(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

E preacurvia un păcat? Sau n-a fost niciodată?

Posted by Arca lui Goe pe Mai 26, 2013

Dacă un bărbat se uită interesat la o femeie, apoi cucerind-o și posedând-o e, în majoritatea cazurilor, apreciat și de multe ori invidiat. Invers, dacă o femei e procedează identic e catalogată drept \”uşoară\”. Ambele fapte sunt identificate cu unul dintre cele șapte păcate biblice: preacurvia!

Cât de puri suntem trupește sau sufletește? Dante i-a spus păcatului poftei trupești: luxuria, desfrâu. În Evanghelia dupa Matei e sugerat că acela care se uita cu „poftă” – epithimia – la o femeie a comis deja un adulter cu ea în sufletul lui.

„Cu siguranță, profesorului Simon Lajeunesse, de la Universite de Montreal, nu i-a venit în minte citatul din Biblie când a constatat, stupefiat, anul trecut, că nici unul dintre bărbații intervievați pentru studiul lui privind efectele pornografiei la adulți, nu era cast din acest punct de vedere. Cum să compari două grupuri când toți, până la ultimul, văzuseră cel puțin o dată în viață un film porno. Vârsta medie la care începuseră era de zece ani!”, explică psihiatrul Gabriel Diaconu.

Dacă ești credincios nu înseamnă că ești și „cuminte”

Bine, vor spune unii: Asta e Canada, e America, un continent depravat, sunt toți niște filistini!”. Totuși, potrivit ultimului recensământ, mai bine de trei sferturi dintre canadieni se declară creștini. În România, nouă din zece inși se identifică drept credincioși. Te-ai aștepta ca preacurvia, înșelatul partenerei, umblatul cu femei ușoare, să fie mai rar întâlnite. Nu e nicio diferență!

La început am fost poligami

Imagini ale seducției există de la înnceputul lumii. Plăcerea libidinală, dimpreună cu satisfacția sațietății sunt, fără doar și poate, două dintre gândurile originare ale omului, mult mai vechi decât orice filosofie a cosmosului sau intepretare a vântului ca aliterație.

„Noi, oamenii, nu suntem decât recent monogami, probabil de cand am devenit suficienți pe Planetă. Preacurvia, ironic trebuie remarcat, ar fi însemnat anihilare dacă s-ar fi aplicat, riguros, pe când Umanitatea se măsura în câteva mii de perechi reproducătoare. Fără promiscuitate, mai mult, nu poți să admiți nici măcar de departe posibilitatea că toți avem strămoși comuni, biblici. Primele vlăstare trebuie că s-au cuplat, acuplat, și copulat unii cu alții, și cu mai mulți în același timp”, te pune pe gânduri doctorul Diaconu, psihoterapeut la clinica Mindcare, din București.

Curva e inamicul nevestei nu al bărbatului

Cu alte cuvinte, „Luxuria”, desfrâul intervine când deja omul și-a structurat comunitatea, din vânător a devenit fermier, s-a așezat și odată cu așezarea s-a împrejmuit cu garduri, uși și ferestre.

Domesticirea câinelui e obligatoriu precedată, la nivel fundamental, de domesticirea stăpânului lui, or evoluția uneltelor și diversificarea alimentației au însemnat că viața omului, ca speranță, a crescut, și odată cu ea și disponibilitatea de-a crește copii.

„Așa e! E rezonabil că în astfel de comunități erau mai puține femei disponibile. Majoritatea aveau un partener cu care creșteau copii. Cele libere care, din varii motive, nu-și puteau găsi un bărbat au trebuit să supraviețuiască, să aibă de mâncare și să lupte pentru un statut social. De-aici traficul de bunuri în schimbul serviciului sexual. Greu găsesc argument, în continuarea unei atare idei, că prostituția a fost un concept demonizat de un bărbat!”, spune lucrurilor pe nume doctorul Diaconu.

De la Ștefan cel mare la Bill Clinton

Mai degrabă femeia deja cu bărbat, și care vroia sa-l păstreze, e cea care a împins o scoatere a obiceiului în afara legii, deîndată ce o lege a fost posibilă.

„Dacă e ceva mai rău decât o femeie desfrânată e o femeie umilită prin repudiere”, e oarecum cinic, dar tranșant psihiatrul.

„În tradiţia românilor, dominată de bunul-simţ ţărănesc, preacurvia este privită cu înţelegere, cu umor, cu un sentiment de complicitate şi chiar cu admiraţie. Ştefan cel Mare a fost glorificat pentru faptele lui de arme, dar şi pentru aventurile lui galante. La noi, Bill Clinton n-ar fi fost dezavuat după episodul cu Monica Lewinsky. Poate că, dimpotrivă, i-ar fi crescut capitalul politic”, e de părerea criticului literar Alex. Ștefănescu.

Puritanismul s-a născut din sifilis!

Dacă în Republica lui Platon, în Imperiul Roman, sau Egiptul Antic sexul și sexualitatea făceau parte din viața ordinară, de zi cu zi, Europa Evului Mediu a lăsat o apăsare, un complex peste mintea individului.

„Puritanismul si protestantismul născute în urma marilor epidemii de sifilis care au măturat continentul mai intâi în secolul XV, apoi XVII, au transformat femeia într-un recipient de seducție și distrugere!, spune psihiatrul. Comunități din Franța, Germania, Benelux au ars femei pe rug timp de mai bine de 150 de ani. Obiceiul a fost exportat și peste ocean, în America.

Antonime pentru o femeie cinstită

„Iară noi, de la Mavrocordat citire, suntem un popor pudic si ludic, inventatorul bancurilor cu Bula și-al afuriseniilor către femeie care se întind, lingvistic, de la Nistru pan’la Tisa. Din sânul micului târg, al comunității rurale, toate urdorile psihicului nostru etnic se-adună în bube, mucegaiuri și noroi: curvă, prostituată, parașută, pararamă, târfă, centuristă, stoarfă, rapandulă, farfuză, gioarsă, stricată…”, enumeră psihoterapeutul.

Știm, cu toții, multe antonime la femeia cuminte, virtuoasă, de casă.

Alex Ștefănescu: „Nu înțeleg de ce preacurvia e un păcat!”

În literatură, care este prin definiţie – ca şi visul – un spaţiu al libertăţii, au legitimitate atât iubirile în care partenerii îşi acordă reciproc exclusivitate: Petrarca–Laura, Romeo–Julieta etc., cât şi trecerile fără regret ale unui bărbat de la o femeie la alta: Don Juan, Casanova ş.a. În schimb, femeia infidelă este pusă la zidul infamiei, nedreptate flagrantă, expresie a discriminării practicate de-a lungul sutelor de ani”, se revoltă critical literar Alex Ștefănescu.

În finalul pledoariei sale, literatul conchide: „Nu înţeleg de ce preacurvia este blamată şi supusă interdicţiei de una din cele zece porunci. Poate am să aflu pe lumea cealaltă, când vreun sfânt va avea răbdare să-mi explice de ce trebuie considerată un păcat”.

„Doar brutele copulează. Copulația este lirismul maselor” – Charles Baudelaire

„Curvele și-au primit denominativul peiorativ de la poziția lor geografică, în curbe, faimoasele „centuri” (kurvi) în slavona. Un alt substantiv derivat, ilustrează, geometric, rotunjimile unei zone anatomice – prilej de șut și de sărut”. – Gabriel Diaconu, psihoterapeut

„În legătură cu eficienţa escapadelor amoroase – în stilul lui Ştefan cel Mare – există două versuri populare foarte inspirate: „Descalecă şi f…/Încalecă şi du-te!”. –Alex.Ștefănescu, critic literar

Sursa: EVZ

20 răspunsuri to “E preacurvia un păcat? Sau n-a fost niciodată?”

  1. Stely said

  2. Stely said

    „Pacatul a fost probabil cea mai temuta arma a Evului Mediu, a inchizitiei, a prelatilor in general si a Bisericilor in special. Iar pacatul originar a fost cea mai reusita inventie de la Adam incoace.
    Realitatea lui – istorica, materiala sau morala poate fi contestata de orice om de bun simt. Nu trebuie neaparat sa fii teolog sau invatat.
    Intr-adevar, Omul a pierdut ceva pe drum. Si-a pierdut Sinele si Inspiratia. Si-a pierdut Scopul si modalitatea de a-l atinge. A uitat care sunt adevaratele lucruri importante in viata. A uitat sa se opreasca si sa admire. A uitat sa repire si sa traiasca.
    Si-a umplut templele de zei si mintea de pacate inchipuite. A uitat ce este important si ca acest dar nu vine de la vreun zeu necunoscut ci este inerent firii umane. A uitat, din nou, sa aleaga si sa simta.”

  3. Stely said

    Acum să vedem ce spune un ” ştiintific … cuantic” despre Păcatul originar . În primul rînd avem aici o ..

    „Ecuaţie magică :
    Ştiinta + Iubire = Poezie ”

    Apoi aici :

    „Pe vremea izvorîrii timpului şi a spaţiului ,
    energia nediferenţiată a binevoit să creeze
    o pereche primordială 😮 particulă
    şi o antiparticulă .Pentru a scăpa din această
    grădina a iadului,perechea a gustat din
    fructul oprit rezervat energiei nediferenţiate .
    Păcatul originar este ,deci ,un păcat cuantic .
    Dumnezeu împotriva lui Lucifer ”

    Aici o concluzie ?!!

    ” Natura este un fel de estet al sexualitaţii cosmice .
    Cu deosebire ca operează ea însăsi ,
    permanent ,trecerea la act.
    Filozofia Naturii ar fi,deci,
    poetica sexualitaţii cosmice ”
    (Teoreme Poetice -Basarab Niculescu )

    Şi acum voi răspunde la această întrebare „E preacurvia un păcat?” Sau n-a fost niciodată?” . Eu mă încumet să spun : Nu ,n-a fost niciodată. Punct .

    P.S .Mai am un videoclip interesant . O voi aştepta însă pe @Maria întrucît nu vreau să-i obstrucţionez „dreptul ” 🙂

  4. Maria said

     

    oras

  5. Maria said

     

  6. Stely said

    Aha ,am înteles : @Maria este plecată în ..oraş . O aştept , deci ,să se întoarca . 🙂

  7. Stely said

    A, s-a întors . Dar cu mâna goală ?

  8. Stely said

    O dedicatie pentru @Maria ..

    • lazycat001 said

      Stely cred ca ai rapus-o pe Maria cu dedicatia asta.. daca locuieste la peste 50 de km de prima asezare urbana e a ta, pregateste odicolonu.

      • Stely said

        @Lazycatoo1 -Întrucît nu te-am vazut niciodata pe Arca lui Goe , nu iau in serios comentariul tau. Dar, fiindca am sesizat in el o mica tenta de malitiozitate , m-am gindit sa-ti dedic si tie ceva . Uite :

        „La 18 ianuarie 2006, Parlamentul European a adoptat cu majoritate de voturi o rezolutie referitoare la homofobie. Aceasta definește homofobia ca fiind „teama irațională și aversiunea fată de homosexualitate și fată de homosexuali, lesbiene, bisexuali și transsexuali, pe baza unor prejudecăți, fiind similară cu rasismul, xenofobia, antisemitismul și sexismul.
        La 28 noiembrie 2008, Uniunea Europeană a adoptat o decizie-cadru în legătură cu discursul de incitare la ură și crimele bazate pe ură motivate de rasism și xenofobie (JO L 328/2008). Uniunea Europeană trebuie să aibă în vedere adoptarea unei legislații similare care să includă discursul de incitare la ură și infracțiunile bazate pe ură motivate de homofobie și transfobie, astfel încât persoanele LGBT să poată fi protejate în toate statele membre.”

        P.S. Sper ca @Maria nu s-a suparat pe mine .

        • lazycat001 said

          Baiete, esti prost

        • Stely said

          @Lazycat001- ” Baiete”??!! Uite eu n-am sa-ti raspund pe masura impertinentei tale , desi cu siguranta o meriti. Dar iti dau un sfat :fii politicos inainte de a incepe o conversatie cu cineva pe care nu-l cunosti. Ma refer nu la măgăria de acum , ci la comentariul asta :
          „Stely cred ca ai rapus-o pe Maria cu dedicatia asta.. daca locuieste la peste 50 de km de prima asezare urbana e a ta, pregateste odicolonu”.
          Daca raspunsul meu te-a deranjat , n-ar fi fost mai bine sa-ti pui capul la contributie ca sa vezi ce m-a determinat sa-ti dau un asemenea raspuns ? Insa abia acum imi dau seama ca nu esti in stare de un efort asa mare . Prin urmare ar fi trebuit sa ma intrebi sau , daca esti prea orgolios, sa te informezi . Eu de pilda asa am facut : m-am dus mai intai pe blogul muschetarilor, unde mi-am amintit ca ti-am intilnit nick-ul, si am vazut ca :1) esti un „el „si 2) ca ai comentarii cit de cit pertinente .
          Asa s-a facut ca ti-am dat raspunsul asta precaut :
          „Întrucît nu te-am vazut niciodata pe Arca lui Goe , nu iau in serios comentariul tau ”
          Insa nici prin cap nu mi-a trecut ca tu o confunzi pe „Stely” cu un „baiat „. Si @Maria ( dupa nume) este o „ea” la fel ca si @Stely .
          Poate ca ar fi trebuit sa nu continui cu acel paragraf (citat) din rezolutia PE referitoare la homofobie , dar ar fi fost pacat sa las o asemenea ocazie „on topic” sa treaca neconsemnata .
          In concluzie @Lzycat 001(baiete) nu-ti cer sa revii cu scuzele de rigoare ,ci numai sa scrii un comentariu pertinent la tema de azi ca sa dovedesti ca tu nu esti prost . Ce zici ,se poate ?

  9. Stely said

    Si aici un film .

    http://filmehd.net/the-crying-game-1992-filme-online-gratis.html

  10. Stely said

    Aici trailerul original :

  11. Stely said

    Ieri avusesem in plan un” videoclip interesant „, dar nu l-am mai pus, intrucit mi s-a parut mai atragator videoclipul muzical .
    Schimbarea s-a produs ca urmare a unui imbold ciudat , de a intra pe topicul „Secretele lui Polichinelle”. Aici am pus ochii pe trailerul filmului „The Cryng Game „recomandat D-lui Goe de @Polichinelle . Prin urmare ,m-am hotarit sa-l vizionez . Cind am auzit melodia, cintata la inceputul filmului, mi-am dat seama ca
    este „on topic „. Asa am ajuns sa pun, mai intai melodia ,apoi filmul si trailerul. Nu stiu daca l-a vizionat cineva . Eu l-am vazut si mi-a placut f.mult.

    Dar , acum , cu riscul de a fi considerata agasanta , am gasit ca merita vazut (si ) „videoclipul interesant ” pe care il planuisem . Prin urmare ,iata-l :

    Aici sunt informatii interesante , culese de pe Wikipedia , despre cine este Mc Kenna si despre „teoriile „sale .

    „In higher doses, McKenna claims, the mushroom acts as a sexual stimulator, which would make it even more beneficial evolutionarily, as it would result in more offspring. At even higher doses, the mushroom would have acted to „dissolve boundaries”, which would have promoted community-bonding and group sexual activities that would result in a mixing of genes and therefore greater genetic diversity. Generally McKenna believed that the periodic ingestion of the mushroom would have acted to dissolve the ego in humans before it ever got the chance to grow to destructive proportions. In this context, he likened the ego to a cancerous tumor that can grow uncontrollable and become destructive to its host. In his own words:

    Wherever and whenever the ego function began to form, it was akin to a cancerous tumor or a blockage in the energy of the psyche. The use of psychedelic plants in a context of shamanic initiation dissolved – as it dissolves today – the knotted structure of the ego into undifferentiated feeling, what Eastern philosophy calls the Tao.
    —Terence McKenna, Food of the Gods

    The mushroom, according to McKenna, also gave humans their first truly religious experiences and, as he believed, were the basis for the foundation of all subsequent religions to date. For example, he proposed that the biblical Fruit of the Tree of the Knowledge of Good and Evil was actually an entheogenic mushroom. Another factor that McKAenna talked about was the mushroom’s potency to promote linguistic thinking. This would have promoted vocalisation, which in turn would have acted in cleansing the brain (based on a scientific theory that vibrations from speaking cause the precipitation of impurities from the brain to the cerebrospinal fluid), which would further mutate the brain. All these factors according to McKenna were the most important factors that promoted evolution towards the Homo sapiens species. After this transformation took place, the species would have begun moving out of Africa to populate the rest of the planet[24] Later on, this theory by McKenna was given the name „The ‘Stoned Ape’ Theory of Human Evolution”.”

  12. Maria said

    Un vornic bate noaptea la uşa iatacului lui Ştefan cel Mare:
    – Măria ta, Măria mea e cumva la tine?

  13. Maria said

    Ce zic ateii când fac dragoste?
    – Oh, Darwin! Oh, Darwin!

  14. lazycat001 said

    Este sau nu este un pacat… Pacatul sau lipsa acestuia cred ca este doar in sufletul si priveste exclusiv pe cei doi (sau mai multi hehehe implicati).

    Eu zic ca nu este si as cita pe Kazantzakis aici (m-ai pus la munca dl Goe dar l-am gasit):

    “If a woman sleeps alone it puts a shame on all men. God has a very big heart, but there is one sin He will not forgive. If a woman calls a man to her bed and he will not go.”
    ― Nikos Kazantzakis, Zorba the Greek

  15. Stely said

    Off topic cu o mica constatare de aniversare .Azi ,27 mai 2013 :

    Stely Says:
    27 mai 2010 la 11:33 PM

    AVP ,
    Eu cred ca d-l Goe vrea sa-si faca intrarea in lumea bloggeristica cu ceva inedit . Este in genul inspectorului”Hop”, daca nu gresesc .Dar cred ca ai observat, devreme ce ai pomenit de “arca” .M-am prins si eu in joc .

    P.S. Comparatia cu Inspectorul Hop nu s-a adeverit , dar cred ca s-a adeverit chestia cu ineditu’ . A, merita consemnata si prezicerea din comentariul cenzurat pe blogul lui Dorin Tudoran . Adica asta :

    Stely
    7 februarie 2010 la 12:03 AM
    Eclar : acum imi dau seama de scopul redeshiderii acestui blog …/…/

    Unicul dv.scop este de a-l decredibiliza pe Presedintele Traian Basescu .Sperati in continuare, dupa cum se vede , ca se vor oferi motive pentru o noua suspendare .
    aici aflati motivul “executiei”(banarii)

    Dorin Tudoran spune:
    februarie 7, 2010 la 12:39 AM
    @ stely.
    Am postat esenta mesajului dvs. aberant, dintr-un singur motiv. Acela de a va transmite — dvs. si altora ce actioneza ca dvs. – ca insinuarile, acuzatiile aberante la care va pretati nu va califica la a participa la un dialog civilizat.
    Cand veti fi capabil(a) de un asemenea dialog, veti fi binevenit(a) printre noi.

    Nu-i asa ca am avut dreptate ? „Noua suspendare ” a fost acum un an pe vremea asta . Acum zic si eu : Sa-ti fie rusine , Dorin Tudoran !

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: