui era un schiop cu cocoasa care rânjind mi-a scuipat printre dinti: „Biletul la control.”. L-am privit zambind si i-am raspuns: Am abonament. Pe toate liniile.

Am mers pana la cap de linie, iar la intoarcere am auzit si alte povesti. Poate vi le spun manine.

10 răspunsuri to “Doldora tramvaiul 16 se-ntorcea”

  1. Atena Vasluianu said

    Se pare ca nici tramvaiul 16 nu mai e ce era pe vremuri. Acum pare un loc cotropit de mahala.

    • Dl.Goe said

      Si mie mi s-a parut. Cred ca este efectul inevitabil al atenuarii diferentelor dintre sat si oras. 🙂 Vesnicia s-a nascut la sat si apoi s-a mutat in tranzitia de la comunism la canibalism, pardon la capitalism. De unde si interminabilitatea.

  2. mihai rogobete said

    L-am socotit prieten pe necunoscutul autor al povestirii, deşi, după manieră, îmi pare să fie Paulo Coelho, într-o traducere neglijentă.

    • Dl.Goe said

      Ipoteza este cred cat se poate de plauzibila. Totusi chiar si dupa un sir de traduceri neglijente tâlcul povestii ramane, iar Paulo Coelho nu se supara. 🙂

  3. Dl.Goe said

    Poftim cultura: Emil Boc, despre plecarea lui Stanisoara: Mi-e scarba. Cine-i domnul Goe acum?

    • Stely said

      Si mie mi-e scirba de politicieni de genul acestui Stanisoara, dar Emil Boc a cam dat cu bita’n balta .Pai nici Stanisoara nu a fost prea dur cu Crin Antonescu cind l-a numit Goe al politicii romanesti. Dovada fiind ca s-a dus bine mersi si fara rusine la PNL.Stanisoara este o jigodie .Un om de cea mai joasa speta. Un tradator mizerabil. Scirba da (si )desigur nemernicul merita un scuipat drept intre ochi.. Insa bietul Emil Boc dovedeste inca odata ca a fost si este un naiv.
      P.S. Macar ca el tot a zis ceva,dar pe Blaga si chiar pe Traian Basescu nu prea i-am auzit spunind ceva mai dur.

      • Stely said

        „Revenind la oile , caii, măgarii patrupezi și bipezi de pe piciorul nostru de plai, vă informez că nu e nimic nou. Nici trădarea lui Mihai Stănișoară nu e o noutate, nici o surpriză pentru că demonstrează încă o dată că românul are vocația trădării. Și dacă e vocație, nu poate fi decât de bine, adică, să nu fie rău. În ciuda bălăcărelilor anterioare, armonia și pacea s-au instalat odată cu revelația conform căreia ”PDL reprezintă trecutul iar PNL, prezentul și viitorul” Amin! Antonescu s-a bâțâit din nou pe lângă proaspăta achiziție, dându-și aere, rostogolindu-și ochii ăia spălăciți de pește fiert, încruntându-se, scuturând din freză. N-a scăpat ocazia să se răstească din nou la ziariști iar după cum merg lucrurile prin mansarda lui, în curând îi va lua la bătaie pe ăia mai mici și mai slabi, sau pe doamnele care-i vor pune întrebări care nu-i plac.”

        http://politicstand.com/stiri-din-ospiciu-ii/?fb_comment_id=fbc_436484689759087_3159029_436492333091656#f9899ea3c

        • Dl.Goe said

          Mie domnul Crin Antonescu imi place foarte tare. Cred ca-mi place chiar mai mult decat ii place d-lui Nimeni. Are un potential literar fantastic. Ca personaj. Daca as fi avut la baza facultatea de scriitori sau macar filologia precis ma apucam de scris romane politice fluviu. Asa insa oftez, lacrimez, si-l regret pe Nenea.

  4. cinic said

    cind doi fosti presedinti ai PNL ,treceau la pdl,te bucurai,ca puteati inghiti pnl! acu cind prim vicele vostru trece la adversar,e gunoi, desi fu number 2 in partid pina ieri???
    acu,sincer ,as vrea sa stiu cu cine tii:cu febletzea ebei,nuti,sau cu reformistii,macovei &co???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: