(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Chipul nemerniciei. Despre minciună, dezinformare, manipulare

Posted by Arca lui Goe pe mai 13, 2013

Mai poate avea loc o revoluţie în România? Dacă da, ea se va îndrepta, sper, contra hidoaselor metode de promovare a represiunii şi restauraţiei totalitare prin calomnii…

Am fi vrut să-i uităm. Dar cum am putea? Securitatea şi apologeţii ei continuă să mizeze pe amnezia şi dezinformarea noastră, pe manipularea memoriei, a iubirii de neam, pe calomnierea ca instrument represiv, de intimidare şi de blocare a adevărului. Toate spre a reabilita poliţia politică şi a promova restauraţia.

Misiunea executată de apologeţii din trusturile patronate de oligarhia securistă şi de lacheii lor e simplă. Seamănă cu a naziştilor care, acum exact 8 decenii, ardeau cărţile disidenţilor în piaţa publică spre a spulbera, după ce puseseră mâna pe puterea politică, şi orice urmă de opoziţie spirituală. În România contemporană se încearcă punerea pe rug, prin calomnie, a reputaţiei ziariştilor şi cărturarilor independenţi. Prin minciuni, răstălmăciri, revizionism şi torpilarea oricărei dezbateri oneste, diferenţiate se grăbeşte actualizarea şi reeditarea trecutului, cu tot cu represiunea lui totalitară, dar în aşa fel încât, pentru a-l evoca pe Aldous Huxley şi al său Brave New World, tirania să înceapă să ne placă.

Într-o atmosferă otrăvită de eşecul intelectualităţii româneşti de a profita de un răstimp de aproape un sfert de veac spre a aborda diferenţiat vinovăţiile trecutului, a decanta şi tranşa problema memoriei şi chestiunea complicităţilor cu regimurile totalitare, acest obiectiv nu e utopic.

Nu întâmplător, în România multora le place primitivul ton xenofob şi antioccidental din vituperaţii antieuropene gen Crin Antonescu. Ton, ce reaminteşte fatal de „mândria naţională” indusă, ca surogat de pâine, de propaganda regimului comunist, milioanelor de muritori de foame şi de frig din România ceauşistă.

Mai ştim oare ce a declanşat evenimentele din decembrie 89? Ne dăm seama cum se manifestă actualmente spectrul infamiei ceauşiste? Cum poate fi exorcizat? În frica de pedepsele draconice pentru un avort şi de controalele poliţiei politice; în frigul din case, când, lihniţi de foame cum erau, părinţii nou-născuţilor se luptau cu cele 2-3 grade din locuinţe, punând pe copiii lor încă o pătură şi încă una, în speranţa că măcar bebeluşii vor supravieţui; în toate acestea şi în insuportabila minciună zilnică a propagandei rezidă cauzele revoluţiei din 89.

Or, pentru toate acestea, pentru torturarea, decenii la rând, a românilor de vină e securitatea. Nu doar cea din epoca, din fericire scurtă, a cuplului Ana Pauker – Gheorghiu-Dej, ci şi din cea neaoşă, ceauşistă…

Când, în 1989, în ciuda teoriei puciului şi-a insistenţelor unor pseudo-istorici asupra presupusei prezenţe a unui „mare număr de ruşi” la Bucureşti, tinerii români au ieşit în masă în stradă, revolta lor a fost una anti-securistă.

Când liceenii şi studenţii s-au confruntat cu „teroriştii”, încercând să oprească tancurile dictaturii cu pieptul gol, când şi-au dat viaţa strigând, „vom muri şi vom fi liberi”, nemernicia criminală a comunismului care-i ameninţa nu era anonimă. Avea un chip. Era chipul ofiţerilor şi agenţilor poliţiei politice, cu gradele şi numele lor. Era faţa sinistră a unor generali de securitate precum Pleşiţă, Iulian Vlad, ori adjunctul acestuia, Aurel Rogojan.

E incontestabil că, dacă spre deosebire de toate celelalte din estul şi centrul Europei, revoluţia română a fost, câtă a fost, una sângeroasă, acest fapt s-a datorat, în mare măsură, ticăloşiei poliţiei politice comuniste. Care, sub Ceauşescu, nu s-a rezumat „să apere ‚cuceririli’ revoluţionare”, în speţă averile imense acumulate de nomenclatura comunistă, să-i spioneze şi să-i prigonească pe români, ci-şi inventase sieşi şi o falsă justificare patriotică.

Securitatea ar fi fost, vezi bine, nu atât o simplă organizaţie criminală, precum Gestapoul, cât, în opinia unora dintre mai-marii, generalii şi ofiţerii ei, un aparat chipurile „de apărare” a naţiunii în faţa ruşilor, ungurilor şi altor „alogeni”.

Realitatea e alta. Au scos-o în evidenţă disidenţii, „transfugii”, istoricii oneşti, securiştii convertiţi la antisecurism şi democraţie precum Pacepa. Pâinea cea de toate zilele a poliţiei politice era represiunea. Era prigonirea, reprimarea, reeducarea poporului român.

Or, în ultimii ani, revizionismul istoric care neagă această realitate sau o minimalizează şi o relativizează, aşa cum s-a făcut şi cu Holocaustul, s-a văzut umflat cu pompa. S-au înmulţit îngrijorător apologiile cu inflexiuni fasciste şi legionare la adresa naţional-comunismului securistic, laudele aduse orientării antisemit-xenofobe şi rasiste a poliţiei politice a regimului ceauşist.

Declanşată de mult, semnalată de observatori competenţi, precum fostul disident Gabriel Andreescu, ori de şeful Comisiei de istorici care a întocmit valorosul Raport de condamnare a comunismului, Vladimir Tismăneanu, aceste panegirice fac parte dintr-o sistematică şi amplă campanie. Scopul ei e reabilitarea securităţii şi pregătirea terenului ideologic al restauraţiei.

Se tricotează la aceste obiective nu doar în cărţile unor istorici răstălmăcitori ai trecutului, de pildă, prin trivializarea şi relativizarea Holocaustului, precum ale americanului Larry Watts, un entuziast adulator al „geniului” diplomatic al lui Ceauşescu. Watts, care sugerează că oameni ce-au trădat comunismul, precum Pacepa, ar fi în realitate inşi care i-ar fi trădat pe români a devenit, ca istoric, un soi de pontif, de alibi şi martor principal în confecţionarea restauraţionistelor mitologii ceauşiste.

Se lucrează la aceiaşi campanie şi în blogurile care, departe de a înfiera comunismul, aşa cum vor să pară, susţin în fapt astfel de autori. Cu toţii utilizează toxic impulsurile naţionaliste româneşti spre a ridica osanale tezelor auto-justificative ale celor mai abominabile figuri ale poliţiei politice ceauşiste.

Te întâlneşti la tot pasul cu aceste odioase exemplare. De pildă, dacă ai ghinionul de a da, în internet, peste un blog în genere plicticos, uneori imund, precum cel ţinut de un oarecare V. Roncea, un ins cu fumuri de jurnalism de investigaţie şi pretenţii de respectabilitate ong-istă. De ani de zile site-ul său iese în evidenţă prin campanii virulente de susţinere a securiştilor de rang înalt şi a pseudo-istoricilor cu obsesii ultranaţionaliste şi, pe de altă parte, de ţintuire la stâlpul infamiei a celor mai importanţi gânditori şi militanţi pentru democratizarea României.

Cu sete şi aprigă mânie proletară loveşte acest blog în toţi cei care au refuzat să înghită gogoaşa patriotismului securistic, care încearcă să demaşte manipulările sistematice ale specialiştilor în dezinformare din trusturile de presă controlate de oligarhia securistă, sau sunt pur şi simplu neobedienţi faţă de emanaţiile ei.

Cei „demascaţi” alcătuiesc practic toată crema gândirii antitotalitare româneşti: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu şi mulţi alţii. Sunt intelectuali de-o calitate maximă, cercetători, savanţi şi autori de o moralitate şi o competenţă profesională ireproşabile, oameni care se bucură, pe bună dreptate, de-o indestructibilă credibilitate internaţională.

În răspăr faţă de realitate şi de verdictele CNSAS unora dintre cei asasinaţi în efigie li se impută frecvent şi calomnios „turnătorii” la securitate imaginare, ori discutabile devreme ce n-au făcut rău nimănui. Ceea ce aminteşte de vorba unui fost disident potrivit căruia, „în România, securiştii strigă securiştii”.

Alţii se văd învinuiţi din raţiuni de obârşie sau din te miri ce alte motive.

În rândul celor atacaţi din greu autorul blogului cu pricina a inclus recent şi Europa Liberă şi Deutsche Welle. A făcut-o probabil în siajul vituperărilor din epoci de puci ale premierului Ponta, care înainte de a se hotărî să coabiteze, se plângea în vara anului trecut de prezumtivi jurnalişti chipurile „infiltraţi” de securitate în media occidentală.

În reacţie la articole în care s-a evidenţiat derapajul USL-ist şi modul în care se manipulează la Bucureşti opinia publică, n-a fost scutit nici autorul acestor rânduri de atenţia dezinformatorilor profesionişti. Astfel, între frânturi de semi-adevăr, de manipulări, dezinformări, „Caţavencii” şi în siajul lui alte site-uri, între care blogul lui Roncea, au lansat minciuni sadea. Mi s-a atribuit o denumire prezentată fals şi defăimător, ca fiind „numele meu real”, spre a se implica ori sugera că aş semna cu un pseudonim şi mi-aş ascunde obârşia.

În context se cere semnalat că, pentru oştirea denigratorilor, recursul la metoda securistă de tristă faimă a politicii de cadre comuniste, în speţă la calomnierea indirectă, prin trimiterea la „originile sociale nesănătoase” ale celui înfierat e un instrument tipic.

Inutil de speculat dacă aceste site-uri, din care unele pretind a fi de „investigaţie”, dar nu sunt, devreme ce nu s-au obosit să verifice informaţiile primite, au căzut în capcana întinsă de vreun ex-securist incompetent, dar dornic de-afirmare. Cu informaţii trunchiate extrase din dosarele pe care le-a întocmit poliţia politică în epoca în care-şi urmărea victimele se face de mult politică în România. Sigur e că, în ceea ce mă priveşte, publicarea lor este şi rodul fanteziei aprinse de USL-ism, Antenism şi anti-băsism.

Fapt este că falsificarea realităţii, intoxicările şi calomnia se împerechează mai mereu cu tentativa discreditării celor care au pus constant umărul la eliberarea României, la consolidarea democraţiei româneşti şi a statului de drept.

Plasarea dezinformatoare şi manipulatoare a unor nume de ziarişti în rând cu indivizii compromişi e o tipică metodă securistă şi, de altfel, un modus operandi care uneşte toate poliţiile politice ale tuturor sistemelor şi mişcărilor totalitare.

În fine, se cere spus clar: în pofida miturilor puse în circulaţie şi întreţinute cu ajutorul oligarhiei actuale spre a pune pe butuci memoria şi a desfiinţa libertatea şi viitorul european al României, atât securiştii, cât şi legionarii au trădat mârşav interesele naţionale. Patrioţi n-au fost. Patrioţi, din unghiul meu, s-au dovedit în schimb adversarii rinocerizărilor din toate timpurile, începând cu Mihail Sebastian şi continuând, după 1945, cu Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu. Între ei sunt oameni ca Noel Bernard, Vlad Georgescu, Nestor Rateş, Nadia Pohne, Tatiana Korn care au condus departamentele româneşti de la Europa Liberă şi Deutsche Welle, susţinând, din occident, prezervarea autenticelor valorilor româneşti. Unii cu preţul propriei lor vieţi.

Securiştii nu şi-au depăşit în schimb condiţia de torţionari, de prigonitori şi asasini ai românilor. Petre Badica afirma recent, în paginile României libere, că n-ar mai fi posibilă o revoluţie. Pentru că, altfel decât în 1989, când ne unea ura generată de Nicolae Ceauşescu, n-am mai şti azi pe cine să detestăm. Ba eu aş avea, parcă, o idee. Viitoarea revoluţie se va îndrepta, sper, contra hidoaselor metode de promovare a represiunii şi restauraţiei totalitare prin minciuni, dezinformări şi calomnii, ca şi împotriva marilor şi micilor lor şamani. – Sursa: Deutsche Welle

13 răspunsuri sa “Chipul nemerniciei. Despre minciună, dezinformare, manipulare”

  1. Maria said

    Apreciază

  2. Stely said

    Cred ca e bine ca ati publicat acest articol , intrucit a avut darul de a ma trezi dintr-o oarece stare de adormire. Incepusem sa cred ca nimic si nimeni nu mai poate opri „Netrocratia „mogului Dan Voiculescu , sa-si urmeze planurile diabolice de a pune stapinire pe Romania. Vad ca autorul articolului se refera insa si la unele bloguri .De fapt asta este motivul care m-a determinat sa ies din amorteala . Faptul ca ,in timp ce blogurile pro -democratie (Stat de Drept ,principii ,reguli ,norme ,legi etc..) si-au cam pierdut suflu -ca de altfel si opozitia de dreapta – blogurile „netrocrate ” (ale puterii USL) sunt pe baricade , cu acelasi suflu ca si asta-vara, cind au incercat sa demoleze Statul de Drept . Faptul ca nu le-a reusit demiterea prin puci a Presedintelui tarii, ii pastreaza inca uniti si ataca in continuare pe oricine incearca sa le stea in cale. Nu urmaresc blogul sceleratului Roncea ,dar urmaresc alte bloguri cam la fel , si imi dau seama ca misiunea lor , de a intretine ura celor 4-5milioane de votanti „Da” la referendumul de demitere a Presedintelui Traian Basescu este in plina desfasurare. Ura lor, indreptata impotriva lui Traian Basescu este singura care a dat roade in cistigarea alegerilor parlamentare,dar nu-i deajuns .Trebuie sa cistige si prezidentialele . Sa-l puna mot pe „Cacarau ” in fotoliul de la Cotroceni. Fara asta nimic nu e …
    Prin urmare, m-am hotarit sa ies din apatie si sa -mi incep activitatea de militant pro- democratie si anti -USL atit pe bloguri , cit si pe facebook. Am inceput deja pe blogul lui AVP, unde un anume @Cyryky incearca sa-l convinga pe AVP ca ceea ce face este bine .
    Cu voia „strigoiului ” Goe voi incepe si aici . Ca doar facem parte din aceeasi echipa ,nu-i asa ? 🙂

    Apreciază

    • RALG said

      Acest

      Cykyry Says:
      13 mai 2013 la 11:31 AM
      Personajul este N.O., am ghicit ?

      In alta ordine de idei, sper ca te-ai lamurit ca toata liota care forfotea pana la un moment dat pe blogul tau era constituita, aproape fara exceptie, din securistii insarcinati sa monitorizeze si sa manipuleze formurile, aliati si chiar membrii plin ai “portokakiilor” lui Base, la acel moment, cel putin. Atat timp cat tu ai fost sustinatorul “raului cel mic”, te-au ridicat in slavi ca “rege al hyperspatziului”, pentru ca “apelurile” tale “pro Base” sa capete cat mai multa greutate (desi tu, ca fost dizident sau rezistent anticomunist nascut, iar nu facut, le stateai in gat argogantilor “portokakii”, toti “baieti de baieti”, cu “akademia frunze de baneasa” la baza, pe langa studiile lor laice de sanki balamaua, de la C.Preda, la M.Neamtu, C.Avramescu, M.Macovei si compania, pempanti care n-au intarziat sa te scoata din blogroluri sau de pe listele de friends, dupa ce la un moment dat te-au avut acolo, de voie-de nevoie, ca redactor “al singurului apel de sustinere a candidaturii…” etc.etc.), insa cand ai inceput sa marai, si-au retras urgent toti “fanii”, “fanitele” si pe “maestro DG” din preajma ta, ba si-au retractat chiar si porcaitorii traditionali, ca alde “neamtu tiganu”, “radu humor” etc., culminand cu retragerea “fanitelor” tale de suflet, “Stely”, “CMM” si “Florentina Borgovan” (sugerand publicului ce se uita ca la teatru ca “regele hyperspatziului” nu mai prezinta nicio importanta, abandonat de toata “lumea buna” sau certat fiind cu toti), lasandu-ti-l pe cap doar pe eternul “goe al lu mboe securistrigoe” (un securist get-beget si un bun profesionist, in stilul cainos, de altfel), pentru ca goe sa te tortureze precum picatura chinezeasca, stiut fiind – ai spus-o tu insuti – cat este de sensibilos si de “supalacios”, astfel ca intr-o zi ori vei plezni, ori “vei inchide mustaria pe-aci”.

      Eu insa, care te cunosc de peste 40 de “anisori” – si imi inchipui ca si tu ma vei recunoaste – stiu ca nu vei ceda, nu-i asa, batrane ? Cred sincer, pe bune, ca faci parte, la ora actuala, dintre rarissimii rezistenti anticomunisti veritabili si dintre analistii politici de clasa, asa cum ai fost de la bun inceput. Nu, nu astept raspuns si chiar te sfatuiesc sa inchizi comentariile pe acest blog, spre a te scuti de tortura lui goe (securistul stie desigur cata suferinta iti provoaca atacurile sale marsave, mai ales dupa ce si fostele “fanite” – probabil colegele “strigoiului”, de fapt – au trecut de partea lui si ii tin isonul, amenintandu-te fatis, ca in Codrii Vlasiei, respectiv ai “Rumaniei”). Noi cei cativa prieteni verificati te citim oricum (si te citam ). La buna vedere, AVP !

      * * *

      D-na Stely, acest Cykyry este acelasi infantil AVP, Micul Burghez, Dl. X, Peregrin prin Web2 etc, etc, etc. Daca n-are cu cine vorbi si daca nimeni nu (mai) catadicseste sa-i (mai) picure in auz ceea ce vrea sa auda atunci omul, care vorba ‘ceea poate fi nimicit dar nu invins, vorbeste singur si-si spune, cu martori (musai) ce vrea sa auda. A-l lua prea in serios pe psihopatul Abalaru Viorel poate fi un semn de neseriozitate. 🙂

      Vizavi de „activitatea de militant pro- democratie si anti -USL atit pe bloguri” cu siguranta ca nu facem parte din aceeasi echipa. Dupa cum se poate vedea in mesajul de mai jos (de la ora 4:11) in acest gen de activitati sunteti in aceeasi echipa cu dl.Radu Humor. Dl.Goe nu presteaza astfel de activitati nici in echipa si nici solo. Faptul ca anumite efecte colaterale ale faptelor domgoeiste creaza asemenea impresii puternice in multe minti este o simpla intamplare… care ma amuza si de care adesea sunt mândru (dar exclusiv in functie de spectatorul care creaza aceasta realitate)… Daca suntem membrii ai aceleiasi echipe cu siguranta ca este vorba despre o cu totul si cu totul alta disciplina sportiva, olimpica (…)… Ceea ce nu inseamna ca n-ati avea deplina libertate sa practicati orice sport doriti d-voastra, inclusiv pe Arca lui Goe, unde, spre deosebire de multe alte (b)Arce, nu este limitata in niciun fel libertatea de exprimare.

      P.S. Nu stiu daca ati bagat de seama cat de frapanta este asemanarea dintre AVP si Iepurele de Martie. Similitudinile sunt de-a dreptul uluitoare. Daca voi avea timp si chef o sa faca o paralela literara intre cei doi frati gemeni fåtatzi de comunism.

      Apreciază

      • Stely said

        @RALG- Ce am spus aici :”Ca doar facem parte din aceeasi echipa ,nu-i asa ? ” nu a fost spus cu intentia de a va coopta in echipa mea de „militant pro-democratie „,ci de amuzament la adresa celor scrise de acel @cykyry ,care aflu acum (multumesc de informatie) ca este AVP. Am avut si eu impresia ca ceva este” putred in Danemarca ” cu mesajul ala . Am crezut insa ca este un misto bine lucrat ,facut de cineva care nu mai putea sa patrunda pe blog decit deghizat intr-un „om de bine”. De fapt cred ca ati vazut remarca mea de la P.S.
        In concluzie nu am de gind sa atentez la libertatea dvs domgoeista pe care din ce am observat o folosti cu brio pe alte bloguri . Dar nu pot insa sa nu remarc faptul ca ati tinut neaparat sa ma asezati in aceeasi echipa cu un idiot ca Radu Humor . Asta ,indiferent de ce ati avut in intentie , ma jigneste profund. Marturisesc ca ceea ce ati spus ma determina sa ma retrag de pe Arca lui Goe , desi
        nu as vrea .

        Apreciază

        • RALG said

          @Stely – Vai, dar sunteti mai sensibila chiar si decat dl.Nimeni. Ca si dânsul insa va „suparati” degeaba (dar nu fara rost).

          „activitatea de militant pro- si anti – atit pe bloguri” (atat de iluzorie) va face totusi sa fiti membra in aceeasi echipa a militantilor cu „idiotul” Radu Humor. Comparatia intre d-voastra si d-lui se oprea aici. Exista si diferente notabile. Este dreptul d-voastra sa le minimalizati ori chiar sa le anulati. Aceasta este adevarata libertate pe care v-o ofera Arca lui Goe. Inclusiv libertatea dea va „retrage” impotriva vointei d-voastra.

          P.S. Sincer sa fiu n-am ineles pe deplin care sa fie semnificatia acestei afirmatii: „… ceea ce ati spus ma determina sa ma retrag de pe Arca lui Goe.”. Cred ca enuntul este usor poli-inconsistent. Aparent fara nicio legatura as pomeni faptul ca recent poetul Viorel Padina anuntase pe blogul de la Corabia ca, scarbit ca Constantinescu, s-ar retrage dn viata publica (ah, hå 😉 ) de la blog si din facebook, in semn de protest fata de lipsa de interes a compatriotilor pentru persoana sa. A fost sufcient sa zica dl.Goe doua vorbe si s-a razgandit brusc. Nu se mai retrage. Acuma este dragut ca din doua vorbe dl.Goe poate curma sau provoca retrageri, dar gandul ma duce la principiul vaselor comunicante vizavi de circulatia retragerilor… Suntem martorii nevinovati la cronica unor retrageri neanuntate dar pre-meditate intru anticipare… De foarta multa vreme. Nu era nevoie de vreun anunt oficial… pronuntat cu ocazia unui pretext cu valente de rezon…

          Apreciază

        • Stely said

          @RALG- Cred ca a fost o neintelegere la mijloc. Dar are o justificare. Imi amintesc ca a mai existat un moment in care Dl Goe m-a declarat „vaduva indurerata „(asa ceva ) cind am indraznit sa ma bucur ca in sfirsit scapasem de prezenta insuportabila a lui Radu Humor. Reusisem ,da, sa trec peste postarile lui execrabile . Vedeam ca si ceilalti il ignorau si asta ma ajuta sa-l ignor si eu. Totusi imi ingaduisem si eu sa ma bucur ca am scapat de el , iar dvs m-ati pus la punct nemilos. Acum din nou . Faptul ca mi-ati taiat micul imbold „revolutionar „, bagindu-ma in aceeasi echipa cu el, m-a facut sa cred ca a fost facut cu scopul clar de a ma ridiculiza . Eu asa am crezut . Puteati sa-mi alegeti un coechipier din tabara pro-Basescu. Bunaoara pe @ D.Artagnan 🙂 Desigur ca m-as fi bucurat si nici nu mi-ar fi trecut prin cap gindul retragerii. Aflati ca ceea ce spuneti d-voastra aici :Nu era nevoie de vreun anunt oficial… pronuntat cu ocazia unui pretext cu valente de rezon… aveam in gind sa spun si eu. Adica nu era nevoie de artificiul acela ca sa ma determinati sa plec. Vedeam si eu ca am ramas singura pe-aci . De fapt comentariul a fost un fel de pretext de a nu pleca . Imi gasisem iata un rost ,indiferent daca as fi avut aliati .Eram pregatita sa-i infrunt singura pe eventuali „contabili „,iepuri ,idioti , euleri ,cinici ,oameni rai etc… 🙂
          Bun acum am inteles si am depasit situatia . Imi pare rau ca nu am spus de la inceput faptul ca , pentru mine este mult mai important ce spuneti aici : „Daca suntem membrii ai aceleiasi echipe cu siguranta ca este vorba despre o cu totul si cu totul alta disciplina sportiva, olimpica (…)

          Apreciază

        • RALG said

          @Stely – In realitatea fiecare este pe cont propriu in pofida iluzoriilor asociatii virtuale… Faptul de a fi ramas singur undeva poate fi un pretext de a „parasi” acel loc la fel de bun ca oricare altul, precum (de ex) cu acela de a trebui sa partajezi locul cu alte personaje (fie ele compatibile sau incompatibile). Cu putin efort de imaginatie oricare dintre aceste intamplari pot fi baza luarii unei decizii… Mai ales cand nu exista motive de a lua o decizie si/sau diferente fundamentale intre o decizie anume si opusul ei. A pleca de pe arca este exact acelasi lucru cu a ramane si invers. Amandoua variantele inseamna practic acelasi lucru: a face pauze de prezenta intre doua vizite/comentarii. Pauze mai mari sau mai mici care insa nu pot schimba fundamental una in alta. Impresia noastra cum ca dupa o vizita finalizata cu un comentariu vom mai reveni si alta data cu o noua vizita si/sau un nou comentariu, ori dimpotriva impresia noastra ca nu vom mai reveni niciodata cu vreo vizita si/sau comentariu pot fi la fel de iluzorii, adica pot fi exact invers de cum ne imaginam noi la un moment dat, pentru o scurta clipa. In fond nu poti parasi un loc pe care l-ai vizitat deja dupa cum nu te poti considera prezent intr-un loc pe care-l vizitezi din cand in cand. Si atunci ce rost pot avea astfel de declarati de retragere sau de ne-retragere? Niciuna. Imi pare rau ca mentionarea unora dintre lucrurile pe care am impresia ca le-ati avea in comun cu Radu Humor (sa mi se dea voie sa am impresii) a fost resimtita intr-un mod ofensator. De asemenea imi pare rau ca s-a inteles ca un asemenea gest ar avea scopul de a va determina sa plecati. Nici vorba de asa ceva. Dupa cum nu fac niciodata nimic direct si personal pentru a determina pe cineva anume sa vina pe arca nu fac niciodata nimic direct si personal pentru a determina pe cineva sa plece de pe arca. Asta ar viola clamata libertate de exprimare in varianta maximala promovata pe Arca lui Goe. Daca fiecare e liber sa comenteze ce vrea, cand vrea si cat vrea, tot atat de bine, simetric, fiecare e liber sa nu mai comenteze daca nu mai vrea sau daca nu mai are ce. Intrucat nimeni nu poate stii cu certitudine ce-i rezerva „viitorul” (care nici nu exista 😉 ) angajamente de a comenta sau de a nu mai comenta in viitor sunt lipsite de rost, avand in fapt semnificatii straine de continutul lor. Diverse.

          Apreciază

    • Contabil said

      Doamna,numarati ca Pristanda,zau! fura 7,4 milioane,pe muchie,parol,coane Fanica !la alea 2-300 de sesizari de eventuale fraude cit dreaq sa fi votat cu totii? 200 mii?? sa fi fost toate false???ok,fie,da restu de 2 milioane unde le pierdurati?

      Apreciază

      • Stely said

        @Contabil – Tu nu ai aflat ca Parchetul General a dat publicitatii faptul ca la referendumul de demitere a fost o frauda de proportii ? Ca a fost gasit cu dovezi clare un nr. intre de 1,5 -2,5 milioane de voturi multiple , false etc ? Sigur ca voi eludati acest fapt. Credeti in continuare asa cum vreti. Parchetul insa i-a trimis in judecata pe cei care au instrumentat frauda . Poate nu ai auzit ca unul dintre ei este Liviu Dragnea. Bine ,voi aveti deja parerea voastra pe care nu v-o poate nimeni zdruncina. Dar veti vedea in final cum gogoasa voastra se va dezumfla curind. De fapt Crin Antonescu a inceput sa se stafideasca vizibil.

        Apreciază

        • Contabil said

          Cum spuneam,curat Pristanda!
          pai ,fie si asa: 7,4mil-1,5 hai 2,5 mil=5 mil voturi pentru demitere.
          De aici pina la 3-4 mil cit ziseserati mai e cale lunga,deci dublati chiar aprecierea parchetului!
          Care parchet daca nu stiati ,sustine o parere,nu da verdicte! verdictele finale le da altcineva, vedeti pe goagal!

          Apreciază

        • RALG said

          Presupun ca era vorba despre numarul voturilor depuse in contul USL la cele mai recente alegeri paramentare.

          P.S. Contabilule multumim pentru prezenta. Ai potential.

          Apreciază

        • Stely said

          @Contabil – Uite aici ce am spus mai exact : ” si imi dau seama ca misiunea lor , de a intretine ura celor 4-5milioane de votanti “Da” la referendumul de demitere a Presedintelui Traian Basescu este in plina desfasurare ”

          Apoi aici :@Contabil – Tu nu ai aflat ca Parchetul General a dat publicitatii faptul ca la referendumul de demitere a fost o frauda de proportii ? Ca a fost gasit cu dovezi clare un nr. intre de 1,5 -2,5 milioane de voturi multiple , false etc

          Acum sa revedem ce ati scris aici cu manuta d-voastra de contabil :

          „Cum spuneam,curat Pristanda!
          pai ,fie si asa: 7,4mil-1,5 hai 2,5 mil= 5 mil voturi pentru demitere.
          De aici pina la 3-4 mil cit ziseserati mai e cale lunga,deci dublati chiar aprecierea parchetului!

          Deci inca odata : cum „ziseseram „eu ? Uite :” si imi dau seama ca misiunea lor , de a intretine ura celor 4-5milioane de votanti “Da” la referendumul de demitere a Presedintelui Traian Basescu este in plina desfasurare.
          In concluzie „curat …Pristanda , coane …contabil.
          A, si chiar nu te-ai prins ? vezi aici : „Ai potential …” 🙂

          Apreciază

  3. Radu Humor said

    Se apropie funia de par şi javrele întră în alertă maximă !
    Curios, cum binele românilor îl vreau în primul rând alogenii, dar în special unii ca Tismăneanu, Patapievici, Roman, Feldman, Noel Bernard, Iancu, MRU, TRU, Schvartz, ş.a. corciţi cu unii ca Pleşu, Liiceanu, Mihăieş, Neamţu ş.a. şi alte lipitori care au supt ba la ţâţa internaţionalismului proletar şi a statului român, ba a unor servicii secrete vârâte până dincolo de prăsele în treburile interne ale noastre.
    Colac peste pupăză ( de fapt pupăză peste grămada de fecale), mai apare şi una ca ioneasca, mi-s comunista de consum plezirist, care -si ridică poalele-n cap de zici, la mărimea lor, că s-a instalat cupola circului de stat pe bloguri, care ameninţă să iasă din apatie ( ceea ce la suta şi 1/2 de kile nu-i aşa uşor, mai ales dacă ne imaginăm în ce chinuri se ridică de pe budă, de unde-şi ia la schimb, suplimentul zilnic de calorii politice 😉 ), apucându-se, cu amândouă mâinile, de militantie pro democratică, în care-l copulează şi pe nefericitul ăsta de Goe şi poate dacă o ţine tot aşa dus cu pluta şi pe Abălaru !
    S-a întors lumea cu josu-n sus, dacă alogenii au ajuns la mila unora ca ăştia care se mai încăpăţânează să pape tot din haznale, tone de rahat, pentru câteva linguriţe de miere sub formă de ceva arginţi !
    Cum se mai găsesc între ei nimicurile astea, de zici că-s făcuţi unii pentru alţii… ? 🙄

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: