31 Martie – O prea frumoasa zi si un cantec fara ecou

De obicei pe 31 Martie, ziua in care dl.Google il celebreaza pe Cesar Chavez, un activist, (bravo lor), Arca lui Goe gazduieste mici semnale de pomenire pentru Nichita Stanescu, un poet (alt activist). Superba zi de primavara care ne-a tinut pe toti mai mult pe afara, nu-i o buna ca muza pentru gasirea unor mesaje potrivite, modeste (ca arca) care sa-l vizeze, fara pompa, pe Pompei al versului alb. Sansa insa ne-a suras din nou. Pe blogul Certocratia (o fundatura in care face baie scriitorul Dorin Tudoran) a alunecat, ca din intamplare, un cantec ramas fara niciun ecou, dedicat aniversarii celor 80 de ani de la nasterea lui Nichita Stanescu. Cred ca aducerea acestei romante fara ecou, in reluare, pe Arca lui Goe, impaca si frumoasa zi, si arca, si dreptul la replica si si obiceiul de a-l pomeni, modest pe Nichita. Doamnelor si domnilor, despre Nichita Stanescu (un ploiestean), un mesaj ratacit si regasit al scriitorului Mihail Rogobete (un severinean):

mihai rogobete March 30, 2013 at 16:41 – #142

80 ani, de azi pe mâine:

NICHITA UDIGMIC

Iureşul nechemaţilor poetului necuvintelor mi-a pus şi mie picioarele în spinare, perfect indreptăţit biografic de lipsa celei mai mici tentative de a fi comis poezie. ”Om bun”, i-am răspuns, negăsind altfel cum, întrebarii din spatele uşii la care bătusem, de care mi-a zis c-o lasă ne-nchisă, şi “intră, om bun, dar aşteaptă-mă în sufragerie până să-mi iau ceva pe mine” – în a patra sau a cincea zi de Paşte, cum s-a nimerit să-mi plesnească ideea datului buzna bio-socio-psiho-liric. De ce l-or fi pătimit despuiat pe Iisus? – îmi punea gândul cotul pe masa la care aveam să cinăm tainic spre seară. Cu moartea pre moarte călcând înviază nud inţelesul, fără trupul cuvântului, metafora care se înalţă prin sacrificiul trup-sufletului a două cuvinte – trebuia să-mi dau seama din orânduirea compozită a odăii în care bufetul florentin nu se lovea de nicio culoare cu scaunele şi masa Bonanza, de care, dintr-un părete, mă da cu capul într-un tranşant clar-obscur Sorin Dumitrescu. Cine-ar putea reproduce spusele ne-zicerilor lui Nichita Stanescu? Nu expresia clară a sensului rezemat pe cuvânt o rostea, ci pe aceea a înţelesului stors metaforic şi ridicat antheic de pe tern, descumpănitor, peste cuvinte. Numai o matahală ca Nichita era capabilă să ridice strivitoarea greutate a vorbei, ameţind-o de uşurinţă, îmbătând-o. Criptic şi hâtru, răsturna pe oglinda mesei cufăraşul cu monezi vechi – de fiece dată tetradrahma de argint odihnind lângă rubla arămie – surâzând pişicher: zeii vieţuiesc mai ales pe sub pietre. Care este diferenţa dintre imperiul sincretismului metaforic şi cel al dezordinei, dacă nu cea absolută? Nimicitor de blândă, intuiţia exaltă şi inhibă; lucidă, năuceşte. Nichita punea orice lângă orice şi pe sine lângă oricine pentru a-l îmbuna pe Enchidu, minotaurul intuiţiei care-l hăituia. Relieful alcoolic al meandrelor verbului se aşternea îmblânzit la intrarea cultului în înălţătoarea ucenicie a prieteniei: ”invaţă de la păsări…” Prohodul metaforei verbale va reînvia fără contenire în imnul alcătuirilor de deasupra, cu viaţa pre viaţă trecând. Nichita nu dedica; dăruia poeziile. Ne-viu, poetul ne-cuvintelor vieţuieşte de o ne-chemată eternitate în mine.

* * *

Speram ca dl. Mihai Rogobete sa nu se supere prea tare pentru acest plagiat, firesc de altfel, si nici pentru ca, astfel, am luat de la dânsul, cu imprumut, o Duminica. Duminici cu-mprumut, fara dobânda.