(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for martie 2014

Talentul moral al lui Mozart – O potrivealå

Posted by Arca lui Goe pe martie 28, 2014

Undeva în „Minima moralia”,  Andrei Pleşu vorbeşte despre „talent moral”, adică despre „capacitatea de a transforma interdicţia etică în comportament liber, dar adecvat.” Cu toată imprecizia lui inerentă, căci şi „talentul” şi „moralul” sînt dintre acele noţiuni imprecise în planul categoriilor, dar imediat şi fără ezitare recognoscibile în planul manifestărilor lor concrete, talentul moral se impune imediat cînd există. În „Don Giovanni”, operă scrisă în 1787, Mozart dovedeşte talent moral.

Opera este, din punct de vedere teologic, o excepţională tratare a temei păcatului, iar din punct de vedere moral o profundă poveste a răului. Mai bine de trei sferturi din operă asistăm la păcatele în cascadă ale lui Don Giovanni: viol, crimă, minciuni peste minciuni, înşelătorii peste înşelătorii. Vine, fatal, momentul în care Don Giovanni dă socoteală pentru aceste păcate. Ei bine, aici lucrurile ne uimesc.

În faimoasa scenă finală, cînd Don Giovanni ia cina cu stafia Comandorului pe care îl ucisese la începutul operei, el ştie că a sosit momentul judecăţii şi nu face nimic pentru a se eschiva. Don Giovanni scăpase anterior, cu mare abilitate, de judecata semenilor şi îşi continuase, cu şi mai mare frenezie, viaţa păcătoasă. Prima uimire, este că, de data asta, Don Giovanni, pacă ar căuta cu lumînarea clipa confruntării finale. Păcăleşte diabolic toate miliţiile compuse din cetăţeni indignaţi puşi pe urmele lui, dar de Comandor nu se fereşte. Cu un fel de insolenţă, el este cel care propune cina, el este cel care vrea confruntarea cu dreptatea.

Iar la cina, Don Giovanni ne uimeşte iarăşi. Stafia Comandorului , care are puterea de a-l trimite pe criminal direct în focul Iadului, îi cere „Pentit, cianga vita!” (Căieşte-te, schimbă-ţi viaţa!). Don Giovanni, aflat acum în puterea Comandorului, ştie că dacă refuză va muri. Şi, totuşi, refuză : Nu, nu, nu mă căiesc! Pe de o parte, se remarcă aici creştinismul lui Mozart: cel mai cumplit păcătos mai primeşte, încă o dată, şansa redempţiunii. Comandorul nu se repede să se răzbune imediat, ci îi dă şansa pocăinţei. Cum spuneam, uimitor e că Don Giovanni o refuză. Putea, ca de atîtea alte ori în viaţa lui, să înşele. Să spună că da, se căieşte, pînă scăpa şi apoi să continue să trăiască aşa cum ştia el. Sau, putea chiar să se căiască, să simtă limita la care a ajuns şi să se oprească. Dar, nu! El decide să refuze căinţa şi merge în flăcările iadului.

(aici, in acest punct al textului, se afla  . . . ?!… gol, lipsa, pauza, absenta, fractura, fosa, discontinuitate… in discurs… prapastia care se casca uzual intre „victimagresor” (pe scena) si „spectatori” (in sala) si care, de obicei, le scapa din vedere chiar si criticilor… literari)… De obicei in acea fosa se asunde (si) orchestra…

Adevărul este că, adusă în acest punct, dramaturgia operei ne condamna la frustrare oricum. Dacă Don Giovanni, ar fi acceptat de formă căinţa – ne-am fi simţit şi noi, ca şi Comandorul, păcăliţi încă o dată şi am fi fot exasperaţi că, în faţa cuiva care are capacitatea nelimitată de a înşela, de a minţi, nu există soluţie. Nu am fi primit cu inima plină nici soluţia căinţei reale, am fi păstrat mereu în noi o neîncredere, am fi considerat opera cam didactică şi finalul ei cam ca la şcoală. Ceva ne-ar fi spus că în lumea reală lucrurile nu se termină chiar aşa: păcătosul se căieşte, căinţa îi e acceptată şi gata. Am fi vrut, totuşi, o oarecare pedeapsă pentru ticălos. În fine, terminîndu-se cum se termină, opera ne lasă iarăşi un sentiment neîmplinit: ce l-o fi apucat pe Don Giovanni să fie sincer tocmai acum, cînd miza era chiar viaţa lui.

Ei bine, aici se vede talentul moral al lui Mozart. Cînd păcatul ajunge la o dimensiune critică, orice soluţie este frustrantă. De la un punct încolo, infestarea unei vieţi cu rău produce consecinţe ireparabile şi oricum s-ar isprăvi seria păcatului, tot rămîne în noi,spectatorii, o dîră urîtă,jenantă, neîmpăcată. Sigur, nimeni nu poate anticipa judecata de apoi. Nu ştim cum e acolo şi nici nu ştim cum judecă Dumnezeu. În principiu, noi ştim ce avem de făcut ca El să ne judece blînd şi iubitor, dar doar El ştie cum ne judecă în final. Însă şi noi, oamenii, judecăm. Nu este, cum zic unii ipocriţi, un păcat să-i judeci pe ceilalţi – de-aia ne-a dat Dumnezeu minte şi afecte. Cum judeci, poate fi problema. Dacă, de pildă, îi judeci pe ceilalţi mai aspru decît te judeci pe tine au dacă îi judeci pe ceilalţi cu ură ori folosiundu-te de minciuni. În orice caz, avem ochi deschişi şi vedem ce fac ceilalţi, avem minte şi îi apreciem după cum ne pricepem.

În cazuri ca cel al lui Don Giovanni, am vrea dreptate. Dar şi dreptatea, cînd se face (în cazul lui s-a făcut), tot ne lasă o undă de nemulţumire. Ideea este că afundarea în labirintul păcatului nu are, de fapt, ieşire onestă. După păcate imense, orice pedeapsă pe Pămînt este parţială. Restul socotelii se face în Cer. Pe de altă parte, Mozart ne mai spune ceva profund: poziţia de spectator al marilor păcate nu e comodă. Simplul fapt că asişti la dezvoltarea Răului, chiar dacă nu e făcut cu mîna ta, te schimbă, te chinuie, te afectează. Poţi experimenta Răul în trei feluri. Îl poţi comite, îi poţi fi victimă sau poţi asista la el. A fi spectator la „Don Giovanni” îţi arată cît e de tulburător să fii spectator la nebunia dezlănţuită a păcatului. – Talentul moral al lui Mozart – Autor: Sever Voinescu

UPDATE 31 Martie 2014: La cererea publicului extra-larg, astazi 31 Martie, este ziua lui Nichita Statenescu, prilej de sarbatoare, ca-n fiecare an, in ajun de 1 Aprilie. Pentru a re-da pulicului extra larg ocazia de a serba aniversar reluam propunerea de anul trecut: 31 Martie – O prea frumoasa zi si un cantec fara ecou – cu mentiuneaca in text, in loc de 80 se va citi 81. Restul este imuabil. 

Posted in Arcaluigoeologie | 32 Comments »

NIMIC

Posted by Arca lui Goe pe martie 26, 2014

Momentan n-am nimic de spus nimanui… Ofer dedicatie trecatorului curios:

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

Carte aiurea, uitata in tramvai

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2014

In acord cu Jurnalul de Bord, astăzi se împlinesc 4 ani de când Arca lui Goe a eșuat in Word Press. Aproape un secol de zadarnică așteptare a Potopului. Răsfoind aniversar materia din urmă, am constatat, cu surprindere, ca in oceanul proto-galactic de praf și plasmă, neînchegat și eterogen, din calå, se găsesc câteva nuclee de condensare care au o oarecare coerență, obținută în special prin contribuția unor anumiți eroi și eroine remarcabili (în felul lor) care au alimentat prin ființa lor continuumul spațio-temporal al imobilei Arce, în drumul devenirii ei aproape seculare. Desigur ca de la fața locului, sau din satelit, materia din urma, balastul din cala Arcei, se vede ca un haos absolut, dar, totusi, din perspective bine alese si cu ochelari de filtrare spectrala adecvați, se pot vedea pe Arca unele povești interesante, cu potențial. Dacă prin absurd m-aș apuca sa le decupez și sa să le organizez un pic, s-ar putea obține o carte de aventuri interesantă. Si desigur cå dacă tot m-am apucat de (astfel de) închipuiri, nu aveam cum sa nu ajung și problema spinoasa a modului in care o asemenea carte ar putea fi ajutată să evadeze din HUVACA. Staționara Arca ar putea-o transporta in departate zåri, dar in câte un singur loc odată și doar în aceeași HUVACA în care materia oricum se coagulează (asa de) lent. Nici dacă aș vârî-o într-o sticlă (de șampanie) și aș arunca-o peste bord, în oceanul de nisip, n-ar ajunge prea departe. Si atunci? Soluția salvatoare mi-a venit tot in vis.

O astfel de carte ar putea fi lansată numai cu tramvaiul. Tramvaiul 16 desigur. S-ar intitula simplu: „Carte aiurea, uitata-n tramvai!” de dl.Goe and Co. Aș edita și tipări cartea pe cont propriu, într-un tiraj modic (pe banii lui Nenea Iancu, bogasierul de la Ploiești) și apoi aș abandona (din când în când) câte un exemplar prin tramvaie. Oare ce fel de cetățeni ori mai circula cu tramvaiul? Or fi ei de încredere? Ar trebui să mă interesez. Parcă prin Colentina umbla odată cu tramvaiul cititorul Mircea Cartărescu. O mai circula? Ori circula și critici literari? Ar trebui sa evit asemenea trasee… Dar vatmanii? Daca nimeni nu va îndrăzni să ia acasă cartea uitată in tramvai, oare cum va proceda vatmanul la depou? O va arunca direct la gunoi? Ar trebui sa scriu pe unele dintre exemplare dedicații pentru vatmani. Pe altele pentru elevi. Pentru profesorii. Mulți dintre ei circula cu tramvaiul. Pentru pensionari. La urma urmei care ar putea fi publicul ținta al unei cărți aiurea uitată in tramvai? Aiurea! Astea sunt detalii. Important ar fi ca măcar doua, trei exemplare sa ajungă la cine trebuie, iar asta nu mai este treaba autorilor. Este treaba hazardului și a nemiloaselor legi ale statisticii, caci vorba ceea dura lex, sed lex și per aspera ad astra. Acum dacă tot am rezolvat problema distribuției ar trebui poate să mă apuc și de extragerea si compilarea materiei din urmă si s-o decupez în așa fel încât să-i pună într-o lumină favorabilă, diafană, pe eroii legendari ai Arcei lui Goe. La partea grafica si la cum anume ar putea fi ilustrata o asemenea carte nu m-am gândit încă. Aștept cu mare nerăbdare să-mi sosească soluția în somn, pe calea visului.

In acord cu jurnalul de bord astăzi se împlinesc 4 ani de când Arca lui Goe a eșuat in Word Press. Aproape un secol de zadarnică așteptare a Potopului. După mine potopul… n-o să mai sosească niciodată (precum acel Godot din poveste) așa ca n-ar strica să de organizăm puțin pe punte, în cală, prin preajmă. Poate ar trebui să facem o casă (o colibă măcar) și să plantam un copac (un pin sau un cedru). In chiar primele zile de după data la care am început să salvez lumea (21-03-2010), convenisem că, alături de animale, trebuie să mai iau la bord si semințe, sâmburi si mlădițe.

Sortis Humanae ad Intelligendum Lux

Animalelor anonime interesate de problema salvării de la extincție (prin distincție) si de perpetuarea speciei in vederea evoluției, le aduc la cunoștința ca Arca este in construcție. Am informații precise despre faptul ca Potopul va veni curând așa ca fiți gata de îmbarcare. Îmbarcarea se va face prin preselecție, pe baza de cod genetic si identitate existențiala, cu puțin înainte de lansarea la apa.  Pe curând.

Vineri 9 Aprilie 2010: Azi am strâns lemn(e) pentru arca. Am reușit sa adun vreo patru scânduri. Am de gând sa mai adun si altele deși, după unii autori, o arca din patru scânduri ar putea fi destul de încăpătoare pentru un univers întreg nu doar pentru o biosfera. Am găsit si doua cutii negre la Smolensk si mai multe animale care nu vor veni pe arca niciodată. Carbonizat amorul fumega. Maine voi studia catalogul cu animalele care nu intra la apa si deschid lista de pasageri. Presupun ca n-o sa fie in ordine alfabetica. Vom vedea. Timp ar mai fi. Pana mâine mai e o mica eternitate. Mă sâcâie însă un gând nelămurit. Am senzația vaga dar persistenta ca-mi scapă ceva important din vedere. Măcar daca m-as lamuri despre ce e vorba.

S-a lămurit. Îmi lipseau plantele din plan. Acum strâng scânduri si semințe, sâmburi si mlădițe. Tot n-am stabilit încă ce animale voi admite pe arca. Poate ar fi bine sa iau doar oua, larve, pupe, embrioni si celule sușă. Ca sa evit șușanelele. Încă n-am stem, ca trec de la una la alta. Ar trebui sa-l semnez cat mai repede. Am stern, coaste (n-o mai iau pe Eva cu mine, ușurez arca si nici nu se mai supară d-na Noe Goe pe mine) și carenă. Am carenă. S-ar zice ca sunt aproape gata. Trebuie sa mai verific o data. Maine,  pentru ca acum sunt așa… obosit, somnolent, aproape păstos. Contați pe mine, animalelor. Va salvez. Daca pot… firește ca va salvez.

Posted in Tramvaiul 16 | Etichetat: | 39 Comments »

Faptul aproape divers… ionist !!!

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2014

21 Martie 2014: Faptul ca Gâdea si Ciuvica (fara frica) l-ai facut pe dl.Plesu, din vorbe – „porc mincinos” si „sluga fara discernamat”, plus apelurile, protestele si meeting-urile ulterioare, au fost, asa dupa cum era de asteptat, un subiect foarte gras, suculent, (mai gras decat dl.Plesu insusi luat la un loc cu sinuciderea Madalinei Manole) aducator de chibiti in traficul multor bloguri, mana cereasca pentru cei lipsiti de inspiratie dar care vor sau trebuie musai sa scrie ceva si sa atraga muste si musterii. In fine ce-a fost a fost. Duca-se pe pustii in uitare. O sa vie altele si mai gogonate si mai inflamante, care sa stimuleze creativitatea pe blogurile afiliate traficului cu orice pret la gringaletii care n-are (talent). In acest context, in care pare-mi-se ca se pregateste intoarcerea celor „sapte” contra TEBA (ca sa includem si initiala din pre-numele tatalui, amin), noi, argoeologii unor vestigii fara mare potential de dezbatere,  am vrea sa-i destainuim prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe un fapt… divers… extrem de enigmatic… din punctul nostru de vedere: cazul unui (alt) Traian: Traian Berbeceanu.

Intrucat plecam de la premisa ca prea-cinstitul cunoaste cazul din presa libera si democratica (hâc) nu intentionam sa ne dedåm la redundante, rezumandu-ne la a sublinia unele dintre aspectele realmente enigmatice ale acestui caz in raport cu fenomenul marginal (oops) Arca lui Goe. Asadar, iata faptele… In octombrie 2013 am primit pe e-mail un material din genul acela de mass-mail care ni s-a parut realmente interesant, drept pentru care l-am postat pe Arca lui Goe ca pe un „Fapt aproape divers„. La decizia noastra a contribuit si incredibila popularitate a „subiectului” pe net, si atentia acordata personal persoanei Train Berbeceanu, de catre de public anonim, anodin (nu de catre „bloggeri”, ziaristi, trepadusi,  postaci… etc). Ni s-a parut incredibil ca o asemenea persoana anonima, care nu este o figura publica, si care-si desfasoara munca in anonimat (nu sub lumina reflectoarelor precum Mircea Badea ori Gica Popescu) ar putea strange asa deodata atat de multi simpatizati. Aveam pe atunci banuiala ca emulatia este sporita artificial si ca, prin metodele cunoscute, o mana de oameni (cateva rude si prieteni) sunt facuti sa para mult mai multi.  Surpriza a venit cand, dupa postarea pe Arca lui Goe a articolui mentionat mai sus, am constatat dupa numai cateva ore ca articolul a strans peste 2000 de vizite venite de la aproape 800 de vizitatori unici, ceea ce a avut darul sa ne convinga de faptul ca Traian Berbeceanu se bucura realmente de o „simpatie” speciala si de atentia nominala a multor persoane fizice.

Totusi in cel mai pur stil carpato-danubiano-pontic, in scurta vreme, peste cazul comisarului Catani de la Deva s-a lasat tacerea. Presa libera si democratica din Romania stie sa taca in mod foarte conspirativ si sa ingroape in uitare orice si pe oricine (cine mai stie cum, cand si de ce a fost pitulat generalul Pitulescu?), ori, de la caz la caz, sa mentina la vedere (daca trebuie) orice mortaciune. Lipsiti de mijloace „informative” ne impacasem cu gandul ca deh, asta e… Si ne pregateam sa contemplam in liniste felul in care se asterne tacerea rece peste acest caz confuz al unui Traina B. din provincie, cand, deodata, un oarecare  D.M. ne-a intrebat (asa cm hodoronc-tronc) ce mai stim de Traian Berbeceanu, intr-o oarecare zi de martie 12, 2014 la 10:14 pm, pe topicul Fara frica: De-as fi Traian si de-as fi Gica (in care dl.Goe scrisese un poem despre eliberarea conditionata a unui alt ocnas (ceva mai) notoriu, unul Gica Popescu), adica la o data la care inca nu aparuse in presa niciun articol depre intorsatura de situatie din cazul comisarului Traian Berbeceanu. Pentru noi toate aceste lucruri sunt de-a dreptul enigmatice, mistere de foarte buna calitate.  Suntem tare curiosi sa vedem cum anume se va insinua iarasi tacerea peste acest caz bizar. Ce intelectual de prima marime va mai fi facut porc la o ora de maxima audienta? Ce elite se vor mai scandaliza excesiv in aceasta privinta, si cati bloggeri vor compune ode sau contra-ode, odiseii intelectualului roman… in-spre gloria personala a moderatorului de la blog…

Cum-necum cazul Traian Berbeceanu ar merita o atentie trans-disciplinara mai consistenta decat poate sa-i acorde presa libera si democratica din originala Romanie. Antropologi, sociologi, psihologi, politologi si alte feluri de „logi” ar trebui sa-si incordeze stiinta si sa afle daca simpatia si sprijinul de care se bucura cetateanul Train B. in comunitatea din care face parte este reala sau nu. Daca e reala cum a fost obtinuta? Cum se explica. S-ar putea face doctorate (netrucate) pe tema asta in Romania in care nu prea exista faima in afara manelismului. Iar daca faima locala a comisarului nu e reala, atunci enigma se ingroasa. Cine, cum si de ce consuma atata energie si imaginatie pentru a promova o astfel de farsa? Acestea devin intrebari dragute care ar trebui sa intre musai in atentia presei (inclusiv a celei de scandal). In fine, vorba orbului, sa vedem. Deocamdata reluam cel mai recent articol de presa trecut meteoric prin prima pozitie pe site-ul Ziare.Com:

De ce l-ati ignorat pe Berbeceanu? (Opinii)

 
 Povestea comisarului Traian Berbeceanu ar putea sa constituie foarte bine scenariul unui film despre teribilele mecanisme prin care actioneaza sistemul corupt in Romania.

Omul parea intr-adevar sortit pieirii profesionale. Un dosar aparent complet, o figura nu tocmai charismatica, o suspiciune generalizata impotriva politistilor mana in mana cu infractorii, toate pareau sa lucreze impotriva lui. Ceva totusi nu se lega.Intr-o tara atat de pasiva, intr-un oras precum Deva, sa scoti cateva sute de oameni in strada in apararea ta, politist fiind, nu e chiar putin lucru. E greu de crezut ca toti erau mituiti sau manipulati. Si toti spuneau acelasi lucru. Omul e cinstit, a luptat cu mafia, este comisarul Cattani.

Mai ales in comunitatile mai mici, unde informatia se propaga mai usor, iar faptele sunt mai usor de aflat, acest tip de prestigiu nu se castiga usor, iar atunci cand el exista de cele mai multe ori este justificat.

Pe de alta parte, a fost straniu ca, inca dinainte de a fi arestat, comisarul Berbeceanu facuse un raport exact impotriva celor care au ajuns sa-l bage dupa gratii, in frunte cu procurorul sef DIICOT Alba, Ioan Muresan. Un raport care, in mod surprinzator, pare sa fi fost ignorat de superiorii comisarului, desi atragea atentia tocmai asupra practicilor procurorilor DIICOT si presiunilor pe care ei le fac asupra politistilor.

A solicitat chiar o audienta pe aceasta tema, sefei DIICOT, Alina Bica. Nu se stie daca i-a fost acordata. Dar si daca intalnirea a avut loc, se pare ca Traian Berbeceanu nu a convins-o pe d-na Bica de ceea ce au descoperit apoi procurorii DNA.

Sansa comisarului Berbeceanu, care a stat 33 de zile in arest, s-a numit DNA. Parchetul anticoruptie a decis sa intre pe mosia DIICOT si sa verifice dosarul comisarului de la Alba. Iar ceea ce a descoperit este cutremurator. Probe prefabricate, martori determinati la depozitii mincinoase cu promisiunea inchiderii altor dosare.

Daca era o singura eroare in dosarul Berbeceanu puteam admite ca este vorba despre o scapare. Dar din concluziile DNA rezulta ca mai tot dosarul este prefabricat de procurorul Muresan, impreuna cu procurorul DIICOT Nicolae Cean si politistul Alin Muntean, pentru a-l elimina pe Traian Berbeceanu care refuzase sa-l promoveze pe Alin Muntean. Toti trei sunt sub urmarire penala.

De ce trebuia Alin Muntean promovat cu orice pret la sefia serviciului care se ocupa de spalarea banilor? Ca sa protejeze pe cineva? Ca sa acopere ceva? De ce trebuia eliminat Berbeceanu? Nu cumva din exact motivul pentru care a capatat renumele de Catttani la Deva? Eu nu vad decat raspunsuri afirmative la aceste intrebari.

Dupa cum as vrea sa stiu daca d-na Bica a manifestat vreun interes pentru dezvaluirile lui Traian Berbeceanu, macar dupa ce acesta a fost arestat. Si as vrea sa stiu pe ce verificari s-a bazat decizia procurorului general de a-i retrage lui Traian Berbeceanu dreptul de a mai investiga cazurile de competenta DIICOT.

Cum se face ca sefii din Ministerul de Interne la care au ajuns rapoartele lui Traian Berbeceanu inainte de incarcerarea acestuia nu au avut nicio reactie? De ce nu s-a sesizat Inspectia judiciara macar dupa ce raportul lui despre neregulile din DIICOT a ajuns public?

Si as mai vrea sa inteleg daca sunt conexiuni politice in cazul Berbeceanu. Pentru ca exista o poveste interesanta. In octombrie 2003, Traian Berbeceanu a descins la Primaria Deva: „Acest dosar a fost instrumentat de mine sub coordonarea procurorilor DIICOT – structura centrala. Inca din acea perioada am avut mult de suferit, am fost amenintat chiar in timpul perchizitiei desfasurate la biroul lui Muntean din sediul Primariei Deva, in prezenta procurorilor DIICOT”.

L-ar fi amenintat liberalul Dan Radu Rusanu, actualul inculpat in dosarul Carpatica, care i-ar fi spus lui Berbeceanu: „Ai doua minute sa parasesti biroul primarului sau in doua zile iesi din Politie”. Politistul n-a parasit biroul, iar Mircea Muntean a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu suspendare.

Este foarte important semnalul foarte puternic transmis de DNA in acest caz. Procurorii anticoruptie s-au dovedit imuni la solidaritatea de breasla, au lovit adanc in DIICOT, scotand la iveala o situatie de maxima gravitate pe care restul pareau sa o cocoloseasca.

Dar oare cati politisti cinstiti au cazut doborati de sistemul ticalosit protejat de solidaritate si omerta pentru ca nu au avut sansa unei interventii a DNA?

***

Faptul divers al coincidentelor: Traian, Deva, Pitulescu – Adam, Eva si Popescu: Pitulescu este lector la Facultatea de Stiinte Juridice din Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad si membru în Consiliul Director al asociatiei Societatea Ateneul Român – Universitatea Ecologica „Traian” din Deva.

Asteptam PROVINCIA !!!

Update (propus de catre d-na Stely) in care putem face cunostinta cu Corado Catani din Deva:

BasescuInDungi – Traian Basescu (ori Co.) s-a dovedit a fi cel putin inspirit in materie de Simbol si Semnificatie… cromatica, stiind sa aleaga mereu (si sa si insiste pe) culoarea castigatoare: portocaliu, violet, bleu. Mai nou domnia sa se afiseaza in public purtand „in dungi”, si nu dungi orizontale ca cele de pe tricourile marinaresti. Sa fie iarasi vorba despre vreo anticipare?

Update : 30 iunie 2016: Din nou foarte subtire despre Traian Berbeceanu. In mod cu totul misterios mass-media „oficiala-si-de-scandal”, ignora subiectul si personajul Traian Berbeceanu. Nu spun (pentru ca n-am de unde sa stiu) ca Traian Berbeceanu ar merita un soclu, un statut special, popularitate de star, sau sa devina vedeta la televiziuni si prin studiouri, ci ca doar imi declar stupefactia in fata faptului ca lumea presei ahtiata dupa audienta, spectacol, stiri bomba si subiecte bombastice refuza sa profite de potentuialul „fenomenului Berbeceanu” (acest Catani de Deva), care are toate datele pentru a fi folosit de media (cu sau fara voia lui) intr-un subiect de maxima audienta. Adica o presa care i-a vedetizat pe gratis, in interes personal, pe politisii pamfletari Marian Godina si/sau Cristian Cioaca, or pe hairstilistul Marian Dârtzå… sa refuze oportunitatile care se intrezaresc in aces caz usor de transformat intr-un fenomen media, mi se pare ciudat lucru. Oricum, lucrurile despre care nu se vorbeste nu exista. Traian Berbeceanu, ramane pe mai departe eroul anonim al unor note prizarite, si rare, re-date accidental pân gazete. (bonus Monica Macovei a ajuns sa bata câmpii cu un apolomb de care n-o credeam in stare. Prestatia ei oratorica din acest interviu, in materie de pseudo logica, aduce incredibil de bine cu a lui Viorel Ponta. O fi limita spre care convege la batranete doama Macovei. Al naibi Ponta. Oare câti o mai contamina?).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 32 Comments »

Apel in contra apelurilor. Pro-test!

Posted by Arca lui Goe pe martie 20, 2014

O explicatie in legatura cu preluarea articolului lui  Sirena cu barbă de Alexandru Racu in topicul de ieri:

Faptul de a initia, de a lansa si de a semna sau (dimpotriva) de a te delimita de apeluri, petitii etc (mai mult sau mai putin virtuale) a devenit a moda nostima. Seamana foarte mult cu apusa modå a lepșe-lor de odinioara de pe bloguri. Departe de a fi „reactii imune”, de aparare, ale societatii (civile) aceste apeluri si solidarizari sunt, in principal, simple forme (pe alocuri grotesti) prin care unii nebagati (suficient) in seama gasesc oportunitatea de a se baga singuri in seama si de a-si exprima, consolida sau revalida apartenenta (gregara) la un grup tinta sau asipiratia discreta catre asa ceva.  Asta in principal. In secundar este si mai rau. In secundar asemenea apeluri sunt diversiuni, prostii, intoxicari, farse, praf, fum, manipulare, cu voie sau fara de voie. Esti intelectual deci existi. Aproape niciodata acest gen de apeluri nu sunt, nici macar intr-o mica masura acolo, ceea ce se formal se proclama a fi. In majoritatea cazurilor aceste manifestari nu numai ca nu ating niciunul dintre obiectivele pe care si le propun (mai explicit sau mai implicit), dar cel mai adesea nu fac decat sa consolideze , sa popularizeze si sa sporeasca faptele incriminate intru gloria faptasilor.  In mod clar si categoric este ceva gresit cu acest gest (devenit caricatural) ceea ce denota o stare civica precara atat la nivelul elitelor cat si la nivelul cetateanului statistic. Oare ce vor fi sperat semnatarii apelului la solidaritate cu dl Andrei Pleșu? Ma rog, formulata asa, intrebarea poate parea subversiva. In acord cu corectitudinea politica si cu logica formala ar fi trebuit sa (må) intreb: Oare ce anume ar putea declara oficial ca spera să (se) obtina prin pro-testul lor semnatarii apelului la solidaritate cu dl Andrei Pleșu? Un protest in favoarea d-lui Plesu… si impotriva cui? Impotriva criticilor lui Andrei Plesu? Un protest impotriva lui Gâdea & Ciuvica? Impotriva Antenelor? Impotriva lui Voiculescu? (Ma indoiesc intrucat a fost semnat si de intelectualul Tudoran)… Si ca sa se intample CE ANUME? Sa se simta dl.Plesu un pic mai bine, consolat, iubit, apreciat etc? Sa-i fie reperata onoarea prin acest gest de solidarizare? Sau te pomenesti ca o fi fost un gest cu intentii terapeutice ori pedepsitoare la adresa „infractorilor” care l-au linsat mediatic pe „ne-ingerul despre ingerilor”? Or fi crezut semna-tarii ca astfel o sa-i usture şoriciul cumplit pe alde Gâdea & Ciuvica, șfichiuiti fara mila cu biciul oprobiului (aproape) public al reactiei civice de sorginte elitista, de-or sa zica „Au mama, vai mie”? Ori ca, impresionati pana la lacrmi, de continutul protestului (semnaturile y compris), acestia vor fi facuti sa aiba regrete si mustrari de constiinta si ca o sa-si puna cenusa-n cap, facandu-se astfel primul pas in-spre aducerea lor pe drumul cel bun al smereniei, al tolerantei, al iubirii aproapelui si mai ales al cunoasterii de sine-insusi (lungul nasului, plapumei etc), si a recunoasterii formale a distantei cosmice care-i separa de anvergura intelectuala a celui pe care au incercat sa-l linseze?  Asa or fi crezut. Macar unii dintre ei, sper. In realitate nimic din toate acestea. Ba chiar dimpotriva. Prin acest protest si mai multi cetateni au aflat ca „Plesu este un porc mincinos”. „Da domnule, asa este!”, va fi zicand cetateanul care, ocupat cu daraveli, n-apucase sa vaza in direct scânteietoarea emisiune, despre zisele formatorilor de o opinie de la Antena 3 si 14. „Ce n-au dreptate? Că au?” Cetateanul mai stie si el cate ceva (nu mai stie de unde, tot de pe-acolo) asa ca acuma ca unii din gasca lu’ Plesu se revolta in contra unei exprimari asa… mai fruste nu poate fi in mintea cetateanului statistic cu daraveli pe cap, decat o confirmare a faptului „că chiar asa e domne, ii supara adevarul”.  Sau te pomenesti ca protestatarii (care au facut chiar si un meeting pe tema asta) or fi intentionat sa sensibilizeze „organele abilitate” ca sa ia masurile „de rigoare”, o masura de presiune civica la adresa CNA. Pai daca CNA are nevoie de „presiuni si sensibilizari” ca sa ia masurile care se impun sau daca ia masurile care nu se impun la cererea unor protesta-tari inseamna ca, in fapt, ar trebui sa se faca un protest (unul singur) in contra CNA si nimic altceva. Ori sa se desfiinteze. Primesc. Dar sa se infiinteze altceva. Pe ici pe colea. Pozitia exprimata aci (in stil) de dl.Goe poate parea excesiva, daca nu revedem si materia din urma vizavi de avalansa de proteste, apeluiri, scrisori deschise, intre deschise, solidarizari, desolidarizari, ori distantarii… din ultimul sfert al veacului de singuratate. A avut vreunul dintre „apelurile” respective (incepand cu cel primordial, cel catre lichele) vreunul dintre efectele s-contate (formal)? Nu cred. Astept cu mare nerabdare un mic (conta)exemplu. Ceea ce-mi amintesc este hazul hilar care imbraca precum un halou fiecare caz in parte (o istorie a acestui gen literar – apelul de seara – ar fi de mare valoare pe panoplia divertismentului de calitate; imi vine acum in minte cazul 10 contra 100 in apararare lui Voda Eugenia, biscuim Maria-ta)… Aceasta inflatie de apeluri fara rost si fara scop, facute de fapt, in favoarea  celor criticati si a celor criticatori deopotriva, intru sporirea popularitatii acestora, niciodata in favoarea  victimelor ori intru reala ameliorare a starii de fapt,  a stimulat imaginatia multor lichele (patentate) care s-au detat ele insele cu mare voiosie la compunerea de apeluri, proteste, scrisori deschise etc, etc, etc.

P.S. Efectele principale ale actualui apel de solidarizare (a cui?) cu dl. Plesu nu ies din norma sfertului de veac, dar nici cele colaterale nu sunt mai putin hilare decat de obicei. Intelectualul Tudoran semneaza apelul (la misto) apoi face (tot) misto de cosemna-tari  pe blogul sau incurajand tot felul de alti frustrati anonimi (aka ULA si altii si mai anonimi si mai pseudonimi), alesi cu mare atentie de catre moderatorul omonim,  sa-si exprime acordul cu anti-vorbitorii Gâdea & Co si sa continuie in mod subtil (dar si marunt, deh… la nivel certocrat) limsajul mediatic al emblematicului Andrei Plesu. Emblematicul scrie la randul sau o scrisoare justificativa induiosatoare la gazetå (Adevarul adevarat),  reluand (odata petntru totdeauna) aceeasi vesnica jelanie in contextul sfertului de secol. Scrisoarea sa, vai atat de clara, corecta, sincera si onesta, in interiorul (spatio-temporal) strict al frontierelor ei, devine (pusa) in context un prilej de amuzament (Caci cine se scuza ne amuza), prin aceea ca nu-i un demers in-spre restabilirea adevarului (oricat adevar formal ar contine) ci un simplu gest de solidarizare cu gestul solidarizantilor sai si de consolidare a antipatizantilor sai care i se (si) opun in cursa pentru popularitate.  N-as putea incheia acest P.S. despre rizibilele efecte colaterale ale apelului de solidarizare cu Andrei Plesu, daca n-as aminti reactia Liderului de la Corabia, care, nechemat de nimeni sa se solidarizeze cu vreuna dintre tabere, simte nevoia imperioasa sa se solidarizeze cu sine insusi si cu mintea sa. Exprimandu-se pe sine intr-o limba foarte creaţă (româno-bulgară cultă) care lui insusi ii suna foarte „literar”, dl. Viorel de la Corabia, spune pe foarte ocolite,  in extrem de multe cuvinte, ca s-ar solidariza cu intelectualii din gasca lui Plesu (chit ca acestia l-au marginalizat inadins) dar ca trebuie sa se solidarizeze cu dreptul la libera exprimare al lui Gâdea, Badea & Co, indiferent de micile mari excese pe care acestia le-ar face, intrucat ei, „saurienii netocrati”, ne-au salvat de spectrul dictaturii basesciene care certamente s-ar fi instaurat fara ei. Pentru asta merita si ei indulgenta si admiratia liderului formator de o (alta) opinie de la Corabia dunareana, in pauza epopeii de promovare a apelurilor, petitiilor si scrisorilor deschise ale unui (alt) profesionist al genului: Soooorin Iliesiu.

P.P.S. Este nedrept, inetic, nedemocratic, injust, imoral, faptul ca apelurile din zilele noastre au doar o rubrica cu lista semnatarilor. Normal ar fi sa aiba atasata si o rubrica pentru lista nesemnatarilor. Asa lucrurile ar fi mult mai clare.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 17 Comments »

Sirena cu barbă

Posted by Arca lui Goe pe martie 20, 2014

Dacă mai poate să înţeleagă cineva ceva. Domnul Dorin Tudoran, autor pe care altminteri îl simpatizez, n-a semnat protestul împotriva linşajului de presă căruia i-a căzut victimă Andreea Pora, pe motiv că l-au semnat şi alţii care au avut prestaţii publice mizerabile. În continuarea atitudinii iniţiale, domnul Tudoran s-a lansat într-un rechizitoriu la adresa site-ului “În Linie Dreaptă”, scoţând în evidenţă conţinutul rasist al acestui site pe care altminteri îl recomandă revista “22”. Când Antena 3 recidivează, dar de data aceasta ţinta este Andrei Pleşu, domnul Tudoran semnează protestul postat pe site-ul revistei “22”, alături de Sabina Fati şi de Teodor Baconsky, cel care cu puţin timp în urmă o etichetase pe Sabina Fati drept „imaculată anticoncepţional” (la vremea respectivă doamna Pora i-a sărit în apărare iar Baconsky nu a semnat primul apel). După protestul de duminică, domnul Tudoran revine scârbit şi îl face „puţoi”, „păduche” şi „legionaroid turmentat” pe cosemnatarul şi maestrul de ceremonii Mihail Neamţu, explicându-ne că a semnat apelul deoarece domnului Pleşu nu i s-a îngăduit să se apere în tribunalul-platou al Antenei 3, fie direct, fie prin avocat, în cazul în care ar găsi pe cineva dispus să se coboare în respectiva cloacă. Însă apelul postat pe site-ul revistei „22” invoca nişte obiective mult mai pretenţioase. Dacă ar fi fost vorba doar de aceste obiective deontologice modeste – să i se ofere nu doar domnului Pleşu, ci fiecărui om din ţara asta, posibilitatea de a se apăra în mediul de presă în care este atacat -, l-aş fi semnat şi eu cu cea mai mare plăcere. Semnez orice apel care vizează implementarea în spaţiul public a unor criterii universal valabile cu care sunt de acord. Revenind, apelul pe care domnul Tudoran nu l-a semnat avea în esenţă acelaşi conţinut ca şi apelul pe care domnul Tudoran l-a semnat. Doar că în primul caz era vorba de Andreea Pora, iar în cel de-al doilea caz era vorba de Andrei Pleşu. De unde deduc că între Andreea Pora şi Andrei Pleşu există o diferenţă care justifică, raportat la fenomenul insultei, o atitudine diferită în funcţie de caz, o diferenţă pe care mi-ar plăcea să o înţeleg. Măcar şi pentru atâta lucru ar trebui să mă apuc să-l citesc pe Pleşu.

Revenind, în ambele cazuri, dincolo de deontologie, s-a protestat împotriva limbajului cu caracter insultător din presă, arătându-se cu degetul către Antena 3 şi sugerându-se prin aceasta că avem de-a face cu aceeaşi veche poveste postdecembristă care împarte lumea românească în comunişti necivilizaţi (călăii – axa răului) şi intelectuali civilizaţi (victimele – axa binelui). De unde şi ideea profund pernicioasă că poziţionarea în cadrul acestui clivaj ţine loc de orice criteriu, şi mai mult, că refuzul de a te poziţiona în cadrul clivajului (cu unii sau cu alţii) echivalează cu o pactizare cu duşmanul. Or, marea problemă este că adevăratul obiectiv al tuturor mobilizărilor societăţii civile întru apărarea idealului civilităţii, vizează în ultimă instanţă perpetuarea acestui mod infantil şi deloc inocent de a vedea realitatea românească, precum şi relegitimarea unei elite al cărei unic criteriu de legitimare este, aşa cum bine observa Costi Rogozanu, raportarea la Antena 3 sau la fenomene similare. De aceea, în ciuda a ceea ce cred unii prieteni, socotesc păstrarea distanţei faţă de toate iniţiativele de gen venite din zona respectivă drept o măsură de igienă publică întru totul necesară.

Cu siguranţă, domnul Tudoran este unul dintre oamenii care se ridică cu mult peste nivelul acestor baliverne. Din nefericire, sunt forţat să constat că, pentru mulţi oameni, domnul Pleşu reprezintă limita distanţării. E ca un fel de totem în preajma căruia oamenii încep să lăcrimeze şi să-şi piardă coerenţa după care, inevitabil, nu mai reuşesc să se înţeleagă între ei. Ca un fel de sirenă cu barbă al cărei cântec îi zdruncină interior chiar şi pe cei mai dârji (mulţi dintre ei purtători de barbă la rândul lor). Aşa cum am mai spus, mi se pare că avem de-a face cu un fenomen de natură religioasă, pe cât de interesant (merită studiat cu calm) pe atât de periculos. Motiv în plus de a lua o distanţă critică faţă de el. Fără insulte şi fără „resort solidarizant”. Dar cred că astfel de probleme apar inevitabil atunci când se cultivă „admiraţia” fără efortul moral de a stabili criteriile „admiraţiei” şi fără efortul ascetic de a te conforma lor. Se spune că somnul raţiunii naşte monştri. Pentru moment, slavă Domnului, nu mai naşte decât manifestări ridicole în cadrul cărora, inevitabil, ies în evidenţă personaje ridicole.

Ca să rezum, ideea este următoarea: semnăm apeluri/protestăm deoarece solicităm impunerea unor criterii clar definite şi universal valabile, străduindu-ne ca noi înşine să ne conformăm acestora şi acceptând să fim sancţionati atunci când nu o facem? Sau semnăm apeluri/protestăm pentru prieteni sau patroni şi împotriva duşmanilor, alegând varianta statului pe bară atunci când cei vizaţi nu ne sunt nici prieteni, nici duşmani? În măsura în care noi înşine funcţionăm în conformitate cu cea de-a doua variantă, nu văd cum am mai putea să fim luaţi în serios atunci când milităm pentru statul de drept/domnia legii şi împotriva clientelismului şi a nepotismului. Dacă îl apărăm pe Pleşu ca persoană (deci nu un principiu care să se aplice tuturor, inclusiv lui Pleşu) pentru că ne este prieten, patron sau pentru că este talentat, nu văd ce am putea să le reproşăm celor care adoptă o atitudine similară faţă de Gigi Becali, Dan Voiculescu sau Gică Popescu. Poate doar faptul că au alţi prieteni, alt patron şi alte gusturi. Cred că, în cazul acesta, privitul la Antena 3 devine privitul în oglinda în care refuzăm să ne recunoaştem. – Sirena cu barbă de Alexandru Racu

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 2 Comments »

Ziua lui PI si Sfera lui Goe

Posted by Arca lui Goe pe martie 14, 2014

Euler_eipi01

Astăzi este ziua Internațională a lui 3 si 14, adică a numărului π. O constanta universala esențială, definitorie pentru Sfera lui Goe (despre care cei cu memorie își amintesc că are o rază egală în valoare absoluta – exprimata în metri – cu exact acest număr transcendental). Aș fi vrut sa spun, cu aceasta ocazie festivă, câteva vorbe de duh despre PI și să într-o-duc în discuție tulburătoarea ecuație a lui Euler care descrie matematic sfânta treime (π , i, e) care este și unime, a celor trei numere (doua dintre ele cu câte o infinitate de zecimale irepetabile, iar celălalt și mai rău) care guvernează universul. N-a fost sa fie pentru ca sunt foarte obosit, răvășit, risipit după o săptămâna de rebelă și bizară insomnie (țesută cu somn și reverie, cu vise semi-lucide și cu fel de fel de stări de veghe).

Prin urmare mi-ar fi mai la îndemână să zic ceva despre experiențele onirice mai vechi sau mai recente, în contextul în care și așa mă urmărește de multă vreme ideea de a-mi confrunta acest gen de experiențe cu experiențele de același gen ale altora (bunăoară ale pre-cinstitului cititor citit și unic al Arcei lui Goe). Unul dintre visele semi-lucide care-mi revine cu o oarecare regularitate este despre levitație. Sunt cuprins in vis de o stare de mare beatitudine, vecina cu fericirea supremă, constatând că știu cum să levitez, cum sa plutesc, așa ca de o palma deasupra pământului (sau și mai sus dacă trebuie) și să mă si deplasez, într-un soi de zbor lin, lipsit de orice inerție, încolo și-n-coace. In vis (un vis repetabil aflat mereu în prelungirea celorlalte episoade de acest fel) se face că sunt conștient că visez și că întâmplarea nu-i aievea, dar ceva îmi dă convingerea clară că acum, de data asta, știința levitării deprinsa in vis (și care apare atât de simplă) nu mi se va mai pierde după ce mă voi trezi și că o voi putea păstra pentru totdeauna, așa cum se întâmpla cu multe alte probleme care ne preocupa și cărora le găsim soluții in somn visând… și de care profităm cu bucurie dimineața; dimineața soluțiilor. Când mă trezesc am pentru o scurtă clipă senzația că n-am uitat și că aș putea într-adevăr sa plutesc printr-un mic efort de voință, pentru ca apoi să constat că gravitația a avut grija să-mi reseteze memoria, făcându-mă iarăși să uit, brusc, banala știință a levitației, adaugăugând plumb trupului care-mi zace în pat. Mă ridic dezamăgit și fac un pic de gimnastică bucurându-mă totuși de amintirea senzației din vis, înciudat că iarăși am uitat banala știință ce a/părea așa de simpla…

N-am mai avut de multă vreme acest vis de care parcă mi-e dor, in schimb in săptămâna asta de rebelă și bizară insomnie (țesută cu somn și reverie, cu vise semi-lucide și cu fel de fel de stări de veghe) am avut un alt vis. Am visat (o) poezie. Eu care de obicei visez numai (în) proză, eu care (vorba lui Vasile din Mobila si Durere) neam de neamul meu n-am visat decât proza (de ani si ani de zile), proză alb-negru, nu tu color, nu tu muzică sau alte arte, să ajung să visez așa deodată poezie, nu e lucru curat. Trebuie sa însemne ceva. Partea gravă, cu adevărat înfiorătoare, este că, la fel ca și în visul cu levitația, am visat poezie și n-am ținut-o minte, n-am reușit s-o memorez. Era o poezie extraordinara, pe cuvântul meu de onoare, ceva așa ca un sonet shakespearian de Lucian Blaga, pe care mi-o recita Ion Caramitru cu vocea lui Peter O’Toole, in limba Esperanto, pe care in vis o stăpâneam perfect. Eram conștient că sunt in vis și-mi tot ziceam cå trebuie s-o memorez, cå trebuie s-o învăț pe dinafara, cå trebuie s-o țin minte, și recitam împreuna cu Caramitru, cu vocea lui Peter O’Toole, în limba Esperanto, pe care in vis o stăpâneam perfect, ca și când știam deja poezia, ca și când o scrisesem eu însumi, după dictare… Dictată direct de muza poeziei într-o limbă fără cuvinte…

Când am terminat de recitat in vis, obosit, aproape epuizat, am adormit. Când m-am trezit, cu soarele-n fereastra, mi-am dat seama cu groază că am uitat poezia din vis, poezia care-mi îngăduia sa plutesc deasupra condiției umane, așa ca la o palmă deasupra, la fel cum uitam de fiecare dată taina levitației, după fiecare trezire din vis. Îmi aduc aminte, in proza numai, despre ce era vorba in acea poezie atât de extraordinara (pe cuvântul meu de onoare, ceva așa ca un sonet shakespearian de Lucian Blaga). Va pot spune in proza ca despre asta era vorba:

Ii rog din suflet pe cei care au cunoștințe avansate despre interpretarea viselor sa-mi spun ce înseamnă când vizezi poezie in nopți de rebelă și bizară insomnie (țesute cu somn și reverie, cu vise semi-lucide și cu fel de fel de stări de veghe). Ofer recompensa.

Bibliografie:

Sfera lui Goe

Sfera lui Goe – Momente

Sfera lui Goe se intoarce

si mai ales:

Intoarcerea in Sfera lui Goe

Posted in Arcaluigoeologie | 28 Comments »

Fără frică: De-aş fi Traian şi de-aş fi Gică

Posted by Arca lui Goe pe martie 12, 2014

Scrisoare deschisa catre domnii Basescu si Popescu

(sa zicem doi cetateni)

Cand s-a sinucis Madalina Manole n-am zis nimic. Cand s-a sinucis Adrian Nastase la fel, n-am pomenit nimic. Cand s-au sinucis Adrian Paunescu, Adrian Severin si halti hadrieni, la fel, n-am comentat si n-am profitat (ca altii) ca sa-mi fac trafic in vad, in van, in vid. Nici macar la Titanic nu m-am dus la premiera (l-am vazut abia dupa ce pana si Leonardo al Caprii a inceput sa se dezica de rolul prestat acolo)… Si tot asa mereu, la cate o sinucidere facuta la ore de maxima audienta am preferat sa nu punem paie pe foc pe punte… Lasa! Lasa sa faca altii trafic si sa se bucure de audienta, dezbateri, dileme, contradictii, zaiafet… cu asemenea focuri de paie. Noi nu. Nu facem noi asa ceva. Dar astazi doamnelor, domnisoarelor si domnilor va rog sa-mi dati voie sa nu ma mai abtin si sa fac si eu (dupa o minimala si demna asteptare) un apel sub forma de scrisoare deschisa, vizand, in total dezacord cu statutul Arcei lui Goe, „o chestiune a zilei”, un subiect fierbine batut, dezbatut si razbatut  pe toate partile de catre toate fetzele, pe toate palierele: Despre eventuala gratirere a infractorului Popescu Gheorghe de catre presedintele Traian Basescu…

Nu voi relua si nu voi evalua argumentele pro si/sau contra gratierii, posibilitatii sau imposibilitatii acesteia, detaliile tehnice legate de condtiile in care functioneaza institutia gratierii ori implicatiile morale, legale, politice si sociale  ale unui asemenea gest, fie ele interpretate in context (mai) punctual sau  (mai) global. Nici macar nu voi inceca sa stabilesc daca per total Gica Popescu e mai degraba baiat bun sau mai degraba baiat rau sau daca are ori n-are in profil ceva din Rodion… Romanovich Raskolnikov… Nu! Altceva as vrea sa zic in aceasta scrisoare (aproape) deschisa (un apel?), adresata in egala masura cetateanului Popescu cat si cetateanului Basescu, in vedrea unei reconcilieri cetatenesti necesare in Cetate, mi se pare.

In curand inevitabilul regim Basescu (aflat in prelungirea la fel de inevitabilului regim Iliescu) se va incheia. Va ramane in istorie ca fiind deceniul in care a devenit posibil ca persoane grele, mustind de fel de fel de imunitati, sa intre la puscarie, si sa fie pedepsite (cat de cat, simbolic) pentru incalcarea legii in fata careia toti ar trebui sa fim egali. Desigur ca nu s-a reusit instaurarea sistemica, plenara, a acestui gen de egalitate, implementarea sa fiind mai degraba la nivel simbolic, exemplar.  Scurtatura catre instaurarea domniei legii are nevoie de multe masuri simbolice si de sacrificii, acceptabile, mai ales ca in zilele noastre puscaria este tot pentru oameni, nu pentru girafe (sau pentru martiri, ca alta data). Totusi, sperand ca teoria simbolurilor se va dovedi efcienta, si ca va avea efecte durabile in-spre normalizarea societatii romanesti post-comuniste, si dincolo de „era Basescu”, cred ca ar fi in spiritul aceluiasi simbolism, rezonand armonic cu progresul social, in sensul consolidarii actului de justitie si al reconcilierii umanului cu el insusi, daca in ziua incheierii regimului Basescu, doi cetateni, cetateanul Traian si cetateanul Gheorghe s-ar intalni, intamplator, pe strada si s-ar privi in ochi, pret de un bob zabava, pentru a-si vedea apoi fiecare de drumul si de destinul lui anonim. Pentru asta, infractorul Popescu Gheorghe, eliberat acum de orice obligatii morale fata de complicii sai (…), ar trebui sa-si recunoasca deplin vinovatia, sa restituie intreaga suma pe care o datoreaza statului si sa faca cerere de gratiere (fara sa stie daca va fi gratiat sau nu). In aceste conditii, presedintele Traian Basescu ar trebui sa-l gratieze pe „greul” Gica Popescu (singurul dintre „grei”), in ultima saptamana a regimului omonim, alaturi de alti „usori” care se califica pentru gratiere…   De-as fi Gica asa as proceda. De-as fi Traian asa as proceda.  In virtutea simbolisticii si-a artei (amorul artei, ca daca arta nu e nimic nu e).

P.S. Este (foarte) posibil sa spun asta doar pentru ca, in fapt, nu sunt nici Gica, nici Traian, sunt dl.Goe, iar de vorbit vorbesc doar prea-cinstitului cititor citit si unic de pe Arca lui Goe, in aceasta romanta fara ecou.

***

Update 1.

Către toţi cei interesaţi  

Dragii mei,  
 
S-a discutat mult în aceste ultime zile despre mine. S-a dezbătut şi mai mult. Au fost lansate subiecte şi teme care nu au legătură cu intenţiile mele. Au fost lansate şi promovate unele iniţiative pubice destinate mie.   Vă mulţumesc pentru toate gândurile voastre bune, ele fiind un real suport pentru mine şi familia mea! Este o perioadă extrem de dificilă pentru mine şi cei apropiaţi mie. Accept că, aşa cum am învăţat din cariera sportivă, viaţa are şi urcuşuri şi coborâşuri.   Tehnic vorbind, aştept motivarea deciziei luate de către instanţă în data de 4 martie.   Mai apoi, voi decide calea de urmat. Îmi place să cred că am fost şi voi rămâne un om puternic. Nu vreau ca situaţia în care mă aflu să nască nici disensiune, nici compasiune.   Este o perioadă în care lupta este cu mine însumi.  Eu, omul Gică Popescu, mă pregătesc pentru cel mai greu meci al vieţii mele.   Pentru asta am nevoie de încrederea voastră, mai puţină patimă şi multă linişte.
 
 
Al vostru Gică Popescu.”

* * *

Update 2.

Cu largul concurs al unor intelectuali (de elita) indignati, papițoii Gâdea si Ciuvica au reusit inca o data sa fie in centrul atentiei ca vedete nationale. S-au bagat in seama si le-a iesit de minune.  Toti cei care au facut din prestatia celor doi maimutoi un eveniment monden comentabil a indignare si au scris editoriale (pe aceasta tema), au propus si au semnat apeluri (un cuvant din ce in ce mai odios) si sau au initiat (si/sau participat la) deminstratii stradale, ar trebui sa stie ca le sunt complici celor doi limbrici si ca gesturile lor precipitate si gratuite au (dupa cum era de anticipat) efecte inverse fata de sensul formal al intentiilor exprimate in ele. Este inadmisibil ca niste intelectuali cu pretentii sa se lase astfel manipulati si sa se transforme benevol in agenti de promovarea ai  papițoilor Gâdea si Ciuvica. Devine astfel si mai profitabil sa-i injuri pe  alde Plesu and Co: te simti bine, iei banu’, capeti faima… Paradisul primatelor in prime-time. Cat de prosti sa fie altii ca ei incat sa nu foloseasca aceasta reteta de succes?

UPDATE 3

Si uite asa (in)evitabilul s-a intamplat. Gestul necugetat al unor intelectuali subtiri care s-au apucat sa se ia in seama (prosteste) sub pretextul apararii d-lui Plesu, s-a dovedit a fi exact ceea ce era de asteptat sa fie: prilejul pentru si mai multa reclama gratis in contul si mai multor papitzoi care, cuminti, au stiut sa raspunza, intocmai si la timp. Ca de obicei, conul Dorin (un intelectual) nu face exceptie doar ca de data asta se intrece pe sine, promovandu-si frustrarile si mofluzismul de sub perfecta acoperire, cu acte in regula. Intelectualul Dorin a si semnat apelul-petitia-scrisorica-biletelul prin care opinia publica sarea sa ia apararea gingasului d.Plesu fata cu linsajul (mediatic), asa incat dâsul acesta are acuma toate argumentele pentru a-si exprima liber echidistanta mai ales in contextul echinoxului de primavara, cand, a dracului fatalitate ziua devine egala cu noaptea, iar popa Neamtu cu popa Gâdea. Conului Dorin i-a pus D-zeu mana in cap. Aflat in perfect acord cu deontologiile (cu aproape toate) si si cu corectitudinea politica, bloggerul Tudoran, poate mânca, in fine, nestingherit cacatul pe care-l pofteste. Logica ii ingaduie. Martorii sunt in delir. Canalia tot canalie. Ma intreb ce-o crede in sinea sa dl.Plesu despre amicul sau Dorin Tudoran. Noi nu vom sti-o poate niciodata.

UPDATE 4.

Sorin Iliesiu (o lichea patentata) continua sa-si dea in petec cu gratie nemarginita. Omul pare inspirat direct de muza ridicolului. Dupa ce-a ratat (milimetric) sa-si dea demisia (de onoare) dintr-un partid in care ajunsese cu totul intamplator (aka un PNL), fiind in ceele din urma dat afara, iata ca omul, care vorba ‘cee poate fi nimicit dar nu invins, o comite iarasi si face cerere de a fi reprimit in PNL cu intentia de a candida la sefia partidului. 😯 😯 E clar ca e dus cu sorcova… Dar, la urma urmei ce-ar mai avea de pierdut? Nimic de pierdut. Mascariciul acesta al civismului la roamni nu are decat de castigat cu fiecare tâmpenie pe care o trambiteaza in vreun apel, scrisoare deschisa, pro-test… Ii face bine sa se vorbeasca despre el si sa fie in centrul atentiei, fie si in postura de nåtaru vorbitor (care poate vorbi oricand, orice). Face un cuplu admirabil cu politologul de la Corabia care-i si sufla-n foale, a paguba dar in zadar, caci dl.Sorin vrea atentie la nivel national nu… la nivel comunal sau pre-orasenesc.

Ca sa fie comicul si mai abitir, aflam cu surprindere, ca un alt mare actor politic isi da demisia (de oroare) din acelasi partid din care dl.Sorin n-a mai apucat sa si-o dea. Si-o da marele politician actoricesc dl. Mircea Diaconu (Mircea asta e un prenume cu ghinion in politica), obidit ca n-a putut obtine rolul candidatului in piesa „Parlamentul European”, pe care l-ar fi jucat asa de frumos. Sa-i fie tzarana politica usoara si sa se intoarca la dragostea lui Diana si la meseria de actoras bun (bun cand lucreaza dupa textele altora si sub indrumarea atenta a vreunui unui regizor remarcabil. Incolo nu. Nici macar).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 36 Comments »

Corolarul zilei de azi: Ce? Este filozofia!?

Posted by Arca lui Goe pe martie 10, 2014

Prin filozofie se intelege o constructie mentala sofisticata, estetica, consistenta si coerenta, care, plecand de la un set (incomplet si/sau inconsistent) de premise (in general) false ajunge, prin traducere si reformulari, intr-un mod logic si elegant, la concluzii (in general) gresite. Daca setul premiselor este echivalent cu setul concluziilor atunci filozofia este valida, iar daca nu, nu, ceea ce oricum este totalmente neimportant (in context), importanta fiind frumusetea drumului (inventat prin abilitati mentale) care duce de la punctul A la punctul A (pe un traseu cat mai ocolitor si mai exotic), precum si complexitatea transformarilor care compun corpul sofistic al unei oricarei teorii filozofice. In lumina acestei definitii coerente si consistente (aflata oarecum intamplator in rezonanta armonica cu unele impresii ale unui amic de-al nostru (din popor), faimosul Richard Phillips Feynman), viata pamanteasca a fiecarui ins este o… filozofie…. Oooo… Ce mare filozofie (!?.;)

Iar aceasta este filozofia lui Tony (cu care rezonam armonic; merita sa cauti in HUVACA traducerea din limba slovaca)!

Update (de-a pururi ziua cea de azi): A se vedea si pânå când te creste filozofia

Posted in Arcaluigoeologie | 67 Comments »

Dedicatie de 8 Martie

Posted by Arca lui Goe pe martie 8, 2014

Se dedica doamnelor care viziteaza Arca lui Goe:

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Regimul Băsescu și Balonul de Aur

Posted by Arca lui Goe pe martie 7, 2014

Celor care nu cunosc deja acest amanunt insipid le marturisesc ca da, frecventez (si) blogul Certocratia al intelectualului bănăṭen Dorin Tudoran, unde de altfel chiar si sunt cu desavarsire banat. Ceea ce desigur nu ma impiedica (cum ar putea?) sa-mi exprim neingradit dreptul inalienabil la o opinie, la replica, la impresie si la expresie (ca sa zic asa) in context. Contextul fiind  insa nefavorabil, imi ingadui ca in cadrul celor cateva comentarii pe care le fac, exclusiv on topic, pe marginea pamfletelor tudoriene, ori pe interiorul comentariilor subadiacente, venite de la colectivul de redactie certocrat, sa ma axez cu maxima obiectivitate (selectiv, intocmai precum dl.Dorin) pe aspectele negative, rizibile, ridicole, caraghioase care sunt livrate de obicei din abundenta in acel spatiu al durerii mofluze. Lenes cum sunt, aceasta abundenta imi ofera un confort nesperat, comentarea blogului certocrat fiind  sinonim cu lejeritatea absoluta. Stiindu-se protejat prin moderare, conul Dorin, fie-i numele laudat, nu se straduieste prea tare sa salveze aparentele asa ca marfa ieftina si buna sa gaseste din belsug pe acel blog, pentru cineva care are simtul umorului si doreste un divertisment de calitate la preturi modice. Vii, citesti, te amuzi, comentezi. Va dati seama ce surpriza colosala am putut avea astazi, cand, dand cu ochii de un text nou propus conul Dorin, am constatat perplex ca n-am ce zice, ca n-am ce comenta, n-am ce ironiza. Inca nu reusesc sa-mi revin din siderare. Redau mai jos textul respectiv, preluat adlitteram de pe Certocratia, sperand ca este un text original, compus chiar de catre dl.Tudoran el insusi in persoana si ca nu e vreo plastografie ordinara ori vreun plagiat din alt autor, plasata pe Certocratia inadins, cu intentia mârsava de a-l in-duce pe dl.Goe in eroare si a-l reduce la tacere in fals. Ca sa zic si eu ceva si sa-i fac in ciuda d-lui Antonesei iaca spun si eu bereta bas maitre, acuma… repede inaintea  aparitiilor inevitabilelor comentarii certocrate care (aproape in mod cert) imi vor reda libertatea de opinie, de impresie si expresie.

Regimul Băsescu și Balonul de Aur

by DORIN TUDORAN on MARCH 7, 2014

Dl Mugur Ciuvică nu înțelege. Nu este pentru prima oară. De data aceasta nu înțelege de ce a fost condamnat fostul căpitan al echipei naționale de fotbal Gheorghe Popescu. Ar fi fost de mirare să înțeleagă.

Nici dl Ilie Năstase nu înțelege. Nu este pentru prima oară. De data aceasta nu înțelege fiindcă nu este vorba de tenis, sport în care a fost un artist, ci de justiție, care nu este nici sport, nici artă.

Nici alți foști sportivi de renume (Ilie Balaci, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuș, Florin Prunea etc.) nu înțeleg de ce a fost condamnat, cu executare, dl Gheorghe Popescu, atâta vreme cât “nici procurorii nu au cerut cu executare.”

Dl Ilie Dumitrescu, fost coleg de națională cu dl Gheortghe Popescu, înțelege că Justiția își face datoria, dar crede că fostul căpitan al Barcelonei “merită o șansă” și ”are nevoie de o viață nouă.”

Dl Dumitru Graur, cunoscut comentator sportiv, are toată admirația pentru fostul mare fotbalist și omul Gheorghe Popescu, dar consideră că Justiția și-a făcut datoria. Dl Popescu a greșit și a fost pedepsit pentru o vină reală.

Dl Mihai Gâdea înțelege totul, dar absolut totul, dar într-o cheie cu totul voiculesciană: nu doar meritele fostului mare fotbalist ar fi trebuit să-l absolve pe dl Popescu de vinovăție, dar acesta nici măcar nu este vinovat.

Un invitat cheie al dlui Gâdea ne și explică cine este, de fapt, vinovat: ”regimul Băsescu”, care ”a declanșat un război politico-judiciar” datorită căruia judecătorii sunt forțați să dea cât mai multe sentințe cu executare.

Tragedia unui om (care a fost un mare sportiv) intrat în afaceri ilegale alături de ploșnițe de felul clanului infracțional condus de Giovani Becali este folosită în scopuri politice.

În curând, s-ar putea să aflăm de la Mihai Gâdea și invitații săi cvasipermanenți că voturilor pentru desemnarea câștigătorului Balonului de Aur sunt trucate, în fiecare an, tot de “regimul Băsescu”.

Dacă în cazul unei glorii a sportului românesc, șantajul sentimental opus actului de justiție poate găsi foarte mulți suporteri, în cazul unui canal de televiziune acuzat de practicarea șantajului s-ar putea să nu țină. Și pe aici se află îngrijorarea Antenei 3.

Deși cred că legea trebuie să fie lege pentru toată lumea, aș semna petiția de grațiere a dlui Gheorghe Popescu, dar aș propune o condiție: sentința să fie preluată și executatăde gargaragii cărora justiția li se pare un fel de gumă de mestecat și transformă tragediile altora în prilejuri ideale de a-și pregăti terenul pentru sperate grațieri personale.

Celor îngijorați de efectele care continuă să apară în lumea sportului internațional datorită “întemnițării unui brand de țară” trebuie să li se răspundă că brandul ajuns după gratii nu este marele fotbalist, ci un alt brand, pe care primul care va trebui să ne ajute să-l uităm este chiar Gheorghe Popescu.

Eu cred că va reuși. Copiii săi merită cu prisosință acest cadou. Și Gheorghe Popescu este un părinte foarte bun.

Reacția cea mai înțeleaptă în toată această tragedie a venit de la tatăl lui Gheorghe Popescu:“Eu i-am spus să fie tare, că nu se termină pământul cu el.”

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 19 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: