Despre autoamagire…

…ori poate despre automanipulare.

S-a spus despre cuvinte ca ne-au fost date pentru a ne ascunde gandurile. Uneori reusim performanta notabila de a ne ascunde gandurile chiar si de noi insine, alterandu-le in asa hal, prin cuvinte, incat nu mai suntem in stare sa le distingem, sa le recunoastem, sa le controlam. Incercarea deliberata, practicata in mod constant, repetitiv, de a-i manipula pe altii, duce inevitabil la derapaje spectaculoase, sfarsind intr-o automanipulare de mai mare dragul. Din dorinta de a ne impune punctele de vedere, ideile, pseudoideile, convingerile, fixatiile, idiosincraziile, marotele, prejudecatile, supozitiile, speculatiile ori felurite alte ipoteze si presupuneri, in dauna adevarului, in favoarea propriei importante, practicand (amatoriceste) manipularea, alunecam adesea in situatii rizibile. Incapacitatea de a manageria adevaruri partiale si/sau multiple ori difuze, contradictorii, inabilitatea de a accepta principiul incertitutinii, ne constrang sa abolim logica in favoarea unor fabulatii aberante dar cu aparenta de rationamente. Avand de impus altora concluzii prestabilite (de multe ori aflate in mare dezacord cu realitatea), aflati in imposibilitatea de a le demonstra valabilitatea, ne dedam adesea unei alternative paguboase (simple surogate), aceea de a-i convinge pe interlocutori, ori de a-i anihila. Pervertirea amatoriceasca a logicii in scopul de a convinge-sau-zdrobi, atunci cand nu putem demonstra, duce inevitabil la automanipulare. De regula in aceste situatii (ilogice) apelam la intuitie si la mimetism, imitand mecanic, instinctiv,  mecanismele de manipulare utilizate la scara larga, din abundenta, pe toate canalele media, de catre altii la fel de amatori, alimentand astfel o stare generala de confuzie si deruta, amplificand-o, si facându-ne in final sa credem noi insine ca am reusit sa construim o argumentare logica, rationala, onesta, impecabila.

Cu masca

Exemple ale acestui gen de situatii se gasesc duium, totusi o mai plenara ilustrare decat cazul d-nei CMM cu greu s-ar putea gasi. Doamna CMM este o anonima oarecare, o persoana de care n-a auzit nimeni cu exceptia rudelor si a celor carora li se ofera cu de-a sila ca exemplu de personaj cu buletin de identitate. Doamnei CMM ii este harazit anonimatul ca destin. Obsesia ei in legatura cu ideea ca n-ar fi (chiar) anonima nu este nici pe departe nici singura si nici cea mai grava. D-na CMM este, printre altele, obsedata de identitatile altor anonimi, intr-atat incat se poate lasa prada celor mai bizare si mai fistichii manifestari in timpul crizelor aferente. Exista suficient material bibliografic (inclusiv pe Arca lui Goe) care poate atesta aceasta cruda realitate. Totusi in caz de nevoie, in anumite perioade de acalmie, d-na CMM poate mima destul de bine normalitatea, o aparenta normalitate. Bunaoara acum, de curand, a scris pe blogul domiei sale un articol destinat consolidarii unor vechi obsesii, intr-un stil care nu iese din tiparul manipularilor ordinare practicate in mass media oficiala sau in blogosferele adiacente, cu deosebirea ca d-na cu pricina nu pare constienta de falsitatea argumentarii respective.  Ne fiindu-i la indemana sa deconspire identitatea d-lui Goe (o dorinta bolnava si inutila) se razboieste, asa in general, ca etapa preliminara, cu ideea de anonimat si cu dreptul anonimilor de a face comentarii sub psudonim. Acest gen de manifestari vor fi devenit, in conceptia dumneaei, ilegale, imorale si indezirabile, fapt ce constituie (printre altele) un soi de autonegare, daca vreti. Asa zisa argumentare este intzesata, intr-un dozaj destul de echilbrat, de false argumente, false implicatii logice, sofisme, adevaruri de umplutura si de ipoteze si speculatii aflate intr-o plaja larga de plauzibilitate. Inca din titlu:

Anonimatul pe Internet. Un drept democratic ori o ”oportunitate” de manifestare a violenței?

Sugestia acestui „ori” exclusiv este toxica. Dupa cum incearca sa sugereze inabila d-na,  „anonimatul pe internet” n-ar putea fi decat ori „una”, ori „alta”. Nu si „una”, si „alta”, ori poate nici „una”, nici „alta”. In realitate anonimatul pe internet este (in mod evident) si una si alta. Oricum, in genere, orice drept democratic poate fi oricand o „oportunitate” de manifestare a violentei, ceea ce nu justifica suprimarea drepturilor democratice. Dreptul la anonimitate este la fel de important ca (si indisolubil legat de) dreptul la libera exprimare, dupa cum (de ex.) votul este direct, egal si secret.  In egala masura cutitul de bucatarie este o ustensila utila la gatit cat si o arma alba cu care se pot regla conturile intre sotii infideli (vezi cazul Cioaca-Elodia).  Ce-ar fi sa fie interzisa detinerea cutitelor de bucatarie in bucatarii si a sticlelor de bere in berårii?

In continuarea articolului, preluand un nefericit fragment dintr-un text al domnului Adrian Papahagi (persoana publica), anonima CMM comite iarasi o tipica fractura logica. I-auzi argumentare:

* * *

Domnul  Adrian Papahagi postează pe Facebook  un text interesant despre dialogul imposibil.

Citez:

”Dialogul imposibil:

-nu poți dialoga cu oameni de rea credință

-nu poți dialoga cu mincinoșii și calomniatorii

-nu poți dialoga cu cei care îți lipesc etichete și te reduc la acestea

-nu poți dialoga cu anonimi care nu își asumă măcar propria identitate

-nu poți dialoga cu țopârlani care nu te respectă, te înjură, te iau de guler și știu ei mai bine decât tine orice

-nu poți dialoga cu cretinii, nebunii, fixiștii, mitomanii (adesea anonimi) ai net-ului

-nu poți dialoga cu cei incapabili să citească corect și până la capăt un text și care nu au disciplina intelectuală de a urmări un argument

Sau poți, dar e pierdere de timp și sursă de enervare”.

Îl consider perfect îndreptățit să gândească astfel. Mi s-a întâmplat și mie.

* * *

I-auzi taina. Sa juri ca-i chiar asa si altceva nu. In context. O tehnica des uzitata. Ca sa „vinzi” o minciuna pe post de „adevar” o livrezi la pachet cu un set impresionant de adevaruri (aparent) incontestabile. Astfel strecurata, pare digerabila si uneori poate fi accepata de catre interlocutorii neatenti. Ce sanse ar fi avut dl. Papahagi sa convinga vreun cititor despre valabilitatea uneia (anume) dintre afirmatiile sale daca ar fi livrat-o singura, neambalata in truisme penibile?

Cum ar fi sunat (oare) acest „adevar”:

Nu poți dialoga cu anonimi care nu își asumă măcar (n.b. ???)  propria identitate.

daca ar fi aparut, singur, negru pe alb, fara zgomot de fond?

Fara masca – Din râie se intrupeaza Carmen-Maria

Trecand peste gaunosenia evidenta a formularii (auzi taina: anonimi care-si asuma identitatea), ar fi de zis ca interlocutorii anonimi pot fi la fel de comozi sau incomozi, decenti sau indecenti, onesti sau ticalosi, valizi sau invalizi ca si cei neanonimi. Acest lucru poate fi demonstrat simplu prin nenumarate exemple si contra-exemple. Sunt convins ca atat dl. Papahagi cat si d-na CMM pot da exemplele si contra-exepmlele potrivite. (De exemplu vizitatorii anonimi care au comentat pe blogul d-nei CMM chiar articolul la care ne referim, contestand clar si argumentat valabilitatea teoriei papahagi-cememiste, sunt interlocutori valizi acceptati ca atare de catre d-na CMM, in timp ce asa-zisul neanonim, Abålaru Viorel, cetatean din Corabia, s-a dovedit a fi un interlocutor invalid pentru d-na CMM, cei doi cetateni afurisindu-se reciproc, radiindu-se din blogroll si anuntandu-si incheierea oricarui dialog). Ca fapt divers ar mai fi de zis ca si „adevarurile incontestabile” folosite ca ambalaj al ideii ca nu se poate dialoga cu anonimii, sunt comice in felul lor, si false din perspective potrivite, ca de asa sunt adevarurile: relative. Sugestia ca (a) unii interlocutori ar fi in permanenta „de rea credinta, mincinosi, calomniatori, cretinii, nebunii, fixiștii, mitomanii, incapabili să citească corect și până la capăt un text si sa identifice un argument valid” ori VICEVERSA (de buna credinta, sinceri, onesti etc.) este (desigur) falsa.  Adesea autorilor le este insa mai comod sa-i eticheteze astfel (pe baza unor probe partiale) pe comentatorii incomozi. De asemenea (b) ideea inoculata cum ca interactiunea dintre „pårti” s-ar reduce (sau ar trebui sa se reduca) la „dialog”; apropo – Ce este dialogul? – este falsa, gresita, inadecvata… ca si (c) impresia ca din doua una, ori esti fortat sa „dialoghezi” ori esti constrans sa(-i) elimini pe „dusmanii din vorbe”. Nici vorba. Exista cåi intermediare, solutii alternative, poate mai dificile dar categoric mai eficiente si mai corecte.

In continuarea articolului såu, d-na CMM fractureaza iarasi logica (intr-un mod grosier) prezentand cateva ipoteze (cu un variat grad de plauzibilitate) incercand sa acrediteze tacit (a) ideea ca acestea ar constitui in set complet de posibilitati (adica ca adevarul s-ar afla musai intr-una dintre aceste ipoteze) ceea ce este fals, dupa cum, intr-o maniera foarte simpla, a fost demonstrat de catre unul dintre comentatorii anonimi care au binevoit sa comenteze insidiosul articlol, si (b) cum ca intre „plauzibil” si „adevarat” se poate pune (la alegere; la alegerea dansei) semnul egal. Da de unde.

Anonimatul este un drept. Nu o obligatie. La fel ca si dreptul lal liber exprimare. La fel ca sexul liber consimtit.

Pierderea dreptului la anonimitate este doar primul pas catre pierderea dreptului la libera exprimare.

Exista o mana de anonimi puternici care lupta din rasputeri sa elimine dreptul altora (al tuturor celorlalti) la anonimitate. Din pacate acestora li s-au asociat (in)voluntar o mare multime de neica-nimeni cu eticheta, care s-au transformat (peste noapte) in apostoli ai convertirii la non-anonimat. Racolarea unor asemenea activisti misionari, plin de zel si elanuri, gata sa faca prozeletism in aria transparentei altora, intru transportarea cu orice pret a spatiului lor privat, din realitate in mediul virtual, este un proces in avalansa care se autointretine si se autoamplifica. E un sindrom. Vremea in care acesti inconstienti cu buletin vor forma o masa critica ce le va ingadui celor care chiar au motivele si mijloacele de a suprima dreptul la anonimitate (ei insusi cam anonimi) nu este departe. Mai mult de jumatate din drum a fost parcurs. Limitarea dreptului la libera exprimare va deveni apoi mult mai simpla si mai efectiva. Ca sa fim realisti ar trebui spus ca acum libertatea de exprimare se manifesta azi (in internet) in proportie de cam 10%. Atunci cand (aproape) nicio forma de anonimitate nu va mai fi posibila (in cam 5 ani de aici inainte) libertatea de exprimare nu va mai depasi 1%. In acest context ramane cat se poate de hilar faptul ca dorinta fierbinte a d-nei CMM (persoana cu o mie de psudonime) de a stii cine este dl.Goe, au facut-o sa construiasca asemenea teorii fanteziste (in contra naturii) dupa ce a revarsat fara nicio economie eforturi considerabile in investigatii, analize (literare, stilistice, comparative), cautari, anchete, intinse pe luni de zile, care au dus-o succesiv la concluzia certa si momentan-definitiva ca dl. Goe ar fi ba unul, ba altul, ba chiar ca ar fi mai multi deodata.  Cu obsesiile maniacale nu te poti pune.