(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Faptul aproape divers… ionist !!!

Posted by arcaluigoe pe Martie 21, 2014

21 Martie 2014: Faptul ca Gâdea si Ciuvica (fara frica) l-ai facut pe dl.Plesu, din vorbe – „porc mincinos” si „sluga fara discernamat”, plus apelurile, protestele si meeting-urile ulterioare, au fost, asa dupa cum era de asteptat, un subiect foarte gras, suculent, (mai gras decat dl.Plesu insusi luat la un loc cu sinuciderea Madalinei Manole) aducator de chibiti in traficul multor bloguri, mana cereasca pentru cei lipsiti de inspiratie dar care vor sau trebuie musai sa scrie ceva si sa atraga muste si musterii. In fine ce-a fost a fost. Duca-se pe pustii in uitare. O sa vie altele si mai gogonate si mai inflamante, care sa stimuleze creativitatea pe blogurile afiliate traficului cu orice pret la gringaletii care n-are (talent). In acest context, in care pare-mi-se ca se pregateste intoarcerea celor „sapte” contra TEBA (ca sa includem si initiala din pre-numele tatalui, amin), noi, argoeologii unor vestigii fara mare potential de dezbatere,  am vrea sa-i destainuim prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe un fapt… divers… extrem de enigmatic… din punctul nostru de vedere: cazul unui (alt) Traian: Traian Berbeceanu.

Intrucat plecam de la premisa ca prea-cinstitul cunoaste cazul din presa libera si democratica (hâc) nu intentionam sa ne dedåm la redundante, rezumandu-ne la a sublinia unele dintre aspectele realmente enigmatice ale acestui caz in raport cu fenomenul marginal (oops) Arca lui Goe. Asadar, iata faptele… In octombrie 2013 am primit pe e-mail un material din genul acela de mass-mail care ni s-a parut realmente interesant, drept pentru care l-am postat pe Arca lui Goe ca pe un „Fapt aproape divers„. La decizia noastra a contribuit si incredibila popularitate a „subiectului” pe net, si atentia acordata personal persoanei Train Berbeceanu, de catre de public anonim, anodin (nu de catre „bloggeri”, ziaristi, trepadusi,  postaci… etc). Ni s-a parut incredibil ca o asemenea persoana anonima, care nu este o figura publica, si care-si desfasoara munca in anonimat (nu sub lumina reflectoarelor precum Mircea Badea ori Gica Popescu) ar putea strange asa deodata atat de multi simpatizati. Aveam pe atunci banuiala ca emulatia este sporita artificial si ca, prin metodele cunoscute, o mana de oameni (cateva rude si prieteni) sunt facuti sa para mult mai multi.  Surpriza a venit cand, dupa postarea pe Arca lui Goe a articolui mentionat mai sus, am constatat dupa numai cateva ore ca articolul a strans peste 2000 de vizite venite de la aproape 800 de vizitatori unici, ceea ce a avut darul sa ne convinga de faptul ca Traian Berbeceanu se bucura realmente de o „simpatie” speciala si de atentia nominala a multor persoane fizice.

Totusi in cel mai pur stil carpato-danubiano-pontic, in scurta vreme, peste cazul comisarului Catani de la Deva s-a lasat tacerea. Presa libera si democratica din Romania stie sa taca in mod foarte conspirativ si sa ingroape in uitare orice si pe oricine (cine mai stie cum, cand si de ce a fost pitulat generalul Pitulescu?), ori, de la caz la caz, sa mentina la vedere (daca trebuie) orice mortaciune. Lipsiti de mijloace „informative” ne impacasem cu gandul ca deh, asta e… Si ne pregateam sa contemplam in liniste felul in care se asterne tacerea rece peste acest caz confuz al unui Traina B. din provincie, cand, deodata, un oarecare  D.M. ne-a intrebat (asa cm hodoronc-tronc) ce mai stim de Traian Berbeceanu, intr-o oarecare zi de martie 12, 2014 la 10:14 pm, pe topicul Fara frica: De-as fi Traian si de-as fi Gica (in care dl.Goe scrisese un poem despre eliberarea conditionata a unui alt ocnas (ceva mai) notoriu, unul Gica Popescu), adica la o data la care inca nu aparuse in presa niciun articol depre intorsatura de situatie din cazul comisarului Traian Berbeceanu. Pentru noi toate aceste lucruri sunt de-a dreptul enigmatice, mistere de foarte buna calitate.  Suntem tare curiosi sa vedem cum anume se va insinua iarasi tacerea peste acest caz bizar. Ce intelectual de prima marime va mai fi facut porc la o ora de maxima audienta? Ce elite se vor mai scandaliza excesiv in aceasta privinta, si cati bloggeri vor compune ode sau contra-ode, odiseii intelectualului roman… in-spre gloria personala a moderatorului de la blog…

Cum-necum cazul Traian Berbeceanu ar merita o atentie trans-disciplinara mai consistenta decat poate sa-i acorde presa libera si democratica din originala Romanie. Antropologi, sociologi, psihologi, politologi si alte feluri de „logi” ar trebui sa-si incordeze stiinta si sa afle daca simpatia si sprijinul de care se bucura cetateanul Train B. in comunitatea din care face parte este reala sau nu. Daca e reala cum a fost obtinuta? Cum se explica. S-ar putea face doctorate (netrucate) pe tema asta in Romania in care nu prea exista faima in afara manelismului. Iar daca faima locala a comisarului nu e reala, atunci enigma se ingroasa. Cine, cum si de ce consuma atata energie si imaginatie pentru a promova o astfel de farsa? Acestea devin intrebari dragute care ar trebui sa intre musai in atentia presei (inclusiv a celei de scandal). In fine, vorba orbului, sa vedem. Deocamdata reluam cel mai recent articol de presa trecut meteoric prin prima pozitie pe site-ul Ziare.Com:

De ce l-ati ignorat pe Berbeceanu? (Opinii)

 
 Povestea comisarului Traian Berbeceanu ar putea sa constituie foarte bine scenariul unui film despre teribilele mecanisme prin care actioneaza sistemul corupt in Romania.

Omul parea intr-adevar sortit pieirii profesionale. Un dosar aparent complet, o figura nu tocmai charismatica, o suspiciune generalizata impotriva politistilor mana in mana cu infractorii, toate pareau sa lucreze impotriva lui. Ceva totusi nu se lega.Intr-o tara atat de pasiva, intr-un oras precum Deva, sa scoti cateva sute de oameni in strada in apararea ta, politist fiind, nu e chiar putin lucru. E greu de crezut ca toti erau mituiti sau manipulati. Si toti spuneau acelasi lucru. Omul e cinstit, a luptat cu mafia, este comisarul Cattani.

Mai ales in comunitatile mai mici, unde informatia se propaga mai usor, iar faptele sunt mai usor de aflat, acest tip de prestigiu nu se castiga usor, iar atunci cand el exista de cele mai multe ori este justificat.

Pe de alta parte, a fost straniu ca, inca dinainte de a fi arestat, comisarul Berbeceanu facuse un raport exact impotriva celor care au ajuns sa-l bage dupa gratii, in frunte cu procurorul sef DIICOT Alba, Ioan Muresan. Un raport care, in mod surprinzator, pare sa fi fost ignorat de superiorii comisarului, desi atragea atentia tocmai asupra practicilor procurorilor DIICOT si presiunilor pe care ei le fac asupra politistilor.

A solicitat chiar o audienta pe aceasta tema, sefei DIICOT, Alina Bica. Nu se stie daca i-a fost acordata. Dar si daca intalnirea a avut loc, se pare ca Traian Berbeceanu nu a convins-o pe d-na Bica de ceea ce au descoperit apoi procurorii DNA.

Sansa comisarului Berbeceanu, care a stat 33 de zile in arest, s-a numit DNA. Parchetul anticoruptie a decis sa intre pe mosia DIICOT si sa verifice dosarul comisarului de la Alba. Iar ceea ce a descoperit este cutremurator. Probe prefabricate, martori determinati la depozitii mincinoase cu promisiunea inchiderii altor dosare.

Daca era o singura eroare in dosarul Berbeceanu puteam admite ca este vorba despre o scapare. Dar din concluziile DNA rezulta ca mai tot dosarul este prefabricat de procurorul Muresan, impreuna cu procurorul DIICOT Nicolae Cean si politistul Alin Muntean, pentru a-l elimina pe Traian Berbeceanu care refuzase sa-l promoveze pe Alin Muntean. Toti trei sunt sub urmarire penala.

De ce trebuia Alin Muntean promovat cu orice pret la sefia serviciului care se ocupa de spalarea banilor? Ca sa protejeze pe cineva? Ca sa acopere ceva? De ce trebuia eliminat Berbeceanu? Nu cumva din exact motivul pentru care a capatat renumele de Catttani la Deva? Eu nu vad decat raspunsuri afirmative la aceste intrebari.

Dupa cum as vrea sa stiu daca d-na Bica a manifestat vreun interes pentru dezvaluirile lui Traian Berbeceanu, macar dupa ce acesta a fost arestat. Si as vrea sa stiu pe ce verificari s-a bazat decizia procurorului general de a-i retrage lui Traian Berbeceanu dreptul de a mai investiga cazurile de competenta DIICOT.

Cum se face ca sefii din Ministerul de Interne la care au ajuns rapoartele lui Traian Berbeceanu inainte de incarcerarea acestuia nu au avut nicio reactie? De ce nu s-a sesizat Inspectia judiciara macar dupa ce raportul lui despre neregulile din DIICOT a ajuns public?

Si as mai vrea sa inteleg daca sunt conexiuni politice in cazul Berbeceanu. Pentru ca exista o poveste interesanta. In octombrie 2003, Traian Berbeceanu a descins la Primaria Deva: „Acest dosar a fost instrumentat de mine sub coordonarea procurorilor DIICOT – structura centrala. Inca din acea perioada am avut mult de suferit, am fost amenintat chiar in timpul perchizitiei desfasurate la biroul lui Muntean din sediul Primariei Deva, in prezenta procurorilor DIICOT”.

L-ar fi amenintat liberalul Dan Radu Rusanu, actualul inculpat in dosarul Carpatica, care i-ar fi spus lui Berbeceanu: „Ai doua minute sa parasesti biroul primarului sau in doua zile iesi din Politie”. Politistul n-a parasit biroul, iar Mircea Muntean a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu suspendare.

Este foarte important semnalul foarte puternic transmis de DNA in acest caz. Procurorii anticoruptie s-au dovedit imuni la solidaritatea de breasla, au lovit adanc in DIICOT, scotand la iveala o situatie de maxima gravitate pe care restul pareau sa o cocoloseasca.

Dar oare cati politisti cinstiti au cazut doborati de sistemul ticalosit protejat de solidaritate si omerta pentru ca nu au avut sansa unei interventii a DNA?

***

Faptul divers al coincidentelor: Traian, Deva, Pitulescu – Adam, Eva si Popescu: Pitulescu este lector la Facultatea de Stiinte Juridice din Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad si membru în Consiliul Director al asociatiei Societatea Ateneul Român – Universitatea Ecologica „Traian” din Deva.

Asteptam PROVINCIA !!!

Update (propus de catre d-na Stely) in care putem face cunostinta cu Corado Catani din Deva:

BasescuInDungi – Traian Basescu (ori Co.) s-a dovedit a fi cel putin inspirit in materie de Simbol si Semnificatie… cromatica, stiind sa aleaga mereu (si sa si insiste pe) culoarea castigatoare: portocaliu, violet, bleu. Mai nou domnia sa se afiseaza in public purtand „in dungi”, si nu dungi orizontale ca cele de pe tricourile marinaresti. Sa fie iarasi vorba despre vreo anticipare?

Update : 30 iunie 2016: Din nou foarte subtire despre Traian Berbeceanu. In mod cu totul misterios mass-media „oficiala-si-de-scandal”, ignora subiectul si personajul Traian Berbeceanu. Nu spun (pentru ca n-am de unde sa stiu) ca Traian Berbeceanu ar merita un soclu, un statut special, popularitate de star, sau sa devina vedeta la televiziuni si prin studiouri, ci ca doar imi declar stupefactia in fata faptului ca lumea presei ahtiata dupa audienta, spectacol, stiri bomba si subiecte bombastice refuza sa profite de potentuialul „fenomenului Berbeceanu” (acest Catani de Deva), care are toate datele pentru a fi folosit de media (cu sau fara voia lui) intr-un subiect de maxima audienta. Adica o presa care i-a vedetizat pe gratis, in interes personal, pe politisii pamfletari Marian Godina si/sau Cristian Cioaca, or pe hairstilistul Marian Dârtzå… sa refuze oportunitatile care se intrezaresc in aces caz usor de transformat intr-un fenomen media, mi se pare ciudat lucru. Oricum, lucrurile despre care nu se vorbeste nu exista. Traian Berbeceanu, ramane pe mai departe eroul anonim al unor note prizarite, si rare, re-date accidental pân gazete. (bonus Monica Macovei a ajuns sa bata câmpii cu un apolomb de care n-o credeam in stare. Prestatia ei oratorica din acest interviu, in materie de pseudo logica, aduce incredibil de bine cu a lui Viorel Ponta. O fi limita spre care convege la batranete doama Macovei. Al naibi Ponta. Oare câti o mai contamina?).

32 Răspunsuri to “Faptul aproape divers… ionist !!!”

  1. stely said

    Este clar ca povestea este numa’buna de tramvaiul 16. Are tot ce-i trebuie :mister ,suspans , actiune cit cuprinde si un sfirsit ,banuiesc , fericit. Ce mi se pare si mie ciudat este, cum a ajuns expeditorul, si cine o fi el , pe b(Arca )lui gOE ? Am oarece presupuneri : fie ca acela a intrat cindva (din intimplare)pe Arca, si a crezut in veridicitatea scopului (ideea) propus -acela de a salva de la potop (ca asta a fost pentru e) speciile (semintele ) cele mai alese , fie a crezut in onestitatea bloggerului ( care e) , fie pur si simplu a stiut cine este dumnealui (Dl Goe) in real : shock: si a considerat ca este de incredere . Altfel ,banuiesc , l-ar fi mai trimis si la altii. Spre exemplu la han . Am ca argument tocmai faptul ca cei 800 ” unici ” s-au bulucit toti deodata pe Arca lui Goe . Cineva le-a indicat locul de intilnire .Ciudat este ca au comentat destul de putini. M-am mirat , dar m-am si bucurat cind am vazut promptitudinea preluarii mesajului , precum si sustinerea „cauzei” de catre Dl Goe. A, la un moment dat am intrat si pe FB , unde este un cont special dedicat lui Traian Bebeceanu .Avea atunci 21.000 de aprecieri . M-am bagat si eu „in seama „cu citeva comentarii , de bine , desigur 🙂 . Acum sa asteptam sfirsitul (fericit) si poate vom afla raspunsuri la toate intrabaile.
    P.S. Privind fapta in sine ,din ce am sesizat , scenariul este asemantor cu dosarul procurorului Lele (parca) si inscenarea pe care trebuia sA I-o faca bietul procuror Panait. Am impresia , zau, ca totul ar putea sa aiba legatura cu ceea ce s-a intimplat zilele astea .Sunt multe persoane „babane”( din mai multe judete ) implicate in tevatura asta.
    Cit despre Traian Berbeceanu nu pot sa spun decit ca ma bucur ca i s-a facut dreptate.

  2. d'Artagnan said

    DlGoe, felicitări pentru articolul ăsta, furați de artificii nu mai știm ce este cu adevărat important în țara asta.

  3. stely said

    Ceva proaspat si on topic:

  4. Alex said

    Cineva scria pe blogul personal -„N-am schimbat niciun cuvânt cu omul ăsta. Mai îngânam câte un sar`na când mă nimeream în apropierea lui și n-aveam unde să fug. Si la câți copii o fi pocnit prin crâșme în fața păcănelelor sigur nu mă ține minte. Dar, de-a lungul anilor, l-am urmărit. Îi vedeam mecla de pârnăiaș la televizor și știam că undeva, într-un cotlon, un traficant, un proxenet, un evazionist, un mafiot stă chircit și se cacă pe el de frică. Au trecut aproape 20 de ani de-atunci și „vine Berbeceanu” are aceeași semnificație. Ce se întâmplă acum e o mizerie. Traian a călcat pe cap și a strivit sub bombeu interlopi adevărați cum nici la televizor nu vezi. Îi știu pe mulți dintre cei pe care i-a băgat la bulău. Și știu ce frică au băgat în orașul Deva ani buni de zile. L-a durut în cur. I-a apucat de ceafă, a măturat cu ei pe stradă și i-a aruncat după gratii. Câte amenințări o fi auzit, de câte ori o fi tras în ușa casei înainte să intre, de câte ori s-o fi băgat sub mașină să vadă dacă nu e „preparată”, doar el știe.”-de asta domnule Goe simpatia si sprijinul de care se bucura acest personaj in comunitatea locala este 100% real.Mentionez faptul ca nu am nici o legatura cu omul acesta,il stiu doar din vedere si din auzite si ne salutam din priviri.

    • Dl.Goe said

      @Alex – Sentimentul meu este ca personajul Traian Berbeceanu merita atentie, simpatie, intelegere, admiratie… si multe alte sentimente din aceasta gama. Poate chiar si persoana omonima sa le merite cu prisosinta. Pare sa aiba toate datele necesare unui personaj de legenda. Nu stiu cum este in Deva si cat de intens si de acut au acolo cetatenii normali, onesti, obisnuiti, de-a face cu mafia si cu lumea interlopa si implicit cu cei care incearca sa combata aceasta lume.Ceea ce-mi scapa mie (pe moment) este felul in care Traian Berbeceanu a ajuns sa fie cunoscut destul de bine celor (destul de multi) care-i acorda astazi simpatia, sprijinul, admiratia, respectul…As vrea sa stiu ce fel de oameni sunt ce-i care-l admira. Cum au auzit de el? Ce povesti stiu cu el?

      P.S. D-voastra, de ex. cum ati ajuns pe Arca lui Goe? Cum ati dat peste acest articol? De curiozitate…

      • Alex said

        Am ajuns pe Arca lui Goe de pe pagina de pe pagina de sustinere a domnului Comisar.Cat despre felul in care Traian Berbeceanu a ajuns sa aiba atat de multi simpatizanti am sa va spun cum sta treaba prin prisma mea:Numele Berbeceanu l-am auzit prima data pe la mijlocul anilor 90 cand eram in liceu si am fost martor la „o urmarire ca-n filme” in ajunul craciunului pe strazile orasului sfarsita cu un accident,Berbeceanu cu echipa lui il urmareau pe „Mitu” unul din bisnitarii cunoscuti ai Devei in acea perioada.Pe la inceputul anilor 2000 Deva era un oras plin de Interlopi,Clanuri Interlope (Spuma si Bibanu),droguri…bataile erau la ordinea zilei,Interlopii aveau tentaculele intinse pana la sefia Politiei.Traian Berbeceanu a facut curatenie in Deva incepand cu seful Politiei si terminand cu cel mai mic vanzator de droguri,toti marii si micii interlopi ai Devei au ajuns sa infunde puscariile.In prezent Deva este un oras in care poti sa te plimbi linistit la orice ora din zi sau noapte fara sa-ti fie frica ca se ia cineva de tine (chiar si in cele mai rau famate cartiere),toti interlopii stiu de frica lui Berbeceanu.

        • Dl.Goe said

          @Alex – Stimate domn, va rog sa-mi scuzati insistenta, dar eu fiind mai greu de cap (serios acum), desi explicatiile d-voastra ma ajuta sa pricep mai bine ceea ce nu pricepeam, totusi inca mai am nelamuriri. Intrucat nu pot crede in ruptul capului (greu) ca Traian Berbeceanu putea face faptele acelea glorioase (pentru care ii zic si eu saru-mana, de-aci din anonimat) de unul singur, imi inchipui ca mai trebuie sa existe si alti asemenea eroi in Deva. Nelamurirea mea se refera la cum se face ca ei inca nu sunt cunoscuti in context si ca nu au fani, sustinatori, etc… Ma gandesc ca acestia, daca exista, ar trebui sa aiba o faima corespunzatoare, inca inainte de a ajunge victime ale sistemului corupt din peisajul cu interlopi. D-voastra, de ex., mai stiti de vreun alt comisar legendar precum Traian Berbeceanu din Deva? Trebuie sa fie mai multi… Cred…

        • Alex said

        • RALG said

          De la afaceri necurate pana la afaceri cu Necuratul nu e decat un pas… Poate chiar mai putin.🙂

      • Xela said

        http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16872736-este-voiculescu-mai-tare-justitia.htm

        • Dl.Goe said

          Mda, Voiculescu poate invoca in favoarea sa faptul ca pot exista (iata) dosare fabricate cap-coada… Daca i s-a intamplat lui Traina B. de ce sa nu fie posibil sa i se fi intamplat si lui Dan V.? Nu? Si daca ceva e posibil, atunci na… Cu niste antene potrivite ceea ce-i posibil devine obligatoriu (precum casatoria intre cetateni de acelasi sex si de orientari politice diferite). Astept cu mare nerabdare deznodamantul in ambele cazuri.🙂

  5. RALG said

    Noutati. Noutati? Dupa cum anticipa (anticipa?) Alvin Toffler in „Socul Viitorului” (care al naiba viitor, uite ca a si venit), razboaiele devin din ce in ce mai atipice. Dupa ce i-au mituit pe generalii lui Sadam Hussein ca sa-si catifeleze intrarea in Bagdad, americanii continua lupta utilizand ca armament Visa si MasterCard, blocand conturile unor personae fizice din anturajul lui Putin. In aceeasi gama de armament se afla si informatiile compromitatoare culese despre persoana lui Mirel Putin, si facute publice pentru a-l pune bine cu opozitia si cu poporul rus. Cat de eficiente vor fi aceste mijloace de lupta atipice ramane de vazut. Cert este ca, cel putin in masura in care adversarii, depasiti de acest soc al viitorului, nu vor stii sa riposteze similar (preferand sa-si incordeze muschii si venele gâtului) se poate dovedi ca acest gen de interventii poate minimiza foarte bine pierderile in randul atacatorilor si daunele colaterale. Intrebat de catre ziaristi cum anume sunt afectati americanii de sanctiunile impotriva Rusiei, dl.John McCain a declarant ca in acest context se vede fortat sa renunte la a-si mai petrece vacanta de primavara in Siberia, basca ca-si pierde banii din conturile secrete de la Moscova 🙂

    • stely said

      Eheee, deocamdata ne minunam si ne bucuram de inventivitatea americanilor.Sa vedem cum va fi a europenilor .Sa speram ca, macar la fel …sau de ce nu si mai eficienta .
      P.S. Ma bucur insa ca nu sunt afectate bursele … sau vor fi ?

  6. RALG said

    BasescuInDungi – Traian Basescu (ori Co.) s-a dovedit a fi cel putin inspirit in materie de Simbol si Semnificatie… cromatica, stiind sa aleaga mereu (si sa si insiste pe) culoarea castigatoare: portocaliu, violet, bleu. Mai nou domnia sa se afiseaza in public purtand „in dungi”, si nu dungi orizontale ca cele de pe tricourile marinaresti. Sa fie iarasi vorba despre vreo anticipare?

  7. stely said

    Ce spirit de observatie aveti !!! Parca asa pare a spune :”aveti putintica rabdare … va veni vremea aceea cit de curind … Doamne Ajuta!

  8. d'Artagnan said

    DlGoe, dacă țineți la formarea mea profesională, la viitorul meu în blogosferă, rogu-vă, dacă nu-i cu supărare, manualul acela, manualul pamfletarului anonim și amator…dacă sunteți amabil…sau niște instrucțiuni…ați promis!

    • Dl.Goe said

      Pai cateva am si aminint deja asa aluziv… Cea mai de baza idee este ca pamfletul sa se bazeze exclusiv pe trendul oferit de media armonica a mass mediei oficiale… Care preia selectiv din liniara realitate, exclusiv temele care trebuiesc dezvoltate exponential… Cu cat mai exponential cu atat mai hiperbolic. Asa este hazul cel mai mare. Al doilea sfat ar fi ca novicele-debutant-aspirant care vrea sa fie pamfletar amator-profesionist sa ia exemplu de la maestru. Bunaoara de la don Corin, care in aceasta lume politica autista in care, in genere, cainii latra, ursul merge… atunci cand ursul sta, el (javra) continua sa urle la luna si sa acuze ursul statator de manevre premeditate, ca daca era urs ca toti ursii nu statea in drum din cauza ca schelålålie niste javre. Si asa umorul creste, iar pamfletul mult sporeste. Bunaoara intelectualul Dorin (care practica cenzura abuziva pe blogul sau mult mai abitr decat novicele Cristian Preda) starneste hazul si dupa spartul bâlciului ciufulind c-o mana (mana sa stanga) pasarica ciufuta a unei doamne anonime (odioase) numita No Name care, stand pe sarma NATO-UE, ii da de stire (ciripind) ca Elena Basescu a renuntat la candidatura nu din cauza tam-tam-ului (feedback) mediatic din Romania ci din cauza unor ordine venite pe acea sarma. Nu numai ca moderatorul nu-si modereaza pasarica subversiva ci-i mai si canta-n struna. Asta inseamna sa duci pamfletul pe cele mai inalte culmi, catre un loc erogen pe care n-as putea sa vi-l indic cu mai multa precizie. Faptul ca d-voastra de ex, ati clamat victoria si atingerea orgasmului dupa ce ati intors-o pe TEBA din drum (Drumul Brexelles-ului, trimitand-o pe drumul Damanscului) nu are darul sa sporeasca hazul pamfletului. Din pacate contextul exprimarii meta-libere in context al tuturor celorlalti vorbitori (cu amplificarile lor variabile) ne limiteaza dramatic dreptul la libera exprimare, fortandu-ne la complicate si constrangatoare corectii de vant. Daca jucati tenis (de camp) in acelasi fel in care scrieti pamflete sa fiti sigur c-o sa va bata in turneul preliminar chiar si onorabilul domn Augustin Radutza. Mai ales daca jucati pe un teren cu vânt. Pe cuvânt.

      P.S. V-as ruga sa luati in considerare ca alegatiile noastre ii vizeaza exclusiv pe pamfletarii debutanti-aspiranti pentru postura de amatori-profesionisti. Celor profesionist-profesionisti nu stiu ce-am putea sa le spunem. Sa-si caute sursele de inspiratie in afara trendului? Poate.

      • d'Artagnan said

        Păi articolul meu despăre Elena Băsescu nu este un pamflet.
        Este un pachet de nervi.
        Oricum, nu mă încadrez (cel puţin în cazul de faţă) în categoria „pamfletari amatori”, de vreme ce articolul meu a fost scris înaintea apariţiei trendului dat de massmedia. Era în deja calculatorul mau atunci când lumea a început să se agite.🙂

        Ca o remarcă, pe mine nu m-a enervat în sine eventuala candidatură a Elenei Băsescu la europarlamentare, cât atacul asupra Monicăi Macovei şi autosuficienţa etalată.
        După cum bănuiam, acum se concentrează pe intern: „Mă tentează o candidatură la alegerile parlamentare din 2016, doresc să mă clădesc ca om politic în ţară”.
        Păi să-i fie de bine!

        • stely said

          …sau eventual să-i urăm mult spor . Sau vreti să spuneti că nu va reuşi în vecii vecilor ?
          P.S. Si pe mine m-a enervat atacul la Monica Macovei, care la prima vedere a parut arogant si cam insolent, dar va intreb: in cazul ei nu era vorba de o lupta politica ? Nu cred ca Monica Maovei s-a sinchisit prea mult de asa -zisul ei atac. Este prea buna si stim cu totii ce a facut la PE. Apoi, si ea stie ca acest gen de atac ii face mai mult bine decit rau.

        • Dl.Goe said

          Reactiile Elenei Basescu la adresa Monicai Macovei si Theodor Stolojan sunt inacceptabile indiferent de „inofensivitatea” lor in raport cu tintele. Nu au nicio justificare rezonabila, de nicio natura. Sunt simple feste pe care sinele sau i le joaca T-EBEI, producand daune colaterale durabile, care ar fi putut fi evitate. Nu cred ca TEBA are potential pentru a deveni in viitor un actor politic important.

    • Dl.Goe said

      Textul de mai jos nu este un pamflet… Dar poate fi sursa de inspiratie pentru o mie de pamflete…

      „Dacă actorul Mircea Diaconu ar fi realizat mai din timp că mediocra sa carieră politică este pe cale să se apropie de final, nu ar fi strâns 100.000 de semnături pentru candidatura ca independent la Parlamentul European. Ar fi strâns un milion!

      Poate chiar mai mult, dacă se prindea din prima că sentinţa din 2012 a Înaltei Curţi, prin care a menţinut decizia de incompatibilitate dată de Agenţia Naţională de Integritate, îi anulează orice şansă de a mai juca un rol cât de cât semnificativ pe scena politică.

      Sigur, pentru a atinge această performanţă mai era nevoie ca Mircea Diaconu să priceapă mai repede şi limitele şefului şi principalului său susţinător din partid, Crin Antonescu. Mai precis, faptul că acesta nu va rezista multă vreme în postura de haiduc anti-statul de drept, anti-instituţii şi anti-occidental şi că va trebui, în final, să adopte măcar poziţia formal cooperantă pe care a mimat-o multă vreme şi Victor Ponta – cel ce astăzi îl încurajează pe Facebook, dar care la alegerile din 2012 s-a opus prezenţei sale pe listele electorale, exact din cauza sentinţei definitive a Înaltei Curţi.

      Dacă fostul combatant de nădejde în războiul cu regimul Băsescu ar fi mirosit la vreme că liderul PNL va întoarce armele şi s-ar fi aruncat cu câteva luni în urmă în braţele lui Dan Voiculescu, alt martir şi victimă a „instituţiilor diabolice“ ale preşedintelui, revanşa sa ar fi fost cu adevărat spectaculoasă.

      Având în vedere că, în doar câteva zile, aspersorul de bocete, suspine, flegme şi blesteme din dotarea domnului Felix a produs 50.000 de semnături (potrivit regizorilor spectacolului „Bietu‘ Diaconu!“), vă daţi seama ce ar fi ieşit dacă o duceau aşa, cu lacrimi, ode şi afurisenii, seară de seară, trei luni?!

      Milioane de semnături ar fi strâns dacă ar fi ţinut-o, langa, cu Mircea Diaconu rostind emoţionat, în cinci ediţii speciale pe zi şi opt „breaking news“, că se simte „uns pe inimă“ de valul de solidaritate. Şi dacă nu doar fiica, ci toate rudele maestrului s-ar fi perindat prin platourile Antenelor pentru a depune mărturie despre ce om extraordinar este şi ce bestii sunt toţi cei ce l-au scos de pe liste, de la Horia Georgescu la Crin Antonescu, via Traian Băsescu şi magistraţii Înaltei Curţi!

      Există ceva pozitiv în revărsarea de oameni simpli şi creduli, admiratori ai actorului Mircea Diaconu, care au semnat pentru candidatura sa la Parlamentul European, dar care nu vor pricepe niciodată că este un politician ratat şi chiar nociv pentru România din cauza încăpăţânării cu care propovăduieşte încălcarea legii? Nu.

      Faptul că nu le pasă că fiica actorului a declarat cât se poate de senin că tatăl ei ar vrea să candideze doar pentru că asta ar fi ultima şansă de a-şi curăţa imaginea şi de a anula consecinţele deciziei de incompatibilitate arată că nici măcar nu le trece prin cap cât bine poate face României un europarlamentar competent şi motivat de sentimentul datoriei faţă de ţară, nu de dorinţa de a se răzbuna pe ANI şi Înalta Curte.

      Ce motiv de optimism poate fi în faptul că mii de oameni au venit la Teatrul Nottara fără să aibă nici cea mai vagă bănuială că sunt folosiţi de Dan Voiculescu drept masă de manevră în războiul său cu o justiţie pe care nu o mai poate nici cumpăra, nici intimida? Nici unul. Din contră.

      Trebuie să ne bucurăm, însă, pentru altceva. În ciuda desfăşurării propagandistice care l-ar fi făcut invidios şi pe Ceauşescu, a ecoului favorabil pe care populismul anti-justiţie îl are în rândul românilor care îl urăsc din rărunchi pe preşedinte, a susţinerii jenante pe care Victor Ponta, fost procuror, prim-ministru, preşedintele celui mai mare partid, o acordă strident unui om care a încălcat legea, legea, în final, va triumfa.

      Cazul Diaconu, alături de condamnările răsunătoare pentru corupţie din ultima vreme, dar şi de numeroasele demiteri şi demisii din înalte funcţii, determinate de verdictele ANI, va aduce o nouă confirmare că statul de drept nu mai este o vorbă goală şi că din ce în ce mai puţini oameni din această ţară mai pot spera să scape nepedepsiţi dacă au încălcat legea. Ceea ce nu este deloc puţin!

      Nu au trecut nici zece ani de când era de neconceput ca oameni cu putere, cu bani sau capabili să provoace compasiune în masă (precum Gică Popescu) să ajungă după gratii sau să li se interzică să mai ocupe vreo demnitate publică.

      După aproape şaptezeci de ani de imunitate cvasi-absolută pentru toţi membrii elitei acestei ţări, perioadă în care a fost de neconceput, de exemplu, ca un membru de vază al PCR sau al partidului moştenitor să ajungă la închisoare pentru crimă sau pentru că a luat mită, cumulat, peste un miliard de euro, epoca de aur a infractorilor a luat sfârşit. Uşor, uşor, cei ce încalcă legea şi scapă nepedepsiţi nu mai sunt regula, ci excepţia. (Dacă lucrurile vor reveni învechea matcă după alegerile prezidenţiale, asta este deja altă discuţie.)

      Mircea Diaconu nu este nici Adrian Năstase, nici Sorin Ovidiu Vîntu, nici Gigi Becali, nici Dan Voiculescu. Nici prin fapta pentru care a fost găsit vinovat de ANI şi de justiţie, nici prin consecinţele ei, nu se califica în categoria celor care era obligatoriu să fie daţi ca exemplu.

      Din păcate, el şi noii săi aliaţi politici insistă să fie transformat într-un exemplu. Tenacitatea cu care se prezintă drept victimă a unui abuz, deşi este evident că verdictul dat în cazul său este sută la sută în acord cu legea, plus amploarea resurselor puse la bătaie pentru decredibilizarea instituţiilor şi pentru atacarea adversarilor politici îl transformă într-un caz a cărui rezolvare va deveni, inevitabil, un exemplu.

      După cum spuneam mai înainte, dacă perioada de strângere de semnături ar mai fi durat măcar câteva săptămâni, iar Dan Voiculescu ar fi pus la bătaie mijloacele financiare şi logistice necesare, Mircea Diaconu ar fi putut aduna şi un milion de susţinători. Reacţia de sprijin pentru el este pur emoţională şi vine din aprecierea pentru munca sa ca actor (mult supraevaluată, după părerea mea) şi din ura pentru Traian Băsescu şi cei percepuţi ca aliaţi ai săi. Mai mult, ignoră cu dispreţ orice argument de natură juridică. Cu toate acestea, valul de simpatie este autentic şi masiv.

      De aceea, determinarea tuturor celor ce şi-au asumat verdictul de incompatibilitate de a urmări cu rigoare aplicarea sa este cu atât mai lăudabilă. Nu cu mult timp în urmă, perspectiva unei reacţii negative de masă ar fi paralizat orice şef de partid sau instituţie tentat să ia în calcul doar legea şi l-ar fi făcut să dea înapoi.

      În momentul în care şi judecătorii Biroului Electoral Central vor constata că această candidatură nu întruneşte condiţiile legale deoarece ar duce la încălcarea unui sentinţe definitive a Înaltei Curţi, asumarea directă, fără ocolişuri şi subterfugii, a respectării legii, împotriva unei presiuni populare dirijate şi manipulate, va pune încă o cărămidă la edificiul statului de drept.

      Respingerea candidaturii lui Mircea Diaconu va crea un nou precedent, similar celui din 2010, când instituţiile au rezistat protestelor a zeci de mii de oameni, din Piaţa Victoriei, orchestrate de Sorin Ovidiu Vîntu cu ajutorul sindicatelor. Şi atunci s-a scris istorie, şi acum se va scrie. Nu împotriva lui Mircea Diaconu, ci a celor pe care îi lasă să-l folosească drept berbece pentru a clătina domnia legii.

      O altă consecinţă pozitivă a acestui caz aparent minor este că vedem şi mai clar cine sunt cu adevărat politicienii, funcţionarii publici, liderii de opinie, activiştii civici, oamenii cu greutate în societate care pretind că vor binele acestei ţări, dar care, de fapt, nu fac altceva decât să o submineze, relativizând aplicarea unei sentinţe judecătoreşti.

      Deja mulţi dintre cei ce jubilau în timpul protestelor din ianuarie 2012, ridicând în slăvi aşa-zisa insurecţie populară, presupusa redeşteptare a militantismului civic şi făcându-se că nu observă că totul nu era decât o punere în scenă a USL, cu concursul isteric al aparatului de propagandă al lui Voiculescu, se declară revoltaţi de „nedreptatea“ ce i se face lui Mircea Diaconu.

      Chiar şi distinşi profesori şi onorabili activişti civici preferă să îl crucifice pe şeful ANI, deoarece a cerut respectarea legii, decât să constate aberaţia demersului de strângere de semnături pentru un politician care, chiar presupunând prin absurd că i se va permite să candideze, nu va avea voie să ocupe demnitatea pentru care a fost ales.

      Testul pentru depistarea agenţilor ascunşi ai PSD-ului şi ai lui Voiculescu, ai stângiştilor mascaţi în arbitri neutri ai vieţii politice, ai anarhiştilor seduşi de El Comandante Putin, deranjaţi că instituţiile au început să funcţioneze, este interpretarea faptelor lui Mircea Diaconu. Pentru toţi cei menţionaţi mai sus, încălcarea legii de către fostul liberal este minoră şi doar un pretext pentru ca el să fie pedepsit cu supramăsură de cerberii statului poliţienesc creat de tiranul Băsescu.

      Dacă vreţi să aflaţi cu cine staţi de vorbă cu adevărat şi cât de mult îşi doresc ca în această ţară domnia legii să fie absolută, vedeţi cum răspund când le spuneţi că nu are nici o importanţă cât de mică sau mare este încălcarea legii în cazul Diaconu. Tot infracţiune se numeşte şi ea este certă câtă vreme a fost stabilită printr-o sentinţă definitivă, iar restricţia de trei ani pentru ocuparea unei demnităţi publice nu este negociabilă. Dacă ocolesc răspunsul şi vă întreabă de ce Elena Băsescu are voie să strângă semnături pentru candidatura la Parlamentul European, aţi mai descoperit un „om de bine“.

      Nu în ultimul rând, cazul Diaconu semnalează restrângerea cercului politic al celor ce îşi permit să ignore sau chiar să atace deciziile instanţelor şi să pună sub semnul întrebării rolul instituţiilor statului în asanarea clasei politice. Chiar dacă schimbarea sa de atitudine este încă departe de a fi una de profunzime, resorturile principale fiind unele de calcul electoral, decizia lui Crin Antonescu de a-l scoate pe Mircea Diaconu de pe listele electorale pentru europarlamentare merită salutată.

      Cu fiecare politician care renunţă la a mai submina statul de drept şi care susţine aplicarea legii, România se apropie şi mai mult de normalitate. Va fi în final treaba fiecărui alegător să decidă dacă crede sau nu în schimbarea la faţă a liderului liberal şi a colegilor săi care l-au susţinut în decizia privindu-l pe Diaconu. Dar, câtă vreme ea produce efecte pozitive din perspectiva întăririi statului de drept, ar fi contraproductiv să o minimalizăm.

      Chiar dacă suntem convinşi că schimbarea nu s-a produs din motivele corecte, principiale, chiar dacă avem motive serioase să bănuim că nu va rezista, ea trebuie totuşi încurajată. Sunt prea mulţi cei ce aşteaptă cu nerăbdare plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, în speranţa că România va redeveni paradisul marilor rechini, ca să nu reprezinte o miză oprirea fiecărei golănii, indiferent cine îşi oferă sprijinul.

      Indiferent cât de proaspătă este amintirea jocului distructiv, împotriva democraţiei, practicat de liberali, ar trebui să luăm în calcul şi varianta că susţinerea furibundă pentru Mircea Diaconu de către PSD şi Voiculescu este în primul rând o pedeapsă aplicată lui Crin Antonescu pentru dezertarea din cârdăşia USL-istă.

      Adunaţi procentele PDL-ului, ale PNL-ului şi ale Mişcării Populare, aşa firave cum sunt, adăugaţi resursele nevăzute ale lui Traian Băsescu prin care a reuşit să destrame USL, şi o să vedeţi că rezultatul este suficient de interesant pentru a explica de ce PSD şi tele-golanii săi vor lovi de acum încolo fără milă, cu tot ce le cade în mână, în cei ce ameninţă să-i sufle, din nou, victoria de sub nas. Chiar şi cu un actor mediocru şi fără caracter”. Penibilul caz Diaconu, un real prilej de bucurieDan Turturica / RL.

      * * *

      Prezenta actorasului politic Mircea Diaconu in PE ar fi un fapt mai penibil si mai nociv decat faptul prezentei bezadelei Elena Basescu in acelasi PE. In plus TEBA nu mai candideaza, raspunzandu-se favorabil feedback-ului venit de la opiniunea publica (care este). Penibilul actorasului politic n-are limite. Totusi cei mai multi pamfletari (de ex. Dorin Tudoran & Co, sic) au preferat sa se alinieze trendului media care acrediteaza dozajul penibilului si nocivitatii pe invers.

  9. stely said

    Al doilea sfat ar fi ca novicele-debutant-aspirant care vrea sa fie pamfletar amator-profesionist sa ia exemplu de la maestru. Bunaoara de la don Corin

    Pai nu stiati ? D’Artagnan si-a facut deja intrarea la „maestru don Corin „. A mers cu postarea(pamfletul) la dumnealui pe Certocratia.
    Nu stiu ce l-a determinat sa faca pasul ăsta .Banuiesc, ca a vrut sa-i ia fata Domnului Nimeni, care saracu’ de el nu prea are cautare pe blogul certocrat . Sper insa ca D’Artagnan sa fie mai bine primit…doar a dovedit ca nu este nicidecum un „basist”ca altii. Aceia nu au ce cauta in lumea (selecta)a certocratilor. Hmmm, tare mi-e teama ca „don Corin” nu l-a crezut …

    • d'Artagnan said

      Vai, am fost pârât la DlGoe…🙂
      P.S. Nici băsiştii nu mai sunt ce-au fost odată, adică o chestie exclusivistă…de când peneliştii au devenit şi ei băsişti s-a cam devalorizat termenul.

    • Dl.Goe said

      @Stely – Motorasul d-voastra secret, cu reactie, functioneaza cu kerosen politic. O perspectiva care are farmecul si eficienta ei, doar ca uneori obtureaza alte perspective (la fel de) valide ale realitatii. Dl.D’Artagnan si dl.Nimeni sunt prietenii mei (printre cei mai buni pe care-i am) dar asta inca nu-i destul pentru a-i putea face comparabili, Sunt incomparabili. Asa sunt dânsii, incomparabil unul cu altul. Prin urmare nici gesturile lor care pot a/parea similare (din anumite perspective limitative) sunt tot incomparabile. In plus prin mesajul d-voastra (am impresia ca) acreditati ideea ca postarea unor comentarii pe blogul Certocratia al intelectualului Dorin Tudoran ar fi in sine un gest rusinos, condamnabil, disgratios, indezirabil… Ca si cum toti cei care posteaza acolo ar fi mici avataruri ale lui con Dorin si nimic altceva. Nu este deloc asa. Orice interpretare trebuie sa porneasca de la continutului textului si abia in final evaluare trebuie nuanatata (numai) in functie de cine-i este autorul si unde a fost postat. Sarind etapele poate n-ati bagat de seama ca in continutul sau textul d-lui D’Artagnan a fost extrem de corect si la obiect, intr-o nota care se potrivea destul de bine cu gesturile deplasate ale bezadelei TEBA.Dupa ce observam acest fapt evident desigur ca am putea sa ne ocupam si de nuante in contextul general.

      Nu este nimic rusinos, dizgratios, tendentios in a posta comentarii oriunde in blogosfera, si cu atat mai putin pe Certocratia, sau pe altele asemenea. Faptul ca dl.Goe este banat pe Certocratia (un gest usor comic in fapt) ORI nota generala a prestatiilor bloggerului Tudoran, nu sunt de natura sa-l transforme pe conul Dorin in dusman al d-lui Goe. Conul Dorin este si dansul un prieten ca oricare altul al d-lui Goe. Momentan (cel putin) dl.Dorin Tudoran este un prieten in varianta sa dusmanoasa, dar acesta este doar un detaliu nesemnificativ. Prin urmare pe noi ne bucura sincer (vorbesc serios) atunci cand alti prieteni ai nostri comenteaza pe blogurile prietenilor. Bucuria d-voastra de a-i vedea pe unii fara comentatori, urland la luna, ca si incercarea de a promova sabotarea anumitor locuri nu-i a buna. Nu-i in spiritul libertatii la opinie, la replica, de impresie si expresie. Mie mi-ar placea, de ex. ca pe blogul de la Corabia sa abunde comentatorii. Sa fie activi acolo si Sorin Cucerai, si Vladimir Tismaneanu si Devis Grebu si Sorin Iliesiu si Neamtu Tziganu si Radu Humor si Carmen-Maria Mecu si Laplopulcupere si multi altii (inclusiv @Stely). Faptul ca va bucura reusita lui AVP de a se izola in marginirea spaimelor sale de baiat care cenzureaza si scuipa nu mi se pare o bucurie pozitiva.

      • stely said

        Mda, sa zicem ca astazi ” motorasul „meu ” secret” a dat rateuri pe toata linia.Si in virtual si in real. 😦 Cu siguranta insa , intentiile mele au fost pline de cumsecadenie. Sigur ca nu am avut pretentia sa fiu intotdeauna inteleasa, sau ca eu sa-i inteleg pe altii . In cazul lui D’Artagnan, dupa cum cred ca ati citit, nu au existat prea multe suparari din partea lui. Eu am batut in retragere , iar d-lui ca un cavaler a „dat mana ” cu mine. Nu l-am comparat nicidecum cu Dl Nimeni , dar recunosc ca nu am rezistat tentatiei sa fac remarcile acelea malitioase , referitor la transportarea” pamfletului”pe Certocratia. Parca nu era deajuns cel plin de venin al lui DT la adresa Elenei Basescu. Mi s-a parut cam mult . Asta e… povestea „rateului” cu D’Artagnan. Despre celelalte rateuri vazute si nevazute nu am prea multe de spus. Una ca, indiferent de ceea ce voi spune nu am cum sa sterg impresiile (neplacerile) facute , iar doi ca nu-mi gasesc cuvintele potrivite.

  10. d'Artagnan said

    Dacă nici articolul meu nu mai este on topic…nu ştiu ce să mai zic:
    http://hanulmuschetarilor.wordpress.com/2014/03/25/este-sau-nu-este-justitia-subordonata-lui-basescu/

    • Dl.Goe said

      Un articol foarte interesant, cu un potential de dezvoltare (prin dezbatere) substantial. Mi-ar placea ca din discutii sa se clarifice ce anume ar trebui inteles (corect si cuprinzator) prin termenul „Basescu”. Mi-e teama ca semnificatiile acestui termen simbolic sunt (in genere) excesiv simplificate printr-un pagubos procedeu de reductie. Fenomenul „Basescu” este tot cee ce se spune despre… Basescu (de catre toti si de fiecare in parte) dar si mult mai mult decat atata, prin aportul intrinsec al efectului integrator al partilor in intreg. Exista o perspectiva din care se poate spune ca Justitia este simbolic subordonata lui „Basescu” (nu lui Basescu), mai ales in cotextul in care ne referim la „basescul” aflat in gura inculpatilor sau in trâmbitzele acestora… Dispensabila persoana (a lui) Basescu are (si nu de ieri de alaltaieri) o relatie din ce in ce mai vaga cu acel termen, ceea a ce confera Justitiei necesara independenta. Vorba cuiva „Realitatea este complexa si are multe aspecte” care mai prozaice, care mai simbolice, care mai de care…

  11. arcaluigoe said

    Update : 30 iunie 2016: Din nou foarte subtire despre Traian Berbeceanu. In mod cu totul misterios mass-media „oficiala-si-de-scandal”, ignora subiectul si personajul Traian Berbeceanu. Nu spun (pentru ca n-am de unde sa stiu) ca Traian Berbeceanu ar merita un soclu, un statut special, popularitate de star, sau sa devina vedeta la televiziuni si prin studiouri, ci ca doar imi declar stupefactia in fata faptului ca lumea presei ahtiata dupa audienta, spectacol, stiri bomba si subiecte bombastice refuza sa profite de potentuialul „fenomenului Berbeceanu” (acest Catani de Deva), care are toate datele pentru a fi folosit de media (cu sau fara voia lui) intr-un subiect de maxima audienta. Adica o presa care i-a vedetizat pe gratis, in interes personal, pe politisii pamfletari Marian Godina si/sau Cristian Cioaca, or pe hairstilistul Marian Dârtzå… sa refuze oportunitatile care se intrezaresc in aces caz usor de transformat intr-un fenomen media, mi se pare ciudat lucru. Oricum, lucrurile despre care nu se vorbeste nu exista. Traian Berbeceanu, ramane pe mai departe eroul anonim al unor note prizarite, si rare, re-date accidental pân gazete.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: