(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 1 aprilie 2014

Durian si Tu. II+II=III!

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 1, 2014

Durian si Tu – Notificarea unor ratari recente… Cele mai recente doua!

Anunţul de faţă n-are nici cea mai mica legatura cu ceea ce s-ar putea crede din sonoritatile adiacente titlulul, care, dupa una si alta, ar putea crea agnoase si lehamite, via fluxul feedului, pe anumite noduri ale retelei… Deci nu! Si pentru ca tot am inceput prin a preciza despre ce nu este vorba in acest post aniversar de 1 Aprilie, as mai adauga in mod expres ca nu este vorba (nici) despre Insula Pastelui. Insula Pastelui acea insula minuscula, pierduta in imensitatea oceanului Pacific, la capatul lumii… la… marginea lumii, unul dintre punctele cele mai indepartate cu putinta de pe glob in raport cu vreo terasa de pe la Herestrau unde, servind masa in compania unui barbat misterios (persoana importanta), dl.Sorin pune tara si lumea-ntreaga la cale. Dl.Sorin a revenit relativ recent din Insula Pastelui, acest petec arid de uscat, aflat la cealalta margine a lumii, unde se retrasese pentru a-i oferi fiului sau Mircea un pic de spatiu. De manevra. Intre tata si fiu trebuie sa existe intotdeauna (un mic) spatiu, in care sa incapa confortabil sfântul spirit, asa incat tatal sa nu-l sufoce pe fiu cu un exces de grija parinteasca si de invatzaturi.

De unde si vorba ”Tata, da-mi putin spatiu!”. Poate fi spatiu locativ. Poate fi spatiu comercial. Poate fi spatiu pentru sinucidere. Poate fi un spatiu al revelatiilor. Poate fi un spatiu in care constiinta sinelui iese din amortire… Vreo premonitie anume l-a inspaimantat pe dl.Sorin indemnadu-l sa plece in cel mai indepartat loc din univers pe care si-l putea ingadui la banii sai, pentru a evita vecinatatea unor unor scânteieri straine de sinele sau, la fel de straine precum materia de anti-materie, fata cu inspaimantarea (din nimic) a fiului biologic. Cand a fost cutremurul cel mare de data trecuta dl.Nicolae era plecat in Africa intr-o vizita de lucru de I.L.Caragiale, asa ca nimic mai firesc decat ca dl.Sorin-tatal sa fie plecat in insula Pastelui, in timp ce dl.Mircea-fiul urma sa-si confrunte constiinta cu sfantul spirit in absenta tatalui. Unii, slabi de inger, nu se mai duc nici la serviciu daca are copilul probleme la scoala sau in amor… Altii nu. Rapa Nui reuneşte pe minusculul ei teritoriu o mare parte din miturile Terrei: exil şi melancolie, învăţămintele trecutului şi viziuni ale viitorului, origini pierdute şi scrieri indescifrabile contemplate de catre enigmatie statui gigantice cioplite in roca vulcanica.

Trebuie sa recunoastem ca dl.Sorin nu are gusturi metafizice rele. N-ar fi putut cu niciun chip sa aleaga alt loc mai potrvit in care sa se retraga cu smerenie in meditatie si contemplare in timp ce fiul sau Mircea se sinucidea, prosteste, interpretandu-si gresit anumite pulsiuni nervoase venite din… din… constiinta. Ce mare lucru facuse? Fiind senator, omorase si el acolo, intr-un accident de masina (Mercedes), o persoana (nu trei, nu cinci, nu o mie). Acceptase ca prietena lui (logadnica, viitoare mireasa, viitoare mama a copiilor sai) sa declare ca ea fusese la volan si sa recunoasca spasit ca ea comisese micul accident. Pana aici nimic anormal in raport cu spiritul tatalui, si al fiului, si al sfantului duh, din invataturile familiei acumulate pe durata copilariei, adolescentei si maturitatii d-lui senator… Senator din partea unui partid care nu conteaza in context (fiind oricum alt partid decat cel al tatalui, ramas intre timp, accidental, fara partid de tot si tot in legatura cu o insula sau insulta, Cipru parca, paradisiacul Cipru). Lucrurile se complica atunci cand anumiti martori incomozi demonteza marturia mincinoasa a infamei logodnice, ducand la inculparea d-lui Mircea-fiul.

Unele interpretari psihologice tendentioase ar putea acredita ideea ca dl.Mircea, fiul tatalui plecat la capatul lumii, in Insula Pastelui, in contemplarea miturilor Terrei (exil şi melancolie, învăţămintele trecutului şi viziuni ale viitorului, origini pierdute şi scrieri indescifrabile) si a enigmaticelor statui gigantice cioplite in roca vulcanica, s-ar fi sinucis ca un las, de frica pedepsei pe care urma sa i-o aplice justitia umana (ia acolo doi-trei ani de puscarie pentru oameni (nu pentru girafe),  poate cu suspendare), recurgad la aceasta rezolvare facila a cazului si ne-cazului. Nu-i adevarat. Nimic nu-i adevarat. Explicatia este cu totul alta. Omul a avut in mod inexplicabil un acces de mustrari de constiinta simtindu-se vinovat fata de logodnica sa care acceptatase senina sa preia asupra sa toate relele lumii care altfel ar fi urmat sa se abata ca un potop asupra fiului tatalui (plecat in Insula Pastelui, taman la vreme de seara si de procedura penala in curs). Neavand niciun fel de experienta si de invatatura din famile, fata cu asemenea accese de mustrari de constiinta, in mod firesc, omul a clacat si a facut un gest imprudent al carui ecou a strabatut spatiul, in linie dreapta (circa 12 mii de km) perturband un pic trairile mitologice al tatalui, claustrat in neputinta, in strâmtul spatiu al unei insule de la marginea lumii, pierduta in imensitatea oceanului Pacific.

„Pozitia Copilului” este mic copil pe langa acest caz din realitatea cruda in care intotdeauna viata bate filmul. „Pozitia Copilului”, „Senatorul Melcilor” si „1492 Cucerirea Paradisului” se regasesc integral in povestea nescrisa a tatalui Sorin, a fiului Mircea si a sfantului duh din Insula Pastelui. Insula Pastelui, despre in care in niciun caz nu este vorba in aceasta postare aniversara de 1 Aprile, venita ca o Faclie de Paste, este un caz aparte, incredibil… de la inceput pana la sfarsit… Felul in care insula a devenit populata, felul in care a ajuns la prosperitatea aducatoare de timp liber (timp pe care, in absenta internetului si a posibilitatii de a cultiva lalele ca-n Olanda contemporana lor, locuitori-l petreceau cioplind sute de statui uriase, irosind resursele limitate ale insulei), felul in care civilizatia Rapa Nui s-a prabusit, si felul uluitor in care populatia decadenta din insula a  intrat anesteziata in contact cu restul infinit al lumii, cu lumea civilizata care s-a ocupat cu colonizarea insulei, de deportarea si depopularizarea a ceea ce mai era de depopularizat, intru crestinarea insulei, descoperita intr-o frumoasa zi de toamna australa, in chiar Duminica de Pasti, toate au conotatii mitologice intregite de sonoritatea bizara a unuia dintre numele ancestrale ale insulei: Mata-ki-Te-rangi, care înseamnă „Ochiul ce privește spre cer”.

Dar nu despre insula Pastelui, si nici destre periplul d-lui Sorin (aflat astazi complet restabilit dupa obositarea calatorie a sa la marginea lumii) este vorba in anuntul de azi de pe Arca lui Goe, intitulat „Durian si Tu – ii+ii=iii! – Cele mai recente (doua) ratari… Departe de insula Rapa Nui, peste mari (oceanul Pacific) si tari (Oceania, Micronezia, Polinezia etc) tocmai in Malaezia, Indonezia, et… se gaseste „durian”-ul, regele fructelor. Da, despre felul in care am ratat intalnirea cu acest rege este partial vorba in acest anunt de 1 Aprilie. Restul anuntului se refera la ratarea transferului de la EU in-spre TU, propsa in palida compensatie pentru ratarea intalnirii cu Durian, in Povara indentificarii raului, propunere refuzata, de asemenea. Despre asta este vorba in anuntul de azi. Detalii alta data la aceeasi data: 1 Aprilie.

 P.S. Orice asemanare intre personajele pomenite in povestea de mai sus, despre care nu este vorba in aceasta notita de 1 Aprilie (pe de o parte), si perrsoane, fapte ori evenimente din realitate (pe de alta parte) este pur intamplatoare. Orice astfel de asociere este neavenita putând fi facuta de catre prea-cinstitul cititor citit si unic al (b)Arcei lui Goe, exclusiv pe propria-i raspundere.

UPDATE 1 de 1 Aprilie – Premisele unei ratari – Reluare:

INTJ – Înscris în 2013/09/13 la 3:30 pm (Durian)

din clip: “… and i want to take as many people with me as i possibly can because the feeling is amazing” aka “noi simtim, noi nu gandim” … si daca tot simtim, simtim “un bine” (obligatoriu general, in nici un caz de genul relatiei love or hate intre om si Durian).

“Feeling is also thought. We want to feel that feelings are more important than thoughts, but there is no way you can experience a feeling without translating that within the framework of the knowledge that you have. Take for example that you tell yourself that you are happy. You don’t even know that the sensation that is there is happiness. But you capture that sensation within the framework of the knowledge you have of what you call a state of happiness, and the other state, that of unhappiness. What I am trying to say is that it is the knowledge that you have about yourself which has created the self there and helps you to experience yourself as an entity there.” ~ U.G. Krishnamurti

* * *

RALG – Înscris în 2013/09/13 la 8:50 pm | In reply to INTJ (In realitate Jim Carrey este Eckhart Tolle).

Cred ca pentru a ilustra sursa unor emotii extreme, In locul exoticului “durian” se putea folosi foarte bine “ciorba de burta”.

P.S. Ar fi fost interesant un talk show cu o confruntare life intre U.G. Krishnamurti si Eckhart Tolle (sau altul echivalent la alegerea d-voastra).

* * *

INTJ – Înscris în 2013/09/13 la 9:10 pm | In reply to RALG (In realitate Jim Carrey este Eckhart Tolle).

condimentata din belsug, ciorba de burta se poate inghiti cu ochii inchisi. la durian degeaba inchizi ochii …

U.G. Krisnamurti passed away on March 22, 2007 in Vallecrosia, Italy. Here is the Obituary … da’ ca si-n cazul altora, nu sunt fan (aka nu “inghit nemestecat” orice spune) ci doar il citez nitel mai des. ce mi-a atras mie atentia asupra cuvintelor sale e: “After that, he met J. Krishnamurti, who was by then famous as an unconventional spiritual teacher. For two years, he met him now and again and got into fierce discussions on spiritual matters, but later on, he was to reject JK’s philosophy, calling it a ‘bogus chartered journey.’“

* * *

Posted in Arcaluigoeologie | 30 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: