Blog public – Intre individualism si colectivism

Blog public – Intre initiativa privata si colectivism.

23 August, a.c.

Iata asadar o di-lema de rezolvat. O di-lema din care nu vom putea iesi. Ceea ce ar trebui demonstrat. Lasati pe mine. Sau pe mâine.

Ma vad obligat sa insir niste leme pregatitoare, fara cap si fara coada, la prima vedere lipsite de orice noima si de orice legatura cu di-lema in de-zbatere. Tema de a-casa pentru prea cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe ar fi tocmai sa gaseasca legaturile ascunse intre aceste leme-lele si ideea de blogăreală in grup, iar dacă nu le descoperă atunci sa le inventeze.

(di)-Leme (pregatitoare):

1. Daca 3 pisici prind 3 soareci in 3 minute, in cat timp prind 13 pisici 13 soareci?
   .
2. Daca 7 muncitori sapă un şanţ lung de 11 metri in 5 zile, in cat timp ar sapa acelasi şanţ 2 milioane de muncitori?
   .
3. http://danghenea.wordpress.com/2014/08/13/daniel-angelescu-daca-fiecare-roman-ar-sta-in-preajma-regelui-mihai-i-macar-trei-zile-romania-ar-deveni-alta/ – Nu incape indoiala ca bunul meu prietem Dan Ghenea are dreptate. Din spusele sale se poate deduce simplu, liniar (pe cale aritmetica si extrapolare cu functii spline) ca transformarea Romaniei (intr-o alta si mai buna ?!) ar dura, daca ar incepe acum, circa 150 de mii de ani, daca e sa-i socotim numai pe romanii cu drept de vot…
   .
4. „Tot ceea ce nu este zadarnic este condamnat sa devina plictisitor” – vorba poetului (care poet?) Poate de aceea blogurile si blogăreala nu sunt şi nu devin niciodata plictisitoare, aducand adesea cu un perpetuum mobile, inutil-şi-fără-rost ca orice perpetuum mobile, dar… la fel, captivante in felul lor. Desigur ca oamenii cuminti (sau cu minte) stiu ca „in realitate” nu se poate construi un perpetuum mobile functional ci că doar in planul imaginar se pot inchipui asemenea mecanisme fistichii, lipsite de orice alt rost decat acela ca da, ar sfida… legile (…), bunul-simt, repusul, entropia, moartea, decaderea etc. Analogia intre „blogurism si alte servicii de socializare virtuale similare” si ideea de perpetuum mobile devine inca si mai consistenta daca ne reamintim ca nici hiperspatiul virtual nu-i chiar acelasi lucru cu cruda realitate, ceea ce da o sansa in plus de perpetuum mobilitate blogurilor. Pentru a adanci incurcatura si contradictia s-ar mai putea aduce in discutie ideea ca singurul perpetuum mobile valid si functional ar fi (doar) Univesul in „ansamblul” său… („infinit”, „unitar”,  si asa mai departe).
   .
5. Sunt(em) prin urmare intr-o incurcatura mare, care de fapt este mica, si din care nu putem iesi deact vârandu-i si pe altii. Stim ca asta aduce a situatie politica damboviteana dar va asigur(ăm) ca nu. Nu este. Despre ce ar fi vorba? Pai despre o „obligatie” nascuta dintr-un pariu pe care l-am pierdut, castigandu-l, si in urma caruia avem de scris „o dizertatie”, pe care oricum o aveam in plan (planul cincinal), despre o dilema veche de cand cu inventarea blogurilor pe lume: Blog public – Initiativa privată sau colectivism?  Sau (cu totul) altfel spus: Blogul public – Intre solipsim si agregare, ori, pentru cei care prefera accentului ascutit, accentul grav (lb. Fr. In original) blogul public intre individualism si cooperare.
   .
6. Tentatia divagarii inainte de intrarea propriu zisa in subiect este foarte mare cata vreme n-am ajuns la nicio concluzie despre ne/rosturile sau ne/zadarnicia blogurilor asa, in general (sau in particular) fie ele bloguri unicelulare sau pluricelulare. Intrucat am pierdut pariul (castigandu-l) cu cel care ar fi trebuit sa atace problema primordiala a bloguitului (A fi sau a nu fi… aceasta fiind, mereu, intrebarea, marea intrebare), trebuie sa ne asumam vrand-nevrand, ca postulat teoretic al prezentei disertatii, ca raspunsul ar fi „a fi” (iar nu „a nu fi”), adica sa acceptam ca blogareala ar avea (macar) un rost, ca n-ar fi (absolut) zadarnica si ca din acest punct ar trebui sa discutam (eventual) cu argumente care blogăreală e mai buna: de unul singur sau in gască? Care dintre cele doua variante poate sluji mai eficient acele ipotetice rosturi ale blogarelii?
   .
7. Ca si-n timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia (a se re-vedea meciul Germania Brazilia 7 -1 ) am facut pariu ca Dan Felix V. Voiculescu, zis Varanul, nu va face nicio o zi de puscarie si… am castigat: Dl. Voiculescu a ajuns dupa gratii, la racoare. Scor 10 la 0. Singurul lucru pierdut (pe care-l declar nul) a fost pariul facut cu personajul dumasian D’Artagnan, in rest castig pe toata linia pentru toti, inclusiv pentru dl.Varanul care intrand la pension, si-a sporit enorm libertatea de exprimare pe blog. Inainte dl.Felix avea blog colectiv (intitulat Antena 3) pe care cam tragea mâţa de coada, lasandu-i pe ceilalti bloggeri sa se exprime mai mult si mai liber si in numele sau, fie-i laudat, pe limba lor. Acuma, ca si bloggerul Nastase, bloggerul Voiculescu castiga enorm, multe grade de libertate, subiecte pentru o tematica nou noutza si cate si mai cate altele n-o castiga, individual si/sau in grup. Privarea de libertate poate creste libertatea de expresie si impresie (la varani). Am auzit ca, pe modelul zborului deasupra unui cuib de cuci, un alt libertaian al exprimarii de pe la noi ar fi revolutionat orarul vizionarilor la la televizor. Cand nu se dă fotbal sau hochei la televizor le-as recomanda cu caldura celor de la racoare, din loturile Nastase, Becali, Vantu, Gica Popescu si, cu voia d-voastra ne-ultimul pe lista, Voiculescu, sa vizioneze in grup un film extraordinar de educativ in context: Portocaliul este noul negru (Orange is the new black).
   .
8. John „Crazy” McAfee, creatorul celebrului antivirus care-i poarta numele, le-a transmis oamenilor ca, daca tin la intimitatea lor, ar trebui sa „reziste tentatiei Google„. McAfee a vorbit la conferinta de securitate Defcon, unde a avut o aparitie surpriza, relateaza Gizmodo. „Google… vrea ca noi sa credem in ideea ca, daca nu avem nimic de ascuns, atunci nu ar trebui sa ne deranjeze ca toata lumea sa stie tot ce facem. Dar daca toata lumea ar sti totul despre toata lumea, ce mutatii ar suferi comportamentul uman? Trebuie sa ne gandim serios la acest aspect”, a spus Mc Afee. Informaticianul si-a incheiat expunerea cu un vibrant mesaj adresat publicului. „Nu putem avea intruziuni in viata noastra si sa ne consideram in continuare liberi. Libertatea este tot ce am. Si e si tot ce voi aveti, daca va ganditi putin”, a conchis McAfee.
   .
9. Bă cititorule, ṭie-ṭi place bă Faulkner? Că nouă ne plăcu. Ne plăcu de el tare dupa mare efort si cu mare greutate, căci are limba încâlcită și e și dezlânat rău, pe bune. Omul scrise cam cu prune-n gura înșirând verzi si uscate despre Comitatul Yoknopatawpha (un fel de… Macondo… un fel de… Huvaca… la poalele vulcanului). Nu scrise și el așa… ca scriitorii, deși fu poet, sau măcar cum vorbiră pe lume personajele sale din patria-i natala, gard in gard cu patria  lui Tom Sawyer, ci scrise direct cum gândeau, in mintea lor mica, viclenele sale personaje.
   .
10. In genere, scriitorul se uita (la lume), vede, alege, culege, se pune si pe sine in compoziție (se adaugă doua linguri de suflet, arome, mirodenii, egoism etc.), toarnă totul într-o forma si o dă la cuptor. Când s-a copt o scoate și o dă (înapoi) la lume. Lumea o mănâncă (ce știe ea?) și crede că-i desert, hrană, fără să se recunoască pe sine  în compoziție. Și uite așa lumea se reciclează și progresează prin munca de bucătar a scriitorilor care pigulesc și transformă lumea în care trăiesc… niște oameni acolo și ei. Ce e mai important in treaba asta e greu de spus. O fi capacitatea de a observa (realități, relații)? O fi abilitatea de a extrage esențe? O fi simțul măsurii in dozarea ingredientelor și în reglarea temperaturii și duratei de coacere? O fi simțul estetic necesar la decorarea prăjiturii pe platou? Dumnezeu știe! Cert este ca că scriitorii nu redau fără să transforme, fără să amelioreze lucrurile, pe ici pe colea si anume prin punctele esențiale. S-ar zice că schepsisul scriiturii stă în transformare, nu în redare. De redat mulți redau, putini sunt scriitori. Dar na beleaua. Cred că deja m-am încurcat în demonstrație ca rromul in aporie, pentru că de fapt nimeni nu poate reda fără a transforma.  Bunăoară d-ta, te duci să cumperi pâine, cumperi, o aduci acasă și o pui pe masă. Banal. Apoi să zicem că ți s-ar cere să povestești cum a fost la pâine. Crezi c-ai putea să redai lucrurile întocmai fără să le înflorești precum Petre Barbu? Ca n-ai putea. Uite încearcă și tu. Si tu, și tu… Ori sa iasă prin înflorire, povești diferite. Una va povesti D’Artagnan, alta va zice Neamṭu Tiganu. Fiecare va încerca sa înflorească, nu să redea. Așa procedează scriitorii.
    .
11. Nu și Faulkner. Faulkner se străduiește să nu transforme ci să redea realitatea cat mai exact, o realitate inobservabilă la prima vedere, pentru cine nu știe unde sa se uite.  Faulkner se uita in mințile oamenilor și redă vorbele cu care ei își vorbesc, singuri, cum vorbesc oamenii singuri, in capul lor, fără grija de a se exprima clar, articulat, pe înțeles, pentru că ei oricum își înțeleg conversațiile interioare,  chiar daca redate altora ar apărea încâlcite, dezlânate rău, pe bune, un spectacol fascinant. Daca am fi in stare sa redam adlitteram felul in care purtam conversațiile paradoxale din capul nostru am produce literatura faulkneriana de cea mai buna calitate. Faulkner redădu conversațiile interioare din capul altora. Mare brânză. Vine iarna. Ce fac cu vaca? Ce-i dau sa mănânce, Dumnezeii ei de vaca. Nimic nu iau pe ea daca o vând acum. Varul John. Cum s-o descurca cu atâtea vaci, cu toata turma. E bogat. Are ce le da. Același bunic, nepoții care încotro, unul avut, in Dumnezeii mamii  lui. Eu sărac. Doar c-o vaca. El c-o turmă și nutreț căcălău… Are atâtea vaci ca nici nu le mai știe. Si toate au ce mânca la iarna. Nu ca a mea. S-o ia el și pe-a mea in Dumnezeii lui.  Ca are ce-i da. Eee… da… daca s-o pierde vaca mea in turma lui, s-o bucura ca are o vaca in plus. La primăvara vin si-i zic, ba vere da’ uite asta e vaca mea de-am pierdut-o. Bine c-a ajuns la tine. Credeam ca mi-au furat-o hoții.  Si o iau înapoi, poate o avea si vițel.  Ba Joe io ti-o dau înapoi ba ca n-am ce face cu vaca ta,  da vezi tu ca vaca ta a mâncat toata iarna la mine. Trebuie sa-mi plătești. Ai bani? N-am bă vere bani, de unde să am. Ce te-am pus io sa-i dai să mănânce vacii mele? Că nu te-am pus. Bă dacă n-ai bani nu-ṭi dau vaca. Fă rost de bani, uite atâta costa nutrețul mâncat de vaca ta… sau daca nu, uite am de făcut un gard. Vino si muncește doua săptămâni cu oamenii la gard ca exact atâta costa ce-a mâncat vaca ta. Bine ba vere o sa-ti muncesc la gard. Vere John muncii doua săptămâni la tine și mă achitai pentru vaca mea. Dă-mi vaca și pace buna. Nṭṭ, ba vere Joe, vezi tu… ca tu munciși doua săptămâni da’ vaca ta nu se opri din mâncat și astea doua săptămâni îmi spori paguba, așa ca mai trebuie sa mai vii și mâine la lucru, încă o zi ca sa te achiți si pentru astea doua săptămâni. Si mai trecu o zi. Hai acasă mă vaca mea de iernași la vărul John și lasă că i-om plăti. Cu pușca. Eee, vere John, uite venii să mă achit. Să știi ca nu te împușc pentru alea doua săptămâni ci pentru ziua aia.
    .
12. Cititorule ermetic, despre ce vorbim noi aici? Ce aclamam noi? Noi aclamam munca, travaliul (care nu se face), si paralela intre blogurile cooperative si cele individuale, care sunt sublime, am putea zice, dar care lipsesc cu desavarsire. Stie cineva vreun blog individual? Sincer acuma. Ca sa stim pe ce sa bazam paralelele astea inegale. Din cate stim noi (si mai stim si noi) in toata blogosfera romaneasca nu exista decat un singur blog individual: Blogideologic-ul. O exceptie. In rest numai si numai bloguri colective. Daca ar fi sa fie vreo paralela, paralela de azi (23 August a.c.) ar trebui sa fie intre Titus Filipas si restul lumii large. Oricare blog este ceea ce este, deopotriva, prin continutul articolelor sale si prin continutul comentariilor. Ponderea celor doua genuri de contributie este variabila in limite largi, dar, cu exceptia unor cazuri extrem-e/iste (a la Titus Filipas) blogurile sunt creatii colective a caror devenire cade in sarcina fluida a mai multor autori ale caror contributii se interconditioneaza subtil si inextricabil. Si atunci care este dilema zilei de 23 August? A fost sau n-a fost? Se pare ca falsa dilemå de-zbatuta azi, aci, isi are radacinile intr-un schimb de replici intre dl.D’Artagnan si dl.Goe, petrecut aevea pe Arca lui Goe, håt demult, pe vremea cand inca nu se potcovea iepurele cu 99 de ocale de fier pe Decablogul Muschetarilor Toti (4) pentru unu (1) si unu (1) pentru toti (4). Dl. D’Artagnan, canta armonia si avantajele „administrarii in comun” a unui blog cu mai multi autori, in timp ce dl.Goe isi exprima indoiala ca o asemenea armonie poate dura si ca avantajele ar putea fi categorice. In subsidiar era atinsa problema pierderii intimitatii, anonimitatii si caracterului privat care s-ar fi pierdut in bucataria administrarii in comun a unui blog. Dl.D’Artagnan considera ca aceste „pierderi” erau minore, in timp ce dl.Goe viceversa. Discutia n-a continuat, si nu s-a dezvoltat din motive (ne)elucidate. Apoi dupa o vreme a venit vremea discordiei pe fostul Decablog al muschetarilor, intr-o era in care, intamplator, (si) dl.Goe era contributor in aria comentariilor decablogmuchetariene. Marea schisma este o poveste palipitanta care poate fi repovestita oricand din mai multe perspective (…).  Totusi in plin razboi de secesiune Dl.D’Artagnan, nu a consimtit sa-i dea in sinea lui „dreptate” d-lui Goe si sa-si faca prin urmare „blog individual” ci a creat alaturi de alti doi muschetari „Anul Muschetarilor”, intr-o zi de 1 Aprilie (de ziua d-lui Goe)… Armonie si avantaje din nou… Mai putini administrartori, mai putine probleme, conflicte, compromisuri… si inutile toate… Directia este cea corecta… Dar vin si zic, agregare sa fie daca trebuie, dar pentru asta exista blogroll, link-uri, ancore, guest post, rubrica de comentarii si exista si libertate de expresie, de impresie, de vorbit, de tacut, de galagie, de liniste, de solidaritate si de singuratate… Care sa fie avantajul ca in loc de trei hanuri sa fie doar unul? Faptul ca hanul lui Porthos (fost decablog al tuturor) a ajuns o ruina prin care creste iarba (fertilizata cu humor si pascuta cu bizon) nu poate fi un argument pro. Si atunci… Probabil ca elementul decisiv este  punerea in comun a comentatorilor abonati, care altminteri s-ar segrega  daca blogurile s-ar separa, asa incat, dupa o vreme, in afara zgomotului de fond care cara mesaje cu ocaua mica pretutindeni (aka rh) ceilalti ar incepe sa posteze comentarii mai mult pe blogul unuia si mai putin pe al altuia. Ma intreb al cui ar deveni „rromulanul bavarez” intr-o asemenea situatie ipotetica. Probabil ca si l-ar adjudeca dl.D’Artagnan.   

Intrebari ajutatoare: 1. Dumnezeu a creat lumea singur sau in grup? 2. Este Universul o crestomatie? 3. Faulkner, Marquez, Preda – sau – Ilf si Petrov? Cel mai iubit dintre pamanteni – sau- Vitelul de aur?

Scriitori remarcabili sunt destul de multi, cupluri remarcabile de scriitori sunt raritati, exceptii. In fine simfonia råmåne neterminata. Ar fi trebuit sa traduc si sa extrag cateva fraze cheie articolul Organisme multicelulare dar nu am libertatea sa mai aman articolul, nu mai esete vreme de asa ceva. Se apropie scadenta 23  August 2014, ora 18:40.  Un pas mare pentru Arca lui Goe, un pas mic pentru Blogosfera.

Material bibliografic obligatoriu (de studiat alaturi de colectia „Madame Blogry si mai ales arhiva blogului cu acord intelectual al proaspat eliberatul Adi Nastase):

Multicellular organisms are organisms that consist of more than one cell, in contrast to single-celled organisms. To form a multicellular organism, these cells need to identify and attach to the other cells.^[1]

Few unicellular species can be seen individually with the naked eye. The rest of the nearly two million^{[citation needed]} visible species are multicellular. In particular all species of animals, land plants and filamentous fungi are multicellular, as are many algae. Some organisms are partially uni- and multicellular, like Dictyostelium.

Multicellular organisms —like plants, fungi, animals and brown algae— arise from a single cell and generate a multi-celled organism. Pluricellular organisms are the result of many-celled individuals joining together through colony formation, filament formation or aggregation. Pluricellularity has evolved independently in Volvox and some flagellated green algae.^[2][3]

The evolution of multicellularity from unicellular ancestors has been replicated in the laboratory, in evolution experiments using predation as the selective pressure.^[4]

Evolutionary history

Multicellularity has evolved independently at least 46 times,^[4][5] including in some prokaryotes, like cyanobacteria, myxobacteria, actinomycetes, Magnetoglobus multicellularis orMethanosarcina. However, complex multicellular organisms evolved only in six eukaryotic groups: animals, fungi, brown algae, red algae, green algae, and plants.^[6] It evolved repeatedly for plants (Chloroplastida), once or twice for animals, once for brown algae, three times in the fungi (chytrids, ascomycetes and basidiomycetes)^[7] and perhaps several times for slime molds, and red algae.^[8]

The first evidence of multicellularity is from cyanobacteria-like organisms that lived between 3 and 3.5 billion years ago.^[4] In order to reproduce, true multicellular organisms must solve the problem of regenerating a whole organism from germ cells (i.e. sperm and egg cells), an issue that is studied in developmental biology. Therefore, the development of sexual reproduction in unicellular organisms during the climax Mesoproterozoic is thought to have precipitated the development and rise of multicellular life.^{[citation needed][dubious – discuss]}

Multicellular organisms, especially long-living animals, also face the challenge of cancer, which occurs when cells fail to regulate their growth within the normal program of development. Changes in tissue morphology can be observed during this process.

Loss of multicellularity occurred in some groups, like in some red algae (e.g., Porphyridium, but it is possible that they are primitivelly unicellular),^[9] and probably in some green algae (e.g., Chlorella vulgaris and someUlvophyceae).^[10][11] Fungi are predominately multicellular, though early diverging lineages are largely unicellular (e.g., Microsporidia) and there have been numerous reversions to unicellularity across fungi (e.g.,Saccharomycotina, Cryptococcus, and other yeasts).^[12][13] In other groups, generally parasites, a reduction of multicellularity occured, in number or types of cells (e.g., the myxozoans, multicellular organisms, early thought to be unicellular, are probably extremely reduced cnidarians).^[14]

Hypotheses for origin

There are various mechanisms by which multicellularity could have evolved.

One hypothesis is that a group of function-specific cells aggregated into a slug-like mass called a grex, which moved as a multicellular unit. This is essentially what slime molds do. Another hypothesis is that a primitive cell underwent nucleus division, thereby becoming a syncytium. A membrane would then form around each nucleus (and the cellular space and organelles occupied in the space), thereby resulting in a group of connected cells in one organism (this mechanism is observable in Drosophila). A third hypothesis is that as a unicellular organism divided, the daughter cells failed to separate, resulting in a conglomeration of identical cells in one organism, which could later develop specialized tissues. This is what plant and animal embryos do as well as colonial choanoflagellates.^[15][16]

Because the first multicellular organisms were simple, soft organisms lacking bone, shell or other hard body parts, they are not well preserved in the fossil record.^[17] One exception may be the demosponge, which may have left a chemical signature in ancient rocks. The earliest fossils of multicellular organisms include the contested Grypania spiralis and the fossils of the black shales of the Palaeoproterozoic Francevillian Group Fossil B Formation inGabon (Gabonionta).^[18]

Until recently phylogenetic reconstruction has been through anatomical (particularly embryological) similarities. This is inexact, as living multicellular organisms such as animals and plants are more than 500 million years removed from their single-cell ancestors. Such a passage of time allows both divergent and convergent evolution time to mimic similarities and accumulate differences between groups of modern and extinct ancestral species. Modern phylogenetics uses sophisticated techniques such as alloenzymes, satellite DNA and other molecular markers to describe traits that are shared between distantly related lineages.

The evolution of multicellularity could have occurred in three ways, and of which the latter, the colonial theory, is most credited by the scientific community:

The symbiotic theory

This theory suggests that the first multicellular organisms occurred from symbiosis (cooperation) of different species of single-cell organisms, each with different roles. Over time these organisms would become so dependent on each other they would not be able to survive independently, eventually leading to the incorporation of their genomes into one multicellular organism.^[19] Each respective organism would become a separate lineage of differentiated cells within the newly created species.

This kind of severely co-dependent symbiosis can be seen frequently, such as in the relationship between clown fish and Riterri sea anemones. In these cases, it is extremely doubtful whether either species would survive very long if the other became extinct. However, the problem with this theory is that it is still not known how each organism’s DNA could be incorporated into one single genome to constitute them as a single species. Although such symbiosis is theorized to have occurred (e.g., mitochondria and chloroplasts in animal and plant cells – endosymbiosis), it has happened only extremely rarely and, even then, the genomes of the endosymbionts have retained an element of distinction, separately replicating their DNA during mitosis of the host species. For instance, the two or three symbiotic organisms forming the composite lichen, while dependent on each other for survival, have to separately reproduce and then re-form to create one individual organism once more.

The cellularization (syncytial) theory

This theory states that a single unicellular organism, with multiple nuclei, could have developed internal membrane partitions around each of its nuclei^[20] Many protists such as the ciliates or slime molds can have several nuclei, lending support to this hypothesis. However, the simple presence of multiple nuclei is not enough to support the theory. Multiple nuclei of ciliates are dissimilar and have clear differentiated functions: the macronucleus serves the organism’s needs, while the micronucleus is used for sexual-like reproduction with exchange of genetic material. Slime molds syncitia form from individual amoeboid cells, like syncitial tissues of some multicellular organisms, not the other way round. To be deemed valid, this theory needs a demonstrable example and mechanism of generation of a multicellular organism from a pre-existing syncytium.

The colonial theory

The third explanation of multicellularisation is the Colonial Theory proposed by Haeckel in 1874. This theory claims that the symbiosis of many organisms of the same species (unlike the symbiotic theory, which suggests the symbiosis of different species) led to a multicellular organism. At least some, it is presumed land-evolved, multicellularity occurs by cells separating and then rejoining (e.g., cellular slime molds) whereas for the majority of multicellular types (those that evolved within aquatic environments), multicellularity occurs as a consequence of cells failing to separate following division.^[21] The mechanism of this latter colony formation can be as simple as incomplete cytokinesis, though multicellularity is also typically considered to involve cellular differentiation.^[22]

The advantage of the Colonial Theory hypothesis is that it has been seen to occur independently in 16 different protoctistan phyla. For instance, during food shortages the amoeba Dictyostelium groups together in a colony that moves as one to a new location. Some of these amoeba then slightly differentiate from each other. Other examples of colonial organisation in protista are Volvocaceae, such as Eudorina and Volvox, the latter of which consists of up to 500–50,000 cells (depending on the species), only a fraction of which reproduce.^[23] For example, in one species 25–35 cells reproduce, 8 asexually and around 15–25 sexually. However, it can often be hard to separate colonial protists from true multicellular organisms, as the two concepts are not distinct; colonial protists have been dubbed „pluricellular” rather than „multicellular”.^[2] This problem plagues most hypotheses of how multicellularisation could have occurred.

Experimental evidence

The evolution of multicellularity from unicellular ancestors has been replicated in the laboratory, in evolution experiments using predation as the selective pressure. Similar experiments can demonstrate the facultative induction of multicellularity.^[4]

Advantages

Multicellularity allows an organism to exceed the size limits normally imposed by diffusion: single cells with increased size have a decreased surface-to-volume ratio and have difficulty in absorbing sufficient nutrients and transporting them throughout the cell. This confers multicellular organisms with the competitive advantages of an increase in size. It also permits increasing complexity by allowing the differentiation of numerous cellular lineages within an organism.^{[citation needed]}

 

* * *

 

Update 1. Alte perspective asupra subiectului se gasesc la Hanul Muschetarilor. Aviz amatorilor profesionisti. 🙂