(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 8 aprilie 2013

Observatorul si Realitatea (nu la TV)

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 8, 2013

In seria pacalelilor de 1 Aprilie, facute cu anticipare, inainte de 1 Aprilie, carora le-a cazut victima dl.Goe, era planificata pe Arca lui Goe, aparitia a doua episoade speciale. Unul viza triada „Porthos-Iepurele-Elmmar”, iar cealata binomul „CMM-AVP”.  Intrucat anul acesta 1 Aprilie s-a fumat foarte scurt, må vad fortat sa renunt la snoavele respective. Cred o lectura facultativa ar putea fi mai potrivita in contextul sosirii primaverii si al anticipatei intoarceri a pasarilor calatoare:

OBSERVATORUL SI REALITATEA. O APLICATIE LA STĂRILE DE VULNERABILITATE PSIHICĂ

Actul Creatiei autentice, originare, este, în opinia lui Mihai Sora, un apanaj exclusiv al lui Dumnezeu sau, în termenii cuanticii, al Ultimului Observator. În raport cu Creatia autentica, produsele Omului reprezinta creatii prin analogie. În acceptia (si conceptia) teoriei POPQ, creatia Atotputernicului reprezinta Sensul suprem al Universului, în timp ce creatiile umane sunt semnificatii particulare ce decurg cu necesitate din acest Sens. Exista, astfel, din punctul de vedere al Lumii (societatii), înteleasa prin actul Creatiei, o lume a Sensului Unic care înscrie în interiorul ei o Lume a semnificatiilor create prin analogie cu Sensul. Ce înseamna, prin raportarea le aceste doua forme de Creatie (creatii-sens si creatii-semnificatii prin analogie cu Sensul), asertiunea cuantica: Observatorul creaza realitatea, cu fiecare interactiune dintre Obiect si Subiect care are ca efect colapsarea functiei de unda a Obiectului. Vom preciza si în contextul acestui articol ca din punctul de vedere al teoriei cuantice orice Obiect are o tructura duala, fiind, în acelasi timp, si particula si unda; masurat în anumite conditii, el este surprins ca unda, în timp ce în alte conditii se comporta ca particula, fiind masurat cu aceasta calitate si în aceasta ipostaza. Strict metodologic vorbind, Obiectul este unda în lumea microscopica, în lumea cuantica, si este particula în

2

realitatea macroscopica prin care definim lumea clasica. În POPQ am apreciat si continuam sa ne exprimam aceasta convingere ca universul interior al individului este cea mai cuantica dintre realitati. În aceasta realitate legile si principiile teoriei cuantice: principiul superpozitiei, principiul incertitudinii, principiul entanglementului (înlantuirii) sunt evidente, iar aplicarea lor în activitatea de cunoastere a fiintei umane s-a dovedit a fi foarte eficienta. Considerând universul interior al individului un microunivers, un univers cuantic, în mod firesc în acest univers Obiectul se comporta ca unda. Se manifesta prin latura lui invizibila, iar în limbajul teoriilor clasice vom spune ca el exista în universul psihic al individului careprezentare. Reprezentarea Obiectului în mintea individului este, în acceptia POPQ, unda acestuia. Mergând cu semnificatiile atribuite undei si particulei în spatiul filozofiei, vom face distinctia dintre adevar si real, asociind unda Obiectului cu adevarul, iar Obiectul material cu realul. Astfel, în universul interior al individului (în mintea acestuia) Obiectul existând ca unda se comporta ca adevar, în timp ce în macrocosmos el exista ca particula, comportându-se ca real. Si aici trebuie sa facem o prima Observatie în raport cu cele doua forme de Creatie amintite în primele rânduri (creatia-sens si creatiile-semnificatii):

Obiectul real exista în realitatea exterioara ca un Creat (prin una din cele doua forme). Unda lui (adevarul) în mintea individului este unda unui Creat. În clipa în care Subiectul interactioneaza (prin simturi) cu Obiectul, se produce

3

colapsarea functiei de unda, iar adevarul devine real. Devine adevarul unui real Creat. Asadar, expresia Observatorul creaza realitatea se refera la crearea Creatului. Iar crearea creatului înseamna transferarea adevarului subiectiv, propriu unicitatii universului interior al individului, în Obiectul real. Aici este cazul sa remarcam faptul ca în timp ce adevarul este idiografic, realul este nomotetic. Prin real oamenii se unesc, realul este un liant între oameni, prin adevar se despart, se unicizeaza. În real TOTI vad acelasi Obiect, în unda/adevar fiecare îl vede în felul sau. Ca obiect un tablou este tablou pentru multimea de privitori care a luat contact cu tabloul respectiv prin intermediul simturilor. Ca unda – tabloul devine o reprezentare încarcata, prin gândire/imaginatie/memorie afectiva etc., cu adevarul propriu al fiecarui component al multimii respective. Observatia specialistilor în stiinte socio-umane remarca faptul ca societatea omeneasca prezinta simptomele unei tendinte accentuate de atomizare, în timp ce indivizii tind tot mai mult sa se desparta, sa se separe. Concluzia se impune dincolo de orice speculatie: omul traieste din ce în ce mai pregnant în universul lui interior, în realitatea lui cuantica. Si din ce în ce mai putin în Real. Traieste tot mai mult prin unda Lucrurilor devenita adevarul lui subiectiv, si tot mai putin prin Lucrul însusi. Traieste tot mai putin prin simturi si tot mai adânc prin gânduri si prin imaginatie. Se naste astfel un conflict între gândire si senzatie la modul general. Un conflict care

4

provoaca frustrari de natura ontologica generate de procesarea cognitiva incompleta, si, în ultima instanta, de un handicap existential. Un simbol simptomatic al acestui mod de existenta îl reprezinta generatia EMO. Vulnerabilitatea de natura psihica pare a fi rezultatul tocmai a acestei rupturi între gânduri si simturi. De exemplu, depresivul traieste numai în unda, rupt de real, de Obiect. El investeste realul, dar doar la nivelul gândurilor, cu adevarul lui subiectiv, alegând-o din câmpul vast de posibilitati care definesc Obiectul, pe aceea care îi creaza un conflict în raport cu acesta. Subiectul nu mai interactioneaza de fapt cu Obiectul – simturile sale prin care ar putea colapsa functia de unda sunt ca si atrofiate, sunt în stare latenta; el traieste relatia cu Obiectul doar ca adevar. In situatia de depresie individul se dedubleaza: traieste defensiv, pierdut în realitatea externa si activ în universul lui interior. Se manifesta foarte slab prin simturi si foarte puternic prin gânduri. Psihoterapia cognitiva insista, ca solutie, pe nevoia de schimbare a gândurilor. De fapt, pe exploatarea spatiului hamiltonian al subiectului, pe gasirea în câmpul de posibilitati a celei mai compatibile dintre ele cu Obiectul, din punctul de vedere al starii de bine pentru subiect. Asadar, remodelarea gândurilor sau resemnificarea Obiectului este, în fapt, o actiune de alegere a posibilitatii cu valoarea homeostazica pentru individ cea mai ridicata. Dar psihoterapia cognitiva se adreseaza numai adevarului (undei). Psihoterapeutul îsi expune, prin cuvânt, propriul

5

adevar, încercând sa i-l impuna subiectului sau (N-ar fi mai bine daca ai gândi asa…?). În acest caz intervine din start, metaforic discutând, posibilitatea de respingere a grefei, pentru ca adevarul este adânc încrustat în unicitatea individului, de aceea este foarte putin probabil ca subiectul, care îsi are ropriul sau adevar despre Obiect, sa accepte adevarul psihoterapeutului despre acel Obiect, pur si simplu pentru faptul ca ele nu coincid. Sigur exista si tehnici prin care subiectul este dirijat sa gaseasca în câmpul sau de adevaruri pe cel mai potrivit ca raspuns la real, iar acest tip de tehnici sunt fara îndoiala mai adecvate scopului. Dar chiar si în acest caz demersul psihoterapeutic este incomplet. Caci el ignora rolul simturilor ca factor de transfer al adevarului în Obiect. Actiunea psihoterapeutica – indiferent de tipul de psihoterapie – se impune a fi complexa si complementara: alegerea posibilitatii (undei) optime, folosind cuvântul ca instrument de interventie, în interactiune cu actiunea de dezvoltare a simturilor prin care subiectul traieste Obiectul, traieste realul. Deloc întâmplator, psihodrama si simulatorul s-au dovedit pâna în prezent a fi cele mai eficiente metode psihoterapeutice. Este cunoscuta, de asemenea, emarca multor specialisti care pun, drept cauza, la originea tendintelor progresive de înstrainare a oamenilor, de separare si de izolare a unuia de celalalt, pierderea capacitatii umane de a folosi limbajul atingerii cu si prin iubire. Cu alte cuvinte, pierderea simturilor iubirii. Este vorba, de fapt, de privarea de calorii

6

psihice, caci prin atingere individul încorporeaza la nivelul spiritului si sufletului acest tip de calorii. Suntem convinsi ca succesul psihoterapeutic al lui Fritz Perlls ori a lui Carl Rogers a constat tocmai în capacitatea lor de a exploata si cultiva acest simt în relatia cu pacientul. În ceea ce priveste psihoterapia POPQ – ea îsi propune, folosind metode si instrumente originale, sa realizeze tocmaiaceasta complementariate între gând si simturi. – sursa AICI.

Posted in Aliorum Textuum | 5 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: