(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Trădarea elitelor

Posted by arcaluigoe pe Iunie 28, 2013

Traducere de Riddick a articolului lui Éric Anceau, La trahison des élites (Trădarea elitelor).

Elitele conducătoare îşi atribuie legitimitatea de care dispun, fie tradiției, carismei sau legalităţii, conform tipologiei binecunoscute propuse de Max Weber (în 1919), însă ele trebuie să știe cum să gestioneze crizele care lovesc periodic societățile faţă de care sunt responsabile, pentru a se menține la putere. Prin lipsa de înțelegere a nobilimii franceze, care ținea de privilegii și dorea să obțină mai multe, s-a pierdut totul între 1787 și 1789, prin deschiderea cutiei Pandorei printr-un reformism incomplet, deoarece era destinat în mod exclusiv intereselor sale proprii.

De atunci, rolul elitelor noastre este mult mai complex. După cinci schimbări de regim, ele au rămas la putere sub diferite avataruri, în cadrul unei democratizări relative, dar reale, cu preţul unor importante concesii. În fresca sa monumentală, La Responsabilité des dynasties bourgeoises (Responsabilitatea dinastiilor burgheze, 1943-1973), (Emmanuel) Beau de Loménie arăta abilitatea extraordinară a acelorași familii și acelorași rețele de a rămâne deasupra, în ciuda prăbușirilor naționale de care au fost în mare parte responsabile, și care s-au plătit de fiecare dată prin ocupație și dezmembrarea teritoriului: 1815, 1870, 1940 ! Caricatural în detaliile sale – autorul a reluat, de exemplu, „mitul celor două sute de familii” – tabloul a avut un sâmbure de adevăr. În timpul perioadei Les Trente Glorieuses (boom-ul de după primul război mondial, anii ’30), aceste elite au dezvoltat totuși o nouă politică socială, au construit o industrie modernă și vie, iar de la 1958, sub conducerea generalului de Gaulle, un regim care a făcut să strălucească Franța.

Când Beau de Loménie a murit, în 1974, fresca lui părea să descrie un trecut revolut.

În 1960, Raymond Aron însuşi evoca o democrație liberală chimic pură și protejată de orice pericol major, prin controlul pe care diferitele grupări de la putere le exercită una asupra celeilalte. Sunt, totuși, amenințări sau limitări care apasă asupra sistemului. Unul dintre colegii săi de peste Atlantic, Charles Wright Mills, a publicat cu patru ani mai devreme The Power Elite (Elita puterii) în care a descris, cu cifre și exemple, înțelegerea secretă dintre politicieni, magnații capitalismului financiar și lobby-ul militar-industrial, care a amenințat esența democrației americane. De fapt, nici Franța nu a fost cruțată. În 1977, Pierre Birnbaum denunța, în LesSommets de l’Etat (Vârfurile statului) întrepătrunderea dintre politică și administrație. Fenomenul a fost doar accelerat în următoarele câteva decenii, până la punctul în care acum clasa politică, funcția publică de conducere, marele patronat industrial, lumea financiară, și numeroşi jurnaliști care lucrează pentru media mainstream, nu mai sunt decât una şi aceeaşi elită. Clivajul stânga-dreapta moștenit de la 1789 a devenit secundar. O adevărată oligarhizare a puterii este în curs de desfășurare chiar acum. Nepotismul actual îl depăşeşte cu mult pe cel de pe vremea defunctelor noastre monarhii. Așa cum o arată multe lucrări recente, printre care anchetele edificatoare ale lui Sophie Coignard și Romain Gubert, L’Oligarchie des incapables (Oligarhia incompetenţilor) și Noël Pons, La Corruption des élites (Corupția elitelor), acest fenomen este însoțit de un offset de expertiză și de multiple conflicte de interese.

Astăzi, elita este în plină rejectare a trecutului, în negarea completă a realităţii, și în incapacitatea totală de a oferi o soluție rezonabilă crizei la care a contribuit foarte mult spre a o instala în țară. Să revenim pe scurt asupra acestei trădări, în sensul că elita nu face faţă imensei responsabilităţi cu care este investită.

De la Revoluție, elitele au reușit să se perpetueze la putere, deoarece acestea au fost capabile să adapteze modelul nostru de stat-națiune la transformările din lume, la crizele interne și pericolele externe. După primul război mondial, unii au căutat să încurajeze dialogul direct dintre asociațiile internaționale și regiuni, peste capul statelor, odată cu Conferința de la Versailles, dar nu au reușit din cauza opoziției guvernelor. Apariția Statelor Unite ca o superputere după 1945 a schimbat situația. Toată lumea știe rolul pe care l-au jucat în construcția europeană, în timpul Războiului Rece. Discursul despre expirarea statelor naționale din Vechea Europă, limitat inițial doar la câteva cercuri atlantiste, Conferinţele Bilderberg și Comisia Trilaterală, a ajuns prin a se impune la Bruxelles, Luxemburg, Frankfurt și Paris. El a devenit discursul elitei dominante. Universalismul francez născut în timpul Iluminismului și amplificat de Revoluție, şi care propovăduia Marea Naţiune care se va răspândi în întreaga lume, a fost transformat într-un cosmopolitism dizolvant. Într-o manieră atât de improbabilă acum treizeci de ani, neoliberalismul, creștin-democrația și stângismul liberal au ajuns să fuzioneze într-o formă de gândire unică post-națională. Diverşi „feudali” din fruntea regiunilor noastre așteaptă cu nerăbdare primul moment în care vor beneficia de gestionarea fondurilor structurale.

Deja disprețuiţi, oamenii care-şi păstrează angajamentul față de statul-națiune, democrație și republică sunt calificaţi, în cel mai bun caz, drept poujadişti (reacţionari mic-burghezi), şi în cel mai rău drept naționalişti, chiar dacă primăvară arabă și puterile emergente cum ar fi China, India și Brazilia evidențiază vitalitatea statelor-națiune.

După cum scria Renan : „Existența națiunilor este garanţia libertății, care s-ar fi pierdut dacă lumea ar avut doar o singură lege și un singur stăpân.”

Discursurile exclusiv tradiționaliste și radicale dau apă la moară elitei, dar nu suficient pentru a eradica patriotismul, după cum a arătat-o victoria „nu”-ului de la referendumul din 2005. O mare parte a elitei, prin urmare, împărtășește dorința exprimată de către savantul american Bryan Caplan în The Myth of the Rational Voter (Mitul votantului raţional, 2008) : va fi necesară înlocuirea democrației de către piață, deoarece oamenii sunt ignoranţi, dar esenţiali pentru a asigura consumul. Era post-democratică anunţată de Jürgen Habermas, Hubert Védrine sau Emmanuel Todd poate fi pe-aproape.

La acestea se adaugă declinul complet al sentimentului de muncă în serviciul public și al dezinteresului, în favoarea liberalism-libertarianismului, „câştigă din ce în ce mai mult, ca să ai ce cheltui”. Cultul banului și lefurile disproporţionate au sporit în ultimii ani, ca urmare a financiarizării economiei și incapacităţii de a stabili controale și frâne eficiente. După cum a arătat Christopher Lasch în La Révolte des élites et la trahison de la démocratie (Revolta elitelor și trădarea democrației, 1994), nu este de mirare că elita care demisionează din rolul său istoric spre a-şi apăra privilegiile și interesele a impus regula „fără reguli”, cântă imnul pluralismului și nu este deloc dispusă să lupte împotriva tendinței unei părţi a concetățenilor noștri, care cred despre ei înșiși că nu fac parte din aceeași republică, ci sunt nişte persoane importante din cadrul unor comunități. Mass-media, care a jucat un rol-cheie în afirmarea națiunii și în cultivarea sentimentului de a trăi laolaltă, a promovat învățători falși care cred într-o „societate a spectacolului” și într-un „festivism”, denunțate de Guy Debord și Philippe Muray.

Într-adevăr, o formă de schizofrenie franceză face elita noastră să oscileze între credința oarbă în sine și ura de sine, așa cum le-a definit în 1930 Theodor Lessing și care se aplică atât de multor lideri ai noștri, conştienţi de neputinţa lor. Instinctul de turmă, conformismul și incapacitatea de a gândi complexitatea internațională conduc elita, pe de o parte, să o facă pe o parte a sa – cea financiară – să fie mai în ton cu globalizarea și să utilizeze limba engleză, în loc să fi fost în măsură să prevadă și să depășească criza, și, în al doilea rând, pentru a-i respinge toți cei care gândesc diferit. Singurul nostru laureat al Premiului Nobel pentru economie, Maurice Allais, care a murit în 2010, nu a mai fost invitat nicăieri pentru că a avut ghinionul să denunțe dogma comerțului liber. Formarea franceză de tip elitist are aici o parte din responsabilitate, aşa cum au arătat-o mai multe studii din ultimii treizeci de ani.

Astfel, totul converge către aducerea elitei spre exonerarea de misiunea care îi este încredințată : să gândească Franța aşa cum a făcut-o istoria, așa cum este și cum ar trebui să fie, nici înghețată în trecut, nici supusă unei reformite acute, greşită și distructivă, ci reformată în mod rezonabil, strategic și curajos, pentru a continua să dețină un loc în lumea de mâine. Situația actuală prezintă unele analogii cu 1788 şi liderii noștri trebuie să fie atenți, pentru că așa cum Vilfredo Pareto a scris în 1916, „istoria este un cimitir de elite”. Ei trebuie să regăsească cât mai curând inteligența de a soluţiona această criză care nu este doar politică, economică și socială. Ea riscă să prăbuşească și civilizația noastră. Marele filosof al istoriei, Arnold J. Toynbee, ne-a avertizat: „Civilizaţiile nu mor asasinate. Ele se sinucid”.

5 Răspunsuri to “Trădarea elitelor”

  1. Stely said

    Hmmm … cam brusca trecerea de la „banc/note „, cintece si poezii (aducatoare de zimbete si relaxare ) la …”tradarea elitlor „. Se cuvenea ,cred , o trecere ceva mai lina (intermediara). Daca stau sa ma gindesc insa , tropicul precedent chiar a fost unul intermediar . Cine a cautat momente umoristice le-a gasit din plin , iar cine a vrut sa patrunda in profunzmea lucrurilor, ar fi putut s-o faca destul de usor (asa cred) . E posibil ,dar nu garantez , sa se fi si intimplat . Nu am de unde sa aflu.;nici macar nu stiu daca au existat „pre-cinstiti cititori cititi…” Numai Dl Goe stie . Nu garantez insa ca va spune cindva ,cuiva. …
    Marturisesc ca tema actuala nu mi-a displacut . Articolul este un semnal de alarma, nu numai pentru ce se intimpla cu elitele in Franta , ci in general. Am vrut sa vad cind a fost publicat (in original ) dar nu am putut ( nu este de gasit -eroare 404) L-am cautat apoi la Riddick si am vazut ca este din aprilie 2013- deci oarecum de data recenta . Pacat ca nici acolo nu au fost comentarii. As fi vrut sa cunosc modul cum abordeaza( el )sau cititorii lui problema . Stiu ca Riddick are tendinte( destul de certe) antiglobalizatoare ; ca este un radical de dreapta , nationalist infocat si cu oarece temeri conspirationiste . Cred ,dar nu bag mana in foc , ca traducerea articolului a avut ca scop tocmai ideea ca „elitele tradatoare” sunt ascunse in diferite organizatii obscure si nu fac altceva decit sa conspire ; sa atenteze la suveranitatea si la spiritul national al popoarelor . Asa cum de fapt o spune si autorul articolului. Sau nu ?
    Noi doi am avut o altercatie pe tema asta si de atunci am rupt legaturile „feisbucciste „, iar pe bloguri nu ne mai intercalam . Azi am fost dupa doi ani de absenta . Parerile noastre sunt ireconciliabile . Eu am alte opinii, total diferite de-ale lui . Sunt citeva lucruri pe care le agreez . Este un democrat convins , f. documentat si un bun cunoscator in ce priveste politica externa , dar si cea interna.

  2. Stely said

    Adincire

    Au vrut să mă-nveţe să respir,
    să recit pe de rost fantasmele expirate de ei,
    degeaba respiram Carpaţii până-n cerul gurii,
    nu execuţi cum trebuie dilatările cavităţilor
    forţate de răsuflări, las’ că-ţi arătăm noi,
    aşa m-au spăriat
    de mi s-a oprit o moleculă de oxigen în sinus,
    astupată mi-e calea, mi-am zis,
    vraişte mi-e îngemănarea cu codrii copilăriei,
    de-acum lupii stau roată în jurul moleculei lunare,
    ca o tortă funebră cu ochi sângerii
    din lamele branhiale mi-e cerul figurii,
    ca-ntr-o lingură leneşă măruntaiele fierte
    mi le-neacă Lycaon scufundându-şi ocaua.
    Cine-o să mai ţesale stihia?
    Momârlanii? Ciclopii? Ciracii? Cyrene?
    Înhăitaţi îşi coboară privirile crude
    licantropii-n cazanele grele de cazne,
    pe deasupra trec valuri cu spumă de plete
    de stihii încâlcite, bidivii şi comete,
    mi-e arcuşul năvalnic pe strunele mrejei
    ce s-a-ntins şi s-a strâns şi mă-nghesuie-n mine,
    îmi cresc solzi de răbdare
    şi-ncetez a mai ţine
    cuvântări despre muşte, mesteceni şi mori.

    Hatikva Pascal

  3. Stely said

  4. Stely said

    O viziune româneasca de altădată …

    “Opera de închegare a sufletului românesc într’un tot unitar nu se poate desăvârşi din cauza ambiţiilor politice necugetate şi a inerţiei condamnabile, de care dau dovadă intelectualii.
    Şi când rostesc cuvântul „intelectuali” nu mă refer la indivizii, care’şi revendică acest titlu în baza unei sarbede diplome purtată în fund de buzunare, ci îmi îndrept gândul către acele elemente admirabile ale vieţii noastre cărturăreşti — desprinse din cercul viţios al pedanteriei sau al încrederii în sine prea mult.
    „Intelectual” în înţelesul etic al cuvântului ESTE CEVA MAI MULT DECAT TREPADUS POLITIC. “Intelectual” în înţelesul naţional al cuvântului este categoric opus noţiunii de „înstrăinare” sau „necinste”. Sub acest raport coeficientul numeric al „adevăraţilor intelectuali” este foarte scăzut”.
    Ieşit de pe băncile universităţii, tânărul titrat îşi croeşte planuri uriaşe de viitor — nesocotind întru totul realităţile vii întâlnite la tot pasul. De aceea, ciocnirea lui cu greutăţile vieţii îi distrug iluziile — făcând din el un sceptic, un nemulţumit — şi mai apoi un „închinător la arginţi”.
    Mentalitatea, deci i s’a pervertit. Apucat pe drumul abzicerii de la comandamentele conştiinţei, intelectualul îşi făureşe drept ţintă supremă a vieţii lui — banul. Conştiinţă, caracter, cinste — toate sunt de vânzare la intelectualul schimbat astfel spiritualiceşte.
    Şi din acest punct de vedere străinul profită. Cu monedă sunătoare el împânzeşte toate administraţiile publice, îmbrobodeşte simţământul naţional şi narcotizează sistematic simţurile raţiunii intelectualului — pus în locuri de conducere a mecanismului atât de complicat, care este Statul. Cu această monedă blestemată străinul slăbeşte temeliile Statului naţional, împiedecând unificarea sufletească într’un tot armonic.
    Iar domnul „intelectual ” priveşte nepăsător la surparea progresivă a clădirii naţiei româneşti. In faţa planului infernal de slăbire a încheeturilor etnice româneşti, „intelectualul ” are datoria să iasă din amorţeală.
    Crescut în crezul ideei naţionale şi al adevăratei iubiri de legea strămoşească, „domnul intelectual ” trebue să lucreze fără obosire la întărirea sufletului şi fiinţei româneşti.
    Declaraţiile sale sentimentale, uneori chiar patetice , la zile de praznic, nu au nici o valoare atâta timp — cât faptele n’au dovedit mărturia dreaptă a vorbelor.
    Simţământul de „cinste ” şi „omenie” trebue înscăunat la loc de frunte — iar nu ca acum, când asemenea idei stârnesc zâmbetul compătimitor al celor tociţi în rele.
    „Solidaritatea naţională ” întemeiată pe adevărurile organice ale naţiei să călăuzească paşii conştiinţei fiecărui intelectual român.
    Nu servirea intereselor străine, protivnice vieţii conştiente în cadrul de stat naţional, ci ajutarea reciprocă a fratelui de acelaş sânge ne va duce la izbândirea idealului, scump tuturor:România a Românilor!”

    NAE IONESCU Datoria actuală a intelectualilor
    (Înfrăţirea Românească, anul VI, nr. 9, 1 martie 1930)

  5. Stely said

    Lucian Boia: “E uşor să dai cu un vas de pământ, cum îl faci la loc e problema”

    “Intelectualul, ca să-şi salveze situația, se asortează cu regimul politic dominant”. „Elitele de astăzi au un deficit de educație rar întâlnit în perioada interbelică”. “Era mai puţină vulgaritate în perioada interbelică – în presă, în Parlament”. “N-am o reţetă, dar educația este clar că foloseşte foarte tare”

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/lucian-boia-e-usor-sa-dai-cu-un-vas-de-pamant-cum-il-faci-la-loc-e-problema-72396.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: