(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Preţul vieţii. Scumpiri.

Posted by Arca lui Goe pe Martie 31, 2013

Daca as fi chestionat in legatura cu atitudinea care trebuie adoptata fata de cersetori as raspunde cu destula fermitate ca n-ar trebui incurajati. S-ar putea vorbi zile si nopti, pro si contra pe tema asta si s-ar putea re/face „Filantropica” din temelii, dar nu asta este intentia. De regula, incerc, pe cat posibil, sa fiu consistent cu opinia mea, nefacând, un obicei din a oferi bani, bunuri sau alte avantaje gratuite cersetorilor, ba dimpotriva. Totusi mi s-a intamplat uneori ori sa ma las convins de povestea mâinii întinse şi sa mai fac cateodata astfel de donatii, fie pe persoana fizica, fie pe persoana metafizica  (de ex. zilele astea i-am facut o donatie, constand in „atentie” acordata unui milog agresiv, un amarat din Corabia, care cerşea la un colţ din blogosfera; mănâncă si acuma din ea) sau per fiinţă necuvantatoare (sub forma de hrana pentru caini, pisici, sau alte mamifere si păsari ale nimanui).

Revenind in ambianta romantica a urbei B. de acum 10-15 ani, in era din care a fost extras şi episodul anterior al „Preţului Viieţii”, cel despre inteligentul patruped al nimanui, as aminti o altă poveste ce-mi persista incă in memorie, o intamplare banala din seria „la metrou” ca amprenta pasagera a unui timp si a unui loc oarecare in Univers. In general, cand aparea câte un cersetor care „facea metroul”, sentimentele pe care le aveam erau abundente – sub aspect numeric – mila, nedumerire, mirare, teama, vinovatie, curiozitate, jena si multe altele inca si mai confuze si nelamurite – pe care le ascundeam cum puteam mai bine, incercand sa le domin. Eram, s-ar zice, un dur, greu de impresionat, dificil de dus peste pragul necesar care sa faca eficienta meseria de „milog profesionist”. Totusi in acea zi am cedat instantaneu, fara lupta.

A intrat in vagonul de metrou un ţigănuş de vreo 6-7 ani, nu mai mult, avand in braţe un pachet înfaşurat in niste cârpe, s-a aşezat pe podea şi a inceput sa cânte cu suflet un cântec de orfelinat, despre viaţa grea a copiilor abandonati. Ziceai ca-i un cântec compus fix de dl.Pavel Puiuţ, cel mai om deştept din lume, de la fundaţia Filantropica. Ezitam deja, ne mai fiind sigur daca voi reuşi până la urma sa rămân in armonie cu principiile ne promovoarii cersetoriei, cand, privind mai atent la ce ţinea puştiul in braţe am ramas cu gura căscată. Infăşurat in acele cârpe era un bebeluş de sub un an, un sugar, viu, murdar si bizar dar viu, cu ochii deschisi, calm, apatic, neverosimil de apatic si de resemnat, o fiinţă umana, despre care ţigănuşul susţinea in versuri că este fratele de care trebuie sa aiba grija in viaţa asta nenorocită de copil al strazii. Cu siguranta ca situatia era imposibila, sub aspect tehnic, dar acea imposibilitate s-a topit brusc, pe o raza de zece metri, pe durata a cateva minute, blocand in mod magic toate energiile necesare raţionarii. Intr-un timp record pustiul a colectat o mica avere, cu o eficienta pe care n-am remarcat-o la nici un alt gen de milog din metrou. Contaminat de generozitatea celor din jur i-am oferit si eu o suta de mii de lei (parcă). A strans banii si i-a impachetat cu o dexteritate care vădea o indelungata experienta si si i-a vârât in chiloţi. Apoi şi-a împachetat frăţiorul şi a coborât. Staţia Eroilor. Staţia la care trebuia sa cobor.

Am coborat şi l-am urmarit cu privirea. L-am vazut uzmindu-se din greu cu bebeluşul. Abia il căra. Treanţa in care era infăşat se desfacuse şi atarna periculos, impiedicandu-l la mers. Mergea repde, aproape alergand. Am grabit pasul ca sa ţin aproape. Mergea chiar in direcţia pasajului de trecere catre linia paralela la care trebuia sa ajung. Imi disparusera emoţiile produse de surprinzătoarea constatare că un bebeluş este folosit ca nadă  pentru obţinerea pomenii, şi asta incă fără ca nimeni să reacţioneze lucid, potrivit, cumva in acord cu morala, cu legea… mă invadase o curiozitate bizara in faţa careia mă simteam stingher, atâta vreme cat nimeni altcineva din jur nu parea s-o impărtăşască. Niciun trecator nu-l baga in seama pe copilul care cara in braţe alt copil. Eram curios sa vad care este dezlegarea misterului, ce se va intampla atunci când ţigănuşul va fi complet epuizat de povara cu care paşea grăbit, precipitat, invizibil, printre oameni si paiaţe. Oare il va abandona pe peron? Intr-o scurta clipia mi-a trecut prin cap ca l-ar putea arunca intre sine. Apoi m-am gandit ca, din clipa in clipa, puştiul brunet, şcolit si maturizat in ale vieţii valuri, urmeaza in fapt sa-si intalneasca mama, jigodia, fiinta aceea abjecta care n-a catadicsit sa-l trimita la cerşit dar şi sa-i incredinţeze, fara preget, fără remuşcari, un bebeluş, preţios doar prin potenţialul de a produce mila aducatoare de bani, riscandu-i senină viaţa cea fara de preţ. Cu anticipare imi aparea in imaginatie scena, o vedeam pe fiinta aceea mizeara, intalnindu-si copiii, o vedeam colectand banii din chiloţii celui mare şi aburcându-şi cealaltă progenitură la sân… Stiam că nu voi fi in stare să găsesc tonul, sau vreun cuvânt potrivit pentru a-l adresa acelei fiinţă-mamă, inconjuraţi, şi ea şi eu, de acea imensa mare moarta a inerţiei, din musuroiul oamenilor, numit, pe sub pământ, „staţia Eroilor”, dar imi pregateam, involuntar, vai, o privire crunta, incarcata de silă şi dispreţ, pe care aveam sa i-o transmit, in caz de contact vizual.

Pentru cateva secunde, mi-am pierdut „obiectivul” din ochi, prin aglomeraţia crescandă, apoi, avându-l intermitent sub privire, l-am vazut predându-şi rapid „fratele” altui cersetor, schimbul de tura, unui puşti blonduliu, ceva mai mare, cam de 8-9 ani, având pe faţă o expresie de hienă flămândă, cu care probabil că avea consemn. Inainte de a mă dezmetici, noul posesor al bebeluşului a intrat intr-un vagon al metroului care tocmai oprise, iar celalat, uşurat de povară, a disparut ca vântul, in fuga, făcand un salom incredibil printre oamenii de pe peron, de parcă ar fi sesizat ca e urmarit şi vrea sa-şi piardă urma cât mai repede. „Atentie se inchid uşile”, am apucat sa mai aud. Apoi metroul s-a indepartat si pe peron s-a facut liniste. O liniste desavarsita.

De ziua lui Nichita o escala potrivita aici, la Flavius

10 răspunsuri to “Preţul vieţii. Scumpiri.”

  1. Maria said

  2. Maria said

  3. Maria said

    • Dl.Goe said

      E tare, tare de tot, totusi as vrea sa fac o rugaminte (adresata tuturor). Cred ca ar fi de preferat sa limitam la maximum dedicatiile video. Incarca mult paginile facand navigarea foarte greoaie, si in plus devalorizeaza in mod extrem aceasta moneda de schimb comercial din sfera negotzului cu idei, mesaje, sugestii si a meta-comunicarii per se. Inflatia de videoclipuri embedded este daunatoare. Cu voia d-voastra as opta pentru rationalizare. Cate unul de persoana ca sa ajunga pentru toata lumea. Multumesc (si) pentru intelegere.

  4. Stely said

  5. Stely said

    Am fost la @Flavius si am adus ceva interesant . Iata aici :

    21 grame de suflet

    Cercetătorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra ideie de a cîntări o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabrele indicatoare ale cîntarului său că, indiferent de sex sau de vîrstă, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa morţii. În conferinţa de presă organizată, Nills Jakobson a declarat că aceasta este greutatea sufletului.

    Va să zică 21 de grame!
    (1982)

    Nichita Stănescu
    – din “Amintiri din prezent” (Editura “Sport turism”, 1985)

    • Dl.Goe said

      Prin urmare si luptatorii de sumo tot 21 de grame de suflet poseda… La fel poetii, la fel ticalosii sau prostii abisali. Mi se pare extrem de interesant ca sufletul nu este repartizat per kilogram/corp. Pe de alta parte aceasta stire, cunoscuta de ceva vreme, care asociaza o oarecare masa sufletului, despre care se stie ca este lumina pura, ne face sa apelam la formula lui Albert E.: E = mc 2. pentru a afla care este energia sufleteasca a fiecaruia si a planetei per total. Probabil ca atunci cand se va strange (astfel) destula energie se va produce un salt calitativ care va transforma omenirea in altceva mult mai inalt si mult mai frumos. Pana atunci insa ne vom multumi cu entropia univesului care se dilata.

  6. Stely said

    @Dl Goe -Cind am citit prima poveste -cea a maidanezului din metrou – am avut un sentiment de jena .Mi-am facut chiar si un proces de constiinta . Asta din cauza faptului ca nici nu mai stiu de cite ori n-oi fi trcut pe linga zeci de caini maidanezi ,fara sa le arunca macar o privire . Dar mi-am revenit destul de repede , intrucit mi-am adus aminte ca am fost cindva, demult , protagonista unei intimplari frumoase cu un astfel de caine .Mai precis l-am salvat de la moarte .Este o intimplare pe care o povestesc cu mare bucurie, ori de cite ori vine vorba de caini. Atunci a fost proba pe care am dat-o ca sa-mi dovedesc mie insami ca sunt o iubitoare de caini,indiferent de statutul lor. Intimplarea asta mi-a ajutat ulterior sa salvez niste copii de o haita de caini , care pazeau o turma de oi ,undeva in virf de munte . Si despre asta povestesc din cind in cind .Dar numai verbal ,caci altfel nu am har.
    Cit despre povestea de azi ma simt si mai frustrata din cauza lipsei mele de har scriitoricesc .Am atitea de povestit … Bunaoara , despre AVP ,CMM si, desigur , cu voia d-voastra despre Dl Goe. 🙂 Despre AVP trebuia insa sa scriu mai devreme ..Acum insa este prea tirziu. Nu-mi fac nici o vina si… nici macar mila nu mai am .
    Apropo ,despre „Pretul adevarului” veti scrie vreodata ?

    • Dl.Goe said

      Pretul adevarului? In acord cu statutul declarat al Arcei, adevarul ar trebui sa fie gratis si sa poata fi formulat si inteles in absenta oricarui talent special, in virtutea celor 21 de grame de aur-lumina. In realitate insa, intr-adevar, nimic nu este pe gratis.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: