(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Christos a înviat!

Posted by arcaluigoe pe Aprilie 20, 2014

Christos a înviat! Felicitari tuturor muritorilor !

48 Răspunsuri to “Christos a înviat!”

  1. stely said

    Adevărat a Înviat !

  2. Adevarat A Inviat!

  3. INTJ said

    din moment ce-a inviat (si deci traieste), ne mai mira ca se vinde la pret redus (pe doi bani) moartea sa? oh well …

    • stely said

      profeție

      acest pământ va renaște.
      din el va ieși, în noua zi de paște
      un alt pământ, bătrân și obosit
      care va fi uitat tot ce a pătimit
      (Iv cel Naiv )
      comentarii

      Gavroche
      marți la ora 2:40 pm
      Adevarat, caci fiecare noua revolutie
      Ascunde-n baricade un pui mic de solutie.

  4. observatoarea mov said

    INTJ a inviat

    • INTJ said

      hm, deoarece eu sunt pe cale sa mor, presupun ca ai uitat o virgula.

      • Radu Humor said

        De iuflă ce eşti:mrgreen:

      • Dl.Goe said

        @INTJ – Se spune ca suntem pe cale sa murim foarte foarte devreme, de indata ce ne nastem. Cu un mic efort intelectual se poade avansa ideea ca suntem pe cale sa murim prematur chiar cu 9 luni mai devreme. Provocarea majora vine din incercarea de a stabili daca nu cumva suntem pe cale de a muri inca cu mult inainte de ne naste si de a fi conceputi si inceputi. Sau poate ca nici nu exista un „inainte de a fi conceputi”. D-voastra ce credeti?

        • INTJ said

          eu m-as compara cu un sir de instantanee (ca se potriveste la fix ideea de „mediu observat din afara”). la fel cum aparatul foto poate adauga data la imagine, asa si-n cazul meu ego-urile au (d.p.d.v. al unui observator extern) atasate referinte. acu’ ignorand „mici” probleme de gen unicitatea referintei e dubitabila (cat de „corecta” e data-n aparatul foto) sau „e un instantaneu original sau unul ce-a trecut prin photoshop” (e chiar input-ul sau au fost aplicate filtre gen „red eye”), aparent aparatul foto pare a fi dotat c-o I.A. care se ocupa cu stocarea si evaluarea lor. chiar daca acea I.A. poate influenta calitatea instantaneelor (marind sau micsorand astfel numarul lor), ba chiar poate sterge din ele (desi se pare ca astia inca nu s-au prins cat de utila ar fi o astfel de functionalitate independenta de utilizatorul amator) … sau poate compune imagini de tip panorama (ex. pe telefon) … candva card-ul se va umple. in acel moment, daca fotograful insista, I.A.-ul are de ales: refuza executia comenzii (apasarea pe declansator in vederea capturarii unui alt instantaneu) sau executa comanda dupa ce a formatat card-ul (repornind astfel de la zero cu „indatoririle” sale). ergo, d.p.d.v. a acelei I.A. (definita de existenta instantaneelor pe care le gestioneaza) orice altceva e irelevant (aka ea, chiar si-n cazul unui „autoportret”, tot nu poate face legatura intre „mediu observat” si presupusul fotograf care opereaza aparatul foto … chiar daca ajunge sa se intrebe „cine/ce actioneaza declansatorul?”). in acelasi timp, cum spuneam, functionarea ei (ca dovada a existentei) depinde de mediul de stocare si continutul sau.

          ar mai fi de spus, da’ fiindca inca-s mahmur in urma „betiei” (deh, in acest 1 mai am ales sa ma conformez si eu „normalului”) cauzata de-un maraton de 22h dedicat vizionarii de material video, simplific si spun: „inainte” si „dupa” nu conteaza (e un fel de zgomot de fond), doar acel „acum” lipsit de orice referinta e input valid.

        • Dl.Goe said

          Mda… cunoastem… un set de instantanee plane (plate) zero-dimensionale in directia scurgerii timpului (ca clipe) continand un sir infinit de imagini (cardul universului este infinit, nu se umple niciodata, si dupa ce ca e infinit se mai si dilata accelerat (zice-se) in care, primul cadru este zero-dimensional si in directia transversala (perpendicular pe axa timpului), – punctual deci, nimic care va sa zica – creste apoi in cadrele urmatoare, se dezvolta, apoi descreste, se atenueaza si se stinge intr-un ultim cadru, iarasi zero-dimensional – punctual deci, nimic care va sa zica. Asta ziceti c-ati fi, ca o tzigara de foi, ca o minge de rugby… O imagine simplista si simplificata pe care as zice s-o acceptam pentru a denatura si mai mult (la betie… de cuvinte) ideea de la care am pornit. Ideea c-am fi muribunzi inca de la nastere (c-o moarte toti suntem datori; asa ne trebuie daca luam cu imprumut de la camatari) deriva din aceea ca arcul de cerc care descrie cresterea noastra in inaltime, in cadre succesive, de la zero la max si apoi inapoi la zero, poate fi anticipat prin extrapolare (cu functii Spline) destul de exact. Te-ai nascut… Vei muri. Eu incercam sa intreb (cine m-o fi pus) daca ne-am putea imagina ca suntem muribunzi cu mult inainte de nastere, inainte de primul cadru, adica daca am fi fiind predestinati la nastere, si ca pre-destinarea la moartea, n-ar fi decat un efect colateral al unei predestinari mai profunde. O exista oare vreo functie de extrapolare care, bazata pe linistea lugubra de dinaintea aparitiei unei fiinte, sa fie capabila sa scoata dintr-un mono-ton f(x) = 0, pentru t<0, faptul de a fi pe cale (al cuiva spre ceva), bunoara spre moarte, dupa cum ati mentionat in raspunsul d-voastra, acordat (intr-un moment de depresie, pre-bete si pre-mahmureala…) acelei observatoare mov care va constatatse accidental invierea…? O fi aceasta intrebarea? Nu se stie.

        • INTJ said

          pai … am spus mai demult ca „traim ca sa putem muri” … cu alte cuvinte acel trai descrie un segment (in nu-conteaza-cate dimensiuni). putem defini ca inceput al acelui segment nasterea, conceptia sau, de ce nu, ideea … dar oriunde l-am defini, segmentul tot segment, parte tot parte ramane. da’ ca sa revin la predestinarea aia mai profunda: insasi existenta „intregului” e (imho) dovada suficienta pentru predestinarea „partii”/”partilor”. in fond, pana si dumnezeu cica ar fi zis din senin „sa fie lumina” … daca (tot din senin) l-a pocnit cheful de a zice „sa fie” (teoretic putea a zica un infinit de „a”-uri non-verbale, nu?).

          simplificand: „totul contine si predeterminari” sau „predeterminarile sunt parte din tot” … iar inevitabilitatea propriei mele vieti o face (d.p.m.d.v.) mai „traibila”/”suportabila” (ca deh: n-am fost intrebat daca vreau sa traiesc) si in acelasi timp ma determina sa incerc sa fac ceva cu/din ea.

    • stely said

      „INTJ a inviat”: adevarat, si ma bucur… dar Dl Goe cind ??

  5. stely said

    Regina Olandei

    Publicat de arcaluigoe pe aprilie 19, 2013

    Se dedică celor născuţi pe 19.

    regina-olandei-cedeaza-tronul_dupa33deAniDeDomnie

    Când vorbeşte,
    Regina Olandei
    Curge prin aer ca aurul.
    Vorbele ei sunt culese în palme subţiri
    Si aplaudate frenetic
    Pentru a se frezanda spre esentializare.

    Când vorbeşte,
    Regina Olandei
    Nu deschide niciodata gura
    pentru a rosti banalităţi.
    Cuvintele ei, doldora de sensuri,
    Plutesc prin aer ca stropii de metan lichid
    in ploile de pe Titan.

    Cand nu se ocupa cu Casa Regala,
    Regina Olandei este, in general, o mama buna.
    Fiica ei, prinţesa Alice,
    consultînd lista de cumpărături,
    întocmita din vreme de regina-mamă,
    îmi spuse:
    „Tati trebuie sa cumpărăm o sita
    pentru cernut vorbele reginei Olandei.
    Sita cea veche este îmbâcsită cu paranteze si acolade.”

    Am ales sita,
    Am pus-o in cos,
    Am trecut pe la casa,
    apoi am am ajuns acasa, la castel.
    Am intrat cu sacosele grele
    In Casa Regala.

    Treburile coroanei sunt uneori atât de complicate
    Incat se-ntampla
    sa nu-mi găsesc cuvintele potrivite
    prin care să le descriu.

    Asa si acum.
    Pentru a gasi o incheiere potrivita
    Acestul poem inchinat Reginei Olandei
    M-am strecurat binisor in sufragerie,
    Profitând de faptul ca
    Regina mamå inspecta sita de cernut vorbe,
    M-am apropiat de pian si am apasat o clapa,
    O singura clapa, de la margine,
    cea din extrema stângă,
    Cea mai gravă,
    Sunetul ei a inchis multumitor poemul dedicat Reginei Olandei.

    n.b. Olanda este un mic regat in extremul occident, aflat sub nivelul marii, in judetzul Buzau. Din surse demne de incredre am aflat ca Regina Beatrix a Olandei va abdica pe 30 Aprilie in favoarea printzului Willem-Alexander.

    Moment istoric in Olanda : dupa 123 de ani, se sarbatoreste Ziua regelui Olandei – Willem-Alexander- nascut 27 aprilie 1967.

    http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/netherlands/10027014/Dutch-crowning-King-Willem-Alexander-becomes-Europes-youngest-monarch.html

    • Almathea said

      se dedica domnului goe, iubitorul de anonimi:

      Eu nu sunt nimic.
      Niciodată nu voi fi nimic.
      Nu pot vrea să fiu nimic.
      Asta fiind spus, port în mine
      toate visele lumii.
      Ferestre ale camerei mele,
      ale camerei mele în furnicarul uman anonim
      (şi de l-ar şti cineva, ce folos?),
      unul printre atîtea milioane,
      voi daţi spre-o stradă tainică
      într-un continuu du-te – vino,
      spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
      reală, imposibil de reală,
      evidentă, incognoscibil de evidentă,
      cu misterul ei
      ascuns sub pietre şi fiinţe,
      cu moartea punînd igrasie pe ziduri
      şi-ncărunţindu-i pe oameni,
      cu Destinul diriguitor a toate şi tot
      pe drumul nimicului.

      Sunt astăzi învins, ca şi cum aş şti adevărul.
      Lucid, ca şi cum m-aş afla în ceasul morţii,
      şi nemaiavînd altă fraternitate cu lucrurile,
      decît un adio,
      în timp ce casa şi partea asta a străzii
      se prefac într-un şir de vagoane, un tren,
      semnalul de plecare sunînd în capul meu –
      o zdruncinare a nervilor,
      un scîrţîit al oaselor mele urnindu-se din loc.
      Sunt perplex
      ca unul care-a reflectat, găsit apoi uitat.
      Mă împart între loialitatea pe care-o datorez
      tutungeriei din faţă,
      ca ceva real dinafară,
      şi senzaţia că totul e vis,
      ca ceva real dinăuntru.
      Am ratat totul.
      Cum n-am avut ţel,
      poate ca totul nu era nimic
      şi învăţătura primită e vană.
      Am ieşit pe fereastra din spatele casei,
      am fugit pe cîmp, făcîndu-mi alte planuri.
      Dar n-am întîlnit decît ierburi şi copaci,
      iar oamenii, cîţi mai erau, semănau cu restul lumii.

      Plec de la geam, mă aşez pe un scaun.
      La ce să mă gîndesc?
      Ce ştiu eu ce-o să fiu cînd nu ştiu cine sunt?
      Sunt ceea ce cred?
      Dar eu mă cred asta şi asta!
      Şi-atîţia alţii au aceleaşi convingeri!
      Un geniu? În clipa de faţă
      o sută de mii de creiere
      se cred genii, ca mine,
      dar istoria nu va recunoaşte, poate,
      pe nici unul.
      Gunoi, iată ce va rămîne
      din toate cuceririle viitoare!
      Nu, nu cred în mine…
      În cîte mansarde şi nemansarde ale lumii
      nebuni se cred genii?
      Cîte aspiraţii înalte, nobile, lucide
      şi realizabile, cine ştie,
      nu vor vedea niciodată lumina soarelui adevărat,
      şi nu vor găsi ureche să le-asculte.
      Lumea aparţine
      cuceritorilor, iar nu visătorilor,
      chiar dac-ar fi drept să le-aparţină.
      Eu am visat mai mult decît Napoleon n-a visat,
      am strîns la pieptul meu ipotetic
      mai multă omenire decît Hristos,
      am conceput în secret filozofii
      la care nici un Kant nu s-a gîndit.
      Dar voi rămîne
      pentru totdeauna, poate, individul de la mansardă,
      deşi nu locuiesc acolo,
      voi fi întotdeauna cel care nu pentru asta s-a născut,
      voi fi întotdeauna cel care posedă bunuri,
      voi fi întotdeauna cel care aşteaptă
      să i se deschidă uşa în faţa unui perete fără uşă,
      cel care. cîntă romanţa infinitului
      în curtea găinilor,
      şi-aude vocea lui Dumnezeu într-un puţ astupat.
      Să cred în mine? Nu, în nimic.
      Să-şi reverse natura
      peste capul meu ardent
      soarele ei, ploaia,
      vîntul ce-mi răsfiră părul…
      În rest fie ce-o fi
      sau nimic.

      Sclavi cardiaci ai stelelor,
      am cucerit lumea
      înainte de-a ne ridica din pat,
      dar ne trezim şi iat-o întunecată,
      ne sculăm şi uite că-i străină,
      ieşim din casă şi vedem pămîntul întreg,
      sistemul solar,
      Calea Lactee şi spaţiul Indefinibil.
      (Mănîncă ciocolată, fetiţă
      mănîncă ciocolată!
      Nu există altă metafizică în lume decît ciocolata,
      şi toate religiile nu ne învaţă mai mult
      decît cofetăria.
      Mănîncă, fetiţă murdară, mănîncă!
      De-aş putea şi eu mînca ciocolată
      cu aceeaşi naturaleţe ca tine!
      Aici cad pe gînduri,
      mototolesc foaia de-argint
      care-i, de fapt, de aramă,
      o arunc la gunoi unde mi-am aruncat şi viaţa.
      Rămîne numai amărăciunea neîmplinirii,
      caligrafia rapidă a acestor versuri,
      inscripţie şubredă spre Imposibil.
      Am pentru mine un dispreţ fără lacrimi, nobil,
      cu un gest amplu îmi lepăd veşmîntul slinos,
      îl arunc în vîltoarea lucrurilor, fără chitanţă,
      şi rămîn acasă în toată goliciunea.

      Tu, care consolezi,
      care nu exişti şi prin asta consolezi,
      zeiţă greacă, statuie însufleţită,
      patriciană romană, nobilă şi nefastă,
      sau tu, prinţesă a trubadurilor, amabilă şi prefăcută,
      o, tu marchiză din secolul al optsprezecelea,
      prea decoltată şi îndepărtată,
      o, metresă celebră din timpul părinţilor noştri,
      sau nu ştiu ce modern,
      greu de imaginat,
      voi toate, tu, oricare-ai fi,
      dacă poţi inspira, inspiră-mă!
      Căci inima mea e o vadră golită.
      Precum cei ce invocă duhuri,
      mă invoc pe mine însumi
      şi nu mă găsesc.

      Vin iar la fereastră
      şi văd strada cu o absolută claritate,
      văd magazinele, trotuarul,
      maşinile ce trec,
      văd fiinţe vii, îmbrăcate, încrucişîndu-se,
      văd cîinii care există şi ei,
      şi toate astea mă apasă
      ca o sentinţă de deportare,
      şi totul mi se pare atît de străin.)
      Am trăit, studiat, iubit, avut credinţă,
      şi azi nu-i cerşetor pe care să nu-l invidiez
      pentru simpul fapt că el nu este eu.
      Mă uit la zdrenţele fiecăruia,
      la rănile şi la minciunile lor,
      şi mă gîndesc: poate că de fapt n-ai trăit,
      n-ai studiat, n-ai iubit, n-ai avut credinţă
      (realitatea poate exista şi fără a face nimic
      din toate astea),
      poate c-ai fost numai o şopîrlă
      căreia i s-a tăiat coada,
      poate că eşti o coadă de şopîrlă
      care, tăiată, se agită încă.
      Am făcut din mine ce n-am ştiut face
      şi ce-aş fi putut face, n-am făcut.
      Mi-am pus un domino greşit,
      m-au luat drept ceea ce nu sunt,
      iar eu n-am dezmiţit
      şi iată-mă pierdut.
      Cînd am vrut s-arunc masca,
      era lipită de chip.
      Cînd am aruncat-o şi m-am uitat în oglindă,
      eram deja bătrîn.
      Beat fiind, nu-mi puteam pune la loc
      masca pe care n-am fost aruncat-o.
      Am dormit în vestiar
      ca un cîine tolerat de direcţiune
      pentru că-i inofensiv,
      şi vă povestesc acum istoria de faţă
      ca să vă demonstrez că-s sublim.

      Esenţa muzicală a versurilor mele inutile
      îmi va permite să mă descopăr
      ca pe-un lucru de mine creat,
      şi nu voi rămîne veşnic
      în faţa tutungeriei din faţă,
      călcînd în picioare conştiinţa de a exista,
      ca pe-un covor în care se împiedică un beţiv,
      sau ca pe-o rogojină furată de ţigani
      şi care nu face doi bani.
      Dar patronul tutungeriei
      a ieşit la uşă, stă în uşă.
      Îl privesc cu capul pe jumătate întors
      şi-n suflet cu durerea de-a mă şti neînţeles.
      El va muri şi eu voi muri.
      El va lăsa firma, eu voi lăsa versuri.
      La un moment dat va muri firma şi versurile.
      Apoi va muri strada unde se află firma
      şi limba în care au fost scrise versurile,
      va muri apoi planeta rotitoare
      unde se află toate acestea.
      Şi pe alţi sateliţi, din alte galaxii,
      ceva asemănător cu oamenii
      va continua să scrie un fel de versuri
      şi să locuiască în nişte tutungerii,
      în spatele unor firme –
      întotdeauna un lucru în faţa altuia,
      întotdeauna un lucru la fel de inutil ca altul,
      întotdeauna imposibilul la fel de stupid ca realitatea,
      întotdeauna misterul adîncurilor la fel de adevărat
      ca somnul misterului de suprafaţă,
      una ori alta, întotdeauna,
      sau nici una nici alta.
      Dar cineva
      a intrat în tutungerie
      (să cumpere tutun?)
      şi realitatea plauzibilă s-a abătut asupra mea.
      Mă ridic pe jumătate, energic,
      convins, uman,
      şi mă duc să scriu aceste versuri
      unde exprim exact contariul.
      Îmi aprind o ţigară şi savurez în ea
      o eliberare de toate gîndurile.
      Urmăresc fumul ca pe-un itinerar,
      gust, într-un moment sensibil şi competent,
      eliberarea de toate speculaţiile,
      conştient că metafizica nu-i decît simptoma unei boli.
      Apoi mă întind pe spătar şi continui să fumez –
      voi fuma atîta timp cît îmi va permite soarta.
      (Dacă m-aş fi însurat cu fiica spălătoresei,
      poate c-aş fi fost fericit.)
      Aici mă ridic de pe scaun, mă duc la fereastră.
      Omul a ieşit din tutungerie
      (punînd restul în buzunarul pantalonilor?)
      Ah, îl cunosc: e Esteves fără metafizică.
      (Patronul tutungeriei apare la uşă.)
      Ca purtat de-o inspiraţie divină,
      Esteves s-a întors şi m-a văzut.
      Mi-a făcut semn din mînă iar eu i-am strigat:
      Salut, Esteves!
      Şi Universul s-a recompus pentru mine
      fără idealuri şi fără speranţă,
      şi patronul tutungeriei a zîmbit.

      (Tradus de Lucia Sotirova)

      • INTJ said

        criza de timp sau de maimute?

        • Marinar de ocazie said

          goe si de una si de alta ,una dupa alta . un cerc vicios

        • Dl.Goe said

          Nici de una, nici de alta. Cel mult ne-am putea confrunta cu o criza de spatiu. Dar numai pentru o extrem de scurta „durata”, intrucat saptiul se dilata accelerat (cel putin in actuala paradigma) care si ea este pe cale sa moara. Dupa cum spuneam va veni vremea in care nu vom mai putea evita sa vorbim despre teorii alternative Big Bang-ului. Desigur nu pentru a ne intoarce la un model static de Univers ci pentru a incerca si alte modele dinamice mai sofisticate decat acest banal corolar al presupusului effectului Hubbler consecutiv efectului Doppler.

      • stely said

        Nu stiu ce va spune Dl Goe ( „iubitorul de anonimi”) despre intentia acestei „dedicatii”, in sensul daca il incinta sau nu. Eu insa pot spune ca, Almathea (cine o fi ea ?) a avut o idee (intentie) buna . Poemul este extraordinar, iar cel ce l-a scris -Fernando Pessoa -este la fel.

        Nu avem nicio autobiografie scrisă de Pessoa, avem, însă, ceva chiar mai sugestiv[judecată de valoare] :

        Autopsihografie

        Zice-se că invent sau că mint

        În tot scrisul meu. Nu-i așa.

        Pur și simplu eu simt

        Cu imaginația.

        Nu-mi folosersc inima.

        Ceea ce mi se-ntîmplă sau e visat,

        Ceea ce îmi lipsește sau mă-mplinește,

        Este asemeni unui strat așezat

        Peste un alt lucru și încă peste.

        Iar frumosul acesta e – peste.

        Astfel dezlegat de perplexitate,

        În miezul a toate aceste

        Ce-mi sînt mai degrabă îndepărtate,

        Scriu adevărat despre ceea ce nu este.

        Să simt? Simtă cel ce citește.

        (Traducere Dinu Flămând, în revista Secolul 20, nr.334-336, 1988)

        • INTJ said

          extraordinar? o fi … ca cica gusturile se educa iar cum sunt eu asa mai fara educatie n-am cum sa pricep (de ex.) cum poti savura (aka sa evaluezi pentru a te putea ulterior bucura de plus-valoarea rezultata) fara sa gandesti. da’ nah, daca multi sar in fantana, cica-i musai sa sari dupa ei … ca asta da bine si (tot cica) te elibereaza de temerea (ancestrala?) a omului (aka singuratatea). nush, eu, ala ramas ingandurat langa fantana, inca nu m-am lamurit cum e aia cu „prostu-l invata pe (alt) prost sa fie genial” (desi cica si asta-i un adevar absolut).

        • stely said

          Mda, se pare ca am intuit bine . Lui INTJ nu-i place „ideea ” (intentia) Almatheei … Dar culmea, nu-i place nici poemul . 🙄
          Nu pot sa spun nimic … fiecare cu evaluarile lui. Asa ca il astept pe Dl Goe sa ” evalueze” atit intentia, cit si poemul …dar mai ales sa-l” interpreteze” pe INTJ.. 🙂

        • INTJ said

          @Stely – ati intuit corect. formularea „iubitorul de anonimi„, chiar si-n varianta cea mai pozitiva, tot rautate (gratuita) denota. ni se spune ca a pune ceva/pe cineva pe-un piedestal inseamna a pretui … dar, daca asta lasa rece obiectul, subiectul in schimb e astfel izolat. asa ca, chiar daca varianta rautacioasa ma lasa rece (in fond nu-i treaba mea), nu pot fi indiferent la ce ramane (poemul e „victima colaterala”) … sau: azi nu.

        • stely said

          @INTJ- multumesc pentru lamuriri. Ar fi normal ca „anonima „Almathea sa intervina cu „lamuririle” ei, intrucit isi cunoaste cel mai bine intentiile . Poate pica „varianta rautacioasa” si ramane cea a unor mici tachinarii… asa ca de la anonim la anonim 😉

        • INTJ said

          @Stely – hmm … de ce „ar fi normal„? eu nu i-am cerut (nici macar indirect) sa se justifice/explice, dl.Goe e absent (si implicit, momentan, lipsit de pretentii) iar ea (ca anonima, receptoare de iubire) n-are nici o obligatie … a facut o dedicatie dupa cum a crezut si stiut ea, un fel de „take it or leave it”.

        • stely said

          @INTJ – daca tot ati adus vorba de Dl Goe si absenta dumnealui, v-as intreba ( asa intr-o doara) daca stiti cumva cind vine…
          Pai nu m-as fi asteptat sa nu dea p’aci nici macar pentru d-voastra, pe care va credeam (si eu) disparut de pe arcaluigoe. Am crezut la un moment dat ca ne-ati uitat, sau ca nu vreti sa ne mai vedeti…

      • INTJ said

        @Stely – fiind „mai proaspat” pe (b)Arca, stiu si mai putine despre dl.Goe decat dvs. … iar in ceea ce ma priveste: nici una, nici alta. oricat de luceferi ne-om crede fiecare, „life has it’s ways” de a ne readuce (aleator) cu picioarele pe pamant …

      • Dl.Goe said

        @Almathea – Ati putea numi vreun anonim pe care l-as iubi? Dar sa nu-l pomeniti pe dl.Goe ca nu va cred. (Nu mi-as putea imagina ca-ti fi fost intr-atat de subtila). In tot cazul dedicatia o accept cu draga inima. Merge la fix si fix la tinta chit ca umbreste totalmente poemul despre Regina Beatrix a Olandei dedicat celor nascuti pe 19. Poetul d-voastra are mare dreptate… si stil. Mai poftiti pe la noi.

    • stely said

      Karol Wojtyla
      omul sfârşitului de mileniu
      Luigi Accattoli

      13. REDESCHIDE CAZUL GALILEI. SOCOTELILE CU ISTORIA

      Ioan Paul a intrat deja în istorie pentru curajul cu care a combătut comunismul. Dar e posibil să rămână în istorie, pentru o vreme îndelungată, din cauza unui alt gest de neaşteptat curaj: cel prin care a supus unei revizuiri istoria Bisericii, punând în lumină «paginile sale întunecate» şi «devierile de la Evanghelie», cerându-i iertare lui Dumnezeu şi celor care au fost nedreptăţiţi. Acest mare act de curaj al Papei Wojtyla, care este cunoscut sub numele de «examen al sfârşitului de mileniu», va deveni un program explicit al Pontificatului odată cu Tertium millennio adveniente, la jumătatea anilor nouăzeci: vom vorbi despre acest subiect în capitolul 39. Dar el va apărea la sfârşitul Pontificatului – şi va constitui sinteza lui – deoarece a existat deja la început: şi a apărut ca o revizuire a cazului Galilei.

      http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?ip2=14

      • stely said

        1 MILION de oameni la Vatican. Slujba de canonizare a Papei Ioan Paul al II-lea si Ioan al XXIII-lea

        http://live.stirileprotv.ro/live/ibu3.html

      • INTJ said

        cand am citit zilele trecute stirea asta m-am gandit: ar fi interesant (asa de curiozitate) de constatat care supravietuieste pana la urma: astia de se mai reinnoiesc din cand in cand, putin cate putin sau aia de-o din una si buna … momentan parca as paria pe a doua varianta.

        • stely said

          Si eu cred ca cei care se „reinnoiesc ” putin cite putin nu supravietuiesc prea mult . Dar cei care au facut „una si buna ” da. Daca am inteles bine va referiti la stirea despre canonizarea lui Papa Ioan Paul . Anume, daca el va supravietui prin reinnoirea facuta „putin cite putin” .Cred ca , desi a facut destule gesturi de reinnoire, nu va ramine in memoria umanitatii asa cum a ramas Isus Christos . Nimic nu se naste si nici nu supravietuite decit printr-o ruptura brutala de vechi. Asa s-a nascut si a „supravietuit ” crestinismul . De fapt si Galileo Galilei a supravietuit, iata, pentru faptul ca a facut dintr-o data „una si buna „.
          P.S. Maine am sa caut un topic( cu niste intrebari …parca) pus cindva pe Arca lui Goe despre revolutiile care au schimbat total viziunea despre lume . Cred ca despre asemenea schimbari brutale era vorba.

        • INTJ said

          eu m-am referit in primul plan la dogme si religii … da’ puteti si sa faceti nitel pe Alvin Toffler estimand un viitor val … eventual plecand de la ideea ca „adaptabilitatea nu-i chiar intotdeauna un atu” sau „evolutia nu-i liniara” (multe variante „evoluand” inspre disparitie).

        • stely said

          Am cautat topicul promis . Iata-l :

          https://arcaluigoe.wordpress.com/2013/01/10/despre-falsele-revolutii/

          P.S. Am gasit o multime de raspunsuri ,comentarii consistente si idei de valoare – chiar „revolutionare „. Multe dintre ele au atingere (si ) cu „Socul viitorului” , ” Crearea unei noi civilizatii ” sau „Consumatorii de cultura „- toate scrise de Alvin Toffler . Dar, cind am scris comentariul de mai sus ,am avut in gind scrierile unui alt autor, pe care am inceput sa-l citesc exact din momentul (coincidenta sau nu) dezbaterii topicului” Despre falsele revolutii”. De atunci si pina acum s-au intimplat multe , mai ales cu mine. Poate voi avea timp ,desi ma paste un „nou val” de intreruperi , ce va dura pina pe 3-4 mai .

        • stely said

          PPS O completare lamuritoare : Poate voi avea timp ,desi ma paste un “nou val” de intreruperi ce va dura pina pe 3-4 mai, …sa comentez referitor la „schimbari brutale (bruste) ” care sa schimbe viziunea despre lume .Cine si cum ar trebui sa fie facute. Nu stiu insa daca am putea singuri. 🙂 Ma gindesc sa-l asteptam si pe Dl Goe 🙄

        • stely said

          Mda, „schimbari brutale (bruste) care sa schimbe …” cine sa mai ma creada in stare ?? 😦

        • stely said

          Un film pe care l-am vazut chiar acum . N-am stiut de existenta lui, dar veti vedea ca este cum nu se poate de potrivit intrucit tema filmului este in contextul discutiilor pe care le-am initiat aici, pe topicul „Christos a Inviat „. Trebuie sa va spun ca atit vizionarea filmului, cit si comentariile sau linkurile postate zilele trecute nu au fost premeditate, dar sunt bucuroasa ca s-a intimplat asa .

          http://www.filme-bune.net/angels-and-demons-film-online-subtitrat-in-romana/

        • stely said

          Au, a ramas la spam … Cred ca este o neintelegere la mijloc .

        • stely said

          Atunci când „Eu”va incendia
          toate cosmosurile cu lumina lui,
          va putea spune, în sfîrşit :”Eu sunt „.

          Într-o zi, din nou, va ieşi cineva din rânduri
          şi ne va spune că totul e minciună.
          Şi noi vom şti că spune adevărul.
          Trebuie oare să-l ucidem, în numele
          logicii barbare a non -contradicţiei ?

          Teoreme poetice -Basarab Nicolescu

    • Dl.Goe said

      Despre Regina Olandei (fosta) s-a vorbit mult prea putin fata de necesar. Cu conditia ca prestatia Regelui (actual) sa nu faca superflua orice re-venire la Regina mama.

  6. Dl.Goe said

    Se poate remarca o activitate (oarecum) imprevizibila pe acest topic (la punct fix – pe Arca si in Lume) si o directie neasteptata in ceea ce priveste tonul si continutul discutiilor, ceea ce ma face sa regret si mai tare ca pe moment nu sunt in masura sa comentez mai consistent in context si/sau sa propun un topic mai potrivit cu aceste incipiente si poetice propuneri de vorba.🙂

  7. stely said

    Eu pot sa spun ca va astept cu ne/rabdare . Insa pina una (sau) alta, va urez mult spor in toate , precum si intoarcerea grabnica ” pe Arca si in lume,” ca sa comentati”mai consistent in context „si …un topic nou nout . 🙂

  8. stely said

    Un film pe care l-am vazut ieri (printr-o pura coincidenta )si pe care l-am postat imediat , dar intrucit ( cred ) eliberatorul nu este” acasa” sa-l salveze din spam, il pun din nou deoarece mi se pare f.potrivit in contextul discutiilor ce s-au derulat aici „oarecum imprevizibil. ”

  9. Dl.Goe said

    De comentat am mai commenta dar n-i c-o innopta.

  10. Dl.Goe said

    Consem-n-are: Ca daca n-are nare n-are nici nas pentru metafizici fine. Am fost pe o margine de marginalie, mai precis prin centru, si i-am cerut spasit iertarea d-nei CMM pentru vina de a fi intretinut voluntar pentru mai mult de o clipa confuzia ca as fi luat-o drept o oarecare Medusa. Nimic. Liniste mormantala.Doamna sta singura si drepata sub cer, monumentala, tzinand iertarea in ghiare, si tace. Ce-o gândi?🙂

    Mi-o acorda-o? Nu mi-o acorda-o? Clep/Sidra…

  11. click here for top quality info on Click In this article around

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: