(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Deep web – tenebrele Internetului

Posted by Arca lui Goe pe Mai 2, 2013

Cum ar fi dacă ai afla că Internetul pe care îţi petreci zilnic timpul nu este decât o mică parte dintr-un întreg mult mai vast şi, în cea mai mare parte, mai întunecat? Cum ar fi dacă ceea ce credeai că ştii despre Internet se dovedeşte a fi doar o mică parte din ceea ce ESTE cu adevărat Internetul? Cum ar fi dacă ţi-aş spune că există un Internet “ascuns”, care cuprinde de câteva sute de ori mai multă informaţie brută decât Internetul “vizibil”? Păi… e adevărat. Există un astfel de Internet.

Informaţiile despre subiect sunt foarte contradictorii şi, în ceea ce mă priveşte, nu toate credibile. Dar o să încerc să fac un rezumat cât mai comprehensibil, după ce m-am aventurat eu însumi în “tenebrele” Internetului. Va reieşi un text destul de lung, cu multe trimiteri la alte siteuri, pentru a nu-l face chiar interminabil. Înainte să mă apuc de scris postul ăsta, am căutat după informaţii şi prin punct ro dar puţinele date existente sunt doar copypasta din engleză, din surse îndoielnice. Aşa că voi încerca să fac puţină lumină.

Internetul ascuns şi/sau Internetul invizibil reprezintă între 80% şi 96% din întregul Internet (depinde de la “sursă” la “sursă” ). Ceea ce ne lasă cu 4%-20% din el “la vedere”. Ce înseamnă “la vedere”? Adică informaţiile respective pot fi căutate şi găsite cu motoarele de căutare. Imaginaţi-vă motoarele de căutare ca nişte pescadoare, care “pescuiesc” în oceanul Internetului. Plasele lor, oricât de mari, nu ajung foarte adânc şi, deşi prind foarte mult “peşte”, nu vor reuşi să-l prindă pe tot. Cea mai mare parte din posibila “pradă” scapă, deoarece se află mult mai adânc decât pot ajunge năvoadele lor. Eric Schmidt, CEO-ul Google, explica de curând că Internetul, în totalitate, este estimat la 5 milioane de terrabytes de informaţie, din care cel mai mare motor de căutare, pescadorul Google, a indexat 200 de terrabytes, adică 0,004%!! -Continuarea AICI la – El Lunes

* * *

Breaking news:

… Presedintele Turkmenistanului, Gurbanguly Berdymuhamedov, a suferit o cazatura zdravana de pe cal, la cateva secunde dupa ce a castigat o cursa. Presa de stat din izolatul stat fost sovietic incearca insa sa blocheze informatia cu privire la incident. Berdymuhamedov tocmai castigase o cursa de un kilometru in Ashabat, pe calul sau preferat, Berkarar (Puternicul – n.red.), la cursa anuala de cai de duminica. In inregistrarea video poate fi vazut un barbat ce pare a fi presedintele, in tinuta traditionala de calarie, aruncat din sa de calul care pare a se impiedica imediat dupa ce a traversat linia de finish a cursei. Presedintele zace nemiscat, cu fata in jos, mai multe secunde, pana cand zeci de oficiali din securitate, imbracati in negru, se reped sa il ridice si sa-l duca intr-un loc ferit. In cele din urma, este preluat de o masina. Presa turkmena a relatat pe larg victoria presedintelui in cursa, ce i-a adus un premiu de 11 milioane de dolari, insa a omis caderea acestuia…

… Trecutul poet Viorel Abalaru si-a privatizat viitorul la blog astfel incat faptul ca n-are musterii sa inceteze sa mai fie de notorietate publica …

… dupa ce anul trecut actualul pamfletar Dorin Tudoran a ratat, din culpa, serbarile Goe de 1 Aprilie, ca sa nu mai råmâie repetent si anul acesta, nea Goe Tudoran a decis sa sara peste luna aprilie in intregimea ei. L-a demascat, de ziua lui Nichita Stanescu, ultima zi din luna lui marte, pe profesorul Costică Brădățan, incercand apoi sa se teleporteze direct in luna lui mai… trecand prin cateva porti galactice in forma de conferintze dâmbovitzene despre „ce este dizidentza”. Aterizarea sa in Certocratia natala este asteptata dupa sarbatorile de 1 Mai, 2 Mai, 5 Mai, 8 Mai, 9 Mai si 10 Mai pe care dl. nea Goe Tudoran le va serba cu fast in vest. In familie…

Traian Basescu si Victor Viorel Ponta au consumat mici la mare in aceeasi zi de 1 Mai, punctual(i) in aceeasi statiune. In schimb Crin-ul asteapta sa fie polenizat pe tot intinsul patriei, atat de polarizat(å)…

Angela si Elisabeta o vor asista la Londra pe Victoria B. pe camp, sa arbitreze o disputa intergermana (Bo-Ba), fotbalul fiind un joc in care 22 de domni alearga dupa o minge si in care nemtii castiga…

Ultima Orå:

… Trecutul poet Viorel Abalaru si-a de/privatizat viitorul la blog astfel incat faptul ca n-are musterii sa re/devie de notorietate publica … Mai nou domnia sa s-a decis sa vândå nemurire cu luna, in såptamâna patimilor, contra la o-ţâră de atentzie sincera, precum poetul Garii de Nord recitari contra la o votka. Beneficiarul (momental) al prezentului este viitorul Radu Humor al blogului de la Corabia, un oarecare Nicolae Margarit… Nu se stie insa daca mestrul, candidat la inviere tehnologica – la cheremul generatiilor viitoare, isi va tine trecutele promiuni de nemurire temporara, de-a dreapta sa, facute altora care i-au fost spectatori … cumintzi, cândva… Daca nu i-o uita pana atunci…

4 răspunsuri to “Deep web – tenebrele Internetului”

  1. Maria said

    atentie cad avioane

  2. Stely said

    Am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea ca @ D-l Goe este hotarit sa se lase de internet si sa se ocupe de altceva .Bunaoara fie de citit lectura , fie de scris o …poveste sau alte in/scrisuri importante . Am crezut ca, intr-un mod subtil ni se sugereaza sa facem si noi acelasi lucru. Insa nu sunt sigura ,intrucit dinsul fiind si o natura cuantica este foarte imprevizibil , caci nu-i asa ? „ evenimentul brusc al fiintei este semnul imprevizibilitatii ( citat din „Teoreme poetice” ). Deci , ce-o fi facind (acum) @Dl Goe ? Banuiesc desigur, ca nu munca fizica asa cum am facut eu aproape non stop de zece zile incoace . Sunt acum intr-o mica pauza , dupa care o iau de la capat (of,of…) Dar da, am in plan ca dupa sarbatoarea Pastelui sa ma apuc de citit . Am inceput sa simt deja acel gust lecturii , materializat prin aceeasi nerabdare pe care o avem altadata, cind imi „intra in mina ” o carte buna pe care o citeam pe nerasuflate . Acelasi gust pe care l-am avut si vad ca inca il mai am sa intru pe internet , dar din dorinta comunicarii si informarii . Poate imi voi programa timpul pentru fiecare : pentru citit ceva mai mult, deoarece deja am „pus mana” pe o carte noua (abia iesita din tipar) pe care ard de nearbdare s-o citesc. Sigur ca imi voi rezerva si pentru munca fizica la gradina mea de vara de la tara. Acolo am sa citesc , intrucit nu am inca internet. . Iata deci ca nevoia (ideea ) de schimbare vine cind nu te astepti.
    A, chestia cu „tenebrele internetului ” este bine de stiut ca exista ,asa cum exista mai multe niveluri de realitate , dar de explorat inca nu ma tenteaza. Ma simt bine sa-mi folosesc in alt mod libertatea de actiune .
    Apropo :”Trecutul poet Viorel Abalaru si-a privatizat viitorul la blog …” Da, nu ma asteptam ca pana si Florentina Borgovan sa-i arate obrazul lui AVP. Ce-i drept din alte motive , pe care simt ca fara sa vreau (ca de obicei ) le-am provocat si eu . Deci” fatalitate ” :shock : Intr-o zi am sa povestesc in ce consta ea (fatalitatea). Poate ma va ajuta si @Dl Goe , caci nici dinsul nu este strain . 🙂
    P.S. Nu sper ca@Dl Goe sa iasa din acest joc al tacerii ,care de fapt este ( cred ) o altfel de masca -„o masca a jocurilor ” ? Deci nu-mi va raspunde . Ce sa-mi raspunda ? ca nu are ce …

    • RALG said

      Profitam de ocazie sa va uram spor in toate activitatile curente si/sau planuite si Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi. Lumina sa fie cu d-voastra.

      • Stely said

        @ RALG -Multumesc asemenea si domniilor voastre . Lumina o vom intimpina cu bucurie , deoarece din lumina in lumina ajungem la Evidenta Absoluta care este lumina -matrice a tuturor luminilor sau …
        Lumina din lumina , Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: