(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for aprilie 2014

Christos a înviat!

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 20, 2014

Christos a înviat! Felicitari tuturor muritorilor !

Posted in Arcaluigoeologie | 48 Comments »

Fotografie veche dintr-o Vineri din Macondo

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 18, 2014

Ca intotdeauna inainte de Inviere vestile sunt triste. Cineva moare. La denie se face mereu cronica unei morti anuntate. Dupa unii si dupa altii se aude ca s-ar fi stins Gabo din neamul lui Buendia. In saptamana asta mereu apar astfel de zvonuri, dar in Macondo vestile circula greu si sunt nesigure, ocolind tot universul inainte de a deveni certitudini. Despre moartea vecinului din casa de alaturi afli intamplator, cu greu si cu mare intarziere de la Melchiade care trece pe drum cu liota de tzigani venind tocmai de la Sevilia, de la Bogota, de la Caracal sau cine mai stie de unde. In pâcla de praf si pulbere starnita pe ulitå de Melchiade si de vestile lui teribile, gravitatia e atat de mare incat timpul si informatia sunt discursive. Vestile de acum un veac par mai actuale decat cele de azi. In colb se casca uneori lentile uriase prin care amintiri vechi se vad pentru cateva secunde limpezi de parca ar fi aevea. Sunt un baietel de la oras venit in Macondo in vacanta de Pasti. Se insereaza si gainile de prin curte incep sa zboare, lent dar cu zgomot mare, falfaindu-si aripile de arama prin aerul rece al serii, pentru a ateriza direct in dudul urias de lnaga casa. Toate animalele din Macondo au un adapost anume dar nu si gainile care dorm de-a pururi in dudul secular, iarna, vara, pe senin sau pe furtuna… as vrea sa examinez mai atent amintirea gainilor din dud (…) dar vantul astupa cu praf borta prin care ma uitam la ele, mutand focalizarea lentilei de timp pe o lada cu faina din care bunica scoate scormonind oua. Ouale ajung apoi intr-o caldare cu sange si fierb bolborosind ca-ntr-o vraja. Cand sunt gata bunica le scoate, apoi le unge cu ulei si le aseaza intr-un cos. Un cos cu oua rosii sclipitoare. Bunica se uita cu drag la ele si imi zice: „Uite asa un cos cu oua avea si Maica Domnului si s-a dus cu el sa-l dea plocon soldatilor care-l pazeau pe Isus pe cruce ca sa o lase si pe ea sa-si vada baiatul. Si cand colo el adormise. Ca sa-l trezeaza un soldat l-a intepat cu sulita si sangele lui a curs in cosul cu oua albe inrosindu-le…” Pentru ca oamenii erau saraci si nestiutori Melchiade nu prea reusea sa-si vanda prostiile. Si-a luat inapoi si lupa si oglinda si pana azi n-am mai avut vesti de alaturi, din Macondo.  Ca intotdeauna inainte de Inviere vestile sunt triste. Cineva moare. La denie se face mereu cronica unei morti anuntate. Dupa unii si dupa altii se aude ca s-ar fi stins Gabo din neamul lui Buendia. In saptamana asta mereu apar astfel de zvonuri, dar in Macondo vestile circula greu si sunt nesigure, ocolind tot universul inainte de a deveni certitudini.

Update: A mai trecut o zi (acelasi veac) 19 Aprilie. Cine-i nascut in Aprilie, hai sus, hai sus, hai sus:

Anatole France
Charlie Chaplin
Tristan Tzara
Peter Ustinov
Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea
Mihail Neamțu
Francisco de Goya
Alexis de Tocqueville
Panait Istrati
Yasunari Kawabata
Nikita Hrușciov
Ion Vinea
Thornton Wilder
Magda Isanos
Victoria Beckham
Jo-Wilfried Tsonga
Proclus
Grigore Ureche
Benjamin Franklin
Traian Demetrescu
Ion Pillat
Mircea Streinul
Lucrețiu Pătrășcanu
George Vraca
Gil Dobrică
Gabriel García Márquez
Lucrezia Borgia
Ahmed I, sultan al Imperiului Otoman
Samuel Phillips Huntington
Panait Istrati
Albert Einstein
Calistrat Hogaș
Anghel Saligny
Sven Hassel
Nicu Covaci
Gabriela Savitsky
Papa Leon al IX-lea
George Noel Gordon, lord Byron
Charles Darwin
Pierre Curie
Konrad Adenauer
Octavio Paz
Împăratul Go-Kōmyō al Japoniei
Împăratul Napoleon al III-lea al Franței
Adolf Hitler
Jessica Lange
Papa Clement al V-lea
George Barițiu
Adrian Maniu
Benny Hill
Monica Lovinescu
Țarina Ecaterina a II-a a Rusiei
Charlotte Brontë
Max Weber
Anthony Quinn
Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Tatiana Stepa
Papa Alexandru al II-lea
Mark Twain
Nicolae Bagdasar
Isabella de Castilia
Papa Alexandru al VIII-lea
Immanuel Kant
Veronica Micle
Vladimir Ilici Lenin
Camil Petrescu
Vladimir Nabokov
Robert Oppenheimer
Yehudi Menuhin
Ion Lucian
Jack Nicholson
Jason Miller
Papa Caius
Papa Agapet I
Vasile Conta
Mircea Eliade
Richard Nixon
William Shakespeare
Abdul-Medjid, sultan otoman
Max Planck
Serghei Prokofiev
Gib Mihăescu
Vladimir Nabokov
Maurice Druon
Edmond Deda
Shirley Temple
Geo Costiniu
Michael Moore
Boris Godunov
William Shakespeare
Miguel de Cervantes
Boris Elțin

si, cu voia d-voastra, primul pe lista, Isus Christos.

Printre multi, multi alti laureati, in aceste zile din preajma Invierii s-au nascut sau s-au renascut multi oameni deosebiti (motiv pentru care au si fost trecuti in pomelnicul de mai sus impreuna, unii aparand, nu din greseala, de cate doua ori). Despre fiecare din cei pomeniti mai sus (pe care vai, nu-i mai pomeneste aproape nimeni „de ziua lor”) s-ar putea scrie cate un „elogiu” (text oooo-magial) separat. Dar chiar si doar trecandu-le in revista numele, intr-o lectura rapida, acordand fiecaruia o atentie mica, pret de o singura secunda, si tot se poate constata (dincolo de abisalitatea uitarii umane) cat de maret este spiritul celor celebrabili in aceste zile de aprilie si cat de fragil si de subtire este echilibrul intre bine si rau cu care se confrunta ei pe drumul vietii si al mortii prin desertul de cenusa. Citeste-le numele si incearca sa te gandesti vizualmente la fiecare personaj de sub coaja acelui nume si la vecinatatile pe care le imparte in pomelnic. S-ar putea ca procedand astfel sa-ti vina in minte „El Clon” – Urma zilei de ieri

Posted in Arcaluigoeologie | 10 Comments »

Ovoid

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 14, 2014

E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi – întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou – simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă – în soare si cunoaste !
Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar…
A mortii frunte – acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma – dogma.*Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă – în pacea – întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.

Posted in Arcaluigoeologie | 9 Comments »

A zecea zi de 1 Aprilie – Radio-grafia (pe)trecerii timpului. Asimetria infinitului.

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 10, 2014

Clep_sidra_3a

Dupa cum se poate re-m-arca cu clariate in imaginea continuta (de 6 ori) in fotografia de mai sus si in fotografia de mai jos,
(pe)trecerea tzutzeriana a timpului (liber) in univers isi datoreaza ireversibilitatea gravitatiei.

Clep_sidra_3b

 

Gravitatia se datoreaza masei, masa energiei, energia spatiului, nelinistitului spatiu,
Spatiul, acest nimic convertit in infinit, din cauza unei asimetrii, care poate fi asimilata cu… Ceva. Ceva Unic.
Asimetria infinitului poate fi contemplata in radio-grafiile de mai jos, vazute din pro-file:

 

Clep_Sidra_a

Clep_Sidra_b

Clep_Sidra_c

Clep_Sidra_d

Clep_Sidra_e

Clep_Sidra_f

Posted in Arcaluigoeologie | 28 Comments »

A doua zi de 1 Aprilie – Demascarea d-lui G.

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 2, 2014

De sub adânc pseudo-anonimat, un personaj de o notorie obscuritate a picurat, cu o perseverenta nedemna… de o cauza mai buna, literaturå… in spatiile virtuale, pretutindeni dar mai ales in anumite noduri ale retelei, special alese de catre „odiosul” personaj. Toata lumea il stie, toata lumea l-a vazut, dar (aproape) nimeni nu-l cunoaste, devenind un enigmatic mister a lui Polichinelle, investigat insistent de mai toata lumea. Tinta a speculatiilor si cercetarii multora, „odiosul” personaj, a continuat ani si ani de zile (sau de „zilisoare” cum ar zice un con-frate de-al sau de pseudo-anonimitate hyperspatiala) sa-si duca existenta obscura, sub acoperirea pseudo-anonimatului, disimulandu-si mutra, gandul, glasul, insinuandu-se insidios pretutindeni unde se arata vreo såmântzå de vorba mai de soi. Nomad fiind nu se stabilea nicaieri, aflandu-se pretutindeni si nicaieri, azi aici maine-n Focsani, poimaine la Suceava, ba pe forumuri, ba pe bloguri, ba in subsoluri pline cu igrasie in redactia unor ziare si reviste de prestigiu sau de trista faima. Desi ar fi putut foarte bine sa-si faca o casa a sa (ca la Corabia) sau chiar un conac (big mansion) ca la Cetate, de unde sa iradieze el insusi propria-i literatura, atragandu-i pe fluturi pe lampa sa magica (a se vedea legenda lui Aladin), omul (un aventurier dezorganizat) a preferat sa-si vaneze fluturii pe la curtile altora, nepasandu-i de suferintele celor care-si doreau intens si dezinteresat sa-l stie pre numele sau. Asadar un om rau, un om fara inima sau in tot cazul un om fara o inima buna. Un om cu o inima rea. Dar azi valul cade crudo. Totul s-a sfarsit. Fluturas nu mai ai aripioare, (caci) dl.Conte ti le-a retezat. Dizmetit din visuri sece chiar si Gogea a punctat. Misterul s-a risipit. Totul s-a aflat. Misteriosul si agresivul personaj cu o inima atat de rea dar cu o minte atat de ascutita, se dovedeste a fi un domn G…, de circa 60 de ani (cam båtrâior… in realitate vreo 40), cu barba, moldovean, moldovean-moldovean, dar nu de la Sadova (ca altii) ci de la Severin (precum pasarea Rongo), si care cu mâhnire isi face veacul de singuratate in cetatea de scaun a Sucevei, la nici o azvarlitura de batz de Botosaniul harabulian. Doamnelor si domnilor, este vorba despre domnul George Tudor, cunoscut multora sub pseudo-nick-name-ul de Inima Rea. Prezentam in continuare cateva dintre dovezile demascatoare indubitabile, care probeaza fara urma de tagada ca da, Inima Rea este un fost oltean, scriitor ad-hoc de mare talent, care din motive neelucidate (inca) nu are deocamdata un blog al sau (in fapt are un blog incipient cvasi-abandonat) in care sa se adune, sa se ordoneze integrator si sa propuna teme si tematici, in loc de a „chibita”, te-ai mira pe unde si de ce, inventandu-si pretutindeni, cu talent si pricepre, prilejuri circumstantiale, punctuale de a elibera in lume (risipindu-se) literatura de buna calitate (de obicei fictiune), continuta abundent in inima sa, Doamne iarta-ma, rea. Asadar dovezile din docomente:

Proba no.1:

Iniţial Oana vorbeşte de Nicolae Turtureanu. Acel nume l-am reţinut, întărit de confirmarea din final a lui InimaRea şi de faptul că, intrând pe linkul oferit de Oana, am găsit, la pagina 6 a revistei Timpul indicată,o recenzie a volumului “Dubla cetăţenie” al lui Nicolae Turtureanu. Ulterior InimaRea a marturisit ca e moldovean, ca are in jur de 60 de ani şi poartă barbă. Totul se potrivea perfect cu portretul lui Nicolae Turtureanu, mai puţin stilul, care mi-a creat bănuieli (de-asta şi PS-ul de la finalul articolului meu de azi). Acum, după intervenţia panicată a Corinei, m-am întors la comentariile de atunci şi am descoperit o rectificare a Oanei, peste care la timpul respectiv am trecut in zbor, în care Oana se corectase: “Scuze! Am incurcat persoanele. Este vorba despre Tudor George.” – Contele de Saint Germain – Precizare

Proba no.2:

Unul dintre vizitatorii blogului meu, care se semnează @InimaRea, s-a identificat singur, crezând că ne striveşte, ca fiind scriitorul G. T. Cum, în ignoranţa mea, nu auzisem de domnia sa până atunci şi cum, în lipsa unor maniere corespunzătoare, am făcut imprudenţa să recunosc într-un comentariu că acest nume imi este necunoscut, mi-am atras grabnica şi eterna sa maledicţiune. A început să-mi vâneze fiecare opinie pentru a… Citeste mai departe: AICI.

Proba no.3:

Editura Adenium din Iasi a lansat deja pe piata de carte, in varianta revazuta, un titlu care sigur nu te va lasa indiferent pentru ca vizeaza tocmai acea curiozitate a cititorului mereu in cautare de altceva. Este vorba despre volumul Damele din palarie: Pseudospionologykos semnat cu pseudonimul InimaRea. De ce ar trebui sa te intereseze acest titlu? In primul rand pentru ca tu si parintii tai ati trait intr-o Romanie comunista supravegheata 24 de ore din 24 de Big Brother-ul Sistemului, Securitatea, si v-ar placea sa stiti ce este in mintea unui fost securist, care dupa 1989 isi continua activitatea la Serviciul Roman de Informatii. Cui nu i-ar placea sa treaca dincolo de… … Ceasca de cultura

Proba no.4: Profil de Inima Rea

Proba no.5:

Acest articol este o eroare tip Matrioşka: reia toate clişeele propagandei oranj – semn că articolul i-a fost livrat lui KP Schwarz, care l-a doar semnat; ceea ce ne atrage atenţia nu asupra seriozităţii ci a poziţiei FAZ faţă de situaţia din Ro. Probabil că Germania socoteşte avantajos să adopte un punct de vedere “intern”, în perspectiva relaţiilor cu… … In line dreapta

Proba no.6:

„Despre cum virtualul  devine real şi ceea ce părea un pseudonim se dovedeşte o identitate autentică. Adică, despre Inimă-Rea. Tot ce ştiu despre acest scriitor are două surse: mai întîi, l-am întîlnit pe blogurile unor prieteni, remarcîndu-se prin comentarii ample, ”grele”, echilibrate, consecvente fără a fi “încăpăţînate”, generoase în intransigenţa lor. Se “mişca” prin spaţiul blogosferic drept şi masiv ca o tură pe tabla de şah! Totdeauna drept.Impunînd respect. Aşa l-am perceput. Aşa am şi avut parte de sprijinul lui surprinzător la un moment dat, cînd, angajat cu prea mult orgoliu într-o dispută pe un forum, mă trezisem în situaţia “cavaleriei uşoare” engleze la porţile Sevastopolului! Atunci, a apărut (în bătălia reală istoric, acest lucru nu s-a întîmplat şi deznodămîntul a fost tragic) “turnul” care mi-a asigurat ”flancurile” asigurîndu-mi o “retragere în ordine şi fără pierderi”! Mai apoi, a fost “deconspirarea” lui Inimă-Rea, făcută de… „Citeste mai departe: Inimă-Rea. Turnul din Severin în Cetatea Sucevei de dl.Gogea.

Proba no. 7

Esantion A.InimaRea March 31, 2014 at 21:47 #4

Poate stiti ca-naintea unei vizite oficiale intr-o alta tara, sefului delegatiei vizitatoare i se furnizeaza analize/sinteze despre tara respectiva, din mai multe directii – in mare, dinspre Externe si intelligence (nu spun “spionaj” fiindca nu mai e termen valabil pentru toate tarile straine). Respectivele lucrari nu sufera de emotivitate, principialitate, dorinta de aparare a lumii democratice samd. Acolo, trebuie sa apara ce e in tara cu pricina – nu de ce – si ce-ar fi posibil, din ce-si propune vizita (punctual ori la plezneala daca analistul n-are idee de agenda vizitei).

Formal, analizele/sintezele sint clasificate, presupunindu-se ca s-ar baza pe informatii la rindul lor clasificate. Impreuna cu “lucrarile-capac”, vin note documentare, continind nu doar date statistice, geografice, istorice, politice ci si aprecieri ale unor terti, de regula – din media de acolo. Documentarea nu e clasificata, astfel ca poate fi asemuita lestului care tine un vas pe linia de plutire. Pentru un serviciu serios, e de asteptat ca informatiile documentare sa nu le contrazica pe cele clasificate – ori invers. Iar daca exista, totusi, o diferenta notabila intre “lucrarea-capac” si partea documentara reflectind “perceptia generala” despre, ramine la latitudinea “beneficiarului” sa hotarasca modul de abordare a gazdelor sale, in timpul vizitei (evident, tot asa e si la primirea unei vizite de nivel inalt).

Dinspre intelligence, rezultatul analizei “beneficiarului” se vede cel mai bine in declaratiile sale destinate publicului larg. Eventual, citite pe dos, ori macar “interpretate” in cheia analistului de informatii publice.
Daca presedintele Romaniei declara pornit proiectul politic romanesc la Marea Neagra, a carui tinta este transformarea bazinului Marii Negre – din “Lac rusesc” – in “mare deschisa”; si daca-l sustine consecvent pina-n momentul in care tara sa organizeaza o intrunire a NATO la nivel inalt, la care participa si presedintele Rusiei; la care atitudinea sa fata de Putin e mai mult decit indatoritoare, ca de la mic la mare, nu analistul – oricare, de oriunde – are a se minuna ci “simplul cetatean”: vazindu-l pe presedintele sau cit de fericit ii zimbeste rusului, caruia numai ca nu-i pupa mina, se-ntreaba ce mama supararii se poate-ntimpla. Oare sa nu fi-nteles el bine diatriba presedintelui sau impotriva Kremlinului si declaratiile de fidelitate doctrinara inchinate Licuriciului?

Omeneste vorbind, Putin impune prin simpla-i prezenta. “E charismatic” fiindca este presedintele Federatiei Ruse – o putere mondiala. E chiar mai mult de-atit, e “adevaratul presedinte”, de care si Rusia, si America, si toata lumea au nevoie. Din alta nevoie – de stabilitate globala si regionala, de predictibilitate in relatiile bi si multilaterale, conditii ale unei lumi pasnice, in care schimburile comerciale sa decurga fara sincope.

Cu toate acestea, presa libera si independenta de la noi nu uita o clipa sa-l prezinte ca pe “fostul colonel kaghebist” – apasind pe “rezident (adica, sef al) retelei KGB de la Berlin, din epoca Razboiului rece. In ochiul media – un Argus ciclopic – altceva nu conteaza. In caz ca-si pun, totusi, intrebarea “Cum de a reusit un ofiter al KGB sa ajunga in cea mai inalta pozitie in statul rus”, raspunsul standard este “fiindca, in fosta URSS, fostul KGB e la putere”.

Nu sufera comparatie cu Bush sr fiindca americanul a condus CIA din pozitia de politician, nu de profesionist. Desi, lui Mihai Razvan Ungureanu, i se reproseaza “securismul” dupa stagiul de director al SIE. Cum nu i se lui Teodor Melescanu, probabil ca datorita vorbei “omul potrivit, la locul potrivit”.

Aceasta spectaculoasa devenire urmeaza modelul Napoleon – din locotenent de artilerie, la darimarea Bastiliei, ajuns L’Empereur. Proportions gardees, ma grabesc s-adaug, sa nu ma trezesc etichetat de “putinist”. Inca o masura de precautie, ca n-are ce strica: si Basescu, tot asa – din capitan de cursa lunga, presedintele tarii. Acum, nu stiu daca Putin face caz de fosta lui profesiune, cum face “al nostru” de a lui – fie tot amintind-o, fie tot innoindu-si brevetul de capitan de cursa lunga desi ma-ndoiesc serios c-ar mai putea iesi cu vreun vas, din apele noastre teritoriale, altfel decit in postura de pasager.

Dupa cum, nu m-aventurez a-mi imagina cum s-ar fi raportat Basescu la o fosta profesiune de rezident al agenturii noastre de aiurea. Nici nu-i nevoie, acum ca s-au deschis si arhivele ICE Dunarea. Doar atit imi permit a spune: A durat ceva pina au putut fi accesibile “tuturor celor interesati”. Pina acum, fusesera accesibile doar unora dintre cei extrem de interesati, probabil spre a-si contempla gloriosul trecut, in deplina liniste, fara cel mai mic risc.

Dar mai exista o legatura intre urmasii modelului Napoleon: colonelul KGB stie ceva despre capitanul de cursa lunga – in virtutea fostelor relatii “fratesti” dintre KGB si Securitate, astfel ca “al nostru” e vulnerabil fata de “al lor”, pe partea conspirativa – ori conspirata, daca preferati.

Spre deosebire de “simplul cetatean” – nedumeritul de mai sus – analistul ar zice ca, inainte de a veni la Bucuresti, Putin “a trimis un semnal” – cam cum apare-n basmele noastre, trimiterea buzduganului de catre zmeu: se loveste-n poarta, in usa, bate-n masa si se-aseaza-n cui; iar mincarea trebuie sa fie nici rece nici fierbinte, cumu-i mai buna de mincat. Daca nu stiti – si n-aveti de unde, va spun eu – prizoniera zmeului nu sta vreodata cu zmeul la masa, ci-n picioare-n coltu’ mesei, cum si azi mai sta parte dintre oltence, la masa barbatilor lor.

Dar de ce va-nsir eu toate aceste, ca-mi uitai. Ah, da – mi-amintii ca Basescu zise c-ar trebui sa fim pregatiti de razboi, just in case…

Esantion B.

InimaRea April 1, 2014 at 09:05 #28

Acum, hai sa ne si gindim! De pilda, la propagada antiruseasca, in special – la cea anti Putin, “diavolul intrupat”.

Sa observam, mai intii, ca toata lumea buna sta de vorba cu Diavolul, desi semnaleaza c-ar fi nefrecventabil, si nu-l mai invita la masa. E musai sa observam fiindca, daca ne luam numai dupa media, asa ceva e dovada de slabiciune, mai ales din partea Batrinului Continent – blegit de trai bun; si din a lui Obama – un stingist sovaielnic.

Sa admitem ca – dupa 25 de ani de la caderea Cortinei de Fier – exista iar pericolul unui razboi distrugator in Europa (razboi despre care stim ca n-are cum nu deveni mondial – “global” s-ar spune azi).

Si sa ne-ntrebam daca vrem ori nu razboi. Pare prosteasca intrebare dar, vazind atita inflacarare antiruseasca, nu mai pare chiar asa prosteasca – poate ca inflacaratii ard de dorul nimicirii Rusiei, si-ar da viata pentru a-si implini aleanul. Ori nu si-ar da-o dar i-ar indemna pe altii sa si-o.

Nu avem impresia ca sintem indemnati la asa atitudine belicoasa? Ca sintem frageziti pentru eventualitatea ca? Ba chiar ca ni se pregateste ceva, de care sintem oarecum avertizati, de genul “Asa nu se mai poate, la lupta – people!”

Ca sa ne trezim din visul sinuciderii globale, ar fi bine sa ne uitam cu un secol in urma, in preajma “Razboiului cel Mare”. Nu la toate cite s-au intimplat, doar la stupoarea generala ca-ncepuse razboiul. Populatia Europei era la fel de vesela si prospera (la nivelul acela) ca si azi; tot la fel de obosita de-atita pace – chiar daca formala fiindca, practic, pace pe Pamint n-a fost vreodata. Presa vehicula anunturi care de care mai belicoase, lumea se-nflacara la o bere si era gata de orice, cind a cazut anuntul-bomba: E razboi!

Europenii s-au frecat la ochi: Nu se poate! De ce? Pentru un act terorist individual, un imperiu declara razboi unei tarisoare?

Apoi, si-a luat seama Europa: Ei, n-are cum fi ceva serios, totul se termina pina-n Sarbatori! Si a durat 6 ani. Cum repetitia naste superstitia; cum si urmatorul razboi tot 6 ani a durat, putem spune ca orice razboi mondial atit tine – 6 ani. Nu cred asta dar punem cazul c-ar fi asa: sintem pregatiti sufleteste pentru 6 ani de nenorocire (din faimosii 7 ani slabi, pe marginea carora speculeaza Thomas Mann, in Iosif si fratii sai – vol III)? La cita paranoia umbla dezlegata-n lume, n-am prea fi. Ba am putea chiar invoca o vorba mai de la tara, asa: La balega moale, un pic de apa lipseste.

Din toata propaganda antiruseasca, pare-se ca nu retinem tocmai avertismentele din notele diabolizante: Rusia e imprevizibila, Rusia vrea sa refaca URSS, Rusia e periculoasa pentru pacea mondiala oricum s-ar chema si oricine i-ar fi “tzar”.
Fata cu acestea, ce ni se propune? Sa punem Rusia cu botul pe labe, sa-i aratam noi ce-nseamna civilizatia occidentala, sa fim fermi in a ne arata hotarirea de a merge pina-n pinzele albe pentru promovarea valorilor noastre democratice.

Aici, o mica intrebare: Cine “sa fim”, “sa mergem”?
Alta mica intrebare: “Pina-n pinzele albe” cam ce-ar putea-nsemna? Cam pe unde ne-ar duce pe toti – belicosi ori fricosi?

Din festivalul filmului pe care-l propune prietenul nostru Liviu Antonesi, retin – pentru aceasta discutie – un film despre Germania imediat de dupa razboi: distrusa, morman de moloz; populatie infometata, salbaticita, disperata. Asta, acum – cit? Acum 70 de ani – intr-o vreme incomparabila tehnologic cu a noastra. Dar uite ca, totusi, comparabila cit priveste prostia colectiva de a alege solutia singeroasa, de rezolvare a conflictelor la scara continentala.

Ce ne-ar putea potoli, cit de cit, pornirea sinucigasa? Poate revederea dezastrului de la Hiroshima si Nagasaki? Si acela, provocat de doar primele bombe nucleare – niste jucarii – ucigatoare, nu gluma! – dar jucarii pe linga ce-am pregatit pentru “Apocalipsa acum”?
Pina la urma, care ar fi casus belli? Rusia a ocupat Krimeea, si ameninta sa faca bucati Ucraina.
Doar pentru comparatie, as intreba: De citi ani ocupa SUA (Vestul, deh) militar Irak si Afganistan? Si n-am auzit pe cineva – oricit de fantezist – sustinind ca aceste doua tari ar fi apartinut, cindva, Americii. Dar s-a vazut cu ochiul liber ca o expeditie de pedepsirea a terorismului antioccidental s-a transformat in ocupatie militara in toata regula. Si se mai vede ca – in Orientul acela – situatia e cit se poate de departe de o stare de pace, numai la “”Primvara araba” daca ne gindim.
Ultima intrebare: Daca tot traim in “satul global”, nu ne ajunge un razboi?

Ce mi-as dori sa se-nteleaga ar fi: Mare, maxima atentie, la Ciinii Razboiului! Odata dezlegati, nu se mai intorc in cusca lor decit satui de singe, distrugere, moarte.

Atunci, de ce-am fi noi agentii lor naivi, cind – in orice alt domeniu ne-am manifesta – lasam ferma impresie ca avem pretentii de la noi, ca sintem in toate mintile, ca nu am luat-o razna – sa ne facem rana pe loc sanatos?

Speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, cunoscand  predilectia „redactiei” pentru propovaduirea dreptului la anonimat si anonimitate, nu este contrariat de gestul prin care un anonim nevinovat este „dat in gât” si demascat astazi, a doua zi de 1 Aprilie, pe Arca lui Goe. Pentru vreun vizitator accidental care nu se incadreaza in profilul prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, am dori sa mentionam ca Arca lui Goe are, intr-adevar, in vedere, printre altele, conservarea dreptului in/alienabil la anonimat si anonimitate dar numai si numai in asociere cu dreptul la fel de in/alienabil la neanonimat si neanonimitate, dupa vrerea insului, fara nicio discriminare si in deplina armonie si toleranta reciproc avantajoasa intre pseudo-anonimi si pseudo-neanonimi. Daca am adus azi in prim-plan aceasta pseudo-demascare a autorului „Damelor din palarie: Pseudospionologykos”, ar trebui sa fie evident ca in niciun caz nu pentru a-i fractura dreptul in/alienabil la anonimat si/sau anonimitate (ori viceversa) am facut acest gest simbolic, domnia sa pasind deja de ceva vreme, de buna voie si nesilit de nimeni, in pseudo-neanonimitate, dupa cum s-a putut constata si in probele administrate mai sus. Semnificatia acestei pseudo-pacaleli de 1 Aprilie nu intra in atingere cu pseudo-ne-anonimitatea.

Gestul nostru vizeaza, dupa cum speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic a inteles deja, paragraful unu, aliniatul 1, din Constitutia Arcei lui Goe… care are in vedere protejarea dreptului la replica si la reparatii morale ale onoarei celor carora li se refuza dreptul la opinie, impresie si expresie, ca urmare a pseudo-„moderarii” abuzive in hyperspatii.  Desigur ca un obervator neatent ar putea sa se mire si sa ne atraga atentia ca dl.George  (InimaRea de Leu) n-a fost cenzurat, banat, agresat sau insultat (excesiv) nicaieri unde a postat comentarii, in nota si in limita standardelor unanim admise, si ca, prin urmare, nu s-ar califica pentru „drept la replica” (si inca nesolicitat) pe Arca lui Goe. Aceasta aparenta este extrem de inselatoare. In realitate d-lui InimaRea (ca sa-i zic asa) i se refuza in mod constant dreptul la libera exprimare intr-o masura adecvata, in acord cu anvergura reala a mijloacelor (si scopurilor) sale de exprimare. In realitate InimaRea (ca si Rebeliunea Minerala, de ex.) este cenzurat. Nu neaparat de catre CINEVA anume ci mai degraba de CEVA. Un „ceva” complex (aproape inefabil) care ii rapeste o mare parte din continutul dreptului la libera exprimare, creand(u-se) o discrepanta majora intre vizibilitatea de facto si cea potrivita, cuvenita in acord cu amplitudinea (calitatea si cantitatea) spuselor.  Cum-necum,  cazul (ori ne-cazul) lui InimaRea (ca si al Rebeliunii Minerale. de ex)  (in ceea ce priveste comonenta lor HUVACA) se afla, deci, in jurisdictia Arcei lui Goe, chiar daca acel „ceva” complex si malefic (aproape inefabil) contine intr-un dozaj important chiar InimaRea (si respectiv Rebeliune Minerala, de ex).  In realitate nu exista in HUVACA nici cenzura nici libertate in forma absoluta. Chiar si cineva care este banat total (pe vreun blog) are libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu macar 2 elemente),  la fel ca si (alt)cineva caruia i se ofera dreptul de a spune neingradit tot ce-i trece prin cap (pe vreun blog) si care are astfel (la fel) libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu un numar oarecare de elemente).

Una dintre nuantele incalcarii dreptul la libera exprimare vizeaza situatia in care un „scriitor”  avand o multime oarecare de cititori, finita, nevida, se confrunta cu situatia inadecvarii (in minus) dintre cantitatea si calitatea scriiturii sale si cantitatea si calitatea elementelor care compun multimea cititorilor sai. Arca lui Goe nu trateaza cazurile „scriitorilor” care au mai multi si mai de calitate cititori decat ar merita (precum puscariasul Adrian Nastase, de ex), dar incearca, timid, discret (in limita posibilitatilor) sa trateze cazurile celor nedreptatiti in rau, in aceasta directie. Daca altii au exact publicul pe care il merita (cantitativ si calitativ vorbind, de ex. dl.AVP, dl.Nimeni, dl.Dorin, dl.LIS, dl.ITM, dl.Iaru etc.) in mod cert d-ni InimaRea, Rebeliunea Minerala si chiar dl.Gogea, au mai putin decat (li) s-ar cuveni. Desigur ca mentionarea cazului InimaRea pe Arca lui Goe nu rezolva (momentan) problema  scriitorului George Tudor,  nu-i sporeste popularitatea (decat cel mult infinitezimal, dar orsicat) si nu-i aduce vizibilitatea pe care ar merita-o.  Gestul nostru, dincolo de a fi un mic semnal de alarma al unui ceas desteptator care poate fi auzit (sau nu) acum sau alta data, este o ancora in viitor, avand menirea de a consemna (inca) o astfel de situatie in cala Arcei lui Goe, spre depozitare, conservare si viitoare valorificare pe piata libera (piata schimbului de opinii si/sau pseudo-opinii; texte si pre-texte).

UPDATE: Cea mai tare gluma de 1 Aprilie – Dl.Nimeni a inchis comentariile pe blogul sau politic lipsit de (orice) importanta. La concurenta cu aceasta pacaleala, proorocul de la Corabia (oracolul cutremurelor) isi mentine deschisa rubrica de comentarii. Iar comentariile sunt pe masura.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

Durian si Tu. II+II=III!

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 1, 2014

Durian si Tu – Notificarea unor ratari recente… Cele mai recente doua!

Anunţul de faţă n-are nici cea mai mica legatura cu ceea ce s-ar putea crede din sonoritatile adiacente titlulul, care, dupa una si alta, ar putea crea agnoase si lehamite, via fluxul feedului, pe anumite noduri ale retelei… Deci nu! Si pentru ca tot am inceput prin a preciza despre ce nu este vorba in acest post aniversar de 1 Aprilie, as mai adauga in mod expres ca nu este vorba (nici) despre Insula Pastelui. Insula Pastelui acea insula minuscula, pierduta in imensitatea oceanului Pacific, la capatul lumii… la… marginea lumii, unul dintre punctele cele mai indepartate cu putinta de pe glob in raport cu vreo terasa de pe la Herestrau unde, servind masa in compania unui barbat misterios (persoana importanta), dl.Sorin pune tara si lumea-ntreaga la cale. Dl.Sorin a revenit relativ recent din Insula Pastelui, acest petec arid de uscat, aflat la cealalta margine a lumii, unde se retrasese pentru a-i oferi fiului sau Mircea un pic de spatiu. De manevra. Intre tata si fiu trebuie sa existe intotdeauna (un mic) spatiu, in care sa incapa confortabil sfântul spirit, asa incat tatal sa nu-l sufoce pe fiu cu un exces de grija parinteasca si de invatzaturi.

De unde si vorba ”Tata, da-mi putin spatiu!”. Poate fi spatiu locativ. Poate fi spatiu comercial. Poate fi spatiu pentru sinucidere. Poate fi un spatiu al revelatiilor. Poate fi un spatiu in care constiinta sinelui iese din amortire… Vreo premonitie anume l-a inspaimantat pe dl.Sorin indemnadu-l sa plece in cel mai indepartat loc din univers pe care si-l putea ingadui la banii sai, pentru a evita vecinatatea unor unor scânteieri straine de sinele sau, la fel de straine precum materia de anti-materie, fata cu inspaimantarea (din nimic) a fiului biologic. Cand a fost cutremurul cel mare de data trecuta dl.Nicolae era plecat in Africa intr-o vizita de lucru de I.L.Caragiale, asa ca nimic mai firesc decat ca dl.Sorin-tatal sa fie plecat in insula Pastelui, in timp ce dl.Mircea-fiul urma sa-si confrunte constiinta cu sfantul spirit in absenta tatalui. Unii, slabi de inger, nu se mai duc nici la serviciu daca are copilul probleme la scoala sau in amor… Altii nu. Rapa Nui reuneşte pe minusculul ei teritoriu o mare parte din miturile Terrei: exil şi melancolie, învăţămintele trecutului şi viziuni ale viitorului, origini pierdute şi scrieri indescifrabile contemplate de catre enigmatie statui gigantice cioplite in roca vulcanica.

Trebuie sa recunoastem ca dl.Sorin nu are gusturi metafizice rele. N-ar fi putut cu niciun chip sa aleaga alt loc mai potrvit in care sa se retraga cu smerenie in meditatie si contemplare in timp ce fiul sau Mircea se sinucidea, prosteste, interpretandu-si gresit anumite pulsiuni nervoase venite din… din… constiinta. Ce mare lucru facuse? Fiind senator, omorase si el acolo, intr-un accident de masina (Mercedes), o persoana (nu trei, nu cinci, nu o mie). Acceptase ca prietena lui (logadnica, viitoare mireasa, viitoare mama a copiilor sai) sa declare ca ea fusese la volan si sa recunoasca spasit ca ea comisese micul accident. Pana aici nimic anormal in raport cu spiritul tatalui, si al fiului, si al sfantului duh, din invataturile familiei acumulate pe durata copilariei, adolescentei si maturitatii d-lui senator… Senator din partea unui partid care nu conteaza in context (fiind oricum alt partid decat cel al tatalui, ramas intre timp, accidental, fara partid de tot si tot in legatura cu o insula sau insulta, Cipru parca, paradisiacul Cipru). Lucrurile se complica atunci cand anumiti martori incomozi demonteza marturia mincinoasa a infamei logodnice, ducand la inculparea d-lui Mircea-fiul.

Unele interpretari psihologice tendentioase ar putea acredita ideea ca dl.Mircea, fiul tatalui plecat la capatul lumii, in Insula Pastelui, in contemplarea miturilor Terrei (exil şi melancolie, învăţămintele trecutului şi viziuni ale viitorului, origini pierdute şi scrieri indescifrabile) si a enigmaticelor statui gigantice cioplite in roca vulcanica, s-ar fi sinucis ca un las, de frica pedepsei pe care urma sa i-o aplice justitia umana (ia acolo doi-trei ani de puscarie pentru oameni (nu pentru girafe),  poate cu suspendare), recurgad la aceasta rezolvare facila a cazului si ne-cazului. Nu-i adevarat. Nimic nu-i adevarat. Explicatia este cu totul alta. Omul a avut in mod inexplicabil un acces de mustrari de constiinta simtindu-se vinovat fata de logodnica sa care acceptatase senina sa preia asupra sa toate relele lumii care altfel ar fi urmat sa se abata ca un potop asupra fiului tatalui (plecat in Insula Pastelui, taman la vreme de seara si de procedura penala in curs). Neavand niciun fel de experienta si de invatatura din famile, fata cu asemenea accese de mustrari de constiinta, in mod firesc, omul a clacat si a facut un gest imprudent al carui ecou a strabatut spatiul, in linie dreapta (circa 12 mii de km) perturband un pic trairile mitologice al tatalui, claustrat in neputinta, in strâmtul spatiu al unei insule de la marginea lumii, pierduta in imensitatea oceanului Pacific.

„Pozitia Copilului” este mic copil pe langa acest caz din realitatea cruda in care intotdeauna viata bate filmul. „Pozitia Copilului”, „Senatorul Melcilor” si „1492 Cucerirea Paradisului” se regasesc integral in povestea nescrisa a tatalui Sorin, a fiului Mircea si a sfantului duh din Insula Pastelui. Insula Pastelui, despre in care in niciun caz nu este vorba in aceasta postare aniversara de 1 Aprile, venita ca o Faclie de Paste, este un caz aparte, incredibil… de la inceput pana la sfarsit… Felul in care insula a devenit populata, felul in care a ajuns la prosperitatea aducatoare de timp liber (timp pe care, in absenta internetului si a posibilitatii de a cultiva lalele ca-n Olanda contemporana lor, locuitori-l petreceau cioplind sute de statui uriase, irosind resursele limitate ale insulei), felul in care civilizatia Rapa Nui s-a prabusit, si felul uluitor in care populatia decadenta din insula a  intrat anesteziata in contact cu restul infinit al lumii, cu lumea civilizata care s-a ocupat cu colonizarea insulei, de deportarea si depopularizarea a ceea ce mai era de depopularizat, intru crestinarea insulei, descoperita intr-o frumoasa zi de toamna australa, in chiar Duminica de Pasti, toate au conotatii mitologice intregite de sonoritatea bizara a unuia dintre numele ancestrale ale insulei: Mata-ki-Te-rangi, care înseamnă „Ochiul ce privește spre cer”.

Dar nu despre insula Pastelui, si nici destre periplul d-lui Sorin (aflat astazi complet restabilit dupa obositarea calatorie a sa la marginea lumii) este vorba in anuntul de azi de pe Arca lui Goe, intitulat „Durian si Tu – ii+ii=iii! – Cele mai recente (doua) ratari… Departe de insula Rapa Nui, peste mari (oceanul Pacific) si tari (Oceania, Micronezia, Polinezia etc) tocmai in Malaezia, Indonezia, et… se gaseste „durian”-ul, regele fructelor. Da, despre felul in care am ratat intalnirea cu acest rege este partial vorba in acest anunt de 1 Aprilie. Restul anuntului se refera la ratarea transferului de la EU in-spre TU, propsa in palida compensatie pentru ratarea intalnirii cu Durian, in Povara indentificarii raului, propunere refuzata, de asemenea. Despre asta este vorba in anuntul de azi. Detalii alta data la aceeasi data: 1 Aprilie.

 P.S. Orice asemanare intre personajele pomenite in povestea de mai sus, despre care nu este vorba in aceasta notita de 1 Aprilie (pe de o parte), si perrsoane, fapte ori evenimente din realitate (pe de alta parte) este pur intamplatoare. Orice astfel de asociere este neavenita putând fi facuta de catre prea-cinstitul cititor citit si unic al (b)Arcei lui Goe, exclusiv pe propria-i raspundere.

UPDATE 1 de 1 Aprilie – Premisele unei ratari – Reluare:

INTJ – Înscris în 2013/09/13 la 3:30 pm (Durian)

din clip: “… and i want to take as many people with me as i possibly can because the feeling is amazing” aka “noi simtim, noi nu gandim” … si daca tot simtim, simtim “un bine” (obligatoriu general, in nici un caz de genul relatiei love or hate intre om si Durian).

“Feeling is also thought. We want to feel that feelings are more important than thoughts, but there is no way you can experience a feeling without translating that within the framework of the knowledge that you have. Take for example that you tell yourself that you are happy. You don’t even know that the sensation that is there is happiness. But you capture that sensation within the framework of the knowledge you have of what you call a state of happiness, and the other state, that of unhappiness. What I am trying to say is that it is the knowledge that you have about yourself which has created the self there and helps you to experience yourself as an entity there.” ~ U.G. Krishnamurti

* * *

RALG – Înscris în 2013/09/13 la 8:50 pm | In reply to INTJ (In realitate Jim Carrey este Eckhart Tolle).

Cred ca pentru a ilustra sursa unor emotii extreme, In locul exoticului “durian” se putea folosi foarte bine “ciorba de burta”.

P.S. Ar fi fost interesant un talk show cu o confruntare life intre U.G. Krishnamurti si Eckhart Tolle (sau altul echivalent la alegerea d-voastra).

* * *

INTJ – Înscris în 2013/09/13 la 9:10 pm | In reply to RALG (In realitate Jim Carrey este Eckhart Tolle).

condimentata din belsug, ciorba de burta se poate inghiti cu ochii inchisi. la durian degeaba inchizi ochii …

U.G. Krisnamurti passed away on March 22, 2007 in Vallecrosia, Italy. Here is the Obituary … da’ ca si-n cazul altora, nu sunt fan (aka nu “inghit nemestecat” orice spune) ci doar il citez nitel mai des. ce mi-a atras mie atentia asupra cuvintelor sale e: “After that, he met J. Krishnamurti, who was by then famous as an unconventional spiritual teacher. For two years, he met him now and again and got into fierce discussions on spiritual matters, but later on, he was to reject JK’s philosophy, calling it a ‘bogus chartered journey.’“

* * *

Posted in Arcaluigoeologie | 30 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: