Prostul şi internetul (sau invers)

Nu-mi dau seama dacă viitorul liberei exprimări a fost confiscat în totalitate de site-uri şi reţele de socializare sau dacă măcar o bucăţică din el rămâne rezervat tipăriturilor.

Cert este că, astăzi, din ce în ce mai puţini oameni aşteaptă dimineaţa pentru a-şi cumpăra ziarele de la chioşc şi a le răsfoi după micul dejun. Informaţia circulă, dintr-un capăt într-altul al lumii, în doar câteva secunde. N-ai nevoie decât de o bună conexiune la internet pentru a afla, aproape în timp real, cine este noul Papă sau dacă experimentul nuclear al Coreei de Nord a avut succes. Tot din faţa unui mic ecran şi a unei tastaturi poţi declanşa o amplă mişcare de protest, aşa cum s-a întâmplat la Chişinău, în urmă cu aproape trei ani.

Comunicarea este mult mai puţin anevoioasă, însă orice progres în această direcţie are efecte adverse, greu de cuantificat. De pildă, apropierea prostului, la un click distanţă, de tot ce înseamnă dezbatere de idei. După cum probabil aţi constatat de nenumărate ori, prostul este toxic pentru idee şi pentru tot ce înseamnă acumulare intelectuală. El nu este sensibil la argument, iar bunul-simţ nu-i este opozabil.

Prostul cu tastatură în faţă strică „aerul virtual” şi plescăie satisfăcut din întunericul camerei de unde postează comentarii despre orice şi despre oricine. El îl alungă pe cititorul obişnuit să analizeze informaţia şi să o cântărească obiectiv, deturnându-l de la o dreaptă judecată. Pe scurt, prostul generează nervozitate şi lehamite, inhibând apetitul pentru exprimarea opiniei în mod civilizat. La fel de condamnabil şi alarmant este că unii autori încearcă să încoloneze proştii, în speranţa obţinerii facile de audienţă. Tratarea unui subiect serios în termeni scandaloşi generează controverse de proastă calitate, umflând artificial „cifrele de audienţă”. Cui foloseşte asta? Până la urmă nimănui, pentru că artificialul nu se va putea transforma niciodată în natural. Practic, îi elimini din dezbatere pe aceia care ar avea ceva de spus, dar care nu vor să-şi arunce ideile într-o hazna virtuală.

Ei bine, vechiul cititor de ziare, reviste şi alte tipărituri era, în general, mai dispus la reflecţie înainte de exprimarea unei concluzii. În plus, recitea un text, îl compara cu altele pe aceeaşi temă, discuta cu vecinul sau colegul de serviciu. La redacţie se primeau scrisori, unele dintre ele surprinzător de documentate şi de interesante. Ce-i drept, publicul nu afla atât de repede ce se întâmplă însă, în mod sigur, vedea mai clar de ce se întâmplă un anumit lucru.

Noţiunea de „exclusivitate de presă” aproape că a dispărut astăzi, ca şi aceea de „analiză”. Este preferat comentariul „la botul calului”, născut nu atât din experienţă proprie şi efort intelectual, cât din prejudecată şi dorinţa de a provoca. O astfel de abordare este extrem de comodă în „epoca lipsei de timp”. Totuşi, „fast-food”-ul informaţional va creşte o generaţie uşor de manipulat şi greu de convins să asculte punctul de vedere al celuilalt. – Sursa George Radulescu