Tendinte si asteptari in era USL

”Nu vezi că nu contează că a venit USL la Putere… Pentru şpagă te leagă”. INTERCEPTĂRI ale judecătoarelor şpăgare.

Primele efecte vizibile ale guvernarii useliste:

– Infractorii au prins curaj imaginadu-si ca le-a venit iarasi vremea.
– Masele de oameni spalati pe creier, marlanii, jigodiile agresive si primitive au prins iar curaj pe forumuri imaginandu-si ca le-a venit iarasi vremea.

* * *

Ancheta DNA care a dus la arestarea judecătoarelor Dinu şi Costache, de la Tribunalul Bucureşti, demonstrează încă o dată amploarea corupţiei din justiţia română. Pe de altă parte, este şi o confirmare că transformările prin care au trecut în ultimii ani unele instituţii cu atribuţii în lupta anticorupţie dau rezultate.

În ultimii trei ani am avut mai mulţi judecători trimişi în judecată pentru luare de mită, trafic de influenţă şi favorizarea infractorilor decât am avut în ultimii 60. Mulţi dintre ei de la cea mai importantă instanţă din ţară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece ultimul bastion al dreptăţii se transformase până de curând într-o maşină de făcut bani murdari din sentinţe măsluite în favoarea marilor corupţi.

Loviturile repetate şi dure pe care anchetatorii le-au dat reţelelor mafiote din justiţie explică disperarea cu care anumiţi politicieni şi magistraţi caută să se alieze pentru a impune şefi obedienţi în fruntea parchetelor, în special a DNA, pentru a-şi subjuga din nou Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi pentru a schimba legile siguranţei naţionale.

Explică, în final, şi ura pe care o poartă acelor ţări care îi ameninţă că ne vor tăia inclusiv sursele de finanţare externă dacă nu renunţă la planurile lor de a readuce justiţia în vremurile în care magistraţii erau deasupra legii.

Cu exact trei ani în urmă, în martie 2010, când a căzut filiera mafiotă Voicu-Costiniu, în editorialul pe care l-am scris despre prăbuşirea celei mai vaste şi distructive reţele de corupţie din justiţia română, descoperite până în acel moment, anticipam că evenimentul reprezintă un moment de cotitură, un ”sfârşit de epocă”.

Era şi este vorba de sfârşitul epocii de aur a corupţiei în justiţie. De încheierea, în sfârşit, a unei perioade care s-a întins pe câteva decenii, în care marea majoritate a magistraţilor au luat mită fără nici cea mai mică temere că ar putea ajunge vreodată la închisoare. În acest răstimp, condamnarea pentru corupţie a unui judecător, în special, a fost un eveniment extrem de rar, rezultatul unui joc al hazardului mai degrabă decât urmarea unui efort sistemic de a curăţa justiţia de infractori.

Din cauză că probabilitatea de a fi prins era egală cu aceea de a fi lovit de fulger, puţinele arestări şi condamnări de magistraţi corupţi nu au speriat pe nimeni. De fapt, ele nu făceau decât să confirme că trebuia să ai un ghinion îngrozitor ca să păţeşti ceva. Cine nu iese din casă pe ploaie de teamă că va fi lovit de fulger?

Această convingere absolută în rândul magistraţilor că negoţul cu dosare şi sentinţe este cea mai sigură afacere din România a nenorocit România. Pentru că atâta vreme cât abdicarea lor de la a arbitra dreptatea şi nedreptatea, respectarea şi nerespectarea legii, a fost cvasitotală, hoţia şi inutilitatea competenţei, pe care o atrage după sine domnia hoţilor, au devenit normă.

Iar declinul accelerat al acestei ţări nu este nimic altceva decât consecinţa faptului că zonele sănătoase din societate şi economie au fost sufocate de cele care le parazitează şi nimeni nu le-a sărit în ajutor. În epoca de aur a corupţiei, magistraţii nu au avut nici un motiv să pună capăt relaţiei parazitare dintre mafioţi şi oamenii cinstiţi, deoarece trăiau de pe urma ei. O impozitau.

Anihilarea reţelei Voicu-Costiniu a fost primul semnal convingător că anumite centre de putere ale statului s-au decis să pună capăt relaţiei toxice dintre politicieni, magistraţi şi infractori. Şi nu întâmplător au decapitat o reţea care avea capete de pod la vârful unui partid (PSD), la vârful justiţiei (Înalta Curte) şi care lucra în beneficiul unor oameni de afaceri de top care au făcut averi furând din banul public.

Confirmarea că asaltul împotriva magistraţilor corupţi a început cu adevărat a venit la scurt timp. După reţeaua Voicu-Costiniu a căzut şi cea a judecătoarei Gabriela Bârsan, din care mai făceau parte alţi trei judecători de la Înalta Curte şi care a fost acuzată că vindea sentinţe tot unor oameni de afaceri, în schimbul bijuteriilor şi al vacanţelor de lux. Ancheta a declanşat un adevărat tsunami în cea mai înaltă instanţă din România: nu mai puţin de 12 judecători şi-au cerut retragerea din magistratură.

I-au urmat şi judecătoarea Georgeta Barbălată, tot de la Înalta Curte, acuzată că îşi petrecea vacanţele împreună cu liderul mafiei vietnameze şi urmărită penal pentru că îi avertiza că sunt urmăriţi chiar pe cei cărora le semna mandatele de interceptare, şi Maria David, tot de la Înalta Curte, condamnată pentru că a primit 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la o altă instanţă pentru a fi achitat. Lidia Bărbulescu, fost preşedinte interimar al instanţei supreme, a scăpat cu pensionarea după ce a fost audiată doar ca martor în dosarul reţelei Gabrielei Bârsan. – D.Turturica / Epoca de aur a magistraţilor corupţi – sfârşitul sau un nou început?

Din aceeasi serie: I.Lupea / Cazul judecătoarelor. Anticorupţia necesară, dar nu suficientă