Regina Olandei
Posted by Arca lui Goe pe aprilie 19, 2013
Se dedică celor născuți pe 19.
Când vorbește,
Regina Olandei
Curge prin aer ca aurul.
Vorbele ei sunt culese în palme subțiri
Si aplaudate frenetic
Pentru a se fezanda spre esențializare.
Când vorbește,
Regina Olandei
Nu deschide niciodată gura
pentru a rosti banalități.
Cuvintele ei, doldora de sensuri,
Plutesc prin aer ca stropii de metan lichid
in ploile de pe Titan.
Când nu se ocupă cu Casa Regală,
Regina Olandei este, în general, o mama bună.
Fiica ei, prințesa Alice,
consultând lista de cumpărături,
întocmită din vreme de regina-mamă,
îmi spuse:
„Tati trebuie să cumpărăm o sită
pentru cernut vorbele reginei Olandei.
Sita cea veche este îmbâcsită cu paranteze si acolade.”
Am ales sita,
Am pus-o în coș,
Am trecut pe la casă,
apoi am ajuns acasă, la castel.
Am intrat cu sacosele grele
In Casa Regală.
Treburile coroanei sunt uneori atât de complicate
Încât se-ntâmplă
să nu-mi găsesc cuvintele potrivite
prin care să le descriu.
Asa si acum.
Pentru a găsi o încheiere potrivită
Acestui poem închinat Reginei Olandei
M-am strecurat binișor în sufragerie,
Profitând de faptul că
Regina mamă inspecta sita de cernut vorbe,
M-am apropiat de pian si am apăsat o clapă,
O singura clapă, de la margine,
cea din extrema stângă,
Cea mai gravă,
Sunetul ei a închis mulțumitor poemul dedicat Reginei Olandei.
n.b. Olanda este un mic regat in extremul occident, aflat sub nivelul marii, in județul Buzau. Din surse demne de încredere am aflat ca Regina Beatrix a Olandei va abdica pe 30 Aprilie in favoarea micului prinț Willem-Alexander.
Maria said
ApreciazăApreciază
Stely said
Hopaaa !!!! Bine ati re/venit in …HUVACA , ” Mr. George Corson”. !! 🙂 O revenire spectaculoasa : un poem frumos cu dubla dedicatie . Imi pare rau ca nu sunt nascuta pe 19 aprilie . Am avut o aniversare in familie in luna aprilie( pe 11) dar nu a fost a mea. Da, spuneam ca este o dubla dedicatie, intrucit Regina Beatrix a Olandei nu este nascuta pe 19 aprilie . Insa merita cu prisosinta frumoasa dedicatie , dupa ce s-a hotarit sa abdice in favoarea printzului Willem-Alexander , fiul ei cel mare care urmeaza sa fie inscaunat pe 30 Aprilie.
„A sosit vremea ca tronul să fie ocupat de noua generaţie”, a spus Regina, la capătul unei domnii de 33 de ani.
Citiţi mai mult: REGINA Beatrix a Olandei a ABDICAT ieri în favoarea fiului ei cei mare – Internaţional > EVZ.ro o
Apropo , cineva spunea ca Dl Goe este acum in Olanda din… judetzul Buzau ? 🙂
P.S Am avut temerea ca, odata cu incheierea experimentuui ,”Dl Goe ” isi va incheia si misiunea din HUVACA . Marturisesc ca l-am cautat prin hyperspatziu si, cind am avut semnale clare ca nu a disparut , asa cum m-am temut , m-am bucurat f.mult. Eheeei, am si lansat citeva provocari pe blogul de la Corabia , cu gindul ca cerberul blogului va avea o clipa de luciditate si va da drumul comantariilor D-lui Goe de la spam . A, si vazind ca are de gind sa -si „privatizeze ” blogul ( a cita oara ?! ) pe motiv ca este hartuit de D-l Goe , am lansat citeva citate din HUVACA 😉 privind abuzurile de ingradire a dreptului la exprimare . „Cerberul” insa ,nu s-a lasat pacalit si mi le-a retras rapid , cu admonestarile de rigoare ,desigur : „Stely ,n-ai tu nas sa dai sfaturi „regelui hyperspatziului ” !!!
ApreciazăApreciază
Radu Humor said
Radu Humor
aprilie 19, 2013 la 2:39 pm
Este pe aici un Zev şi Zec cum îi spunea cineva, care asemnea altei vietăţi , atâta se scarpină de ceva, până reuşeşte să dărâme gardul, dar tot nu scapă de cauzele care-i produc acele mâncărimi ideologice, aparent de nesuportat pentru el
Culmea e că propagandistul nostru, care se pare că primeşte paraziţii direct de la sursă, nu nimereşte niciodată să se scarpine pe partea care-l produce acele inevitabile, dar uneori şi rizibile disconforturi, ci de fiecare dată nimereşte-n gardul vopsit cu alte culori decât cele cu care este el în deplină armonie, încă de la facerea lumii politice de după 89 !
Mai mult, nu se simte bine decât după ce se scarpină zdravăn de cel mai solid pilon al acestei construcţii ( sau mă rog, unul dintre ei ) ,lăsând să-i curgă pe lângă crustele nesimţirii şi balele de ideolog turbat !
Măgăria cu crinul mortuar o fi gustată, la un mic şi-o bere de amicii celui intrat în trepidaţii de grija liberalilor, dar în rest dovedeşte o ură bolnăvicioasă, cuibărită într-o minte la fel de suferindă !
Comentariul tău e în așteptare.
ApreciazăApreciază
Gabriela Savitsky said
De acolo venea sunetul… A umblat toată ziua prin singurătatea învelită-n ţiplă şi legată cu fundiţă albastră. Ca o amintire de care nu vrei s-auzi. Ca un avertisment grav că poţi pierde tot dacă nu eşti atent.
Jucăuş şi inocent – dar nu numai – poemul. 🙂 Nu v-am bănuit asemenea valenţe. Sau covalenţe. 🙂
ApreciazăApreciază
Maria said
http://www.csmonitor.com/World/Europe/2013/0429/As-Dutch-prepare-for-new-king-republicans-ask-to-abolish-monarchy-video
ApreciazăApreciază