Câte like-uri îi trebuie unui om?

Printr-o uluitoare coincidenta (Ce coincidenta! Ce coincidenta! Ce coincidenta!) doi dintre cei mai buni prieteni virtuali ai d-lui Goe (Top Ten), dl.Nimeni si dl.Cineva (aka avp) au avut de curand de celebrat niste frumoase si similare realizari, impliniri, succese. Au sarbatorit fiecare implinirea a cate 100 de like-uri. Va dati seama? O intreaga suta. Centenar. Si nu asa pentru vreo postare anume sau pentru vreun comentariu ci pentru intreaga activitate. Iar daca a fost de sarbatorit n-au stat pe ganduri si au facut cunoscut lumii intregi respectiva performanta, ca sa ne putem bucuram cu totii impreuna cu ei. Daca mai este inca cineva care n-a aflat (dar cine ar mai putea fi?) ne facem si noi datoria si, amintitind aceste frumoase performante, mentionam locurile unde se organizeza festivitatile (felicitarile, masa si dansul) prilejuite de rotundele impliniri.

Dl.Nimeni: O bomba borna in calea blogului – 100 likes on blog

Dl.Cineva: Planeta ou are… 100 de like-uri din 7 miliarde.

Le transmitem amandoura (si pe aceasta cale) felicitari si din partea noastra. Le dorim multe-nainte, iar cand vor ajunge sa fie milionari sa-si aminteasca si de noi. Ii rog pe carcotasi sa se abtina sa aminteasca despre pitzipoance care obtin mii de like-uri pentru o (singura) poza postata pe net, ori pentru vreun artist amator care, postand o poza facuta cu telefonul, in care surprinde un pescarus in zbor, obtine intr-o singura zi cateva sute de like-uri, or despre alti favorizati ai soartei care pot posta retzeta si poza unei Omlete cu ou, avand asigurate aceleasi nenumarate like-uri. Acelea sunt succesuri facile. Amicii mei au ales the hard way. Cu perseverenta vor progresa. Este bine ca au inceput sa celebreze din vreme. Cand vor atinge milionul vor fi deja modesti, discreti (unii dintre ei sunt deja, cam toti), satui de celebrare. Lumea va intelege ca pentru ei milionul ala nu inseamna nimic. Traiasca prima suta. Traiasca lupta pentru pace. Si pacea intre popoare. Va rog, aplauze furtunoase si prelungite pentru cei doi performeri. Din partea noastra o dedicatie. O dedicatie la doi performeri:

UPDATE: S-ar cuveni totusi unele precizari… Este adevarat ca cei doi buni amici ai nostri, desi ei intre ei nu se prea cunosc, cu toate ca-cunostinte comune cu amandoi am avea destule, slava Domnului, au, prin coincidenta, multe lucruri in comun. Si nu ne referim aici la atiudinea ordinara, adica-comuna (cu a altora) fata de dl.Goe. Aceea nu conteaza. Se deconteaza din partea casei. Turcu’ plateste. Nu. Au ei altele in comun precum dorinta fierbinte de a produce zgomot in liniste, in pace (si onor), in tihna, in public, cu public, cu martori si fara contrazicatori care sa le cante zicatori in gingasele urechi (ca sunt si foarte sensibili). Ar mai fi si altele. Dar dincolo de aceste asemanari, trebuie mentionat ca intre cei doi exista si deosebiri. Mari. Dl.Nimeni este un domn. Si este om bun. Un om capabil sa-l inteleaga si pe celalalt, sa accepte (uneori) ca a gresit, sa fie intelegator, impaciuitor, intelept (cateodata), sa fie capabil de compromisuri rezonabile, sa mai inchida ochii la pacatele altora, sa mai ierte (de-adevaratelea si fara sa faca declaratii sforaitoare in acest sens), sa fie indulgent. Celalalt nu. Si nu. Si nu. Si etc. In fapt in anuntul unuia (singur) dintre ei, vizavi de suta de like-uri, nu exista nimic negativ, nimic rau, prostesc, caraghios, nu exita trufie si fanfaronada, sau sperante desarte ci, poate, doar un pic de amuzanta naivitate si olecutzå de ridicol. Pentru cei care nu sunt dispusi sa accepte conventiile teatrale si exagerarile histrionilor pe scene din HUVACA, includerea d-lui Nimeni in pamfletul autoironic (da, da, autoironic) despre cate like-uri (sau dis-like-uri – tot aceea; noi preferam dis-like-urile pentru ca sunt, cu o mai mare probabilitate, sincere) ii trebuie unui om, poate aparea ca deplasata, o (s)fortare inutila si daunatoare. Este exagerarea care sugereaza ca am avut ce exagera. Ne-am râs si noi… Singura exagerare inacceptabila ramane alaturarea d-lui Nimeni cu tzaranoiul de la Corabia si impresia ca i-am considera intrucatva echivalenti. Nici vorba. Ca sa nu mai existe aceasta impresie (pentru cei care si-o vor fi facut-o din nestiinta) iata ca facem aceste cuvenite precizari care speram sa mai repereze din onoarea d-lui Nimeni fata cu rusinea de a fi comparat cu ne-dl. AVP. In rest ramane cum am vorbit. Ca-n tren. Urmeaza sârba-n caruta.

UPDATE II.  Acest „update” a fost retras.

UPDATE III. Am retras „update II” pentru ca (a) prea era plin de obscenitati dar mai ales (b) pentru ca ii deruta total pe unii dintre suferinzii flegmatici veniti la tratament si vindecare pe Arca lui Goe. La unii dintre ei (doi deocamdata) se simt ameliorari substantiale. Miracolele Arcei lui Goe. Dupa ce amandoi l-au scuipat din rarunchi, plini de re/sentimente perene, de fanfaronul de la Corabia, iata minunea… Cei doi (Carmen si Radu) au venit aici sa-i ia apararea aceluia impotriva unor mici si nevinovate ironii. Nu ca-i minune Dumnezeiasca? Arca miracolelor. In timp ce, dar tot numai pe Arca lui Goe (nu ratati) o alta „entitate” care-l slåvea pe falsul profet de la Corabia a fost vindecata si eliberata prin exorcizare. Bine… minuni arcaluigoeologice au fost multe, nu-i momentul sa le trecem in revista, dar acestea doua au mare potential ilustrativ vizavi de metodele psiho-terapeutice pe baza de magie alba practicate pe Arca lui Goe, doamnelor si domnilor… Dar sa nu ne luam cu vorba. Suntem datori ca prin acest al-III-lea amendament (poate ultimul) sa ne exprim ingrijorarea ca vizitatorii alesi (alesi pe spranceana, vite de persoane alease, ma scuzati ca n-am diacritice) au plonjat in pretext si paricular ratand motivele si generalul. Pai ca sa facem bâza de d-ni Nimeni si Padina ne-am obosit noi tastatura? Sa facem ceea ce pot face foarte bine si dansi fara niciun sprijin de la noi? Oare cu asta ne ocupam noi aici? Cei doi domni au fost folositi ca simple pretexte (culese din spatiul public huvachian), puncte de plecare, exemple ilustrative pe intelesul tuturor care sa faca deschiderea catre tema reala a topicului:

The art of asking

„Don’t make people pay for music, says Amanda Palmer. Let them. In a passionate talk that begins in her days as a street performer (drop a dollar in the hat for the Eight-Foot Bride!), she examines the new relationship between artist and fan…”

Toata lumumea (doi omanaci obositi si obositori) s-au cramponat, impotmolindu-se, in nimeni si padina producand panica si ducand (a cata oara?) discutia in derizoriu in subsolul (cala) Arcei lui Goe (unde nu-i lumina).  Sper ca asta sa (le) fie o raza si sa se râzå.

UPDATE IV. Gratie amabilitatii d-nei Stely de a face munca de „arheologie” pe net (ii multumim pentru ajutor si dedicatie), acum avem la dispozitie filmul intitulat „The art of asking” si in limba romana:Arta de a cere. Poate ca acum va deveni accesibil mai multora (inclusiv acelora) asa incat chiar si de va fi sa nu mai zicem nici „pâs” despre acest subiect, vom avea ocazia sa invatam si sa ne imbatam (impreuna sau separat) meditatnd nitel la arta de a cere, care nu-i tot una cu arta de a solicita. Inca o data va dorim vizionare placuta si fertila. Acelora… (nu d-na Stely?).