(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 9 martie 2013

Aiurea in tramvai. 4 x 4.

Posted by Arca lui Goe pe martie 9, 2013

Eeeee, inainte vreme povestile erau povesti. Fie ca li se spunea basme, snoave, legende ori chiar istorii cand aplecai urechea la un vorbele vreunui povestitor in tramvaiul 16 stiai ca nu vei fi in pierdere. Te alegeai cu ceva. Acuma din 10 povesti abia daca mai gasesti una cu tâlc, restul fiind bancuri, fel de fel… Cica unu care renuntase sa mai circule cu tramvaiul 16 isi luase un ditamai „gipan” pe care scria 4 x 4. Unul mai glumet din fire s-a apucat sa i-l scrijeleasca adaugand cu un cui ” = 16 . Omul cu „gipanul” s-a facut foc si para vazandu-si masina zgariata. S-a dus la service si a reparat zgarietura din vopsea. Problema era ca glumetul era si insistent asa ca a doua zi a zgâriat iar ” = 16 „. Dupa cateva episoade din astea omul cu „gipan” i-a cerut artistului de la service sa-i scrie frumos cu vopsea 4 x 4 = 16 ca sa-l calmeze pe nebun. A doua zi sub formula respectiva a gasit scrijelit cu cuiul: Corect!

Imi luasem gândul ca as putea sa mai prind ceva notabil pe ziua respectiva, consolandu-ma cu ideea ca macar acuma Tramvaiul 16 circula pe strada mea asa incat  n-o sa mai fiu fortat sa ma urc aiurea-n tramvai, doar pentru povesti. O sa ma duc la serviciu, la piata, in vizite cu tramvaiul 16. Daca aud si vreo poveste bine (e bonus), daca nu, nu. Totusi chiar cu o statie inainte de a ajunge acasa o doamna eleganta a inceput sa-i spuna o poveste unui nepotzel, de profesie ziarist, o poveste care mi s-a parut demna de interes, asa ca n-am mai coborat ci am continuat inca vreo 5 statii…

Iulia Guéritée: Am rendez-vous  la intrarea palatului din Jardin de Luxembourg, cu d’Artagnan. Nu e o glumă; dimpotrivă, la intrarea în palatul Senatului francez mă aşteaptă asistenta lui Aymeri de Montesquiou-Fezensac d’Artagnan. Urmaşul celebrului muschetar, primarul localităţii Marsan (sudul Franţei, 427 de locuitori), în vârstă de 70 de ani, este cel care a reuşit în primăvara acestui an să dovedească încă o dată că Alexandre Dumas a minţit oareşcum. „Sunt bastarzi ai imaginaţiei mele… nici Athos, Porthos, nici Aramis nu au existat niciodată„, avea să scrie celebrul scriitor francez, atunci când i se ceruse adevărul asupra identitaţii celor trei (patru) muschetari. Personaje pe care le-a împrumutat, de fapt, din memoriile jurnalistului şi pamfletarului Courtilz de Sandras.

Din mai 2012, senatorul Montesquiou are dreptul să poarte numele eroului lui Alexandre Dumas (e descendent al vărului primar al lui d’Artagnan, Pierre de Montesquiou-Fezensac, conte d’Artagnan), iar această recunoaştere este pentru căpitanul Companiei de muschetari din Armagnac un lucru firesc. „Nu vi se pare că şi semăn, fizic, cu d’Artagnan?”, mă întreabă, şăgalnic, senatorul care n-a pierdut nimic din farmecul predecesorului său. Ochi jucăuşi, privire directă şi vag zeflemitoare, dar semeaţă şi fără jenă. Nu mai are pletele din tinereţe, dar demersul şi alura i-au rămas. „V-aş arăta, dacă aţi fi la Marsan, sabia lui Treville… Ştiţi că e la mine?” În spatele fotoliului său se află un portret al lui d’Artagnan. (continuarea)

La intoarcere mi-am zis ca ori ce ar fi o sa cobor ca sa ma duca acasa, chiar si de-ar incepe cineva sa insire o poveste mai tare decat cea despre Hamlet, nefericitul print al interpretarii de la Copenhaga. Am avut noroc de-o poveste scurta si draguta spusa de o tanti si incheiata taman la tzanc:

A fost odată un iepuraș care a dorit să fugă de-acasă. Așa că, i-a spus mamei: „Fug de-acasă!”
„Dacă fugi” zise mama, „Voi veni după tine. Pentru că tu ești iepurașul meu.”

„Dacă vii după mine,” zise iepurașul, „o să devin un pește într-un râu și voi înota departe de tine.”
„Dacă vei deveni un pește într-un râu”, zise mama, „Eu voi deveni un pescar și te voi pescui.”

„Dacă te vei face pescar,” zise iepurașul, „mă voi transforma într-o piatră, sus pe munte, departe de tine.”
„Dacă vei deveni o piatră sus pe munte”, zise mama, „atunci eu voi deveni un cățărător și voi urca până la tine.”

„Dacă te vei face cățărător,” zise iepurașul, „atunci mă voi transforma într-un ghiocel într-o grădină ascunsă.”
„Dacă vei deveni un ghiocel într-o grădină ascunsă,” zise mama, „atunci eu voi deveni un grădinar. Și te voi găsi.”

„Dacă te vei faci grădinar,” zise iepurașul, „atunci eu mă transforma într-o pasăre și voi zbura departe de tine.”
„Dacă vei deveni o pasăre,” zise mama, „atunci voi deveni un copac unde să îți poți face cuib.”

„Dacă vei deveni copac,” zise iepurașul, „atunci mă voi transforma într-o corabie și voi naviga departe de tine.”
„Dacă te vei face corabie și vei pleca departe de mine,” zise mama, „atunci eu voi deveni vânt și te voi sulfa încotro vreau eu să mergi.”

„Dacă te vei face vânt,” zise iepurașul, „atunci eu ma voi transforma într-un băiețel și voi fugi într-o casă.”
„Dacă te vei face băiețel,” zise mama, „atunci eu voi deveni mamă și te voi prinde și te voi îmbrățișa.”

“Ei, culmea,” zise iepurașul, „atunci mai bine să rămân unde sunt și să fiu iepurașul tău.”
Și așa a făcut.
„Poftim un morcov,” zise mama. –  de Margaret Wise Brown in talmacirea lui Cristian – Ovidiu Lucaci

Posted in Arcaluigoeologie | 44 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: