Bias

Am cativa buni amici virtuali (foarte putini, din pacate) in mare suferinta. Sufera atroce dar, desi au un ceva in comun, nu sufera impreuna, nu, ci in cel mai individual mod cu putinta, fiecare pe cont propriu, solitar, egoist, insingurat)… sufera de un crioto-masochism feroce, cu accese dese de… auto-sadism). Dincolo de simptomele clasice (ca la carte), pe care le partajeaza fara sa-si dea seama, fiecare dintre ei mai are inradacinata o convingere ferma (salutura), o credinta mistica, un mit care se consolideaza pe zi ce trece intr-o „legenda personala”, si anume ca agresorul, sursa suferintelor lui/ei ar fi nimeni altul decat dl.Goe. Dl.Goe agresorul. 😯 O legenda care ar trebui sa ne flateze daca n-ar fi, in fond, asa de naiva, de rizibila, de caraghioasa. Disponibilutatea lor pentru asumarea unei asemenea legende/credinte bizare, deriva dintr-o mare spaima care-i face incapabili sa-si asume si sa-si infrunte demonii. Se afla in punctul in care pot fi facuti sa acceepte orice fantezie care i-ar putea ajuta sa evite confruntarea (inevitabila) cu ei insisi, orice, chiar si aceasta glumitzå confortabila in care dl.Goe ar fi AGRESORUL. Mecanismele care le guverneaza judecata sunt foarte asemanatoare cu cele descrise in filmul urmator, in care sunt amintite 4 mituri despre moarte. Intamplator sau nu, chiar si unele instantieri ale acestor (alte) mituri pot fi detectate la suferinzii mei amici virtuali. Celor care nu-i cunosc pe amicii miei virtuali, nu-mi ramane decat sa le recomand vizionarea filmului, asa ca fapt divers. Nu dureaza mult si merita vazut:

Si aici versiunea cu subtitrare in limba romana: Mituri si amagiri