(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for octombrie 2013

Ia Aluzia (XXXI)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 31, 2013

Am afalat de la nimeni c-a murit Virus. Odihneasca-se in pace!

Rosette-Mike-Salway1-1024x708

Posted in Luna Aluziilor | 11 Comments »

Faptul aproape divers

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 30, 2013

Din motive necunoscute, un necunoscut mi-a trimis, pe una dintre adresele mele de e-mail necunoscute, un mesaj cu continutul de mai jos. Astept lamuriri:

Un comisara acuza / un comisar acuzat:

UnComisarAcuza

http://www.ziuanews.ro/static/files/scrisoareberbeceanu.pdf

 
Habar n-am daca e nevinovat. Dar acuzatorii lui sigur sunt PENALI!
  • Nici nu mai conteaza daca e vinovat de ceva.
  • Nu mai conteaza ca au iesit deja 300 de oameni in strada, sa-l apere, cum n-am mai vazut de la Raed Arafat. Vinovatia nu se stabilieste in strada.
  • Nu mai conteaza ca ceilalti politisti care il cunosteau, au strigat “Rusine” in sala tribunalului, expunandu-se la pedepse disciplinare. Cine stie, poate tineau la el si il respectau sincer.
  • Nu mai coteaza ca s-a facut o pagina de sustinere pe Facebook, “Respect, Traian Berbeceanu”, cu peste 10.000 de like-uri in cateva zile (https://www.facebook.com/pages/Respect-Traian-Berbeceanu/604704366237647), care a fost rapid anchetata de…Biroul de Crima Organizata! De parca e ilegal sa-ti exprimi parerea. Uneori mai fac si astia exces de zel, sa nu dam in teoria conspiratiei.
  • Nu mai conteaza ca pana acum a fost decorat si numit politistul anului. In fond, orice premiant poate sa incalce legea.
Dar atunci ce conteaza?
  • Ca tocmai ancheta niste procurori, judecatori si ofiteri SRI din Alba Iulia. Pentru coruptie si relatii cu crima organizata.
  • Ca tocmai cei anchetati l-au bagat rapid in puscarie. Pentru coruptie si relatii cu crima organizata.
  • Ca Ministerul Justitiei nu i-a recuzat. Nu a trimis niste procurori independenti, de prin Constanta, Bucuresti, sau Botosani sa se ocupe de caz. Desi era ditamai politistul, cu ditamai dosarele pe teava, s-a facut ca n-aude si ca e un caz minor, local.
Pai neica, abia asta pute!
Ca unii dintre anchetati au vrut sa se razbune, si asta inteleg. Si e normal.
Dar ditamai Ministerul, ditamai Guvernul NU ARE VOIE sa lase pe oricine sa faca ce-i trece prin cap. Nu exista nici o scuza pentru asta. Daca iti astupi ochii si urechile, ceva nu e in regula, neica. E clar ca ai niste interese. E clar ca exista o caracatita si ca centrul ei nu e acolo, in Alba Iulia. E in Bucuresti! E in Ministerul de Interne, in Ministerul Justitiei, in Guvern. Ajunge pana la ministri si la seful guvernului, Victor Ponta. Vad ca nu degeaba a fost comparat Berbeceanu cu Cattani.
Pentru ca Victor Ponta sigur e informat de ce s-a intamplat in ultimele zile, dar el o lalaie in declaratii despre…Basescu. Pai, bai Ponta: tu mai trebe sa si guvernezi tara asta, ba! Iar problema comisarului Berbeceanu (si multe altele, pe care te faci ca nu le vezi) face parte din guvernarea ta! Rezolva-le! Ca d-asta esti platit.
De fapt, de ce e acuzat Berbeceanu?
  1. Cica a vandut o masina si n-a trecut asta in declaratia de impozit.

    Ba, voi sunteti nebuni? Pai cati ministri, cati parlamentari n-au completat gresit declaratiile alea nenorocite de avere si nimeni nu le face nimic. Era masina lui? Da. Era furata cumva (ca au mai facut asta si alti politisti)? Nu. Deci pentru masina aia, detinuta legal, vanduta legal, vreti sa spuneti ca l-ati arestat pe ditamai comisarul, fix inainte sa aresteze el niste procurori si ofiteri SRI? Hehehe…mai baieti…mai usor, ca macane…
  2. Cica, in calitate de comisar, a actionat ca un sef al gruparilor infractionale.

    Ei, asta chiar e grav. Abuz in functie, de acord cu voi! Dar, ia ziceti, concret…cum a actionat ca sef?
    Pai, Giurgea, prin intermediul unui informator al lui, Cristian Litera, le dadea banditilor informatii false si-i invrajbea, ca sa se bata intre ei.
    Ba, voi sunteti nebuni? Ziceti ca era seful banditilor: ii dadeau bani? Ati luat urma unor spagi? Ati trecut asta in actul de acuzare?
    Pai…nu…
    Ii dadeau femei? Minore? Faceau betii impreuna? Exista asta in actul de acuzare?
    Pai…nu…
    Atunci, poate, ii dadeau niste cocaina de tras pe nas? Ceva, orice?
    Pai…nu…dar cand s-au luat banditii la bataie, au iesit cu bate si sabii iar el, desi stia, nu a intervenit.
Ba tampitilor, treaba voastra e sa aparati infractorii de cucuie? D-asta l-ati arestat pe comisarul numarul 1 al Romaniei? Actul vostru de acuzare, zici ca-i act de premiere! Din ce-mi spuneti voi, asta merita sa fie prim-ministru, in locul lui Ponta.
De ce dracu’ sa intervina, cand fix asta e si scopul: sa se extermine intre ei, mama lor de nenorociti! E mai bine sa umble cu batele alea pe strazi si sa dea in capul romanilor nevinovati, decat sa se bage in spital, unii pe altii? Voi pe cine aparati, ma, de fapt? Ca pe mine, sigur nu!

Posted in Aliorum Textuum | 15 Comments »

Ia Aluzia (XXX)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 30, 2013

Sierra Exif JPEG

Posted in Luna Aluziilor | 2 Comments »

Ia Aluzia (XXIX)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 29, 2013

palatul-bohus3Arad

Posted in Luna Aluziilor | 7 Comments »

Un amărât martir

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 28, 2013

Adrian Mititelu a câştigat în instanţă dreptul ca FC Universitatea Craiova să joace meciurile de pe teren propriu pe stadion „Ion Oblemenco”.

Luni dimineaţă Mititelu şi circa 300 de suporteri s-au prezentat la stadion, dar revenirea echipei pe stadionul din Craiova s-a amânat. Executorul judecătoresc nu a fost mulţumit de felul în care a fost formulată decizia instanţei.

Decizia l-a întristat pe Adrian Mititelu care, cu lacrimi în ochi, s-a aşezat pe iarba stadionului, unde a rămas timp de 10 minute. Sursa: Mititelu, cu lacrimi în ochi.

MititeluLaStadion

Posted in Aliorum Textuum | 4 Comments »

Ia Aluzia (XXVIII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 28, 2013

OZN

Posted in Luna Aluziilor | 7 Comments »

Ia Aluzia (XXVII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 27, 2013

optical_illusions-1

Posted in Luna Aluziilor | 10 Comments »

Extremele se ating

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 26, 2013

E valabil si pentru bloggeri… :

Les extrêmes se touchent“ este un proverb francez care sugerează că extremele sunt asemănătoare. Rareori se ţine seama de adevărul acestui proverb când e vorba de extreme politice. Pe 5 iunie s-a petrecut în centrul Parisului, în plină zi, o bătaie între două bande rivale de tineri care a condus la uciderea unuia dintre ei. O bătaie însă nu ca altele din cartiere mărginaşe, care au de obicei cauze sociale. Motivaţia conflictului căruia i-a căzut victimă liceanul Clément Méric, de 18 ani, este de natură ideologică. Tânărul aparţinuse, înainte de a se îmbolnăvi de leucemie, unei grupări anarhiste de extremă stângă, de care boala îl îndepărtase, fără a pierde cu totul legătura. Problemele de fond Tema articolului meu nu este evenimentul ca atare. Problema mea nu este nici măcar cine, dintre cei doi adolescenţi, este de vină, deşi acest lucru a părut a interesa îndeosebi opinia publică şi presa, basculând în privinţa agresorului iniţial, de la Esteban Morillo, ucigaşul (probabil) din culpă, şi Clément Méric, cel ucis. Ceea ce mă preocupă este interpretarea dată tragediei în mass-media din Franţa. Două lucruri mi se par semnificative. Unul este lipsa de atenţie acordată conţinutului ideologic al conflictului, trecut în plan secund, ca şi cum ar fi cât se poate de natural ca doi adolescenţi să facă din convingerile lor politice o chestiune de viaţă şi de moarte. Al doilea este traducerea în fapt a fanatismului ideologic. Nici unul, nici altul nu reprezintă propriu vorbind o noutate în societatea modernă. Anarhismul este de un veac şi jumătate apanajul tinerilor, iar fascismul are şi el de trei-patru ori vârsta medie a partizanilor lui. La drept vorbind, incriminat până la un anumit moment a fost fascismul lui Morillo. „De la tribuna Parlamentului la platourile de televiziune, scrie o jurnalistă, micul antifascist a fost ridicat la rang de simbol“: pentru simplul fapt că, victimă, Méric detesta extrema dreaptă şi tripla ei lozincă actuală din Franţa: muncă, familie, patrie. Dacă fascismul pare „insuportabil“ tuturor, inclusiv părinţilor victimei, profesori universitari la pensie şi, conform declaraţiilor proprii, votanţi „dintotdeauna“ socialişti, altminteri oameni cuminţi şi nedoritori de răzbunare, ideologia comunistă a fiului lor e privită cu îngăduinţă. „Discuţiile dintre noi nu dăunau cu nimic relaţiei noastre, remarca tatăl («cu un zâmbet»!), chiar dacă la colegiu fiul nostru practica lupta de clasă refuzând să treacă drept un bun elev.“ În faţa instanţei, Morillo, la rândul lui, afirmă că a fost agresat şi ameninţat cu vorbe care ţinteau orientarea lui de extremă dreaptă. Conflictul propriu-zis ar fi izbucnit ca urmare a acestor insulte, aşa zicând, ideologice. Grav mi se pare tocmai faptul că o mână de puşti, locuind în acelaşi cartier şi colegi de şcoală fiind, ajung să se bată şi să se omoare din cauza orientării lor, vai, politice. Iertat să fiu, dar nu cred că poate fi vorba de convingeri, la vârsta lor, ci, mai degrabă, de imitarea unui conflict politic la modă, un soi de reflex condiţionat şi o dorinţă de a fi recunoscuţi public ca nişte eroi. Fascism şi comunism Nota bene, Morillo nu e nici măcar un nume de familie francez, ca să putem bănui vreo influenţă de felul celor care se produc deseori în vechile familii, cu origini îndepărtate franceze. Cât priveşte comunismul victimei, el e legal în Franţa şi, de aceea, necombătut ideologic, în pofida tragicei experienţe a lumii moderne. Un candidat radical la preşedinţie îşi împăuna anul trecut campania electorală cu secera şi ciocanul şi îşi învăţase partizanii să intoneze celebrul cântec sovietic „Necuprinsă este ţara mea natală“! Discursul politic nu este niciodată inocent. Remarcam acest lucru în articolul de acum o săptămână. Încurajat, de o parte a societăţii, de părinţi, în stupidul lui extremism de stânga, Méric l-a vrut şi pus în practică, la un moment dat. Rezultatul se cunoaşte. Deoarece societatea franceză actuală este ambivalentă politic (socialiştii, sprijiniţi de extrema stângă, la putere, şi Frontul Naţional, de extremă dreaptă, pe locul întâi în sondaje), era oarecum de aşteptat ca opinia publică favorabilă victimei să alunece treptat spre considerarea lui Méric drept agresor iniţial. E motivul care i-a determinat pe părinţii acestuia să rupă tăcerea, dar nu spre a judeca obiectiv împrejurările uciderii fiului lor (nu li se putea cere asta!), ci spre a se arăta înduioşaţi de extremismul lui, vezi Doamne, naiv, adolescentin şi benign (asta li se putea cere să n-o facă!). Discursurile extremiste sunt însă, nu doar asemănătoare ca limbaj, dar deopotrivă de periculoase în măsura în care conduc la fapte. În loc să descurajeze discursul ideologic al fiului lor, cei doi profesori de drept şi votanţi socialişti l-au tolerat. Faptul că fiul lor se afla ideologic la stânga lor, cum au mărturisit ei înşişi, li s-a părut firesc. Altă generaţie, ce vreţi! Îngăduinţa aceasta a determinat, în definitiv, radicalizarea practică a micului antifascist şi, consecinţă inevitabilă, conflictul fatal. A condamna neofascismul e normal şi necesar. A tolera comunismul nu e nici normal, nici necesar. Atât la nivel de discurs, cât şi la nivel de fapte. Cât voi mai putea ţine un condei în mână, nu voi înceta să susţin că primejdia pentru democraţie începe cu discursul extremist, de dreapta sau de stânga, care, îngăduit, conduce nesmintit la o realitate politică extremă, precum fascismul sau comunismul. – Sursa Nicolae Manolescu – Adevarul

… Doar ca (slava Domnului) in cazul bloggerilor se constata cel mult decese virtuale (la rubrica de ce se…?)

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: | 29 Comments »

Ia Aluzia (XXVI)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 26, 2013

optical_illusions_8

Posted in Luna Aluziilor | 6 Comments »

Ia Aluzia (XXV)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 25, 2013

optical_illusions____by_fairyM

Posted in Luna Aluziilor | 16 Comments »

Ia Aluzia (XXIV)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 24, 2013

Optical_Illusion_by_princessmartini-550x667

Posted in Luna Aluziilor | 10 Comments »

Ia Aluzia (XXIII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 23, 2013

octavian-paler-aceeasi-varsta-14523

PopeF Mikhail Gorbachev on State Visit to Poland

Posted in Luna Aluziilor | 8 Comments »

Ia Aluzia (XXII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 22, 2013

noah_ark

Posted in Luna Aluziilor | 9 Comments »

Ia Aluzia (XXI)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 21, 2013

ngc6781_LRGB

Posted in Luna Aluziilor | 4 Comments »

Ia Aluzia (XX)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 20, 2013

la-geode

Posted in Luna Aluziilor | 7 Comments »

Ia Aluzia (XIX)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 19, 2013

JudeteAntebelice

Posted in Luna Aluziilor | 11 Comments »

Ia Aluzia (XVIII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 18, 2013

horses-optical-illusion

Posted in Luna Aluziilor | 6 Comments »

Ia Aluzia (XVII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 17, 2013

imgsus

Posted in Luna Aluziilor | 7 Comments »

Ia Aluzia (XVI)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 16, 2013

hitler-painting-the-nocturnal-sea_1913

Posted in Arcaluigoeologie | 4 Comments »

Ia Aluzia (XV)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 15, 2013

eso1228a

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

Arca lui Goe are o Clona

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 15, 2013

A aparut o noua Arca a lui Goe.

Se ocupa de poz(n)e si pamfllete. Iata un exemplu:

Ii uram un colegial bun venit in HUVACA noastra cea de toate zilele, ca de la dl.Goe la dl.Goe, si ii uram succes deplin in tentativa de a salva prin râs speciile de primate din tara noastra.

Posted in Arcaluigoeologie | Leave a Comment »

Ia Aluzia (XIV)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 14, 2013

download

Posted in Luna Aluziilor | 5 Comments »

Consula Romaniei

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 14, 2013

Imi aduc aminte ca acuma ce mai zgomot, ce mai z-bucium, fu pe net cand intelectualul Teodor Baconschi l-a numit (din postura de ministru de externe)  pe scriitorul si ziaristul Ioan T. Morar in functia de consul al Romaniei la Marsilia, si cu câta manie proletara a fost infierata incompatibilitatea lui I.T.Morar cu functia respectiva, in special prin prisma faptului ca i-ar lipsi experienta si pregatirea in domeniul diplpmatiei. Cu atat mai spectaculoasa ni se pare trecerea ca si neobservata a unei stiri si mai dihai intamplata acum un an :

Guvernul o numeşte consul la Toronto pe Antonella Marinescu,şefa organizaţiei de femei PSD Constanţa 10 Octombrie 2012 Guvernul o numeşte consul la Toronto pe Antonella Marinescu,şefa organizaţiei de femei PSD Constanţa   Antonella Marinescu, deputat şi şefa organizaţiei municipale de femei PSD Constanţa, a fost numită de Guvern în postul de consul general al României la Toronto (Canada), prin hotărâre aprobată în şedinţa de miercuri, potrivit Mediafax. Absolventă a Facultăţii de Industrializare a Lemnului din Braşov şi având specializarea de inginer în industria lemnului, Antonella Marinescu este membru PSD din 2003. În 2006, a fost numită la conducerea organizaţiei de femei PSD Constanţa. Surse PSD Constanţa au declarat în presa locală că deputatul Antonella Marinescu, vicelider de grup în Camera Deputaţilor, a primit din partea PSD propunerea de a activa în diplomaţie, ca reprezentant al României într-o funcţie de consul în Canada.

– Fara cuvinte…un inginer de lemne:  Consul la Toronto

Oare cum s-o fi descurcat consula Romaniei la Toronto in acest an trecut ca un fum? S-o fi descurcat cu limba canadiana de lemn? Mai stie cineva ceva? Liniste si pace…

Consula

Posted in Arcaluigoeologie | 9 Comments »

Ia Aluzia (XIII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 13, 2013

confidentialitate

Posted in Luna Aluziilor | 3 Comments »

Ia Aluzia (XII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 12, 2013

cartier_dona_a02

Posted in Arcaluigoeologie | Leave a Comment »

Interviu cu domnul Tudor Gheorghe

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 12, 2013

Tudor Gheorghe: «Pe dracu, nu sunt vedetă! Fetele de la Capatos sunt»

Tudor Gheorghe va aduce versurile poeţilor Grigore Vieru şi Mircea Micu mai aproape de inimile românilor în concertul „Pelerini din ţara nimănui”, joi 17 octombrie 2013, la Sala Palatului din Bucuresti, ora 19.00. Maestrul a acceptat să vorbeasca cu Libertatea despre omul şi artistul Tudor Gheorghe, dar şi despre România, aşa cum e ea, cu bune şi cu rele.

  • De 40 de ani, maestrul Tudor Gheorghe îi încântă pe români cu melodiile sale

Maestre, de ce spectacolul se numeşte „Pelerini din ţara nimănui”?

Acest titlu poate fi luat în două variante:  fie cea brută când ne referim la acea fâşie de pământ dintre două ţări care se zice că este ţara nimănui, fie este ţara sferelor înalte ale poeziei pure, care nu e a nimănui, e doar a poeziei şi de acolo coboară din când în când câte un ales. Aici s-au întâlnit doi: Grigore Vieru şi Mircea Micu.

România a cui ţară e?

România e a nimanui. A fost a noastră.

De ce spuneţi “a fost”, nu mai este?

Pentru că noi nu mai putem să luam singuri nicio hotărâre. Toate ni se impun. Înalta Poarta se cheamă acum Bruxelles.

Aţi avut vreun moment în care nu aţi fost mândru că sunteţi român?

Rar, dar stupid, nu din motive serioase. M-am jenat cândva, când eram la masă la Madrid cu nişte prieteni intelectuali, si lângă mine, la o altă masă, nişte români beau bere si înjurau de se stingea cerul. Atunci mi-a fost ruşine.

Cum reuşiţi să faceţi spectacole cu casa închisă?

Şi eu mă mir. Sincer, mă mir. Dar cred că sunt foarte ajutat si de mass-media, de televiziunile si de radiourile care promovează subcultura. Mă ajută pentru că publicul a ajuns la saturaţie cu prostiile si încep să caute lucrurile adevărate. Eu nu i-am minţit niciodată timp de 40 de ani, am avut în spatele meu poezia română ca un resort care m-a ţinut în faţă, nu am facut rabat de la calitate, nu am ştiut să cânt la cârciumi, botezuri, la nunţi, la festivalul berii sau la ziua oraşului. Nu ştiu să cânt decât pe scenă, în faţa publicului.

Şi totusi, biletele nu sunt foarte ieftine şi nu toată lumea îşi permite să meargă la un concert Tudor Gheorghe…

E adevărat şi asta, însă eu nu vin pe scenă cu două fete dezbrăcate care să dea din ele, să am un baiat care pune un disc şi eu să mă zbengui pe acolo. Eu vin mereu cu o orchestra. Cum pot eu să plătesc o orchestră de 120 de oameni? E un cor şi o formaţie rock. Pe afişul meu nu e numele niciunui sponsor.

Mărturiseaţi într-un alt interviu ca „Publicul nu merită iubit, fiindcă este foarte parşiv, în clipa în care cobori nivelul, te taxează imediat”… De ce?

Cea mai bună definitie a publicului a dat-o Macedonski. A spus: „Publicul urmează să fie tot ce a fost/ Faptură neînţeleasă nici om de duh, nici prost/ Privind cu nepăsare la tot ce se petrece/ Mai rece e ca mine în groapa mea cea rece”.

A coborât Tudor Gheorghe vreodată nivelul?

Spectacolele pe care le-am facut eu au fost în egala masură apreciate atât de ţăranii din nu ştiu ce comună, cât si de membrii Academiei Române.

Ce s-ar întâmpla dacă nu ati mai avea succes?

M-aş apuca de altceva, nu aş putea să stau. Când voi simti că nu mai am forţa să susţin un spectacol, mă retrag la mine în sat si scriu, pentru că am foarte mult de scris. Adrian Păunescu spunea despre mine si poeziile mele: „Un mare poet care se ignoră”. Chiar aşa e. Acum scriu o poezie care va fi ruperea de pe lume. Un singur vers îti spun şi vei înţelege tot: „Democraţie, haos controlat”.

Ce au oltenii în plus fata de restul românilor?

Căldură. Soarele bate mai mult acolo. Sunt capabili să ia iniţiative mai rapid.

Ştiu că sunteţi microbist, cu care echipa ţineti acum, dat fiind că aveţi două echipe în Craiova în Liga a II-a, cea a lui Mititelu şi cea a Olguţei?

Nu mai sunt microbist. Nu sunt d-astă cu jumătăţi de măsură. Eu când mă îndrăgostesc, chiar mă îndrăgostesc, când cineva îmi e antipatic, chiar îmi ramâne antipatic. Am iubit o echipă care era un simbol, acum acea echipă nu mai e…

Vă considerati a fi o vedetă?

Eu nu sunt nicidecum o vedetă, sunt un truditor nenorocit pe tarâmul culturii. Ar ca ţăranul, muncesc de îmi sar ochii din cap. Şi mai spune cineva „Ce vedeta sunteti!”. Pe dracu, ăstia de la Capatos sunt vedete. Fetele alea. Au si aere de vedete. Românii îsi merita vedetele pe care le au.

Ce părere aveţi despre muzica care se ascultă astăzi?

Nu am nicio parere pentru că nu o înţeleg. E acelaşi cântec, acelasi ritm, dar schimbă vorbele. Sunt artisti de un sezon, de două veri sau de trei.

Şi totusi, ce artist vă place din noua generaţie?

Sunt câtiva care îmi plac. Apreciez eforturile si varietatea stilurilor pe care le atacă Loredana. Nu-mi displace Connect-R, desi la început nu puteam să-l sufăr. Constat că băiatul ăsta chiar gândeste. Nu-mi plăcea la început pentru că se dădea negru. Mă enervau şi coditele ale ape care le avea. Când a intrat în zona normalităţii a început să-mi placă.

ARTICOL POSTAT DE: Claudiu Petrisor – POSTAT: 09 Octombrie 2013, Ora 23:45

* * *

Tema de casa pentru psihologul amator aspirant:

1) Psih-analizati spusele lui Tudor Gheorghe
2) Incercati sa explicati pe scurt ce impresie credeti ca ar avea despre Tudor Gheorghe:

  • a) Crin Antonescu
  • b) Crin Halaicu
  • c) Dan Voiculescu
  • d) Dan Barbilian
  • e) Viorel Lis
  • f) Viorel Padina
  • g) Costică Brădățan
  • h) Grigore Lese
  • i) Robert Cazanciuc
  • si, cu voia d-voastra, ultimul pe lista: j) Dl.Nimeni (specialist in pus punctul pe „j”)

Cele mai bune lucrari vor fi premiate.

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: | 7 Comments »

Ana Ipatescu Reloaded

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 11, 2013

S-a intamplat pe blogul d-lui Nimeni

* * *

ana-ipatescu

Bunul prieten al d-lui Goe, dl.Nimeni, apropitar al unui blog (devenit, adica facut) politic, fara rost, a fost mereu o sursa de umor, cand voluntar cand voluptos. Extragem azi o noua perla de cultura de pe tårâmul de basm al d-lui Nimeni, unde, in dauna legendarei Ana Birchall si/sau a Nicoletei Savin (o alta zâna a jurnalismului amator si clandestin) dl.Nimeni (un Paris dâmbovitean) o propune pe amazoana Roxana Iordache pentru o postura inedita, aceea de Anå Ipatescu. Probabil ca celelalte doua zâne ar trebui sa se bata pentru fi distribuite de catre dl.Nimeni in Jeanne D’Arc si Ecaterina Teodoroiu. In pana (noastra) de inspiratie si pe o asemenea penurie de subiecte serioase, redam aici (spre conservare) pagina de comedie intamplata la Nimeni:

DlNimeniFiroscosul
DlNimeniFiroscosul2

Comedia sporeste (sau dimpotriva) daca adugam ca dl.Nimeni ne fiind el insusi prea convins de eficienta apararii siciliane pe care i-o face amazoanei a decis precaut sa cenzureze mesajele ulterioare care nu-i convin. Dintre acestea redam unul refuzat abuziv, fara niciun motiv serios, d-lui Goe:

D-le Nimeni ca de obicei va inselati teribil bazandu-va pe presupuneri si pe judecati partiale… Ironia lui Aramis n-a fost deloc in gol. Pe mine, de ex, m-a amuzat (a fost foarte buna), pe d-voastra v-a enervat etc. Probabil ca si altor cititori (dintre ceilalti doi) le-a creat fel de fel de impresii utile, asa incat reprosul pe care il faceti lui Aramis (acuzandu-l de ineficienta, de irosire) este neintemeiat. Plenar neintemeiat. Mesajul såu nici macar nu-i era adresat Roxanei (zâna jurnalismului amator si clandestin) ci chiar domniei voastre vizavi de lauda inutila si prosteasca pe care i-o faceati Roxanei, mai ales stiind bine (dupa cum recunoasteti) ca oricum dânsa n-avea sa mai treaca prin tara Nimanui si fara rost. Ati inteles ceva? De vreme ce cenzurati inutil acest mesaj s-ar putea crede ca ati inteles. Ceva. Aiurea. Nu intelegeti Nimic. Actionati reflex pe baza unor pre-conditionari autoimpuse la care ati ajuns impins de la spate de intuitia d-voastra masculina. Este felul d-voastra de a va consolida prejudecatile alegand sa mergeti cu capul in sacul cu nisip, cenzurand, pitulând (va place acest regionalism?) ca pitulicea mesajele care nu va convin. Spor va doresc.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 8 Comments »

Ia Aluzia (XI)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 11, 2013

cartier_ballon_bleu

Posted in Arcaluigoeologie | 1 Comment »

Unde duc eu mîna cînd aud de companii româneşti?

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 10, 2013

Cheie: Ioan Nicolae

Astă-toamnă, la un seminar organizat de o mare companie activă în România – fostă de stat, actualmente privatizată –, se discuta despre investiţii străine. Publicul era format din membri ai organizaţiilor de tineret ale principalelor partide din România. Tot discutînd noi, revenea termenul de „companie românească“. Folosit ambiguu. Pricepînd că eram într-o situaţie din aceea în care vorbeam despre lucruri diferite, cu aceleaşi cuvinte, cineva a propus un exerciţiu de grup: să scrie fiecare dintre noi, pe nişte foi de hîrtie, ce înţelege prin „companie românească“. A ieşit ceva interesant.

Reproduc răspunsurile notate atunci de participanţi pe foi: 1) O companie care plăteşte taxe statului român. 2) Care aduce bani la bugetul de stat; asigură locuri de muncă românilor; asigură dezvoltarea socio-economică a României; acţionarii îşi investesc dividendele în România şi îşi exportă banii; nu e obligatoriu un capital 100% românesc. 3) O companie care creează locuri de muncă în România. 4) O companie care plăteşte taxe statului român. 5) O companie înregistrată în România, care plăteşte taxe şi impozite în România. 6) Întreprindere fondată în România şi cu acţionariat majoritar român. 7) Cea în care capitalul, acţiunile sînt deţinute în majoritate de către statul român. 8) Instituţie/organizare/asociere care dezvoltă anumite relaţii economice în interiorul unui grup mai mare sau mai mic de persoane. 9) Este o unitate care produce bunuri şi servicii pentru români. 10) Companie cu sediul în România şi cu acţionariat românesc. 11) Capital social deţinut de persoane fizice sau juridice, cu cetăţenie, respectiv personalitate juridică românească; plan de dezvoltare a societăţii pe termen lung în România; produce pentru uz intern, dar într-o mare proporţie şi pentru export; societate dispusă să investească în dezvoltare tehnologică şi profesională. 12) Companie românească = proprietate a statului român, care activează în susţinerea interesului naţional. 13) Entitate juridică cu capital 100% deţinut de una, două sau mai multe persoane fizice sau juridice cu domiciliul stabil în România, care este înregistrată la Registrul Comerţului dintr-un judeţ, îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi se supune în integralitate legilor fiscale şi juridice româneşti. 14) Companie cu acţionariat majoritar formată din persoane fizice sau juridice române. 15) Nu există companii cu titulatură naţională de genul „companie românească“. Există companii pur şi simplu, organizaţii care activează în teritoriu în căutarea profitului.

După cum vedeţi, răspunsurile sînt diverse şi ele mai degrabă au accentuat confuzia iniţială decît să o fi lămurit. Dar măcar ştiam că vorbiserăm paralel. În linii mari, răspunsurile intră în cîteva categorii. Prima ar fi – să-i zicem – cea funcţională: o companie este românească dacă plăteşte taxe statului român. Cu varianta: creează locuri de muncă aici. Mai e, apoi, logica etatistă: o companie este românească dacă aparţine statului român. În sfîrşit, urmează o serie întreagă de aserţiuni care pot fi puse într-o categorie – să-i zicem – aspiraţională: o companie este românească dacă face anumite lucruri bune: investeşte în România, acţionează pentru interesul naţional, investeşte în dezvoltare tehnologică etc. Mai e şi varianta radicală, care zice că nu există aşa ceva, companiile nu sînt româneşti sau neromâneşti – variantă prezentă într-un singur răspuns.

Într-un fel sau altul, toate aceste răspunsuri lasă ceva pe dinafară. Logica etatistă mi se pare cea mai limitativă: dacă o companie românească este doar cea care aparţine statului român, atunci lăsăm pe dinafară întreaga economie privată. Care, pe cale de consecinţă, nu este românească. Categoria aspiraţională e simpatică, dar spune prea puţin despre subiectul în cauză. O companie este românească pentru că investeşte în România şi acţionează pentru interesul naţional? Adică proclamăm români numai pe cei care fac lucruri bune. Asta nu spune nimic despre starea de fapt, ci doar despre ce cred oamenii că ar fi bine să fie bine. În fine, logica funcţionalistă este coerentă în interiorul său, dar incoerentă cu definiţia însăşi. O companie este românească dacă plăteşte taxe în România şi/sau creează locuri de muncă în România. Dar orice companie înregistrată în România satisface acest criteriu (în afară de evazionişti). Rezultă, de aici, că orice companie din România este o una românească. Tot de aici rezultă că, de fapt, nu există companie românească şi că această logică desfiinţează categoria care se cerea definită. (De fapt, radicalul nostru nu era atît de singuratic în grup, doar că el a spus-o clar, cu subiect şi predicat: nu există aşa ceva.)

Înainte de acest exerciţiu colectiv de neputinţă cognitivă, am avut o dilemă similară la CRPE. Trebuia să scriem un raport despre cooperarea economică dintre România şi Republica Moldova. Colegul meu Ciprian Ciucu s-a gîndit să recenzeze investiţiile româneşti acolo. Din nou, aceeaşi dilemă: Ce e aceea „investiţie românească“? Petrom, Rompetrol, BCR, Adevărul Holding, Banca Transilvania, UTI, Metrorex etc. Însă cele mai multe dintre ele sînt, de fapt, investiţii străine în România, care s-au extins şi în Moldova. În unele cazuri, compania franceză sau austriacă a venit întîi în România, iar filiala de aici s-a extins peste Prut. Cum ar veni, o investiţie franceză în România devine investiţie românească în Moldova. Pînă la urmă, am agreat tot o logică funcţionalistă: considerăm investiţie românească acolo orice companie activă în România, care se extinde şi acolo.

Toate aceste dificultăţi metodologice mi-au venit în minte recent, cînd s-a lansat o aşa-numită Asociaţie a marilor investitori români. Am avut o străfulgerare, un moment dintr-acela în care te gîndeşti: Bă, ce bou am fost! Era atît de simplu, tot timpul fusese simplu, dar noi, ca nişte intelectuali proşti, am complicat discuţia. Simplu: o companie românească e cea care cere ceva de la noi.

Şi de multe ori şi primeşte, pe principiul din Filantropica: mîna întinsă care spune o poveste… Asta e povestea lor: companie românească la nevoie, cum să n-o ajuţi? În realitate, nu există companii româneşti, există companii din România. Dar la nivel de percepţie, e altceva.

Asociaţia de care vă zic a fost anunţată de Ioan Nicolae, unul dintre eroii filmului lui Alecu Solomon – Capitalism, reţeta noastră secretă. Şi cel mai ghiolban dintre ei, de altfel. De faţă cu cei care îl filmau, omul aranja la telefon afaceri cu un secretar de stat, aşa, pe faţă, fără jenă. Aşa cum reţeaua din Filantropica profita de buna-credinţă a oamenilor, companiile „româneşti“ profită de acest sentiment ambiguu, dar pozitiv: e de-a noastră, din popor. Nu putem spune de ce anume e românească sau ce face ea pentru noi, dar întotdeauna ştim că e cazul ca noi să facem ceva pentru ea. Companiile străine ne lasă reci. Vin, investesc, au succes sau nu – oricum, e treaba lor. Că e un mamut ca Dacia-Renault sau e restaurantul meu turcesc favorit de pe Bulevardul Cuza: e treaba lor, sînt companii străine, private. Asta, deşi plătesc enorm de multe taxe, din care vin salarii şi pensii româneşti, creează locuri de muncă româneşti. Sau, de exemplu, fac cele mai bune costiţe de miel cu orez pe care le poţi visa.

Însă ceva le lipseşte: nu sînt româneşti, nu ne implică emoţional, nu au povestea care strînge stomacul şi lăcrimează ochiul. Cum e, totuşi, companie românească? Poate să fie oricum. De stat – ca Oltchimul. E românească, clar. De ce? Pentru că are nevoie de ceva de la noi, întinde mîna şi toarnă povestea. Combinatele de îngrăşăminte ale lui Ioan Nicolae sînt româneşti? Clar. De ce? Pentru că vor gaze ieftine de la noi. Vă zic, ăsta e singurul criteriu: o companie „românească“ e o afacere care activează în România, dar e oarecum mai handicapată de la natură şi vrea ceva.

Nu contează cine le deţine, dacă plătesc taxe sau nu, dacă fac profit sau nu – singurul lor lucru comun e că mereu au o nevoie specială: gaze ieftine, subvenţie, ajutor de stat, un masaj, o măslină, o atenţie, ceva, acolo, orice, dar de la buget să fie. Chestiile astea materialiste, precum impozite şi profit, se discută numai cînd e vorba despre străini. Atunci sîntem al naibii de vigilenţi să nu cumva să…

Dacia – cel mai mare creator de locuri de muncă din România. Petrom – cel mai mare plătitor de taxe din România. Da, dar e aşa ceva dubios cu ele. Nu mai sînt româneşti. Discuţiile legate de ele nu sînt aproape niciodată la modul: Cum să le ajutăm? Nu, la ele e vorba că dau salarii mici sau că sînt conduse de oameni haini, care fac profit. Ioan Nicolae şi Oltchim nu fac profit din principiu, ei funcţionează din patriotism, doar profitul de la Petrom ne enervează. Şi cum mai bălesc patrioţii care falimentaseră Petrom la stat, după profitul făcut în prezent de străinii ăia care mai întîi au băgat bani în vaca de muls…

Regula logică e aşa: dacă a fost vîndut şi merge e nasol. Dacă nu a fost vîndut şi nu merge, atunci e ok: e companie românească şi trebuie ajutată. Trebuie ca Guvernul să facă ceva pentru Oltchim. Dacă altceva a fost vîndut, dar prost – la fel. În loc să vindem fiecare combinat de îngrăşăminte către nişte investitori serioşi, le-am făcut pe toate pachet şi le-am dat lui Ioan Nicolae. Era de importanţă strategică naţională – cum ar fi fost să vină nişte străini să producă îngrăşăminte la noi în ţară? Loganuri – da, mai merge; îngrăşăminte – niciodată! Mai bine găsim un fost securist patriot şi produce el. În loc să luăm impozite la stat de la străini, mai bine îi dăm gaz ieftin de la stat securistului nostru. De ce? Păi, nu e companie românească?! Spre deosebire de nasoii de francezi şi de austrieci, care au luat Dacia şi Petrom şi fac profit cu ele, deci sînt dubioşi, domnul Nicolae nu face profit şi se plînge mereu că le închide, dacă nu-i mai dăm şi anul acesta gaz ieftin. Deci trebuie ajutat.

Eu cînd aud „companie românească“, îmi vine să duc mîna la buzunar. De acolo va lua Guvernul bani să le ajute. // Sursa Cristian Ghinea – Dilema Veche nr. 482, 9-15 mai 2013

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: | Leave a Comment »

Ia Aluzia (X)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 10, 2013

calea floreasca detaliu1913

Posted in Arcaluigoeologie | 2 Comments »

Vosganian şi Videanu, un grav paradox judiciar

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 10, 2013

Vide_si_VeVe

Votul din Senat a dovedit nevinovăţia mea”.  Aceste cuvinte, rostite de Varujan Vosganian după ce colegii săi parlamentari au refuzat cererea procurorilor DIICOT de a aviza începerea urmăririi sale penale, conţin o gravă eroare de judecată – de mirare la un literat fin ca domnul Vosganian, dar perfect explicabilă la un om care stă în politică de 23 de ani. Literatul fin este complet intoxicat de politician.

Votul din Senat nu a dovedit niciun fel de nevinovăţie. Nevinovăţia nu se stabileşte prin vot, nici măcar  unul în Parlament, ci în faţa instanţei de judecată. Iar eroarea de judecată constă în aceea că politicienii români înţeleg complet greşit rostul imunităţii şi au ajuns să maimuţărească nepermis o instituţie inventată în ţări nu doar mai democratice, dar şi ceva mai pline de bun-simţ. Imunitatea are darul de a feri aleşii de acţiunile abuzive şi complet nefondate, lipsite de orice fundament faptic, ale organelor de anchetă, cu rol de a-i şicana sau a-i împiedica să-şi exercite votul. Nu ne aflăm într-o atare situaţie. Varujan Vosganian este acuzat că, în calitate de ministru, a aprobat livrarea de gaz metan mai ieftin către firmele omului de afaceri Ioan Niculae – şi aceasta nu este o invenţie a procurorilor, ci un fapt pe care nici Vosganian nu-l neagă. Evident că circumstanţele în care s-a petrecut acest fapt trebuie lămurite, lucru care nu se poate face decât în cadrul unui parcurs judiciar complet, care se poate termina fie prin scoatere de sub urmărire penală, fie prin achitare, fie prin condamnare. Prin votul lor, senatorii au curmat acest parcurs chiar înainte ca el să înceapă. Nu e prima dată când o fac, dar de data asta avem o probă-martor care ne poate arăta, ca o hârtie de turnesol, în ce gravă eroare s-au plasat atât senatorii, dar şi domnul Vosganian, atunci când s-au apucat să judece probele – sau lipsa de probe – din acest dosar. Iar proba-martor se numeşte Adriean Videanu. Acesta este şi el acuzat de DIICOT de exact aceleaşi fapte care i se impută lui Vosganian: că a continuat aceeaşi politică indulgentă a gazului metan livrat lui Ioan Niculae. Numai că în cazul lui Adrian Videanu, nemaifiind parlamentar, avizul de începere a urmăririi penale nu a mai fost cerut Parlamentului, ci preşedintelui Băsescu. Iar acesta a autorizat declanşarea parcursului judiciar. Îmi lipsesc informaţii din dosar ca să îmi fac o părere fermă asupra vinovăţiei celor doi foşti miniştri. Strict din ce s-a discutat în spaţiul public, înclin să cred că nu ar fi chiar vinovaţi, mai ales că nu există deocamdată niciun indiciu că ar fi primit ceva foloase necuvenite în schimbul deciziilor pe care le-au luat. Adică admit că s-ar putea să fi fost vorba de o decizie strict politică, menită nu atât să-l ajute pe Ioan Nicolae, cât să păstreze nişte locuri de muncă. Dar asta e doar o impresie de novice, adevărul poate fi aflat abia la finalul parcursului judiciar. Parcurs care poate fi dus la bun sfârşit în cazul Videanu, dar nu şi în cazul Vosganian. Dacă la final o instanţă va găsi că Adriean Videanu este vinovat, putem observa că, pentru exact aceeaşi faptă, un demnitar este pedepsit, iar celălalt nu. Şi asta doar pentru că Senatul şi-a arogat rolul de instanţă de judecată şi, aşa cum se înşeală Varujan Vosganian, i-a dovedit nevinovăţia. Iar dacă Videanu e găsit nevinovat, Vosganian rămâne cu ruşinea de a nu fi avut curajul să-şi apere în faţa procurorilor deciziile pe care le-a luat. O ruşine pe care nu are cum să o spele nici măcar demisia „de onoare” pe care şi-a dat-o din minister după ce a stat pitit în spatele imunităţii.  // Sursa Liviu Avram – Adevarul

Cheie: Ioan Nicolae

Continuarea in trecut, in numarul viitor de maine la aceeasi ora. Cum vine asta se va videa. Nu? Sau nu.

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: | 3 Comments »

Ia Aluzia (IX)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 9, 2013

caecelia_2-556x400

Posted in Arcaluigoeologie | 1 Comment »

Ia Aluzia (VIII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 8, 2013

Art-illusion-29

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

Ia Aluzia (VII)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 7, 2013

431341_201112206652726_128510310579583_359864_913229301_n

Posted in Arcaluigoeologie | 4 Comments »

Ia Aluzia (VI)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 6, 2013

269484-alina-mungiu

Posted in Arcaluigoeologie | 7 Comments »

In så-i l-are si Confuzie (II)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 5, 2013

Celor care, intrand in atingere accidentala cu textul (relaut pe Arca lui Goe, sub titlul In så-i l-are si Confuzie) in care criticul-literar Nicolae Manolescu critica literar si unillateral atitudinea criticului-social Bianca Burţa-Cernat, au ramas cu senzatia cå, spre limpezirea prin adancire a respectivei confuzii,  ar fi necesare si alte perspective asupra respectivei teme (recte „Anticomunismul, terorism intelectual?”) le propunem un text, ales la pura intamplare (sic), dintre sutele de mii de texte pe exact aceeasi tema care (literalmente) inunda spatiul huvachian si extra-huvachian al existentei noastre multimilenare din ultimii 25 de ani, care reda uluitor de exact, prin traducere in dialectul pro-fan, o alta perspectiva vizavi de aceeasi procupare. Asa dar, doamnelor si domnilor, fara alte cuvinte, o defulare pe cinste:

Tanti Mitza fata cu bizonul

Mitzaa Biciclista

octombrie 4, 2013 la 9:24 PM

Bizonule

Matale ești bun la teorie, nimic de zis, dar practica te-a omorât, altminteri nu-ți toceai degetele boante cu agresivitate pe o tastatură ruginită încercând să-mi explici cu ce se mănâncă bugetul.
Eu îți spun fără prea multe farafâstâcuri că-mi place de mata că știi multe, dar nu le știi pe toate, că nu ești nici Mafalda și nici lumea nu a început sau s-a terminat cu Bizonul, așa cum de multe ori încerci să ne impresionezi. Dincolo de respectul pe care ți-l port având în vedere că ai și matale o etate acolo, ar trebui să știi că limba noastră, grozav de dulce, are o vorbă: și porcii îmbătrânesc, dar n-au nici un merit.

Nu mă cunoști babacule și habar nu ai ce fac în viață, așa că șezi frumos în fotoliul mătăluță înainte să-ți explodeze inima de nervi, eventual mai ia o pastilă de tarka să-ți revină tensiunea la cote normale, că după cum te agiți de bănui și de o tahicardie .

Nu încerca să fii mârlan cu mine, tataie, că reacționez virulent 

Niciodată nu am suportat bărbații care cred că bărbăția se demonstrează prin așezarea mădularului pe masă. Surpriza le vine abia după ce se trezesc cu el ciopârțit!
”Capitalismul meu”, sub nici o formă nu a accelerat aglomerarea de hârtii, ci mai degrabă oameni de tipul dumitale care după ce le-a dispărut lumea s-au trezit că nu știu ce să facă. Și-au rămas doar cu teoria și expresia : ehe, pe timpul meu….Da, pe timpul vostru era altfel. Pe timpul vostru vă lua Ceaușescu de pe drumuri și vă băga în uzine, dar numai pe voi ăia de origine ”sănătoasă”. Pe urmă vă trimitea la școli și apoi vă făcea pe față șefi cu propaganda și prin dos cu ciripitul.

Pe ăștia cu origini ”nesănătoase”, care avuseseră pământuri, sau mici făbricuțe și erau școliți în școlile vestice i-au vârât în pușcării, i-au bătut până n-au mai știut de ei, apoi le-au luat cu japca toate averile, totul pe motiv că aveau alte orientări politice.

Da, am alte idei ca ale dumitale, sigur că am, însă asta nu-ți dă dreptul să încerci să faci pe milițianul cu mine și să scoți pulanul agitându-mi-l pe sub ochi, că eu nu am nici o rușine să ți-l smulg din mână și să-ți dau cu el în cap! Clar? Matale uiți o cestie foarte foarte importantă. În țara asta, în afară de clasa politică, toți românii suferă. Indiferent ce fac, indiferent că sunt întreprinzători sau funcționari la stat. Indiferent că sunt vânzători la tarabă sau sunt funcționari la ghișeu. Unii pentru că muncesc de se sparg și țin în spate mai mult decât pot duce, iar ceilalți pentru că sunt reduși și aduși în postura de a se umili pentru un post care mai mult decât să le asigure o bucată de pâine și niscaiva haine luate de la second, nu face.

Teribil este că cei care ”plimbă hârtiile” nu realizează că drumul ăsta pe care îl fac plimbând acele hârtii, pe ei nu că nu-i duce nicăieri, dar îi și plafonează și ajung doar să se strângă la un colț de stradă și să judece, precum în vestita poiană a lui Iocan, ce face cutare sau cutare. Cam cum faci dumneata acuma.

Mie nu mi-o trânti pe aia cu guvernarea DA, că la mine nu ține. Eu nu dau doi bani pe clasa politică. Indiferent care e, de ce orientare, ce culoare etc.Dacă mă vezi pe un blog de acest gen, este doar fiindcă nu-s genul care să pună botul la canalele de știri. Prefer pulsul adevărat și părerile adevărate exprimate de oameni adevărați, chit că nu le împărtășesc toate punctele de vedere, printre care, recunosc, că te numeri și dumneata. Dar nu încerca să mă iei ca la secția de miliție, că nici nu mă intimidezi și nici nu mă impresionezi.

Când te văd atât de agitat, îmi aduc aminte de bătrânul Pușcașu, proful de electrotehnică din anul II, care în timpul orelor ne povestea câte în lună și în stele, dar niciodată ce ne interesa pe noi, adică materia pentru care era plătit dealtfel, și poate că asta i s-ar fi trecut cu vederea, dar moșul naibii avea o problemă, credea că fetele nu au ce căuta la o facultate tehnică. Probabil în mintea lui, deja obosită, ingineria se făcea doar cu p…la.

Cu siguranță nu am cunoștiințele dumitale, cu siguranță oi mai avea multe de învățat, cu siguranță că nu mă exprim atât de ușor în termeni economici, însă asta nu-ți dă dreptul să mă judeci babacule, tocmai fiindcă am muuult, mult mai puține comentarii decât ești dumneata în stare să scrii (probabil dispui și de foarte mult timp) deci cu atât mai mult, nu ai informația necesară care să îți dea dreptul să mă etichetezi în vreun fel.
Și poate nu-ți vine să crezi, dar la pensia matale, taxele mele contribuie, indiferent că-mi place sau nu, indiferent că Guvernoiu e de stânga sau de dreapta.

Da, știu că ai contribuții generoase pe forumuri și bloguri, ceea ce denotă ca stai mai mult la calculator consumându-ți energia aiurea în tramvai. Așa că nu încerca să ne iei de sus pe cei ca mine, Porthos ori Seriously, care chiar suntem preocupați de bunul mers al acestei țări. Indiferent că nu-ți vine a crede, babacule, trebuie să ai mai mult respect pentru cei care muncesc, așa cum se poate munci în capitalismul ăsta amărât.

Posted in Aliorum Textuum | 6 Comments »

Ia Aluzia (V)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 5, 2013

164312_106464662762860_100001979810124_43260_234186_n

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

In så-i l-are si Confuzie

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 4, 2013

Anticomunismul, terorism intelectual?

Pentru cei care nu ştiu cum stăteau lucrurile înainte de 1989, aversiunea faţă de comunism poate părea „lipsită de obiect“.

„Astăzi, la aproape un sfert de secol de la prăbuşirea regimului comunist, pentru cine nu vrea să fie oaia neagră a lumii intelectuale (a celei umaniste cu precădere), anticomunismul este un discurs obligatoriu (accentuez asupra cuvântului discurs), parte a unui terorism intelectual soft“, scrie Bianca Burţa-Cernat în „Observator cultural“ din 19-25 septembrie. Şi, ca şi cum atâta n-ar fi destul, autoarea crede de cuviinţă să afirme că o sumedenie de opere literare, istorice, filosofice, cinematografice, fiction sau nonfiction, care ar „ieşi pe bandă rulantă“, ceas de ceas, zi de zi şi în proporţie de masă, la fel ca simpozioanele, granturile sau bursele care „se nutresc, de ani buni, din materia parcă inepuizabilă a indignării noastre anicomuniste post factum“.

O primă observaţie este că „alarma“ este cu desăvârşire falsă: numărul operelor de tot felul consacrate evocării regimului trecut dintr-o perspectivă anticomunistă este la noi incomparabil mai mic decât în Rusia sau alte ţări din fostul lagăr răsăritean. În afara câtorva cărţi, fiction sau nonfiction, datorate îndeosebi unor tineri autori, tentaţi mai cu seamă de reconsiderarea comunismului decât de critica ei din unghi anticomunist, există extrem de puţine opere inspirate de un anticomunism sănătos. Doar cinematograful face excepţie, cu binecunoscutele filme premiate la mari festivaluri din lume.

Încă nu ne-am despărţit de comunism.

De unde, aşa dar, premisa articolului că anticomunismul ar fi o formă soft de „terorism intelectual“? Problema este, din contra, că nu ne-am despărţit cu adevărat de comunism, nici în comportamentul politic şi social, nici, cu atât mai puţin, în mentalitatea culturală. O dovadă este chiar raţionamentul Biancăi Burţa-Cernat: „…Mi-au trebuit cam douăzeci de ani pentru a ajunge să accept că în intervalul ’48-’89 s-a mai întâmplat şi altceva în afară de orori, că nu tot ce s-a realizat atunci se cade aruncat la gunoi“. Chestiunea e rău pusă: sigur că, în jumătatea de secol de comunism, s-au clădit blocuri, s-au construit şosele, s-a născut o industrie, dar oare toate acestea sunt opera comunismului sau ar fi fost şi opera regimului democratic, dacă n-ar fi fost distrus cu brutalitate de comunism şi, încă, la un „preţ“ economic, social şi uman mult mai mic? E complet ilogic să afirmi că „dispreţul nostru faţă de ceea ce s-a clădit în vremurile de tristă amintire“ nu e „legitim“, fiindcă, vezi bine, circulăm astăzi pe aceleaşi şosele proaste ca înainte de 1989, pe care n-am fi făcut decât „să le cârpim periodic“. Lasă că e exagerată remarca (uită-te în jur, fetiţo, şi spune-ne, cu mâna pe inimă, dacă multe lucruri mai seamănă cu cele de dinainte de 1989!), dar, şi dacă ar fi adevărat că nu se face tot ce ar trebui să se facă, asta ar absolvi oare comunismul de dezastrul material în care a lăsat ţara?

Tocmai falsele valori cultivate sistematic de ideologia comunistă stau la baza unei şcoli care avea drept scop crearea «omului nou». Ideal pe care îl vedem realizat astăzi, deşi ieri îl credeam utopic.

A doua observaţie este că prăbuşirea regimurilor comuniste a avut atât o cauză de natură economică şi socială, constând în acel „preţ“ prea mare de care vorbeam, cu alte cuvinte, în ineficacitatea lor, cât şi o cauză morală, mai exact, ideologică, aceea care constituie temeiul atitudinii anticomuniste pe care autoarea articolului o consideră terorism intelectual. „Să fie îndreptăţit dispreţul nostru faţă de şcoala românească de dinainte de 1989, când tentativele reformiste de după n-au reuşit decât să ducă această instituţie în faliment?“, se întreabă retoric Bianca Burţa-Cernat. Una e una, alta e alta. Nu e nicio legătură între cauzele dificultăţilor şcolii în trecut şi astăzi. Amestecul nu slujeşte la nimic. Autoarea nefericitei comparaţii ar trebui să ştie că tocmai Ideal pe care îl vedem realizat astăzi, deşi ieri îl credeam utopic.

„Retorica anticomunistă“ şi torţionarii

Cum poate fi justificată această orbire? Sunt şocat să citesc o mărturisire ca următoarea: „…Trebuie să mărturisesc că am un recul spontan faţă de lipsa de obiect a actualei retorici anticomuniste, ai cărei partizani se luptă cu (şi totodată cheamă la luptă împotriva unor) ina-mici imaginari“ (subl. mea – N.M.). Reculul meu faţă de acest fel de a gândi nu e spontan, ci îndelung elaborat de experienţa acumulată într-o viaţă – aveam cincizeci de ani în 1989 – trăită sub regim comunist. Nu cred că autoarea articolului vrea să ştie ce înseamnă cu adevărat terorismul intelectual. Consideraţiile ideologice ale Biancăi Burţa-Cernat n-ar trebui luate în serios, dacă n-ar ridica o problemă serioasă: ce determină o parte a generaţiei tinere actuale să considere anticomunismul o probă de „discurs propagandistic având ca refren un enunţ deconcertant de simplu (sic!) – comunismul este rău – ca morală a fabulei“? Şi de ce atât de repede după colapsul regimului şi înaintea unui examen temeinic sau măcar a colectării tuturor mărturiilor? Să aduc aminte că nici unul din cei 55 de torţionari, comandanţi de lagăre (din care trăiesc încă mai puţin de jumătate), n-a fost condamnat? Că nici măcar nu le-au fost reduse pensiile exorbitante de care se bucură după atâţia ani de „muncă“. Articole precum acela al Biancăi Burţa-Cernat pot fi interpretate, la rigoare, ca un apel la clemenţă. Nu de alta, dar nu cumva să devenim terorişti intelectual, pradă retoricii anticomuniste şi a unui discurs propagandistic! – Sursa/Autor Adevarul / Nicolae Manolescu

Posted in Aliorum Textuum | 3 Comments »

Ia Aluzia (IV)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 4, 2013

133916_146343255420713_100001351195899_234234_8358424_o

Posted in Arcaluigoeologie | 11 Comments »

Ia Aluzia (III)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 3, 2013

732px-Weighing_of_the_heart3

Posted in Arcaluigoeologie | 2 Comments »

Ce urmeaza dupa epoca Basescu

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 3, 2013

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Miercuri, 2 octombrie 2013, 15:59 Actualitate | Opinii

Cati realizeaza ca, in Romania, se produce lent, sub ochii nostri, o schimbare radicala de paradigma politica? Vom intra curand in a treia epoca dupa cele doua mari cicluri de dupa 89, dominate in primii 14 ani de paradigma Iliescu si in ultimii 8 de paradigma Basescu. Aceste personaje au polarizat societatea. Ai fost pro sau contra Iliescu, pro sau contra Basescu. Mai bine de doua decenii, Romania a stagnat, a involuat sau a evoluat in interiorul acestor inclestari. Ce model va domina societatea romaneasca in urmatorul ciclu politic? Vom avea parte iarasi de o figura dominanta sau viitorul anunta o paradigma cu totul noua?

Epoca Iliescu s-a definit prin cateva teme majore. Cei care-l antipatizau doreau decomunizare rapida, eliminarea securismului rezidual si trecerea in forta la modelul democratiei occidentale cu tot ce inseamna ea: privatizare, proprietate privata, deschidere fata de exterior etc. Sustinatorii modelului iliescian erau fostii comunisti, nostalgicii, victimele tranzitiei, nationalistii, adeptii etatismului. Sistemul era in general inchis, autarhic, refractar la tot ce vine din afara.

Epoca Basescu s-a definit prin alte cateva teme majore, unele mostenite din trecut, altele cu totul noi. Cei care l-au sustinut sau inca o fac au crezut sau cred in capacitatea sa de a se opune “sistemului ticalosit”, de a lupta cu retele tentaculare de coruptie crescute in epoca Iliescu-Nastase, de a elibera statul captiv,  de a intari institutii si de a deschide societatea. “Basistii”, cum au fost numiti, au sperat ca Romania se va rupe de tot ce o mai leaga de trecutul comunist, ca tara se va orienta ireversibil catre Vest.

Adversarii lui Traian Basescu l-au portretizat ca dictator fara scrupule, dusman al valorilor democratice inconjurat mereu de mediocritati, incapabil sa conduca de fapt o tara. Tabara anti-Basescu s-a grupat in jurul unor mari cercetati penal, care s-au prezentat mereu drept victimele directe ale dictatorului. Acestia au reclamat in general revenirea la sistemul politic perfect controlat si previzibil care le-a asigurat ani de zile linistea si prosperitatea.

Vedem destul de limpede doua epoci foarte clar definite, cu o societate divizata, cu viziuni radical diferite pe marile teme de societate, cu tabere aflate mereu pe picior de razboi, unii pentru a apara statu-quo-ul, altii pentru a-l demola.

A treia epoca nu va mai avea nimic din toate astea. Cel mai probabil, va lipsi figura dominanta, icoana tatucului aflata in centrul micii lumi romanesti, provocand adulatie sau ura. Descentralizarea puterii, inevitabila, si transferul tot mai multor atributii in plan local vor estompa in mentalul colectiv trasaturile liderului atot-puternic.

Apoi, tot ce s-a aflat sus pe agenda ultimilor 20 de ani, marile teme de societate, aproape ca dispar sau vor insemna cu totul altceva decat au reprezentat pentru generatiile epocii Iliescu si Basescu. Vom asista la atomizarea, la fragmentarea, la diluarea societatii in general si a politicii in particular.

Noul prototip de lider, incarnat de figuri ca Ponta sau Antonescu, sunt expresia perfecta a celei de a treia paradigme care se traduce pe scurt prin absenta oricarei paradigme. Ei pot fi maine contrariul a ceea ce reprezinta azi, capabili sa se pronunte concomitent pentru si impotriva a ceva, sa fie si la putere si in opozitie in acelasi timp, sa tina si cu dreptatea si cu hotia.  Acest tip de politician schizoid se lupta sa supravietuiasca in lumea post-ideologica, in care stanga si dreapta nu mai inseamna de fapt mare lucru asa ca trebuie impacata cumva toata lumea. Este un fel de postmodernism politic. Nimeni nu mai are azi incredere in modele trecutului.

Pentru protestatarii din strada (la randul lor un exemplu sublim de fragmentare), toti politicienii sunt o apa si un pamant, corupti si incompetenti, dar nu au reusit sa impinga in fata nici un lider, nici o figura emblematica, capabila sa coaguleze in jurul sau aceste energii atat de diferite si sa devina astfel o alternativa la vechiul establishment politic. In mod realist, ar fi fost imposibil sa apara, deoarece n-ar fi avut ce sa spuna unui grup atat de eterogen, simptom al noii lumi.

La aparitia acestui noi lumi a contribuit decisiv expansiunea noilor mijloace de comunicare: retele sociale, Facebook, puzderia de bloguri si site-uri. Media clasica este vazuta ca “parte din sistem” iar televiziunile simple instrumente de maniuplare. In mare parte asta si sunt. Ele, noile mijloace de comunicare, au democratizat informatia, relativizand totul.

Politicienii si presa nu mai pot minti la fel de usor ca inainte, dar un mare adevar poate fi la randul lui mai usor deturnat, de mistificat. Nimeni nu mai detine monopolul informatiei, nu mai avem repere fixe. Adevarul se plimba pe net, dar de multe ori are sursa imprecisa si viata scurta, pana la urmatoarea postare care proclama cu totul alt adevar.

In aceasta nou ciclu, fracturile din societate vor fi atat de mari incat incat putem vorbi de lumi paralele, incapabile sa comunice sau sa se intalneasca cumva. Lumea veche alaturi de lumea noua, mase manipulate alaturi de grupuri tot mai frustrate ca adevarul lor nu este ascultat de nimeni. Adversarul in aceasta noua lume poate fi oricine sau adversarii pot fi oricati. Nu are nici o importanta, deoarece tendinta este atomizarea in grupuri tot mai mici.

Epoca Iliescu s-a incheiat demult, epoca Basescu se va termina in cateva luni. Astazi, aproape ca nu mai are nici o relevanta a fi pro sau contra celui care a dominat viata politica romaneasca vreme de opt ani. Sistemul clasic de putere s-a incolonat in jurul lui Victor Ponta, catre care insusi Traian Basescu pare a fi inceput transferul de putere. Noul ciclu politic va fi dominat poate de unul ca Ponta, dar fara a avea nici pe departe puterea celor de dinaintea lui.

In aceasta noua lume, nici o alianta sau majoritate nu va rezista prea mult, sistemul fiind obligat la schimbare continua pentru a nu face implozie. Asa cum arata azi lucrurile, se  anunta o perioada in care ne vom bate pana la epuizare cu false teme, neesentiale, cu falsi adversari si cu falsi lideri. Odata intrati cu totul in a treia paradigma politica, vom trai o pierdere de vreme istorica, pedaland spectaculos in gol.

* * *

n.b. Iata o opinie interesanta si curajoasa, plina de nuclee ale unor posibile teme de discutie.

Posted in Aliorum Textuum | 2 Comments »

Ia Aluzia (II)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 2, 2013

030-centrul-vest-1913_turda

Posted in Aliorum Textuum | 5 Comments »

Ia Aluzia

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 1, 2013

15pedeapsa_cu_moartea

Posted in Luna Aluziilor | 7 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: