(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Coropcarii absurdului, iarasi…

Posted by arcaluigoe pe Martie 1, 2015

„Suntem in Februarie 1946 (timp generos pentru idealuri, dar inca aspru pentru musuroaiele umane). E declinul iernii. In multe case suflarea abureste in asa masura, cu atita vizibilitate, incit ai spune ca oamenii acestui timp fumeaza aer. Hrana (cea stricta) devine din ce in ce mai paradoxala: in loc s-o mincam (noi pe ea ), ne maninca (ea pe noi).

Impozitele ne troienesc „cu drag”, cum spune Eminescu: despre aduceri-aminte.

De atita belsug (de probleme) fruntea omului e incordata. Trecatorul intilnit pe strazi (cu exceptia Caii Victoria care e vitrina pasilor pierduri), alearga dupa nevoi impins de griji, pirpiriu imbracat, fara galosi, prin gripele sfirsitului de iarna, acum cind aspirina (autentica) a devenit numele unui dor (farmaceutic).
Si totusi, odata cu apropierea lunii martie, iata ca pe toate strazile, oricit de marginase, rasar din loc in loc, cu miniaturi de hamuri matasos alb-rosii, ca pentru a caleasca trasa de carabusi, pieptarele de lemn sau de carton cu martisoare naiv zodiace, glumet zoologice, dind ochiului inviorat ca un acord de abtibilduri.
dar pe cine asteapta acesti coropcari ai absurdului? Cine oare sa mai cumpere astfel de fleacuri si nimicuri (scumpe) cind viata e atit de grea?

Uitati-va oameni!
Uitati-va Ingeri!

E un student care poarta inca iarna pe miinile fara manusi. Paltonul e un fel de ceata de palton, gata sa se destrame; pantofii abia isi mai aduc aminte ca au fost. Iata-l: vine. Linga un debit de tutun incetineste pasul. Adulmeca.Ofteaza. Trece mai departe. Face popas linga un cos cu covrigi. Prizeaza mirosul si ridica din umeri. Si iar porneste. Dar la taraba cu martisoare se opreste de-a binelea. Se uita, alege, intreaba, isi scotoceste buzunarele si cumpara. pentru aceea care… Aleluia! Aleluia! Aleluia!

Cel care vine acum e un fochist cu haina de negreata lucie si miinile ca lampile care fileaza. Vine greu, carbuniu, de la nesomn de locomotiva spre birlogul odihnei. Va trece oare? Ci iata-l ca vede intimpinarea cu martisoare. Se opreste, alege, si nu ia cu mina (neagra)delicata minune a vazului; cere sa i-o inveleasca in hirtie si sa i-o puie ca pe o nafura in buzunarul de la piept: din dreptul inimii. Pleaca zimbind, cu aur in carbune, caci duce acasa un martisor. Si portile raiului s-ar deschide singure in calea lui.

Apoi vin si altii…

Fluviul vietii se opreste o clipa, instelindu-si unda cenusie.

Cumparati martisoare toti cei care aveti femei si copii: adica absurd. Si cine n-are? Caci altminteri ati fi sinistri, o! fratii mei dragi.”

Coropcarii absurdului – Ionel Teodoreanu in volumul Masa Umbrelor.


22 Răspunsuri to “Coropcarii absurdului, iarasi…”

  1. Stely said

  2. Goya said

    https://casacuperusi.wordpress.com/2012/02/29/istoria-si-moda-martisoarelor/

  3. Stely said

  4. Stely said

  5. Stely said

    Solomon Marcus s-a nascut la 1 martie 1925, la Bacau.
    La Multi Ani !

  6. Goya said

    „ «Picurii de roua-s mari şi calzi,
    corniţele mijesc,
    iar mugurii sunt plini.

    Să fie primăvară?» ”

  7. Goya said

    „visez o lume atât de iubitoare
    încât toate pedepsele să se usuce și să piară”

  8. RALG said

    …când deodată tu răsărişi în cale-mi, suferinţă tu, dureros de dulce……. caci multor voluptati suferintele le sunt indispensabile… iar viciosilor li se intampla adesea sa epuizeze toate lucrurile care le-ar putea aduce dorita si necesara suferinta… Ii vezi atunci umbland bezmetici in cautarea drogului, gasind suferinta in te-ai mira ce. Asa se face ca unii ajung sa sufere in mod paradoxal de sau din inefabilitate si/sau de sau din idempotenta. De sau din orice numai suferinta sa fie. Plus cuvenita com/patimire. Sa ne fereasca Dumnezeu de furia celor care, obisnuind sa se drogheze cu dureri, sunt constransi la sevraj, in scurta perioada in care absenta durerilor n-a apucat sa devina ea insasi o mare suferinta. Pot fi devastatori…🙂

    • Goya said

      „Nenorocirile, înfrângerea, umilinţa, nereuşita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când eşti fericit, poţi să produci ceva. Fericirea constituie un scop în sine. Însă ni se dau greşelile, ni se dau coşmarurile aproape în fiecare noapte, iar sarcina noastră este să le transformăm în poezie (…) Deci nu cred că trebuie să-mi cer scuze pentru greşelile mele.”

  9. Goya said

    „pisica va deschide iar fereastra
    pisica verde și proasptă ca iarba

    și ploaia va deschide iar fereastra
    ploaia verde și proaspătă ca iarba

    și moartea a deschis încet fereastra
    moartea verde și proaspătă ca iarba”

  10. Goya said

    «Caragiale n-a existat. A existat numai o ţară frumoasă şi tristă în care mai toţi oamenii erau condamnaţi la crîşmă pe viaţă. Cu halbe de bere legate la-ncheietura mîinii în lanţuri. De zăngăneau cîrciumile la fiecare sorbitură. A existat un fel de rai ponosit în pomii căruia creşteau gheare şi gîturi de găină şi mai ales picioare şi capete de porci. Dar femeile acelui loc îşi îmbiau degeaba bărbaţii să guste din ele. Căci oricât au muşcat ei de pofticioşi n-au reuşit să cadă de tot din raiul acela.
    Dar mai ales a existat o baladă numită „Mioriţa”, care sintetiza spiritualitatea acelui popor. În ea fiind vorba despre doi ciobani care-l omoară pe al treilea fiindcă era mai bogat. Acesta din urmă avea şi-o mioară năzdrăvană pe care-o iubea foarte mult şi cu care vorbea şi se-nţelegea de minune, ea fiind simbolul legăturii lui puternice cu natura. Şi toată lumea din acea ţară se-ntreba în ascuns: ce-o fi făcut săraca mioară după moartea stăpânului ei cel drag? Dar nimeni n-avea puterea să-şi spună-n faţă adevărul adevărat. Şi anume că la trei zile după omor oaia s-a dus la ciobanii criminali şi le-a spus: „Mangafaua mea, cel mai sacru amor, m-a tradus cu o mândră crăiasă, a lumii mireasă. Sunt singură şi ambetată, de trei zile-ncoace iarba nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace. Sunt foarte rău bolnavă. Veniţi să-i tragem un chef.”
    Nu, Caragiale n-a existat. Au existat nişte cimitire desfundate, săpate cu buldozerul. Ca să vină copilaşii de clasa-ntâi şi să caligrafieze, să scrijelească cu un cuţitaş pe toate ţestele scheletelor: MADE IN ROMANIA. Ca să fie morţii noştri cei dintâi, ăi mai prima din toţi, volintiri acolo la-nviere, la Judecata din Urmă.
    Şi-a mai existat un băieţel de vreo 6-7 ani, numai în chiloţi – l-am văzut eu cu ochii mei – care adormise cerşind, cu mâna-ntinsă, în staţia de metrou şi oamenii îi puneau mai departe în palmă şi el se trezea fericit de cât primise în vis…
    Şi-au mai existat şi nişte mame care-şi alăptau cu greu copiii, de la colţul ochilor, cu lacrimă, nu la ţîţă, cu lapte…
    Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume şi pentru ca oamenii aceia să poată hohoti în voie de toate acestea – li s-a spus simplu: Caragiale…»

  11. Stely said

    Ballade des dames du temps jadis

    Dites-moi oů, n’en quel pays,
    Est Flora la belle Romaine,
    Archipiades, ni Thaďs,
    Qui fut sa cousine germaine,
    Écho parlant quand bruit on mčne
    Dessus rivičre ou sur étang,
    Qui beauté eut trop plus qu’humaine
    Mais oů sont les neiges d’antan?

    Dl.Goe said

    martie 8, 2014 at 12:46 am
    3 0 Rate This
    Cred ca voi avea mari probleme pentru ca am incurcat felicitarile de 8 Martie…

    https://arcaluigoe.wordpress.com/2014/03/08/dedicatie-de-8-martie/

  12. Goya said

    „Ziua Internațională a Femeii

    Ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la 28 februarie 1909 în New York, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care avusese loc în 1908. În ciuda a ceea ce s-a pretins mai târziu, pe data de 8 martie nu a avut loc de fapt nici o grevă. În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Luise Zietz împreună cu colega ei Clara Zetkin propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume. Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în 19 martie 1911. Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii in ultima duminică din februarie. În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou.
    Femeile din Sankt Petersburg au declanşat o grevă cerând încheierea Primului Razboi Mondial, sfârşitul raţionalizării alimentelor şi abolirea dinastiei ţariste. După Revoluţia din Octombrie, comuniştii Alexandra Kollontai si Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar abia la 8 mai 1965 aceasta a devenit ca zi nelucrătoare. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii.

    Situația de azi

    În data de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită (în unele țări fiind declarată prin lege zi liberă) în următoarele state: Albania, Algeria, Angola, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croația, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazahstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Palestina, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia. În China, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie.”

  13. athos said

    D-le Goe,

    ma bucur sa stiu ca esti bine.

    • Dl.Goe said

      D-le Athos,

      Desi este incarcat de unde misterioase si potentialitati care-l fac greu interpretabil, mesajul de la tine mi-a produs o reala bucurie. Multumesc. Presupun ca anumite semnale (sau absenta lor) sugerau c-ar fi posibil sa nu fiu bine in timp ce altele mai recente indica viceversa. Oricum reactivitatea ta afectiva fata cu semnificatiile vagi si contradictorii (ale unor semnale extrase din deficitul de semnal) este (pentru mine) mult mai importanta decat corectitudinea interpretarii. Asadar multumesc pentru gandul bun si pentru ostenela de a-i da corp de cuvinte. Este acest mesaj al tau din categoria celor care prin simpla lor existenta actioneza in sensul consolidarii propriului continut, daca-mi dai voie sa fiu nitzel firoscos. Cum-ne-cum (coincidenta?), a reusit acest mesaj sa se sincronizeze extrem de precis cu un bine (bine-bine) din realitate, caruia astfel ii sporeste sclipirea.

      Ma bucur ca si tu esti bine si ca toate iti merg din plin.🙂

      • athos said

        🙂

      • d'Artagnan said

        Păi atunci și eu mă bucur să știu că sunteți bine, sănătoși, și că vă merg toate din plin.
        P.S. Alooo, se mai bucură cineva pe-aici??

        • Dl.Goe said

          Pe Arca lui Goe nu numai bucuria ci si toate celelate feluritele genuri de sentimente si emotii sunt pretuite in mod egal, nediscriminatoriu. Caci vorba ‘ceea:

          Muzica sonoriza orice atom…
          Dor de tine, şi de altă lume,
          Dor…
          Plana:
          Durere fără nume
          Pe om…
          Toţi se gândeau la viaţa lor,
          La dispariţia lor.
          Muzica sentimentaliza
          Obositor, –
          Dor de tine, şi de altă lume,
          Dor…
          Muzica sonoriza orice atom.

          P.S. Ma bucur ca si d-voastra sunteti bine si ca toate va merg din plin… Ceea ce cu siguranta constituie sursa (izvorul) multor felurite sentimente (zumzaind apodictic in background) pe Arca lui Goe. Sa ne sentimentalizam asadar!

          • Stely said

            „Cea dintâi şi singura datorie esenţială a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenţei. A face din viaţa ta o permanentă bucurie – în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi dezamăgirilor – iată o datorie adevărată a omului şi a omeniei din tine. Cred că binele se justifică şi se recunoaşte prin bucurie. Cel mai mare păcat contra umanităţii este tristeţea disperată ridicată la valoarea supremă a spiritualităţii.

            Mircea Eliade

  14. Stely said

    Români de geniu. Paradoxul lui Mircea Eliade: de la corigentul miop la savantul excentric

    Pe zidul unei clădiri din Bucureşti, de sus până jos, este desenat, cu spray roşu permanent, conturul unei inimi. În mijlocul ei e scris „Eliade“. Pe forumuri, la o întrebare adresată liceenilor: „Care este autorul român preferat?“, aproape toţi au răspuns identic, fără să se inspire unul de la celălalt: Mircea Eliade. Pentru că „inserează filosofie printre rânduri“, pentru poveştile extraordinare din India, pentru că „Romanul adolescentului miop“.

    Citeste mai mult: adev.ro/nfghlf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: