(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Plonjon în piscina cu pioneze Stradivarius

Posted by arcaluigoe pe Februarie 6, 2014

Post preluat adlitteram de pe blogul Gabrielei Savitsky: Plonjon în piscina cu pioneze Stradivarius

Un exerciţiu repetitiv până la obsesie. Până la ultima moleculă de sânge transformată-n prelunga vibrare, dureroasă, a corzilor, până la ultima săltare a sufletului peste rana de a fi şi om. Un om pentru care fiecare pas, fiecare deschidere a pleoapelor, fiecare răsuflare este egală cu durerea. O durere spartă în miliarde de aşchii. Şi, din aşchiile adunate-n mănunchiuri de sunete, el e nevoit, e damnat, e menit să ivească frumuseţe.

Aceasta este viaţa poetului. A poetului Nicolae Sârbu. Care clamează retoric şi disperat cu asupra de curaj: “Eu, Nicolae de Ohaba“, ”N-am operă“!, rătăcesc prin “Provinciile cerului” şi, după volte mari şi incredibil de graţioase prin universul metaforei, recunoaşte spăsit (sau cu superbie?), “Că poetu’ nu-i ca omu‘”, exersează imprudent dar şi plin de încrederea că este inexpugnabil “Cochetăria cu fulgerul“, deschide un “Şantier în creier“, are ultimul cuvânt pentru că-l obţine “Cu pumnul pe i“. Neînţeles dar sperând într-o empatie măcar fulgurantă cu sufletul auditoriului, “Ascultând ceasornicul în baie“, se zbate într-o dureroasă şi claustrofobă singurătate din care nu poate ieşi decât desenând “Ferestre pentru labirint“. Dacă nimeni nu va reuşi să le vadă, ele se vor preschimba în înduioşătoare şi abandonate “Vitralii sparte“.

Aceasta este viaţa poetului, cea nevăzută.

Poate şi-a noastră, a celorlalţi. Dar noi nu vom fi niciodată atât de histrioni şi de sinceri să recunoaştem. Noi suntem pudibonzi şi cerebrali, sofisticaţi, cinici şi vag autopersiflanţi. Epuizaţi de-o veşnică tragere pe roata realului şi aproape orbi la semnele înţelesurilor la care avem, câteodată, acces.

Aşa este întreaga noastră literatură, astfel a devenit. O piscină luxuriantă, părăsită sub cerul liber, într-un fost bazin olimpic dărăpănat în care, mai demult, zumzăia viaţa iar acum doar câte-un bizar necugetat se încumetă să-şi oficieze, de unul singur, ritualul iniţierii în taina Poeziei. Ruinele-şi păstrează măreţia, capitelurile ţin încă basoreliefurile mâncate de vreme şi nepăsare ale falnicilor lei ce străjuiau spaţiul dintre lume şi cer. Şi, printr-o magie inexplicabilă, piscina cu pioneze Stradivarius, în ruina generală, în febra demolatoare atotputernică, în nebunia raptului, în obsesia dezagregării, rămâne intactă, strălucitoare şi ademenitoare pentru cei însetaţi de adevăr, pentru cei însetaţi de-o altfel de cunoaştere, pentru cei care vor să se-mbăieze în apa primordială a luminii binecuvântate a cuvântului creator.

De la o vreme viaţa nu-ţi mai poate aparţine. Ea se încrie pe-o traiectorie magnetică pe care n-o poţi înfrunta, sau o poţi înfrunta cu riscuri şi pierderi inutile, cu volute şi ocolişuri care te vor duce în final, forţat, acolo unde e firesc să ajungi. De la o vreme, viaţa ni se-ncarcă cu o greutate limpede şi blândă, de aur aerat şi devine imponderabilă iar noi atârnăm ca o nacelă visătoare şi fragilă. Şi umblă pe drumurile ei, după semne şi închegări numai de ea ştiute. Sigur, avem şi noi mult-trâmbiţatul liber arbitru. Sau aşa ne place să credem.

Mi-a trebuit enorm de mult timp, cumplit de multă măcinare de viaţă, universuri întregi de gânduri şi simţăminte, împotrivire şi abandon, să înţeleg de ce eu sunt aici.

Am fost de curând la Timişoara, la Uniunea Scriitorilor, însoţindu-l pe poetul, confratele, prietenul Nicolae Sârbu la ceremonia inaugurării “piscinei cu pioneze Stradivarius” – recent apăruta sa carte de poezie. Nu doar eu singură ci împreună cu un cuprinzător “desant” reşiţean (impresionant prin număr şi prin valoare, un nucleu ideatic şi creator care poate foarte bine să fie cuibul Păsării Phönix).

Întotdeauna, fără excepţie, întâlnirea mea cu proiecţia spiritualizată a Vienei (mie aşa-mi pare Timişoara) se oficiază mai întâi la catedrala mitropolitană. Aşa spune sufletul meu. Acolo merg prima dată, să lepăd potrivnicia şi adaosurile, să mă luminez, să mă liniştesc, să mă acordez cu sunetul limpede al destinului meu.

Apoi, la sediul Uniunii Scriitorilor, am întâlnit prieteni dragi de odinioară, străjeri ai literelor cu grafia alambicată, întortocheată şi riguroasă, moştenitori legitimi sau fortuiţi ai istoriei imperiale, truditori pe câmpiile vaste ale acestei himere mereu seducătoare, pe numele ei “arta”. Lansarea cărţii s-a făcut sub o zodie prielnică, cu vorbe de duh, inspirate, cu o lumina difuză şi tandră a prieteniei ce-a stat mai presus de cuvinte. Suntem cu toţii sau am fost atinşi (măcar în treacăt) de străfulgerarea certitudinii că adevărul poate fi dobândit la capătul tuturor cuvintelor. Uneori suntem orbiţi de patimă, alteori de suferinţă, alteori de neputinţă, adesea de limitarea noastră-n cunoaştere. Dar, indiferent cu ce preţ, ţinem lumea de cuvinte deasupra realului. Ca o pânză freatică a cerului care sparge ici-colo împotrivirea şi duritatea materiei ivind câte un izvor de-o clipă unei lumi atât, atât de însetate de frumos. O face Nicolae Sârbu, cu o sensibilitate bine disimulată, alergând nonşalant şi (paradoxal!) graţios pe frânghie, acrobat îmbrăcat impecabil în frac, cu lavalieră, papion şi brâu, jonglând, în timp ce aleargă, cu diferite măşti pe care le aruncă nemulţumit dar reverenţios către public, deasupra piscinei umplute cu pioneze. I se întâmplă să şi rateze. Şi cade. Deşi spectatorii îngroziţi cred că vor auzi doar urlete înfricoşătoare, însângerat, mistuit şi ajuns la paroxismul durerii de-a fi om şi poet, poetul, în cele din urmă, învinge şi umple universul cu acordurile unei viori Stradivarius aflată în mâna unui virtuoz.

19 Răspunsuri to “Plonjon în piscina cu pioneze Stradivarius”

  1. Mulţumesc, Maître. Nu ştiu la ce foloseşte, dar am îzvorât-o direct din inimă.🙂

    • RALG said

      Ce-i zåvorat in inima, din inima izvoråste… Iar tu ai o inima mare si generoasa. Textul tau mi-a mers la inima. Si textul dar si faptul ca ai inima sa te bucuri si sa exprimi bucurie… poezie… Multmesc.

  2. „izvorât-o”. Se putea să nu greşesc eu?…

  3. stely said

    Stârnita fiind de cuvintele pline de sensibilitate si deosebit de elogioase, scrise de Gabriela Savitsky, la adresa poeziei si autorului ei , poetul Nicolae Sârbu , am dorit sa-l cunosc si, desigur, sa citesc câte ceva din poeziile sale. Am găsit şi am adus şi aici. Nu este vorba însă de volumul ” Plonjon în piscina cu pioneze Stradivarius „.

  4. Stely,

    Mulţumesc, e o surpriză plăcută. Nicolae Sârbu e un bănăţean prin naştere, Echinoxist prin formare intelectuală şi poet prin fiecare mitocondrie. A trecut şi prin moara jurnalismului dar nu s-a fărâmat şi nici nu s-a depoetizat.🙂 Poezia lui e un construct a la Arcimboldo sau Vladimir Kush, din metafore înlănţuite. Dar, despre „corpul” poeziei lui, în altă împrejurare.

  5. stely said

    Gabriela Savitsky ,
    Încep prin a vă face o mică dezvăluire (mărturisire) pe care nu aş fi făcut-o, dacă nu as fi citit răspunsul dvs. de mai sus. Ei bine , mărturisesc că v-am visat . Un vis scurt , dar care mi s-a intipărit în memorie . De fapt era o imagine (o fotografie ) cu chipul dvs asa cum vă stiu ( iată )din avatar. Imaginea văzută în vis era însă ceva mai mare, atât cât să pot observa în centrul ei (în dreptul inimii)un halou … putin întunecat . În acelasi timp în mintea mea s-a creat o conexiune rapidă între imaginea fotografică , „haloul” din centru, şi un cuvânt – „Miracol.” Nu stiu ce semnificatie să dau visului meu. Am şi eu, ca mai toata lumea, explicatiile mele . Una dintre ele fiind aceea că visele mele sunt o prelungire a preocupărilor din real , regăsindu-se apoi in realitatea imediată. Adică , în cazul de faţă ,găsesc că visul meu si-a gasit „realitatea” în continutul comentariului prin cuvântul „mitocondrie „. ” Mitocondrie”, care are legătură cu energia , respiratia ,inspiratia si de aici mai departe, la ceva mult mai profund ,invizibil si …miraculos . 🙂 Este vorba ,zic eu ,despre …dar mai bine să las poezia să vorbească în locul meu :

    Cunoaşterea poetică este cunoaşterea
    cuantică a terţului tainic inclus

    Inspiraţia poetică este percepţia
    respiraţiei solidare a diferitelor
    nivele de Realitate .

    Poezia este suprma abordare cuantică
    a lumii. Mecanica cuantică descrie
    mecanica universului , în timp ce poezia
    îi revelează dinamica secretă .

    Materia poetică este energia unităţii
    cosmice . Astfel, cea mai umilă poezie are
    o dimensiune cosmică .Precum grăuntele
    de nisip care conţine întregul univers.

    Spaţiul -timp poetic este urma
    în spaţiu şi în timp
    a non-spaţiului şi a non -timpului.

    Ecuaţia magică :
    Stiinţă + Iubire = Poezie .

    Basarab Nicolescu -Teoreme poeticce

    • RALG said

      De unde rezulta ca:

      Iubire = Poezie – Stiinta

      si

      Stiinta = Poezie – Iubire
      🙂

      Alte ecuatii, alte intelesuri…

      • stely said

        Desigur. 🙂

        Poeţii sunt cercetării cuantici
        ai terţului tainic inclus .
        Rigoarea spiritului poetic
        este infinit mai mare decât rigoarea
        spiritului matematic . Ar fi mai just
        să numim „ştiinţa exactă”
        căutarea tertului tainic inclus
        şi matematica -„stiinta umana „.

        Teoreme poetice-Basarab Nicolescu

  6. stely said

    Apropo, cred putem sa introducem in ecuatie si sportul ..

    …macar azi , ca de maine incolo nu se stie ce surprize vor fi .

  7. stely said

    Alt apropo , despre un „plojon nimenistic ” ; )

    http://insulteleluigoe.wordpress.com/

    • RALG said

      Neica a pus la cale o şotie despre care-si imagina, croind-o, ca-i fabulos de distrugatoare, rasunatoarea, izbitoare (ca nuca, ca dovleacul, ca prepeleacul, ca Eremia, ca peretele, ca gardul, si ca oistea la un loc, poc-poc). Acuma bietul e usor descumpanit si nu prea pare capabil sa o intretina sus si tare, cat de cat. Pare deja resemnat si gata sa abandoneze demascarea lui Goe prin teleportarea mesajelor sincere si oneste care-i sunt adresate (si pe care, din motive necunoscute, neica le numeste „insulte”) pe blogul nou creat de catre marele creator, Nimeni Domnul. Tot ceea ce contravine prejudecatilor si obsesiilor domniei sale este (trebuie sa fie) insulta. Dansul are voie sa emita „opinii”, impresii, speculatii, bazaconii, ironii, insulte, calomnii in public dar altii n-au voie sa-l contrazica, ca se inhiba pe dansul. Dl.Nimeni. Bravul domn Nimeni. Si cand te gandesti ca in fond e baiat bun, de-al nostru din popor. L-a stricat politica la cap.

      • stely said

        Săracu de el nici măcar nu-si dă seama că unora dintre noi 😉 ne-a făcut o surpriză plăcută . Începusem să cred ca „Dl Goe”(ca personaj) a disparut … si tare îi mai simţeam lipsa . Când am văzut site-ul , si mai ales cind l-am recunoscut pe „Dl Goe”, mi-a venit inima la loc . Başca distracţia aferentă . Ca şi acum de altfel . 🙂
        P.S . Unul le consideră insulte iar altul/a agresiuni . Eiii, ar fi fost altceva dacă nu i-ar fi contrazis nimeni .

      • stely said

        Dacă tot a venit vorba de dreptul la opinie, imagine , cenzură, ” insulte” recomand (unora) articolul de mai jos. Măcar şi-ar putea vedea imaginea asa cum este ea în realitate :

        Am intrebat cu ceva timp in urma un bun amic cum au ajuns oameni onorabili in trecut sa cada tot mai jos, sa se complaca in rau? Cum se explica prabusirea unor oameni care erau pana mai ieri de partea binelui? Amicul meu, mult mai priceput decat mine la oameni si trecutul lor, mi-a raspuns asa:

        Isi rationalizeaza pervers abdicarile si isi sustin reciproc ticalosiile. Cu cat se afunda mai adanc in mlastina, cu atat mai tare simt nevoia sa-i denigreze pe cei care nu o fac. Cand realizeaza ca nu mai au cale de intoarcere, ca s-au compromis jalnic, recurg la metode de acest gen incercand sa se convinga pe ei insisi ca nu ei, ci tocmai cei care nu ingenuncheaza, sunt sclavi. Este o contorsiune psihologica bazata pe sofisme morale si dubla-gandire, auto-dispret camuflat in dispret pentru cei care rezista.

        http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16563791-magarie.htm

        P.S. Părerea mea este că „imaginea ” lui Radu Calin Cristea este de departe cea mai grotească . Sigur , unii vor fi foarte încîntaţi de „prestatia” sa pusa exclusiv în slujba lui Dan voiculescu .

  8. stely said

    Fara sa vreau am modificat (botezat ) „certocratia ” domnului DT .Abia acum am vazut . A se citi deci cum se cuvine .

  9. stely said

    „Tratati-va interlocutorii exact asa cum ati vrea sa fiti tratat d-voastra insiva (indiferent de cum va trateaza ei). Dar poate ca asta si faceti, etaland cu nonsalanta un cripto-masochism pe care nu-l inteleg eu prea bine. Poate ca asta vreti, sa fiti tratat ca un mitocan lipsit de manierea. Pacat insa ca asta intra in contradictie ca marea si gingasa d-voastra hipersensibilitate epiteliala. Mai meditati.

    P.S. Puteti medita de asemenea si la realele motive pentru care s-ar justifica ideea ca “Povestea lui AVE” ar trebui stransa intr-un volum. Incercati sa nu alunecati in auto-adulare.”

    http://viorelpadina.wordpress.com/

    Nu stiu ce planuieste Dl Goe , dar ceva este sigur: are un plan bine definit. L-a pus in aplicare cu ocazia sarbatorilor de iarna si, acum , dupa o absenta de citeva saptamani , l-a reluat. Din ce am vazut (citit )pina acum , cu ocazia vizitelor facute de Dl Goe la „domiciliul ” unor anume „prieteni”, se confirma „diagnosticul ” de „dusmanos „. Ma refer la Dl Nimeni, AVP, DT, CMM si chiar la Mitza Biciclista . Daca ar fI sa fac un mic clasament ar fi ca Dl Nimeni si Dorin Tudoran sa fie in frunte; CMM si AVP la mijloc, iar Mitza Biciclista care desi i-a ignorat prezenta , parca ar da semne de (vindecare) impacare .(asa simt ) .
    M-am intrebat de multe ori ce l-a determinat pe Dl Goe sa insiste cu” vizitezele” , desi acestia l-au respins cu brutalitate, trintindu-i usa in nas, unii chiar cu vorbe de ocara , pamflete etc. Ce au ei in comun ? Ei bine , eu cred ca au in comun multe lucruri . Unul dintre ele fiind un „ceva”(n-am sa-l denumesc) care l-a atras in mod deosebit . Mi-ar placea sa cred ca am intuit ce anume este acel „ceva”, inca de cind l-am „cunoscut ” pe Dl Goe. Acel ceva care m-a facut sa -l vad altfel decit ei, desi am avut si eu parte de citeva „tratamente” asemanatoare . 😉 Unii au spus multe lucruri despre „vindecarea ” mea . Nici unul dintre cele spuse, pe diverse cai de comunicare, nu este insa cel adevarat. Si nu cred ca-l vor cunoaste vreodata. Doar poate cind, printr-un miracol isi vor constientiza ” bolile ” infipte adinc in sufletul lor -boli pe care chiar daca le-am avut (trecator) acum nu le mai am.
    Dar da , ranchiuna („dusmania „) este de departe boala lor cea mai grea .

  10. Stely,

    marturisesc ca m-a uimit si m-a miscat – am facut o pirueta alba in jurul inimii, ca un titirez lenes – experienta dumneavoastra onirica.

    O explicatie „stiintifica” ar fi ca inima mea fizica – sau cuantica, nu mai stiu – a trecut, in 26 martie 2006 printr-un infarct. Nu petru ca asa a vrut ea… E mult de povestit. Poate pentru ca am nesocotit-o si am inabusit-o. Am „zăguşat-o”, cum ar zice bunica mea Charitina.

    Atunci am crezut că s-a terminat cu mine. Înafară de rugăciune, altceva nimic nu mi-a mai venit în minte. Nu ştiu din ce motiv, Dumnezeu s-a-ndurat şi mi-a lungit şirul zilelor.

    În 2004 am publicat o carte, Cartea de dragoste. O prietenă foarte bună la care ţin enorm, mi-a făcut coperta. Coperta arată aşa: Pe fond alb 13 (cel de Dacia :)) ) e o cruce nesigură (tremurată) roşie, conturată cu negru subţire, iar în centru – în planul îmbinării – are un dreptunghi negru. Premoniţie? Un semn din altă dimensiune? Nu ştiu, dar mi-am amintit de copertă – şi de aerul ei hieratic şi foarte pregnant (cu o sintagmă /cred că se referă la pregnancy/ a gazdei noastre, dintr-un articol viitor) – imediat după ce mi-am revenit după infact. „Imediat” a durat patru săptămâni.🙂
    De la acel moment, am căutat să fiinţez cu mai multă rezonanţă, mai puţin atentă la manifestările explicite ale realului – să ignor răul, să nu-i acord nici măcar o privire, nicidecum atenţia sau reacţia – şi mult mai prezentă în cea a spiritului.
    A fost a doua oară când am fost recuperată de pe luntrea lui Charon de braţele iubitoare ale Domnului nostru. Care e Iubire. O iubire imposibil de descris sau, în fine, deosebit de greu de descris. Nu mă consider vreo favorizată, sunt pur şi simplu, un fir mărunt, infinitezimal, de energie.

    • Dl.Goe said

      Gabriela, cred ca fiinta ta poseda, ca a-tribut fizic, o densitate de sentiment enorma prin comparatie cu vidul din jur. Diferenta de potential intre sentimentul dens (constrans la localizare in spatiul fiintei tale, ah atat de limitat de cruda conditie umana) si rarefierea cosmica de dincolo de el, nu avea cum sa nu produca tensiuni enorme la frontiera ta cu lumea. Asemenea tensiuni pun la incercare inimile. Se stie. Se stie si ca presiunile inalte favorizeaza aparitia diamantelor… Presiunea enorma produsa de densitatea de sentiment a produs in cazul tau diamante de poezie. Oricat de netede si slefuite ar fi acestea, in procesul de trimitere a lor catre lume, in-spre popularea vidului cu iubire, muchiile ascutite ale acestora pot produce rani. In special inimilor. Cert este ca si inimile se adapteaza, se imunizeaza, se consolideaza pe masura ce diamntele sunt eliberate in lume, stra-luminand-o si dandu-i ocazia sa se opuna cauzei ce o produce… Este, cred, felul in care te extinzi tu in lume, felul in care sufletul (tau) slav isi urmeaza tentatia expansionista.🙂

    • stely said

      Gabriela Savitsky ,
      Ah , ce emotii puternice mi-ati provocat ! Pe masura ce citeam „traducerea” acelui vis mi se zbârlea pielea capului, ceea ce foarte rar mi se intimpla .Zau !! Nu stiu ce v-a adus aici la o luna, iata ,de la acel ” eveniment „. Dar faptul ca a existat o anume legatura a visului meu, cu ceea ce vi s-a intimplat pe 26 martie 2006 , se poate spune ca avem dovada ca atunci s-a petrecut un „Miracol” : ati revenit la viata, iar eu prin visul meu v-am transmis mesajul. Am fost/ sunt un mesager, da !! 🙂 Va rog frumos sa aveti grija de inima dvs !!
      P.S. Ma bucur ca acum sunteti bine si ca produceti multe „diamante de poezie „. Trebuie sa va spun ca puteti fi un exemplul bun de urmat pentru toti cei /cele 😉 care sunt la un moment dat intr-un anume impas. Doamne Ajuta !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: