(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Cautarea momentului

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 20, 2014

42197

Avea niște urechi în formă de gheare retractile
cu care scurma tăcerea până la orizontul neliniștilor,
iar cu zgomotul produs astfel (un soi de scrijelire)
își hrănea auzul flămând de șoapte.

Când îi oboseau, de atâta luptă surda cu liniștea,
Urechile i se retrăgeau învinse, în tecile moi ale lobilor
Lăsând fâșâitul obscur al tăcerii să se întindă iar, moale,
Până la orizontul nesigur al tuturor neliniștilor.

Dar asta nu dura mult caci auzul, flămând de șoapte și disperat
Își gonea urechile tari, afară, din tecile moi cu pavilioane
Pe câmpia albă, ca o coală de hârtie, de zăpada necuvintelor,
La hăituit de idei.

Când deodată, de sub orizontul neliniștilor…

 

Problema e ca nu mai ştiu s-o continui.
Si nici nu stiu ce inseamna asta.
Ca am pierdut momentul?
Ca l-am interpretat gresit?
Numai de n-ar da vreo grindina.

12 răspunsuri sa “Cautarea momentului”

  1. Dl.Goe said

    Logica zilei (II): „Minciuna presupune studii superioare adevărului.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Stely said

    Când deodată, de sub orizontul neliniștilor…

    Apoi, cum s-a întâmplat evenimentul? Drews vorbeşte despre un fenomen numit aşezarea vântului. Când vântul ajunge la viteze de 100 de kilometri pe oră poate să împingă apa. Astfel de evenimente au putut fi observate pe Lacul Erie şi în Delta Nilului în 1882. „Aşezarea vântului are loc în momentul de început al unei furtuni, dar nu afectează oamenii, ci pur şi simplu usucă un lac pentru scurt timp“, spune Drews. Practic, apa se mută de pe un mal pe altul şi lasă o zonă uscată. Drews spune că, potrivit calculelor sale matematice, Moise a avut patru ore la dispoziţie ca să treacă pe partea cealaltă. În faţa lui s-ar fi deschis o cale de 3-4 kilometri lungime şi 5 kilometri lăţime.

    Citeste mai mult: adev.ro/ngtrnm

    Apreciază

    • Circo said

      plm,daca batea vintu asa tare de impiedica apa sa ocupe spatiul ala din albie, cum dreaq de puteau oameni sa treaca pe acolo, cum de n-au zburat ca fulgii de nea prin aer !???.Inca mai credeti in povesti??

      Apreciază

      • Dl.Goe said

        @Circo – Cå prostia domniei voastre a primit un singur „unlike” este de rau augur in aceste vremuri de decembrie revolutionar. Daca nu primiti macar 25 de unlike-uri asta va insemna enorm pentru prostia altora dar si pentru prostie, asa, in general. Ceea ce presupun ca nu va va atinge intrucat avem noi impresia ca va considerati a fi un ins inteligent care nu poate fi dus cu povesti. La d-voastra cine vine? Mos Craciun sau Mos Gerila?

        Apreciază

  3. Stely said

    Sărbători fericite !

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Va multumesc pentru anticipatele urari. Va doresc si d-voastra asemenea si totodata va urez spor la traditionalele pregatiri pentru Craciun si Revelion.

      Apreciază

      • Stely said

        Da, cred ca v- ati dat seama cu privire la motivul „anticipatelor urari”. Anticipasem ca (acolo unde mergeam de sarbatori ) lipsa unui cablu de internet nu-mi va da posibilitatea sa transmit urarile / colindele traditionale (mai placut) cu ajutorul corului Madrigal. M-am asigurat ca vor ajunge sigur la destinatie.
        Si, da, am avut un plus spor (si) datorita urarilor Dlui Goe . 🙂

        Apreciază

  4. Dl.Goe said

    22 Decembrie zi de sarbatoare – Anul acesta se implineste sferul de veac. A trecut de parca s-ar fi scurs doar cateva zile de la Noaptea Furtunoasa a Solstitiului de iarna din 1989, oribila tragedie, dupa un scenariu de I.L. Caragiale. Redam episodul in care un revolutionar este urmarit de teroristi:

    Madam, cocoana! ai mizericordie de un june roman in primavara existentii sale! de-abia douazeci si cinci de roze si jumatate innumar, douazeci si sase le implinesc tocmai la sfantul Andrei…

    Coboara incet pe fereastra pe unde a iesit; este prafuit de var, ciment si caramida; parul ii este in neoranduiala; palaria rupta; e galben si tras la fata; tremura si i se incurca limba la vorba; i se naluceste a spaima din cand in cand si il apuca slabiciune la incheieturi. „Am scapat pana acum! Sfinte Andrei, scapa-ma si de acu incolo: sunt inca june! Geniu bun al venitorului Romaniei, protege-ma; si eu sunt roman!” (rasufla din greu si isi apasa palpitatiile.) „O ce noapte furtunoasa! Oribila tragedie! (i se pare ca aude ceva si tresare.) Ce de peripetiuni!.” .

    In zilele noastre, Rica Venturiano a implint (mai acu o saptamana) abia 96 de roze . De votat a votat cu consecventa cu sine insusi dand sufragiul sau tot lui Rica Venturiano. In van. Dar nu e timpul pierdut. Cand va implini suta (in an aniversar) va putea sa voteze iarasi pe acelasi Rica. Vivat! Muzica! Revolutia romana fu admirabila, fu sublima, am putea zice.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Ah, destinul ma persecuta iarasi implacabil. Coana Veta (perfida) mi-a dat „unlike” si i-a mai mobilizat si pe jupan Dumitrache si pe Chiriac (tejghetarul d-ei, cu simbrie) sa voteze in contra noastra. Oribila tragedie fara nicio mizericordie.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: