(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 1 martie 2015

Coropcarii absurdului, iarasi…

Posted by Arca lui Goe pe martie 1, 2015

„Suntem in Februarie 1946 (timp generos pentru idealuri, dar inca aspru pentru musuroaiele umane). E declinul iernii. In multe case suflarea abureste in asa masura, cu atita vizibilitate, incit ai spune ca oamenii acestui timp fumeaza aer. Hrana (cea stricta) devine din ce in ce mai paradoxala: in loc s-o mincam (noi pe ea ), ne maninca (ea pe noi).

Impozitele ne troienesc „cu drag”, cum spune Eminescu: despre aduceri-aminte.

De atita belsug (de probleme) fruntea omului e incordata. Trecatorul intilnit pe strazi (cu exceptia Caii Victoria care e vitrina pasilor pierduri), alearga dupa nevoi impins de griji, pirpiriu imbracat, fara galosi, prin gripele sfirsitului de iarna, acum cind aspirina (autentica) a devenit numele unui dor (farmaceutic).
Si totusi, odata cu apropierea lunii martie, iata ca pe toate strazile, oricit de marginase, rasar din loc in loc, cu miniaturi de hamuri matasos alb-rosii, ca pentru a caleasca trasa de carabusi, pieptarele de lemn sau de carton cu martisoare naiv zodiace, glumet zoologice, dind ochiului inviorat ca un acord de abtibilduri.
dar pe cine asteapta acesti coropcari ai absurdului? Cine oare sa mai cumpere astfel de fleacuri si nimicuri (scumpe) cind viata e atit de grea?

Uitati-va oameni!
Uitati-va Ingeri!

E un student care poarta inca iarna pe miinile fara manusi. Paltonul e un fel de ceata de palton, gata sa se destrame; pantofii abia isi mai aduc aminte ca au fost. Iata-l: vine. Linga un debit de tutun incetineste pasul. Adulmeca.Ofteaza. Trece mai departe. Face popas linga un cos cu covrigi. Prizeaza mirosul si ridica din umeri. Si iar porneste. Dar la taraba cu martisoare se opreste de-a binelea. Se uita, alege, intreaba, isi scotoceste buzunarele si cumpara. pentru aceea care… Aleluia! Aleluia! Aleluia!

Cel care vine acum e un fochist cu haina de negreata lucie si miinile ca lampile care fileaza. Vine greu, carbuniu, de la nesomn de locomotiva spre birlogul odihnei. Va trece oare? Ci iata-l ca vede intimpinarea cu martisoare. Se opreste, alege, si nu ia cu mina (neagra)delicata minune a vazului; cere sa i-o inveleasca in hirtie si sa i-o puie ca pe o nafura in buzunarul de la piept: din dreptul inimii. Pleaca zimbind, cu aur in carbune, caci duce acasa un martisor. Si portile raiului s-ar deschide singure in calea lui.

Apoi vin si altii…

Fluviul vietii se opreste o clipa, instelindu-si unda cenusie.

Cumparati martisoare toti cei care aveti femei si copii: adica absurd. Si cine n-are? Caci altminteri ati fi sinistri, o! fratii mei dragi.”

Coropcarii absurdului – Ionel Teodoreanu in volumul Masa Umbrelor.


Posted in Arcaluigoeologie | 24 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: