Cu capra, cu plugusorul, cu sorcova – Obiceiuri de anul Nou

Mseaj de Anul Vechi si de Anul Nou pe Arca lui Goe

Pe masura ce imbatranim, ceea ce ni se intampla håt inca inainte de a ne naste, anii ni se par mereu si mereu mai asemanatori. Cu cat suntem mai batrani (båtrâniformi) cu atat ni se consolideaza an de an senzatia ca anul acesta nu se (prea) deosebeste de anul trecut. Anii ne apar din ce in ce mai scurti, mici nimicuri insirate pe ata, in care n-are ce mare lucru sa se intample (cand sa se intapmle? ce sa se intample?) asa incat a face la sfarsitul anului bilanturi, retrospective, recapitulari, devine o sarcina din ce in ce mai mai dificila, inainte de abrupta siplificare la care se ajunge constatatnd ca bilanturile facute acum un an, acum doi ani… sunt la fel de bune si ca pot fi reciclate cu usurinta. Stiintificii spun ca acest lucru se explica prin faptul ca, raportat la intreg, fiecare an, devine, procentual vorbind, din ce in ce mai scurt. Cand copilul implineste un an, acel an reprezinta 100% din experienta sa de viata. Al doilea an inseamna doar 50% din experienta de viata… Al patrulea doar 25%. Cand implineste 10 ani, acel ultim an aniversat inseamna doar 10% din viata sa. La 5o de ani, anul ala dintre 49 si 50 inseamna doar 2% din experienta de viata, aproape un nimic, stimabile. Practic ceea ce ni se intampla in primul an reprezinta 100% noutati, lucruri de care ne putem minuna in voie, din plin… Apoi noul, adica exact ceea ce mentine farmecul vietii, se imputineaza automat. Spre batranete, cand anii sunt din ce in ce mai scurti (prin faptul ca aproape nimic din ceea ce se intampla in ei nu mai e nou, neasteptat, surprinzator, uluitor) trebuie sa fii tare ingenios ca sa identifici si sa pretuiesti tocmai detaliile ale de 1% care denota nou, nou-noutz si sa le dai amplificarea necesara care sa-ti dea bucuria de a trai.  Iar ceea ce este valabil la Oameni este valabil si la Arce. Pusi in mare incurcatura in fata situatiei create cu ocazia incercarii de redactare a celui de-al-IV-lea bilant de final de an pe Arca lui Goe (si se stie ca un an la arce face cat 20 de ani la oameni, serios acuma, bloggerii stiu de ce) am avut ideea salvatoare de a revedea bilanturile anterioare, ingrozindu-ne ulterior, in urma constatarii ca oricare dintre acele bilanturi poate fi preluat adlitteram anul acesta, fara teama vreunei inadecvari fata cu contextul:

2010 – Goeleta L’Espérance – Bilant 20-10

2011 – Precizare-n anul-are 365,25 de zile

2012 – Dilema Caprei la sfrasit de an

Daca se va gasi curiosul care sa revada materia din urma, inclusiv (sau mai ales 😉 ) comentariile colindatorilor cutreieratori prilejuite de fiecare bilant anual, acesta va avea ocazia sa vada ca intre timp nu s-a (mai) intamplat absolut nimic… esential. Cel mult ciupeli.  Si daca oamenii au macar sansa de a se asocia cu altii capabili inca sa se minuneze din (aproape) orice (si asta este mare lucru domnule) si sa rezolve (astfel) macar paritial ecuatia ne-noului de peste an, ca Arcå n-ai prea multe alternative. Cata vreme Potopul nu vine pe Pamant, nu ne ramane decat sa-l cautam (impreuna ?!) pe Marte, sau chiar mai departe, mult mai departe, sau mai in adanc (caci adancul poate tot ce-naltul nu-ngaduie niciunui om) in locuri realmente exotice, care sa fie in stare sa ne uimeasca iarasi. De aceea cred ca ar fi potrivit sa urez tuturor, dar in special prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, in 2014 un an nou uluitor. La multi ani uluitori! Ca daca uimire nu e, nimic nu e!

P.S. Declaram deschisa serbarea de sfarsit si de-nceput de an pe Arca lui Goe, cu obisnuitele traditii culinare si folclorice, precum cele pe care le-am mentionat: Dilema, Capra, Plugusorul, Sorcova…

P.P.S. Asa dupa cum am mai precizat, anul acesta nu-i mai enumeram pe toti aceia de-a fir a pår (prieteni omenosi, prieteni dusmanosi, prieteni fel de fel, o-ntreaga lume) pe care-i consideram, dupa cum i-am considerat intotdeauna, ca de-ai nostri, din popor, poporul de d-ne, d-ni si d-soare Goe, se stiu ei care, ca-s aceiasi, dar ii mentionam pe cei mai iesiti din comun: (A) Cel mai „absent” – Dl.Polichinelle; (B) Cei mai „råi” (in aceasta ordine): Dl.Nimeni, Dl.Tudoran; (C) Cel mai „urecheat” – Dl.Pârjan.

* * *

UPDATE: De Revelion (ca de Revelion) tot omul, in special est-europeanul (de ce oare?), este ocupat cu… Revelionul. Fapte, nu vorbe. Uite-l ca vine, vine, vine… Salta totul in picioare, salta totul in placere, un curcubeu de emotii coplesitoare… Nu-i momentul pentru nimic altceva, decat pentru emotie si speranta, ambele in stare pura. Vine, vine, vine, haide frate lasa vorba ca ne prinde Revelionul, tine o seara, o noapte (pân la perinita, pentru cei care tin la bautura, la nevasta, la traditii, pana la sorcova, pana la ciorba de potroace) cateva ore, cateva secunde, o secunda, o clipa, un moment… si… (anticipez un pic), un momet si s-a dus, s-a dus, si dus a fost, carand cu el toate vorbele, toate emotiile, toata asteptarea, (ce sa fie nu-i nimic, a trecut… acceleratul), suierand, indepartandu-se, cu un sunet dogit (caci ii lipseste o doaga), impins de Doppler-Fizeau, deplasandu-se spre rosu (rosul vinului ghiurghiuliu) cu viteza sunetului, cu viteza sufletului, dupa ce ne va fi lasat (epuizati) pe un peron nou de gara (intr-o noua dimineata), o gara mica de provincie, intr-un orasel (al copiilor) numit 2014.  Gata! Revelionul a trecut. S-a dus invaluit in ceata, in abur si zapezi… Ecoul abia i se mai aude. Repede! Repede! Repede sa gasim un taxi si sa dormim in el pana acasa, pana dincolo de Filiasi, unde ne asteapta… Anul Nou. Mereu nou. Sper ca sunteti cu toti gata pentu aceasta calatorie de placere cu trenul Expres de Revelion,  la CFR.  Sa-ncepem asadar… Dar na, ca m-am luat cu vorba si era sa uit de ce venisem sa „vorbesc update”. Revelionul vine iute si pleaca repede, luandu-si vorbele (nu vorba) inapoi, cu emotii cu tot. Si in „revelion” multe vorbe sunt. Mi-ar placea ca la anul, dupa Craciun, sa adun(åm) pe Arca lui Goe, in zilele acelea de dinainte de Anul Nou, cand omul inca mai are timp de vorba, o parte din istoriile emotiilor de Revelion. Caci multe vorbe si povesti mai are.

Revelioane de alta data. Cum petreceam revelionul. Revelionul la bloc. Revelionul perfect. Revelionul unde? Revelionul de ce? La munte, la mare, la manastire, cu ungurii, in container, in chilie, in cochilie, in doi, in parc, pe strada, la Paris, la New York, la tara, in tren, in avion, in pat. Revelionul cu cine? Revelionul cum? Revelionul ieri. Revelionul alaltaieri.

Cred ca fiecare are in tolba sa visuri si povesti de revelion. Chiar si Sever Voinescu a incercat ieri sa schiteze intr-un articol de ziar (gasitorului recompensa) cum ar arta un Revelion Perfect. Imi dau meru lacrimile cand revad visul de revelion al lui Charlot… Ori cand imi amintesc reveloanele copilariei mele care ma fac apt sa vizionez de oricate ori „Baia de aburi”…  si sa inteleg spontan chiar si limba rusa. Si cate altele. Mi-ar placea asadar ca la anul, in saptamana de dinaintea lui 2015, sa-l conving, sau sa-l constrang, pe preacinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe sa-si toarne povestile in pahare, la petrecerea intiulata Revelion Repetitie Generala.  Azi, ACUM, nu mai e vreme, pentru ca incepe… A inceput…  La multi ani!

si