(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

iv cel naiv

Posted by arcaluigoe pe Iunie 21, 2013

Iv Cel Naiv, poetul anonim care a cucerit Internetul

Interviu

ivcelnaivFoto: Vali Petridean

In 2009, un poet roman avea sa cucereasca Internetul cu versurile sale, publicate sub pseudonimul „Iv Cel Naiv” pe blogul cu acelasi nume. 
.
Numarul cititorilor sai a crescut, ajungand sa fie de ordinul miilor, sau poate chiar al zecilor de mii. Totusi, niciunul dintre ei nu stia, nu stie nici acum, si nici nu va sti cine este Iv Cel Naiv, daca este sa ne luam dupa cele spuse chiar de acesta.Ulterior, a publicat doua volume – „Versez” si „Uibesc”, ambele ilustrate de artistul Vali Petridean. Nu a fost prezent la lansarile cartilor sale, iar daca ar fi fost, nu ar fi stiut nimeni.Iv a vorbit pentru Ziare.com despre ce inseamna poezia sa, despre sursele sale de inspiratie si despre ceea ce il indeamna sa scrie sub acest pseudonim.

Cine se ascunde dincolo de pseudonimul „Iv Cel Naiv”? Un adolescent timid sau un cuceritor? Un artist sau un corporatist?

Iv Cel Naiv este o cristalizare a ceea ce sunt oamenii azi. Bineinteles ca Iv are o doza foarte mare de personal, de subiectiv, dar esenta lui tine de ceea ce se intampla in jurul nostru, acum, in 2013. Asa ca poezia pe care o scrie e actuala si neprafuita.

Vorbeste putin despre originea pseudonimului. De la ce vine „Iv” si de ce este el naiv?

Iv este un nume simplu, cel mai potrivit pe care i-l puteam da starii pe care o reprezinta – cea de naiv. Iv e naiv pentru ca asa sunt eu, de fapt. Naivitatea e masca pe care o port la carnavalul asta venetian zilnic care e viata.

Cata lume stie cine este poetul invizibil si care sunt persoanele carora le-ai incredintat acest mare secret?

Infim de putini oameni ma stiu din cati ma citesc. Ei au aflat ca sint Iv pentru ca pur si simplu eram prea aproape de ei, intr-un fel sau altul, ca sa nu le spun.

Care au fost primele incercari literare ale tale? Practic, cand ai inceput sa scrii?

Am scris, ca mai toti oamenii, de prin liceu. Apoi am mai scris cand si cand. Probabil cand acumulam o masa critica de observatie, de emotie, de traire.

In afara de scris, mai practici si alte forme de arta?

Ma feresc sa spun sau sa cred ca ce fac se cheama arta. Poate e. Parca as prefera sa ii zicem preocupare. Asadar, ma preocupa sa scriu tot ce acumulez cat timp calatoresc, gatesc sau fotografiez.

Care au fost cele mai mari realizari ale tale de pana acum?

Cea mai mare realizare a mea e ca pot sa bucur atatia oameni. Si in secundar ca am reusit sa gasesc acest vehicul numit poezie pentru gandurile mele. Sau „poivzie” cum zicea o cititoare.

Se stie deja ca ai o iubita. Relateaza momentul care v-a adus impreuna, povesteste despre ziua in care ai cunoscut-o.

Am facut asta deja. Uite, in poezia „obosita, tu”.

Tot ceea ce scrii ii este dedicat ei? Caror persoane dragi din viata ta le mai dedici versuri?

Foarte mult din ceea ce scriu este inspirat de ea. Eu sunt, in momentul asta, in buna masura, produsul interactiunii cu ea. Asa ca, foarte mult din ce scriu se intoarce la ea, cumva. Altfel, le scriu oamenilor dragi din cand in cand – fiica-mii, maica-mii… Poezia de genul asta e o acumulare de ganduri si observatii nespuse pe care le las sa iasa din mine in mod firesc, nu incerc sa le grabesc in vreun fel. Sunt chestii pe care nu le pot scrie „la comanda”.

Decizia de a-ti proteja identitatea ti-a adus mai multa vizibilitate decat te asteptai?

Mai multa decat ma asteptam, ai zis bine. Pentru ca nu ma asteptam la nimic. Iv nu este un proiect, o premeditare. E o bucata din mine.

Cititorii tai par a fi tineri si adolecenti sensibili. Te asteptai sa devina acestia „publicul tau tinta”?

Cititorii mei sunt tineri si adolescenti, dar si in varsta si conservatori. Unii dintre cei mai activi pe Facebook, de exemplu, au peste 40 de ani.

Daca vrei niste date si mai exacte, uite: 75% dintre cei de pe Facebook (care nu sunt decat o parte din cei care ma citesc, dar un esantion, probabil, reprezentativ) au intre 18 si 44 de ani. Iar jumatate din ei au intre 25 si 34 de ani. Asa ca nu cred ca am un „public tinta”. Publicul meu tinta e format din oameni, in general.

Printre cititorii tai se numara foarte multe… cititoare, nu-i asa? Ce spune prietena ta despre asta?

Iubita mea ma iubeste si cu si fara cititoare.

Presupun ca primesti foarte multe mesaje de la cititori. Cam cat de multe primesti intr-o zi si ce lucruri iti scriu oamenii?

Sunt zile in care nu primesc niciun mesaj si zile in care primesc sute. De ziua lui Iv, de exemplu. Oamenii scriu de cele mai multe ori chestii frumoase despre ei si asta ma bucura foarte mult. Inseamna ca undeva, cumva, ii inspir. Si asta e la fel de extraordinar cu faptul de a fi inspirat. Simt ca le dau inapoi ce primesc de la ei.

Ce sanse exista sa aflam vreodata cine este Iv Cel Naiv?

Aceleasi cu cele de a ne ciocni cu un meteorit in forma de antilopa. Sau de a vedea un curcubeu alb negru.

Nimic nu e imposibil, dar nu face parte din planurile mele de viitor.

7 Răspunsuri to “iv cel naiv”

  1. Stely said

    Toate sunt frumoase , duioase ,haioase , jucause ,serioase … Ce mai, este un creator de realitate si ,mai ale emotii . Dintre cele pe care le-am citit , am ales-o pe aceasta :

    o secundă

    înainte de a da timpul înapoi
    așa cum ne pomenim spunând de multe ori
    ar trebui să învățăm să oprim timpul în loc.
    ca să oprim timpul în loc ar trebui
    să nu mai lăsăm să treaca atât de ușor
    secundele care ne plac. să ne agățăm
    de ele cu unghiile, cu dinții, cu pleoapele.
    să tragem puțin de timp.
    să ne îndrăgostim mai des, și nu doar de oameni – știi că asta
    creează sentimentul de oprire a timpului în loc.
    să facem secundele nemuritoare tot gândindu-ne la ele.
    să le povestim, să le facem secundelor mici statuete
    din secunde. să le dăm nume. să le desenam.
    eu, de exemplu am scris randurile astea într-o secundă.

    P.S Ce sanse exista sa -l vedem pe D-l Goe la… o lansare de carte ? .
    PPS . Si …da . Rugam sa ni se ofere un raspuns autentic ; chiar si in versuri , imagini, videoclipuri sau un …banc. 🙂

  2. Stely said

    poemul conjuncțiilor și prepozițiilor

    am visat că visam
    că iubeam să iubesc
    firesc de firesc

    știam că știu
    că sînt ce sînt
    cuvânt pe cuvânt

    m-am trezit că trezeai
    minele din mine
    ce bine, ce bine

    ochi în ochi
    ai promis că promiți
    să eviți să mă eviți

    să nu uiți să nu uiți

  3. Stely said

    Aici o marturisire si niste raspunsuri(la comentarii ) pe masura .

    http://ivcelnaiv.ro/2013/06/iubire-gramajoara-de-nisip/#comments

    iubire, grămăjoară de nisip

    tot ce-am adunat intr-o viață noi doi
    am pus la mijloc, între noi.
    asta e iubirea noastră – grămăjoara de nisip
    din care tot luăm câte un grăunte
    când ne e dor
    și încă un grăunte
    când ne certăm
    și încă unul când ne împăcăm
    și încă unul când
    ne iubim
    și încă unul când ațipim
    și încă unul când ne trezim.
    chiar, tot luând câte un fir de nisip
    din ea, oare când
    încetează să mai fie o grămăjoară?

  4. Stely said

    Andrei Șerban – nascut astazi 21 iunie 2013 -are fix 70 de ani . La Multi Ani !

    http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/andrei-serban

  5. Radu Humor said

    Pentru că n-am reuşit să postez acolo ( la IV) :

    Impresionant !
    Şi când vrea omul să te apuce şi când vrea să te lase, observă că nu prea are de ce !
    Superb !
    Rămâi aşa !
    Chiar nu mai progresa .
    Ai ajuns unde trebuie …
    Priveşte la inimile din jur 😉

  6. Dl.Goe said

    …Exista persoane publice care se bucurå (sau nu) de (o oarecare) notorietate…publicå si exista personaje anonime care se bucurå (sau nu) de (o oarecare) notorietate… publicå. Tristå faimå. Exista inså si jalnice specimene hibride, corcituri caraghioase, dubioase, care nutresc speranta ca si-ar putea fortza iesirea din anonimat pur si simplu facandu-si publice datele personale, nume, prenume, varsta, localizare, profesie, atestari, anturaje, pozå… Automat, in momentul saltului, acestor creaturi li se umfla enorm muschii capului ceea ce duce la transformarea lor in caricaturi umane. Devin automat „egalii” oamenilor mari, au pretentii, li se fac impresii, devin firoscosi, autoritari, superiori. Devin (dragå domnule) modele (originale) pe care altii le imita, le copiaza, le spioneazå, le plagiaza, le invidiaza, trebuie sa le imite, sa le urmeze, sa le invidieze, sa le aplaude si (sa nu le mai plagieze)… Exemple? Duium. Mai dåunåzi o babå dementa mirosind a levåntzica, considerandu-se egala de drept a scriitorului Nicoloae Coande, soma personaje sa iasa, cu bravura, din anonimat (dupa exemplul personal al dansei si al altora ca dansa), propunea confruntari, se asocia scriitorilor Dorin Tudoran, Florin Iaru, Andrei Plesu si altora (…), oferindu-se ca apåråtor din oficiu al acestora in contra atacurilor agramatilor lumii. O babå bravå. In virtutea entuziasmului devastator care o anima (in perioadele de criza) n-a pregetat sa se dezbrace la piele (de caracter) pentru a imbrca roba de avocat al limbii romane, al gramaticii, ortografiei, ortoepiei si al natiei, justificandu-si astfel gesturile mizere si hartzuirea unui persoane. In lipså de altceva, argumentelor logice le-a raspuns cu acuzatii legate de spatierea nepotrivita inainte de virgula si cu alte asemenea tråznåi, pretinzandu-se implicit a fi ea insasi un perfect vorbitor si si scriitor al limbii române. (Oare nu s-o supara tante Mitza pentru odiosenia cu care este astfel plagiata?). Si ca si tante Mitza (ca sa fie plagiatul, plagiat), båbutza noastra, datå peste cap pentru a se transforma in avocat al limbii romane, vine si da cu bâta-n baltå facand stropi pana la Corabia. I-auzi ce debiteaza psihoterapeuta lui peste pråjit pe blogul personal (da, da, si-a facut si blog cåci FaceBook-ul si blogurile altora, pe care este troll sadea, nu-i mai ajungeau), zice:

    Există oameni programați pentru autodistrugere. Imuni la argumente raționale. Pradă ușoară a manipulatorilor de orice fel. Chiar și a celor mai puțin inteligenți ca ei. Pot deveni agresivi cu prietenii onești, dacă manipulatorii apasă butoanele trufiei, fricii, sentimentului de inferioritete, după caz. În termenii analizei tranzactionale, e posibil sa fi interiorizat in primii ani de viata sugestia implicită “Don’t exist!” M-am întalnit in virtual cu astfel de oameni. Altfel merituoși. Am ajuns la concluzia că e mai bine sa-i ocolești un timp. In real, ar putea fi ajutați. În condiții specifice, desigur.

    Trecand peste valoarea epistemologica incontestabila a acestui text maretz😯 nu se poate sa nu te miri de tupeul cuiva care se gaseste sa reproseze greseli (inerente de altfel) in comentariile spontane ale „dusmancelor”, in timp ce ea insasi comite, intr-un text elaborat, propus cititorilor, greseli elementare, neaccidentale (pe care le comite in mod constant). In acest ghidus context nu-mi ramane decât sa-i urez sanatate si sa-i adresez un indemn pe masura: Madam så fii la fel de desteapta decât egalul d-voastra, scriitorul AVP, alt mare hibrid in HUVACA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: