(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for iulie 2013

Intrebari neesentiale dar cu potential…?!?

Posted by Arca lui Goe pe iulie 31, 2013

Era de facut o recapitulare.

Se facea ca era de facut o recapitulare a intrebarilor esentiale…

(cine stie raspunde)

1) Din formula benzenului poate (sau nu poate) rezulta existenta lui Dumnezeu? Dar inexistenta lui Dumnezeu?

2) Pe baza unui set finit de teorii si teoreme care descriu cvasi-corect interactiunile, in interiorul unui univers finit al perceptiilor, se poate sau nu trage vreo concluzie despre infinit? Dar despre existenta or inexistena a ceva (orice) dincolo de limitele sistemului descris pe baza respectivului set finit de teorii si teoreme?

3) Ar putea fi demonstrata existenta lui Dumnezeu? (Logic, matematic, stiintific?)

4) Ar putea fi demonstrata inexistenta lui Dumnezeu? (Logic, matematic, stiintific?)

5) Ar putea fi probata existenta lui Dumnezeu? (prin observare, cu martori)

6) Ar putea fi probata inexistenta lui Dumnezeu? (prin observare, cu martori)

7) Intra vreo teorie stiintifica oareacare in contradictie cu oricare dintre urmatoarele doua postulate?

  • Dumnezeu exista
  • Dumnezeu nu exista

8) De ce exista Universul? Exista vreun motiv pentru care exisata? Are vreun scop? Vreo finalitate?

9) Exista ordine in Univers? Daca da,  de unde vine ordinea din Univers?  Care este sursa acestei ordini?

10) Exista Universul?

si a-XI-a porunca: Ce este Universul? (si lista ramane deschisa catre infinit …)

P.S. Ce potential? Potential umoristic…

Posted in Arcaluigoeologie | 207 Comments »

Maria Lataretu. Ultimul cantec, ultima zi

Posted by Arca lui Goe pe iulie 31, 2013

Artisti veritabili si destine despre care aproape nimeni nu-si mai aminteste…


O biografie foarte interesanta se gaseste AICI: Maria Lataretu » Biografie. Contine detalii despre viata si creatia artistei populare (inclusiv lista tuturor cantecelor ei). Este de-a dreptul impresionat ce a putut sa creeze o persoana modesta, fara o educatie speciala, provenita dintr-o familie saraca. Multe din cantecele sale sunt cunoscute de toata lumea dar aproape nimeni nu mai stie ca au fost creatia ei:

Era o creatoare de geniu, multe dintre cantecele sale despre care se crede si astazi ca vin din creatia folclorica, din popor, sunt de fapt ale Mariei Lataretu cu muzica si text ori numai muzica sau text. Cantece ca: „M-a Facut Mama Oltean„( una dintre primele creatii ale Mariei Lataretu imprimata in 1937 la Arhiva de Folclor a Societatii Compozitorilor Romani sub indrumarea etnomuzicologului Constantin Brailoiu alaturi de alte cantece compuse de ea i-au fost daruite lui Ion Luican), „Lung ii drumul Gorjului„( prima creatie la varsta de 17 ani a Mariei Lataretu ) si „Marioara de la Gorj” au fost preluate de inegalabila Maria Tănase. „Lie Ciocarlie„, „Au pornit olteni la coasa„, „La Tismana intr-o gradina„, „Mai ti minte mai draga Marie„, „Dor de Mama” sunt toate creatiile ei. Si daca ar fi fost sa compuna numai „Lie Ciocarlie” si tot si-ar fi avut locul in galeria marilor artisti romani.

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: | 12 Comments »

„Cenaclul de luni”, alternativa subversivă la „Cenaclul Flacăra”

Posted by Arca lui Goe pe iulie 29, 2013

Autor:  Monica Andronescu

Mircea Cărtărescu, Florin Iaru sau Ioan Groşan sunt doar câteva dintre numele care au făcut istorie la cenaclul legendar condus de Nicolae Manolescu.

Cenaclul de Luni, a fost rampa de lansare pentru Generaţia 80, care a făcut istorie în literatura românească: Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ioan Bogdan Lefter, Ion Groşan, Alexandru Muşina sunt doar câteva dintre numele importante care au înflorit sub îndrumarea lui Nicolae Manolescu. Poetul şi criticul de teatru Doru Mareş (foto), secretar al Cenaclului de Luni, îşi aminteşte de această oază de libertate din deşertul comunist.

EVZ: În seara de 3 martie 1977, cu o zi înainte de cutremurul devastator, s-au adunat câţiva rebeli să-şi citească scrierile, în prezenţa criticului literar Nicolae Manolescu. A fost prima întâlnire a ceea ce se va numi Cenaclul de Luni. Împreună cu Radu Călin Cristea aţi fost iniţiatorul, spune istoria. Care e povestea acestui început?


Doru Mareş:
 Ca în orice legendă, e şi aici un sîmbure de adevăr. Sigur e că Radu Călin Cristea şi Călin Vlasie se aflau acolo. Personal, făceam pe soldatul la vânători de munte, la Câmpulung Muscel (alături de Liviu Papadima, pe de o parte, de Tompa Gabor, Victor Ioan Frunză, Adi Carauleanu, Andrei Mihalache, Marcel Anghel ş.a., pe de alta). M-am alăturat grupului de la, probabil, a doua şedinţă, adică din toamnă, după ce am terminat de cules studenţeşte strugurii patriei la Cochirleni (şi lăzile de Covagin (absolut autentic – o marcă de gin fabricată în Covasna, de unde uluitorul nume – n.r.) uitate în MAT-ul de la Rasova, acelaşi judeţ dobrogean). A fost aşa, un suflu al vremii, o dorinţă de a face un cenaclu mai de Doamne-ajută (era vremea când tot colhozul şi tot cvartalu- avea poeţii lui care sclipeau hăt, pînă la colţul uliţei/ aleii), fără a fi fost cineva conştient de ce avea să iasă.

Care era atmosfera întâlnirilor care s-au ţinut la Universitate, dar şi la Clubul CFR de pe Calea Griviţei? 
La Clubul CFR nu mai era (măcar ca titulatură) Cenaclul de Luni. După Universitate, la vreo jumătate de an, ne-am mutat la Casa Studenţilor, unde am rămas până la sfârşit. Atmosfera era una liberă, muşcătoare, dar extrem de prietenoasă. Cert e că, în linie junimistă, ziceam noi (cred că aşa şi era), cel mai abitir se exersa simţul critic. Nu cred să fi scăpat cineva. Sigur, nu îţi pica bine, dar simţeai rostul şi, mai ales, fair-playul. Nu prea îmi amintesc excese de laudă, în schimb exploda ironia, ieşeai jumulit de toţi fulgii dacă citeai ceva prea de tot naşpa, dar critica era una veselă, totuşi, căci ridendo…


Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Mariana Marin și Alexandru Mușina, cinci dintre vârfurile Generației 80

Unii s-au opus făţiş…

În ce fel erau toate astea periculoase pentru regim? 
Faptul că până la urmă Cenaclul a fost „ras” dovedeşte că era periculos. Nu era „pe linie”, evident, nu avea nimic de împărţit cu politica partidului comunist, ba chiar mirosea a „americanizare”. Nu era Cenaclul lui Păunescu, unde insul punea toată sala să urle „eu cânt conducătorul care-a ştiut şi ştie” etc. Ba la din contră, monşer! Nu a fost însă o instituţie a dizidenţei, cel puţin nu pe faţă, deşi poeţi precum Mariana Marin ori Liviu Ioan Stoiciu s-au opus direct şi fără ambiguitate regimului politic.

Cenalul a fost desfiinţat din ordin de partid după şapte ani de existenţă. Ar mai fi durat? 
Probabil, da. Nici modelul Junimii nu a răposat după ce bună parte dintre membri au luat drumul Bucureştiului ori pur şi simplu li s-a dus juna necesitate de a clama în grup. Trucul de desfiinţare a fost unul abil: trebuia ca nu ştiu ce procent dintre membri să fie studenţi. Evident, grupul deja prea extins încurca socotelile unui regim care mai avea de respirat vreo şase ani de zile. Poate, în reacţiile publice din prezent nu se mai citeşte ce ne unea pe atunci, nu se mai întrevede o eventuală continuitate. Unii chiar s-au dezis. Mi se pare stupid: a fost pielea în care ne-am trăit tinereţea şi începuturile, drept pentru care cred că merită ceva mai mult (auto) respect…

A fost Cenaclul de Luni o poveste cu Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene care tânjesc după libertate? 
A fost o poveste cu oameni normali şi aproape liberi. Bine, nu pe stradă, era doar vremea distihului „Prin tufişuri şi cotloane, miliţienii cu bastoane”. Şi, pe cale de consecinţă, a celuilalt: „Cine bate noaptea la fereastra ta, e Secoritatea, nu te speria”. Era şi la Cenaclul de Luni aceeaşi limită schizofrenă a întregii societăţi: eşti liber, dar aibi de grijă să nu calci tovarăşii pe coadă. Şi aveau, bre, o coadă sensibilă (nimic freudian aici)… Cum să zic: nu tânjeam după libertate, fiindcă, în cadrul grupului, citindu- ne textele eram complet liberi. Gheorghe Iova a venit la un moment dat cu o proză care se chema „Reserré”, încuiat de două ori, strâns cu asupra de măsură, cum ar veni, dar şi sigla de atunci a României (RSR). Ne interesau, însă (dacă nu cumva, inconştient, ştiam că e mai „sănătos” aşa), estetica şi tehnicile ei (chiar dacă Florin Iaru scosese deja poezia în stradă), fără a introduce estetica în inventar, cel puţin nu ca artă poetică. Opinia mea e că latura asta nu ar prea fi de laudă, dar aşa au mers lucrurile. Altfel, complotam destui prin ungherele noastre. Acum, dacă tot am ajuns de basm (sintagma nu e în toate accepţiunile „de bine”, ştiu), om fi fost şi Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. În orice caz, am fost tineri şi nu ne-am jucat cu chestia asta!

Citiţi mai mult: „Cenaclul de luni”, alternativa subversivă la „Cenaclul Flacăra” – Cultură > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1049663.html#ixzz2aOQz6vyf
EVZ.ro

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 Comments »

Muhammad Ali

Posted by Arca lui Goe pe iulie 29, 2013

Muhammad Ali (n. 17 ianuarie 1942), născut sub numele Cassius Marcellus Clay, Jr. în orașul Louisville, statul KentuckySUA, este un fost campion mondial de box. În anul 1974 este ales Sportivul anului din SUA, iar în 1999, Ali a fost desemnat „Sportivul secolului” de revista americană „Sports Illustrated„. El este considerat cel mai mare campion de box la categoria grea precum și unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor. Înca de la începutul carierei profesioniste el iși spunea ca fiind The Greatest și ca printr-un miracol, chiar s-a adeverit.

A fost numit după tatăl său, Cassius Marcellus Clay, Sr. Și-a schimbat numele în anul 1964, când s-a convertit la IslamSunnism a islamismului.

Despre viața și cariera lui s-au făcut filme, iar el însuși a fost distribuit ca actor în câteva pelicule.[1]

Iata de ce:

Posted in Aliorum Textuum | 20 Comments »

Dan de la Slatina – Urca oile la munte

Posted by Arca lui Goe pe iulie 28, 2013

Posted in Aliorum Textuum | 8 Comments »

A fost sau n-a fost comunism in Romania?

Posted by Arca lui Goe pe iulie 27, 2013

Pornind de la ideea filmului „A fost sau n-a fost” din 2006, in regia lui Corneliu Porumboiu, in care personajele dintr-un mic orasel dezbat asupra Revolutiei din 1989, daca a avut sau nu loc si in urbea lor, adopt aceasta intrebare asupra comunismului din Romania.

A fost sau n-a fost comunism in Romania? A fost sau n-a fost comunism oriunde in lume? Rusia, China, Cuba? Dupa parerea oamenilor in China este in continuare comunism. Asa sa fie?

Larga majoritatea a oamenilor vorbeste despre comunism fara sa aiba notiuni despre marxism, leninism, stalinism, trotkism sau maoism. Vorbesc sa se afle in treaba, vorbesc afectiv despre rude si prieteni anchetati si batuti de Securitate. Vorbesc despre cozile de la paine, despre lipsa alimentelor, despre saracie, despre ghinionul de a te fi nascut in estul Europei.

Intotdeauna cand cineva spune ca era rau in comunism ofera ca argumente Securitatea si lipsa de alimente, oferite cu ratia pe cartele personalizate, cat si lipsa de libertate per total. Atunci cand o persoana nostalgica dupa acele vremuri rememoreaza anii spune ca era bine ca statul iti oferea o casa si un loc de munca, nu aveai grija zilei de maine din acest punct de vedere.

„Somnul ratiunii naste monstrii”

Este considerat, de obicei, de bun simt sa nu vorbesti despre ce nu stii, lucru universal aplicabil. Ei bine, in problema asa zisului comunism din Romania toata lumea deschide gura fara sa gandeasca.

„A fost dom’le, cum sa nu fie. Pai, cozile, carucioarele cu sifon. Dictatura, Ceausescu, colectivizarea, Securitatea. Ce, doar n-o fi prost sa spui ca n-a fost?”, spun oamenii.

Dar oamenii acestia n-au idee despre ce semnifica comunismul original, punctez original. Asa de la tatii lui, cum a fost elaborat de Marx si Engels. Este oarecum ironic ca doi germani au dat nastere teoriei comuniste, iar ea fost adoptata de Rusia. Ironic in contextul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

In orice caz, cum spunea Descartes, somnul ratiunii naste monstri. Cand se vorbeste despre comunism, ratiunea ia o mica pauza si afectivul preia fraul, lasand individul sa rosteasca doar inexactitati, cel putin spus.

„De ce a/n-a fost comunism in Romania”

Mai bine zis, de ce a fost foarte putin comunism in Romania. Locuintele si locurile de munca, egalitatea intre moguli si omul muncitor de rand, acestea au fost principii prezente in teoria marxisto-comunista.

Securitatea, saracia, cozile nu au nicio baza in comunism. Marx si Engels nu au scris niciodata in „Manifestul Comunist” ceva de vreo politie secreta, iar saracia din Romania nu a fost creata nici de colectivizare si nici de comunism per total.
A fost opera lui Ceausescu, care a hotarat sa nu mai contracteze niciun credit extern si sa plateasca datoria acumulata de Romania, care ajunsese la o valoare destul de mare. In acest sens, o mare parte din productia alimentara a tarii nu a mai ajuns la populatie, ci la creditori.

Luand aceste argumente in calcul, ar fi mai potrivit ca referinta la cea perioada sa o numim „Ceausism”, ci nu comunism. Exact la fel cum sunt denumite celelalte derivatii de marxism, respectiv Leninism, Stalinism sau Maoism.

Comunismul le include pe toate, ca sistem economico-politic, insa tot ce a pornit din doctrina marxista originala a fost denaturat de oameni, de dictatori. De aceea, sistemele politice instalate de ei le-au purtat numele. Pentru ca nu au aplicat marxismul pur. Lenin, Stalin, Mao si Ceausescu au preluat anumite elemente si au completat cu ce au dorit ei.

Asa cum in Romania a aparut Securitatea, idee absenta in marxism. Oamenii dau vina pe sistemul politic, pe teoria marxismului, cand de vina este un singur om, Ceausescu. El a infiintat Securitatea, el a saracit populatia. De vina nu este sistemul politic, ci omul din fruntea lui. Marxismul ramane o utopie, un sistem care cere un grad al moralitatii mult prea ridicat pentru actuala stare a umanitatii. Marxismul este teoria politica cu cel mai inalt grad de egalitate, moralitate si corectitudine.

Bineinteles, are si el anumite probleme. Cum ar fi colectivizarea, care nu trebuie facuta cu forta. De asta ofer argumentul moralitatii, oamenii nu sunt capabili de marxism. Marxismul inseamna sa dai de la tine sa ajuti pe altul. Oamenii care ofera bani celor neajutorati comit acte marxiste, poate ar trebui spanzurati, in opinia unor fanatici politici. De ce spun ca sunt tendinte marxiste? Pentru ca asta este ideologia! Capitalismul este un sistem bazat pe profit, iar ajutorul acordat unei alte persoane nu este profitabil, ci mai degraba pierdere. Aici vorbim strict in termeni lumesti, sa nu amestecam spiritualul.

Asa ca traind in epoca capitalismului, oamenii tot au tendinte marxiste, chit ca nu sunt constienti de acest lucru. Cat despre mine, as renunta cu drag la posibilitatea de a-mi lua un Mercedes si m-as multumi cu un Ford. Diferenta de bani sa mearga catre cei neajutorati. Sistemul politic, poate nici capitalismul, nu sunt in definitiv problematice. Problematici sunt oamenii, mai ales cei necititi care doar vorbesc sa se afle-n treaba. Daca vreti sa aveti pareri pertinente, nu doar „cliseuri auzite” atunci cititi teoria marxista si comparati cu cea a fost in Romania, Rusia, China sau chiar Cuba. – Sursa: Ziare – Silviu Reut

UPDATE:

Dan Ghenea spus

iulie 27, 2013 la 11:49 pm 

 E o mare pacaleala povestea asta cu comunismul “adevarat”. Comunismul a fost, chiar si in teorie, o utopie. Adica urma sa inceapa atunci cand … proprietatea privata, statul, politia, omul egoist ar fi disparut, facand loc unei lumi noi si unui om nou.

Dar utopiile pot fi, si au fost, cel mai desea, ucigatoare.

Lasand amabilitatile la o parte:
“[Romanii sunt] un popor fara istorie……destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale……[ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei si [vor ] ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national ,la fel cum propria lor existenta ,in general,reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice……Disparitia [lor] de pe fata pamantului ar fi un pas inainte.”
Frederich Engels, Neue Rheinische Zeitung,ianuarie 1848

Suna a instigare la genocid, nu vi se pare? Comunismul “pur” nu a existat niciodata. Ura face parte integranta din teoria comunista.

Posted in Aliorum Textuum | 27 Comments »

Peisaj postapocaliptic cu presă şi proşti

Posted by Arca lui Goe pe iulie 25, 2013

Am reluat articolul de mai jos din motivele generice obisnuite acestui gen de „plagiat” (mentionate in descrierea categoriei Aliorum Textuum) dar si din cateva „ratiuni” speciale:

  • Are un titlu extrem de dragut, sugestiv…
  • Este „on topic” cu „menirea proiectata” a Arcei lui Goe – protejarea si promovarea generica (sic) a libertatii de exprimare in cazuri particulare – Intelegeream Conservarea si Salvarea Razboiului prin esantionare.
  • Descrie fix aceleasi mecanisme care se produc la scara mai mica in HUVACA – o caricatura mica a presei dân realitate… care este o caricatura mai mare…

Am citit ultimul raport anual al ActiveWatch despre libertatea presei în România, cu obişnuitul scrîşnet de dinţi: recensămîntul abuzurilor rămîne, în mare, constant, de la an la an, tematica se schimbă. În plus, îmi dau seama că, treptat, domeniul rămîne fără obiectul muncii: nu prea mai avem presă. Peste ziarele care încă mai apar, poţi trece lejer în cinci minute, fără să ai senzaţia că pierzi ceva important. Televiziunile de ştiri fac trafic de vizibilitate şi influenţă şi nimic mai mult – nu mai am televizor şi mă consider mult mai bine informat decît în perioada în care aveam, iar cînd mai urmăresc cîteva talk-show-uri pe site-urile acestor televiziuni, rămîn cu o stare de profundă jenă. Deci mă uit cu drag la colegii de la ActiveWatch (sau Centrul pentru Jurnalism Independent) – cîtă vreme presa bubuia de investiţii, pînă în 2008, păreau singurii care se mai gîndesc la reguli şi la starea industriei ca atare. Acum, cînd presa a falimentat economic, tot ei par a fi singurii care se mai gîndesc la reguli şi la starea industriei ca atare. E ca şi cum Don Quijote umblă vioi şi se ceartă cu balaurii, într-un peisaj post-război nuclear. Nu vreau, deci, să repet şi aici chestiunile grave, dramatice şi cu adevărat apocaliptice care compun cadavrul defunctei prese din România. Vă propun să ne amuzăm. Cînd citesc rapoartele astea – care pun cap la cap cazurile care ajung la ActiveWatch –, mereu descopăr şi latura absurd prostească a problemei. Există ceva dintr-un film cu Stan şi Bran, în plăcerea unora de a-i cenzura pe alţii. Stilul este uneori atît de grosier, încît nu te poţi gîndi că oamenii ăia chiar fac asta la modul serios. Adică te întrebi: asta e pe bune? Există ceva dubii, aşa cum o bătaie cu frişcă în Stan şi Bran nu pare cu adevărat o luptă de stradă.

Să citim şi aşa raportul ActiveWatch: „La începutul lunii iulie, jurnalistul Agerpres Claudiu Zamfir, acreditat la Guvern, a trimis un set de întrebări la Biroul de Presă al Palatului Victoria, către Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvînt al Executivului, şi către Anca Alexandrescu, şeful departamentului de comunicare al instituţiei. Claudiu Zamfir solicita informaţii despre salariul generalului Wesley Clark, fost comandant NATO şi proaspăt instaurat în funcţia de consilier onorific pe securitate şi economie al lui Victor Ponta. Clark este membru în conducerea unei companii petroliere care are operaţiuni în domeniul gazelor de şist în Polonia. La cîteva ore de la trimiterea întrebărilor pe e-mail, şefii jurnalistului l-au anunţat că nu se mai ocupă de Guvern. Alte surse din interiorul Agerpres au declarat atunci, pentru România liberă, că superiorii au menţionat drept motiv e-mail-ul trimis de jurnalist.“ (p. 15) Avem, deci, un jurnalist de la agenţia de presă de stat, dat la o parte pentru o întrebare despre cît cîştigă un consilier al lui Victor Ponta. Şi aş paria că s-a făcut la modul: Andrei Zaharescu şi/sau Anca Alexandrescu primesc cererea şi se gîndesc dacă să răspundă sau nu. Băi, stai aşa, că ăsta e de la Agerpres, ăştia nu sînt ai noştri? Ia, sună, bă, la şeful lui!

După ce de ani de zile se cere depolitizarea Agerpres, în februarie 2013, s-a rezolvat: Ponta l-a numit acolo director pe Alex Giboi, şeful biroului de presă al PSD. Aşa, direct, pe faţă, fără subtilităţi: luăm omul direct de la biroul nostru de presă şi îl punem la agenţia de ştiri. Aşa cum, pe vremuri, l-au luat pe Alexandru Sassu de la biroul de presă PSD şi l-au pus şef la TVR. Am tot mai mult impresia că Ponta repetă modelul Năstase, în relaţia cu presa, model pe care l-aş numi pupă-i în bot şi ia-le tot! Traian Băsescu a fost un mare inamic al presei, dar a fost unul deschis. A băgat presa printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale. Cu Băsescu ştii cam care e faza. Are stilul unui marinar care agaţă fete în port: dacă nu te culci cu el, te face curvă în gură mare; dacă te culci cu el, te tratează iremediabil drept curvă. Năstase şi Ponta sînt, însă, băieţi finuţi. Vedeţi interviul lui Ponta la HARDTalk de la BBC – întrebat despre faptul că aliaţi de guvernare folosesc presa drept baros contra adversarilor, Ponta a răspuns mieros: „În România, presa este liberă şi ţinem foarte mult la asta.“ Simpatica englezoaică care îl intervieva nu şi-ar imagina că un prim-ministru poate sta într-un studio de televiziune, în timp ce se foloseşte limbaj suburban la adresa unor instituţii, aşa cum stătea Ponta în studioul de la Antena 3. Şi tot zicînd, aşa, mieros, cum ţine el la libertatea presei, Ponta o controlează încet-încet, prin numiri ca cea de la Agerpres, cooptîndu-i patronii de televiziuni etc. Spre deseobire de bruta de Băsescu, Ponta şi Năstase au aerul că fac curte unei prinţese, pentru ca apoi să o umple de sifilis şi să zică la toţi în sat că aia e o sifilitică. Eu zic să fim atenţi la Anca Alexandrescu – mai sus-pomenită –, probabil ea va juca rolul de „Dorina lui Năstase“, despre care vă ziceam acum două săptămîni.

Dar să continuăm cu cazurile de Stan şi Bran. „Pe 14 noiembrie, o echipă a Poliţiei Locale a sectorului 3 şi un reprezentant al Inspectoratului în Construcţii sector 3 au demolat abuziv un panou stradal care milita împotriva exploatării miniere cu cianură de la Roşia Montană. Afişul făcea parte dintr-o campanie a organizaţiei nonguvernamentale Alburnus Maior, împreună cu agenţia de publicitate Papaya Advertising. Mesajul panoului era adresat premierului României: «Cetăţene Victor Ponta, o iei în căsătorie pe dra Cianură?», «Sînt întrebări la care se răspunde cu DA sau NU. Electoratul aşteaptă răspunsul pînă pe 9 decembrie, ora 7.» Panoul trimitea la site-ul rosiamontana.net, care informează şi colectează adeziuni publice împotriva exploatărilor miniere cu cianuri pe teritoriul României. Reprezentanţii campaniei au spus că nimeni nu a primit nici un document scris privind motivele demontării. Dorina Iordache, reprezentantul Inspectoratului în Construcţii sector 3, a declarat că această decizie ar fi aparţinut primarului de sector, Robert Negoiţă.“ (p. 16) Cu alte cuvinte, în spaţiul public se pot afişa numai mesajele care plac domnului primar. Acelaşi Negoiţă umple sistematic sectorul 3 de panouri publicitare cu propria sa faţă. Tipul are aerul că îşi construieşte Coreea lui de Nord, în sectorul 3 al Bucureştiului.

Cel mai delicios dintre aceşti oameni mici, cu suflet de cenzor, care nu se poate abţine, este Ion Stavre. Cum adică care Stavre? Cel din exemplul cu clipul electoral al Partidului Popular Maghiar din Transilvania. TVR decide cu de la sine putere că mesajul PPMT (autonomie pentru Transilvania) este ilegal, deci interzice clipul. În cuvintele lui Ion Stavre, de la TVR: „Ca urmare a legislaţiei în vigoare, spotul trimis spre difuzare de Partidul Popular Maghiar din Transilvania studiourilor regionale ale SRTv din Timişoara şi Cluj-Napoca a fost supus unei analize de conţinut (metodă de cercetare media care se predă în primii doi ani de facultate la jurnalism). (…) În consecinţă, PPMT este rugat să modifice conţinutul spotului pentru a fi în acord cu prevederile legale. Decizia SRTv poate fi contestată la CNA, autoritatea care a emis Decizia nr. 738 din 1 noiembrie 2012.“ (p. 18) Observaţi aura de inteligenţă pe care şi-o construieşte Ion Stavre: în urma unui demers ştiinţific pe care l-a învăţat la facultate, i-a rezultat că e ilegal ce zice partidul maghiar. Dacă nu vă convine, contestaţi la CNA. Întrebat de ActiveWatch, preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a afirmat că „CNA nu are competenţă legală pentru a se pronunţa cu privire la decizia luată de TVR în cazul spotului respectiv.“ Cu alte cuvinte, nu se poate face nimic; dacă Stavre de la TVR zice că dai un mesaj ilegal, gata, s-a terminat.

Iar Stavre de la TVR zice că eşti ilegal cînd vor muşchii lui şi mai face şi pe deşteptul cu analiza lui de conţinut. Eu, de pildă, făcînd analiză de conţinut la cele cîteva fraze semnate de el, îmi rezultă – ştiinţific – că Stavre e un prost sinistru. Dar, totuşi, Stavre e acolo şi dă drumul pe postul public numai mesajelor electorale care nu îl deranjează. Şi – veţi zice – de ce fac caz din situaţii mici. Nu sînt mici. Aici e problema: eu nu vreau să trăiesc într-o ţară în care micul primar Kim de la sectorul 3 decide ce se afişează,  în care Băsescu tratează relaţia cu presa ca pe o vizită vînjoasă la bordel, în care Ponta pupă presa pe bot şi o lucrează pe la spate, şi în care Stavre are butonul cu clipuri electorale. Toate astea sînt legate între ele. Şi de-asta mai e, încă, util să te baţi pentru libertatea presei, chiar şi pentru libertatea cadavrului presei. Pentru ca măcar aşa, o dată pe an, să le fie puţină ruşine ăstora! – Sursa: Dileama Veche

facebook.com/Cristian.Ghinea.

Posted in Aliorum Textuum, Dilema Plus - Dilema Minus | Etichetat: , , , | 14 Comments »

Ricky Gervais – Hitler and Friedrich Nietzsche

Posted by Arca lui Goe pe iulie 24, 2013

Posted in Aliorum Textuum, Bancul zilei | 26 Comments »

Ateismul poate face lumea mai buna sau este o plaga a societatii?

Posted by Arca lui Goe pe iulie 24, 2013

Ateismul a luat amploare, atat in Europa, dar si in Statele Unite. Omul religios incearca sa ramana cat mai mult intr-un univers sacru, pe cand omul lipsit de sentiment religios traieste intr-o lume desacralizata, spunea Mircea Eliade, in cartea sa „Sacrul si profanul”. Plecand de la aceasta constatare, se pune intrebarea: ateul poate sa aduca o contributie societatii sau din contra, poate sa produca mai mult rau?

Ateismul nu este doar o convingere, care neaga credinta religioasa, ci este un vlastar al unei miscari sociale, care intentioneaza sa darame structurile sociale, ce s-au perpetuat pe nedrept, scrie AlterNet.

Asa cum organizatiile feministe sunt impotriva patriarhatului, activistii pentru pace lupta impotriva ideologiei razboiului, militantii pentru drepturile omului cer desfiintarea traditiilor rasiste, ateii se ridica si spun ca rasa umana trebuie sa evolueze dincolo de religie.

Se da vina pe dreptul religios de a impinge ateii intr-o noua directie, una mai mult politica. Multi atei care cred ca au gasit dovezi impotriva lui Dumnezeu sunt atrasi de ateism, ca de o arma impotriva amenintarii religioase la libertate si libera exprimare.

Chiar daca exista multi oameni cu convingeri religioase liberale, diferenta dintre credinciosi si ateisti este aceeasi ca intre conservatori si progresisti.

Liberalismul este inradacinat in traditia umana si sustine ca societatea si guvernul au ca prioritati nevoile si dorintele umane, folosind instrumente rationale fata de aceste scopuri.

Conservatorismul valorifica ierarhia si traditia si respinge rationamentul bazat pe dovezi, in favoarea argumentelor propuse de autoritati.

In ciuda miscarii ateiste, care pune accent pe dovezi impotriva puterilor supranaturale, multi, daca nu cei mai multi oameni, care se alatura miscarii ateiste, au trecut la ateism deoarece ei au fost intrebati despre alte credinte si traditii.

Legaturile dintre ateism si progresism au facut ca ateii sa fie sustinatori ai drepturilor homosexualilor si a libertatii sexuale. Cercetari recente au aratat ca cei care si-au pierdut credinta si au devenit atei, si-au imbunatatit viata sexuala.

Ateii sunt limitati doar de imaginatia noastra, punandu-se in prim-plan lipsa lor de credinta, intr-o lume a oamenilor religiosi, care scot in evidenta credinta lor, in vazul tuturor. – Sursa ZIARE – George Titus Albulescu.

Posted in Aliorum Textuum | 4 Comments »

Ateii nu se pot mantui ?!?

Posted by Arca lui Goe pe iulie 22, 2013

Vaticanul clarifica spusele Papei: Ateii nu se pot mantui. Si totusi…

La scurt timp dupa ce Papa Francisc a afirmat ca si ateii care fac fapte bune se pot mantui, un comunicat al Vaticanului a incercat sa clarifice spusele Suveranului Pontif.

La doar o zi dupa ce Papa a rostit controversatele cuvinte, un purtator de cuvant al Vaticanului, parintele Thomas Rosica, a emis un comunicat de presa in care citeaza o parte a Catehismului Bisericii Catolice, in care se arata ca cei care resping invataturile lui Iisus nu se pot mantui, scrie Huffington Post.

„Orice mantuire vine de la Hristos, Capul, prin Biserica, ce ii este trupul. Deci nu poate fi salvat cel care, stiind ca Biserica, fondata de Hristos, este necesara pentru mantuire, refuza sa intre in ea sau sa ramana in ea”, scrie Rosica.

Rosica nuanteaza totusi, spunand ca nu este imposibil ca ateii sa fie intr-un final mantuiti de Hristos.

„Respingerea crestinismului nu inseamna o respingere a lui Hristos. Nu putem spune niciodata cu precizie ca un non-crestin care a respins crestinismul… mai urmeaza calea temporara creata pentru mantuirea sa, care il duce la intalnirea cu Dumnezeu”, a spus Rosica.

Papa Francisc spusese ca toata lumea, „chiar si ateii”, au fost mantuiti prin sangele lui Hristos.

„Daca noi, fiecare, ne facem partea, daca facem bine celorlalti, daca ne intalnim acolo, facand bine, si incet, incet, putin cu putin, vom ajunge la acea intalnire. Trebuie sa ne intalnim unul cu altul facand bine. ‘Dar nu cred, parinte, sunt ateu!’ Dar fa bine: ne vom intalni acolo”, a spus Francisc.

Posted in Aliorum Textuum | 55 Comments »

Sfantul Ilie Tesviteanul, proorocul din carul in flacari

Posted by Arca lui Goe pe iulie 20, 2013

Sursa: Ziare.com

SfIlieIstoria crestina il situeaza pe Ilie, cel nascut la Tesva (tinutul Galaad), in secolul al IX-lea i.H., in vremea regelui Ahab al Samariei.

Numele sau vine din ebraicul Eliyahu, care inseamna „Dumnezeul meu este Yah(ve)”. Ilie este considerat drept al doilea profet dupa Moise. Desi capitolele 17-20 ale Cartii a treia a regilor sunt dedicate in intregime lui Ilie, nu exista referinte istorice la adresa proorocului.

Vechiul Testament spune ca regele Ahab, impins de sotia sa pagana Izabela, a inceput prigoana impotriva evreilor care credeau in Dumnezeu Unicul, si a trecut la idolatrizarea zeului Baal.

Dupa ce zeci de prooroci (preoti, prevestitori) adepti ai lui Yahve au fugit ori s-au ascuns prin pesteri, Ilie a ramas singurul opozant fatis al idolatriei si al regelui.

In cele din urma, la sugestia lui Dumnezeu, a fost nevoit si el sa fuga, dar nu inainte de a prooroci (prezice) ca peste Samaria se va asterne seceta dupa voia sa: „in acesti ani nu va fi nici roua, nici ploaie, decat numai cand voi zice eu!”

Vaduva din Sarepta Sidonului

La un moment dat, Dumnezeu i s-a aratat din nou lui Ilie si i-a spus sa se intoarca acasa si ca il va hrani o vaduva. Femeia, intalnita pe drum, a ascultat porunca lui Ilie si, desi mai avea doar putina faina si cativa stropi de ulei, i-a facut proorocului o paine. Dupa aceea a mai facut paine si pentru ea si fiul ei, pentru ca vasul de faina si ulcica de ulei nu s-au mai golit pana la venirea ploii.

Atunci cand fiul vaduvei a murit, Ilie l-a dus in camera lui si a strigat la Dumnezeu „sa se intoarca sufletul acestui copil in el!” iar copilul, dupa ce Ilie a suflat peste el de trei ori, a inviat.

Meciul Baal vs. Yahve

Intors in capitala Regatului de Nord, Ilie i-a cerut regelui Ahab sa adune toti preotii lui Baal si ai zeitei Astarte si sa organizeze o intrecere: care zeu este mai puternic. La „competitia” organizata pe muntele Carmel au participat 850 de preoti pagani de o parte si Ilie de cealalta. Un public numeros a fost adunat din tot regatul.

Au fost taiati doi vitei si pusi pe ruguri diferite. De dimineata pana dupa pranz, preotii pagani si-au invocat zeii sa aprinda focul, dar nu au reusit. In schimb, Yahve l-a ascultat pe Ilie si a dat foc rugului.

Ca urmare, Yahve a fost declarat Dumnezeul adevarat, iar cei 850 de preoti au fost ucisi de popor; insusi Ilie a participat la masacru: „s-a dus Ilie la paraul Chisonului si i-a junghiat acolo.” La capatul masacrului, a venit si ploaia chemata de Ilie, dupa peste trei ani de seceta.

Muntele Horeb

Regina Izabela s-a suparat foarte tare din cauza uciderii preotilor ei si a promis moartea lui Ilie. De frica, profetul a fugit in pustiu, a fost hranit prin minuni si, dupa 40 de zile, a ajuns pe muntele Horeb – locul unde Moise a primit cele 10 porunci.

Dumnezeu i-a grait din nou si i-a spus sa nu se teama de furtuna, de cutremurul si de incendiul care vor urma. Dupa trecerea stihiilor, Yahve i-a spus lui Ilie sa se intoarca acasa prin Damasc, unde sa-l unga rege pe Hazael, in tara lui Israel sa-l puna rege pe Jehu si sa-si lase urmas pe ucenicul sau Elisei.

Via lui Nabot

Regele Ahab i-a cerut vecinului sau Nabot sa-i vanda via, caci dorea sa-si faca o gradina langa palat. Nabot il refuza, spunand ca nu-si instraineaza mostenirea. Infuriata de refuz, regina Izabela pune la cale un proces cu martori mincinosi si obtine uciderea cu pietre a vecinului Nabot. Dupa aceea ii spune regelui sa se duca sa-si ia in primire via. Ahab se intalneste pe drum cu profetul Ilie, care il blestema sa-l manance cainii ca pe Nabot, pe el si pe intreg neamul sau, pentru ca a incalcat poruncile lui Dumnezeu.

Ahab se caieste de fapta reginei, se imbraca in haine de sac, posteste si umbla trist, iar Dumnezeu ii spune lui Ilie ca-l cruta pe rege, dar blestemul se va abate asupra printului.

Incendierea ostasilor

In urma unei cazaturi, regele Ahazia, urmasul lui Ahab la tron, se imbolnaveste si cade la pat. Ahazia isi trimite oamenii sa intrebe profetii daca sa se roage lui Baal ca sa se faca bine. Ajunsi la Ilie, acesta le spune ca, apeland la „serviciile” lui Baal, regele va muri.

Regele trimite 51 de oameni sa puna mana pe Ilie, dar acesta ii cere lui Dumnezeu sa ii nimiceasca cu foc; Yahve il asculta. Faza se repeta cu alti 51 de soldati. In fine, o a treia companie este crutata de foc pentru ca ii vorbise lui Ilie frumos si politicos.

Pentru ca nu l-a ascultat pe profet, regele Ahazia moare.

Inaltarea la cer

Pe cand Ilie colinda tinuturile israeliene impreuna cu ucenicul sau Elisei, a trebuit sa treaca apa Iordanului. Ilie si-a luat mantaua, a facut-o sul, a lovit cu ea raul iar apele s-au despartit si i-au lasat sa treaca.

Elisei stia ca Ilie va fi luat la Dumnezeu (fara sa mai treaca prin moarte). Ucenicul i-a cerut proorocului „indoita masura din duhul tau!” Ilie i-a raspuns ca, daca va vedea momentul inaltarii la ceruri, cererea ii va fi satisfacuta.

„Pe cand mergeau ei vorbind, iata ca un car de foc si niste cai de foc i-au despartit pe unul de altul si Ilie s-a inaltat la cer intr-un vartej de vant.” Mantia „fermecata” i-a ramas lui Elisei, care a faptuit si el minuni – semn ca duhul trecuse la el.

Sfantul Mare Prooroc Ilie la romani

Praznicul sf. Ilie este randuit pe 20 iulie, in miezul verii, in sezonul furtunilor. Despre prooroc se spune ca umbla pe cer in carul cu roti din flacari tras de cai albi de nori.

Este patronul ploii, al tunetelor si al fulgerelor si, in caz de seceta, lui i se inalta rugi de ploaie. Peste 120.000 de romani ii poarta numele.

Posted in Aliorum Textuum | 38 Comments »

Ghirlanda

Posted by Arca lui Goe pe iulie 16, 2013

Te iubesc atât de frumos şi înalt,
Am uitat cine sunt, cum mă cheamă şi ce caut aici,
Am uitat tot ce-am ştiut,
Ce-am trăit mai ‘nainte.
Sunt de-o dată cu primul cuvânt pe care l-ai spus.
Cu o putere de neîngăduit
Am pornit cu herg…

…citeste mai departe…

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: | 27 Comments »

Metoda operationala – Transformata Laplace. Lectia hudsonboviţeană

Posted by Arca lui Goe pe iulie 13, 2013

Tema de cas(t)ă: Sa se calculeze functia imagine inversa si imaginea original pentru transpusa operationala transatlantica expusa mai jos.

Intamplari la scara mai mica petrecute la case mai mari:

* * *

Jersey City, un orăşel de aproape 300 000 de locuitori, despărţit de New York doar de râul Hudson, s-a schimbat radical în ultimii ani. Totul s-a petrecut datorită şi o dată cu mutarea a numeroşi profesionişti care lucrau în zona de vest a Manhattan-ului şi care au ales Jersey City pentru chiriile rezonabile. Banii şi gusturile lor au atras rapid investiţii în proiecte rezidenţiale moderne, în restaurante şi baruri hip, în magazine de lux.

Problemele au apărut la joncţiunea dintre spaţiul privat şi cel public. Tot ce putea fi rezolvat cu investiţiile antreprenorilor a fost rezolvat. Oriunde a existat oportunitatea de a face profit de pe urma nevoilor şi dorinţelor noului val de ”imigranţi” veniţi de peste râu lucrurile au mers perfect. Oraşul nu se schimba aproape deloc, însă, în zonele unde responsabilitatea modernizării revenea administraţiei – drumuri, parcuri, spaţii publice, servicii utilitare, ordine publică.

Foarte rapid, Jersey City a devenit un oraş al contrastelor tipice ţărilor în curs de dezvoltare. În geamurile clădirilor de sticlă şi în vitrinele buticurilor se reflecta din ce în ce mai puternic imaginea unei comunităţi polarizate, cu o rată alarmantă a criminalităţii, gospodărită prost de o elită incompetentă şi coruptă.

Motivele pentru care toate serviciile publice mergeau prost? Le intuiţi deja, sunt universale. Oraşul era condus de un amestec toxic de politicieni şi mafioţi, care promova mai degrabă funcţionari obsedaţi să ia mită de la afaceriştii care primeau contracte publice.

Gravitatea situaţiei a devenit evidentă în 2009. Nu mai puţin de 44 de persoane au fost arestate pentru acuzaţii care mergeau de la organizarea unei reţele de trafic de rinichi proveniţi din Europa de Est, la fraude bancare şi la colectarea de mită de la dezvoltatorii imobiliari pentru finanţarea campaniei electorale a primarului. Printre cei acuzaţi şi condamnaţi ulterior – viceprimarul din Jersey City, preşedintele Consiliului Local, un consilier şi şeful autorităţii locative a oraşului.

Rechizitoriul procurorilor a scos la iveală o cultură politică şi admininstrativă copiată la indigo după scenariul filmului ”Atlantic City” – poate cel mai faimos oraş din statul New Jersey. Mii de documente, mărturii şi conversaţii înregistrate cu camera ascunsă au şocat America. Rezultatele operaţiunii ”Bid Rig”, cum a fost supranumită, s-au adăugat câtorva sute de condamnări ale unor oficiali locali de toate rangurile, reprezentanţi federali şi chiar senatori, pronunţate în numeroase alte dosare anterioare, de-a lungul şi de-a latul statului New Jersey.

Toate laolaltă au demonstrat cât de puţin s-au schimbat metodele de lucru cu care operează numeroşi politicieni şi funcţionari din această parte a Americii faţă de vremurile prohibiţiei. Iar dacă mai exista vreun dubiu, unul dintre oficialii implicaţi în reţeaua de corupţie a fost găsit mort în apartamentul său, înainte de apuca să depună mărturie în faţa judecătorilor.

Deşi mulţi membri ai echipei sale au ajuns la închisoare, primarul din Jersey City, Jerramiah Healy, în ale căror conturi de campanie ajunseseră 20.000$ primiţi ca mită de viceprimar, care era şi trezorierul campaniei sale, nu a fost anchetat şi nici nu şi-a dat demisia, încheindu-şi mandatul în funcţie.

Noii locuitori sosiţi în Jersey City, veniţi cu alte standarde, cu alte aspiraţii, au înţeles cel mai repede că nimic nu se va schimba dacă nu trec la acţiune. Aşa au apărut asociaţii ale locatarilor din zonele cele mai dinamice ale oraşului care au început să se lupte din ce în ce mai intens cu administraţia oraşului pentru probleme dintre cele mai diverse: parcări, parcuri, piste pentru biciclişti, drumuri, reducerea infracţiunilor, soarta persoanelor fără adăpost.

Pentru fiecare schimbare pe care au dorit-o s-au bătut din răsputeri. Petiţii, emailuri, pichete, demonstraţii. Uneori câteva luni, alteori ani. Dar în final, când au perseverat, au reuşit măcar şi parţial să-şi impună punctul de vedere. Lor li se datorează primele piste pentru biciclişti, transformarea câtorva parcuri din maidane în oaze de verdeaţă şi chiar schimbarea atitudinii poliţiştilor.

Într-un singur punct s-au împotmolit: şcolile publice. Toate insistenţele şi presiunile puse pe administraţie nu au dat aproape nici un rezultat. Jersey City a continuat să aibă un sistem educaţional mediocru, excesiv de birocratic, subfinanţat, cu profesori nemotivaţi şi slab pregătiţi, cu o curiculă depăşită, care nu ţinea pasul cu materia predată în instituţiile de marcă.

Eforturile părinţilor de a determina o schimbare în acest domeniu s-au lovit de alianţa ignoranţei, neputinţei şi rezistenţei la schimbare pe care au făcut-o responsabilii locali cu sindicatele din educaţie. Tensiunile au crescut constant până ce nu au mai putut fi ignorate. În clipa în care numărul părinţilor cu o pregătire profesională de top, cu salarii mari, care lucrau în medii extrem de competitive a atins o masă critică, rezolvarea problemei educaţiei a devenit principala temă pe agenda civică.

Pentru astfel de oameni, care ştiu că educaţia pe care o primesc copiii lor le va determina viitorul, imposibilitatea de a găsi o şcoală pe măsura aşteptărilor este un motiv suficient pentru a se muta în altă parte. Câtă vreme numărul părinţilor cu o astfel de înţelegere şi preocupare pentru calitatea învăţământului a fost mic sistemul nu a fost presat îndeajuns pentru a accepta o schimbare. Iar pretenţioşii nu au avut altă variantă decât să plece în locuri care le puteau asigura ce îşi doreau.

De la un punct încolo, însă, tinerele familii din Jersey City care au repurtat victorii în lupta cu administraţia locală pentru ca oraşul să evolueze au simţit că tot efortul lor a fost degeaba dacă vor fi obligaţi să o ia de la capăt în altă parte din cauza şcolilor proaste. Şi în loc să abandoneze şi să se mute, cum făcuseră numeroase alte familii înaintea lor au decis că mai bine luptă.

Succesul lor în acest război de lungă durată a fost minor până în momentul în care au reuşit să creeze o breşă. Adică, până au reuşit să impună alegerea în consiliul local a unui om care să le promoveze interesele. Breşa s-a numit Steve Fulop.

Pe 11 septembrie 2001, Fulop avea 24 de ani şi lucra pe Wall Street, pentru Goldman Sachs. La scurt timp după ce a fost martor la atacul terorist a demisionat şi s-a înrolat în armată, la ”Puşcaşii marini”. În 2003, s-a aflat în primul val de militari care a intrat în Bagdad. Un an mai târziu, s-a reîntors în ţară şi şi-a reluat activitatea la Goldman Sachs.

Începând cu 2004, Fulop a devenit unul dintre cei mai implicaţi activişti pentru ca zona din Jersey City unde locuia, Paulus Hook, să fie mai bine administrată. Era preşedintele Coaliţiei Asociaţiilor de Locatari din centrul oraşului când i s-a propus să intre în politică. Şi nu oricum, ci candidând pentru un loc în Congres împotriva unuia dintre cei mai puternici politicieni din regiune, senatorul Bob Menendez.

Fulop a pierdut la scor prima sa confruntare electorală, obţinând doar 10% dintre voturi, însă nu s-a dat bătut. Un an mai târziu, în 2005, a candidat în alegerile locale pentru un loc de consilier. Şi atunci a plecat cu şansa a doua deoarece adversarul său era consilierul cel mai apropiat de Jerremiah Healy, primarul în exerciţiu care candida pentru un nou mandat.

Dintre cei nouă consilieri aleşi în 2005, opt au fost din echipa lui Healy. Al nouălea a fost Fulop. Victoria sa a fost considerată marea surpriză, nu doar pentru că a învins un consilier cu experienţă şi sprijin politic masiv, inclusiv din partea senatorului Menendez, dar mai ales pentru că nu a beneficiat de nici un fel de ajutor din partea vreunui partid sau politician influent.

Victoria lui Fulop din 2005 afost victoria unui independent autentic, care şi-a strâns voturile mergând din uşă, după cum nota New York Times la vremea respectivă. Cu un buget de campanie sub jumătate faţă de cel al adversarului său, Fulop a folosit ca voluntari inclusiv persoane fără adăpost. Spre mirarea tuturor, a fost votat atât de albii bogaţi din cartierele de pe malul rîului dar şi de alegătorii de culoare din zonele rău famate. Primii au văzut în el şansa de a-şi promova proiectele urbanistice pe care şi le doreau realizate, ceilalţi au dat un vot negativ primarului şi consilierilor care îi ignoraseră în trecut.

Privită de la distanţă şi mai ales de oameni cu o viziune destul de idilică despre Statele Unite, victoria unui tânăr independent care a reuşit să devină consilier într-un orăşel cu aproape 300.000 de locuitori poate părea relativ banală. Şi este. Atât de banală cât este povestea oricărui om care reuşeşte să învingă un SISTEM. Mai ales într-o ţară de la care mulţi se aşteaptă ca astfel de reuşite să nu fie rarităţi, datorită mecanismelor democratice, a unei culturi politice avansate şi a unui grad ridicat de implicare a cetăţenilor în treburile cetăţii.

Poate cel mai relevant detaliu: dincolo de faptul că a luptat cu un adversar mult mai bine cotat, cu un spate politic redutabil, lui Fulop i-a fost greu să găsească finanţatori pentru campanie şi pentru că multe companii din Jersey City se temeau de represaliile primarului. Puţinii patroni care au avut curajul să parieze pe el au făcut-o practic pe ascuns. Una dintre tacticile inovative, nota New York Times, într-un articol din 2005, a fost ”decizia de a nu distribui postere electorale susţinătorilor (pe care aceştia să le afişeze în geam, după cum se practică adesea în SUA – n.m.) pentru a evita, spune Fulop, ca aceştia să devină ţinta curiozităţii subite a inspectorilor primăriei.”

Adevărata sa bătălie a început, însă, după ce a devenit consilier. Şi a fost una profund inegală. Nouă – restul consilierilor plus primarul, contra unu. Primul obiectiv a fost să le demonstreze celor ce îl votaseră că a meritat încrederea lor. De aceea, a început să atace fundamentul incompetenţei şi ineficienţei: corupţia, privelegiile şi legăturile de clan ale celor ce conduceau tot ce mişca în oraş.

Vreme de patru ani a pus consecvent pe masa consiliului local propuneri care au stârnit furia colegilor săi, a şefilor de servicii coordonate de primărie şi chiar a sindicatelor:

Nici o persoană să nu mai poată avea două slujbe plătite din bani publici.

Firmele care au contracte publice să nu poată dona bani pentru campania electorală a un anumit candidat.

Închiderea regiilor autonome care servesc aproape exclusiv pentru recompensarea clientelei politice a primarului şi a consilierilor şi preluarea responsabilităţilor de către primărie.

Angajaţii cu maşini de servici să nu le mai poată lua acasă după încheierea programului.

Şefilor serviciilor de uitlităţi să nu li se mai plătească asigurări de sănătate extinse.

Angajaţii primăriei să nu mai beneficieze de pensii pe viaţă dacă nu au o vechime de minim 25 de ani.

Şedinţele consiliului local să fie transmise în direct prin internet.

Deşi au generat dezbateri aprinse iar opinia publică şi ziarele se declarau net în favoarea lor, toate propunerile lui Fulop au fost respinse, una după alta, de consiliul local. Perseverent, Fulop a ignorat voturile negative ale celorlalţi consilieri şi a continuat să le repună pe ordinea de zi încă şi încă o dată.

Exasperaţi că agenda publică se concentrează exclusiv pe valul de propuneri reformiste ale lui Fulop, colegii săi au votat o decizie prin care o dată respinsă, o propunere nu poate fi repusă pe ordinea de zi a Consiliului decât după un anumit timp. Fulop a ripostat anunţând că vrea ca locuitorii oraşului să spună dacă îi interesează sau nu o schimbare şi că va strânge semnături pentru a organiza un referendum pe două dintre cele mai importante propuneri ale sale.

În ziua în care s-a prezentat cu listele cu cele 1500 de semnături necesare pentru declanşarea referendumului, secretarul primăriei l-a anunţat că numărul minimm de semnături este, de fapt, de 12000. Adică de şase ori mai multe decât cele de care e nevoie pentru ca o persoană să poată candida pentru funcţia de primar.

Anularea referendumului a venit, însă, prea târziu pentru adversarii lui Fulop. Prin încăpăţânarea cu care a dezgropat toate temele importante de discuţie din jurul corupţiei şi ale privilegiilor, acesta reuşise deja să catalizeze toate energiile mişcărilor civice, care au devenit un aliat redutabil în lupta cu establishment-ul. Ca urmare, pentru că presiunea publică nu putea fi domolită, primarul şi consilierii au adoptat, în final, unele din măsurile propuse de consilierul rebel.

Dar pentru că le-au făcut mai puţin restrictive, păstrând multe dintre privilegiile şi portiţele de corupţie la care ar fi trebuit să renunţe, aleşii conduşi de primarul Healy au stârnit şi mai tare furia suporterilor lui Fulop, conturându-i acestuia un profil de justiţiar care se luptă de unul singur cu o grupare de politicieni incompetenţi şi puşi pe furat.

Rezultatul: în doar patru ani, când nici nu împlinise 32 de ani, Fulop a devenit o voce redutabilă în Jersey City şi şi-a reînoit mandatul de consilier la alegerile din 2009, cu un procent consistent – 63%. Contracandidatul său, un alt apropiat al primarului Healy, a ajuns la închisoare, două luni mai târziu, pentru corupţie.

Capitalul de încredere pe care l-a adunat în primul mandat i-a permis ca în cel de-al doilea să marcheze puncte importante în problema care îi durea cel mai tare pe principalii săi susţinători: reformarea şcolilor.

În 2010, alegerile pentru funcţiile de conducere în autoritatea care supervizează şcolile publice i-au dat ocazia să promoveze câteva persoane care îi susţineau viziunea: standarde mai înalte pentru profesori, un sistem de clasificare şi finanţare a şcolilor bazat pe rezultatele elevilor la teste şi promovarea şcolilor de tip ”charter.”

Dintre toate obiectivele, şcolile ”charter” i-au adus cele mai multe conflicte cu sindicatele profesorilor şi implicit cu politicienii care depindeau de voturile acestora. Motivul? Teama profesorilor de modă veche de o competiţie autentică şi riscul de a-şi pierde slujbele.

Şcolile ”charter” au apărut în Statele Unite în anii ’90 fiind înfiinţate de părinţi, organizaţii civice sau companii nemulţumite de calitatea învăţământului din şcolile publice. Deşi sunt supuse controlului autorităţilor, ele sunt conduse şi finanţate diferit de acestea. Curicula se supune unei linii generale, dar conducerile şcolilor au o flexibilitate foarte mare pentru a decide materiile şi modul de predare, astfel încât să maximizeze performanţele elevilor.

Deşi sunt finanţate şi din bani publici, o mare parte din fonduri provin din surse private. În felul acesta, companiile puternice şi donatorii individuali pot sprijini o anumită comunitate oferindu-le părinţilor garanţia unei educaţii de calitate pentru copiii lor. Diferenţa fundamentală faţă de cele private este că şcolile ”charter” sunt gratuite.

În al doilea mandat, popularitatea în creştere l-a ajutat pe tânărul consilier ca aproape toţi candidaţii pe care i-a susţinut pentru a prelua controlul asupra instituţiilor implicate în coordonarea sistemului de învăţământ şi a promova reformele mult aşteptate să iasă învingători în alegeri.

Prezenţa la vot a bătut toate recordurile. Dar nu pentru că părinţii aveau încredere în oarbă în Fulop, ci pentru că acesta şi-a ales candidaţii împreună cu ei. Un comitet format din zece părinţi a alcătuit un chestionar extensiv pentru fiecare potenţial candidat iar cei ce au obţinut cel mai bun punctaj au fost chemaţi la interviu. Câştigătorii au primit automat girul consilierului şi sprijinul său activ în campania care a urmat.

Convinşi că, în sfârşit, pot conta pe profesionişti care să rezolve cauzele de profunzime care au făcut ca şcolile din Jersey City să fie printre cele mai slabe din Statele Unite, părinţii care nu îşi permiteau şcoli private dar erau dispuşi să lupte pentru îmbunătăţirea celor publice sau înfiinţarea a cât mai multe de tip ”charter” au devenit cei mai devotaţi suporteri ai consilierului.

Consecvenţa cu care a şi-a urmărit proiectele concrete pe care le-a demarat pentru direcţionarea către şcoli a unui procent din ce în ce mai mare din bugetul local dar şi pentru atragerea a aproape un miliard de dolari din donaţii private s-a tradus într-o cotă de popularitate remarcabilă, care la rândul ei i-a adus aliaţi politici la care nici nu visase în primul mandat. În doar şapte ani, Steve Fulop a devenit unul dintre cei mai redutabili politicieni din statul New Jersey.

”Şi-a clădit o armată de voluntari care tânjesc după o administraţie integră şi şcoli mai bune, iar susţinătorii săi controlează acum atât consiliul local cât şi comitetul care răspunde de educaţie”, scria un ziar local anul trecut, cu puţin timp înainte ca Fulop să îşi anunţe intrarea în următoarea etapă: candidatura pentru postul de primar în Jersey City.

În ciuda ascensiunii fulminante, foarte mulţi nu au crezut că este suficient de puternic pentru a-l detrona pe primarul Healy, principalul său adversar. Şi nu pentru că nu ar fi avut argumente. Atât lipsa sa de implicare în reformarea şcolilor cât mai ales acuzaţiile de corupţie ce planau asupra sa încă din timpul investigaţiei ”Bid Rig” reprezentau păcate capitale în ochii segmentului educat şi progresist al electoratului. Healy avea încă mulţi susţinători printre cei ce nu erau interesaţi de piste de bicicletă sau şcoli ”charter”.

Cel mai consistent sprijin pe care se baza adversarul lui Fulop, însă, venea din două direcţii: de la antreprenorii care făceau afaceri cu primăria şi de la politicienii care aveau să-i întoarcă favoruri. Unul dintre acestea a fost la un pas de a se dovedi decisiv.

Spre surprinderea tuturor celor ce vedeau în primarul Healy întruchiparea decăderii morale şi a lipsei de viziune, pe 20 martie 2013, preşedintele Barack Obama a anunţat că îi susţine candidatura. Gestul nu putea fi explicat printr-o obligaţie de loialitate faţă de partid deoarece Healy, membru al Partidului Democrat, nu candida împotriva unui republican. Fulop era tot democrat.

Gestul preşedintelui a fost cu atât mai surprinzător cu cât era a doua susţinere pe care o acorda unei candidaturi la primărie de când a devenit preşedinte. ”Ca să continuăm să împingem America înainte, avem nevoie de mai mulţi lideri precum prietenul meu, Jerry Healy” scria în comunicatul de la Casa Albă. Nu mai e nevoie să spunem că girul preşedintelui SUA a devenit principala temă de campanie a primarului din Jersey City, alături de un altul foarte valoros. Cel primit de la Michael Bloomberg, primarul New York-ului.

O bună bucată de vreme, Steve Fulop a crezut că nu mai are nici o şansă. Mulţi dintre cei ce îi promiseseră sprijin financiar înainte de campanie au renunţat să-l mai ajute după ce Healy a primit binecuvântarea lui Obama. Când totul părea pierdut nu i-a mai rămas decât tenacitatea şi sprijinul celor pe care atitudinea preşedintelui SUA i-a îndârjit şi mai tare să lupte împotriva unei autorităţi corupte. Dar şi loialitatea părinţilor care au considerat că nimic nu valorează mai mult decât viitorul copiiilor lor.

Decisivă a fost ideea consilierului reformist de a produce o serie de clipuri în care Healy apărea în imagini filmate cu camera ascunsă întâlnindu-se cu antreprenorul corupt care a tras după el cei 44 de politicieni şi afacerişti arestaţi în 2009 şi ai cărui bani au ajutat la alegerea sa anterioară. Aproape de fiecare dată când primarul în funcţie apărea lăudându-se cu susţinerea lui Obama îl urma ca o umbră amintirea faptului că şi el ar fi trebuit să se afle la închisoare, lângă cei ce au luat mită pentru a-i finanţa campania din 2009.

Spre surprinderea multora din centrele politice ale Americii, Fulop a ieşit învingător. Încă din primul tur. L-a învins pe Healy cu 52% la 38%. Inutil să mai spunem că în zilele ce au urmat aproape toţi consilierii care au fost aleşi cu sprijinul fostului primar şi-au declarat susţinerea pentru iniţiativele pro-integritare şi pro-reformarea şcolilor ale învingătorului.

* * *

Într-un interviu acordat pe 4 iulie, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al ambsadei SUA, a declarat că românii sunt prea critici cu ei înşişi. Nu acolo e problema. Slăbiciunea noastră vine din convingerea oarbă că dimensiunea problemelor cu care ne confruntăm este unică, nemaiîntâlnită. Că nicăieri în lume nu există politicieni mai ticăloşi decât aici, corupţie, rapacitate, ticăloşie, dezinteres pentru binele comun ca la noi.

Că totul ni se trage de la extraordinarul context geografic, istoric, religios, cultural care a şlefuit acest popor până la profilul lamentabil de azi. Răscrucea de imperii, turcii, ruşii, comuniştii, capul plecat sabia nu-l taie şi tot aşa. De aici, fatalitatea. Credinţa că nu avem nici o şansă să învingem vreodată demonul care ne mănâncă măruntaiele deoarece a fost perfecţionat în mii de ani şi forjat de forţele implacabile ale istoriei.

Atât de mult ne-am îndrăgostit de miturile fondatoare ale neputinţei noastre încât cei mai mulţi am încetat şi să mai încercăm să vedem cât adevăr există în ele. Nu o facem tocmai din teama că vom descoperi că ne protejăm de mustrările de conştiinţă cu o mare minciună.

Realitatea: şi alţi oameni trec prin aceleaşi încercări ca şi noi. Singura diferenţă care contează este că unii nu abandonează niciodată lupta şi reuşesc să găsească dozajul optim de idealism, inteligenţă şi pragmatism cu care îi pot pune la respect pe cei ce îi abuzează. Şi un detaliu de culoare: Steve Fulop este fiul unor emigranţi din România. – Autor DAN CRISTIAN TURTURICA

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: , | 9 Comments »

Despre comunismul de ieri si de azi

Posted by Arca lui Goe pe iulie 11, 2013

Nea Vasile era camionagiu la o mica statie de betoane de pe Valea Oltului, de unde fura de dimineata pana seara cam tot ce-i pica in mana: nisip, pietris, criblura, balast, adica tot ce scotea draglina din ape. Inainte de 89, oamenii isi construiau casele cu materiale furate te miri de unde. Ati vazut chederele de autobuz care inchid balcoanele blocurilor comuniste din Suceava, Bacau, Valcea sau aiurea? V-ati intrebat de ce toti oamenii dintr-un bloc si-au inchis balcoul folosind chedere? Se gaseau in magazin sau le „faceau rost” de la intreprinderea de transport locala? 
.
Ei, cand era vorba de construit sau renovat o casa, nimeni nu se obosea sa dea o fuga la Cooperativa sau la Gospodarul, variantele comuniste de Bricostore sau Hornbach. Oricum nu se gasea mare lucru. Tara intreaga era un mare mall in care oamenii „se descurcau” si „faceau rost”. Nea Vasile era, asadar, un umil angajat in „departamentul materiale de constructie” al marelui mall comunist.
Nea Vasile avea un sef, care fura cot la cot cu angajatii sai. Nu chiar cu toti. Se mai gasea ici colo cate unul cinstit sau activist fanatic. Seful era pe cai mari, de neatins. Avea un frate mare in PCR, care-l ajuta sa ramana sef pe viata. Dispunea, cum ar veni, de un vast sistem de relatii. Daca nea Vasile avea nevoie de ceva, de buletin de oras sau de o aprobare de constructie, seful aranja repede si discret. Costa ceva, dar rezolva aproape orice. Vorbea cu fratele si tot ce parea imposibil sa facea pentru cateva sute. Nea Vasile era obligat uneori sa-si serveasca seful, hartuit de un alai de cumnati, veri, nepoti. Cu totii voiau ceva de la el. Isi construiau case si aveau nevoie de nisip, ciment, pietris si ce mai fura nea Vasile din statia de betoane. Atunci, nea Vasile nu mai baga ciubucul in buzunar, lucra pe gratis.
Nu chiar gratis. Uneori nea Vasile era denuntat de cate un coleg pizmas, ros de invidie ca nu poate fura cat el sau devotat partidului. Atunci intra in actiune seful. Il chema pe nea Vasile in birou sa-i spuna pe un ton aproape vesel: iarasi te-a denuntat cetateanul X!  Seful, om bun, il dojenea parinteste pe nea Vasile, rugandu-l sa fie mai atent, ca oamenii sunt rai. Nici nu-i dadea prin cap sa-l santioneze pe Nea Vasile, ci se gandea cum sa scape rapid de acest denuntator. Cea mai eficienta si curata masura era detasarea. Il detasa 70-80 de kilometri, la statia de betoane cea mai indepartata de domiciliu. Dupa cateva luni de naveta grea cetateanul X ceda nervos, pleca singur, dar ramanea la fel de devotat partidului si de vigilent cu bunurile statului.
Cu militia nea Vasile nu avea mari probleme. L-au prins de cateva ori descarcand in curtile oamenilor pietris, nisip si beton furat din statie. Cum, tovarase, vinzi bunurile statului? Nu le vand, tovarase militian, ii ajut pe oamenii astia sa-si ridice o casa. Pentru o suta-doua de lei, militianul se lasa convins ca furtul e ajutor de stat. De obicei, se intorcea rapid cu alti clienti din sat, rubedenii si prieteni ai sefului de post. Si ei nevoie de un mic ajutor de stat. Nea Vasile le lua banii adusi de militian si treaba mergea ca pe roate.

Uneori situatia se complica rau, cand in marele mall comunist intra in actiune revizorul contabil. Nu va imaginati ca avea treaba cu facturi sau alte complicatii capitaliste. Nu se inventasera inca. Facea un fel de socoteala in mare al combustibilului consumat, punea cap la cap niste bonuri de insotirea marfii si foi de parcurs, cam toate lesne de falsificat caci nu avea nici macar serii sau stampile. Cu toate astea, iesea un minus de cateva mii de tone de nisip, pietris si ce naiba mai scotea draglina din ape! Cu totii holbau ochii ingroziti, se si vedeau pusi la gazeta de perete langa aia care furau gaini. Asta fusese un furt istoric, imposibil de acoperit cu hartii oricat s-ar fi straduit Nea Vasile, seful cu fratele lui cu tot sa stearga urmele.
Totusi, in marele mall comunist orice era posibil. Cu revizorul contabil, si el om bun, te mai intelegeai. Putea, desigur, sa-i dea pe toti pe mana procuraturii, dar n-o facea daca stiai cum sa-i vorbesti. Cateva sute de lei, si revizorul gasea el o solutie. Cunostea niste tovarasi, mahari pe santierele de pe Vale, unde se construiau marile hidrocentrale. Aia se prefaceau ca au nevoie de miile de tone lipsa si le achizitionau doar pe hartie. Intr-un mare santier, cateva galetuse de nisip in plus sau in minus treceau neobservate. Daca totusi securitatea sau organele intrau cumva pe fir, atunci seful punea mana pe telefon si-l suna pe fratiorul de la partid.   In marele mall comunist, oamenii munceau cu spor, combusibilul se consuma, hartiile aratau perfect iar mii de tone de materiale de constructie dispareau pe usa din dos. Se evaporau, parca intrau in pamant. De fapt, se redistribuiau, fara acte, poporului. Cotete injghebate cu tabla furata din fabrica, garduri ridicate cu tevi din sistemele de irigatii, case construite cu ajutorul miilor de Nea Vasile care umpleau soselele patriei. In Romania, saracia sau furtul se citeste pe peretii caselor. Toata lumea „se descurca” si „facea rost”. Pacaleau toti, cu mic cu mare, un sistem care-i mintea de dimineata pana seara. Furtul nu era furt, ci viata de zi cu zi, normalitatea.
 

Anii au trecut, in locul marelui mall comunist au aparut Bricostore si Hornbach iar nea Vasile a iesit la pensie. Cum ar veni, nu mai e nevoie sa furi, doar sa muncesti cu spor ca sa ai de toate si sa ajungi mare. Oare? Are un nepot care se pregateste sa dea Bac-ul dar nu-l prea duce capul, se cam impiedica la romana si se incurca mereu in formule, ecuatii si fractii. Nea Vasile cunoaste un profesor de religie, amic cu un ispector scolar, baiat bun si el. Pentru 500 de euro s-ar putea aranja ca nepotul sa primeasca subiectele rezolvate. Nici macar suma nu i se pare foarte mare. Stie bine cum merge treaba. Din banii aia mai ciuguleste ceva si ispectorul general, o parte din bani merg la seful de partid, care pune sefii in educatie nu chiar pe viata, ca in trecut, dar sunt multe guri de umplut dintr-o atentie data la BAC.
In caz ca apare denuntatorul nesuferit se gaseste oricand un frate mare pe la partid, gata sa puna mana pe telefon si inchida tot circul inceput de fanaticul dreptatii. Nepotul trece de Bac, intra la o facultate privata, face rost in felul asta de o diploma iar in caz ca gaseste persoana potrivita in paienjenisul de relatii intretinute cu mici atentii de intreaga familie de-a lungul anilor se angajeaza la stat.
A-i spune ca si-a furat mereu viata lui si a altora  e ca si cum l-ai obliga sa accepte ca a trait degeaba.

Toata lumea se descurca in marele mall, unde nu prea sunt bani dar toata lumea cunoaste pe cineva, face rost de ceva. Marele mall capitalist se construieste si functioneaza aproape la fel ca fosta statie de betoane: o mare de hartii acopera, cel putin o vreme, furtul si minciuna ca mod de viata. Nota de plata o preluam noi toti iar in final nimeni nu raspunde pentru nimic.

Totul e sa nu pici de fraier, sa nu ai ghinionul sa aiba cineva nevoie de niste fete de aratat la gazeta de perete, respectiv la televizor, si sa te nimeresti in poza tocmai tu, baiat bun. – Autor: Dan Tapalaga

Posted in Aliorum Textuum | 22 Comments »

Despre autoamagire…

Posted by Arca lui Goe pe iulie 9, 2013

…ori poate despre automanipulare.

S-a spus despre cuvinte ca ne-au fost date pentru a ne ascunde gandurile. Uneori reusim performanta notabila de a ne ascunde gandurile chiar si de noi insine, alterandu-le in asa hal, prin cuvinte, incat nu mai suntem in stare sa le distingem, sa le recunoastem, sa le controlam. Incercarea deliberata, practicata in mod constant, repetitiv, de a-i manipula pe altii, duce inevitabil la derapaje spectaculoase, sfarsind intr-o automanipulare de mai mare dragul. Din dorinta de a ne impune punctele de vedere, ideile, pseudoideile, convingerile, fixatiile, idiosincraziile, marotele, prejudecatile, supozitiile, speculatiile ori felurite alte ipoteze si presupuneri, in dauna adevarului, in favoarea propriei importante, practicand (amatoriceste) manipularea, alunecam adesea in situatii rizibile. Incapacitatea de a manageria adevaruri partiale si/sau multiple ori difuze, contradictorii, inabilitatea de a accepta principiul incertitutinii, ne constrang sa abolim logica in favoarea unor fabulatii aberante dar cu aparenta de rationamente. Avand de impus altora concluzii prestabilite (de multe ori aflate in mare dezacord cu realitatea), aflati in imposibilitatea de a le demonstra valabilitatea, ne dedam adesea unei alternative paguboase (simple surogate), aceea de a-i convinge pe interlocutori, ori de a-i anihila. Pervertirea amatoriceasca a logicii in scopul de a convinge-sau-zdrobi, atunci cand nu putem demonstra, duce inevitabil la automanipulare. De regula in aceste situatii (ilogice) apelam la intuitie si la mimetism, imitand mecanic, instinctiv,  mecanismele de manipulare utilizate la scara larga, din abundenta, pe toate canalele media, de catre altii la fel de amatori, alimentand astfel o stare generala de confuzie si deruta, amplificand-o, si facându-ne in final sa credem noi insine ca am reusit sa construim o argumentare logica, rationala, onesta, impecabila.

Prefata

Cu masca

Exemple ale acestui gen de situatii se gasesc duium, totusi o mai plenara ilustrare decat cazul d-nei CMM cu greu s-ar putea gasi. Doamna CMM este o anonima oarecare, o persoana de care n-a auzit nimeni cu exceptia rudelor si a celor carora li se ofera cu de-a sila ca exemplu de personaj cu buletin de identitate. Doamnei CMM ii este harazit anonimatul ca destin. Obsesia ei in legatura cu ideea ca n-ar fi (chiar) anonima nu este nici pe departe nici singura si nici cea mai grava. D-na CMM este, printre altele, obsedata de identitatile altor anonimi, intr-atat incat se poate lasa prada celor mai bizare si mai fistichii manifestari in timpul crizelor aferente. Exista suficient material bibliografic (inclusiv pe Arca lui Goe) care poate atesta aceasta cruda realitate. Totusi in caz de nevoie, in anumite perioade de acalmie, d-na CMM poate mima destul de bine normalitatea, o aparenta normalitate. Bunaoara acum, de curand, a scris pe blogul domiei sale un articol destinat consolidarii unor vechi obsesii, intr-un stil care nu iese din tiparul manipularilor ordinare practicate in mass media oficiala sau in blogosferele adiacente, cu deosebirea ca d-na cu pricina nu pare constienta de falsitatea argumentarii respective.  Ne fiindu-i la indemana sa deconspire identitatea d-lui Goe (o dorinta bolnava si inutila) se razboieste, asa in general, ca etapa preliminara, cu ideea de anonimat si cu dreptul anonimilor de a face comentarii sub psudonim. Acest gen de manifestari vor fi devenit, in conceptia dumneaei, ilegale, imorale si indezirabile, fapt ce constituie (printre altele) un soi de autonegare, daca vreti. Asa zisa argumentare este intzesata, intr-un dozaj destul de echilbrat, de false argumente, false implicatii logice, sofisme, adevaruri de umplutura si de ipoteze si speculatii aflate intr-o plaja larga de plauzibilitate. Inca din titlu:

Anonimatul pe Internet. Un drept democratic ori o ”oportunitate” de manifestare a violenței?

Sugestia acestui „ori” exclusiv este toxica. Dupa cum incearca sa sugereze inabila d-na,  „anonimatul pe internet” n-ar putea fi decat ori „una”, ori „alta”. Nu si „una”, si „alta”, ori poate nici „una”, nici „alta”. In realitate anonimatul pe internet este (in mod evident) si una si alta. Oricum, in genere, orice drept democratic poate fi oricand o „oportunitate” de manifestare a violentei, ceea ce nu justifica suprimarea drepturilor democratice. Dreptul la anonimitate este la fel de important ca (si indisolubil legat de) dreptul la libera exprimare, dupa cum (de ex.) votul este direct, egal si secret.  In egala masura cutitul de bucatarie este o ustensila utila la gatit cat si o arma alba cu care se pot regla conturile intre sotii infideli (vezi cazul Cioaca-Elodia).  Ce-ar fi sa fie interzisa detinerea cutitelor de bucatarie in bucatarii si a sticlelor de bere in berårii?

In continuarea articolului, preluand un nefericit fragment dintr-un text al domnului Adrian Papahagi (persoana publica), anonima CMM comite iarasi o tipica fractura logica. I-auzi argumentare:

* * *

Domnul  Adrian Papahagi postează pe Facebook  un text interesant despre dialogul imposibil.

Citez:

”Dialogul imposibil:

-nu poți dialoga cu oameni de rea credință

-nu poți dialoga cu mincinoșii și calomniatorii

-nu poți dialoga cu cei care îți lipesc etichete și te reduc la acestea

-nu poți dialoga cu anonimi care nu își asumă măcar propria identitate

-nu poți dialoga cu țopârlani care nu te respectă, te înjură, te iau de guler și știu ei mai bine decât tine orice

-nu poți dialoga cu cretinii, nebunii, fixiștii, mitomanii (adesea anonimi) ai net-ului

-nu poți dialoga cu cei incapabili să citească corect și până la capăt un text și care nu au disciplina intelectuală de a urmări un argument

Sau poți, dar e pierdere de timp și sursă de enervare”.

Îl consider perfect îndreptățit să gândească astfel. Mi s-a întâmplat și mie.

* * *

I-auzi taina. Sa juri ca-i chiar asa si altceva nu. In context. O tehnica des uzitata. Ca sa „vinzi” o minciuna pe post de „adevar” o livrezi la pachet cu un set impresionant de adevaruri (aparent) incontestabile. Astfel strecurata, pare digerabila si uneori poate fi accepata de catre interlocutorii neatenti. Ce sanse ar fi avut dl. Papahagi sa convinga vreun cititor despre valabilitatea uneia (anume) dintre afirmatiile sale daca ar fi livrat-o singura, neambalata in truisme penibile?

Cum ar fi sunat (oare) acest „adevar”:

Nu poți dialoga cu anonimi care nu își asumă măcar (n.b. ???)  propria identitate.

daca ar fi aparut, singur, negru pe alb, fara zgomot de fond?

Fara masca – Din râie se intrupeaza Carmen-Maria

Trecand peste gaunosenia evidenta a formularii (auzi taina: anonimi care-si asuma identitatea), ar fi de zis ca interlocutorii anonimi pot fi la fel de comozi sau incomozi, decenti sau indecenti, onesti sau ticalosi, valizi sau invalizi ca si cei neanonimi. Acest lucru poate fi demonstrat simplu prin nenumarate exemple si contra-exemple. Sunt convins ca atat dl. Papahagi cat si d-na CMM pot da exemplele si contra-exepmlele potrivite. (De exemplu vizitatorii anonimi care au comentat pe blogul d-nei CMM chiar articolul la care ne referim, contestand clar si argumentat valabilitatea teoriei papahagi-cememiste, sunt interlocutori valizi acceptati ca atare de catre d-na CMM, in timp ce asa-zisul neanonim, Abålaru Viorel, cetatean din Corabia, s-a dovedit a fi un interlocutor invalid pentru d-na CMM, cei doi cetateni afurisindu-se reciproc, radiindu-se din blogroll si anuntandu-si incheierea oricarui dialog). Ca fapt divers ar mai fi de zis ca si „adevarurile incontestabile” folosite ca ambalaj al ideii ca nu se poate dialoga cu anonimii, sunt comice in felul lor, si false din perspective potrivite, ca de asa sunt adevarurile: relative. Sugestia ca (a) unii interlocutori ar fi in permanenta „de rea credinta, mincinosi, calomniatori, cretinii, nebunii, fixiștii, mitomanii, incapabili să citească corect și până la capăt un text si sa identifice un argument valid” ori VICEVERSA (de buna credinta, sinceri, onesti etc.) este (desigur) falsa.  Adesea autorilor le este insa mai comod sa-i eticheteze astfel (pe baza unor probe partiale) pe comentatorii incomozi. De asemenea (b) ideea inoculata cum ca interactiunea dintre „pårti” s-ar reduce (sau ar trebui sa se reduca) la „dialog”; apropo – Ce este dialogul? – este falsa, gresita, inadecvata… ca si (c) impresia ca din doua una, ori esti fortat sa „dialoghezi” ori esti constrans sa(-i) elimini pe „dusmanii din vorbe”. Nici vorba. Exista cåi intermediare, solutii alternative, poate mai dificile dar categoric mai eficiente si mai corecte.

In continuarea articolului såu, d-na CMM fractureaza iarasi logica (intr-un mod grosier) prezentand cateva ipoteze (cu un variat grad de plauzibilitate) incercand sa acrediteze tacit (a) ideea ca acestea ar constitui in set complet de posibilitati (adica ca adevarul s-ar afla musai intr-una dintre aceste ipoteze) ceea ce este fals, dupa cum, intr-o maniera foarte simpla, a fost demonstrat de catre unul dintre comentatorii anonimi care au binevoit sa comenteze insidiosul articlol, si (b) cum ca intre „plauzibil” si „adevarat” se poate pune (la alegere; la alegerea dansei) semnul egal. Da de unde.

Anonimatul este un drept. Nu o obligatie. La fel ca si dreptul lal liber exprimare. La fel ca sexul liber consimtit.

Pierderea dreptului la anonimitate este doar primul pas catre pierderea dreptului la libera exprimare.

Exista o mana de anonimi puternici care lupta din rasputeri sa elimine dreptul altora (al tuturor celorlalti) la anonimitate. Din pacate acestora li s-au asociat (in)voluntar o mare multime de neica-nimeni cu eticheta, care s-au transformat (peste noapte) in apostoli ai convertirii la non-anonimat. Racolarea unor asemenea activisti misionari, plin de zel si elanuri, gata sa faca prozeletism in aria transparentei altora, intru transportarea cu orice pret a spatiului lor privat, din realitate in mediul virtual, este un proces in avalansa care se autointretine si se autoamplifica. E un sindrom. Vremea in care acesti inconstienti cu buletin vor forma o masa critica ce le va ingadui celor care chiar au motivele si mijloacele de a suprima dreptul la anonimitate (ei insusi cam anonimi) nu este departe. Mai mult de jumatate din drum a fost parcurs. Limitarea dreptului la libera exprimare va deveni apoi mult mai simpla si mai efectiva. Ca sa fim realisti ar trebui spus ca acum libertatea de exprimare se manifesta azi (in internet) in proportie de cam 10%. Atunci cand (aproape) nicio forma de anonimitate nu va mai fi posibila (in cam 5 ani de aici inainte) libertatea de exprimare nu va mai depasi 1%. In acest context ramane cat se poate de hilar faptul ca dorinta fierbinte a d-nei CMM (persoana cu o mie de psudonime) de a stii cine este dl.Goe, au facut-o sa construiasca asemenea teorii fanteziste (in contra naturii) dupa ce a revarsat fara nicio economie eforturi considerabile in investigatii, analize (literare, stilistice, comparative), cautari, anchete, intinse pe luni de zile, care au dus-o succesiv la concluzia certa si momentan-definitiva ca dl. Goe ar fi ba unul, ba altul, ba chiar ca ar fi mai multi deodata.  Cu obsesiile maniacale nu te poti pune.

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

Cine controlează lumea (sau nu)

Posted by Arca lui Goe pe iulie 9, 2013

„Când a venit criza, limitările serioase ale modelelor economice și financiare existente au devenit imediat evidente.” „Există de asemenea, convingerea, pe care o împărtășesc, că o știință economică proastă sau simplistă și prea încrezătoare a ajutat la crearea crizei”, spune James Glattfelder, în cadrul unei conferinţe susţinute de TED, conferinţă care a fost vizualizată pe site-ul ted.com de peste 600.000 de utilizatori.

Primul citat e de la Jean-Claude Trichet de pe vremea când era guvernator al Băncii Centrale Europene. Al doilea citat este de la capul Autorității de Servicii Financiare din Marea Britanie. Vor ei să zică faptul că nu înțelegem sistemele economice care guvernează societățile noastre moderne? Mai rău: „Cheltuim miliarde de dolari în încercarea de-a înțelege originea universului în timp ce încă nu înțelegem condițiile unei societăți stabile, unei economii funcționale sau ale păcii.”

Ce se întâmplă aici? Cum e posibil? Înțelegem oare într-adevăr mai mult despre structura realității decât despre împletitura interacțiunilor umane? Din păcate, răspunsul este da.

Glattfelder ne împărtășește un studiu cutezător despre fluxul controlului în economia globală și despre cât de vulnerabili ne face concentrarea puterii în mâinile unui număr șocant de mic de persoane.

Am studiat în detaliu rețelele de proprietate. Deci, aici nodurile sunt companii, oamenii, guvernele, fundații etc. Iar legăturile sunt relațiile de acționariat, de genul acționarul A are x % din acțiunile companiei B. Atribuim, de asemenea, o valoare companiei dată de veniturile de exploatare. Deci, rețelele de proprietate dezvăluie tiparele relațiilor de acționariat. În acest mic exemplu, puteți vedea câteva instituții financiare cu unele dintre numeroasele legături evidențiate.

Ei bine, proprietatea fiind legată de control, după cum voi explica mai târziu, studiul rețelelor de proprietate de fapt poate da răspunsuri la întrebări de genul: Cine sunt jucătorii-cheie? Cum sunt organizați? Sunt izolați? Sunt interconectați? Și care-i distribuția pe ansamblu a controlului? Cu alte cuvinte, cine controlează lumea? Cred că-i o întrebare interesantă.

Am început cu o bază de date ce conținea 13 milioane de relații de proprietate din 2007. Foarte multe date și, pentru că am vrut să aflăm cine conduce lumea, ne-am decis să ne concentrăm pe corporațiile multinaționale, pe scurt, CMN-uri. Aceste companii operează în mai multe țări, și am găsit 43.000. Pasul următor a fost să construim rețeaua în jurul acestor companii, așa că am luat de la CMN-uri toți acționarii, acționarii acționarilor etc., în toate direcțiile, în sus și în jos, alegându-ne cu o rețea cu 600.000 noduri și un milion de legături.

OK, am analizat structura, dar care e relația acesteia cu controlul? Ei bine, dreptul de proprietate dă acționarilor drept de vot. Acesta e tiparul normal de control. Există modele diferite de calcul a controlului dat de dreptul de proprietate. Cu peste 50% din acțiunile unei companii, există control, dar, de obicei, depinde de distribuția relativă a acțiunilor. Ceea ce contează de fapt e rețeaua. Cu 10 ani în urmă, domnul Tronchetti Provera deținea și controla o companie mică ce avea drepturi de proprietate și control într-o companie mai mare. V-ați prins. Asta a dus până la urmă să controleze Telecom Italia cu un coeficient de 26. Adică, cu fiecare euro investit, el putea să treacă 26 de euro din valoarea de piaţă prin intermediul lanțului de relații de proprietate.

Ei bine, a reieșit că 737 de acționari de vârf au împreuna potențialul de a controla 80% din valoarea CMN-urilor. Vă amintesc, am început cu 600.000 de noduri, deci, acești 737 de jucători de vârf alcătuiesc un pic mai mult de 0,1%. Sunt cu precădere instituții financiare din SUA și Marea Britanie. Situația devine chiar mai extremă. Există 146 jucători de top în vârful piramidei și împreună pot controla 40% din valoarea CMN-urilor. – Sursa CAPITAL

Posted in Aliorum Textuum | 23 Comments »

Prostul şi internetul (sau invers)

Posted by Arca lui Goe pe iulie 8, 2013

CartePentruAnalfabetulDinMineNu-mi dau seama dacă viitorul liberei exprimări a fost confiscat în totalitate de site-uri şi reţele de socializare sau dacă măcar o bucăţică din el rămâne rezervat tipăriturilor.

Cert este că, astăzi, din ce în ce mai puţini oameni aşteaptă dimineaţa pentru a-şi cumpăra ziarele de la chioşc şi a le răsfoi după micul dejun. Informaţia circulă, dintr-un capăt într-altul al lumii, în doar câteva secunde. N-ai nevoie decât de o bună conexiune la internet pentru a afla, aproape în timp real, cine este noul Papă sau dacă experimentul nuclear al Coreei de Nord a avut succes. Tot din faţa unui mic ecran şi a unei tastaturi poţi declanşa o amplă mişcare de protest, aşa cum s-a întâmplat la Chişinău, în urmă cu aproape trei ani.

Comunicarea este mult mai puţin anevoioasă, însă orice progres în această direcţie are efecte adverse, greu de cuantificat. De pildă, apropierea prostului, la un click distanţă, de tot ce înseamnă dezbatere de idei. După cum probabil aţi constatat de nenumărate ori, prostul este toxic pentru idee şi pentru tot ce înseamnă acumulare intelectuală. El nu este sensibil la argument, iar bunul-simţ nu-i este opozabil.

Prostul cu tastatură în faţă strică „aerul virtual” şi plescăie satisfăcut din întunericul camerei de unde postează comentarii despre orice şi despre oricine. El îl alungă pe cititorul obişnuit să analizeze informaţia şi să o cântărească obiectiv, deturnându-l de la o dreaptă judecată. Pe scurt, prostul generează nervozitate şi lehamite, inhibând apetitul pentru exprimarea opiniei în mod civilizat. La fel de condamnabil şi alarmant este că unii autori încearcă să încoloneze proştii, în speranţa obţinerii facile de audienţă. Tratarea unui subiect serios în termeni scandaloşi generează controverse de proastă calitate, umflând artificial „cifrele de audienţă”. Cui foloseşte asta? Până la urmă nimănui, pentru că artificialul nu se va putea transforma niciodată în natural. Practic, îi elimini din dezbatere pe aceia care ar avea ceva de spus, dar care nu vor să-şi arunce ideile într-o hazna virtuală.

Ei bine, vechiul cititor de ziare, reviste şi alte tipărituri era, în general, mai dispus la reflecţie înainte de exprimarea unei concluzii. În plus, recitea un text, îl compara cu altele pe aceeaşi temă, discuta cu vecinul sau colegul de serviciu. La redacţie se primeau scrisori, unele dintre ele surprinzător de documentate şi de interesante. Ce-i drept, publicul nu afla atât de repede ce se întâmplă însă, în mod sigur, vedea mai clar de ce se întâmplă un anumit lucru.

Noţiunea de „exclusivitate de presă” aproape că a dispărut astăzi, ca şi aceea de „analiză”. Este preferat comentariul „la botul calului”, născut nu atât din experienţă proprie şi efort intelectual, cât din prejudecată şi dorinţa de a provoca. O astfel de abordare este extrem de comodă în „epoca lipsei de timp”. Totuşi, „fast-food”-ul informaţional va creşte o generaţie uşor de manipulat şi greu de convins să asculte punctul de vedere al celuilalt. – Sursa George Radulescu

Posted in Aliorum Textuum | 7 Comments »

Cine a dorit eliminarea presedintelui?

Posted by Arca lui Goe pe iulie 7, 2013

Faptele se cunosc. In ziua de 22 noiembrie 1963, la orele 12.30, presedintele SUA John F. Kennedy a fost impuscat fatal, in timp ce facea o vizita in orasul Dallas, din statul Texas.

Primele constatari au aratat ca gloantele fusesera trase de la etajul superior al unei cladiri din apropiere, unde a si fost arestat imediat un oarecare Lee Harwey Oswald.

Oswald era sustinator declarat al regimului lui Fidel Castro si facea deplasari frecvente la Moscova. Arma din care se trasese purta pe ea amprentele lui.

Parea ca cercetarile vor fi foarte simple, dar la doua zile dupa arestarea lui, Oswald este asasinat la radul sau de un oarecare Jack Ruby. Judecat si condamnat, Ruby moare si el, inainte ca sentinta sa fie pusa in executie.

Nici pana astazi nu s-a putut stabilit rolul lui Oswald, al lui Ruby si al altor suspecti, care si ei au decedat misteros, unul dupa altul. Comisia Warren, instituita pentru ancheta, n-a putut dezlega sarada si n-a mai ramas decat opinia publica cu ipotezele ei halucinante, care merita totusi remorate.

Lyndon B .Johnson

Johnnson fusese vicepresedintele SUA pe timpul presedintiei lui Kennedy si, la moartea acestuia, l-a urmat. In acel moment, Johnson era implicat in patru anchete, toate patru anulate in momentul cand a devenit presedinte.

Avea opinii diferite de Kennedy in ce priveste politica externa si, imediat ce a preluat puterea, a trecut la fapte.

Exista suspiciuni ca Johnson l-ar fi angajat pe Oswald ca sa-l asasineze pe presedinte, ca ca sa preia puterea si tot el ar sta la baza uciderii asasinului de catre Ruby, ca sa stearga urmele.

Singura dovada concreta a ipotezei este faptul ca Johnson era interesat in preluarea puterii si in aplicarea propriilor sale optiuni politice, inacceptabile pentru Kennedy.

Mafia

Kennedy era un luptator zelos impotriva mafiei, care la randul ei era activa. El s-a impus dur impotriva jocurilor de noroc, a traficului de droguri si a taxelor de protectie. Ruby, care l-a impuscat pe Oswald, lucrase pentru Al Capone in tinerete si ar fi fost angajat sa-l asasineze pe presedinte, pentru ca fapta sa sa capete o tenta politica, provocata de un comunist.

CIA

Kennedy se opunea propunerilor CIA de invadare a Cubei si l-a demis pe directorul Allan Dulles, care si-a depasit atributiile, incercand sa influenteze invazia peste capul presedintelui.

Dulles ar fi incercat sa-i plateasca polita presedintelui, chiar daca pretul era redobandirea de catre Mafia a autoritatii asupra crimei organizate din Cuba. Argumentul principal: ura inversunata a lui Allan Dulles impotriva lui Kennedy.

FBI

Intre seful FBI, Edgar Hoover, si Kennedy erau conflicte majore care duceau inevitabil la schimbarea lui din functie, intrucat ajunsese la varsta de pensionare. Explicatie: dupa asasinarea lui Kennedy, Johnson l-a numit pe Edgar Hoover ca sef al FBI pe viata.

Stapanii petrolului

Kennedy lovise tare in afacerile cu petrol, aplicand impozite usturatoare pentru profiturile provenite din ele. Presedintele era neinduplecat, iar petrolistii n-aveau decat doua variante: ori propria lor ruinare, ori eliminarea presedintelui.

Federal Reserve

La banca centrala a SUA, fusesera deja depistate afaceri legate de falsificarea banilor si de emisiuni fara acoperire. Presedintele prinsese firul acestor nereguli si era hotarat sa le puna capat. Evenimentele care au urmat demonstrau insa ca vicepreseditele Johnson nu era deloc hotarat. Dimpotriva.

Fidel Castro

Dupa Criza Rachetelor, cateva incercari de asasinat, comise asupra lui Fidel Castro, au esuat. Convins ca la baza lor se afla Kennedy liderul cubanez nu avea garantia ca alte incercari n-ar reusi. Oswald, partizanul regimului de la Havana, era omul porivit pe care Fidel Castro l-ar fi putut folosi.

URSS

Intre URSS si SUA, niciodata n-au fost relatii cordiale. Inexplicabilele voiajuri pe care Oswald le facea la Moscova, fara sa aiba nici macar resursele necesare, au dat de banuit.

Sotia lui Kennedy, Jacqueline

Impotriva acestei ipoteze, exista argumente temenice: familia Kennedy era bine intemeiata si avea doi copii mici, care trebuiau nu numai crescuti, dar si feriti de impactul unei drame in familie.

Pe de alta parte, doamna Kennedy tocmai aflase ca sotul ei avea o amanta: pe Marilyn Monroe. Este prea halucinanta ipoteza ca sa para verosimila, dar nici nu putem scapa din vedere faptul ca, pentru orice investigatie, francezul are o vorba: „cherchez la femme”. Sursa: AICI

Posted in Aliorum Textuum | 2 Comments »

Harta Internetului

Posted by Arca lui Goe pe iulie 6, 2013

harta_InterNet2

Daily Mail publică un grafic care prezintă „cum arată internetul”, adică, mai exact, unde sunt situate cele mai multe cabluri optice din lume.

În graficul realizat de revista Fortune şi designerul Nicolas Rapp, cu ajutorul firmei de telecomunicaţii şi infrastructură GeoTel Communications, se poate observa că majoritatea cablurilor de fibră optică se află pe fundul oceanelor şi transmit în câteva milisecunde date de pe un continent pe altul.

„Internetul este un fenomen global datorită cablurilor cu fibră optică de sub ocean”, a declarat Nicolas Rapp.

Dave Drazen de la GeoTel spune că a ajutat la realizarea acestei hărţi pentru că „lumea habar nu are cum arată infrastructura de comunicaţii globală”. – Sursa: revista Magazin

* * *

Chiar daca internetul se prefigureaza ca o structura similara unui sistem nervos global, la nivel planetar, sublinind faptul ca, in ciuda constrangerilor si diferentelor istorice, geografice, culturale si economice, apartinem aceleiasi specii care formeaza un sistem unitar, totusi limitarea dramatica a acestui instrument consta in aceea ca, de fapt, el – internetul – conecteaza calculatoare si nu indivizi umani. Conectarea om-calculator si  om-om sunt verigile slabe care impiedica (pe moment) aparitia unei fiinte vii de dimensiuni planetare. Ne aflam in plin talmes-balmes la poalele unui nou turn Babel. Probabil ca revolutiile urmatoare vor fi capabile sa rezolve multumitor interconectarea om-calculator, schimband astfel natura internetului. Cat despre interconectarea reala om-om, cred ca cel putin pe moment se poate face doar literatura stiintifico-fantastica. Mai va.

Posted in Aliorum Textuum | 9 Comments »

In atentia sex-ologilor care cunosc limba… engleza

Posted by Arca lui Goe pe iulie 5, 2013

Actor Michael Douglas believes oral sex gave him throat cancer.

The Oscar winner was diagnosed three years ago but fought the disease and is now working towards a full recovery. He tells Britain’s The Guardian newspaper he initially thought the stress of his son Cameron’s incarceration brought on his cancer, but he has since learned he may have contracted it from cunnilingus.

Douglas, who has persistently battled claims he was a sex addict long before he wed Catherine Zeta-Jones, says, „Without wanting to get too specific, this particular cancer is caused by HPV (human papillomavirus), which actually comes about from cunnilingus.

„I did worry if the stress caused by my son’s incarceration didn’t help trigger it. But yeah, it’s a sexually transmitted disease that causes cancer. And if you have it, cunnilingus is also the best cure for it.”

Cancer experts believe HPV, a sexually transmitted virus which causes cervical and anal cancer, is a contributing factor in the rise of throat cancer.

Celor dependenti, care nu se pot abtine de la practicarea acestui gen de sex, in varianta neprotejatå, li se recomanda ca macar sa nu traga in piept.

Posted in Aliorum Textuum | 3 Comments »

Banc/nota XXXI.

Posted by Arca lui Goe pe iulie 4, 2013

Dintre toate omonimele cel mai omonim si mai notabil este bancul. Banc de pesti. Banc de nisip. Banc de lucru. Banc de proba. Banc (de) joc. Banc de râs… ne mai tinând cont si de femininul bancå. E clar ca limba românå se tine de bancuriSi noi la fel.

* * *

XXXI.

 

 Suna telefonul: 
– Alo, senor Rod ? Aici este Ernesto, ingrijitorul d-voastra de la casa de la tara. 
Rod: Da Ernesto, ce pot sa fac pentru tine? 
Ernesto: Oh, am sunat, senor Rod, sa va anunt ca papagalul d-voastra a murit. 
Rod: Papagalul meu?! Tocmai papagalul meu vorbitor care a cistigat multe premii internationale? 
Ernesto: Da senor, acela. 
Rod: Ce nenorocire, am cheltuit o avere cu papagalul asta. De ce a murit? 
Ernesto: A mincat carne stricata. 
Rod : Carne stricata?! Cine l-a hranit cu carne stricata? 
Ernesto: Nimeni senor, a mincat el singur carne de cal mort. 
Rod: Cal mort? Ce cal mort? 
Ernesto: Calul dumneavoastra pursinge, senor. 
Rod: Nepretuitul meu cal pursinge, multiplu campion, este mort? 
Ernesto: Da senor, a murit de epuizare tragind la caruta cu apa.
Ernesto: Cea pe care o foloseamm sa stingem focul, senor. 
Rod: Dumnezeule ! Ce tot spui? Care foc? 
Ernesto: Focul de la casa dumneavoastra senor. O luminare a cazut si a aprins draperiile si perdelele… 
Rod: Ce vrei sa spui, ca mi-a luat foc casa de la o luminare? 
Ernesto: Si, senor. 
Rod: Pai avem electricitate !!! Pentru ce era luminarea aprinsa? 
Ernesto: Senor, luminarea era aprinsa pentru inmormintare. 
Rod: CARE NENOROCITA DE INMORMINTARE ?!!! 
Ernesto: A sotiei d-voastra, senor Rod. 
Rod:………………..!!!!!!!!!!!….???? 
Ernesto: Sa vedeti, a venit intr-o noapte acasa pe intuneric si eu am crezut ca este un hot. Asa ca am lovit-o cu crosa dumnevoastra de golf, model Tiger Woods Nike Driver. 
Rod:…… Ernest, daca mi-ai stricat crosa, esti in mare rahat!’

* * *

 

 Un barbat se intoarce seara tarziu de la o bauta cu pretenii. Intra in casa…nervos bate cu pumnu-n masa si rage la nevasta-sa: – „Femeieee…cine e sef in casa?” Femeia scurt ii scapa un dos de palma peste gura. Barbatu resemnat: – „Da’ ce? Nici macar sa intreb n-am voie?”

 

* * *

Un sofer de tir este oprit de un politist. Agentul ii spune ca a depasit limita de viteza, ii cere permisul si citeste:

Politistul: – Ooo… domnul Lucian Blaga. Poftiti carnetul inapoi si va rog sa ma scuzati.
Soferul: – Dar ce s-a intamplat?
Politistul: – Eeeeh… mai citim si noi! 

 

* * *

E vechi? E slab? Spune tu altul mai tare si mai nou! 🙂 

Posted in Bancul zilei | 36 Comments »

Banc/nota XXX.

Posted by Arca lui Goe pe iulie 3, 2013

Dintre toate omonimele cel mai omonim si mai notabil este bancul. Banc de pesti. Banc de nisip. Banc de lucru. Banc de proba. Banc (de) joc. Banc de râs… ne mai tinând cont si de femininul bancå. E clar ca limba românå se tine de bancuriSi noi la fel.

* * *

XXX..

 

 

Moare un gamer si, dupa moarte, ajunge in Iad. Dupa o saptamana, suna Satana la Dumnezeu: 

 

– Doamne, ce nebun mi-ai trimis, a distrus toate cazanele, a ucis toti dracii, alearga prin tot Iadul si striga in gura mare „Unde-i iesirea spre nivelul 2 ?!”

 

 

 

* * * 

 

 

Int-un magazin de legume vine un client si intreaba pe vanzator daca poate sa-i vanda jumatate de ceapa. Nici mai mult, nici mai putin, vrea jumatate de ceapa. Vanzatorul se duce la manager, dar nu vede ca in spatele lui vine si clientul. Si zice cu vocea tare: 
„Este aici un dobitoc care vrea jumatate de ceapa!” 
Dupa care il observa si imediat adauga „Norocul nostru ca acest stimat domn este de acord sa ia cealalta jumatate!”. 

Dupa ce pleaca omul cu ceapa, intreaba managerul: 
– Auzi, esti foarte descurcaret. De unde esti? 
– Din Canada. 
– Pai si ce faci aici? De ce ai plecat? 
– Ce sa fac acolo? E o tara de curve si hockeisti. 
– Sotia mea este din Canada… 
– Da? Si pentru ce echipa joaca?

 

* * *

E vechi? E slab? Spune tu altul mai tare si mai nou! 🙂 

Posted in Bancul zilei | 7 Comments »

Banc/nota XXIX.

Posted by Arca lui Goe pe iulie 2, 2013

Dintre toate omonimele cel mai omonim si mai notabil este bancul. Banc de pesti. Banc de nisip. Banc de lucru. Banc de proba. Banc (de) joc. Banc de râs… ne mai tinând cont si de femininul bancå. E clar ca limba românå se tine de bancuriSi noi la fel.

* * *

XXIX..Un cuplu este invitat la un bal mascat. Ea, acuza o durere mare de cap si  ramane acasa, sotul isi ia costumul si pleaca la petrecere singur.Sotia, dupa ce a dormit o ora, simtindu-se mai bine, decide sa mearga si ea la petrecere, sigura ca sotul nu ii cunoaste costumul, vrea sa se distreze urmarindu-l pe acesta. 

Ajunsa la serbare, isi vede sotul mascat, dansand si pipaind pe toate cele cu care s-a intalnit. Ea decide sa vada pana in ce punct poate sa ajunga sotul ei cu distractia asa ca sa aseaza langa el, incercand sa il atraga. In fine, el nu rezista si o trage intr-o camera intunecoasa si fac sex nebun. 

Fara sa isi spuna nimic si fara sa isi dea jos mastile cei doi se despart, ea, fuge acasa smechereste isi ascunde masca si se baga in pat ca sa vada cum se comporta el cand ajunge acasa. Cand el soseste, ea se face ca abia s-a trezit si il intreaba cum a fost la petrecere. El zice:
– Ca de obicei, stii ca ma distrez foarte bine.

Cum ea insista, il intreaba daca a dansat mult el:
– Iti jur ca nu am dansat deloc. Cum am ajuns acolo m-am intalnit cu Pietro, Antonio si Giovanni si cu alti prieteni si am urcat la mansarda sa jucam carti, asa ca am jucat poker toata noaptea, nici macar nu am auzit muzica, desi cred ca a fost o petrecere speciala ca tipul caruia i-am imprumutat costumul meu m-a asigurat ca s-a distrat la nebunie!!!!!!!!

 

* * *

E vechi? E slab? Spune tu altul mai tare si mai nou! 🙂 

Posted in Bancul zilei | 9 Comments »

Banc/nota XXVIII.

Posted by Arca lui Goe pe iulie 1, 2013

Dintre toate omonimele cel mai omonim si mai notabil este bancul. Banc de pesti. Banc de nisip. Banc de lucru. Banc de proba. Banc (de) joc. Banc de râs… ne mai tinând cont si de femininul bancå. E clar ca limba românå se tine de bancuriSi noi la fel.

* * *


XXVIII.
.

O tipa care dorea sa isi vanda masina , isi scrie pe o hartie numarul de telefon si il lipeste pe geamul din spate al masinii. In timp ce era pe strada, primeste un telefon:

-Alo ,da!! Cine este??

-Aici e politia, suntem in spatele dvs.,opriti pt ca nu aveti voie sa raspundeti la telefon in timp ce conduceti!!!

* * *

E vechi? E slab? Spune tu altul mai tare si mai nou! 🙂 

Posted in Bancul zilei | 10 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: