(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Ricky Gervais – Hitler and Friedrich Nietzsche

Posted by arcaluigoe pe Iulie 24, 2013

26 Răspunsuri to “Ricky Gervais – Hitler and Friedrich Nietzsche”

  1. INTJ said

    „i read between the lines” … yup, after all it wasn’t an (EU)LA of some kind.

    • arcaluigoe said

      Imi pare foarte rau ca videoclipul nu este tradus in limba romana.😉

      Va rog sa-mi ingaduiti o intrebare capcana. Ce ziceti, exista vreo sansa, cat de mica, pentru ca numitul Adolf Hitler (un sinucigas) sa se afle acum in Rai si nu in Iad? Asta asa… apropo de faptul ca acest inspirat topic este pus in continuarea altor topice in care era vorba despre mantuirea prin credinta.

      • INTJ said

        hm, eu ma consider agnostic … da’ ca sa va raspund as opina ca „a ajuns acasa” …

        ps: „Adolf Hitler (un sinucigas)” … Gervais mai are de invatat

      • INTJ said

        hm … rai/iad … mi-am amintit o „definitie” interesanta (peste care am dat, candva, unde nu ma asteptam):

        You cannot doubt the existence of hell. You live in it. It is a place without love.” ~ Martin Booth, “A Very Private Gentleman”

        • RALG said

          Sau, apeland la un vechi si sonor cliseu, am putea zice ca nu exista doua locuri – RAI si IAD ci unul singur – care este (…raiad, paradinfern), restul fiind o pura aproblema de atitudine. Sa ne dezvoltam asadar aptitudinea de a avea atitudinea potrivita ori daca nu… lasciate ogni speranza, voi ch’entrate. Ce bine e ce bineeeee… Ca elefantu-i mare si iepurasu-i mic…

  2. Risc un comentariu ”ridicol”.

    După cercetările – calitative, dec` – ale lui Michael Newton – despre ”viata dintre vieti”, Adolf Hitler a ajuns in ”lumea de dincolo” ( vezi pentru concept Dumitru
    Constantin-Dulcan, neurolog – a scos de curand o carte foarte interesantă cu acest titlu), a avut ocazia sa-si evalueze, sub ochiul iubitor al spiritelor mai evoluate si pentru ”consiliere” specializate, roluj jucat in ultima viață, printr-un fel de ”debriefing”, și acum isi construieste ”psihodramatic” noul rol.

    Ori, poate s-o fi reâncarnat deja. Logic ar fi sa-și fi programat un rol de victimă prin vreun lagar viitor, spre a-și dezvolta empatia.

    (Viktor Frankl, supraviețuitor de la Auschwitz, logoterapeut, scrie o splendidă carte despre sensul suferinței, ”Search for Meaning”:
    http://www.spiritual-inds.com/philosophy/assorted/(ebook)%20Viktor%20Frankl%20-%20Man's%20Search%20For%20Meaning%20(psychology,%20psychotherapy,%20philosophy)-o.pdf)

    Asadar, spun si eu, un credincios atipic, care nu crede in ”rai” și ”iad”, că Adolf Hitler ”a ajuns acasa”. Casa noastră, locul unde ”binele” vindecă ”raul”.

    PS. Termenii pusi în ghilimele i-am folosit cu sensuri similare, dar nu identice, întrebuințării lor uzuale, fiindca alții nu prea avem in limba din această lume ”orizontală”.

  3. ADAOS

    E greu să înveți a avea compasiune pentru cei rai, e greu să ierți.

    Dupa o formare, mă simțeam limpede și ușoara. Eram in tramvai, unul oarecare, ca si mine. Un tip urla infiorător la telefon amenințându-și prietena. Altadată aș fi coborât la prima, înspăimântată. Acum, am rămas și am primit în suflet toată energia urletelor inumane ale acestui om, totuși un om ca și mine. Am coborât la aceeași stație. N-am vorbit, dar am înțeles, retrăind-o, permițându-mi s-o retrăiesc, durerea din sufletul lui, durerea de sub ură. Nu mi-a mai fost frica, am simțit doar o mare milă.

    Știu oameni care au trecut, vorba vine ”trecut” prin inchisoari-lagăre , apoi s-au întâlnit peste ani, pe stradă, cu foștii lor torționari , i-au privit în față și le-au spus că îi iartă. Dinu Pillat, luminoasă fie-i amintirea, e unul dintre ei.

    Viața / vietile, este / sunt mult mai complexă / complexe decât pare / par a fi.

    Iar Noul Testament e complementul necesar și firesc al Vechiului Testament…și merită să fie interpretat dincolo de normele vreunei instituții.

    • RALG said

      Presupun ca tot atat de adevarat este ca:

      Viața / vietile, este / sunt mult mai simplă / simple decât pare / par a fi.

      Depinde numai de perspectiva si de abilitatile observatorului care creaza realitatea…

      vin si zic-ca sa fiu nitzel firoscos din fire si clisee.

      P.S. Nu mi-e clar daca d-voastra, revenind pe Arca lui Goe, ati cedat placerii de a comenta pur si simplu, cum se comenteaza in arta conversatiei in HUVACA sau mai aveti si alte obiective…

      Din pacate o victima trecuta prin inchisori si camere de tortura nu are prea multe variante de ales atunci cand isi intalneste pe alte coordonate calaul… Cele mai multe dintre victime n-au nicio alternativa la indemana, alta decat iertarea totala si neconditionata a tortionarului… Caci si daca ar fi sa nu-l ierte ci sa-l pedepseasca ce alta pedeapsa mai mari ar putea sa-i acorde decat iertarea? Probabil ca si noi doi, ca sa dau numai un exemplu, vom sfarsi prin a ne ierta unul pe altul definitiv si neconditionat. Binomial…. sau… am putea crea un club mai mare, un soi de terapie in grup.

      • INTJ said

        recunosc: habar n-am ce-i in mintea si inima victimei torturate … sau, mai exact, ce e necesar pentru a supravietui torturii … da’ poate ca una dintre variante e si urmatoarea (in fond, chiar daca pot face ceva nu inseamna ca trebuie/vreau sa si fac):

        If you truly loved yourself, you could never hurt another.” ~ Buddha

        • @RALG

          Of, am un ”tremendous objective”: să scriu de plăcere, când mă incită tema, ori când îmi place atmosfera, sau chiar un comentariu scris de dvs. într-un stil – pentru mine – mai neobișnuit.

          Eu v-am iertat definitiv și necondiționat. Pe bune.

          Terapia de grup, vai!… nu e posibilă online, decât ca păcăleală.

          @ INTJ

          (Îmi place originea dvs. jungiană).

          Buda pune punctul pe i, cred eu.

          La Pitești, doar cei care au avut o credință autentică (s-au iubit pe sine ca ființă divină), nefiindu-le frică să moara, pentru că moartea nu era altceva decat revenirea acasa, numai aceia nu au devenit ei înșiși torționari. Aceia au murit.
          Din acest motiv, eu cred că Fenomenul Pitesti, odiosul fenomen Pitesti, a fost si o Lectio Divina de vindecare a trufiei credinciosului ultraîncântat de credința sa.
          Și mai cred că a arătat că e nevoie să cobori foarte jos pentru a putea apoi să te înalți (Ei, dar asta a spus-o și Jung).
          Probabil știți că la Canal, unde deținuții ajungeau de la Pitești, preoți cu har au fost terapeuții deținuților care deveniseră delatori la Pitești. Le-au acordat atâta acceptare și iubire încât i-au făcut să se accepte și să se iubească ei înșiși.

          Frankl spune și el, cu modestie ”budhică”: ”Cei mai buni dintre noi au murit la Auschwitz. Noi, supraviețuitorii, nu am fost cei mai buni, pentru că ne-am gândit în primul rând la noi înșine” (Citat din memorie, passim).

          ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” poate fi o cugetare demnă de Budha, în opinia mea, cu condiția să te iubești, să te accepți și să te ierți ”definitiv și necondiționat”.

        • RALG said

          Presupun ca va pripiti teribil cu aceasta atat de „atemporala” iertare definitiva si neconditionata… imi pare ca denota o nota de superficial/itate, o precipitare… N-avem decat jumatate din argumentele necesare unor gesturi atat de categorice… precum o iertare definitiva si neconditionata retroactiv-anticipativa… Sa nu ne ne grabim. Avem timp sa intelegem (nu cu mintea) si trecutul, dar si viitorul asa incat sa putem consemna in prezent o stare de iertare. Presupun… Inchin un pahar de vin rosu grabei d-voastra de a fi iertata iertandu-ma…

  4. Vă iert NECONDIȚIONAT. Asta am spus.

    (Restul sunt hazardate presupuneri. Please, nu-mi dați un exemplu negativ, Master!)

    NU DAU LA SCHIMB IERTARE PE IERTARE.
    Ce s-ar fi ales de Lume, dacă așa ar fi făcut Isus Cristos?

    1.Puteți să vă luați tot timpul de care aveți nevoie.
    2. Puteți să nu mă ”absolviți” niciodată.

    Pot înțelege oricare situație și o pot accepta. (Eu m-am ânțeles, m-am acceptat, m-am iertat și mă iubesc).

    PS. Timpurile noastre nu-s acordate. Al meu curge mai repede. E drept, eu ”cresc” intens în real.
    OK, am o ocazie de a învăța să aștept. Grozav! Se spune despre mine în real că am ca principală putere a eului rabdarea. Acum voi face un transfer în virtual.

    Iar incertitudinea, ei, asta e bucuria vieții mele. Mi-ați oferit unul din darurile acelea despre care vorbeați.

    Din suflet, mulțumesc.

    • RALG said

      V-as adresa o intrebare simpla. Cred. Ati putea descrie in cuvinte care ar fi diferenta esentiala intre faptul de a ma fi iertat (definitiv si neconditionat) si alternativa de a nu ma fi iertat. Prin ce anume difera vitorul consecutiv uneia dintre alternative fata de viitorul consecutiv celeilalte?… Ce diferenta face asta? Asa in general, in Univers. In viata d-voastra!? In real !? In Virtual? Ori pentru dl.Goe? Trebuie sa existe niste efecte, niste urmari pe undeva… Sau poate ca nu. E posibil ca de ma veti fi iertat sau de nu va fi fost sa ma iertati viitorul sa arate la fel, ceea ce inseamna ca diferenta se concentreaza total in acel punct de inflexiune in care ati simtit ca m-ati iertat (… ?1 …?!…)… Deci care ar fi diferenta intre una si alta dincolo de (cea din) sinele d-voastra? Cat conteaza asta in Univers?

      • Cand eu sunt în armonie cu mine, crește armonia din Univers. Conștiința mea extinsă mă leagă cu oameni, obiecte, alte ființe, entități din ceea ce cu vorbe improprii se numește macro- și microunivers.
        Mai simplu: când nu urăsc, nu mi-e frică, nu mă condamn, sunt împăcată cu mine:
        A. Mă simt ușoară și percep Altfel tot ce mă înconjoară. Vine Poesia.
        B. Pisica mea simte asta și nu mai vrea să plece de lângă mine.
        C.Când intri în starea asta într-o colectivitate de copii, ei se potolesc ca prin farmec.
        D. Cand lucrezi cu un client în starea asta procesul curge fluent, se întâmplă, pur și simplu.
        E. La mare distanță, dvs., fostul meu ”dușman”, vă simțiți un pic mai bine. Infinitezimal poate, dar se adună de la mine, de la alții.

        Starea este ceea ce se numește Prezență în Mindfulness Psychology.
        Mai este și Kindness, împreună cu Prezența.

        • RALG said

          Momentan as prefera sa fac o judecata aritmetica, rece. Raspunsul d-voastra (placut, interesant, estetic si anestezic) nu (se) adreseaza chiar intrebarii adresate, in sensul ca, daca spune ceva despre semnificatia faptului ca-l veti fi iertat pe dl.Goe (pacatosul, fostul dusman), nu spune nimic, prin comparatie, despre semnificatia neiertarii (defintive sau prin amanare), lasandu-ma pe mine sa ghicesc. Prin urmare, in cazul neiertarii, as putea considera ca (a) singura diferenta ar fi fost ca lucrurile pe care le-ati insirat (pe puncte) ar fi lipsit din peisaj si… atat, sau ca (b) s-ar fi manifestat exact pe dos, invers, viceversa, sau ca (c) s-ar fi manifestat cine stie cum, altfel, aiurea in raport cu cee ce ne-am putea imagina… Cert este ca ne-am ales cu ceva, d-voastra cu mai mult, eu cu mai putin (infinitezimal dar orisicat; ar fi treaba mea sa sporesc infinitezimalul spre infinit…) Dar tot nu mi-e clar, aritmetic vorbind, cu ce m-as fi ales daca nu l-ati fi iertat pe dl.Goe (pacatosul, fostul dusman). Oi fi, n-oi fi, in pierdere cu diferenta de sentiment? Cine stie… D-voastra cum considerati? Sper ca-mi veti ierta indiscretia…🙂

          P.S. As vrea sa va spun ca mie-mi va destul de greu sa va… iert… din simplul motiv ca mie personal nu mi-ati gresit cu nimic. Poate ca o sa va stabilesc o vinovatie (oarecare) si apoi o sa va iert fireste, definitiv si neconditionat intru sporirea personala a prezentei mele in my own Mindfulness Psychology.🙂

          In tot cazul va multumesc pentru raspuns(uri) si pentru amabilitatea de a va petrece timpul pe Arca lui Goe. Sper ca aceasta petrecere sa nu rapeasca din timpul alocat romanului…

  5. ERATA: eu m-am înțeles

  6. Mulțumesc de judecăți, ”armetica” mi-a plăcut, mă simt iar genială ca în clasele primare.
    Mulțumesc și de emoticonii zâmbăreți. E nu-s așa dotată. De lene.
    Da` imaginați-vă doi îngerei, că tot exisăm și conversăm noi – doar în imaginar -despre iertare și toate ale spirituale.

    Cu romanul, stăm așa:
    Acum fac schițe, cuget, conversez.

    Între timp, lucrez mai serios la finalizarea cărții despre Conversia de perspectivă. Am descoperit o schemă narativă structurantă de text și lume a textului, combinând concepte din Bremond, Lupasco, Culianu. Lucrează fb pe texte ficționale dar și pe cele nonficționale. Asta fac până la sfârșitul anului 2013.

    În anul ce vine încep redactarea romanului. Nu mă grăbesc cu scrisul cărților, le las să curgă, să se așeze, să se decanteze.

    Important e un bun plan mental, iar în timp ce conversez cu dvs. se mai structurează câte ceva în acest plan.

    PS. Da, e o petrecere!

  7. Tot @RALG (as AUTOR & MASTER)

    A. Un mic dialog al surzilor: eu vorbesc cu și despre autorul lui ”Goe”, dvs. vă derobați deplasând discuția spre bietul ”Goe”.
    Ce facem noi aici? Vă duceți învățăceaua pe nisipuri mișcătoare / mușcătoare?
    Construiți un zid unamunesc între dvs. autorul și personajul dvs.? a) Conștient, b) inconștient, c) inconștient apoi integrat? ( prin ”integrat” înțeleg – aici – ”conștientizat”)

    (Altul, intr-o criză de responsabilizare, a creat niște personaje buimace în căutare de autor.
    Păi cum, lăsăm copiii fără tată / mamă? Bravo lui!)

    B. Master, trăiesc (”experiențiez”, cu un barbarism drag mie) o disonanță cognitivă:
    Cum să integrez două discursuri ale dvs. lansate la interval de două zile, dacă nu mă înșel, că mi-e lene să verific, oricum nu la mare distanță în timp?
    Prin ”integrez” înțeleg – aici – să creez o coerență.

    Iată-le:

    1. ”Probabil ca si noi doi, ca sa dau numai un exemplu, vom sfarsi prin a ne ierta unul pe altul definitiv si neconditionat.”

    2. ”As vrea sa va spun ca mie-mi va destul de greu sa va… iert… din simplul motiv ca mie personal nu mi-ati gresit cu nimic. Poate ca o sa va stabilesc o vinovatie (oarecare) si apoi o sa va iert fireste, definitiv si neconditionat”.

    Ce terapie-pedagogie practicați, Master?

    Îmi sună a koan (occidental)…măi, să fie…

    • RALG said

      Intr-adevar dialogul surzilor… Unde, cand, cum ati vorbit d-voastra (care d-voastra? Marginalia?) cu „autorul” d-lui Goe? „Despre” puteti vorbi oricat dar „cu” nu prea cred. Ofelia poate vorbi cu Hamlet despre Shakespeare (si, in acest fel intermediat, cu Shakespeare) dar nu direct cu Shakespeare. Vreo spectatoare oarecare, in vreuna dintre reprezentatiile piesei, reluata indefinit ca instantiere a matricei originale a piesei, i se poate adresa lui Hamlet, din sala, dar Hamlet, personajul, daca este slujit de un artist, cat de cat, nu-si va iesi din caracter ca sa se converseze cu d-na. Mai ales ca si d-na este si ea tot un rol acolo, o masca, dintr-o alta piesa. Insistenta cu care va prezentati d-voastra, personajul, ca fiind chiar autorul este de-a dreptul induioasatoare. Ce tot spuneti? Sunteti d-voastra chiar Carmen Maria Mecu in carne si oase? Palpabila? Concreta? Stim noi cat cântårti, ce inaltime aveti? Ce mancati? Ce beti? Cand ati facut sex ultima oara? Dar prima oara? Cu cine? Dar a doua oara? Cat de des? Ce note ati avut la scoala? Care erau materiile si profesorii preferati? Ati fost fericita? Nefericita? Cum, cand, de ce, de cate ori? Pe cine ati iubit, iubiti, pe cine ati urat? Ce vicii, ce boli ati avut, aveti? Ce regrete? Ce remuscari? Ce satisfactii? Ce impliniri? Ce amintiri? Ce spaime? Care sunt lucrurile pe care le aveti, ori le-ati avut in minte, si despre care nu ati vorbit niciodata cu nimeni? Cand v-ati spovedeit ultima oara? Cat de des mergeti la biserica? La psihiatru? Unde sunt toate aceste detalii? Incetati sa acreditati ideea falsa ca Marginalia von CMM ar fi altceva decat este: un personaj, fie ca o faceti conștient, inconștient ori integrat. Daca s-ar putea.

      Va pot asigura in schimb ca (a) in calitate de d.Goe, in general, transmit mai departe mesajele (replicile) rostite pe scena Arcei lui Goe. Deasemenea va asigur ca (b) in calitate de d.Goe, in general (cand n-am vreun lapsus sau vreo toana), nu fac decat sa rostesc intocmai replicile scrise de autor, mie ramanandu-mi (prea destul) libertatea interpretativa (timbru, accente, ton, mimica etc.), deci ce zic eu, autorul a zis.

      Vai, dar va asigur ca, fara a avea vreo grija religioasa in acest sens, in general reusesc sa raman riguros consistent cu mine insumi, in mod cat se poate de natural. Cand vi se pare ca ati gasit vreo inconsistenta reflectati de doua-trei ori inainte de a o da in vileag. Ati putea constata inconsistenta inconsistentei remarcate. Ca acum, intre punctele 1 si 2. Autorul m-a autorizat sa rostesc aceasta replica (in replica) citez din memorie: Din mentiunea (in corpul piesei) a faptul (presupus) ca am sfarsi iertandu-ne unul pe altul nu se poate deduce in niciun fel (logic sau altminteri) ca ar exista fapte care sa presupuna vreo iertare, chiar scotzand afirmatia din context. Ne-am putea ierta (ziceam) doar in simpla virtute a faptului ca melo-psiho-dramatizam (compatimim impreuna). In rest nici vorba. D-voastra, care ziceti ca m-ati iertat definitiv si neconditionat (pe cine?) ce-ati putea zice despre asta? Ce anume ati avut de iertat? Ca m-ati facut curios. Curios in legatura cu ce anume ati putea spune, pentru ca, in realitate, n-a fost nimic de iertat. Parerea mea (!) este ca iertarea respectiva se refera la faptul ca, acuma, gasindu-va, cumva, resurse de reincepe sa comentati pe Arca lui Goe, aveti nevoie sa justificati perioada in care ati lipsit (lipsindu-va resursele necesare), iar vinovat pntru perioada lipsa este chiar dl.Goe, pe care, marinimoasa, d-na il iarta. Nu? Cand v-am spus ca va pripiti cu iertarea definitiva si neconditionata nu faceam decat sa anticipez o posibila penurie, in viitor, a acestui gen de resurse care va asigura disponibilitatea de a comenta pe Arca. Sa anticipez, in niciun caz sa premeditez… Si pentru ca ne aflam intr-un sat de pescari (fara moderare), din cand in cand, pe ecran apare o… (b)Arca. (b-Arca fiind a saracului care n-avea lotca lui. Aveti lotca?)

      • @RALG (and To Whom It May Concern)

        1. Repet: Vă iert în calitate de autor al lui Goe.

        Rămân la opinia mea privind corespondența dintre experiențele semnificative ale vieții cuiva și personajele pe care le creează. Am argumentat asta in cartea despre Nichita Stănescu.
        Iert și personajul Goe, daca e nevoie.
        Aduc și un argument de autoritate: afirmațiile ”demodatului” Flaubert. Sunteți un om (foarte) cultivat și aveți vizitatori la fel, știți la ce mă refer.

        2. Stiți bine CE iert.
        Iert afirmațiile de genul celor pe care tocmai le-ați făcut mai sus. Iert și ”tonul care face muzica”. Prea ”mici” afirmații pentru anvergura dvs. intelectuală.

        Pe bune, vă iert, Unul dintre motive fiind acela că mă accept cum am fost, cum sunt și cum voi deveni…o marginală cu acces la Centrul în care noi toț, că vrem, că nu vrem, că ne place, că nu ne place, ne regăsim… împreună.

        3.Repet, am venit aici pentru bucuria de a scrie.

        Restul, Master, sunt simple presupuneri hazardate ale dvs., izvorâte dintr-un imaginar, vai! (temporar) incontrolabil. Și un exemplu, vai! negativ pentru mine.

        Chiar nu iubiți incertitudinea?
        Eu am prins gustul ei de la dvs. Determinismul cauzal v-a făcut prizonier?

        4. Pe Lacan nu l-aș da la coș.

        Hai să-l aplicăm la lectura de texte. Mica mea subteorie.

        a) Pot face o lectură în real. Iau textul drept Viață. Cum face copilul mic ori pisica, vrand sa-și apuce imaginea din oglindă. Fac și o pomană pentru personajul preferat din telenovela mea, ucis mișelește.

        b) O lectură în imaginar, cu interpretări la bunul plac al imaginarului lectorului. Nimeni nu se mai înțelege cu nimeni. Fiecare vede ce vrea el.

        c) O lectură în simbolic, cu interpretări raportate argumentativ la referent, la lumea și / sau la procedeele textului.

        (Nu mă refer aici la textele autoreferențiale, deși nici un text nu are cum fi pe deplin astfel, prin condiția de existență a creatorului și a limbajului).

        Iar dacă citesc imaginar nu texte, ci biografii, pot provoca neplăcere. Unii, cei mai bine centrați, mă vor ierta, alții nu.

        5.Bertrand Russell’s Ten Commandments for Living in a Healthy Democracy
        in Life, Philosophy, Politics | March 14th, 2013

        http://www.openculture.com/2013/03/bertrand_russells_ten_commandments_for_living_in_a_healthy_democracy.html

  8. Tot @RALG

    Întrebare: Vă place cum integrează Lacan realul, imaginarul și simbolicul (în dezvoltarea personală și culturală)? (Sau îl punem la coș, cu Hesse?)

    Gata azi, mai este zile…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: