(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Cine controlează lumea (sau nu)

Posted by arcaluigoe pe Iulie 9, 2013

„Când a venit criza, limitările serioase ale modelelor economice și financiare existente au devenit imediat evidente.” „Există de asemenea, convingerea, pe care o împărtășesc, că o știință economică proastă sau simplistă și prea încrezătoare a ajutat la crearea crizei”, spune James Glattfelder, în cadrul unei conferinţe susţinute de TED, conferinţă care a fost vizualizată pe site-ul ted.com de peste 600.000 de utilizatori.

Primul citat e de la Jean-Claude Trichet de pe vremea când era guvernator al Băncii Centrale Europene. Al doilea citat este de la capul Autorității de Servicii Financiare din Marea Britanie. Vor ei să zică faptul că nu înțelegem sistemele economice care guvernează societățile noastre moderne? Mai rău: „Cheltuim miliarde de dolari în încercarea de-a înțelege originea universului în timp ce încă nu înțelegem condițiile unei societăți stabile, unei economii funcționale sau ale păcii.”

Ce se întâmplă aici? Cum e posibil? Înțelegem oare într-adevăr mai mult despre structura realității decât despre împletitura interacțiunilor umane? Din păcate, răspunsul este da.

Glattfelder ne împărtășește un studiu cutezător despre fluxul controlului în economia globală și despre cât de vulnerabili ne face concentrarea puterii în mâinile unui număr șocant de mic de persoane.

Am studiat în detaliu rețelele de proprietate. Deci, aici nodurile sunt companii, oamenii, guvernele, fundații etc. Iar legăturile sunt relațiile de acționariat, de genul acționarul A are x % din acțiunile companiei B. Atribuim, de asemenea, o valoare companiei dată de veniturile de exploatare. Deci, rețelele de proprietate dezvăluie tiparele relațiilor de acționariat. În acest mic exemplu, puteți vedea câteva instituții financiare cu unele dintre numeroasele legături evidențiate.

Ei bine, proprietatea fiind legată de control, după cum voi explica mai târziu, studiul rețelelor de proprietate de fapt poate da răspunsuri la întrebări de genul: Cine sunt jucătorii-cheie? Cum sunt organizați? Sunt izolați? Sunt interconectați? Și care-i distribuția pe ansamblu a controlului? Cu alte cuvinte, cine controlează lumea? Cred că-i o întrebare interesantă.

Am început cu o bază de date ce conținea 13 milioane de relații de proprietate din 2007. Foarte multe date și, pentru că am vrut să aflăm cine conduce lumea, ne-am decis să ne concentrăm pe corporațiile multinaționale, pe scurt, CMN-uri. Aceste companii operează în mai multe țări, și am găsit 43.000. Pasul următor a fost să construim rețeaua în jurul acestor companii, așa că am luat de la CMN-uri toți acționarii, acționarii acționarilor etc., în toate direcțiile, în sus și în jos, alegându-ne cu o rețea cu 600.000 noduri și un milion de legături.

OK, am analizat structura, dar care e relația acesteia cu controlul? Ei bine, dreptul de proprietate dă acționarilor drept de vot. Acesta e tiparul normal de control. Există modele diferite de calcul a controlului dat de dreptul de proprietate. Cu peste 50% din acțiunile unei companii, există control, dar, de obicei, depinde de distribuția relativă a acțiunilor. Ceea ce contează de fapt e rețeaua. Cu 10 ani în urmă, domnul Tronchetti Provera deținea și controla o companie mică ce avea drepturi de proprietate și control într-o companie mai mare. V-ați prins. Asta a dus până la urmă să controleze Telecom Italia cu un coeficient de 26. Adică, cu fiecare euro investit, el putea să treacă 26 de euro din valoarea de piaţă prin intermediul lanțului de relații de proprietate.

Ei bine, a reieșit că 737 de acționari de vârf au împreuna potențialul de a controla 80% din valoarea CMN-urilor. Vă amintesc, am început cu 600.000 de noduri, deci, acești 737 de jucători de vârf alcătuiesc un pic mai mult de 0,1%. Sunt cu precădere instituții financiare din SUA și Marea Britanie. Situația devine chiar mai extremă. Există 146 jucători de top în vârful piramidei și împreună pot controla 40% din valoarea CMN-urilor. – Sursa CAPITAL

23 Răspunsuri to “Cine controlează lumea (sau nu)”

  1. Stely said

    Cind citesc un articol nu ma rezum numai la ideile respectivului articol, ci caut sa citesc si comentariile cititorilor, care , desi sunt facute de niste anonimi „pârliti”, ma ajuta f.mult sa-mi formulez o parere personala .Asa s-a intimplat si acum cind am citit comentariile de la acest articol .Pe linga faptul ca m-au ajutat sa-mi fac o parere, mi-au inlaturat si starea de un anume disconfort psihic, indusa de autorul articolului -faptul ca lumea este condusa de o mana de magnati (organizati si acestia ,desigur)care pot oricind sa influenteze in rau soarta ei . Este posibil,da, sa existe un simbure de adevar si anume ca, aceasta lume a economicului , a banului ,a consumului , a tehnologizarii va ajunge sa detina controlul intregii lumii . Dar ar trebui sa-si dea seama ca , daca aceasta „lume „a lor nu se va opri la timp, ei (lumea lor) vor ajunge sa conduca lumea toata la autodistrugere . Cred eu ca din acest pdvd ar trebui analizata lumea asta a economicului. Sa fie analizata de oamenii de stiinta din toate domeniile si de intelectuali de rasunet , care sa dea apoi semnalul de alarma , sa-i faca sa-si puna intrebari : ce putem face ca sa salvam impreuna lumea de la autodistrugere ? Ce putem sa facem noi, acesti „146 jucători de top „din vârful piramidei”, care am ajuns sa controlam azi 40% din valoarea CMN-urilor” ?

    • RALG said

      Putem trai cu impresia ca oamenii de stiinta, savantii, cercetatorii… constituie o elita care-si alege liber domeniile, directiile si temele de studiu. Nimic mai fals. Ori ca artistii s-ar deda la producerea de arta in mod liber si neingradit, pe baza spiritului lor creativ, independent si unic. In realitate artistii (inclusiv cei din stiinta) apar ca o componenta statistica din masele largi de indivizii. Directiile in care vor activa tin exclusiv de lucrurile la care sunt expuse masele de la varste fragede in scoala si in mass media: muzica, literatura, pictura, matematica, fizica, chimie, geografie, istorie, filosofie, biologie, religie…In scoala nu se studiaza banii, felul in care se creaza si circula banii, mecanismele financiare. Masele largi populare (sic) sunt cvasi-analfabete vizavi de acest principal mecanism, care alaturi de sex, pune lumea in miscare. Ignoranta este intretinuta cu buna stiinta. Prin urmare nu au de unde sa apara savantii aceia dotati, geniali, inteligenti care sa studieze stiintific fenomenul financiar, sa faca, descoperiri, sa propuna teze si teorii coerente despre acest lucru. N-are cine. Savantii au fost copii care au trecut prin aceleasi scoli, au citit aceleasi ziare si reviste si s-au uitat la aceleasi emisiuni de televiziune. Statistic vorbind nu exista masa critica a unor oameni destepti ineresati de fenomen. Nu are de unde sa existe. Cei care „conduc” lumea din interiorul sistemului financiar nu sunt savanti ci niste vicleni plini de hormoni (realmente, in special testosteron). Este totusi impropriu spus ca ei conduc lumea. Chiar daca detin in mod exclusiv controlul asupra asta unor „butoane” nu inseamna ca si conduc lumea, in mod coerent, ca sunt capabili sa anticipeze si sa dirijeze evenimentele, in mod durabil, intr-o directie anume. Sunt simpli profitori fara constiinta si fara scrupule. Ideea ca acolo sus exista unii care stiu ei ce se intampla si care stiu ei ce trebuie sa faca dupa ce-si fac plinul (care nu se realizeaza niciodata, pentru ca in lumea lor lacomia nu are limite este pana la cer, majoritatea sunt sociopati) este una extrem de optimista, dar falsa. In contextul dat, pe Pamant este mai usor sa studiezi si sa modelezi nasterea Universului decat sa studiezi si sa modelezi sistemul financiar global. Nici nu exista savantii necesari. Nu exista surse de finantare. Probabil ca abia atunci cand populatia planetei va ajunge la 50 de miliarde de locuitori, daca nu se va distruge mai inainte, acumularea cantitativa va duce la un salt calitativ, producandu-se statistic (procentual) un numar suficient de mare de oameni inteligenti interesati de studierea si modelarea sistemului financiar. Deocamdata imi este imposibil sa aflu cati lei sunt in circulatie, cati lei sunt tipariti si pusi anual in circulatie, si cati lei exista doar in conturi (pe calculatoare) fara sa aiba corespondent in moneda. Google care ne poate ajuta sa aflam cate-n stele nu ne poate ajuta prea mult daca vrem sa aflam cate ceva cantitativ, concret, despre bani.

      • Stely said

        Aici am un raspuns care necesita mai multa rigoare in elaborare . Asta insemnind ca va trebui sa aduc date, dovezi scrise pe care le-am gasit in cartile si diferitele linkuri citite de mine de citva timp incoace. Sunt carti si linkuri in care am vazut ca exista un grup de oameni de stiinta si de cultura , ale caror idei si actiuni sunt indreptate inspre indepartarea acestui pericol al autodistrugerii .
        Aveti putintica rabdare ,deci…

        • Stely said

          Promisesem ca aduc ceva deosebit care sa vina in sprijinul a ceea ce spuneam aici :

          „Sunt carti si linkuri in care am vazut ca exista un grup de oameni de stiinta si de cultura , ale caror idei si actiuni sunt indreptate inspre indepartarea acestui pericol al autodistrugerii ”

          Iata acel ” ceva deosebit „, care, pe linga faptul ca mi-a placut f.mult, mi se pare si cel mai edificator .

          „Această sinteză a ştiinţei şi poeziei se efectuează graţie unei viziuni fondate în mod esenţialPe transgresiunea frontierelor de tot felul :Între naţiuni, culturi, religii, istorii şi politici.În lumina acestei cărţi, Ne apare în mod eclatantCum omul sub un pretext sau altul, a semănat teroarea înSânul acestei frumoase şi liniştite Planete, reuşind să o sufoce,Când în numele unei cunoaşteri care neagă tot ceea ce o contrazice, excluzând pe ceicare nu o adoptă ;Când în numele unei « materii » care nu trăieşte decât devorând neîncetat tot ceea ceea numeşte “spirit”,Sau în numele « spiritului » care îşi extrage forţa din respingerea materiei ;Sau în numele puterii sau al pieţei – Astfel încât oamenii apar, în oglinda conştiinţei purificateŞi atotcuprinzătoare, ca şi cum ar fi trăit, şi trăiesc încă,În ciuda progresului, asemănători unor ferocegrupuscule,Voind, fiecare, într-un fel sau altul, să dominePlaneta, să o posede – făcând-o să treacă prin gaura aculuiA dogmei sale, a disciplinei sale sau a autorităţii sale.”

          Gasiti mai mult aici :

          http://ro.scribd.com/doc/19111658/Adonis-O-carte-luminoas-Manifestul-transdisciplinaritii-de-Basarab-Nicolescu

        • Stely said

          Aici la ” Inapoi la argument ” veti gasi un dialog extrem de interesant despre istoria Manifestului transdiciplinaritatii :

        • RALG said

          Cât se poate de „on topic”. Multumesc.

  2. Stely said

    Marturisesc ca am avut in gind alt gen de comentariu ,dar am pierdut firul initial . De fapt as fi vrut sa spun altceva, cu ajutorul unui comentariu pe care l-am ales in scopul asta . Fiidca l-am adus, il pun acum ,iata-l :

    Azazel la 13 aprilie, 01:02 a spus:
    Nu stiu cine esti tu (…. nu-mi spune nimic). Dar „X>Y” a spus-o.
    Cat despre „supapa”… spune-ne si noua daca ai lamurit rolul alegerilor in „capitalismul de stat” (Ha, ha, ha) – ala cu descarcarea tensiunilor – cum ramane cu alegerile din 4 in patru ani din „socialismul de stat”? Ca acolo nimeni nu se imbata cu „iluzia schimbarii”?

    De ce nu s-a schimbat politica de acum fata de anii trecuti? (in realitate, s-a aschimbat dramatic). Aparent nu s-a schimbat, pentru ca politica de acum cativa anui era FOARTE BUNA si era disctata de realitatile economice ale unei lumi in criza. Pe care romanii sunt incapabili s-o cupribnda cu putina lor minte. Era „rea” doar in propaganda USL-ului, al; carui țel era strict catararea la putere. Odata ajunsi acolo, au trebui sa se miste cum lea- permis realitatea:
    – au luptat sa mentina acordul cu FMI (demonizat inainte) pentru ca de acolo vin banii ieftini, iar masurile de austeritate pot fi puse in carca alora;
    – au dat inapoi cei 7 plus 8% din salariile taiate ale bugetarilor, penttru ca si ceilelti ii dadeau inapoi (dar aia ii adeau fara sa distruga economia, cum au facut astia – o facusera chiar de la 1 ianuarie 2011, cand dadusera deja inapoi 12,5% – dar se pare ca s-a uitat asta);
    – s-au straduit sa acceseze fondurile europene (chiar daca au adus tara la un pas de blocarea fondurilor, din cauza evanturii cu demiterea Basescului…
    – un gabor pesedist a avut pe vremea lui Boc ideea creata a „impozitului forfetar”, devenit „mimim”, pe care prostul de Pogea l-a luat in brate si a alungat de pe piata, dar si de la vot, clasa micilor intreprinzatori; (astazi, o „uselista” timisoreanca proasta l-a pus la loc);

    In rest, nu prea seamana:
    – Romania lui Boc avusese 2,4% crestere (asta a avut 0,07%);
    – Romania lui Boc a avut 8% din buget investitii (asta a avut anul trecut 2% – pentru ca le-a oprit pe cele in executare – iar anul asta si mai putin);
    – in Romania lui Boc s-au desfiinat „pensiile nesimtite” – exceptandu-le pe cele ale magistratilor, pentru ca s-a opus CCR (astazi, tanti Mariana Campeanu a anuntat ca legea care le reinfiinteaza e gata);
    -In Romania lui Boc s-a pus ordine printre pensiile parazitilor de militari ceausisti (dar si a celor „pensionati” la 38-40 de ani), care n-au platit un leu contributii CAS (astazi s-a facut alta prin care nu numai ca aia care au castigat la legea lui Boc raman cu surplusul de atunci, dar aia care pierdusera se intorc la nivelul la care au fost si mai mult decat atat);
    – In Romania lui Boc s-au desfiintat 200.000 de locuri de munca blocate in sistemul bugetar, care inghiteau miliarde de lei noi, fara sa se recurga la concedieri (astazi, se reinfiinteaza, dar se concediaza lumea in disperare);
    – cu toate astea, azi s-a deschis robinetul angajarilor fara numar, fara numar, la stat. Pana nu ajungem cu doi bugetari in spinarea unuia din privat (plus doi pensionari) n-o sa ne simtim bine;
    -pe vremea lui Boc, exploatarea aurului de la Rosia si cea a gazelor de sist erau rele (azi, cand spaga ajunge unde trebuie, sunt bune).

    Deci, iata ca avem si asemanari si deosebiri. Alegi ce-ti place.”

    P.S. Mi-a placut comentariul acestui „Azazel” . In primul rind pentru analiza clara si reala (cu cifre si date) a guvernarii Boc, precum si a celei de acum, a lui Ponta . In al doilea rind pentru ca a enumerat masurile comparative pe care le-a luat guvernul Boc -masuri care au dus la o crestere economica de 2,4 -si masurile luate de guvernul Ponta, care au dus la o crestere infima (0,07)dupa primul an de guvernare .
    Hmm, as vrea ca „alde” Radu Prajan , Dl Nimeni si alti sustinatori ai guvernului Ponta(USL)sa contrazica concluzia pe care iata o formulez eu :pana la a scapa lumea de controlul celor „146 de jucatori de top „trebuie sa scapam mai intai Romania de „capusele ” useliste care sunt acum la putere. Cum ? Cu luciditate ,buna credinta si responsabilitate … care trebuie sa existe la mai mult de 30% cit este in prezent. Lor ,celor 30% trebuie sa li se alature toate mintile luminate si sanatoase din tara. Se poate ? Asta este intrebarea la care ar trebui sa raspunda domnii acestia , care sunt bolnavi de „basescita ” si nu vor cu nici un chip sa se trateze, atit pentru beneficiul lor, cit si al tarii.

    • RALG said

      Din pacate la „oameni” nu prind cifrele ci vorbele… impresiile. Impresia mea.🙂

      • Stely said

        Pai, pe linga cifre le-am oferit „oamenilor „( nominalizati de mine ) si citeva „vorbe ” si” impresii” … in felul asta le-am oferit prilejul sa vina si ei cu impresiile lor, desigur, argumentate cu cifrele lor deoarece se stie ca la mine ” prind” si cifrele. Dovada ca le-am adus spre comparare .
        Apropo, vizitez din cind in cind un anume blog , stiti care … Asa am aflat ca bloggerul intreba de Dl Goe . Constat deci ca i s-a facut dor de dinsul. Constatarea ma bucura din varii motive . Unul fiind acela ca Dl Goe s-a tinut de promisiunea facuta . 😉

        • Stely said

          Apropo -aveti idee cine este „emigrantul ” pe care vrea sa i-l „imprumute ” Niku Elektriku lui AVP ? Am mers din curioazitate pe „debaraua” lui , ca sa-l cunosc pe ” emigrant „, si am constatat cu stupoare ca i-au fost eliminate comentariile . Cum adica … si Niku …!?

  3. d'Artagnan said

    On topic:

    O zi obisnuita de lucru:
    Te trezesti,
    Nokia, Colgate, Nescafe, Hochland, Orbit.
    Renault, Compaq, Epson, Nokia, Nokia, Nokia.
    McDonalds, Coca-Cola, Orbit.
    Compaq, Epson, Nokia, Nokia, Nokia. Renault.
    Tuborg.Tuborg.Tuborg-Tuborg-Tuborg-Tuborg.
    Nokia. Nokia.
    Durex. Colgate.
    Te culci.

    • RALG said

      O zi plina. O viata plina. Vivat.🙂

      • d'Artagnan said

        „Adormi pe deplin mulţumit. Astăzi a avut o zi bună. Nu l-au băgat lacarceră, brigada n-a fost mânată la „Orăşelul socialist”, la prânz şterpelise un terci, şeful de brigadă o scosese bine cu procentajul, zidise peretele cu voie bună, nu-i găsise lama la percheziţie, câştigase câte ceva de la Cezar, îşi cumpărase tutun şi nu se îmbolnăvise mai rău. Trecuse o zi senină, aproape fericită.
        Astfel de zile a trăit Ivan Denisovici, în lagăr, trei mii şase sute cincizecişi trei. Iar dacă socotim şi anii bisecţi, trebuie să adăugăm încă trei zile…”

        • Tovarasul Cineva said

          Monumentalitate – Ce Kafka? Ce Ionesco? Ce Beckett?

          dlnimeni says:10 iulie 2013 la 7:34 am

          Dle Goe, pe blogul dvs. dvs faceti regulile, iar pe blogul meu eu fac regulile, desigur in limitele unor constringeri.
          Va fac atent ca ati preluat o linie de dezinformare/manipulare de la Stely, nici macar nu a fost a dumneavoastra. Stely a afirmat, cu conotatie negativa, faptul ca fac presupuneri si emit pareri. Aceasta in contextul in care si ea si chiar si dvs. faceti presupuneri si emiteti pareri. Daca doriti altceva, cereti institutiilor din tara sa isi faca bloguri pe care sa comunice numai informatii sigure si statistici. Mai mult, linia pe care am observat ca ati preluat-o de la Stely este una de tip sovietic, ei au fost acuzati ca au practicat sistemul “te acuz pe tine pentru ceea ce fac (si) eu”.

          Insistenta cu care va faceti cunoscute parerile (pareri, opinii,…) negative despre mine (???), regularitatea cu care gasesc in spam rezultatele unor experimente despre care cred (opinii, pareri,…) ca dumneavoastra le faceti (???), ca si alte detalii (???), au inceput, de ieri, sa ma faca sa ma intreb, dat fiind consumul de timp presupus de ceea ce faceti (???), daca nu cumva activitatea dvs in lumea blogurilor este o placere sau o obligatie, daca nu cumva sunteti platit activitatea dvs de blog. Intrebari, nici macar pareri, opinii, presupuneri.

          Este probabil ca nu va voi mai bana in viitor, insa este posibil sa nu va raspund la comentarii. Nu am timpul presupus de tipul de dialog pe care il practicati.

  4. Stely said

    @Tovarasul Cineva ,
    Mi -ati luat-o inainte cu postarea asta „monumentala” . Tocmai ce aveam de gind s-o postez si eu , dar la topicul celalalt unde, credeam eu , isi are locul. Acum , daca tot ati adus-o aici, poate ar fi bine s-o analizam impreuna . Sau macar sa -mi spuneti si mie: ce se intimpla d-le, cu Dl Nimeni ? In primul rind va intreb : stiti sigur ca dlNimeni este barbat ? Pare a fi o „doamna” foarte sensibiloasa, mofturoasa , simandicoasa ,suparacioasa etc…
    Trebuie sa-i spun ca si doamna CMM , tot din cauza unor „pareri , opinii „, carora le-a dat o conotatie negativa( citind comentariile d-lui Goe cam dupa ureche ) s-a speriat – atit de rau incit nu si-a revenit nici pana acum…
    Eu ii fac o invitatie cit se poate de prieteneasca -anume -sa formuleze cu claritate nemultumirile (acuzatiile ) la adresa mea, si-i promit sub juramint , da, 🙂 ca ii voi raspunde punct cu punct.

    • RALG said

      Se pare ca dl.Nimeni v-a luat frica rau de tot. Nu cred ca s-ar mai risca sa va dea motive deslusite pentru deslusire… Desi dupa cum va invoca neprovocat (din ograda sa, unde face legea) s-ar parea ca ideea il ispiteste, dandu-i târcoale.

      Tare as vrea sa stiu la ce se referea pomenind opiniile negative ale d-lui Goe despre dl.Nimeni si mai ales la ce experiente recuperate din spam, mari consumatoare de timp (pacatele mele) pe care dupa ce le presupune ipotetc (pret de un bob zabava) mi le atribuie definitv (mentionandu-le ca fiind „ceea ce faceti”) se refera dl. Nimeni, in misteriosul, majestosul si monumentalul sau mesaj (citat mai sus). Va dati seama? Retras aproape complet de pe net constat ca umbra d-lui Goe bantuie prin spam-uri si hiperspatii, continuand sa dea impresii vagi (dar suficiente) ba unuia ba alteia… Cum sa nu fii curios… Nu e lucru curat la mijloc. Oricum ipotezele, presupunerile, speculatiile, unele convergente (intre dânsii) pe care le fac dl.Nimeni, d-na CMM, dl.AVP, dl.Pârjan (cvartet de coarde?) si pe care nu le mai fac alti cativa (certocrati in retragere) despre tot felul de texte apocrife atribuite d-lui Goe au, ca intotdeauna, darul de a ma amuza. Sper (si sper ca nu sper in zadar) ca, dincolo de aparente, in fapt, si ei se amuza in aceast imens divertisment: Joaca de-a comunicarea.

  5. Stely said

    Uite, asa cum am incercat cu CMM , am sa incerc sa -l lamuresc si pe Dl Nimeni ca nu a avut o reactie potrivita la comentariile facute de Dl Goe pe blogul d-lui . Faptul ca m-a introdus in discutie a fost o diversiune din partea dinsului. Asta, intrucit nu a stiut cum sa raspunda nici d-lui Goe si nici mie .

    Hai sa vedem ce am scris eu aici :

    „Hmm, as vrea ca “alde” Radu Prajan , Dl Nimeni si alti sustinatori ai guvernului Ponta(USL)sa contrazica concluzia pe care iata o formulez eu :pana la a scapa lumea de controlul celor “146 de jucatori de top “trebuie sa scapam mai intai Romania de “capusele ” useliste care sunt acum la putere. ”

    Da, a fost o provocare lansata de mine in gluma (zau ) celor doi antibasisti (Raduprajan zis iepurele de martie si Dl Nimeni ) . Provocarea era un indemn la a analiza impreuna rezultatele guvernului Ponta la un an jumate’ de guvernare ,comparativ cu cele ale guvernului Boc. Am adus comentariul respectivului „Azazel” ,intrucit l-am crezut destul de elocvent . Prin urmare am vrut de la dinsii o dezbatere argumentata pe cifre, date ,documente existente etc. Nu-i obliga nimeni sa adopte cifrele din comentariul acelui „Azazel „. Puteau veni cu cifrele d-lor.

    Aici am avut un raspuns scurt de la „RALG”(Dl Goe) :

    RALG spus

    iulie 9, 2013 la 3:07 pm 1 0 Rate This
    Din pacate la “oameni” nu prind cifrele ci vorbele… impresiile. Impresia mea.

    E, asta este ( banuiesc ) durerea Dlui Nimeni … s-a simtit „atacat” in amorul propriu . Eu insa vin si il intreb : cine v-a oprit d-le Nimeni , sa cereti lamuriri sau sa raspundeti la asa-zisele provocari ale mele ? Una: sa veniti cu cifrele sau cu argumentele dvs spre a ma combate pe mine ; a doua , sa-i cereti barbateste lamuriri d-lui Goe . Pai va pricepurati sa faceti o adaptare adecvata la postarea despre”autoamagire” ,si v-ati pierdut cu firea la o mica” provocare” (concluzie) a mea ? Nu ,eu nu cred ca v-ati pierdut cu firea, ci cred ca v-ati eschivat sa raspundeti , intrucit nu ati avut ce. Raspunsul dvs a fost ,da ,o aiureala „monumentala „.

    P.S.Uitindu-ma insa la ora cind ati postat-o va pot acorda niste circumstante .Cred ca v-ati grabit sa ajungeti la program. Prin urmare ,hai ,va rog , sa ne dam mâna prieteneste. Eu nu tin neaparat sa va provoc ,dar zau ,chiar nu aveti la indemina niste argumente plauzibile? Pai ce ati dorit sa va raspunda la postarea aceea cu titlul „Basescu ilegal la Cotroceni ?? ” Zau , chiar credeti o asa gogomanie ?

  6. Stely said

    Cred ca d-voastra sunteti acela , care i-ati „bagat in boala” pe toti. 🙂 ” Vina ” mea este ca sunt singura care a reusit sa va „descifreze ” firea, talentul ,intentiile si hermenauticele comentarii (postari ,topice etc…) Pai da, cum sa stie dinsii că am/v-am studiat cu sârguinta ca sa va inteleg ? 🙂
    P.S. Cred ca ,acolo la spam , tot” cmmeaua” il bântuie si pe el. Adica a profitat de ocazia neintelegerilor trecute si a reusit sa-l contamineze cu tot felul de aiureli. Daca ar fi onest ar scoate comentariile acelea la vedere si le vom lamuri impreuna, asa cum am facut de ex.eu. Ehee , pai daca nu as fi facut-o, poate acum as fi fost eu in locul d-lui.
    pps . dar, daca credeti ca eu sunt „piaza rea” va rog sa nu va sfiiti s-o spuneti. Va avertizez insa ca am sa ma „bat” pentru cauza mea 🙂

    • RALG said

      Piaza rea? Hm. Pentru cine? Oricum pentru asa o intrebare ar merita sa puneti de-un referendum. Parerea me este ca nu exita pieze rele. Nu-mi permit sa fiu suprstitios pentru c-am auzit c-ar aduce ghiniom. Ce altora nu le-a adus?, tot dand vina pe ba pe prezenta ba pe absenta piezelor rele boicotitoare… In sfarsit, trebuie sa declar ca am plagiat o metoda ingenioasa de a spori traficul si fluxul de comentarii favorabile, brevetata la Corabia: scoaterea din spam a spamurilor dragute. Sincere.

      • Stely said

        Macar cred ca va simtiti bine in pielea celui mai temut si” greu de ucis” anonim din blogosfera . La cite victime ati facut era si normal sa fiti „vânat” cu atita indirjire . Daca ma gindesc bine am totusi partea mea de „vina „. Dar sper ca adevarul va iesi cindva la lumina . Imi doresc sa existe o zi cind vor amuti cu totii …

        • RALG said

          Ziua judecatii de apoi.🙂 Toti deodata? Asta ar fi pura coincidenta…🙂 Si oricum ar fi, n-ar fi o stare de durata. Nici n-ar trebui sa fie. Cred totusi ca exagerati. Mult. Am facut eu victime? Nu prea cred. C-o fi fost dl.Goe prilejul pr/in care s-a(u) enervat (extrem) unul sau alta (dând curs propriei naturi) o fi adevarat, dar de ucis n-am ucis nicio corolå, niciun câine, niciun roi de albine… Un criminal adevarat ar trebui sa mearga la pian…😉

      • Cinic said

        Dl.Goe,de ce nu-i spui dom’le,doamnei de mai sus ce-i cu hermen(a)utica asta,fir-ar ea a dreaq!Macar asa de obraz,dom’le.Ca de,nobletea obliga,nu!?
        I-am mai spus ca se baga unde nu-i fierbe oala si se face de kko!

  7. Stely said

    Aveti drepate . Am exagerat un …piculet … 🙂

    Acum am venit cu o mica dovada 😉 pe care mi-am permis s-o pun mai intai pe blogul Dlui Nimeni , dar inca sta la moderare .

    @Dl Nimeni – Iata aici dovada ca Dl Goe a avut dreptate cind a spus asta :

    „Kafka mort? N-am stiut. Nici nu (va) cred. N-are cum. E viu, viu, ca mine si ca d-voastra. Parol.”

    Franz Kafka
    10 iulie 2013 la ora 10:40
    Sa nu-l suspectati pe VV ponta de prea multa inteligenta (sau machiavelism sau șmecherie balcanica). Este pur si simplu un parvenit complexat, prădător rudimentar, actor prost și locvace, manipulator și mincinos ordinar care nu va ezita sa-si arunce din trenul puterii pe “tovarășii” de tâlhărie! Grupul “infracțional organizat” al cărui șef de haita este (alături de un El Crin negru de frustrare) sta sa facă implozie, scadenta fiind amânată cu greu. Iordache Florin, Grebla Toni, Gorghiu Alina, Nicolicea Eugen, Chiuariu Tudor – o lista de “somități” juridice care s-au transformat in avocații (citește lătrăi) de circumstanța ai lui “Little Caesar” de Dâmbovița nu vor reuși prea mult timp sa mai facă zgomotul de fond necesar ca băieții cu cagule sa lucreze la acapararea totala a puterii. Cam astea sunt armele secrete ale național-socialiștilor! Cu economia ne-am liniștit (Vosganian și Sova), cultura e pă chituci (Marga), externele (Corlatean) sunt discrete rău iar la interne încep sa-l înțeleg pe Base (știe el ce știe despre penibilul Stroe…).
    Daca asta e viitorul social-democrației progresist liberale din Romania – sincer sa fiu, nu știu dacă e un pas înapoi sau înainte față de “iluștrii” înaintași de acum doua decenii: dinozauri ca Martian, Barladeanu, Brucan, demagogi ca Vacaru, Dumitrascu, Gavra, Iosif…
    Dilema este – sa-i lași sa se prăbușească singuri? ascensiunea lui Arturo Ui trebuie oprita…dar de către cine? opoziția este de opereta (sau alcov), societatea civila este cumpărată (99%), populația este hipnotizata de numărul de magie neagra (hoție pe fata), iar partenerii UE si SUA tac asurzitor!

    P.S. Trebuie totusi sa ne punem o mica intrebare : de unde a stiut Dl Goe ? Nu cumvaaaa …😉

    Il gasiti aici pe Franz Kafka ,dar va recomand sa cititi si comentariile la articolul original al lui Vladimir Tismaneanu .Este acolo cineva , nu sun cine …care a comentat despre vechea si uzata „teorie” a netrocratiei pe care prea-fericitul si inteligentul Ponta a stiut cum s-o foloseasca , nu ca …

    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-tismananu-betia-puterii-auto-divinizarea-arendasului-victor-ponta/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: