(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Cui îi e frica de inteligenta artificiala?

Posted by arcaluigoe pe Februarie 1, 2015

Time is money!

Se afla cestiuni arzatoare la ordinea zilei:

  • Declaraiile d-nei Elena Ud-rea la DNA si in alte organe de presa despre SRI & Co (la intern)
  • Situatia post-electorala din republica Elenå si cea pre-nuptzialå din republica Ucraina (la extern)
  • si cate altele care au darul sa duca in derizoriu clipa cea repede si problemele (sic) culturale, precum gâlceava mofluzilor literari care se straduie sa-i dea la cap criticului literar Maior-escu Manolescu cu un poet necunoscut (unul Chifu)…

Aceste cestiuni arzatoare luate-n colimator de toata lumea virtuala (la cererea insistenta a presei reale) nu ne intereseaza catusi de putin, dar, daca am avea ceva mai multi bani pusi deoparte, am sta sa-i propunem prea cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, ca tema de meditatie si/sau dezbatere o intrebare: Cine se teme de inteligenta artificiala? Recent si-au exprimat teama/frica/spaima fata de riscurile existentiale majore cu care se confrunta omenirea (noastra draga), in perspectiva amenintarii venite dinspre inteligenta artificiala, niste domni cu trecere la public, monstri sacri ai notorietatii universale si nu numai. Printre altii Bill Gates si Stephen Hawking – dar si AICI. Deocamdata Papa de la Roma nu s-a pronuntat in aceasta privinta dar cu siguranta o reactie din partea sa este iminenta. Vom afla probabil ca ciborgii (alaturi de atei, homosexuali si prostituate) ar putea fi primiti in paradis daca se pocaiesc. La timp (Timpul inseamna bani). As vrea sa remarcati ca nu problema in general a inteligentei artificiale (in sine) face obiectul ipoteticei teme de meditatie, pe care am propune-o daca am avea bani destui in portofelul cu secunde, ci, mai degraba, ca obiect al acestei teme, sunt tematorii, cei care vad in progresul inteligentei artificiale o amenintare la adresa prostiei naturale a umanitatii (a speciei pe care cu onoare o reprezentam si perpetuam). S-ar parea ca cei cu astfel de spaime sunt oameni inteligenti, competenti, cu succese intelectuale notabile, recunoscute. Intrucat n-avem bani pentru a intra mai consistent in detalii ne multumim sa adnotam tema (ca si pe multe altele in trecut si din viitor), nu inainte de a preciza cå o privire mai atenta indica faptul ca, de fapt, cei care dau azi in stenahorie fata cu inteligenta artificiala sunt oameni spre apus, care si-au depasit cam de demultisor momentul de maxim al limitelor lor intelectuale, aflandu-se in plin regres. E normal sa aiba agnoase existentiale, inclusiv intelectuale si sa aiba tendinta de a le proiecta in afara lor, eventual inspre omenire in ansamblul ei. Intrucat in materie de frica, oferta (sociala) este extra-larga, si intrucat, vorba ‘ceea de ce ti-e frica nu scapi, cred ca ar fi normal sa ne orientam spre lucruri mai putin sofisticate decat ideea bizara ca dezvoltarea inteligentei (…) ar putea duce la eradicarea umanitatii. Cu siguranta ca atunci cand va fi sa fie sfarsitul omenirii acesta se va produce fie din cauza unui deficit de inteligenta, fie din cauza unei abundente de prostie, naturalå suta la suta.

Din pacate (si noi) suntem saraci (cu duhul). N-avem banii necesari pentru a ne putea desfata retoric fata cu o asemenea tema majora. Pe o asa criza, noi (dl.Goe) ne-am putea cel mult scotoci prin buzunare de niste maruntis pentru un cancan cu o dilema: A fi sau a nu fi dinastic. Aceasta-i intrebarea?

Plesu

 

Din care se vede ca Dilema Veche are un scriitor nou noutz pe nume Plesu. Matei Plesu. Un soi de Mateiu Caragiale dar mai modest. Om fi noi amarnici dar (totusi) prostioara junelui Plesu (o traducere dupa un articolas insipid din Der Spiegel) n-avea ce cauta in Dilema Veche. Serban Foarta a Huiduit redactia Dilemei pentru mult mai putin. Acuma ar fi de zis ca nici cu articolul din numele tatalui nu stam mai bine: o colectie de citate cam nerelevante in context, propusa de un autor care in trecut a ironizat, in nenumarate randuri, folosirea inadecvata (sau prea abundenta) a citatelor. Ramanem la impresia ca domnii Plesu scrie prea mult, abuzand de o librtate de exprimare contra-cost cam „prea absoluta”.

Esantion/ilustrare – caci se cuvine un:

Elogiu (de poetul Gabriel Chifu)

Mintea acestui om
(pe care l-am cunoscut, sunt un norocos!)
este mai mare decât mintea celorlalţi oameni.
Ea este atât de mare încât nu are loc în capul său
aşa cum nu are loc un râu
într-o sticlă de un litru
şi aşa cum nu are loc lumina unui astru
în flăcăruia unei lumânări.

Dar mintea nu are materialitate
şi nu are greutate. Ea nu se vede.
De aceea puţini dintre noi şi arareori
ne dăm seama cât de mare este
mintea acestui om.

Mintea acestui om ridică de la pământ
obositul trup al acestui om
şi-l face să plutească
aşa cum balonul cu aer cald, la anul 1785,
ridica nacela şi o făcea să plutească
peste Canalul Mânecii.

Culmea e că, oho,
chiar şi pe noi, cei din jurul său,
ca pe nişte săculeţe cu lest
ea ne ridică şi ne face să traversăm în zbor
Canalul Mânecii, ca atunci, la anul 1785.

100 Răspunsuri to “Cui îi e frica de inteligenta artificiala?”

  1. Stely said

    La timp (Timpul inseamna bani). As vrea sa remarcati ca nu problema in general a inteligentei artificiale (in sine) face obiectul ipoteticei teme de meditatie, pe care am propune-o daca am avea bani destui in portofelul cu secunde,…

    Banuiesc ca v-ati oprit destui bani in portofel cat sa urmariti finala de la Australian open.( Novak Djokovoc -Andy Murray). O finala pe care si eu am urmarit-o cu sufletul la gura. Favoritul meu a fost Andy Murray. Scotianul, desi a fost un mare luptator nu a reusit sa-l invinga pe Novak. Dar a dovedit ca este totusi (si) un mare jucator.

    Apropo, Mi-e teama ca va deveni cel mult un soi de Andy Murray. Ceea ce ar fi o pierdere in raport cu valentele ei tehnice in tenis.
    M-as fi bucurat daca Simona Halep ar fi luptat in sferturi asa cum a facut-o acum Andy Murray . Dupa parerea mea ea este facuta pentru ” ori de tot , ori de loc „. A dovedit asta la Singapore cand a jucat contra Serenei Williams, si, desigur in sferturi la Australian Open contra Ekaterinei Makarova. Va avea insa destul timp sa invete cum sa lupte pentru fiecare punct .Astept cu nerabdare urmatoarele turnee, primul fiind Fed Cup cu echipa Spaniei.

    • RALG said

      In tenis aveti (mereu ati avut) gusturi ciudate. Parca si la fotbal. Stabilite cvasi-spontan.🙂

      • Stely said

        Eiii, mi-a placut (si) Novak Djokovic. Stiam ca el va fi castigatorul , dar pentru ca mi-ati starnit interesul pentru Andy Murray (referitor la asemuirea lui cu Simona) l-am privit (de data asta)cu mai multa simpatie. Mi-au placut darzenia si dorinta lui de a castiga, motiv pentru care m-am gandit la modul cum a pierdut Simona (zic, fara lupta) in fata Makarovei.
        P.S. Referitor la „gusturi ciudate”… „stabilite cvasi -spontan „, da, aveti dreptate dar numai in competitile sportive … 🙂

        • RALG said

          Este reconfortat aerul proaspat (asa cum se degaja el din descrierile d-voastra) cu care priviti mereu un meci de tenis (par exemple o finala a unui turneu de mare slam) ca si cand ar fi primul meci pe care-l urmariti in viata d-voastra urmand sa va decideti ad hoc favoritul. Nu-mi displace Andy Murray (desi-mi place mai mult prietena lui) dar totusi, ce Dumnezeu. Novak Djokovic e un monstru sacru, un caracter consacrat, o legenda vie in care se imbina perfect talentul, abnegatia si taria psihica de mare campion. Ca-ti e simpatic si ca-i esti fan ori ca-ti e antipatic si te enerveaza (cum ma enerveaza pe mine, de ex Sharapova, Buochard si chiar si simpaticul Nadal) si nu esti de partea lui, nu sunt lucruri pe care un spectator de tenis nu le stabilestea asa… pe loc, la inceputul unei partide sau pe parcursul ei facand o evaluare sumara a motivatiilor potrivite. Novak Djokovic este si a fost „mereu” (de la un moment dat icolo🙂 ) unul dintre favoritii mei in tenis, poate cel mai important (chiar mai mult decat Federer odinioara), asa ca nu are cum sa nu ma amuze faptul ca se poate si altminteri adica sa ne alegem cu cine tinem intr-un astfel de meci asa… pe loc.🙂

          • Stely said

            Oho, cum sa nu stiu ca Djokovic „este si a fost mereu” favoritul d-voastra , dar am vrut sa „scot „un comentariu de la dvs … si nu aveam cum . 🙄

        • RALG said

          Sotul in living se uita la televizor. Sotia ii striga din bucatarie:
          – Inceteaza sa te mai uiti la filme porno. se aude de aici.
          – Nu ma uit la filme porno. E finala la tenis feminin. Joaca Sharapova cu Williams.

  2. Stely said

    Privind, „cui ie e frica de inteligenta artificiala” zic si eu ca, atata vreme cat ea este creata in scop umanitar, adica sa fie benefica pentru om ( eradicarea unor boli grave) sau alte „ajutoare” nu ar fi cazul sa ne facem griji prea mari.

    Deasemenea, mai zic (si eu) ca ar fi cazul sa ne facem mari probleme cu privire la Cu siguranta ca atunci cand va fi sa fie sfarsitul omenirii acesta se va produce fie din cauza unui deficit de inteligenta, fie din cauza unei abundente de prostie, naturalå suta la suta.
    Si mai clar, iata ”
    Omenirea este mai aproape ca oricând de sfârşitul lumii. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă care gestionează Ceasul Apocalipsei, un barometru simbolic, care arată cât de ameninţat este omul, în contextul schimbărilor climatice şi al temerilor legate de armele nucleare. Anul acesta, Ceasul Apocalipsei a fost mutat la ora 12 fără trei minute.Ceasul Apocalipsei poate părea un demers exagerat, dar el este gestionat de o echipă care include 17 câştigători ai Premiului Nobel.

    http://www.noi.md/md/news_id/55067

    • Stely said

      Ca sa nu se creada ca indraznesc sa aduc vre-o critica la adresa domnului Andrei Plesu, sau a revistei Dilema Veche, ce pare ca si-au cam epuizat subiectele „tari”- recurgand astfel la diferite „adaosuri” drept articole pentru cititorii ce le sunt fideli orice ar fi- m-am gandit sa recurg si eu la cateva citate privitoare la mult disputata limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie, pe care dumnealui (Andrei Plesu) a invocat-o in recentele sale articole, dedicate atacului terorist de la Paris.

      Iata numai cateva :

      *Dacă ne lăsăm terorizaţi de către frica de terorişti, atunci aceştia au câştigat.
      Salman Rushdie în interviu

      Hopaaa , cine vorbeste ?! Nici un lucru legat de necesitatea luptei împotriva terorismului nu poate fi un argument pentru restrângerea drepturilor umane.
      citat din Vladimir Putin

      *Teroriştii nu sunt terorişti din cauza unui exces de islam, ci din cauza lipsei totale de islam.
      citat din Gabriel Madel Khan

      *Terorismul este ascuns în sufletele unor oameni, şi nu sunt drone să bată până acolo!
      Octav Bibere

      Iar aici ceva despre …citate si” rostul” lor. 🙂

      *Nevoia de a spune ceva mi-o ascund de fiecare dată în citate răsunătoare.
      Friedgard Thoma în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Emil Cioran (2005)

      *De citit, citeam la întâmplare, pe apucate, şi n-am studiat nimic serios. Singura mea specialitate adevărată era plictiseala pe care mi-o provoca învăţătura sistematică. Îmi pregăteam însă cu grijă totdeauna câteva citate pe care la momentul oportun le debitam ca din întâmplare, ca să forţez o impresie favorabilă. Şi au fost câţiva profesori care s-au lăsat înşelaţi, ba chiar au văzut în mine o speranţă, ceea ce mă făcea să râd în sinea mea cu recunoştinţă deoarece, sărmanii de ei, îmi dădeau fără voie încredere.
      citat din Octavian Paler

      *Un citat comic trebuie să provoace râsete sau măcar zâmbete. Prea multe cărţi de această factură conţin neruşinat de multe citate fără valoare şi câtuşi de puţin hazlii.
      Des MacHale în Comicpedia (2012)

    • RALG said

      „Omenirea este mai aproape ca oricând de sfârşitul lumii” – Aceasta introducere in suculenta tema a Apocalipse de rit post-modern, este o zicere (cliesu) care se doreste teribila dar care… in fond… nu-i decat o banalitate. Din momentul in care se naste, fiecare om este in fiecare clipa, mai aproape decat oricand de momentul mortii sale. Nu? Desigur daca sub/intelegem ca „fiecare om este in fiecare clipa, mai aproape decat oricand (mai înainte) de momentul mortii sale.” Altminteri nu. Maine va fi si mai aproape, Mai aproape decat a fost oricand mai inainte. Si tot asa. Ar trebui poate sa intelegem ca pericolul este mai mare decat alte dati la modul absolut, fara referire directa la scurgerea entropica a timpului, in sensul ca pe omenire ar paste-o o moarte prematura pe care cei 17 intelepti Nobelieni vor s-o pre/întampine (pre/zica, pre/gateasca, pre/conizeze, pre/stabileasca)… Asa o fi… Sau n-o fi… Cine (så) mai stie? In secolul al-IVX-lea ciuma a decimat jumatate din populatia Europei . Mulți care au trăit pe vremea când Moartea Neagră a bântuit Europa au crezut că venise sfârșitul lumii. Astazi daca un cataclism distrugator ar ucide jumatate din populatia planetei (adiac 3 miliarde si jumatate de indivizi) ne-am intoarce håt in timp… la nivelul anului 1970. Sub aspect demografic desigur… Invitatiile sistematice la fel de fel de spaime (infricosati-va enoriasi) au desigur, in mare, impactul dorit. S-ar putea insa sa sfarseasca precum s-a sfarsit povestea lui Petrica cel sfâsiat de lupi.

      P.S. Multumesc pentru alternativa de Apocalipsa oferita discutiei. Mi-ar fi parut rau ca Omenirea sa fie sortita pieirii din prea multa Inteligenta. Mai bine invers. Sau o incalzire globala.🙂

      • Stely said

        Pentru ca mi-ati multumit pentru „alternativa de Apocalipsa” mai vin cu o alternativa. 🙂

        I.T.: De cine sînt controlate calculatoarele astea?

        L.F.: De către civilizația creatoare inițială. Această lume s-a făcut în mod similar cu un film. Vi se pare ciudat că o civilizație care are în spate cinci mii de ani de experiență în informatică face și trăiește din realități virtuale?

        I.T.: Ce dovezi există că se întîmplă cum spuneți dumneavoastră?

        L.F.: Eu și mulți alții comunicăm cu ei. Deodată m-am pomenit că cineva îmi spune anumite treburi. Vă dau un exemplu. Mă gîndeam: să fac asta sau să fac asta? „Nu.“ Dar dacă mă duc așa? „Da.“ Hopa, dar ce, eu comunic cu cineva? „Da.“ Deci comunicam cu ei.

        A.C.: Puteați să-i întrebați de numerele la Loto.

        L.F.: Nu merge. Dacă ești un oportunist, un șmecher, nu-i interesezi. Ei selectează supervalori. Ajung supervalori acolo, care creează, care compun poezii, pictează, desenează. Ei fac lumi virtuale care fac, la rîndul lor, alte lumi virtuale. Așa cum japonezii fac roboți care, la rîndul lor, fac roboți. Înțelegeți la ce performanțe s-a ajuns?

        http://www.kmkz.ro/de-pe-teren/interviu-dezvaluiri/lorin-fortuna-noi-nu-sintem-aici-noi-sintem-pe-niste-calculatoare/

        • RALG said

          Interesant. Un alt fel de spaima fata cu o presupusa selectie naturala… artificiala ca o intelligenta… :0 Si uite asa traim pe datorie. Time is money.

  3. Stely said

    A, am uitat. Referitor la…
    „De aceea puţini dintre noi şi arareori
    ne dăm seama cât de mare este
    mintea acestui om ”
    …as avea o intrebare : Cine este” omul ” elogiat atat de frumos, de catre Gabriel Chifu ?

    • RALG said

      Pai Nicolae Manolescu! Cine altcineva? Altminteri ar mai fi primit el Chifu premiul pentru cel mai poet cu trac d/intre poeti si aspiranti la geto-daci? Ca nu l-ar mai fi primit. In acest context (cel putin bizar) normal ar fi fost sa fie (macar) nominalizat Iv cel Naiv.

      Dar am auzit una si mai gogonata. Cica Florin Iaru, Liviu Antonesei si alti cativa s-ar fi hotarat sa joace rolurile lui Nicolae Balcesu si Avram Inacu si sa puna de-o revolutie pasoptista in administratia literaturii romane de sorginte USR-ista. Cineeee? Floooorin Iaru? Liviu Anton Esey? E-he-hei. Mari farsori, mari gogomani. Daca nu-l co-op-tazå si pe autorul singurului apel vadit tot degeaba. N-or sa aiba credibilitate.🙂

      • Stely said

        ” Daca nu-l co-op-tazå si pe autorul singurului apel vadit tot degeaba. N-or sa aiba credibilitate.🙂 ”

        Pai , inseamna ca nu ati (mai citit) blogul „singurului apel …”.

        https://viorelpadina.wordpress.com/2015/01/22/lui-nicolae-manolescu-i-se-pregateste-ceva/

        • RALG said

          Ce-i drept e drept, nu citisem ceea ce oricum nimeni nu citeste (decat eventual ca sa se amuze sau sa fie muze). Viorel (fanul lui Victor) vorbeste mult… dar numai in punga. In rest nu conteaza nici cat o marginalie. Prin urmare nu cred ca o sa-l coopteze cineva oricine in orice, daramite intr-o revolutie in administrarea literarurii romane cu Iaru si Antonesey pe post de revolutionari, indiferent cate apeluri vadite o sa faca el in punga, la Corabia, pentru nimeni si pentru sine.🙂

      • Stely said

        He- heee !! minunatie mare, Florin Iaru este „labe unu” !! E alt om . Puncteaza decisiv si in deplin acord cu „Stan laptop-man. ” Sa vedem incotro bate …vantul . .Deocamdata nu s-au luat prea tare nici de Elena Udrea si nici de Traian Basescu.

  4. INTJ said

    As vrea sa remarcati ca nu problema in general a inteligentei artificiale (in sine) face obiectul ipoteticei teme de meditatie

    cei care dau azi in stenahorie fata cu inteligenta artificiala sunt oameni spre apus, care si-au depasit cam de demultisor momentul de maxim al limitelor lor intelectuale, aflandu-se in plin regres.

    hm … io zic ca totusi e loc si de-o nuantare. ca exemplu as cita (si eu, lol) textul (imo superb in context) al unei secvente din filmul (slabut in rest) Lucy (2014) :

    Lucy: Sa mergem.
    Del Pierro: Nu sunt sigur ca ti-as putea fi de vreun ajutor.
    Lucy: Ba da, esti.
    Del Pierro: Pentru ce?
    Lucy: Un memento.
    Lucy: Mergem?

    ps pentru cine-l va viziona: se stie ca „folosim doar 10% din creier” nu e un adevar, da’ SF-ul (in general) porneste de la niste premise (chiar daca-s false) si exploreaza mai departe restul. cu alte cuvinte, e un film SF si nu un documentar …

    • RALG said

      Probabil ca si Gates, Hawking & Co au in vedere perspectiva SF asupra inteligentei artificiale (si in general asupra avansului tehnologiei) atunci cand o vad ca amenintare esentiala la adresa umanitatii (ca umanitate).

      • INTJ said

        pai sunt si ei oameni … iar omul, cu cat il duce mintea mai mult, cu atat e mai probabil sa taie „omul” din capul listei cu potentialele pericole pentru specie.

        aceeasi limitare (apartententa la specie) ii face sa inteleaga ca matematica descrie doar realitatea „logica” … tot ce tine de „ilogic” nu se incadreaza in formule ce contin semnul „=” … iar intrebarea ce apare e: cat de fuzzy pot/trebuie sa fie algoritmii cu care sunt programate inteligentele artificiale? daca sunt „prea fuzzy” atunci ele (I.A.-urile) vor semana mai degraba cu acei oameni spre apus … cu urmarile de rigoare. daca algoritmii n-ar fi deloc fuzzy am ajunge lejer in situatii asemanatoare cu cea din filmul „I, Robot (2004)” (citat relevant/ … care „te fericesc” pe viata.

        sincer, pe mine nu ma sperie ca ei prevad ceva ca-n „Autómata (2014)”:

        Jacq Vaucan: Funny, you were supposed to help us survive.
        Blue Robot: Surviving is not relevant. Living is. We want to live.

        … ci mai degraba ma sperie oameni (si potentiale viitoare I.A.-uri) ca Qohen Leth din „The Zero Theorem (2013)”:

        Qohen Leth: Are you real, or just in my mind?
        Management: Doesn’t matter at all. You’re part of the neural web now.
        Qohen Leth: [extended silence] … so there is no answer?
        Management: That depends on the question.
        Qohen Leth: *What I’m living for?*
        Management: That’s a good question Mr Leth, posed entirely to the wrong person. You see, it seems you’ve mistaken me for a considerably higher power. I’m not the source of your call. I’m not God or the Devil, I’m just a man… seeking the truth.
        Qohen Leth: *What Truth? If… *
        Management: Turn around and look
        [points toward black hole imagery]
        Management: … That’s it. Chaos encapsulated. That’s all there is at the end. Just as it was at the beginning.
        Qohen Leth: Well, there it is then. You’ve proved The Zero Theorem.
        Management: Not quite. Mancom is, as you say, still crunching the data.
        Qohen Leth: Why would you want to prove that all is for nothing?
        Management: I never said that all is for nothing. I’m a bussinessman, Mr. Leth. Nothing is for nothing.
        Qohen Leth: What?
        Management: There’s money in ordering disorder. Chaos pays, Mr. Leth. Chaos comprises a rich vein of ore… that with Mancom’s muscle, will be all mine… to mine. The saddest aspect of mankind’s need to believe in a God… or to put it another way, a purpose greater than this life… is that it makes this life meaningless. You see, this is all a waystation on the road to promised eternity.
        Management: The reason I chose you… I mean, rather perversely, I admit… is because you represent the antithesis of my project. A man of faith. You see, you’ve persisted in believing that a phone call… could give your life meaning. You’ve waited and waited… and as a result, you’ve led a meaningless life.

        • RALG said

          Atunci cand nu putem aborda (in mod serios) un adevar incomod putem spune o gluma pe seama lui. Poate fi (vorba de) o auto-ironie fina. Se pare ca atunci cand nu putem filozofa (in limitele filozofiei clasice) in jurul unor „adevaruri” inaccesibile, atunci singura alternativa a resemnarii mistice ramane SF-ul. O ramura literara, nu intaplator, numita si „de anticipatie”. Dupa cum Gates & Hawking (amatori de spaime omtologice fata cu inteligenta sisa artificiala) s-au intrebat cum de alti oameni (masa) nu se ingrijoreaza in fata acestei teribile amenintari, tot asa ne-am intreba si noi (dl.Goe) cum se face ca atâtor altor oameni (masa) SF-ul nu le creaza nicio emotie, niciun fior… ba chiar multi dintre ei detesta genul (ne acreditandu-l cu valente literare, filozofice, stiintifice…). E ca atunci cand, ne putand aborda (in mod serios) un adevar incomod, spunem (publicului) o gluma pe care majoritatea spectatorilor n-o gusta… care ne intelegand-o, care considerand-o o gluma proasta. In timp ce minoritatea care o gusta prefera sa se amuze in interior (pentru a nu contraria majoritatea, deh democratia).

          P.S. Ma intreb daca dialogul pe care l-ati redat n-ar trebui sa fie con/semnul nasterii unui alt gen literar: FF-ul, adica literatura filozofico-fantastica.

          • INTJ said

            cum se face ca atâtor altor oameni (masa) SF-ul nu le creaza nicio emotie, niciun fior … imo e vorba de conceptul „cel mai mic numitor comun” aplicat stimulilor. astfel, vizionand filmul „Lucy (2014)”, la scena citata de mine, masele vor fi stimulate doar vizual (asociind cuvantul „memento” cu un instinct primar). dar toti cei care vor alege sa nu se lase furati de peisaj se vor intreba: de ce tocmai „memento”? ce fel de memento?.

            rezumand si revenind: intrebarea care apare e: cine sunt curajosii si cine sunt tematorii? tot masele ar spune ca cei curajosi sunt cei cu intrebari … si, ca deobicei, (imho) s-ar insela! doar daca te temi nu te imbeti apa chiara ca sa prinzi curaj (nebun) … ci te intrebi, analizezi si reanalizezi, previzionezi (distopii, nu utopii), etc. … foarte probabil sfarsind prin a fi incadrat la categoria descrisa de dvs.: „sunt tematorii, cei care vad in progresul inteligentei artificiale o amenintare la adresa prostiei naturale a umanitatii” … poate tocmai pentru ca ei, tematorii, inteleg cat de importanta e macar o infima doza de „prostie naturala” pentru a fi om (si nu altceva). in fond, primul om care s-a ridicat in doua picioare a facut-o de frica (ca nu cumva sa dea nas in nas, pe nepregatite, cu moartea) … nu unul curajos care tinea directia nasului, fara sa mai gandeasca si/sau ignorand orice nu-i era pe plac (a se vedea si exemplul Plesu vs libertatea deplina de exprimare).

          • RALG said

            Cel mai probabil… in prima instanta, inteligenta artificiala (dar ce s-ar intelege in fapt prin „inteligenta artificiala”?) n-ar putea fi autonoma, decuplata, independenta, distincta, de inteligenta umana si de biologia ei ci cel mult s-ar plasa in prelungirea acesteia (pentru a-si putea avea esenta), iar daca, in timp, atributele biologice ancestrale ar decadea, estompandu-se, ne mai fiind necesare, asta va reprezenta o evolutie naturala (adica fireasca) si acceptabila. Vom fi in postura de a nu ne mai parea rau ca nu ne mai este (ne mai putandu-ne fi asa ceva) foame, sete, frig, cald, chef de sex si ca nu mai putem desfata in petreceri (petrecerea timpului… liber) bazate pe satisfacerea in exces a instinctelor primare (foame, sete, si altele)… Desigur ca nevoi vor exista (intrucat fara nevoi n-ar (mai) exista inteligenta) doar ca vor fi de cu totul alta naura, necunoscuta inca. Chiar daca va fi deosebita de cea de acum si aceea tot omenire va fi si va incapsula toate avantajele si dezavantajele unei astfel de entitati. Progresul inteligentei (un progres nu neaparat (meta)inteligent in sine) va putea schimba intr-un mod dramatic relatia insului cu ansamblul omenirii ducand-o spre ceva care poate parea totalmente inacceptabil insului de acum. Un pic inacceptabila ii va fi si insului de atunci. Dar numai un pic. Nostaligia paradisului pierdut va ramane o dimensiune a oricaruia dintre iadurile devenirii, chiar si atunci cand oamenii nu vor mai avea trup de carne si oase, si chiar si cand nu vor mai avea de loc un trup de materie.🙂

        • Stely said

          Cine stie ce (ne) rezerva viitorul ? „La barza chioară îi face Dumnezeu (alt) cuib: ”

          Meanwhile, 20,000 light years this Supernova Sunday, one of only three supernova remnants in the Milky Way known to contain large amounts of oxygen. These oxygen-rich supernovas are of great interest to astronomers because they are one of the primary sources of the heavy elements (that is, everything other than hydrogen and helium) necessary to form planets and people. The X-ray image from Chandra shows a rapidly expanding, intricately structured, debris field that contains, along with oxygen (yellow and orange), other elements such as magnesium (green) and silicon and sulfur (blue) that were forged in the star before it exploded.

          http://www.kgw.com/story/news/nation-now/2015/02/01/nasa-supernova-sunday/22709647/

          • RALG said

            Planeta noastra cuibusor de nebunii te asteapta ca sa vii. La 20 de mii de anisori lumina? E o cale atat de luuuunga… Ca si cum naufragiatii de pe Titanic, in Atlanticul de Nord, ar fi aflat ca nu vine niciun vas sa-i salveze dar spre norocul lor chiar atunci se nastea, undeva in Pacificul de sud (la circa 20000 de km) o insula vulcanica suficient de mare incat sa incapa cu totii pe ea.🙂 Tot ce aveau de facut era sa vasleasca pana acolo.

            Din pacate omenirea nu are competentele tehnice (nici macar teoretice) pentru a calatorii pe asemenea distante. Iar daca le-ar avea… ar fi foarte putin probabil sa mai aiba nevoie sa deranjeze sa calatoreasca pana acolo.

          • Stely said

            Un altfel de SF . Calatoria in hyperspatziu cu viteza superluminica …
            Apropo, am vazut un film (SF)cu un asemenea subiect ( o noua „casa” pentru pamanteni) .Am sa-l caut. Cred ca l-am postat si aici pe Arca lui Noe. Era „on topic.” 🙂

          • Stely said

            Of, subconstientul .Arca lui Goe ,desigur …

  5. RALG said

    Pe un alt fir logic (logic), prietenul nostru D’Artagnan imi spunea ca una dintre preocuparile sale majore (pusa chiar in capul listei), dintre cele care-l fac (uneori) sa fie mai putin activ pe „net” se refera la evaluarea sanselor filmului Boyhood la Oscar, sau mai exact spus „de ce-ar avea Boyhood sanse la Oscar”. E (si aceasta) o intrebare. Poate pentru ca A one-of-a-kind movie it touches something deep and true.… Dincolo de toate aspectele cinematografice, artistice, sentimentale acest film special, pe care l-am vazut asa deodata, fara preaviz mi-a produs o emotie in plus constatatnd ca ideea secreta pe care o aveam in minte despre producerea unui astfel de film (idee pe care probabil ca au mai avut-o multi alti „cineasti” mai mult sau mai putin amatori) a fost, iata, pusa in practica de catre cineva. Intr-o lume cu 7 miliarde de suflete e greu sa mai fii original. Important este sa fi indraznet in context. Celor care nu l-au vazut le recomandam sa nu-l rateze. Merita:

  6. RALG said

    Imi place sa cred ca inteleg „eminamente exact” like-urile si dis-like-urile cu care ma blagoslovesc unii dintre vizitatorii si vizitatoarele Arcei lui Noe Goe, si ca pot deduce cu precizie ce, cum si de ce le (dis)place ceea ce le (dis)place si chiar si ce, cum si de ce vor sa-si exprime la vedere sentimentele respective. Totusi in situatia de fata, fata cu acest topic eterogen ca acesta, multi dimensional si neterminat in nicio directie, imi vine mai greu sa inuiesc anume ce va sa zica un like acordat asa… global…

    In consecinta (sau ca razbunare) fac o dedicatie muzicala tuturor celor care au dat inexplicit like pe acest topic, in care se pare ca am pus-o de mamaliga:

    • Stely said

      @ Dl Goe – Acum, daca tot mi-am insusit participarea la”pusul de mamaliga” va rog sa-mi permiteti sa(mai ) pun putintica sare ca sa iasa mai buna .🙂

      Traian Băsescu tace, iar toată lumea se întreabă de ce tace. Cred că se uită zi de zi la televizor și se întreabă când se va ajunge la concluzia că cei 10 ani de mandat prezidențial au fost o mare greșeală.

      Când (toți) analiștii îl vor considera principalul vinovat pentru ceea ce se întâmplă acum. Senzația unei strategii de dărâmare a mandatului său cred că este extrem de acută. Cu atât mai mult cu cât Ion Iliescu și Emil Constantinescu n-au avut parte de un asemenea final de carieră prezidențială. Au plecat liniștiți acasă, cu ceva tinichele zornăind în urmă, dar nimic care să-i deranjeze fundamental.
      Asta nu înseamnă că în România lui Iliescu sau în România lui Constantinescu nu se furase nimic, că nu existau contracte dubioase, sau că oamenii de afaceri erau niște îngeri! Ca să vă dau doar două exemple ce-mi vin acum în minte, Omar Hayssam a devenit multimilionar în dolari în vremea lui Iliescu, iar privatizările nepoților lui Diaconescu au rămas celebre. Ce a lipsit atunci? Sau mai corect spus, unde a greșit Traian Băsescu de nu are parte de o perioadă post-mandat liniștită?
      Traian Băsescu a făcut o mare “greșeală” strategică! A întărit Statul, așa cum extrem de plastic îi recomanda SOV într-un interviu la televiziunea lui Voiculescu. A întărit Statul, mizând pe oameni puternici, cărora le-a dat încrederea că lucrurile pot să arate altfel în România.

      http://www.stiripesurse.ro/dan-andronic-traian-basescu-a-facut-o-mare-gre-eala-strategica_946127.html

      P.S. Mie imi place articolul -modul cum analizeaza mandatul lui Traian Basescu dpdv al „strategieigresite,/i>de intarire a Statului „. Sunt insa unii (si dintre prietenii mei „feibuccisti”) care, desi accepta analiza ca fiind buna nu au incredere in „onestitatea” autorului (din motive numai de ei stiute) sau, care il considera vinovat(pe Traian Basescu) pentru „ce se intampla acum”. El ,saracul, a fost mai intai „:imbrobodit”de Elena Udrea iar acum tradat. Eu sunt de alta parere . Nu stiu insa daca este cazul sa o spun . Mi-e teama . 🙂

  7. Stely said

    ” In consecinta (sau ca razbunare) fac o dedicatie muzicala tuturor celor care au dat inexplicit like pe acest topic, in care se pare ca am pus-o de mamaliga”

    „celor „? Pai eu vad numai un singur „like”… la topic desigur . Celelalte (aproape toate) de la comentarii mi le insusesc . Prin urmare, multumesc pentru dedicatie .
    P.S. Nu consider ca ati fi pus-o de mamaliga. Dar daca da, sunt si eu partasa. Apropo, imi place mamaliga . 🙂

  8. Dl.Goe said

    … si pentru ca teama si agnoasele, la scara planetara, fata cu inteligenta artificiala are o componenta importanta referitoare la frica pentru pierderea identitatii (indiferent ce va fi fiind aceea), cred ca ar fi potrivit (on topic) sa „adnotez” aici doua perspective (oarecum opuse) fata cu spaima „dez-identificarii”, la o scara mai mica decat cea planetara, dar mai mare decat scara insului (cu care se poate identifica si prea cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe)… Am preluat integral doua articole pe care le-am grupat sub un singur titlu:


    Pri identeco

     

    De ce nu suntem (încă) arabi, chinezi sau piei roşii

    De ce nu suntem (încă) arabi, chinezi sau piei roşii
    Pentru că suntem, încă, vrem nu vrem, români, adică, împreună cu alte lucruri care ne definesc, creştini, sau (pentru atei) urmaşi ai unei civilizaţii creştine. În spisodul 4 al serialului despre islamizarea Europei (pe care îl voi publica în curând) vă voi propune să căutăm împreună cauzele acestei situaţii, care poate fi denumită, fără exagerare, apocaliptică pentru civilizaţia occidentală. Din desluşirile de până acum, una dintre ele, pe care o amintesc majoritatea analiştilor şi comentatorilor, este cea a pierderii identităţii.

    Spre deosebire de populaţile musulmane care s-au sălăşluit în Europa occidentală, europenii se dezic tot mai mult de la tradiţia lor şi de cultura lor europeană pentru a prelua alte modele culturale orientale. Dincolo de principiile juridice, europenii încep să fie tot mai puţini europeni, renegându-şi originile creştine, adică renegându-şi trecutul care i-a conferit, de fapt, identitatea pe care o are… Prin urmare, avem doi pioni pe tabla Europei: europenii care îşi reneagă rădăcinile, lucru ce conduce la o inevitabilă cofuzie ientitară şi comunitatea musulmană care îşi menţine şi impune (uneori chiar violent) propria identitate. Psihologia ne învaţă că cel care are o identitate puternică şi-o va impune asupra celui care are o identitate confuză. Un coleg iranian (care este creştin caldeu) mi-a spus odată: “musulmanii vor cuceri Europa cu armele Europei”, lucru cu care sunt perfect de acord. (Dan Pătraşcu)

    Credinţa (religia) în care se naşte şi se mişcă omul (chiar necredincios, pentru că, indiferent de el, tot ceea ce îl înconjoară vorbeşte despre trecutul din care se naşte prezentul, matrice, la rândul lui, pentru viitor), este parte componentă a identităţii sale, ca fundament al tradiţiilor şi al culturii societăţii căreia acesta îi aparţine. Mulţi vorbim despre Dumnezeu, despre Credinţă, despre religie şi despre Biserică ca nişte “doctori în toate” ce ne aflăm, dar puţini cunoaştem cu adevărat subiectele în cauză; de aici idei sucite, idei greşite fanatisme pro şi contra, de aici înfierare şi respingere din partea ateiştilor (care nu-şi dau seama că însuşi ateismul a devenit pentru ei o religie în numele căreia contestă, intoleranţi, de exemplu, ortodoxia).

    Suntem acum, cu toţii, foarte aproape de începutul Postului Paştilor – unii chiar aderând la acesta, alţii indiferenţi, alţii ridiculizând atât postul cât şi Paştile, cea mai mare sărbătoarea a creştinătăţii. Ce nu ştiu cei care nu sunt interesaţi, sau îi sunt ostili, este că, cu voia sau fără voia lor, aceasta chiar are loc, tot aşa cum, fără a fi nevoie de aprobarea lor, a apărut universul.

    De aceea, dată fiind  puţina noastră cunoaştere actuală a acestui domeniu, vă propun ca, până la Înviere, să profităm de aceste drum şi să încercăm o sumară tâlcuire a Postului Paştilor călăuziţi fiind de Alexander Schmemann, prin intermediul cărţii sale “Postul cel Mare”, de omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, dar şi de textele altor teologi sau sfinţi părinţi. (Cei care nu sunteţi prea acomodaţi cu subiectele religioase nu vă speriaţi: în ceea ce urmează nu veţi întâlni un limbaj teologic elevat, adică cuvinte care nu există în limbajul comun şi care să nu vă spună nimic. Nu vă cer decât puţină disponibilitate, puţină răbdare şi puţin interes pentru a mai afla câte ceva despre cine suntem.)

    Postul: călătoria către Paşti

    Postul Paştilor “este o adevărată şcoală a pocăinţei la care fiecare creştin trebuie să meargă an de an pentru a-şi adânci credinţa, a-şi reconsidera şi, dacă este posibil, a-şi schimba viaţa. Este un minunat pelerinaj către izvoarele credinţei ortodoxe – o redescoperire a felului ortodox de a fi” – spune Schmemann. Cum orice călătorie duce undeva, iar în jurul Paştilor gravitează întreaga viaţă a Bisericii, anul liturgic devine un pelerinaj către Paşti, iar Postul, finalul acestei călătorii. Odată ajunşi, bucuria marii sărbători ne va face să cântăm în timpul Liturghiei pascale: Astăzi toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ şi aceasta pentru că am primit noua viaţă dăruită, tuturor celor care cred, de către Hristos. De Paşti prăznuim Învierea lui Hristos ca pe ceva care s-a petrecut, se petrece şi se va petrece cu noi căci prin propria sa moarte Hristos “a schimbat natura intimă a morţii, a transformat-o într-o punte – o ‘trecere’, un ‘Paşti’ – către Împărăţia lui Dumnezeu” schimbând tragedia tragediilor într-o biruinţă capitală”. De Paşti, fiecare dintre noi primeşte o nouă asigurare că viaţa lui nu se termină aici şi nici nu rămâne prinsă într-un întuneric al îngheţului dezolării, sau al focului eternelor păreri de rău.

    Pregătirea pentru Postul Paştilor

    Ştiindu-ne superficialitatea şi prinderea noastră în mrejele vieţii pământeşti, şi deci greutatea trecerii de la cele lumeşti la cele duhovniceşti, Biserica a orânduit o perioadă de pregătire în care să începem să ne trezim şi să ne apropiem de sensul şi încercările Postului şi care include cele cinci duminici care preced Postul.

    Dorinţa

    Prima dintre duminici (cea care, anul acesta, a fost în 25 ianuarie) este cea a lui Zaheu (Luca XIX, 1-10), un om mic de statură care dorea să îl vadă pe Hristos şi pentru că dorinţa îi era foarte mare se urcă într-un copac. Drept răsplată, Iisus nu numai că îl remarcă dar, în aceeaşi zi, merge în casa lui. “Omul urmează dorinţei sale. Se poate spune chiar că omul este dorinţă, iar acest adevăr psihologic fundamental despre firea omenească este mărturisit de Evanghelie:Unde este comoara ta, spune Hristos, acolo este şi inima ta. O dorinţă puternică înfrânge limitările fireşti ale omului şi, când cu pasiune omul doreşte ceva, realizează lucruri pe carefiresc nu le poate săvârşi. … Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucrurile bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune ..” Zaheu a dorit lucrul cel bun, “El a forţat atenţia lui Hristos, L-a adus pe Hristos în casa lui. Aceasta este deci prima  vestire, prima invitaţie: să conştientizăm ceea ce avem cel mai profund şi adevărat în noi, să conştientizăm setea şi foamea pentru Absolutul care este în noi, fie că îl ştim sau nu”.

    Smerenia

    A doua duminică (cea din 1 februarie) ne vorbeşte despre următoarea dimensiune importantă a pocăinţei: căutarea smereniei. Pericopa evanghelică a Vameşului şi Fariseului (Luca XVIII, 10-14) ne pune în faţă doi oameni despre a căror viaţă nu ne spune nimic, pe care nu îi diferenţiază în ceea ce priveşte păcatele sau bunele: fariseul, un om care se crede exemplar pentru că respecta normele religioase ale momentului şi vameşul, despre care nu ni se spune că nu le-ar respecta, dar care, socotindu-se el însuşi păcătos, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

    Fariseul deturnează sensul religiei către o serie de gesturi exterioare, încercând să cumpere bunăvoinţa cerească: zeciuiala pe care o dă la Templu este culmea cucerniciei sale; mândria e materia care lucrează în interiorul său. Vameşul, probabil nu diferit de el, nu aminteşte faptele sale bune; el se roagă. “Smerenia – spune Sfântul Ioan Gură de Aur în omilia la această duminică – nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie cînd cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine”.

    Vameşul este smerit. Iar smerenia, afirmă Schmemann, nu este un semn al ignoranţei, incompetenţei, slăbiciunii aşa cum suntem îndemnaţi a crede astăzi, când “ni se insuflă permanent sensul mândriei, al măririi de sine, al îndreptăţirii de sine”. Smerenia este putere; puterea de a-ţi vedea imperfecţiunea. Măsura smereniei este chiar Dumnezeu, care “este smerit pentru că este perfect; smerenia Lui este slava Sa şi sursa adevăratei frumuseţi, perfecţiuni şi bunătăţi”. Si poţi deveni smerit urmând modelul lui Hristos “măsurând totul prin El, raportând totul la El”. Rugăciunea de smerenie este începutul adevăratei pocăinţe care este “o reîntoarcere la adevărata rânduială a lucrurilor”, iar smerenia deplină este “rodul şi sfârşitul pocăinţei”.

    Întoarcerea

    A treia duminica (cea din 8 februarie) conţine parabola Fiului Risipitor (Luca XV, 11-32). Pocăinţa a fost şi este adesea asimilată unei relatări “juridice” a păcatelor, relatare în care “ceva esenţial este omis, ceva fără de care nici spovedania şi nici dezlegarea de păcate nu au nici o semnificaţie sau putere reală. Acest ceva este chiar sentimentul de înstrăinare de Dumnezeu …”. “Dar Biserica este aici ca să-mi amintească de ceea ce am părăsit şi am pierdut. Şi aşa cum ea îmi reaminteşte, îmi amintesc şi eu …”. “Şi atunci când îmi amintesc, găsesc în mine dorinţa şi puterea de a mă reîntoarce: … mă voi întoarce la Tatăl Meu plângând cu lacrimi: primeşte-mă ca pe unul din slujitorii Tăi. Aceasta este tâlcuirea parabolei fiului care se întoarce acasă, fiu care a fost pierdut şi s-a aflat, mort şi a înviatpentru că Dumnezeu pe păcătoşii, care se întorc la el, “nu numai că nu-i pedepseşte, ci El însuşi umblă după dânşii şi-i caută, şi aflându-i se bucură de ei mai mult decât de cei drepţi” (Ioan Gură de Aur).

    Dar mai este un tâlc în această parabolă pe care ni-l dezvăluie tot Ioan: “Când noi ştim că suntem păcătoşi, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim uşuratici la minte şi leneşi, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădejdea ne împiedică de a ne scula din căderea în păcate, iară uşurătatea minţii face, ca şi cei ce stau, să se poticnească şi să cadă”.

    La Utrenia din această duminică se cântă tristul, nostalgicul şi atât de frumosul Psalm 136, Psalmul înstrăinării, cântat de evrei în captivitatea babilonică şi devenit cântecul omului care realizează îndepărtarea de Dumnezeu, iar cântându-l, devine om din nou.

    La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus aminte de Sion …

    De te voi uita Ierusalime uitată să fie dreapta mea!

    Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele …

    Va urma

     

    Ortodoxismul romanesc: Motivul inapoierii noastre

     Ortodoxismul romanesc: Motivul inapoierii noastre
    Desi la prima vedere nu pare decat o simpla reiterare a unei presupuse certitudini istorice, indelungata prejudecata conform careia romanii s-au nascut ortodocsi ascunde de fapt cheia intelegerii felului in care ideile si conceptiile noastre au ajuns sa ne construiasca identitatea.

    Cum felul in care noi interpretam sensul lumii si al vietii ne poate influenta modul in care ne raportam la noi insine si la cei din jur. Cum acest lucru poate fi un factor de progres sau de stagnare. Si vom vedea ca pentru noi, ortodoxismul sau mai bine spus interiorizarea felului felul ortodox de a gandi a reprezentat mai mult o opreliste decat un instrument de progres.

    Romanii s-au nascut ortodocsi

    La romani, religia a devenit o parte a cine suntem noi ca popor si daca vrem sa explicam natura acestei relatii dintre identitate etnica si confesiune trebuie sa ne raportam la cele trei mari curente de gandire care au incercat sa o cuantifice, cel universalist, cel relativist si cel care ne intereseaza cel mai mult pe noi, cel substantialist.

    In linii mari, substantialistul sustine ca toate fenomenele ce descriu existenta umana au in centrul lor o esenta, un dat imuabil. Iar lumea ortodoxa ilustreaza cel mai bine aceasta mentalitate. Parafrazand o cunoscuta vorba, daca te-ai nascut roman, se subintelege ca te-ai nascut si ortodox.

    De aceea, tainele bisericesti sunt principalele componente ale identitatii romanesti, iar Biserica, departe de a fi doar ocrotitoarea invataturilor crestine, s-a erijat in cel dintai gardian al romanitatii. Dar o astfel de conceptie creeaza si un cadru de gandire profund predeterminist, superb reflectat in fatalismul regasit intr-unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii romanesti, cel al Mioritei, unde omul nu este decat o victima a sortii, iar singurul lucru pe care el il poate face este sa se impace cu ea si s-o accepte. Omul in sine nu are o vointa libera si nici macar nu-si apartine, pentru ca viata lui e in mainile lui Dumnezeu. Iar credinta in soarta, in ceea ce iti este scris, ramane pana astazi o trasatura fundamentala a poporului roman.

    Problemele intervin insa in momentul in care cineva incearca sa se sustraga acestei matrite conceptuale, sa nu se supuna acestui mixaj arbitrar intre religios si etnic. Daca o face se expune unor represalii sociale, individul neputand fi inteles de ceilalti decat in parametrii etosului existent si nu in afara lui. Ca urmare oamenii din jur percep instrainarea lui de valorile traditionale ca o respingere a propriei sale romanitati.

    Iar conservatorismul, impreuna cu tendinta de a uniformiza membrii comunitatii in conformitate cu propriile credinte si respingerea diversitatii in multe dintre formele ei sunt rezultatul unei gandiri de tip substantialist.

    Ortodoxia, o forma fara fond

    Desigur, nu toti romanii se incadreaza in acest model. Doar pentru ca cineva se identifica cu un grup religios, lucrul acesta nu inseamna ca este ceva religios in felul in care se intelege pe sine si in felul in care interpreteaza lumea. Iar in tocmai acest lucru consta paradoxul. Pana la urma, cei mai multi dintre romani nu sunt ortodocsi, doar se declara asa. Inca una din sirul indelungat al formelor fara fond. Din aceasta cauza esenta identitatii noastre nu o reprezinta credinta in forma ei pura, ci tainele, traditiile. La romani nu exista o credinta decat in masura in care exista o credinta a traditiei. Suntem legati mai mult de ritualul crestin, cu sarbatorile si posturile sale, cu slujbele si calendarul sau decat de ceea ce se scrie in Biblie.

    Experienta religioasa la romani nu a tinut niciodata de credinta, ci de supunerea lor la practicile care servesc la crearea unui simt de apartenenta la grup, de conformare la cutuma. Ritualul ortodox a reprezentat un mijloc de creare si de recunoastere a unei identitati, de stabilire a unui mod de viata si mai putin o forma de exprimare religioasa. Si e de ajuns sa ne intrebam, cati dintre noi am cautat sa citim Scriptura ultima oara?

    La romani nu a existat o interiorizare personala a credintei, precum s-a intamplat, spre exemplu, la protestanti sau la catolici. Mai ales ca in viziunea ortodoxa, preotul este legatura, intermediarul intre oameni si Dumnezeu si singurul in masura care sa ii interpreteze cuvantul pentru semenii lui. Un lucru periculos daca avem in vedere ca preotilor romani de-a lungul Evului Mediu si chiar si in epoca moderna timpurie le lipsea stiinta de carte. Ei se multumeau cel mult cu memorarea mecanica a Bibliei si mai important, a traditiilor bisericesti, negasind necesar sa reflecte asupra lor.

    Biserica Ortodoxa, refractara stiintei si ratiunii

    Iar motivul este unul simplu. Invataturile lui Hristos nu se schimba, intotdeauna a existat si va exista „o credinta, un Domn, un botez” incat orice efort meditativ sau intelectual nu-si are rostul. Sau mai bine spus, nu trebuie sa gandesti sau sa contesti autoritatea, ci doar sa te supui pentru ca adevarul este unul singur, incontestabil.

    Daca in Occident, stiinta a crescut la sanul Bisericii Catolice, ortodoxismul a reprezentat o piedica, deoarece intr-o lume in care totul ramane constant si ramane vesnic acelasi, nu exista nevoie de schimbare. Din aceasta cauza, nu biserica ortodoxa, dar carturarii greco-catolici ai Scolii Ardelene, educati in scolile catolice ale Occidentului au produs cel mai mare act de transformare culturala pe care l-a cunoscut acest popor. Ei au reprezentat motorul trezirii unei constiinte romanesti si cei care au condus primii lupta de emancipare a romanilor. Lor le datoram multe dintre reperele culturale pe care astazi le consideram caracteristice.

    In Occident, nemultumirile enoriasilor legate de lipsa de educatie a preotilor catolici a reprezentat chiar unul dintre motivele reformei protestante. In conditiile in care tiparul lui Gutenberg a facut Biblia accesibila unui grup din ce in ce mai larg de oameni, ei au inceput sa gaseasca ca de multe ori ceea ce se scrie in Scriptura difera de practicile catolice si au vrut o reintoarcere la Biserica Primara, la biserica din timpul lui Hristos. Protestantii, cum au ajuns sa fie cunoscuti, au fost la randul lor influentati de secole la randul in care catolicii au folosit logica si stiinta sa impace ratiunea si credinta, pentru ca in perspectiva catolica universalista nu exista o esenta, o substanta.

    Noi puncte de vedere

    Singurul dat este ca noi suntem cu totii oameni, iar restul sunt secundare. In acest caz, religia nu este innascuta, ci este insusita. Si chiar daca este fundamentala pentru identitatea individului nu va exista nici o legatura intre etnicitatea sa si confesiune. Din acest motiv Biserica Catolica a ramas secole intregi puterea dominanta in Occident, ea reusind sa treaca peste barierele etnice si sa intervina de multe ori in treburile interne ale statelor.

    Biserica nu a fost si nu va fi niciodata supusa unui singur stat, intotdeauna va fi una singura pentru toti oamenii. In aceasta viziune universalista libertatea individului este cea mai importanta, iar un roman greco-catolic nu ar fi mai putin roman decat unul ortodox. Inainte de toate, singurul lucru care conteaza e ca amandoi sunt oameni.

    Protestantii, in schimb, considera ca individul este central, ca el poarta responsabilitatea pentru actiunile sale in fata lui Dumnezeu. Iar identitatea sa nu este definita numai de confesiune si etnicitate, pentru ca individul cunoaste mult mai multe fatete. Orice legatura universalista sau substantialista este respinsa si niciuna nu este centrala pentru identitatea omului.

    Emfaza este pusa pe libertatea de constiinta a omului si pe ratiune ca mijloc de a-l cunoaste pe Dumnezeu. Credinta este personala, proprie siesi, incat individul este mult mai deschis, nu se simte lezat de opinii diferite, ba cauta sa le inteleaga si sa invete si sa scoata ce e mai bun din ele. Din aceasta cauza este mai putin inclinat inspre conflict, fie el religios sau etnic.

    Din acest motiv, perspectiva relativista a creat un spatiu sigur de dezvoltare al individului facilitand un dialog intre oameni de diferite convingeri. Nu exista un univers limitat, obtuz, sunt mai multe care interactioneaza intre ele ducand la o inaltare si o mai buna intelegere a spiritului uman, cu libertatea si respectul pentru ceilalti aduse in prim-plan.

    Tocmai acest fel de a gandi este congruent cu idealul multicultural european, desi se dovedest slab in fata viziunilor substantialiste reactionare musulmane, ducand la o inrautatire a unei crize identitare. Dar tocmai astfel de probleme reprezinta testul de forta al unei societati libere. Unul pe care noi insa l-am picat.

    Cand n-am inteles ce inseamna a fi roman

    Dupa infaptuirea Marii Uniri, romanii au trecut prin cea mai grava criza identitara resimtita vreodata. Daca Vechiul Regat era un monolit etnic, dupa 1918 ne-am trezit ca aproape un sfert dintre cetatenii romani nu erau, etnic vorbind, romani.

    Dar in momentul in care se puteau crea bazele unei realinieri a gandirii romanesti pentru a raspunde noilor provocari, s-a intrat intr-o puternica criza identitara. Pana atunci, noul nascut primea cetatenia parintelui conform jus sanguinis sau dreptul sangelui, o marca a unui nationalism etnic puternic promovat odata cu nasterea statului roman. Jus soli, sau dreptul pamantului, cel de-al doilea sistem de acordare a cetateniei, tipic nationalismului civic, se diferentiaza prin faptul ca cetatenia este primita in functie de teritoriul statului in care s-a nascut. Iar insusirea acestei formule putea sa duca la o rezolvare a acestei crize.

    Numai ca in fata unor intrebari dificile legate de ceea ce inseamna a fi roman, o mare parte a intelectualilor nostri s-au repliat in traditii, in datul esentei romanesti, sudand definitiv ideea ca ortodoxismul este intrinsec romanului. Ba mai mult, unii au mers pana la a renega multe dintre conceptele modernitatii occidentale, respingand ratiunea, stiinta, dar glorificand credinta. In acest context de pierdere a intelesului identitatii romanesti au aparut legionarii, ca o forma radicala a acestei crize.

    Si mai tragic a fost ca rezolvarea ei a venit in forma lagarelor de concentrare si a trenurilor mortii. Dupa razboi, Biserica Greco-Catolica a fost integrata celei ortodoxe, iar evreii care au ramas au emigrat. Germanii au fost vanduti la bucata de comunisti, incat astazi statul roman a revenit la proportiile sale etnice de acum o suta de ani.

    Gandirea ne trage inapoi

    De doua sute de ani ne intrebam de ce romanii au ramas in urma si de ce inca mai suntem in urma. Ortodoxismul nostru poate fi un raspuns, dar sa nu se inteleaga drept credinta in sine, ci felul in care am cautat sa o interpretam. In ea insasi, religia, nu este un factor daunator, nu este opiu pentru mase cum spunea Marx, ea poate vindeca, poate oferi confort. Problemele intervin in momentul in care omul si-o insuseste ca pe o identitate, cand se defineste pe sine numai prin acest lucru, cand uita ca omul nu este religia sa.

    El alege atunci sa se inchida intr-un univers limitat, sa nu accepte si ceea ce altii au de spus, deoarece critici ale religiei sale, ale traditiilor pe care le considera sfinte le-ar resimti ca pe un atac asupra propriei sale identitati.

    Si dupa cum bine am vazut, acest mod subtantialist, predeterminist de a gandi ne-a pus si ne pune in continuare piedici, din el izvorand chiar unul dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei noastre. Singura noastra speranta o consta insasi lumea interconectata in care traim si care a facut mai usor ca niciodata liberul schimb de idei si poate in acest context ne vom putea reevalua gandirea si rolul credintei in formarea identitatii noastre.

     

     

  9. d'Artagnan said

    Conducătorii au ales religia poporului, nu poporul. Am ajuns ortodocși din întâmplare. O întâmplare politică, desigur.
    http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/e-o-enormitate-afirma-ne-am-nascut-ortodocsi

    • Dl.Goe said

      Eh, cata vreme exprimarea libera (simbolica) se manifesta preponderent prin cuvinte (sau alte simboluri reductibile la, sau inlocuibile prin cuvinte), eficienta comunicarii este variabila, strict in functie de finetzea urechii (si mintii) care cu buna sau cu rea vointa, cu inteligenta (mai multa sau mai putina, niciodata destula, niciodata deplina) si cu interese „personale” si alte tare particulare (tare de urechi), purcede la interpretarea mesajului din textul purtator, liber exprimat de emitent. Niciodata contextul emitentului nu-i acelasi cu al receptorului, iar contextul altereaza si alieneaza (uneori dramatic) bietul mesaj. Bunaoara formula „ne-am nascut ortodocsi”… in care nu se precizeaza clar care „noi”, care „neam” ne-am „nascut” si nici in ce sens este pomenita „nasterea” (aparitia, geneza, crearea, identificarea ?,!,?) n-are cum sa produca rezonanta armonica in membrii unui grup tinta, indiferent cat de putin numeros ar fi acel grup (chiar si de-ar contine un singur element, precum un d.Goe oarecare).

      In functie de mici ajustari contextuale se poate sustine cu tarie, cu mandrie, cu importanta, cu substanta si consistenta, incontestabil, ca DA, da frate asa este: Ne-am nascut ortodocsi. Ca esentialmente, in fibra, in context, in curgere, suntem romani crestini-ortodocsi.

      Desigur ca dintr-o mica schimbare de perspectiva se poate gasi pozitia potrivita din care, se poate sustine cu tarie, cu mandrie, cu importanta, cu substanta si consistenta, incontestabil, ca afirmatia respectiva este o prostie, o gogomanie ridicola, o enormitate.

      … ambele pozitionari fiind (culmea) la fel de (in)valide.🙂

      Probabil ca am fi castigati (in termeni de eficienta comunicarii) daca am fi in stare sa acceptam total, fara rezerve, intotdeauna (nu pe alese), relativitatea absoluta (sic) a oricarei ziceri nascuta din elan oratoric in deplina libertate de exprimare (simbolica).

      Asadar noi? Noi, ce acalmam noi? Care noi? Noi insii care compun populatia anului 2015? Noi romanii atemporali? Noi poporul? Noi majoritatea? (Ca e democratie)… Cate identitati, cate apartenente, atatea genuri de nastere, ba chiar si mai numeroase.

      In final, ca fapt divers (si diversionist) v-as cere, dar sa nu ma tratati cu refuz, sa-mi raspundeti sincer la o intrebare: D-voastra v-ati nascut ateu?🙂

      • d'Artagnan said

        Da, m-am născut ateu. Dar pe la 2 luni am devenit ortodox.

        • Dl.Goe said

          Nu cred. Cred ca nu va mai amintiti d-voastra bine. Ati fost prins in sistem mult mai devreme. La trei zile vi s-au pus ursitorile si mosica v-a luat in grija (spirituala) pana la oficializarea de facto a relatiei cu Crestinatatea. Daca parintii d-voastra au fost piosi, pana la Botez au avut grija sa nu calatoreasca impreuna cu pruncul (micul D’Artagnan) peste nicio apa. Cat despre ateismul mintii d-voastre la nastere se poate deduce ca este mai mult decat indoielnic. Nu-i momentul sa insist. Oricum la vremea nasterii, hardul d-voastra nu avea niciun sistem de operare instalat, iar procesul instalarii contine el insusi o nota de dumnezeire care se manifesta si azi, inclusiv atunci cand va exprimati liber (!?) ateismul, in acord cu liberul arbitru divin.🙂 Intrucat fara sistem de operare orice notiune este lipsita de sens, apartenenta d-voastra d/in secuna intaia a nasterii la grupul ateilor este o simpla falsa problema.🙂

          • d'Artagnan said

            Mi-a plăcut asta cu ”hardul care nu avea sistemul de operare instalat”…🙂
            E un punct de vedere judicios.

          • INTJ said

            iar procesul instalarii contine el insusi o nota de dumnezeire” … adica cainii dresati (dupa o instalare executata de slugile dumnezeiesti) vor face si ei coada-n fata domnului la judecata de apoi?😀 imho, a face o instalare de software nu contine nici o nota de dumnezeire … decat daca vrem sa justificam cumva (auto)titulatura de semizei.

          • RALG said

            @INTJ – Si d-voastra aveti dreptate. Intrucat si mai ales pentru ca n-am explicitat cat de cat notiunea de „dumnezeire” (si cu atat mai putin pe cea de Dumnezeu)… In interiorul notiunii de „sens” se afla destul loc pentru o definire „at largo” a notiunii de „dumnezeire” incat pozitia exprimata de d-voastra sa incapa foarte bine alaturi de contrariul ei fara sa se anihileze una pe alta precum materia cu anti-materia. Din mesajul d-voastra transpare cu trans-luciditate meta-mesajul… adica semnificatia pe care o acordati d-voastra notiunii de Dumnezeu, dumnezeire… In interiorul acelei semnificatii aveti desigur dreptate absoluta. Incolo (poate) nu. Sau poate da, dar numai accidental…🙂

            Pe vremea cand eram elev de liceu si invatam fizica si aflam cum s-ar definii in context clasic spatiul, timpul, deplasarea, viteza, acceleratia, forta si cam ce relatii matematice exista intre ele… eram intrigat de faptul ca masinile (automobile, autobuze, cel putin pe vremea aceea) nu opreau niciodata foarte lin. Nu-si incetau miscarea in acord cu fizica de liceu. Sau cel putin asa credeam/consideram eu. Mai intotdeauna dupa ce deplasarea lor inceta in directia si sensul de mers, viteza ajungandu-le la zero, exista un soc vizibil in care masina (parca) dadea un pic inapoi si pe care pasagerii il simteau in mod inevitabil. In interpretarea mea de atunci acel mic recul era datorat unei misterioase meta-legi a inertiei. Daca, in acord cu Newton and co, pe baza principiului inertiei, era acceptat ca orice corp tinde sa-si conserve starea de miscare sau repaus relativ (adica viteza, adica derivata intai a deplasarii, in raport cu timpul, in sistemul referential considerat) eu (må) gandeam ca exista un principiu similar (analog dar nu identic) al inertiei acceleratiei, si ca prin urmare la fel ca si in cazul vitezei, si in privinta acceleratiei exista o anumita tendinta de conservare. Acceleratia negativa, adica franarea, adica aplicarea unei forte (constanta?) in sens invers miscarii avea ca rezultat micsorarea vitezei de la valoarea initiala pana la zero (la oprire). In viziunea mea din cauza unei misterioase inertii a acceleratiei consideram ca reculul acela s-ar datora faptului ca acceleratia continua (in virtutea inertiei) sa micsoreze viteza chiar si dupa ce aceasta a ajuns la zero, adica ducand-o un pic la valori negative, de unde si miscarea inapoi. Cu alte cuvinte forta de frecare (franare) ce actioneaza in directia inversa a miscarii n-ar fi capabila sa sesizeze instantaneu (ci doar cu o oarecare inertie) care este de fapt directia miscarii (careia trebuie sa i se opuna). Ca urmare oprirea unui vehicol era in viziunea mea un proces de oscilare (infinit?) atenuat, a masinii in jurul punctului de echilibru, acceptat ca fiind punctul opririi. Va reamintesc cateva detalii: (a) acceleratia este derivata intai a vitezei (in raport cu timpul), adica derivata a doua a deplasarii (spatiului) in raport cu timpul; (b) in problemele de fizica de liceu acceleratia era intotdeauna constanta (ca rezultat al formulei a = F/m, intrucat forta F si masa m erau aprioric considerate constante) ceea ce corespundea (matematic) unei variatii liniare a vitezei. Aceste „detalii” statuau (in acord cu common sense) faptul ca viteza unui corp nu poate creste (sau scadea) brusc de la 0 la valoarea de croaziera (si invers)… dar induceau intotdeauna, tacit, ipoteza ca acceleratia (nascuta prin aplicarea brusca a unei forte) poate avea salturi de la 0 la o valoare oarecare. Mie reculul de la oprire al autobuzelor imi sugera ca acceleratia nu poate nici ea sa aiba salturi ci cå, in realitate variaza continuu si ca pentru a descrie aceasta variatie este necesara introducerea unei marimi noi: viteza de variatie a acceleratiei, derivata intai a acceleratiei in raport cu timpul (adica derivata a treia a deplasarii(spatiului) in raport cu timpul), care nici ea nu poate varia brusc fiind necesara intoducerea unei functii care descrie viteza de variatie a vitezei de variatie a acceleratiei, adica viteza de variatie a variatiei vitezei de variatie a spatiului… si tot asa la infinit, dupa cum ar rezulta prin acceptarea faptului ca nimic nu poate varia brusc ci doar prin continuitate. Ei bine, in infinitul acesta al existentei functiilor care descriu variatia continua a deplasarii(spatiului parcurs), a vitezei, a accelerariei, a vitezei (de variatie a) acceleratiei, a vitezei de variatie a viezei de variatie a accelerratiei si asa mai departe, denota pentru mine dumnezeire. Desigur ca atunci cand m-am laudat profesorului meu de fizica de liceu cu teoria mea, el s-a amuzat si mi-a explicat ceva despre tensorul tensiuniilor mecanice care se acumuleaza in partile metalice ale masinii pe durata procesului de franare si care se descarca de indata ce masina se opreste, spulberand iluzia dumnezeirii din seria mea infinita de functii care descriu miscarea newtoniana a corpurilor. Desigur ca nu m-a convins. In sinea mea eram convins ca tensorul acela al tensiunilor era, in fapt, doar un mod grosier, global dar si aproximativ, inexact, de descriere a infinitului meu de functii. Recent am aflat ca unii fizicieni ar fi ajunns la niste concluzii ciudate utilizand niste ipoteze similare cu cele care-mi treceau mie prin mintea de liceean dar pe care le-am abandonat curand, deplasandu-ma pe sinoasele drumuri ale vietii. O sa ziceti ca aici nu se afla niciun fel de dumnezeire. In sensul pe care-l acordati d-voastra, ca un semizeu, inefabilei notiunii de dumnezeire.

          • INTJ said

            Mancom Computerised Lips: 0 zero must equal 100%. Good Luck. 🙂

          • RALG said

            @INTJ – Din finalul comentariului meu anterior s-ar fi putut deduce (cred) ca am abandonat (formularea si) demonstrarea Teoremei Zero (precum, in mod implicit a antitezei acesteia). Faptul ca-mi urati succes (ne putand sa va banuiesc de cinism) ma face sa vreau sa ma gandesc in ce masura am abandonat problema si in ce masura am amanat (sine die) abordarea ei. Amân insa sa ma gandesc la asa ceva. 🙂

          • INTJ said

            prin ’92 am vizitat sudul germaniei iar un fost coleg de scoala a venit sa ma duca la el (in nord) ca sa petrec cateva zile si acolo. drumul dus l-am facut pe autostrada, la intoarcere mi-a cumparat bilet de „trenuri personale” (c-a trebuit sa schimb vreo 3). teoretic „am pierdut” o zi „pe drum” … ajuns la destinatie insa, am stiut/inteles ca nu-i chiar asa.🙂

          • RALG said

            @INTJ – Va multumesc pentru optimismul pe care mi-l oferiti cu imprumut.🙂
            Ich hoffe, dass das Interesse ist nicht hoch.

          • Stely said

            „Divinul se ascunde înadâncul absolut al ființei noastre. Firește, el se ascunde deopotrivă și în lumea de dincolo. Acest dincolo poate fi adâncul absolut al lumii. De aceea și este absent din cea mai mare parte
            a evenimentelor. Își face apariția doar atunci când nu te aștepți sau atunci când nu te mai aștepți. Vreau să spun că El este tocmai Neașteptatul, Nesperatul. Este Acela sau aceia în care ești tentat să nu-ți mai pui speranța, să nu mai crezi. În care crezi, de fapt, atunci când nu mai știi dacă mai crezi. Eu însumi sunt, poate, un necredincios plin de credință. Credința necredinței, nădejdea deznădejdii. El este Acela pe care crezi că l-ai uitat, dar pe care-L poți întâlni la colț de stradă. Poți uita momentele de credință adevărată la fel cum, dimineața, uiți visele din timpul nopții. L-a abandonat până și pe Iisus. În orice caz, putem afirma că El
            există? El nu există, El este.”

            Eugène Ionesco, Alb și negru, Humanitas, București.

            P.S. Citat preluat de aici (pag. 126) :
            http://ciret-transdisciplinarity.org/biblio/biblio_pdf/elena_luiza_mitu.pdf

        • RALG said

          Si ar mai fi ceva d-le D’Artagnan.. D-voastra v-ati terminat de nascut? V-ati terminat de extras mostenirea din parinti? Cand? Atunci cand ati vazut lumina zilei, la circa noua luni de la momentul aparitiei unui ovul fecundat, sau de la aparitia unui embrion, ori a unui fåt (frumos)? N-ati continuat cumva sa va nasteti din parinti d-voastra si-n copilarie? Nu cumva continuati sa va nasteti inca din parinti d-voastra? Macar asa un pic. Daca gasiiti vreo consistenta oarecare acestui proces continuu de nastere s-ar putea ca formula „ne-am nascut ortodocsi” sa capete alte semnificatii decat cele care rezulta din teoria extargerii complete din parintii la data oficiala a nasterii (un punct parecare de continuitate al existentei si devenirii d-voastre).

          • d'Artagnan said

            Accept faptul că am continuat să mă nasc din părinții mei cel puțin cei 7 ani de acasă, hai până după adolescență, dar cam după 25, hai 30 de ani, am început să mor.
            Dar ce legătură are asta cu formula ”ne-am născut ortodocsi”?! Am stabilit ce înseamnă a fi ortodox?
            Pe de altă parte s-ar putea să mă nasc ortodox când mă voi apropia de moarte.

          • RALG said

            Exact… Si atunci veti zice vorba mare, veti vorbi adâinc si veti spune in mod firesc, natural, incontestabil: „Asta e, ne-am nascut ortodocsi„. Iar nepotul d-voastra o sa… Dar, nu., nu… N-as vrea sa anticipez nimic in privinta asta…🙂

          • d'Artagnan said

            Mai rar servant așa ca mine…cum vi le ridic eu la fileu…

          • RALG said

            Suntem in aceeasi echipa sau in echipe adverse?

          • d'Artagnan said

            Ce spuneți?

          • RALG said

            Pai ziceati ca jucam volei (sau cam asa ceva) si ca d-voastra ati fi ridicand mingi bune la fileu… Intrucat n-am inteles complet sensul metaforei cu ridicarea mingii la fileu v-am intrebat daca o faceti in calitate de coechipier sau ca adversar…🙂

          • d'Artagnan said

            Exact asta v-am întrebat: ce spuneți, jucăm în aceeași echipă?

          • RALG said

            Numai sa ne nimerim in acelasi timp pe teren si sa nu fie vorba de sah, golf sau patinaj artistic.🙂

      • Dl.Goe said

        Ptiu drace, iar a aparut piaza rea care da cu un-like-ul in populatie. Aceastå baba Vanga muta a huvacåi care rezista ce rezista apoi pac, face poc cedând ispitei irezistibile de a fi si ea ceva, acolo, orice, pe Arca lui Goe. Numai sa nu ramâie fara coledzi. Te pomenesti cå sperå ca in replica sa i se dea PINGt pe blogul d-ei.🙂

        • arcaluigoe said

          Imi amintesc ca odata demult, un troll (o troallå) care se autoflagela cumplit pe Arca lui Goe, obisnuia sa-si panseze nelinistile mentionand ca se amuza pe seama noastra dar nu singura ci impreuna cu o prietena (mereu alaturi) care era (si ea) la curent cu tot ce misca pe Arca, dar care nu se manifesta nicoidata (multumindu-se s-o incurajeze din umbra pe biata troallå). Sindromul prietenului imaginar. Se vede treaba ca nevoia respectiva exista si este larg raspandita, determinand piata sa reactioneze intru sincronizarea cererii cu oferta:

          Invisible Boyfriend/ Invisible Girlfriend, aplicatia care „inventeaza” un partener de viata virtual.

          Problema este ca aceasta aplicatie pare dedicata persoanelor tinere, imature, puberilor, timizilor, nu doar incapabili sa-si gaseasca prieteni dar si incapabili sa-si asume starea respectiva. Ce ne facem insa cu persoanele (mai) in varsta, trecute binisor (dar, vorba ‘ceea degeaba) care sunt ahtiate de dobandirea unui prieten virtual? Ce le oferim?

          Vorba ‘ceea:

          Sunt prea batrân pentru a mai avea prieteni imaginari, acum am doar dusmani imaginari.

          Pe cand o aplicatie care sa ofere dusmani imaginari celor care simt nevoia?

          P.S. Baba Vanga, prietena muta a Arcei lui Goe continua sa-si trateze agnoasele existentiale, incercand sa-si faca anuntata prezenta cu un-like-uri singuratice. Nici macar un-like-uri engros nu mai are ca altadata.

  10. RALG said

    Oleee… De colectie:

    Papa Francisc, criticat dur dupa ce a afirmat ca e normal ca un tata sa-si bata copilul, daca ii respecta demnitatea.🙂

    E tare Papa.

  11. Goya said

    „cu fața spre lumină:
    umbra mea să fie cât mai întinsă
    totul, din dreptul meu și până departe,
    măcar de umbra mea să fie cuprins”

    • RALG said

      „Viata este superba daca nu-ti amintesti trecutul si nu te gândesti la viitor.”

      La Carrefour e “Saptamâna Turceasca”. Daca îi spui casierului ca-l cunosti pe Hagi, îti face reducere la covoare zburatoare.

  12. Goya said

    „Eu mă apropriu, ca un sunet,
    Îmi creşte umbra, înapoi,
    Zări înegrind, rupând, cu tunet,
    Un mort din mine. Am fost doi?”

  13. Goya said

    „De ce scriem, noi, aceia ce și alte lucruri știm?
    Narcis, veșnic, omenirea, o urni:
    în oglinzi (latente) chip (mai drag) își oglindi
    Chipuri nedescoperite căutând, coli zmângălim,
    deci, venind în fața,
    aplecat deasupra foii de hârtie (un pustiu).”

  14. Goya said

    „Incendiu și sfâșiere
    au trecut mândria.
    Vântul află zdreanța, nu aripa.
    Ploaia și soarele adaugă durere.”

    • RALG said

      „- „Înaintez cu mască”,
      deviza dragă lui Erasm…
      Ca un pitic ce-şi face din norul negru cască,
      mă târâi din dezastre în marasm.

      Înaintez cu mască, ,larvatus prodeo”,
      în mine însumi travestit: un om. – Din huma
      obscură,-mpins în lume ca la un fals rodeo,
      sunt prompt uitat, sunt, parcă, şters cu guma.

      Dacă din vis mi-e gândul, şi din miraj, urzit,
      iar trupu-mi e un duh ce,-n zori, se şterge, –
      din hăul apelor părelnice trezit,
      spiritul, dur şi aspru,-al meu, emerge. „

  15. Goya said

    • RALG said

      „Goya” se vrea cumva a fi versiunea feminina a lui „Goe”? Sunt. magulit. Rau de tot. Totusi, eu, astazi, ma simt mai degraba un fel de Zorba Grecul. Poate si pentru ca aduceti foarte bine cu Bubulina.🙂

  16. Goya said

    „dacă te distrugi în întinderea existentului
    acestui neastâmpăr cu desfăcută vână
    distrugerea poate de oriunde porni
    dacă te distrugi ești distrugere”

  17. Goya said

    http://www.franciscodegoya.net/

  18. Goya said

    „Când ai să observi
    că, din poem, te privește cineva,
    ai să fugi,
    lăsând, toate ușile, de perete”

  19. Goya said

    „ca apa care vine după sânge,
    am ajuns, în amurgul ultim,
    la o prăpastie
    umbra mea trece”

  20. Goya said

    http://www.franciscodegoya.net/Caprichos–Plate-43–The-Sleep-Of-Reason-Produces-Monsters.html

    • RALG said

      Cu atat mai mare drama in cazul creaturilor irationale per se. In cazul acestora (chiar si) starea de veghe le creaza monstri, obsesii,.. insomnii, spasme, convulsii si compulsiuni comprtamentale… toate irepresibile. Bineinteles ca aceste creaturi sunt si ele binevenite pe Arca lui Goe, ca mesageri ai tenebrelor din ei insisi (pe care n-au curajul se le infrunte acasa la ei printre rude bizare si prieteni anosti). Si sunt bine venite pentru ca aici pe Arca lui Goe fiecare este singur cu el insusi, bine izolat de celealte animale aflate in trecere (bolnave sau sanatoase), Monstrii fiecaruia sunt bine inchisi in custi magnetice. Pot urla dar nu pot musca. Totusi ar trebui stiut ca noi aici consrvam… nu exorcizam. Desigur, creaturile irationale per se n-au cum pricepe aceste adevaruri simple.

  21. Goya said

    „My Shadow
    …………………………………………
    The funniest thing about him is the way he likes to grow—
    Not at all like proper children, which is always very slow;
    For he sometimes shoots up taller like an india-rubber ball,
    And he sometimes gets so little that there’s none of him at all.
    ……………………………………………”
    http://atelier.liternet.ro/articol/14719/Verena-Kast-Laura-Karsch/Umbra-Un-concept-definit-de-CG-Jung.html

    • RALG said

      @Goya – Stimata creatura anonima va rugam sa definiti (sau macar sa incercati sa definiti) activitatea (persistenta) pe care o desfasurati aici, pe Arca lui Goe, de buna voie si nesilita de nimeni, in deplin anonimat si in deplina libertate de exprimare. Presupunand ca introspectia nu va (prea) este la indemana va oferim cateva variante ajutatoare:

      a) Colectati date pentru un roman autobiografic (pe care o sa-l scrieti in toamna anului 2058)
      b) Experientiati🙂 (a opta oara) „observarea participativ-optativa”
      c) Faceti teste de receptare (in reluare… pana la obtinerea rezultatelor dorite)
      d) Va dati in (b)årci. Hutza-hutza ca maimutza!
      e) Sunteti troll si troll-uiti (suptil, atat de suptil ca nici nu va dati seama)
      f) Habar nu aveti ce si de ce dar nu va puteti abtine
      g) Sunteti obsedata (…plus câte altele…) si aveti convingerea intima ca vizitele pe Arca lui Goe pot avea asupra d-voastra un efect terapeutic
      h) ha-ha, niciuna dintre variantele de mai sus
      i) hi-hi, mie toate variantele-mi place

  22. Goya said

    De meditat:
    „cu fața spre lumină:
    umbra mea să fie cât mai întinsă
    totul, din dreptul meu și până departe,
    măcar de umbra mea să fie cuprins”

    • arcaluigoe said

      @Goya – Ar fi de precizat ca in perioadele suetelor nevinovate (dar cu miez) practicate de ceilalti comentatori/trecatori prin acest areal (…) erau atrasi in circuit, ca lectori invizibili pe Arca lui Goe, cam de 5 ori mai multi vizitatori decat acum, cand, domnia voastra, iremediabil vrajita de metaforele schioape pe care le livrati insistent, va dati in stam-bå narcisismul metafizic. Intrucat vizitatorii invizibili inca prezenti… sunt prezenti, cel mai probabil, in virtutea inertiei, nu pentru ca ar fi atrasi de activitatea d-voastra febrila prestata in anonimat (va place anonimatul? de ce?) ar fi (simplu) de inteles ca nu intereseaza pe nimeni temele d-voastra de meditatie, totalmente infantile dar cu niste pretentii nostime, mari cat obsesiile incurabile care va macina de atata amar de vreme. Relax Bubulina… Zi mai bine ceva despre simtul umorului lui Dumnezeu, certificat de catre oamenii cu studii in materie. Ca sa fie hazul haz si taina tainå.🙂

      P.S. Daca nu ne credeti pe noi (cei rai si rau intentionati) intrebati-va retoric de ce nici prin alte parti (prietenii, cei numiti asa), prin nicio parte, nu da nimeni nici doi bani pe prostioarele d-voastra cu iz literar (naivitati de amator aspirant). Insistenta cu care incercati sa le vindeti aici (ultima reduta) va dau asa un aer… „induiosator”. Si si descurajant. Nu exista un tratament potrivit pentru o asa creatura.

      P.S. Oooo, dar ce vad!? Asta nu-i nimic. Se vede treaba ca pe alte bloguri v-ati decis sa va dati in petec mult mai amplu, cu aplomb si determinare. Comedie mare tzatzo!🙂

      • Goya said

        Charmides, 2012, 2013
        Geniul Catren

        • Goya said

          „Când primeşti ce doreşti din această luptă a vieţii
          Şi lumea te face rege pentru o zi,
          Mergi la oglindă, uită-te la tine
          Şi vezi ce are de spus celălalt.

          Căci nu a tatălui, a mamei sau a soţiei
          Judecată o asculţi,
          Cel a cărui verdict contează cel mai mult în viaţă
          Este cel care te priveşte în sticlă.

          Unii pot crede că eşti un tip norocos,
          Un om minunat,
          Dar omul din sticlă zice că nu eşti decât un prăpădit,
          Dacă nu-l poţi privi drept în ochi.

          El trebuie mulţumit, lasă-i pe alţii,
          Căci el va rămâne cu tine până la final,
          Şi ai trecut cel mai periculos şi mai greu test,
          Dacă omul din sticlă îţi este prieten”.

          • RALG said

            @Goya – Mesajul subsumat stradaniilor d-voastra este unul benign, banal (imatur, naiv etc), dar meta-mesajul ramâne de un comic sublim. Pacat ca acesta din urma nu va este accesibil ca sa vå râdeti.🙂

          • Goya said

            “Poeţi ai lumii, răbdători asupra cuvintelor,
            pentru ce nu explodaţi, într-un sunet
            aaaaaaaaa
            ăăăăăă
            ooooo
            care să exprime zdrobirea inimii
            de toate lucrurile şi fiinţele dogmei
            care se cheamă univers?”

          • RALG said

            Un politist pe malul unui lac îi zice unei tinere:
            – Domnisoara, aici este interzis scaldatul!
            – Dar de ce nu mi-ati spus asta înainte de a-mi da jos hainele!?
            – Pentru ca dezbracatul nu este interzis…🙂

        • RALG said

  23. INTJ said

    pana una-alta io zic ca n-ar strica sa ne fie frica de inteligenta naturala:

    Not in front of the telly: Warning over ‘listening’ TV

    ps: ca bonus as mentiona IoT (Internet of Things) cu ipv6 (unde putini au auzit de „privacy extensions”) … ca nu scrie niciunde ca alte appliances (chiar daca nu au microfon incorporat) nu pot juca rolul unui Snowden personal.

    pps: asa informativ, o bucata de banda neagra lipita/pusa peste webcam-ul laptop-ului (legat prin wifi la net) nu e garantie 100% pentru „nu se poate vedea nimic”.

    • RALG said

      De unde si vorba „Un radio care te asculta…” Acuma na, trebuia sa se intample si cu televizorul, calculatorul… Totul a inceput pe vremuri… cand cu ferestrele care au ochi si påretii care au urechi… De la capra cu trei iezi (cucuietzi) ni se trage. In curand o sa fie nano-microfoane in mancare care o sa ne asculte din interior si or sa fie capabile sa ne scaneze mintile. Desigur sctrict in interesul nostru… Ca sa fim serviti mai bine intr-un mod personalizat: O sa ne trezim ca ne apropiem de calculator si atunci el se deschide singur, lanseza browser-ul si navigheaza fix la blogul pe care avem setata mintea. Incolo nu.

      Va mai amintiti:

  24. INTJ said

    Rikuo: I didn’t mean to upset her. But something was just bothering me …
    Satoro: You couldn’t help it. All humans hurt each other sometimes.
    Rikuo: What are you trying to say?!
    Satoro: Struck a nerve?
    Rikuo: That i’m the bad guy because i’m a human?!
    Satoro: Now that’s an interesting statement! So then: are you saying that robots don’t hurt others? How does someone hurt others? It’s not so easy to pin down. What do you think when you do it? Can you avoid it? What would you have to understand first? They’re easy to ask but hard to act on.

    Time of Eve (2010)

    ps: Rikuo e om, Satoro e (probabil) android

  25. INTJ said

    pe de alta parte, inainte de a ne teme de inteligenta artificiala parca tot ar trebui sa reflectam nitel asupra memoriei artificiale:

    sau altfel, in ton cu interview-erul: chiar ne dorim nemurirea (doar) prin d**k pics?

    • Dl.Goe said

      Mai bine sa ne bazam pe uitare. Suta la suta naturala. Am uitat cine este INTJ.🙂 M-am uitat mai in urma si am descoperit o urma.

      P.S. Multumesc pentru avertisment. Inteligenta artificiala, memorie artificiala… Ce mai urmeaza? Vointa artificiala? Dorinte artificiale? Mult nu mai e.

      • INTJ said

        „natural” vs „artificial” … e o alta tema asupra careia va trebui sa mai reflectez cu prima ocazie. pana una-alta insa: da, multe nu mai sunt … si poate ca-n conditiile astea n-ar strica sa ne concentram nitel mai mult asupra a ceea ce e (aka prezent/acum/clipa/etc.).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: