(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 21 martie 2015

Un veac de s…crima si pedeapsa

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2015

 

Astazi, de Echinocțiu, țiu, ca de obicei, un moment de reculegre aniversarå fata cu rotundul timpului trecut peste Arca lui Goe. Astazi, cand ziua este iarasi in deplin (dar fugar) balans cu noaptea, se intampla ca ambarcatiunea… ce (nu) ne men-ține… in (vreo) actualitate, sa implineasca venerabila varsta de un veac, atât – un singur veac – de s…crima si pedeapsa fara leac, un secol de plutire in deriva, pe creasta unui val de nisip, pe o duna, intr-un pustiu ne batut de niciun vant. La multi ani tuturor umbrelor care au dat (si dau) consistenta miscatoare acestei nemiscari numita Arca lui Goe. Vreun ins ne pus la punct cu teoria relativitatii ultra-generalizate, aflat, in trecere intamplatoare sau doar imaginarå, prin zona acestui articol aniversar, poate ramane mirat de-ntâmplare, ne iesindu-i la socotela, la prima impresie, toti anii necesari pentru consfiintirea unui veac intreg. Amintim acelora ca pe o astfel de Arca, amplasatå integral in mijlocul Teatrului Absolutului Fix, in chiar centrul de greutate al acestui Teatru Absurd, pe o duna de nisip din Ararat, un an terestru este echivalentul a douazeci de ani virtuali, ceea ce con-duce (dupa calcule aritmetice simpliste) la exact veacul virtual anuntat. Vivat. Acum… întrucat vorba „tåcere”, singurå nu poate produce „destul” zgomot (pentru nimic… in lume), atunci cand este rostitå în soaptå (iar a urla cu voce inalta o asemenea vorba ar fi o impietate impardonabila), as profita de ocaziune pentru a consemna colateral niste fapte coincidente accidental (iata) implinirii veacului de s…crima si pedeapsa, fapte carora le suntem, cu totii (unu, doi, trei… infinit) martori (mai mult sau mai putin) involuntari, (mai mult sau mai putin) inconstienti.

a) Cultura… o problema fascinanta care ne preocupa pe toti cei înzestrati cu valente intelectuale (si suntem, vai, atat de multi)….  Bunåoarå o culturå de microbi, crestuti în laborator, intr-un mediu biotic propice, exclusiv pentru a fi studiati si analizati, pentru a putea fi combatuti eficient (chiar si in cazul in care eventual s-ar dori folosirea lor in producerea unei arme biologice). N-as vrea sa deviez prea tare de la notiunea de baza a discutiei de la punctul (a) (aka cultura), amintind, de exemplu, analogii prea globale in care integralitatea formelor de viata bilogica din univers (viata insasi) ar putea fi cu usurinta identificata cu o forma parazitara de existenta a materiei, o boala periculoasa, profund daunatoare bunului mers al Universului, in genere, sanatatii si progresului acestuia (Pamantul un laborator) … dar as veni sa zic: Microbii din cultura de laborator, crescuta (din aproape nimic) intr-un mediu biotic propice,  pe durata a milioane de milisecunde (cateva zile din viata laborantilor) ar avea impresia (impresii la nivelul lor de microbi desigur) ca-si datoreaza siesi uluitorul progres, dezvoltarea, inmultirea (pana la miliarde de indivizi, in generatii succesive), cå li se cuvine si ca starea in care se afla este (ceva) inevitabil si ireprosabil. Asa si cu Uniunea Scriitorilor din Romania, o organizatie mai comunistoida chiar si decat FRF (caci parca pana si coruptele FRF & LFP s-au mai scuturat de jegul comunismului triumfator la orase si sate). Organizatia asta de „scriitori”, pe care ar vrea s-o re-formeze cei din esalonul doi (si-un sfert), ale Iaru si Antonesei, a ramas, pe coada, cea mai comunistoida din toate cele care se trag din epocile lui Ceasca si Dej (fara teama de burgheji). Daca pana si PCR-ul si-a schimbat de cateva ori pårul si numele (nu si naravurile si gandurile), USR-ul a ramas acelasi USR. Fi-va vesnic. Doar Eugen Barbu si Dorin Tudoran mai lipsesc de la intruniri. Era firesc ca o asemenea asociatie (comunistoida) sa ceara pomana, taxa de timbru (precum cele care se pun pe orice viciu). Nimic surprinzator. Nimic spectaculos. Ceea ce ramane surprinzator (intristator de surprinzator) este felul in care niste oameni inteligenti, valorosi, dotati cu „uzul ratiunii”, care s-au dovedit capabili sa produca discursuri rationale argumentate ireprosabil in alte situatii critice, reusesc de aceasta data sa cedeze lamentabil logicii sentimentelor in incercarea de a trage spusza pe aceasta turta de cacat a taxei de timbru literar curat cultural. Ma refer la domnii Niky Manolescu si Alex Ştefănescu. Domnul Alex Ştefănescu (in genere un boem bonom), dotat engros cu umor, reuseste de acesata data sa fie de-a dreptul comic in articolul sau „În legătură cu timbrul literar„. I-auzi compunere (nivelul clasei a-VI-a; a se citi cu intonatie):

În satul românesc de altădată, care funcţiona armonios după reglări succesive ale relaţiilor dintre oameni de-a lungul a sute de ani ( 😉 ), exista un simţ al ocrotirii artiştilor. Îmi aduc aminte că în Boroaia, un sat dintre Fălticeni şi Târgu Neamţ în care îmi petreceam vacanţele la bunica din partea mamei, am fost martor, în îndepărtata mea copilărie, la o reacţie care m-a impresionat.

În acel sat, ca şi în altele din nordul Moldovei, exista obiceiul ca atunci când cineva avea de făcut o muncă grea să vină toţi vecinii să-l ajute. Aşa s-a întâmplat şi într-o vară când bunica trebuia să prăşească porumbul (n.b. Aoleu ce intamplare! Era una dintre acele veri ciudate in care porumbii trebuiau prasiti). S-au prezentat cu sape în mâini mai mulţi ţărani (!!!, mai multi dar nu toti), iar printre ei şi unul care, în mod obişnuit, cânta la vioară la horă, la nunţi sau la alte petreceri.

Un ţăran bătrân, susţinut şi de alţii, i-a spus vioristului:

− Pe tine nu te lăsăm la prăşit! Îţi strici mâinile cu care cânţi aşa de frumos!

Compar această reacţie cu grosolănia celor care protestează împotriva timbrului literar. Ţăranii din satul românesc de altădată plăteau în mod spontan „timbru literar“, cu o graţie morală care s-a pierdut complet azi.

Marturisesc ca am râs cu lacrimi in fata acestei performante literare notabile a venerabilului critic literar. Oare vorbeste serios? Ramai consternat, siderat si ce se mai cuvine in aceeasi gama, fata cu acest gen de pledoarie (in favoarea timbrului literar) care ar trebui sa-i convinga pe cei nehotariati sa accepte inca o taxa stupida, ridicola, abuziva si daunatoare. Imi pare sincer rau ca excelenta sa, dl. Alex Ştefănescu (caruia ii port o sincera si inofensiva admiratie, nestirbita de aceasta prestatie hilara), n-a continuat compunerea pentru a putea afla deznodamantul intamplarii cu tâlc (tâlcul cerut). Oare l-au lasat pana la urma taranii pe scripcar sa dea cu sapa sau nu?  Nu l-au lasat?  L-au trimis acasa? Facand-l astfel sa rateze pranzul si tuica gratuite oferite de catre proprietarul pamantului? Sau l-au lasat sa stea la umbra si l-au invitat doar la masa? Sau l-au trimis acasa dupa vioara punadu-l sa le cante in schimbul scutirii de prasit? Dar ce se intampla cand trebuiau sa fie prasiti porumbii scripcarului? Il scuteau si atunci de prasit? Sau nici n-avea sarmanul porumbii lui? Cum venea treaba asta cu munca la colectiv de dinainte de colectiv (CAP)? Se duceau toti la toti? Deci erau favorizati bogatii (aia care aveau pamant mai mult)? Sau cum? Dar scripcarul canta la nunti pe gratis? In sfarsit treaba asta cu timbrul literar e o mare porcarie comunistoida. Salutam cu respect si admiratie reactiile d-lor Gabriel Liiceanu si Mircea Cartarescu.

(b) Dupa cum incepusem sa spun fara sa mai fi incheiat de spus…  – „Imi era cat se poate de clar ca primul nivel de eroare al justitiei umane este rezultatul incadrarii inadecvate, grosiere, pe baza unui nomenclator, extrem de limitat, de discontinuu, al faptelor penale, clasificate calitativ, de ex. omucidere cu premeditare, intr-o lume asimilabila, vai, cu un continuum sentimental si filosofic. Cred ca-mi lipseste Biblia din Biblioteca. Ceea ce probabil ii prisoseste câinelui Bingo cu parul rosu. In marsupiu.” – Justitia umana, datoare sa pedepsesca post-factum faptele rele comise de catre insii umani in contra unmanitatii (sau a unor parti din umanitate, la limita in contra altor insi umani sau chiar in contra unor animalelor), este imperfecta. Si este imperfecta nu doar pentru nu reuseste sa impuna formal dezideratul ca nimeni nu-i mai presus de lege ci mai ales prin aceea ca in nomenclatorul faptelor rele pedepsibile in justitie, definirea acestor fapte nu este facuta suficient de fin, de continuu, in acord armonic deplin cu natura (infinita) a faptelor considerate ca fiind rele.  Dar asta inca nu-i nimic fata de o alta scapare inca si mai grava pe linia care uneste crima cu pedeapsa. Asadar… Conform legii oamenii se impart in doua categorii: oamenii normali si infractorii (raufacatorii). Un om normal (neutru din punct de vedere penal, juridic, legal)  poate deveni raufacator daca se dovedeste ca a comis o fapta rea: o crima, un abuz (in serviciu), o talharie, un furt, un viol, o vatamare, un santaj, o evaziune, o mita, o omucidere din imprudenta etc. Legea (Justitia) incearca sa descurajeze asemenea fapte pedepsindu-i pe infractori, infricosandu-i astfel, pe ei si pe altii, in fata perspectivei de a mai comite acele fapte. Ca o paranteza ar fi de spus ca ceea ce se intampla in Romania contemporana denota un absurd desavarsit, neverosimil… Cu  cat justitia devine mai efectiva, reusind sa aplice pedeapsele cuvenite mai multor infractori, cu atat pare-se ca celor din aceasta tagma le scade frica de pedeapsa, crescandu-le predispozitia de a comite in continuare respectivele fapte. Probabil ca pedepsele sunt prea mici in raport cu starea natiunii… Incheiat paranteza… Asadar legea, anticipand predisposizia indivizilor pentru comiterea faptelor rele, a prevazut pedepsele aferente. In schimb nu exista reglementari echivalente, pentru a rasplati (eventualele) fapte bune ale unui muritor. Nimic care sa incurajeze acele fapte bune, sa le sporeasca. Ai luat viata unui om (bun, rau, tanar, batarn, sanatos, bolnav, valoros, de nimic, nu conteaza) bun, mergi la puscarie pentru 15 ani (…). Ai salvat viata unui om (…)… Nu exista o lege care sa te indreptateasca sa primesti o recompensa de la societate (materiala sau spirituala) care sa acopere vreuna din necesitatile tale. Din punct de vedere legal cei care nu sunt (deja) infractori sunt toti o apa si-un pamant. Cei neutri, normali, care fac ceea ce trebuie in acord cu normele si nimic in plus, sunt din acest punct de vedere perfect echivalabili cu cei care-si risca viata, sanatatea, averea, linistea (sufleteasca), armonia familiala, armonia interiora, pentru a comite, de buna voie si nesiliti de nimeni, fapte bune, extra-ordinare, dincolo de ceea ce face tot omul, normal, neutru, la locul lui. Faptele bune nu sunt normate. Asa si trebuie. Sau asa ne trebuie. Caci daca ar fi, primii care ar profita ar fi oamenii rai, care s-ar preface cel mai bine ca fac fapte bune (dovedite cu martori bine alesi). Asa se face ca toate animalele sunt egale. De exemplu animalul Traian Basescu, egal cu animalul Gabriela Vrânceanu-Firea. Si cu alte animale. Probabil ca din cand in cand ar trebui sa recitim romanul lui Dostoevsky si sa-l (re)luam in discutia colectivului pe cetateanul Rodion Romanovich Raskolnikov.  (Nici macar I.L.Caragial nu i-ar fi putut gasi un nume mai potrivit).

Pana la proxima ocazie, le urez inca o data un sincer La Multi Ani, tuturor celor care, de cinci ani incoace, au dat substanta veacului virtual implinit astazi de Arca lui Goe. Cu drag al dv. dl.Goe.

UPDATE: Aflam ca de Echinox, pe 21 Martie, de ziua Arcei lui Goe, se serbeaza, in mod independent, la scara mai mare, si alte lucruri importante: Ziua Internationala a Poeziei, Ziua Mondială a Păcii Interioare (wow)… si multe altele:

Chef de chef sa avem ca de celebrat s-ar gasi. La anul si la multi ani! 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | 132 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: