Romania Simbolica – Stirile de la 6

Realitatea este complexa si are multe aspecte, astfel incat, in realitate, nu se poate opera cu realitatea, ci cu un model simbolic simplificat. O colectie de simboluri, corect racordata la realitate, poate furniza informatii importante despre felul in care este si in care evolueaza realitatea ea insasi. Atunci cand colectia simbolurilor prin care se incearca esentializarea realitatii se gaseste intr-o relatie logica articulata si consistenta cu realitatea cea complicata si plina de meandre,  se intampla (uneori) lucruri magice: actionand asupra simbolurilor se constata inducerea unor efecte reale in realitate, un feedback, ca intr-un soi de voodo in care intepand papusa (simbolul unei realitati) este afectata realitatea insasi. Daca Dan Voiculescu va ajunge dupa gratii atunci, sub aspect (strict) simbolic Romania va incheia una dintre tranzitieile in care este captiva din 1989 incoace. Simbolic. Atat. Incluzand si condamnarea simbolica a comunismului se poate spune ca sub aspect simbolic, fenomenul istoric, simbololizat prin personajul istoric Trainan Basescu si-a indeplinit obiectivele… simbolice.

6. Cei 6 care stau de 6:

Dinu Patriciu – 1 zi	Gigi Becali – 3 ani (?)	Catalin Voicu – 1 an (?)	Sorin Ovidiu Vântu – 1 an (?)	Adrian Nastase – 3 luni	Dan Voiculescu – ? ani
Update:

Fiecare dintre cei 6 reprezinta cate o categorie (sociala) anume, cu o origine (sociala) anume. Care ar fi acelea? Nu sunt greu de numit. Pedepsele simbolice aplicate acestor personaje nocive (in particular infractori) au putine efecte asupra lor insisi (de data asta CTP are dreptate: Dan Voiculescu a castinat) dar vor avea (au deja) efecte asupra celor 6 categorii pe care ei le reprezinta simbolic, si asupra celor care trebuie sa opereze cu acele categorii (politia, justitia, media, opinia publica) . 6-6, mare si dubla muta.

.
1. Afaceristul care vrea sa-si subordoneze politicul
2. Smenarul care da mita ca sa se capatuiasca
3. Interlopul infiltrat in justitie
4. Interlopul specializat in inginerii financiare
5. Politicianul corupt care ia mita
6. Securistul transformat in afacerist, papusar si magnat de presa (libera)

.

UPDATE: In caz ca reusita simbolica va fi ratata, iar simbolicul Dan Voiculescu nu va merge la pârnaie, vom avea parte de Nasul II. Cam ca in linia a doua… Iata ce inseamna progresul. Iata avantajele unui regim constitutional. Curat constitutional.

Lui Taliarh

Boii urâţi şi teferi s-au limpezit în şes,
şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens.
Ileana, care doarme cu porcii de tărâţe,
s-a pus să mulgă vacii lapte stelar din ţâţe,
pământului să mulgă răcoare de cartof.
Toamna bacoviană geme-n ferestre: of! –
Prietene, dă-mi mâna şi taci; aşa; dă-mi mâna.
Priveşte curtea, porcii, şi, râcâind ţărâna,
cocoşii albi. Priveşte: sufletul meu e trist.
O, Taliarh, acuma, ca şi-n trecut, exist,
şi beau din vinul ăsta, şi beau din cupa asta.
Vechilul tot nu ştie ce albă-i e nevasta,
Ileana tot nu ştie decât să mulgă vaci —
şi via să-şi înnoade azurul pe araci.
Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ţine vrerea;
ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea,
şi n-om vedea prin geamuri, tineri şi zgomotoşi,
amurgul care-aleargă după cireadă, roş.
Ca mâne, toamna iară se va mări prin grâne,
şi vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâne,
poate s-or duce boii cu ochi de râu în ştiri,
să tragă cu urechea la noile-ncolţiri.
Şi-atuncea, la braţ, umbre, nu vom mai şti de toate;
poate-am să uit nevasta şi vinul acru; poate…
Ei, poate la ospeţe nu vei mai fi monarh. –

E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh.

(Lui Taliarh – B. Fundoianu 1912)

Anti-Babel (Micul manifest)

Bå! Tie-ti place bå literatura? Da må da, cu tine vorbesc. Cititorule! 🙄 Bå cititorule! Zi må si tu ceva, da sau ba. Ca sa stiu cum sa te iau, cum sa te imbrobodesc cu noua mea idee conspirativa. Nu må, ca nu e oroginala, dar orisicat, pot aduce o nota de originalitate in tratrarea acestei idei vechi de cand lumea. Bine ideea asta nu e un scop in sine, nu poate fi, ca, vorba aia, suntem tot in HUVACA unde ideea ramane virtuala orice ai face, si cand zic „virtuala”, zic virtuala in sens quantic. Nu clasic. Nu romantic. Nu dadaist, nu structuralist, nu simbolist, nu semanatorist, nu idilist, nu modernist si nici post-modernist. Si nu relativist. Pur quantic. Daca stii tu bå, cum de/vine treaba asta cu existentele virtuale in lumea cuantica. Ca si daca nu stii e tot aia daca apelezi la reducerea prin absurd si accepti virtualitatea ideii (nu a mea må, ci a ideii asa.. in general) care aci in HUVACA nu poate fi livrata in nici sens clasic, nici romantic, nici dadaist, nici structuralist, nici simbolist, nici semanatorist, nici idilist, nici expresionist, nici impresionist, nici baroc, nici modernist, nici post-modernist, nici relativist si in niciun …ist de care sa fi auzit tu (cumva, candva, pe undeva) avandu-ti cultura pe care o ai. La baza. Eee, ceea ce ramane dupa ce accepti felurile in care ideea nu e, eee, ceea ce ramane este „virtualul quantic”, chiar daca tu, ba cititorule, habar nu ai ce e aia si cum devine divina virtualitate cuantica, in fragilitatea ei conceptual-substantiala vizavi cu limitarile cognitive ale mintii umane in cadrul speciei care este. Dar daca iti place literatura, si eu voi presupune in mod virtual ca-ti place (ca-ti cam place… literatura, pinacoteca si vinoteca), atunci vei adora faptul ca m-am decis sa te tratez literar in cel mai faulknerian stil cu putinta, dupa ce vei fi facut asocierea necesara intre stilul marelui Will (versiunea post-columbiana a will-ului) si stilul cu care te råsfat acuma (taman acuma) pe tine bå cititorule (taman pe tine). Deci zici ca ne-am inteles: tie iti place literarura (recte Faulkner), si ca prin urmare, de la forma, putem trece, in sfarsit la fond. La idee, de bå cititorule, ideea aia virtuala care nu-i scop in sine (nu poate fi) si care pe deasupra mai e si furata de la autorul colectiv, din folclorul umanitatii, ca specie cuvântatoare, bå cititorule bå. Acuma, pentru ca te stiu curios de felul tau, in asa hal incat daca te macina vreo curiozitate obsesiva nu mai poti fi atent si concentrat la substanta ideii livrate, vin si-ti zic (dar numai daca råmâne intre noi doi) ca scopul principal e altul, care slujeste (sau submineaza, nu conteaza) ideea (alta idee, da’ neviruala) despre faptul evident de circa 3 ani incoace ca Arca lui Goe trebuie musai reinventata sau abandonata. Ceea ce se si intampla in mod virtual (in sens cuantic bineinteles). Si daca tot m-am apucat sa-ti fac marturisiri din astea „intime” (cu accent pe e-ul final) lasa-ma ca sa-ti zic, bå cititorule, daca n-ai remarcat si singur in prea luminata-ti intelepciune, ca noi am cam reusit sa evadam de pe Arca asta si sa ne gasim una (alta) mult mai placuta si mai confortabila, in fapt o mica flota (scufundata) si-o nunta pe-un vapor de minereu. Ca mai aparem pe aci prin interpusi este, in primul rand, o simpla strategie de imagine si precautie, si, in al doilea si ultimul rând, reverberatia luminii stinsului amor din al nostru dor care ne urmareste inca… Dar in sfarsit ce-ti pasa? Sa revenim la cestiune. La idee. Sper ca vei fi citit la vremea ta (vremea lecturilor tale) Ellias Canetti, Limba salvată (…)

un citat:

Esperanto (cel care speră) este cea mai răspândită dintre limbile artificiale. Codul ISO 639 pentru Esperanto este eo sau epo. Limba a fost lansată în 1887 de către Ludovic Lazar Zamenhof (1859 – 1917) după mai bine de 10 ani de muncă, pentru a servi ca limbă internațională auxiliară, o a doua limbă pentru fiecare. Numărul vorbitorilor de esperanto este greu de stabilit. În funcție de sursă, se menționează între o jumătate de milion și câteva milioane. Primul dicționar de esperanto pentru vorbitorii de limba română a apărut în 1889. Este menționată în „Cartea recordurilor” ca fiind singura limbă fără verbe neregulate. În plus, are o scriere pur fonetică: fiecărei litere îi corespunde un singur sunet, și pentru fiecare sunet există o singură literă.

* * *

Lumea actuala este foarte divizata (si si diversa)… Ceea ce o face sa fie asa sunt (desigur) traditiile, cultura, istoria, religiile, nivelul economic, conspiratia si constipatia mondiala, fatalitatea, prostia si multe altele dar niciunul dintre factori nu este atat de categoric precum inexistenta unei limbi comune pe care sa o vorbeasaca cvasi-majoritatea populatiei umane. Exista o multitudine de planuri propuse de fel de fel de organizatii, organisme, institutii, fundatii, mai oculte sau mai oficiale, care vizeaza globalizarea si integrarea la nivel planetar, la nivelul speciei, o noua ordine mondiala (de fapt mai multe noi ordini mondiale sunt vizate), pe terment mediu si lung, dar nimeni nu pare apt sa inteleaga deplin ca cel mai puternic factor integrator este limba vorbita. Tot de natura evidentei ar trebui sa fie faptul ca niciuna dintre limbile naturale existente nu are sanse (si nici atributele necesare) pentru a deveni limba comuna vorbita de cavasi-totalitatea specimenelor din specia umana. Si daca acum o suta si ceva de ani Ludovic Lazar Zamenhof a fost in stare sa creze pe genunchi (in zece ani de munca individuala) o limba artificiala (de consistenta limbii esperanto) este clar ca o echipa interdisciplinara avand la dispozitie resursele tehnologice ale momentului, sponzorizata corespunzator, ar putea face in 10 ani mult mai mult. Crearea unei limbi clare, simple, coerente, capabila nu doar sa fie folosita in comun de catre oameni ci chiar sa simplifice se sa eficientizeze insusi procesul gandirii si comunicarii. O limba care sa devina oficiala la ONU si in toate organizatiile internationale si care sa fie a doua limba in fiecare tara. Dupa modestele noastre estimari cu circa 5 miliarde de euro (sau chiar de dolari) s-ar putea realiza tehnic o limba extrem de eficienta si usor de invatat si utilizat (care ar trebui sa contina in ea insasi mecanismele evolutiei sale viitoare fara a-i fi stricate atributele), in aceasta suma intrand si resursele necesare promovarii si popularizarii inteligente a unei astfel de limbi. Este o suma derizorie care ar putea fi amortizata in scurta vreme si pe care ar putea-o livra (daca ar vrea) multe persoane fizice interesate de progres (precum Bill Gates, de ex). In paralel s-ar putea desigur dezvolta tehnologia care sa permita traducerea spontana din orice limba in orice limba fara ca acest lucru sa faca mai putin utila existenta unei limbi noi, comune, curate, eficiente. In circa 50 de ani toata planeta ar putea vorbi aceasta limba noua, limba salvatoare, babiloniana, ante-diluviana, ante-babiloniana, anti-babiloniana, in varianta ei moderna si contmporana. Asta in cazul in care specia umana va mai exista ca atare pe planeta. Este de mare mirare ca proiecte futuriste, precum cele promovate de catre Jacque Fresco, nu insistå suficient de consistent pe necesitatea  unei limbi noi si universale.

Zi bå cititorule tu daca n-am dreptate? Sper insa ca acuma iti e mai clar ce vrea sa zica virtualitatea cuantica a unei idei neoriginale sutinuta si promovata in HUVACA noastra cea de toate zilele, alaturi de pâinea noastra cea de toate zilele si de de erotismul nostru cel de toate noptile (cand pe bune cand simplu erotism virtual – adica oniric)…  Si dupa cum spuneam, pentru ca ne aflam pe o (b)arca de amatori, anonimi, clandestini, unde se discuta absolut liber despre nimic, cu toata lumea, adica cu nimeni, pe ecran apare, din cand in cand o… ceva… asa ca… din care ies niste antene de furnica…  dintr-un turn Babel, care este, zi sa-i zic pe nume! Ceva… E ceva nu? Bine ca esti tu destept bå cititorule bå…

Milioane de utilizatori pleacă de pe Facebook

Milioane de utilizatori din SUA şi Marea Britanie au renunţat la serviciile reţelei sociale Facebook şi şi-au şters paginile, în urma dezvăluirilor făcute de fostul asistent tehnic al CIA, Edward Snowden, şi portalul WikiLeaks privind supravegherea electronică la scară largă dusă de serviciile secrete din SUA, în colaborare cu alte ţări occidentale, relatează The Daily Mail.

Astfel, aproximativ 9 milioane de persoane în SUA şi circa 2 milioane în Marea Britanie şi-au eliminat conturile de pe Facebook.

‘Oamenii devin mai precauţi cu privire la viaţa lor privată în spaţiul cibernetic din cauza unor istorii intens mediatizate precum informaţiile recente privind spionajul Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA’, declară editorul revistei Cyberpsychology, Behaviour and Social Networking, Brenda Wiederhold.

Revista a publicat rezultatele unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Viena cu privire la cauzele pentru care oamenii părăsesc Facebook. Oamenii de ştiinţă au stabilit în urma analizei răspunsurilor date de aproximativ 600 de intervievaţi că cea mai frecventă cauză – 48,3% – este preocuparea pentru confidenţialitatea vieţii private pe Internet. Pe locul doi – 13,5% – se situează nemulţumirea generală faţă de serviciile Facebook.

Printre alte motive – refuzul de a purta discuţii sterile şi teama de a deveni dependent de reţeaua socială. Unii dintre cei chestionaţi au răspuns că au obosit de obligaţia ‘socială’ de a adăuga mereu noi prieteni.

De asemenea, studiul a constatat că printre cei care au părăsit preponderent Facebook se numără persoanele în vârstă şi bărbaţii.

Un scandal de proporţii a izbucnit în vară după ce presa a publicat informaţii despre programul de supraveghere PRISM, care colectează date despre utilizatorii de Internet de la nouă mari companii de comunicaţii din SUA:Microsoft, Yahoo, Google, Facebook, Skype, YouTube, PalTalk, AOL, Apple. Între altele, companiile ar face acest lucru voluntar în cadrul cooperării cu autorităţile.

Giganţii de internet au fost nevoiţi să prezinte o mulţime de scuze în urma acestor dezvăluiri. Recent, Google, Yahoo, Facebook şi Microsoft au cerut în mod colectiv permisiunea autorităţilor de a face publice informaţii cu privire la cererile primite în acest sens din partea serviciilor secrete. – Capital – Milioane de utilizatori pleacă de pe Facebook

UPDATE: Umor de calitate a la dl.Nimeni:

Chiloti, prezervative, weceuri?

Posted on 21 septembrie 2013

Iata ce relateaza media privitor la o declaratie a dlui Antonescu referitoare la ziua dlui Ponta: “Liderul PNL a evitat să precizeze ce cadou îi va face, sâmbătă, de ziua sa, premierul[ui], arătând că aceste lucruri reprezintă “chestiuni intime, private”, relatează Mediafax.“In urmare, inteleg ca pe dl Ponta il asteapta, din partea primului senator al natiei, ceva de genul chiloti, prezervative, ori poate un weceu.

Pinocchio si Crin

Co-mici vestiti – pseudo-politicienii din politica:

Nici nu ştii dacă să te mai superi. Unii politicieni spun lucruri atît de enorme, încît devin suspecţi de …inocenţă. O minimă experienţă, un minim instinct de conservare (politică), un mic efort de gîndire strategică ar trebui să le cenzureze, la timp, declaraţiile (prea) spontane. Am prefera să fim scutiţi de asemenea sincope intelectuale, de asemenea comice derapaje. Să luăm două exemple:

1. Domnul Victor Ponta a declarat, de curînd, că, iniţial, a fost împotriva proiectului Roşia Montană, pentru simplul motiv că Traian Băsescu era pentru. Şi că dacă Băsescu era pentru, însemna că proiectul nu putea fi decît rău. Venită de la un prim-ministru, e o declaraţie aproape înduioşătoare în sinceritatea ei. La capitolul ”sinceritate”, Victor Ponta ar merita, în acest caz, premiu cu coroniţă, deşi nu sinceritatea e punctul lui forte. Pe de altă parte, e îngrijorător să afli că, la cel mai înalt nivel, se pot lua decizii importante, nu pe bază de analiză competentă, nu pe bază de consultanţă tehnică, incluzînd experţi, partide parlamentare, exponenţi ai societăţii civile, ci pe bază de duşmănie personală, sau de caft electoral. Dacă ”duşmanul” susţine că trebuie început secerişul, noi hotărîm că secerişul se amînă, ba chiar se suspendă. Fiindcă ce zice duşmanul nu poate fi decît greşit. Lucrurile se pot consuma la nivel de mărunţişuri, dar se poate ajunge – Doamne fereşte! – şi la chestiuni mai gogonate. Dacă, într-o bună zi, cutare politician din cealaltă echipă va proclama că limba română e o limbă latină, ne vom grăbi să decretăm că, în realitate, vorbim slavona. Cei din echipa adversă nu pot avea dreptate, nici dacă spun că ziua e lumină şi noaptea e întuneric. Sunt condamnaţi să bată cîmpii, orice ar pretinde. Asta da înţelepciune guvernamentală, simţ democratic, grijă pentru ţară! N-avem opinii bine cumpănite. Avem reacţii ciufute, spirit de contradicţie, replică gata-făcută, de copil răzgîiat. Şi ca să punem cireaşa pe tort, adăugăm că vrem dialog, că nu mai vrem atmosferă de confruntare, că ne-am săturat de partizanat… Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu unul nu pot avea nici cea mai mică încredere într-un politician care mărturiseşte, nesilit de nimeni, că e contra unei idei, pentru că vecinul cu care tocmai s-a certat e pentru.

2. Domnul Crin Antonescu ne-a anunţat, zilele trecute, într-un studiou de televiziune, că e la guvernare, dar nu la putere. O foarte virilă probă de impotenţă! A avea în mînă guvernul şi a avea în mînă o majoritate parlamentară de cca 70%  sunt, în concepţia dlui Antonescu, nişte mofturi. De ce? Fiindcă nu ”are” şi DNA-ul, ANI, şi Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte nu eşti la putere, dacă nu ai toată puterea, dacă nu reuneşti sub sceptrul tău şi legislativul şi executivul şi juridicul. Jos cu Montesquieu! Sus cu Dan Voiculescu! Jos cu separarea (şi independenţa) corpurilor diriguitoare. Ţi se face niţeluş frică. Dacă USL-ul nu are (încă) puterea, cine o are? Cine ne conduce? Băsescu? Înseamnă că omul e un geniu, un personaj miraculos, un magician! Cum altfel, dacă fără guvern, fără parlament, fără ”legitimitate”, domină în continuare scena? Iar dacă nu e el, cine altcineva e marele tartor? DNA-ul şi ANI? Adică ”persecutorii” liberalilor? Dar iată că le-au căzut victime şi de-alde Videanu, sau Ioan Oltean. Nu sună asta a independenţă prea mare? Sau e praf în ochi, ca să ne adoarmă vigilenţa? De fapt, ce vrea să spună dl. Crin Antonescu? Că are idei, dar n-are putere? Că ne conduc ”serviciile”? (adică un fost membru PSD şi un fost liberal?). Că USL-ul n-a fost decît o reţetă conjuncturală pentru vindecarea de băsescită, după care a căzut în desuetudine? Că visează la ”o tiranie ca-n Rusia”? Că nu-l mai iubeşte pe Ponta? Deunăzi, se lăuda că a depăşit statutul de ”candidat” la preşedinţie. E, pur şi simplu, preşedinte. Dar aflăm acum că n-are putere. Mai bine să ştim asta mai devreme, decît prea tîrziu. Liberalii o ştiu? Fapt e că, dacă domnul Crin Antonescu are dreptate, ţara e, în acest moment, neguvernată. Nimeni nu e cu adevărat, ”la putere”, prin urmare nimeni nu poate decide nimic, nimeni nu e vinovat de nimic. Să ne bizuim pe opoziţie? Păi, acelaşi domn Antonescu ne-a mărturisit că, în fond, el e şi şeful opoziţiei. Caz în care puterea sa e fără precedent, căci îmbină calitatea de copreşedinte al alianţei de guvernămînt cu aceea de eminenţă cenuşie a forţelor anti-guvernamentale. Aşa ceva, România n-a avut încă niciodată! Să contemplăm cu uimire situaţiunea şi să sperăm în eternul nostru noroc! Pînă la urmă s-o găsi cineva care să ne convingă că suntem, totuşi, un stat normal. Poate chiar domnii Ponta şi Antonescu, cu condiţia să se dea peste cap, ca în basme, şi să devină inversul a ceea ce sunt… – In rolul lui Carlo Collodi – Andrei Plesu – in rolul Geppetto – Ion Iliescu si Dan Voiculescu.

Tramvaiul 16 se intoarce inca o data

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Se uită adesea că intervenţionismul anilor ’90, dar şi cel post-9/11 s-a făcut cu spri­jinul unui nucleu bipartizan, deopotrivă democrat şi republican, al unui centru mo­derat, capabil să susţină din Congres politica ex­ter­nă a administraţiei de la Ca­sa Albă. De câţiva ani în­să, această constantă struc­turală, care istoric a asi­gu­rat sustenabilitatea politică a doctrinei de con­tain­ment, devine numeric din ce în ce mai subţire, mai slăbită. Sechestrul de­clan­şat în ca­zul bugetului Pen­tagonului este un simptom al acestei ten­dinţe.

Istoricul Niall Ferguson observa recent că, în mod fundamental, puterea statelor este o consecinţă a coeziunii lor interne. Mai mult, în ceea ce descrie ca fiind „marea degenerare“, el spune că sănătatea ins­ti­tuţiilor care au făcut din SUA puterea do­minantă în a doua jumătate a secolului XX este tot mai precară. Robert Gates, un pro­dus prin excelenţă al consensului bipar­tizan, remarcă faptul că dispariţia valo­ri­lor generaţiei sale generează un sistem po­litic disfuncţional. Politica de sumă zero şi războiul ideologic au devenit reperele noii ordini: „Centrul moderat – fundaţia sis­te­mului nostru politic – nu mai rezistă. Mo­deraţia a devenit echivalentă cu lipsa prin­cipiilor; compromisul, cu a te com­pro­mite. Exact când ţara are nevoie de predictibilitate, de mai mult consens şi, mai presus de toate, de disponibilitatea de a ajunge la o cale de mijloc, noi ne în­dreptăm în direcţia opusă“. De ce s-a ajuns aici? Desenarea circumscripţiilor electo­ra­le cu scopul obţinerii unor mandate si­gu­re, în fiefuri sigure, a propulsat în Congres aleşi total îndatoraţi bazei ideologice a partidului, oameni orbi şi surzi la ideea unor strategii bipartizane. În acest context, David Brooks, editorialistul New York Times, vorbeşte de tri­balizarea politicii ame­ri­ca­ne: „există o mentalitate tri­bală în care tot ceea ce se poate realiza este dras­tic limitat de logica Tutsi vs. Hutu. Se comportă ase­meni triburilor etnice, un­de onoarea este dată de apar­tenenţa la trib şi orice compromis de­­vine un semn al ruşinii şi al de­zo­noa­rei“.

Pe acest fond, echilibristica Administraţiei Obama din ultimele săptămâni privind Si­ria trebuie interpretată ca încercând for­ţarea unui nou consens bipartizan la ni­ve­lul Congresului, care să confere legi­ti­mi­tate unei politici intervenţioniste limitate. Conştient de sentimentul izolaţionist exis­tent în circumscripţiile americane, de fap­tul că a fost ales pentru a face nation-buil­ding acasă, Obama i-a asigurat pe demo­craţi şi republicani că intenţia admi­nis­tra­ţiei sale nu este aceea de a declanşa un nou Irak sau Afganistan, nici măcar o cam­panie aeriană extinsă pe modelul Kosovo sau al Libiei. Mai mult, nu este vizată schim­barea prin forţă a regimului Assad, pentru că „am învăţat din Irak că, făcând acest lucru, ne face pe noi responsabili pentru tot ceea ce urmează după“. Cu alte cu­vin­te, Obama vrea să evite o nouă implicare te­restră în Orientul Mijlociu, care stă sub sem­nul lui „if you break it, you own it“. Astfel se explică şi fuga oficialilor (John Kerry sau Susan Rice) de eticheta „răz­boi“. Totodată, pe lângă pledoaria nor­mativă, în sprijinul societăţii inter­na­ţio­nale seducătoare pentru democraţii wilso­nieni, oficialii administraţiei au avut grijă să împacheteze totul în limbajul inte­re­sului naţional. În cazul în care America nu răspunde decisiv pentru susţinerea pro­priilor „red lines“, credibilitatea celorlalte garanţii de securitate, inclusiv cele de apă­rare colectivă (precum cele date aliaţilor din Extremul Orient, dar şi articolul 5 al NATO) pot fi puse la îndoială, semnalând puterilor cu interese anti-status-quo (Co­reea de Nord sau Iranul) oportunitatea de a le testa. „Nu putem să-i lăsăm să crea­dă, fie şi pentru un minut, că ne ferim să implementăm avertismentele noastre pe termen lung“, spunea Susan Rice într-un discurs susţinut lunea trecută la New America Foundation.

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale“ îm­po­tri­va regimului Assad, menită a-l des­curaja să mai folosească arsenalul de arme chi­mi­ce, a mobilizat mai puţin un Congres po­la­rizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin edi­to­rialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Pu­tin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezar­ma­rea re­gimu­lui Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pu­ne sub semnul întrebării credibilitatea so­cietăţii inter­na­ţionale şi – nu-i aşa? – „ni­meni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Na­ţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage re­a­l“, pentru a fo­losi exact cuvintele lui Putin. Rusia tre­bu­ie să demonstreze că are o influenta re­­a­lă asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bă­taie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Oba­ma. În caz con­trar, poziţia Casei Albe iese şi mai con­solidată: „cred că, în acel mo­ment, mo­bilizarea comunităţii in­ter­na­ţio­nale va fi mult mai simplă. Consiliului de Secu­ri­ta­te i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii in­terna­ţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. – V.Tismaneanu – Articol aparut pe site-ul revistei 22 – Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Evaluare anuala: 11 USD / zi

Cat costa timpul petrecut pe Arca lui Goe?

Oamenilor le face mare placere sa evalueze, adica sa dea o expresie cantitativa detaliilor calitative care descriu lumea inconjuratoare si sa transforme (efectiv sau imaginar) ceva in altceva. Caci nimic nu se pierde, nimic nu se câstica ci totul se trans-formå. Asa au si aparut banii, de ex., ca sa poata fi facuta o comparatie aritmetica intre valoarea muncii producatorilor de carne de vaca si valoarea muncii producatorilor de cartofi sau de rulmentii. Stiindu-se cate kilograme produce fiecare producator, pe an, se inmulteste „cantitatea” respectiva cu „pretul unitar” se obtine „vloarea” (exprimanta in lire sterline, de ex) si devine astfel evident cat face munca fiecaruia si care anume este mai valororos: vacarul, cartofarul sau rulmentarul. Cu un mic efort de imaginatie si cateva artificii aritmetice bine dozate se poate face o evaluare echivalenta a muncii stomatologului, filozofului, scriitorului (care scrie carti la kilogram) sau controlorului de bilete din tramvai. In acest fel se calculeaza PIB-uri si alti indicatori economici globali la scara nationala, regionala si planetara cu scopul unic de a avea o imagine numerica cantitativa clara a lucrurilor, a ierarhiilor si a lumii.

Lucrurile nu se opresc aici pentru ca odata pornit in calculele sale omul nu mai poate fi oprit, asa incat tentatia de a exprima totul in „unitati de masura” devine de nestavilit. S-a calculat de exemplu cate e-mailuri se trimit zilnic, cat text se scrie zilnic pe calculatoare, cate taste sunt apasate zilnic pe tastaturi, cate calorii se consuma in medie prin apasarea unei taste la computer, si chiar cata energie (exprimata fireste in calorii) consuma (in medie) in plus creierul uman pe minut atunci mintea omului se incordeaza sa comuna un text sau sa citeasca si sa inteleaga un text de pe ecranul calculatorului (comparativ cu situatia in care omul doar şade scaun)… Una dintre cele mai interesante evaluari mi s-a paruta aceea prin care s-a calculat cat anume cantareste informatia stocata pe internet. Nu este vorba de greutatea insumata a calculatoarelor, serverelor si echipamentelor fizice care compun trupul material al internetului ci despre greutatea fizica a informatiei eterice stocata in el. Fiecare bit de informatie stocat in memorie sau pe hard disk prespune anumite diferente de natura fizico-chimica, electica si magnetica, la nivel microscopic, asupra suportului respectiv, ceea ce face ca echipamentul respectiv pe care sunt inregistrati niste biti sa fie nitzel mai greu decat acelasi echipament care este nepopulat cu date, asta desigur in virtutea principiului einsteinian al echivalentei dintre masa si energie: E = mc². Curiosii pot cauta pe google si pot afla cam cat cantareste „internetul” si cu ce rata se ingrasa acesta in fiecare secunda.

In acest context si tinand seama ca nimic din ceea ce-i uman nu ne este strain ne-am gandit ca ar fi cazul sa facem si noi o evaluare (dintr-o serie de evaluari posibile) cantitativa vizavi de Arca lui Goe. Cate kilograme are Arca lui Goe? Sau cati bani face Arca lui Goe. Desigur ca exista tot felul de site-uri care fac evaluari valorice in functie de anumite criterii (precum traficul, numar total de vizite si de vizitatori unici, etc.) prin care se stabileste (in dollari) valoarea de piata a siteului „Arca lui Goe” sau potentialul acestuia de a produce venit. Rezultatele furnizate de catre asemenea siteuri sunt variabile. Pe unul dintre ele se estimeaza ca Arca lui Goe ar merita sa castige zilnic din reclame 48.67 USD. Alte siteuri evalueaza (pe baza istoricului si potentialului) cat ar trebui sa cerem in caz ca am dori sa vindem (b)Arca. Preturile variaza de la 27.34 USD pana la cateva mii de dolari. In tot cazul o nimica toata.

Noua insa ne-a trecut prin minte sa facem o altfel de evaluare: Cat costa timpul petrecut pe Arca lui Goe? Sa-l calculam si sa-l exprimam in kilograme si/sau in lei noi. Avand la dispozitie numarul total al vizitelor in paginile Arcei lui Goe (care nu includ propriile noastre vizite), numarul total al comentariilor (scrise de toate entitatile virtuale vorbitoarea care au poposit pe arca) si numarul total al articolelor scrise (in redactia Arcei lui Goe), si estimand ca fiecare vizita a necesitat in medie 15-20 secunde, scrierea fiecarui comentariu a necesitat in medie 1-2 minute, iar scrierea fiecarui articol a luat in medie 30 de minute, rezulta ca pana in prezent au fost petrecute (consumate) in total circa 5500 de ore. Adica echivalentul a 230 zile calendaristice sau 690 de zile de lucru (considerand ca in medie o zi de lucru are 8 ore si ca omul ar putea lucra fara week-enduri). Daca luam in considerare si week-endurile ar rezulta timpul total petrecut (consumat) de toata lumea pe Arca lui Goe reprezinta echivalentul a 960 de zile munca per om. In mod extrem de ciudat aceasta cifra este comparabila ca ordin de marime cu varsta fizica a Arcei lui Goe eprimata in zile lucratoare numarate pe caledar de la data nasterii (b)Arcei (21 Martie 2010) pana in prezent, ceea ce ar putea fi interpretat ca masura absoluta a irosirii, prin aceea ca ce s-a castigat pe mere s-a dat pe pere…

Pentru a ajunge la kilograme si la lei noi vom lua in calcul numarul zilelor in care, in loc sa viziteze si sa se manifeste pe arca, prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei (considerand pentru simplificare aritmetica faptul ca tot ceea ce s-a intamplat pe arca este rezultatul actiunii unui singur om, unui singur ego, unui singur goe) si anume cele 690 de zile de lucru sau cele 5500 de ore,  ar fi putut presta o munca generatoare de valoare, de exemplu ar fi putut cultiva, pe un teren viran, usturoi. Cantitatea de usturoi care ar fi putut fi produsa printr-un astfel de volum de munca (5500 ore/om) poate fi evaluata in mod rezonabil la circa 3000 de kg. Am putea spune asadar ca (b)Arca lui Goe cantareste cam 3000 de kilograme (si ca pe baza echivalentei einsteiniene dintre masa si energie are si un echivalent exprimabil in jouli: 3000 Kg x 300.000.000 m/s x 300.000.000 m/s =enorm, care ar putea fi desigur transfirmati in kwatti-ora).

Daca dorim sa aflam valoarea in lei si luam in calcul o valoare medie a pretului usturoiului (care variaza enorm in functie de epidemiile de gripa) de circa 15 lei / kg rezulta o valoare de circa 45000 de lei, sau cica 13500 USD. Cam asta este valoarea timpului irosit pe Arca lui Goe. In medie circa 11 USD pe zi. Acuma daca ma intorc la estimarea facuta de catre profesionistii internetului care afirma ca Arca lui Goe ar merita sa castige din reclame circa 48.67 USD (cele mai pesimiste evaluari indica circa 28 USD pe zi) concluziile pot fi foarte amestecate. Timpul petrecut (consumat) pe Arca este in pozitie de egalitate cu timpul fizic care determina varsta Arcei… Ceea ce denota ineficienta, irosire… Pe de alta parte, chiar si asa, daca am castiga efectiv bani din reclame am putea acoperi costurile timpului pierdut de vizitatori pe Arca (circa 11 USD pe zi) si am ramane cu un profit net de circa 30 de USD pe zi adica circa 100 de lei noi. Sfânta suta. Ceea ce teoretic ne-ar putea ingadui un trai decent fara (alta) munca. Dar vorba ‘ceea, teoria ca teoria…

Perpetuum mobile (Marin S.)

Între idealurile oamenilor
Şi realizarea lor
Întotdeauna va exista
O diferenţă de nivel
Mai mare
Decât cea mai înaltă cascadă.

Se poate folosi raţional
Această cădere
De speranţe,
Construindu-se pe ea ceva
Ca o hidrocentrală.

De la energia astfel câştigată,
Chiar dacă n-o să reuşim
Să ne aprindem decât ţigările,
Tot e ceva,
Pentru că, fumând, ne putem gândi serios
La nişte idealuri şi mai grozave.

Bibliografie:

• Traficul cu usuroi
• Unde mai gasesti usturoi românesc
• Mafia usturoiului
• Usturoiul Copalau in faliment
• Pretul usturoiului a expldat in China

In realitate Jim Carrey este Eckhart Tolle

Egalitate vs. Egalitarism

Nimeni nu este mai presus de lege.  Pam-pam.  Dar/doar legiuitorul. ?! Daca nimeni nu-i mai presus (si nici mai prejos, nu?) de lege asta inseamna, pe cale de consecinta, ca suntem cu totii egali. Teoretic. Practic nu suntem egali. Unii au mai multa putere, au bani, au relatii, cunostinte influente, prieteni potenti, admirarori, sunt mai frumosi, mai inteligenti, mai sexy, mai dotati, altii dimpotriva, cu toate ca sunt egali, (poetii, de ex. sunt mereu eg-ali… cu ei insisi si mai ales poetele) dar n-au putere, n-au bani, n-au relatii, n-au cunostinte (nu stiu carte si nu stiu nici avocati), sunt detestati, sunt stupizi, needucati, urâtzei, fara sexapil, fara nimic special, „gringaleti” care „n-au”. Talent.

In conditii de oarecare normalitate contextuala (stabilitate) aceste diferente specifice, evidente si vizibile, nu perturba egalitatea aparenta, garantata inclusiv constitutional (fiecare cu constitutia sa) si nici raporturile de ne mai presus si de ne mai prejos in raport cu dura lex.  Tragi-comedia del  arte incepe in situatii speciale in care cate un reprezentant al vreuneia dintre categorii ajunge (in virtutea unor legitati imuabile, imanente, inexorabile, inefabile, incogniscibile si transcendentale) sa fie adus (prin constrangere) in postura de a fi evaluat, in interiorul sistemului social, in legatura cu pozitia sa fata de lege.  Meta-legea este intotdeauna mai presus de lege. Inegalitatile (flagrante) dintre indivizi devin operationale, manifeste, tocmai atunci cand cel care a calcat pe bec  este pus in postura de a explicita relatile si pozitiile sexuale in care se afla cu legea.  Unii reusesc sa se deosebeasca (flagrant) de altii (in conditii altminteri similare) prin abilitatea de a amâna, a eluda, a atenua,  eventual pana la prescriere, anumite procese filozofice petrecute in cadrul „aparatului juridic”. Este unul dintre cazurile clare in care devine evident ca indivizii  nu sunt egali (nici macar aproximativ egali) si ca unii sunt mai egali decat altii. In sfarsit, daca am reusit sa va adorm vigilenta… as zice ca actuala dizertaie nu este o pledoarie in favoarea instaturarii de facto a tratameteleor egalitariste a celor ajunsi sa fie evaluati in raport cu relatiile in care se afla ei cu legea, ci dimpotriva, in favoarea considerarii cu si mai pregnanta acuratete a difrentelor specifice. „Non idem est si duo dicunt idem”. Cu atat mai mult „Non idem est si duo faciunt idem”. Cazul A1: Individul X1 il ucide cu premeditare pe Y1. Cazul A2: Individul X2 il ucide cu premeditare pe Y2. X1 si X2 au mobiluri similare, moduri de actiune similare si se comporta similar pe durata procesului. Este oare corect ca X1 si X2 sa primeasca aceeasi pedeapsa? De ex. 20 de ani de puscarie. Sau inchisoare pe viata. Sau pedeapsa cu moartea. Da sau Nu?

• Dar daca X1 are 20 de ani, iar X2 are 96 de ani?
• Dar daca Y1 avea 91 de ani si suferea de o boala incurabila, iar Y2 avea 19, era student si proaspat logodit?
• Dar daca Y1 era un fost puscarias recidivist (pentru pedofilie), fara familie, detestat si urat de toti cei cu care avea de-a face, iar Y2 era un artist genial, iubit si admirat de familie, de prieteni si de societate sau un ins comun cu familie si copii care depindeau integral de el?
• Dar daca X1 este autorul unor realizari remarcabile utile societatii si un om plin de merite, admirat, iubit, iar X2 este un techea-berchea, un intretinut al societatii, un ins predispus la acte antisociale.

Cat de mult ar trebui sa conteze acest gen de „circumstante” (dar si altele asemanatoare)? Ar fi „democratic” ca pedeapsa sa fie stabilita (macar in cazul in care in cazul judecat sunt implicate persoane publice) prin vot popular? Sau ar trebui sa conteze doar fapta: un ins uman a ucis cu premeditatre al ins uman. Atât.

Referendum dum!

Propunem organizarea unui referendum dum si a dezbaterilor adiacente prin care cetatenii cu drept de vot sunt invitati sa raspunda spontan prin da sau nu la intrebarea:

Sunteti de acord ca toti câinii, copiii si batranii depistati in arii locuite, care nu se afla in ingrijirea unor persoane fizice, sa fie eutanasiati in termen de 7 zile de la constatarea starii de non-apartenenta, daca in acest interval nu-i revendica si nu-i adopta nimeni?

Sic transit gloria mundi

„Sic transit gloria mundi,” „How doth the busy bee,” „Dum vivimus vivamus,” I stay mine enemy! Oh „veni, vidi, vici!” Oh caput cap-a-pie! And oh „memento mori” When I am far from thee! Hurrah for Peter Parley! Hurrah for Daniel Boone! Three cheers, sir, for the gentleman Who first observed the moon! Peter, put up the sunshine; Patti, arrange the stars; Tell Luna, tea is waiting, And call your brother Mars! Put down the apple, Adam, And come away with me, So shalt thou have a pippin From off my father’s tree! I climb the „Hill of Science,” I „view the landscape o’er;” Such transcendental prospect, I ne’er beheld before!

Unto the Legislature My country bids me go; I’ll take my india rubbers, In case the wind should blow! During my education, It was announced to me That gravitation, stumbling, Fell from an apple tree! The earth upon an axis Was once supposed to turn, By way of a gymnastic In honor of the sun! It was the brave Columbus, A sailing o’er the tide, Who notified the nations Of where I would reside! Mortality is fatal— Gentility is fine, Rascality, heroic, Insolvency, sublime! Our Fathers being weary, Laid down on Bunker Hill; And tho’ full many a morning, Yet they are sleeping still,—

The trumpet, sir, shall wake them, In dreams I see them rise, Each with a solemn musket A marching to the skies! A coward will remain, Sir, Until the fight is done; But an immortal hero Will take his hat, and run! Good bye, Sir, I am going; My country calleth me; Allow me, Sir, at parting, To wipe my weeping e’e. In token of our friendship Accept this „Bonnie Doon,” And when the hand that plucked it Hath passed beyond the moon, The memory of my ashes Will consolation be; Then, farewell, Tuscarora, And farewell, Sir, to thee!

Emily Dickinson