Recenzie: Fie-vă milă de noi, domnule Ponta?

I.

Portret „fenomenologic” (în formă de epistolă) al unui candidat la președinția României…

„…Nu știu dacă m-am așezat vreodată cu mai multă nerăbdare (sentiment al urgenței?) să scriu o scrisoare cuiva. Deși este, după cum vedeți, o „scrisoare deschisă”, îmi imaginez tot timpul, scriind, că…„

II.

Dl. Gabriel Liiceanu a comis iaraşi o scrisoare deschisă, adică sinceră. Aş zice că momentan este monumentală, dar are toate şansele să devină şi memorabilă, macar în aceeaşi măsură în care memorabilă a fost şi a rămas precedenta sa scrisoare deschisă, astazi uitată, de care toţi îşi amintesc (vag) deşi nimeni (inclusiv şi încă şi mai abitir adrisanţii) n-a(u) luat-o în serios. Mă refer desigur la cea comisă în ultima zi a anului de graţie 1989, spre seară, scrisă sub formă de apel. Era aşadar timpul (imperios necesar … … era dator) ca domnia sa să mai scrie una la fel de deschisă, adica (de) sinceră. Scrisoarea comisă azi de catre dl.Liiceanu, in anul de graţie (tot graţie) 2014 este, pare-se, mult mai deschisă decât precedenta, fiind deja deschisă de peste… unul, niciunul, 100 de mii (!!!) de in/discreţi violatori ai corespondenţei (care mai de care mai pirandellieni), bucurându-se de deschiderea oferită prin fenomenul Internet. Greu de spus dacă aceasta scrisoare a fost comisă de către dl.Liiceanu ca urmare a unui imbold preponderent civic ori mai degrabă sub impuls literar sau chiar sub presiunea unei imanenţe de natura filozofală (da, da..), cert este însă că actuala ei monumentalitate cât şi iminenţa memorbilităţii ei o fac demnă de atenţie şi de atenţii. N-avem de gând să insistăm asupra conţinutului (a carui lectură o recomandăm însă insistent prea-cinstitului cititor citit şi unic al Arcei lui Goe) dar ne-ar placea la nebunie nişte discuţii libere despre intenţiile şi aşteptarile cu care a dat-o dl.Liiceanu în lume cât şi despre impactul potenţial al unei asemenea scrisoare-bom…bă… asupra adresantului şi/sau asupra cititorului co-lateral şi sub-înţeles. Scrisoarea se intitulează (sublim) „Fie-vă mila de noi, domnule Ponta!” şi este compusă (la fel ca şi Scrisoarea III, pe care o şi evoca cumva) din trei parţi. In partea întai este făcut, artistic şi riguros, rechizitoriul faptelor (comise în numele tatalui, al fiului şi al bunicului), în primul sfert al acestui veac de singurătate, din care rezulta cu claritate (în funcţie de cititor) lipsa de caracter a candidatului Victor Ponta (văzut in postura de Baiazid). In partea a doua, şi aici intrăm in dimensiunea fantastică a poemului, dl.Liiceanu îl „ademeneşte” pe candidat să pornească pe drumul Damascului (precum un presupus precursor potential al lui Victor Viorel), iar în partea a treia, anticipand cumva drama imposibilităţii ieşirii din sine a personajului tragic Victor Ponta (care poate muri în orice clipă, de râs, faţă cu o asemenea perspectivă), dl.Liiceanu (într-un acces de marinimie) îi oferă (încă) o alternativă rezonabilă, aparent mai accesibilă, o cale de scăpare. Gabriel cel Bătrân îi cere (apoteotic) lui Viorel cel Tânăr să ne dea un semn de mila Măriei Sale şi să facă de pe acum întoarsă a sa cale, adică să se retragă (sau să piardă de buna voie alegerile, nu se înţelege prea bine)… Se poate presupune că de îndată ce va ajunge cu lectura scrisoarii deschise (adică sincere) în acest punct, preupunand în mod optimist că s-o fi apuct s-o citească, dl.Ponta va cădea desigur pe gânduri intrând într-o mare şi copleşitoare dilemă din care nu va putea ieşi in timp util, ajungând fatalmente să câştige, involuntar, din neatenţie, alegerile prezidenţiale, împotriva voinţei sale. Reacţia banal de previzibilă a adrisantului cunoscut dă substanţă şi trup tragismului înmelcuit în falsele iluzii ale filozofului care imploră în pustiu mila cabotinului, ajuns premier si virtual preşedinte al regatului Poloniei (precum acel Ubu din po-veste).

III.

Elocinţa „dramaturgului” Gabriel este impresionată, maximală. Ingerul a strigat. Te intrebi (inutil şi retoric) cum oare s-ar fi putut explica şi descrie mai clar şi mai pe înteles „poanta Ponta”, mai convingator şi mai la obiect decăt a facut-o filozoful (ca urmare a unui imbold preponderent civic ori mai degrabă sub impuls literar sau chiar sub presiunea unei imanenţe de natura filozofală (da, da..), nu se ştie, nu importă), dar, în acelaşi timp, cuprins de o undă de disperare lăuntrică, nu se poate să nu constaţi perplex, ca opintirea inocenta a d-lui Liiceanu, dincolo de incontestabila valoare literară şi documentară în secol, este în van, că nu are nicio şansă, nu să penetreze edificiul popularităţii de care se bucură candidatul Ponta din Romania, dar nici macar să-l scrijelească vreun pic pe coajă. Data trecută dl.Liiceanu şi-a adresat formal scrisoarea deschisa (adica sinceră) multora, implorandu-i şi promiţandu-le (înduioşător) iubire, fără să dea nume, lăsându-i pe adresanţi să se auto-identifice, în intimitate, în pace. Totul s-a consumat şi epuizat fără efecte notabile. Astăzi, iluzionandu-se iaraşi, sperând să nu-şi mai dilueze mesajul, filozoful se concentreaza asupra unui singur adresant cunoscut, vizându-i însă, indirect, în egală măsură pe toţi ceilalţi (cei vechi şi cei noi). Rezultatul? O noua scrisoare pierdută, momentan monumentală, având toate şansele să devină şi memorabilă, acum şi-n veacul vecilor. Amin. Atât.

UPDATE: Cu un tupeu specific dl.Victor Viorel Ponta a raspuns scrisorii d-lui Liiceanu. Memorabila replica a primului ministru (care ne-a fost adusa la cunostinta de catre niste binevoitori) se gaseste aici:  Mi-e mila de dl.Liiceanu.

* * *

UPDATE 2: Dupa analiza perfecta a d-lui Liiceanu, vizionata de peste 300,000 de ori, apare (intr-un „tiraj” mult mai mic) o contra-analiza (si mai) fabuloasa. O popularizam aci spre gloria autorului ei: Clarvazatorul de la Corabia (in proximitatea Maglavit-ului, dintr-un judet limitrof): 

Absolut fabulos – m-O-NU-mental – Orbirea la anti-Prooroci

auto-Denuntul Poetului (poeselul Co) – Pronosticul triumfalist, facut in ajun, despre cum va castiga Victor Viorel Ponta alegerile – Din ciclul pro-fetii (d)in tara lor, care fata profetii la tara (mediul rural) – un exemplu de orbire plenara.

Perseverentul Victor va ponta noua-i victorie, păi cum altcumva ? – un bâlci de Viorel Abålaru

„În ce mă privește, am prevăzut mai demult că următorul vir novus va fi Victor Ponta, încă din momentul în care fosta putere portokakie i-a încredințat guvernarea doar la momeală, după cum de-acum se știe, băieţii băsişti scontând atunci că vor doborî mai multe ţinte printr-o singură lovitură fistichie (în cadrul unui “experiment” despre care strategul Lăză nu ne-a spus atunci chiar totul, evident) : 1) închiderea gurii Antenelor mogulice, ale căror histerii antibăsiste tocmai provocaseră cunoscutele turbulențe de la începutul iernii 2012; 2) aruncarea în groapa cu lei a lui MRU, pe care cupola secu îl programase mai demult pentru rolul de next salvator, însă lansarea acestuia s-a făcut nu spre a-l proba sau antrena, păi cum drea, ci spre a-l decredibiliza și demola, întrucât Piratul avea alt plan, cum am arătat la timpul potrivit colea, visând deja la România frumoasă ce-l va înscăuna, după Cotroceni, la Victoria ; 3) sabordarea guv-ului MRU, după ce Dl Unguent va fi fost ridiculizat defintiv și irevocabil depamfletarul vigilent şi aruncarea momelii puterii lu’ dom dottore Victor-Viorel, pentru a se alege puradicul şi de el, după ce băieţii vor fi dibuit în bibliotecile lumii celebrele plagiate şi le vor comunica naţiei academice indignate, urmând ca my friend Filadel, d.Pleşu, Marius Delaepicentru, dra Sorina, Marginalia, d.Liiceanu, Tina Borg, d.Tapalagă, Cărtă, Kalino Lino,Volo, Stely, Dl Goe, d.Aligică, Zexe Tux, d.Baconski, d.Turcescu şi compania să-l arate cu degetul acuzator pe inimicul lor, demascându-l ca plăgarul plăgarilor şi mincinosul mincinoşilor, fiind convinşi că şi boborul de cetățeni mai mult sau mai puțin turmentați din Carpați, ale d. Mitică, Titircă Inimă-Rea, Conu Leonida, Tulie Radu Teacă, Pena Corcoduşa, Vitoria Lipan, Fefeleaga, Nea Mărin, dom’ Semaca, Lăscărică ecţetera, aşadar marea majoritate din ţărişoara dodoloață, gândeşte ca şi doctorii, contributorii sau forumiştii cu mintea creață, cărora le soarbe indicaţiile preţioase şi recomandările pempante (chiar dacăboierii minţii, pe de altă parte, nu ratează aproape nicio ocazie de a-şi arăta dispreţul suveran pentru pegra fără carte… oops).

Aceasta – ca să precizăm – a fost prima parte a experimentului lăzăroian, cea de dinainte ca cupola portokakie să realizeze brusc, fiind gata-gata să dea în fandacsie, că Victor-Viorel cel Tonticel, în loc să cadă în fractală vrie cu guvernarea-i de comedie, iar USL, cu Ponta cu tot, să dispară de pe scena politică pe vecie, după dezvăluirile din Nature și din alte foi alecyberspace-ului științific pur, din contra, părea că-l doare fix în tur, ba chiar va fi câştigat alegerile municipale şi parlamentare cu nişte scoruri catastrofale, fiind cât pe-aci să-l suspande pe însuși Piratul Popeye, dacă Ioropa lu dom Barroso nu striga la timp vai!, dle Ponta, stai!,prinzându-l pe PM la nord-atlantică strâmtoare şi forţându-l să-ncheie pactul de coabitare cuBăse și cu Serviciile-i acoperitoare. După care a urmat partea a doua a experimentului, cea de avarie, planul ZZZ, ce nu se aplică decât în caz de extremă urgență sau de război cu însuși Terminator 2 ce-ar bântui şi pe la noi : spargerea PDL și formarea Aripii Frumoase aMișcării Populare, apoi demantelarea USL, după ce i s-a arătat pisica cațavenccianului Crin Porumbacu, pe urmă nașterea Noului PNL prin absorbția PDL, ale cărui frunzăverde șistânișoare creaseră deja premisele de compatibilizare cu bătrânele oase ale venerabilului Quintus și-ale altor dinamoviști „brătieni” supraviețuitori peste vremi și jumătăți de vremi, în fine, extragerea Sfinxului de cartoon din Sibiu și plasarea lui în rolul mortului viu, mai precis a lui hopa-mitică, care când cade pe spate, când se ridică, după cum devine situațiunea politică, adică (respectiv dacă România Frumoasă se va bucura de simpatie electorală mai mare sau mai mică, funcție de care EU va intra sau nu în turul 2, după care hop și noi – băieții și fetele de la API și ICCJ – , care ori îl vom umfla pristandanește pe marțafoi și-l vom lăsa cel puțin fără oi, ca pe Niță după luptele de la Băicoi, ori îl vom preface în moroi și mai balșoi, capabel să-l înfrunte pe Pontosul Ponta, în caz că acesta va scăpa întreg din bombele și nucleareleDNA, ce se vor ține pe urmele sale roi înainte de a ajunge – dacă va ajunge – la judecata electorală de apoi). Finis coronat opus, va apărea și Albă ca Zăpada, spre a contribui și ea, dimpreună cu cei 7000 de pitici priculici, la hăituirea ticălosului de aici și de acum și a pregătinext generation pentru noul drum. Sau cum naiba să vă spun că portokakii erau convinși un milion la mie că-l vor face pe Ponta Pontosul scrum, fir-ar să fie, necum s-ajungă a candida cu prima șansă la Președinție ??

În concluzie, partida portokakie va pierde ultima-i bătălie nu pentru c-ar fi uşoară ca o păpădie, ci din crasă fudulie. Băieții se știau fortificați cu armate disciplinate, cu gulguteacoperite ca la carte și cu cazemate superbetonate, precum francezii la adăpostul Liniei Maginot, stând cu toate armele într-o singură direcție îndreptate, ca-n războaiele din iepocilecelelalte, însă pomenindu-se că inamicul îi atacă pur și simplu pe la spate, după ce ocolisebariera de foc pe departe și, mult mai năucitor de-atât, le-o trage cu niște arme ciudate, respectiv cu niște găozari pamfletari, nişte circari ce călăresc tunurile catodice ca pe caraghiozii măgari, ipochimeni pe care la prima vedere nu ți-ai fi aruncat nici mucii, atât păreau de hilari, dar care i-au tocat și măcinat pe Băieții cei tari precum niște apocaliptici sărari. „Niciodată o televiziune nu va ajunge să impună un preşedinte, un prim-ministru sau chiar şi un simplu ministru“ – hăhăia portokakiul-șef cel îngâmfat, în timp ce un prim-ministru netocrat tocmai fusese instalat. Cu alte cuvinte, intelighenția portokakie a ignorat într-o veselie că schema sau paradigma clasică, dreapta-stânga, pe care ea o știa din vechea economie politică sau din bătrâna filozofie, în care „dreapta” poate însemna, apodictic, „capitalism-burghezie”, pe când „stânga” fix vițăvercea: „sărăcie-neamprostie”, fusese înlocuită de-o paradigmă fistichie, respectiv apăruse şi la noi ceea ce Alexander Bard și Jan Söderqvist au numit Netocrație, clasă care va mătrăşi vetusta burghezie cu partidele-i reprezentative de pe vremea lui pazvante, partide pe care le va transforma în simple trupe ambulante de saltimbanci, într-o “nouă categorie de oameni de divertisment televizat prost plătiţi, nişte actori inofensivi care interpretează scenariile altora, verificaţi tot timpul fără milă şi batjocoriţi de supraveghetorii lor din presă“.

Impresia unora că Ponta “nu e la locul lui” sau că e un ins “fără experienţă, fără prestigiu, fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii, fără conştiinţa nenumăraţilor „fără“, care îl caracterizează”, ori a altora, care au vorbit despre “mândria de a fi nimic” a lui Ponta, provine din realitatea că Ponta este eminamente un politician al evului netocratic, care-n sine într-adevăr e nimic şi care îşi dobândeşte puterea prin ratingul acordat de sauronul netocratic protector sau pur şi simplu subtilizând-o din mediul – mediatic – înconjurător. Iar la acest soi de politică din era media, new media sau netocratică nu există alternativă. “Oricine încearcă să se opună trendului de dezvoltare şi să persiste în agitaţia politică de tip vechi nu va supravieţui în societatea condusă de netocraţie. El ar arăta ca un tiran mârşav al informaţiei“, aloo…

Ca să vă desenez, Ponta “cel tontic”, în realitate un “jucator politic autentic“, “oportunist, precaut, versatil şi extrem de inteligent“, aşa cum îl observă şi SOV (un ins de regulă inclement cu cei pe care îi creionează cu ochiu-i de cinic atent), e asemenea unui sputnik cât un ghemârdic, care n-are nevoie decât de un input iniţial unic, spre a se elibera de forţa de atracţie ce-l ţine legat de globul gigantic, dar care după ce scapă din terestra strânsoare se deplasează în cosmosul mare folosindu-se nu de motoarele proprii, pe care nici nu prea le are, ci de forţa de atracţie a planetelor ori stelelor întâlnite în cale, care şi-l plasează una alteia ca la ştafetă, ceea ce nu împiedică sputnikul nost să culeagă la sfârşitul ascensiunii toţi laurii, ca orice veritabilă vedetă. Fie că se pozează cu ciobanul Ghiţă, fie cu-o drăgălaşă fetiţă cu fundiţă, însă neapărat baremi campioană la grădiniţă, fie cu Simona, fie cu Obama, fie cu Gâdea, Badea, cu Daciana sau cu mama sa, perseverentul Ponta – cum l-a caracterizat chiar norocoasa genitoare, o doamnă realmente fermecătoare – are darul de a prelua din ratingulsau harul luminos al tuturor acestora şi de a şi-l ataşa la steluţa sa, iniţial cât un licurici, dar care la final s-ar putea să lumineze ca termocentrala de lângă Lainici…

Aşa cum v-am mai spus, de altfel, aici:

Zău că degeaba vă supălaţi pe Ponta şi-i arătaţi, care de care mai gomoşi şi mai pempanţi, dispreţul vostru de distinşi fanţi, de doctori mai mult sau mai puţin adevăraţi ori de activişti civici civilizaţi (prefăcându-vă că uitaţi cum că aproape tot ce mişcă-n politichia, civilia or chiar şi-n poezia din ţerişoara ot Carpaţi a cam purtat, pe faţă or pe ascuns – inclusiv marele vostrumus sau chiar poeţii espopici ce v-au sedus – pantaloni kaki & bufanţi, şi încă e puţin spus, aloo…) : fiindcă Ponta ista a înţeles naintea voastră, fărtaţi, deşi vouă vi se pare că el râde sau vbeşte ca tonta-n bâlci la Urlaţi, că astăzi în România – ca şi-n America ori în Suedia, deci în ţările avansate din lumicica noastră vastă – nu mai conduce burghezia şi cu atât mai puţin milităria ori altă nobilă or snobilă castă sau nevastă, ci Netocraţia, aşadar cei care deţin Reţelele de Media şi New Media principale şi ştiu cum să manevreze mijloacele astea de producţie speciale, făcând ca politicienii care încă mai sunt pe pământ să fie / ori să nu mai fie în clipa următoare, tale quale, atâta vreme cât Media & New Media pot să facă dintr-un cetăţean oarecare o mare valoare sau o mare putoare, un sfânt sau o seperietoare pentruconsumatariatele de Net & tembelizoare, la rigoare putând ascunde de ochii maselor electorale orice politician, de n-ar mai şti de el nici măcar neamurile din comuna or famiglia genitoare sau n-ar mai da pe el niciun ban, ori să-l transforme din Anger pur în Drakkulamajur, de s-ar feri de el până şi cei mai fioroşi râmari de primprejur…”