Ziua lui PI si Sfera lui Goe

Astăzi este ziua Internațională a lui 3 si 14, adică a numărului π. O constanta universala esențială, definitorie pentru Sfera lui Goe (despre care cei cu memorie își amintesc că are o rază egală în valoare absoluta – exprimata în metri – cu exact acest număr transcendental). Aș fi vrut sa spun, cu aceasta ocazie festivă, câteva vorbe de duh despre PI și să într-o-duc în discuție tulburătoarea ecuație a lui Euler care descrie matematic sfânta treime (π , i, e) care este și unime, a celor trei numere (doua dintre ele cu câte o infinitate de zecimale irepetabile, iar celălalt și mai rău) care guvernează universul. N-a fost sa fie pentru ca sunt foarte obosit, răvășit, risipit după o săptămâna de rebelă și bizară insomnie (țesută cu somn și reverie, cu vise semi-lucide și cu fel de fel de stări de veghe).

Prin urmare mi-ar fi mai la îndemână să zic ceva despre experiențele onirice mai vechi sau mai recente, în contextul în care și așa mă urmărește de multă vreme ideea de a-mi confrunta acest gen de experiențe cu experiențele de același gen ale altora (bunăoară ale pre-cinstitului cititor citit și unic al Arcei lui Goe). Unul dintre visele semi-lucide care-mi revine cu o oarecare regularitate este despre levitație. Sunt cuprins in vis de o stare de mare beatitudine, vecina cu fericirea supremă, constatând că știu cum să levitez, cum sa plutesc, așa ca de o palma deasupra pământului (sau și mai sus dacă trebuie) și să mă si deplasez, într-un soi de zbor lin, lipsit de orice inerție, încolo și-n-coace. In vis (un vis repetabil aflat mereu în prelungirea celorlalte episoade de acest fel) se face că sunt conștient că visez și că întâmplarea nu-i aievea, dar ceva îmi dă convingerea clară că acum, de data asta, știința levitării deprinsa in vis (și care apare atât de simplă) nu mi se va mai pierde după ce mă voi trezi și că o voi putea păstra pentru totdeauna, așa cum se întâmpla cu multe alte probleme care ne preocupa și cărora le găsim soluții in somn visând… și de care profităm cu bucurie dimineața; dimineața soluțiilor. Când mă trezesc am pentru o scurtă clipă senzația că n-am uitat și că aș putea într-adevăr sa plutesc printr-un mic efort de voință, pentru ca apoi să constat că gravitația a avut grija să-mi reseteze memoria, făcându-mă iarăși să uit, brusc, banala știință a levitației, adaugăugând plumb trupului care-mi zace în pat. Mă ridic dezamăgit și fac un pic de gimnastică bucurându-mă totuși de amintirea senzației din vis, înciudat că iarăși am uitat banala știință ce a/părea așa de simpla…

N-am mai avut de multă vreme acest vis de care parcă mi-e dor, in schimb in săptămâna asta de rebelă și bizară insomnie (țesută cu somn și reverie, cu vise semi-lucide și cu fel de fel de stări de veghe) am avut un alt vis. Am visat (o) poezie. Eu care de obicei visez numai (în) proză, eu care (vorba lui Vasile din Mobila si Durere) neam de neamul meu n-am visat decât proza (de ani si ani de zile), proză alb-negru, nu tu color, nu tu muzică sau alte arte, să ajung să visez așa deodată poezie, nu e lucru curat. Trebuie sa însemne ceva. Partea gravă, cu adevărat înfiorătoare, este că, la fel ca și în visul cu levitația, am visat poezie și n-am ținut-o minte, n-am reușit s-o memorez. Era o poezie extraordinara, pe cuvântul meu de onoare, ceva așa ca un sonet shakespearian de Lucian Blaga, pe care mi-o recita Ion Caramitru cu vocea lui Peter O’Toole, in limba Esperanto, pe care in vis o stăpâneam perfect. Eram conștient că sunt in vis și-mi tot ziceam cå trebuie s-o memorez, cå trebuie s-o învăț pe dinafara, cå trebuie s-o țin minte, și recitam împreuna cu Caramitru, cu vocea lui Peter O’Toole, în limba Esperanto, pe care in vis o stăpâneam perfect, ca și când știam deja poezia, ca și când o scrisesem eu însumi, după dictare… Dictată direct de muza poeziei într-o limbă fără cuvinte…

Când am terminat de recitat in vis, obosit, aproape epuizat, am adormit. Când m-am trezit, cu soarele-n fereastra, mi-am dat seama cu groază că am uitat poezia din vis, poezia care-mi îngăduia sa plutesc deasupra condiției umane, așa ca la o palmă deasupra, la fel cum uitam de fiecare dată taina levitației, după fiecare trezire din vis. Îmi aduc aminte, in proza numai, despre ce era vorba in acea poezie atât de extraordinara (pe cuvântul meu de onoare, ceva așa ca un sonet shakespearian de Lucian Blaga). Va pot spune in proza ca despre asta era vorba:

Ii rog din suflet pe cei care au cunoștințe avansate despre interpretarea viselor sa-mi spun ce înseamnă când vizezi poezie in nopți de rebelă și bizară insomnie (țesute cu somn și reverie, cu vise semi-lucide și cu fel de fel de stări de veghe). Ofer recompensa.

Bibliografie:

Sfera lui Goe

Sfera lui Goe – Momente

Sfera lui Goe se intoarce

si mai ales:

Intoarcerea in Sfera lui Goe