(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

„Cenaclul de luni”, alternativa subversivă la „Cenaclul Flacăra”

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 29, 2013

Autor:  Monica Andronescu

Mircea Cărtărescu, Florin Iaru sau Ioan Groşan sunt doar câteva dintre numele care au făcut istorie la cenaclul legendar condus de Nicolae Manolescu.

Cenaclul de Luni, a fost rampa de lansare pentru Generaţia 80, care a făcut istorie în literatura românească: Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ioan Bogdan Lefter, Ion Groşan, Alexandru Muşina sunt doar câteva dintre numele importante care au înflorit sub îndrumarea lui Nicolae Manolescu. Poetul şi criticul de teatru Doru Mareş (foto), secretar al Cenaclului de Luni, îşi aminteşte de această oază de libertate din deşertul comunist.

EVZ: În seara de 3 martie 1977, cu o zi înainte de cutremurul devastator, s-au adunat câţiva rebeli să-şi citească scrierile, în prezenţa criticului literar Nicolae Manolescu. A fost prima întâlnire a ceea ce se va numi Cenaclul de Luni. Împreună cu Radu Călin Cristea aţi fost iniţiatorul, spune istoria. Care e povestea acestui început?


Doru Mareş:
 Ca în orice legendă, e şi aici un sîmbure de adevăr. Sigur e că Radu Călin Cristea şi Călin Vlasie se aflau acolo. Personal, făceam pe soldatul la vânători de munte, la Câmpulung Muscel (alături de Liviu Papadima, pe de o parte, de Tompa Gabor, Victor Ioan Frunză, Adi Carauleanu, Andrei Mihalache, Marcel Anghel ş.a., pe de alta). M-am alăturat grupului de la, probabil, a doua şedinţă, adică din toamnă, după ce am terminat de cules studenţeşte strugurii patriei la Cochirleni (şi lăzile de Covagin (absolut autentic – o marcă de gin fabricată în Covasna, de unde uluitorul nume – n.r.) uitate în MAT-ul de la Rasova, acelaşi judeţ dobrogean). A fost aşa, un suflu al vremii, o dorinţă de a face un cenaclu mai de Doamne-ajută (era vremea când tot colhozul şi tot cvartalu- avea poeţii lui care sclipeau hăt, pînă la colţul uliţei/ aleii), fără a fi fost cineva conştient de ce avea să iasă.

Care era atmosfera întâlnirilor care s-au ţinut la Universitate, dar şi la Clubul CFR de pe Calea Griviţei? 
La Clubul CFR nu mai era (măcar ca titulatură) Cenaclul de Luni. După Universitate, la vreo jumătate de an, ne-am mutat la Casa Studenţilor, unde am rămas până la sfârşit. Atmosfera era una liberă, muşcătoare, dar extrem de prietenoasă. Cert e că, în linie junimistă, ziceam noi (cred că aşa şi era), cel mai abitir se exersa simţul critic. Nu cred să fi scăpat cineva. Sigur, nu îţi pica bine, dar simţeai rostul şi, mai ales, fair-playul. Nu prea îmi amintesc excese de laudă, în schimb exploda ironia, ieşeai jumulit de toţi fulgii dacă citeai ceva prea de tot naşpa, dar critica era una veselă, totuşi, căci ridendo…


Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Mariana Marin și Alexandru Mușina, cinci dintre vârfurile Generației 80

Unii s-au opus făţiş…

În ce fel erau toate astea periculoase pentru regim? 
Faptul că până la urmă Cenaclul a fost „ras” dovedeşte că era periculos. Nu era „pe linie”, evident, nu avea nimic de împărţit cu politica partidului comunist, ba chiar mirosea a „americanizare”. Nu era Cenaclul lui Păunescu, unde insul punea toată sala să urle „eu cânt conducătorul care-a ştiut şi ştie” etc. Ba la din contră, monşer! Nu a fost însă o instituţie a dizidenţei, cel puţin nu pe faţă, deşi poeţi precum Mariana Marin ori Liviu Ioan Stoiciu s-au opus direct şi fără ambiguitate regimului politic.

Cenalul a fost desfiinţat din ordin de partid după şapte ani de existenţă. Ar mai fi durat? 
Probabil, da. Nici modelul Junimii nu a răposat după ce bună parte dintre membri au luat drumul Bucureştiului ori pur şi simplu li s-a dus juna necesitate de a clama în grup. Trucul de desfiinţare a fost unul abil: trebuia ca nu ştiu ce procent dintre membri să fie studenţi. Evident, grupul deja prea extins încurca socotelile unui regim care mai avea de respirat vreo şase ani de zile. Poate, în reacţiile publice din prezent nu se mai citeşte ce ne unea pe atunci, nu se mai întrevede o eventuală continuitate. Unii chiar s-au dezis. Mi se pare stupid: a fost pielea în care ne-am trăit tinereţea şi începuturile, drept pentru care cred că merită ceva mai mult (auto) respect…

A fost Cenaclul de Luni o poveste cu Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene care tânjesc după libertate? 
A fost o poveste cu oameni normali şi aproape liberi. Bine, nu pe stradă, era doar vremea distihului „Prin tufişuri şi cotloane, miliţienii cu bastoane”. Şi, pe cale de consecinţă, a celuilalt: „Cine bate noaptea la fereastra ta, e Secoritatea, nu te speria”. Era şi la Cenaclul de Luni aceeaşi limită schizofrenă a întregii societăţi: eşti liber, dar aibi de grijă să nu calci tovarăşii pe coadă. Şi aveau, bre, o coadă sensibilă (nimic freudian aici)… Cum să zic: nu tânjeam după libertate, fiindcă, în cadrul grupului, citindu- ne textele eram complet liberi. Gheorghe Iova a venit la un moment dat cu o proză care se chema „Reserré”, încuiat de două ori, strâns cu asupra de măsură, cum ar veni, dar şi sigla de atunci a României (RSR). Ne interesau, însă (dacă nu cumva, inconştient, ştiam că e mai „sănătos” aşa), estetica şi tehnicile ei (chiar dacă Florin Iaru scosese deja poezia în stradă), fără a introduce estetica în inventar, cel puţin nu ca artă poetică. Opinia mea e că latura asta nu ar prea fi de laudă, dar aşa au mers lucrurile. Altfel, complotam destui prin ungherele noastre. Acum, dacă tot am ajuns de basm (sintagma nu e în toate accepţiunile „de bine”, ştiu), om fi fost şi Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. În orice caz, am fost tineri şi nu ne-am jucat cu chestia asta!

Citiţi mai mult: „Cenaclul de luni”, alternativa subversivă la „Cenaclul Flacăra” – Cultură > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1049663.html#ixzz2aOQz6vyf
EVZ.ro

22 răspunsuri to “„Cenaclul de luni”, alternativa subversivă la „Cenaclul Flacăra””

  1. INTJ said

    The Cuckoo’s Calling – believed to be the debut novel of Robert Galbraith – tells of war veteran-turned private investigator Cormoran Strike and received good reviews when it was first published.

    It had sold 1,500 copies before J.K. Rowling was revealed as the author, but within hours it rose more than 5,000 places to top Amazon’s sales list.”

    • RALG said

      Ati reusit aproape sa banalizati (anticipand) un topic ce era prgramat sa apara in curand pe Arca lui Goe. Noroc ca ati vorbit in chineza despre lucruri si persoane total necunoscute. 😉

  2. RALG said

    Ar fi interesant daca s-ar apuca cineva sa organizeze intlnirea de 30 si de ani de la absolvirea Cenaclului de Luni… Sa mai strige Niky Manolescu catalogul o data… E-he-hei…

    • Stely said

      Ar fi interesant daca s-ar apuca cineva sa organizeze intlnirea de 30 si de ani de la absolvirea Cenaclului de Luni…”

      Da, ar fi interesant intrucit (cred) s-ar putea afla (de la sursa ) cum a „complotat” prin „unghere” fiecare „lunedist” in parte . Cred insa ca ar fi si frumos, intrucit la intilnire ar participa cei mai buni literati ai „generatiei optzeciste”, care ar transforma (banuiesc) intilnirea intr-o mare sarbatoare culturala.
      Din pacate nu va fi nimeni interesat s-o organizeze. Sa fi disparut romantismul generatiei optzeciste , sau nici nu a existat ? Cert este ca nici solidaritate nu prea a existat , iar daca a fost un pic (ea )s-a consumat. tot prin unghere.

      • RALG said

        Pot presupune (teoretic) la ce anume va referiti acuzand lipsa de solidaritate (sau manifestarea partiala si inconsistenta a ceea ce s-ar putea numi solidaritate) dar parca ar putea deveni mai clara confuzia vizavi de aceasta problema daca ati incerca sa detaliati un pic. In ce fel ar fi trebuit sa se manifeste solidaritatea (altfel decat s-a manifestat)? Cum anume ar putea fi (sau ar fi putut fi) solidari (mai mult decat sunt deja). de ex.. Mircea Cartarescu si Florin Iaru? Acum si atunci…

        • Ionutz said

          Nu, nu puteau fi ,mai ales atunci!.Cartarescu a si recunoscut ca in zilel revolutiei el nu stia mai nimic pentru ca era ocupat cu ..scrisul !.Atunci cum crede cineva ca or fi fost mai implicat in cotidian(sa nu mai zic in politica)
          Intimplator am trait printre ei,desi nu avem in comun decit dragostea de literatura,eu fiind doar consumator.
          Erau acolo si Matei Visniek si Nino si Vladimir Balanica(plecati prematur dintre noi),Iaru vesel si exploziv.
          Parerea meae ,ca ii unea literatura,si foarte putin politica.Cine isi ichipuie ca in ani aia N.Manolescu initia un grup subversiv,care sa aibemacar vagi intentii de transormare in dizidenta cred ca n-a trait vremurile alea.N-am fost la intrunirile lor,da am avut un coleg cu aspiratii poetice,care a si citit ceva acolo.A venit foarte dezamagit pentru ca a fost ironizat foarte tare,asa ca a renuntat.
          In plan strict uman,eram toti dizidenti, ascultam pe furis ”sopirlitza”stiam despre greva din valea jiului etc.dar,din pacate nimeni nu a avut curajul sa faca un gest capital,sa se sacrifice.In societatea romaneasca ,masa critica a nemultumirilor nu fusese atinsa.

      • Stely said

        Aici am gasit niste raspunsuri :

        „Trădarea optzecismului „(…) bine articulată uman şi estetic înainte de 1990, când Revoluţia a prins-o într-un moment de apogeu, ea – generaţia ’80 – şi-a ratat apoi maturitatea, oferind acum imaginea unei excelenţe suspendate în neant, a unei împliniri care n-a mai ajuns să fie.” Ştefan BORBELY –

        See more at: http://www.infocurteadearges.ro/2011/opinii-o-cronica-despre-generatia-80-vazuta-din-interior/#sthash.P2bqtUgt.dpuf

        • RALG said

          Foarte interesanta si bine-venita trimitere d-voastra. Totusi continutul textului nu denota lipsa vreunei solidaritati (in sensul unei absente esentiale care sa fi alterat fenomenul). Din text rezulta ca ceea ce a fost, a fost ceea ce ar fi trebuit sa fie… din cat ar fi putut sa fie.

        • Stely said

          Cind am scris asta -„Cert este ca nici solidaritate nu prea a existat , iar daca a fost un pic (ea )s-a consumat. tot prin unghere „- am avut in gind titlul pus de autorul interviului …Cenaclul de luni”, alternativa subversivă la „Cenaclul Flacăra , dar si raspunsul lui Doru Mares (referitor la complotul prin unghere ) la intrebarea A fost Cenaclul de Luni o poveste cu Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene care tânjesc după libertate?
          Prin urmare , m-am gindit ca Cenaclul de luni ar fi putut fi o alternativa subversiva la Cenaclul Flacara daca ar fi fost ceva mai multa solidaritate , intre cei care” complotau” fiecare prin „ungherele”, cu Florin Iaru care „scosese deja poezia in strada”, cu Liviu Stoiciu care „s-a opus direct si fara ambiguitate regimului politic” sau cu Gheorghe Iova care a scris o proza subversiva si( de ce nu)cu Viorel Padina care a scris faimosul Apel catre Europa, pe care vad ca intervievatul nici nu l-a pomenit . Banuiesc ca nici nu l-a citit.
          Dar , daca imi cereti un raspuns mai punctual despre Florin Iaru si Mircea Cartarescu, referitor la faptul ca sunt deja solidari si deci nu am motive sa spun ca nu , stiu doar ca sunt/au fost prieteni, dar nu este /a fost deajuns .
          A fi solidari in jurul unei idei sau actiuni comune si nu doar prieteni ,asta cred eu ca trebuie/a sa fie… Ma intreb ,stiind ca au fost buni prieteni , ce ar fi facut Mircea Cartaresu daca lui Florin Iaru i s-ar fi intimplat ceva din cauza poeziei lui „scoasa deja in strada „? Sau acum (in prezent ) sunt ei solidari in jurul acelorasi principii si valori democratice, care sunt unanim recunoscute in lumea civilizata ? Cumva l-a schimbat Mircea Cartarescu pe Florin Iaru si eu nu stiu ?

        • RALG said

          Putem face desigur fel de fel de presupuneri si putem sa ne exprimam aderenta la continutul acestora. Solidaritatea insa nu poate fi un deziderat abstract asa dupa cum s-ar putea deduce prin citirea neatenta a comentarile d-voastra. Nu poate exista solidaritate asa pur si simplu de dragul solidaritatii sau de amorul artei (ca tot este vorba despre un cenaclu literar, preponderent literar, nu altfel)… Solidaritaea este un mod de exprimare a unui atasament social in relatie cu un interes de grup. Pentru asta trebuie indeplinite cateva conditii importante. Trebuie sa existe o initiativa importanta, oportuna, facuta de cineva din interiorul unui grup, cineva credibil, cu aptitudini de lider sau de erou. „Faimosul” apel pe care-l mentionati cu evlavie n-a indeplinit niciuna dintre conditiile necesare, asa incat aluzia ca vizavi de acesta s-ar fi manifestat un deficit de solidaritate este neindreptatita. Ideea ca „Cenaclul de Luni” sau „opzecistii” ar fi sub-reactionat vizavi de acest „faimos” document este nefondata si (vi) se datoreaza cred unor influente nefaste. Viorel Padina a perceput in mod cu totul exagerat, mult, enorm, ceea ce i s-a intamplat tanarului tzaranus ajuns in capitala (intrarea in lumea literara), iar de atunci a tot idealizat si a tot pompat „exagerare” in marea intamplare ca izbiceanul a ajuns poet la Bucale si dizident in contra lui Marx-Lenin-Ceausescu-Comunism si etc… Cum intre timp nu i s-a mai intamplat nimic notabil, si ne avand altceva de facut, sta cu mana pe pompa si pompeaza. Sunteti victima colaterala a iluziilor care l-au rapus (cat mai era de rapus) pe poetul Padina. Puneti impreuna textul articolului preluat aici si cel la care ati facut trimitere d-voastra, concatenati-le si obtineti un singur text. Parcurgeti acel text cu detasare. Din el rezulta cu mare acuratete pozitia, rolul, ponderea si importanta avute de catre Viorel Padina la Cenaclul de Luni si in cadrul generatiei optzeciste. Hyperbolele de la Corabia n-au cum schimba realitatea, care a fost confirmata si validata in cruda actualitate (vezi cum au evoulat „optzecistii” individual, si ce ce au realizat fiecare pana in prezent) exact asa cum este consemnata in aceasta cronica improvizata din doua texte… co-memorative.

        • Stely said

          In general sunt de acord cu ceea ce spuneti despre ideea de solidaritate ,adusa in discutie de mine doar ” de amorul artei „. Asta , intrucit am vazut (citit) cind am pus „impreuna ” nu numai cele doua texte , dar si pe acesta… http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=2059&Itemid=104 …precum si altele citite mai de mult. Am aflat deci „cruntul ” adevar .
          In ce priveste ” particularul” am citeva amendamente : 1. nu am avut nici un pic de”evlavie’ cind am pomenit de faimosul apel. Am fost (sigur ) cit se poate de detasata . 2.Poate voi fi fost cindva sub niste „influente nefaste „, dar acum ma simt pe deplin eliberata . 3 . Cit despre faptul ca as fi „victima colaterala ” a acelor iluzii, nici vorba. Pai intelesesem ca ati aflat deja :” Dulcineea” nu mai e … „s-a maritat „. 🙂

  3. fruntelata said

    deci prima oara cenaclu de luni s-a strins intr-o joi

  4. @RALG

    IERTARE. Remember, Maestre! Please!

    Spre reamintire și ca să asumați mai lesne ce iert, recitiți, vă rog, ”sine ira et studio”, așa cum am făcut eu de curând, tot ceea ce ați scris despre mine, de-a lungul timpului, pe acest blog.

    Reamintiți-vă, vă rog, și ce ați scris despre mine pe blogul lui AVP, pe vremea când eu nici nu știam că existați.

    Reamintiți-vă cum m-ați invitat pe acest blog, oferindu-mi o libertate pe care eu oricum mi-o luam, oriunde scriam, neavând – prin ereditate și mentalitate – structura de ”supusă” (Cui? Vai! Autorității unui domn virtual), structură pe care mi-o atribuiați prin ”lectura în imaginar” a textelor mele și a biografiei mele experiențiale.

    Așadar, iert toate acestea, pe bune. Mi-e martoră o lume mai înaltă. Doamne ajută!

    PS. Postez acum, căci mai târziu nu mai am vreme. Scuze pentru ”abundenta” de postari.

    • RALG said

      Cred ca voi sfarsi prin a fi coplesit, oblojit in atata iertare. Si ce zic eu coplesit? Cocosat… de atatea iertari. Merci. Practic cu fiecare iertare ce mi se acorda, mi se mai atribuie cate o vinovatie.

      P.S. Daca a trebuit sa recititi (istoria antica-) ca sa fie nevoie sa ma iertati nu cred ca se pune.

      P.P.S. „Nu” am timp sa dau curs invitatiei d-voastra de a reciti istoria antica pentru a putea extrage de acolo vinovatiile pentru care ar trebui sa va pot acorda iertatrea. HUVACA este un spatiu al prezentului perpetuu (ca sa fim si firoscosi)… Asa ca atunci cand voi simti momental nevoia imperioasa de a va acorda declarativ vreo iertare, voi improviza, inventand ad-hoc vinovatia respectiva, ancorata in prezentul clipei celei repede. Contati pe mine.

      • Nu v-a iertat nimeni, niciodată, până acum?
        Iacă-tă, vi se întâmplă.

        Cu fiecare sarcină nouă pe care viața ne-o scoate în față, câștigăm abilități.

        Când va mai veni cineva să vă ierte, sigur va fi mai ușor de dus. Curaj!

        • RALG said

          Din ne/fericire (pentru mine, pentru cine stie cine) pana acum n-am dat nimanui prilejul (motivul si contextul) de a-mi acorda o iertare serioasa, profunda… ceea ce desigur nu ma scuteste de pericolul ca insusi acest fapt sa de-vina o vina majora, esentiala, care sa necesite o iertare pe masura.. Cine stie… La urma urmei ca sa poti fi iertat primul lucru pe care trebuie sa faci este sa gresesti… Avem timp pentru toate…;

          Multumesc pentru incurajare… O sa tin minte…

  5. RALG spus

    iulie 29, 2013 la 6:09 pm 2 0 Rate This
    Intr-adevar dialogul surzilor… Unde, cand, cum ati vorbit d-voastra (care d-voastra? Marginalia?) cu “autorul” d-lui Goe? “Despre” puteti vorbi oricat dar “cu” nu prea cred. Ofelia poate vorbi cu Hamlet despre Shakespeare (si, in acest fel intermediat, cu Shakespeare) dar nu direct cu Shakespeare. Vreo spectatoare oarecare, in vreuna dintre reprezentatiile piesei, reluata indefinit ca instantiere a matricei originale a piesei, i se poate adresa lui Hamlet, din sala, dar Hamlet, personajul, daca este slujit de un artist, cat de cat, nu-si va iesi din caracter ca sa se converseze cu d-na. Mai ales ca si d-na este si ea tot un rol acolo, o masca, dintr-o alta piesa. Insistenta cu care va prezentati d-voastra, personajul, ca fiind chiar autorul este de-a dreptul induioasatoare. Ce tot spuneti? Sunteti d-voastra chiar Carmen Maria Mecu in carne si oase? Palpabila? Concreta? Stim noi cat cântårti, ce inaltime aveti? Ce mancati? Ce beti? Cand ati facut sex ultima oara? Dar prima oara? Cu cine? Dar a doua oara? Cat de des? Ce note ati avut la scoala? Care erau materiile si profesorii preferati? Ati fost fericita? Nefericita? Cum, cand, de ce, de cate ori? Pe cine ati iubit, iubiti, pe cine ati urat? Ce vicii, ce boli ati avut, aveti? Ce regrete? Ce remuscari? Ce satisfactii? Ce impliniri? Ce amintiri? Ce spaime? Care sunt lucrurile pe care le aveti, ori le-ati avut in minte, si despre care nu ati vorbit niciodata cu nimeni? Cand v-ati spovedeit ultima oara? Cat de des mergeti la biserica? La psihiatru? Unde sunt toate aceste detalii? Incetati sa acreditati ideea falsa ca Marginalia von CMM ar fi altceva decat este: un personaj, fie ca o faceti conștient, inconștient ori integrat. Daca s-ar putea.

    Va pot asigura in schimb ca (a) in calitate de d.Goe, in general, transmit mai departe mesajele (replicile) rostite pe scena Arcei lui Goe. Deasemenea va asigur ca (b) in calitate de d.Goe, in general (cand n-am vreun lapsus sau vreo toana), nu fac decat sa rostesc intocmai replicile scrise de autor, mie ramanandu-mi (prea destul) libertatea interpretativa (timbru, accente, ton, mimica etc.), deci ce zic eu, autorul a zis.

    Vai, dar va asigur ca, fara a avea vreo grija religioasa in acest sens, in general reusesc sa raman riguros consistent cu mine insumi, in mod cat se poate de natural. Cand vi se pare ca ati gasit vreo inconsistenta reflectati de doua-trei ori inainte de a o da in vileag. Ati putea constata inconsistenta inconsistentei remarcate. Ca acum, intre punctele 1 si 2. Autorul m-a autorizat sa rostesc aceasta replica (in replica) citez din memorie: Din mentiunea (in corpul piesei) a faptul (presupus) ca am sfarsi iertandu-ne unul pe altul nu se poate deduce in niciun fel (logic sau altminteri) ca ar exista fapte care sa presupuna vreo iertare, chiar scotzand afirmatia din context. Ne-am putea ierta (ziceam) doar in simpla virtute a faptului ca melo-psiho-dramatizam (compatimim impreuna). In rest nici vorba. D-voastra, care ziceti ca m-ati iertat definitiv si neconditionat (pe cine?) ce-ati putea zice despre asta? Ce anume ati avut de iertat? Ca m-ati facut curios. Curios in legatura cu ce anume ati putea spune, pentru ca, in realitate, n-a fost nimic de iertat. Parerea mea (!) este ca iertarea respectiva se refera la faptul ca, acuma, gasindu-va, cumva, resurse de reincepe sa comentati pe Arca lui Goe, aveti nevoie sa justificati perioada in care ati lipsit (lipsindu-va resursele necesare), iar vinovat pntru perioada lipsa este chiar dl.Goe, pe care, marinimoasa, d-na il iarta. Nu? Cand v-am spus ca va pripiti cu iertarea definitiva si neconditionata nu faceam decat sa anticipez o posibila penurie, in viitor, a acestui gen de resurse care va asigura disponibilitatea de a comenta pe Arca. Sa anticipez, in niciun caz sa premeditez… Si pentru ca ne aflam intr-un sat de pescari (fara moderare), din cand in cand, pe ecran apare o… (b)Arca. (b-Arca fiind a saracului care n-avea lotca lui. Aveti lotca?)

    Răspunde

    Marginalia Non Turpia spus

    iulie 29, 2013 la 10:40 pm 1 0 Rate This
    @RALG (and To Whom It May Concern)

    1. Repet: Vă iert în calitate de autor al lui Goe.

    Rămân la opinia mea privind corespondența dintre experiențele semnificative ale vieții cuiva și personajele pe care le creează. Am argumentat asta in cartea despre Nichita Stănescu.
    Iert și personajul Goe, daca e nevoie.
    Aduc și un argument de autoritate: afirmațiile ”demodatului” Flaubert. Sunteți un om (foarte) cultivat și aveți vizitatori la fel, știți la ce mă refer.

    2. Stiți bine CE iert.
    Iert afirmațiile de genul celor pe care tocmai le-ați făcut mai sus. Iert și ”tonul care face muzica”. Prea ”mici” afirmații pentru anvergura dvs. intelectuală.

    Pe bune, vă iert, Unul dintre motive fiind acela că mă accept cum am fost, cum sunt și cum voi deveni…o marginală cu acces la Centrul în care noi toț, că vrem, că nu vrem, că ne place, că nu ne place, ne regăsim… împreună.

    3.Repet, am venit aici pentru bucuria de a scrie.

    Restul, Master, sunt simple presupuneri hazardate ale dvs., izvorâte dintr-un imaginar, vai! (temporar) incontrolabil. Și un exemplu, vai! negativ pentru mine.

    Chiar nu iubiți incertitudinea?
    Eu am prins gustul ei de la dvs. Determinismul cauzal v-a făcut prizonier?

    4. Pe Lacan nu l-aș da la coș.

    Hai să-l aplicăm la lectura de texte. Mica mea subteorie.

    a) Pot face o lectură în real. Iau textul drept Viață. Cum face copilul mic ori pisica, vrand sa-și apuce imaginea din oglindă. Fac și o pomană pentru personajul preferat din telenovela mea, ucis mișelește.

    b) O lectură în imaginar, cu interpretări la bunul plac al imaginarului lectorului. Nimeni nu se mai înțelege cu nimeni. Fiecare vede ce vrea el.

    c) O lectură în simbolic, cu interpretări raportate argumentativ la referent, la lumea și / sau la procedeele textului.

    (Nu mă refer aici la textele autoreferențiale, deși nici un text nu are cum fi pe deplin astfel, prin condiția de existență a creatorului și a limbajului).

    Iar dacă citesc imaginar nu texte, ci biografii, pot provoca neplăcere. Unii, cei mai bine centrați, mă vor ierta, alții nu.

    5.Bertrand Russell’s Ten Commandments for Living in a Healthy Democracy
    in Life, Philosophy, Politics | March 14th, 2013

    http://www.openculture.com/2013/03/bertrand_russells_ten_commandments_for_living_in_a_healthy_democracy.html

    Răspunde

    Marginalia Non Turpia spus

    iulie 29, 2013 la 8:24 am 1 0 Rate This
    Tot @RALG

    Întrebare: Vă place cum integrează Lacan realul, imaginarul și simbolicul (în dezvoltarea personală și culturală)? (Sau îl punem la coș, cu Hesse?)

    Gata azi, mai este zile…

    Răspunde

    • RALG said

      Dialogul cu care ma hartuiti mi se pare captivant… (as zice de ex. ca voi comenta poate decalogul propus, si poate voi propune amendamente – se practica in democratii) dar trebuie sa va spun ca ma incearca o spaima transcendentala in raport cu acest dialog… Si romanul? Aveam impresia ca incheiaserati perioada de documentare si ca pe baza ei reusiserati sa aveti in minte, daca nu structura epica a acestuia, macar conturul personajelor. Si acuma ce faceti? Riscati sa invalidati totul provocand discutii care redeschid etapa e documentare? Asta-mi reaminteste una dintre legile lui Murphy care zicea ca daca pentru clarificarea unei probleme sunt necesare mai mult de trei sedinte atunci inseamna ca sedintele sunt mai importante decat rezolvarea problemei (ceea ce pe mine unul m-ar avantaja, pentru ca perpetuarea sine die a cestor sedinte valideaza intr-un mod foarte subtil teoriile de la baza constructiei „Arca lui Goe”, indiferent de rezultatele partiale ale fiecarei sedinte…).

      Determinismul si incertitudinea coexista dialectic. Nu se exclud unul pe altul… Nici macar in realitate. In HUVACA cu atat mai putin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: