(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for noiembrie 2015

Zer0,o(o)

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 4, 2015

Te-oi fi plictisit de atata nimic, te cred, dar de… ce putem face? Pierduti in imensitatea nimicului nu reusim sa-l epuizam. Sa-l strå-batem. Sa ne lamurim ce-i cu acest nimic misterios, infinit, din care atatea lucruri pare cå rasar. Sa ne (i)luminam. Ceva din nimic. Aparitia vietii pe Planeta de Pamanat. Aparitia vietii pe o insula vulcanica pierduta in imensitatea Pacificului. Evenimente prea complicate (se pare) pentru a ne putea apropia, cu mintea noastra, de „esenta” nimicului a toate generator. Sa simplificam asadar. Sa ne imaginam o intmplare simpla (la suprafata), usor de descris in cuvinte putine. Sa zicem ca vii acasa flamand si te duci direct la frigider. Deschizi frigiderul si… Nimic. Frigiderul este gol. Vid. In frigider nu se afla nimic. Sau mai bine zis se afla Nimic. Ramani perplex, consternat, uluit, nedumerit, apoi dai in dezamagire, deznadejde, furie, o invalmaseala teribila de sentimente. Iar asta este Ceva. Iata ce se poate naste din Nimic. Trantesti usa frigiderului si cazi pe ganduri, pret de cateva momente. Ce sa faci? Sa te duci la restaurant? Sa tai o gaina? Dar totusi nu se poate. Ceva trebuie sa mai fie prin frigider. Poate nu te-ai uitat bine. Din reflex il mai deschizi o data si… surpriza, iarasi surpriza, colosala: de data asta frigiderul e plin! Plin-plinutz, cu tot felul de bunatati. Cu aperitive luxuriante gata sa fie servite, cu mancare gatita (ca la mama acasa) de pus pe aragaz la incalzit, cu fructe de toate felurile, inclusiv exotice, cu savarine proaspete si tort, cu apa minerala (Bibortzeni), nectar de fructe, sucuri naturale, Coca-Cola si bere rece, vin, sampanie… O feerie. Ramani iarasi perplex, consternat, uluit, nedumerit. Cum a fost posibil? Ce s-a intamplat? Cum de au aparut toate acestea din Nimic? Cum si de unde? Cateva clipe mai inainte frigiderul era gol. Acolo (nu) se gasea nimic. Si acum, iata: e plin. Ca in transa iti iei o bere, te trantesti pe canapea si incerci sa dezlegi misterul, din minte, in mod logic, fara alte investigatii. Ce-ar fi putut sa se intaple? Care sa fie explicatiile „posibile”, „plauzibile”? Trebuie sa existe o explicatie. Trebuie neaparat sa faci o lista de ipoteze. Ca sa poti proceda apoi prin eliminare. Asadar care ar fi ipotezele posibile? (va urma).

Update: Lista deschisa a ipotezelor despre aparitia din nimic a mancarii din frigider:

a) Dumnezeu a facut un miracol. Asa cum a creat lumea intreaga din nimic in 7 zile, sau dupa cum a hranit o mare de oameni cu un peste si o pâine, asa a creat si acum din nimic mâncarea din frigider. Dorintele intense ale oamenilor il pot face pe Dumnezeu sa-i ajute sau sau sa-i incerce.

b) Mancarea nu a aparut „din nimic”. Nimic nu apare din nimic. Nu e stiintific. Si apoi ca in frigider nu se afla chiar nimic ci ceva. Nu era gol, vid. Era aer, lumina, chiar si un pic de caldura, materie (metal, plastic) si electricite. S-au produs niste descarcari electrice care au dus initial la formarea unor aminoacizi, apoi s-au formnat proteine in urma unor reactii chimice catalizate de niste enzime care se aflau in lacul cu care era vopsit frigiderul, hazardul facand apoi ca noi si noi recombinari sa produca accidental mancarea din frigider.

c) Explicatia este una cuantica. In acord cu teoria mecanicii cuantice, comportamentul particulelor elementare este guvernat de incertitudine fiind descries de legi probabilistice. In acord cu aceste legi o particula in miscare (ca in repaus nu are cum!!!) se poate afla, de la un moment la altul, practic oriunde in univers (azi aici, maine in Andromeda), cu o probabilitate variabila de la un punct la altul, dar calculabila matematic. Este mai probabil ca particula sa fie in anumite puncte si mai putin probabil sa fie in altele, dar niciun punct anume din univers nu este exclus ca posibilitate. Asadar in acord cu cuantica, desi putin probabil nu este (totusi) imposibil ca particulele elementare care compun mancarea din frigider, sa se fi materializat impreauna, intamplator, in acel frigider, in acelasi timp, venind cine stie de unde (care de unde, Focsani, Pascani sau de la alta margine a lumii). Cu sigranta ca pe undeva lipsesc ele particulele astea din inventar, dar nu are cine sa bage de seama (ne existand un Observator – nu fu lume pricepută şi nici minte s-o priceapă, căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază).

d) Eh, miracole! Cine mai crede in asa ceva. Explicatia poate fi una mult mai plauzibila. Daca de exemplu am fost victima unei farse, ceva gen camera ascunsa? Cine stie cati s-or hlizi acuma vazndu-ma asa de siderat. Poate ca au facut o usita in peretele din spatele frigiderului si in frigider si pe acolo cineva a introdus mancarea asa la repezeala. Asta pot verifica simplu. Dar sa nu ma grabesc. Sa nu le dau spectatorilor si alte motive de haz, repezindu-ma ca fraierul. Sa mai meditez. Oricum pentru asa ceva trebuie sa fie complice si nevasta-mea. Sa-si fi dat ea acordul sa sparga peretele si frigiderul pentru o asa gluma proasta? Sa fie ea in stare de asa ceva? Ei nu, ca daca ma apuc sa meditez (si) la asa ceva n-o sa mai am timp sa dezleg sarada asta in vecii vecilor. Gata. Am pus pe lista ipotezelor: Farsa. Si nici macar nu e 1 Aprilie.

* * *

Oricat as mai iscodi nu cred ca as mai putea nascoci vreo alta ipoteza, distincta de cele 4 deja formulate, care sa explice plauzibil intamplarea, considerand ca lucrurile chiar s-au intamplat asa cum le-am vazut si cum au fost descrise in po-veste. Alte ipoteze de acest gen n-ar fi decat nuante ale acelorasi, sau combinari ale unora dintre acestea (dupa cum vad ca apar otova din neant-uri pe aici; amuzanta varianta in care miracolul nu-l face Dumnezeu ci extraterestrii utilizand cunostinte avansate de cuantica pentru a practica teleportarea controlata). Deci: Daca intr-adevar asa s-au intamplat lucrurile (asa cum sunt re-date in relatare) atunci una dintre aceste 4 ipoteze (sau mai multe dintre ele impreuna) si nicio alta, ar putea explica “fenomenul”. Miracol supranatural, explicatie clasica, explicatie cuantica, sau truc (natural sau prin vointa cuiva n-are nicio relevanta in context caci pe noi, pe moment cel putin, ne intereseaza “cum” nu “cine”, si nici “de ce”). Grupul celor patru ipoteze circumscriu (cu destula precizie) locul in care se afla adevarul, explicatia. Pentru (si) mai multa precizie ar fi necesare mai multa investigatie, stiinta si/sau credinta. Astfel, si cu putin noroc, am putea pune degetul pe solutia problemei, dimensiunea buricului degetului aratator fiind maxima exactitate cu care s-ar putea preciza ce anume s-a intamplat in fond si la urma urmei. Totusi in majoritatea situatiilor ne multumim cu o precizie mult mai redusa, oprindu-ne cu mult inainte de a ajunge la esenta sau explicatia ultima. De exemplu, cand ne e foame si mancam o gustare, pe care o digeram si o asaimilam, care sa fie oare precizia cu care stim intr-adevar ce se intampla? Cat de exact stim cum se petrec lucrurile care duc la disparitia si dezintegrarea bietei gustari? Deh, mult mai putin precis decat stim (prin cele 4 ipoteze) cum Dumnezeu a aparut mancarea aia in frigider, dar totusi in acel caz (ca si majoritatea celorlalte) ne ajunge cat stim (naivitatea definindu-ne). Mancam ca sa ne putem misca pentru a ne putea procura mancare. Prin urmare ar fi momentul sa incep sa ma gandesc la al doilea grup de ipoteze (dintr-un total de trei) care sa incerce sa explice fenomenul misterios al aparitiei mancarii in frigider, acceptand ideea ca lucrurile poate nu s-au petrecut intocmai asa cum au fost percepute de mine (eroul intamplarii) si ca felul in care am perceput eu lucrurile este el insusi imprecis. Trebuie sa iau in calcul ipotezele care ar putea explica cum anume propria mea perceptie ar fi putut sa ma duca in eroare, si corectand mental posibilele erori de perceptie sa reconstitui mai exact ce si cum anume s-a intamplat de fapt, sau cum s-ar fi putut intampla, astfel incat intr-un final, sa putem avea certitudinea ca adevarul gol-golut, se afla acolo, inclus in lista finita a ipotezelelor enuntate (si nu in afara ei, intr-un exterior infinit). Sa vedem… (zise orbul).

e) Asadar dupa cum tocmai spuneam/gândeam adineauri, hai sa adåugam in lista cu ipoteze (care incearca sa explice aparentul miracol al aparitiei, asa… de la un moment la altul, al unui bogat sortiment culinar, intr-un frigider care initial era gol, golutz, dupa am putut constata privindu-l prin usa deschisa) si cateva ipoteze care vizeaza deficiente de perceptie ale asa zisei realitati. Prima ipoteza care imi vine in minte este aceea ca de fapt intre momentul in care l-am deschis prima oara (constatandu-l gol), si momentul in care l-am deschis a doua oara (constatandu-l plin cu bunatati), a trecut un timp mult mai indelungat decat l-am perceput eu in mod aparent. Poate am lesinat, poate am adormit (vreun soi de somn cataleptic sau apoplectic) sau poate chiar a trecut o zi intreaga intre un moment si altul si am fost de o tulburare de memorie care mi-a sters din minte intreaga zi, printr-un soi de scurtcircuit, in momentul in care am redeschis frigiderul. Poate ca a fost la mijloc timp destul pentru ca frigiderul sa fie umplut in mod normal, nemiraculos. Trebuie sa verific data, ora, sa reconstitui reperele temporale ale acestei intamplari. Sa chestionez discret familia, cunoscutii, in asa fel incat sa nu ma fac de ras si nici sa nu alarmez sau sa sperii pe cineva degeaba. Prima ipoteza legata de erori de percepere se refera asadar la o proasta percepere a duratei. Ceea ce pare miraculos cand se intampla in cateva secunde poate parea cat se poate de normal atunci cand se intampla in cateva ore sau mai mult. Nu?

f) Este posibil sa fi fost victima unor halucinatii perfide. Poate doar mi s-a parut ca frigiderul era gol, in realitate fiind de la bun inceput (t=0) plin cu acele bunatati. Imi pot imagina cateva motive care ar fi putut sa-mi creeze predispozitia de a-l vedea gol. Si cand cineva vrea (cu tot dinadinsul) sa vada ceva, ceva anume, vede… In pofida oricarei realitati (cica realitatea ar fi fiind si asa holografica, fractalica, probabilistica, incerta in tot cazul). Dar totusi parca prea era gol. Sau poate ca a doua oara am avut Fata Morgana. Poate ca frigiderul este gol si doar dorinta, foamea si spaima mea mi-au creat predispozitia de a-l vedea plin. Hm. Incurcata problema. Ma rog sa notez si aceasta ipoteza: proasta percepre a realitatii, prin alterarea acesteia de catre de mecanismele subiective care-l guverneaza pe observator.

g) In atingere cu ipotezele (d) si (f), ceva intre farsa si percepere defectuoasa a realitatii (a crudei realitati), mi-a venit in minte (nu stiu de unde, senzatia fiind ca am primit-o telepatic de la un amic) idea ca exista in vecinatate nu unul ci doua sau mai multe frigidere, identice pe dinafara, diferite pe dinauntru si ca printr-o proasta percepere a numerelor si/sau a spatiului, m-as fi uitat la inceput intr-un frigider (1) si la sfarsit in altul (2) aflate la o oarecare distanta spatiala unul de altul, caci in accord cu fizica elementara de-a-VI-a, doua lucruri nu pot ocupa simultan acelasi loc in spatiu. Sau pot? Acuma si in legatura cu aceste proaste perceptii ar trebui meditat pentru a intelege daca sunt ele de natura celor inerente oricarei cunoasteri intermediate prin simturi (…) sau este vorba de perturbari exagerate datorate unei situatii speciale. Oi fi beat. Sau indragostit. Sau sub alte influente din acestea care ma predispun la Fata Morgana. Cum-necum am epuizat si ipotezele din grupul al doilea. Ce mai urmeaza?

UPDATE: Ce mai urmeaza? Pai urmeaza grupul al treilea de ipoteze. Cel mai interesant. Ma gandeam cam ce fel de introducere sa fac inainte de a o enunta pe prima, cand mi-a trecut prin minte ca inainte de asta n-ar strica sa mai verific o data frigiderul. Sa vad cum stam. In realitate!!! Doar ca in loc sa deschid frigiderul, nu stiu cum si de ce,  am deschis… televizorul. Prin urmare grupul al treilea de ipoteze se amana un pic pe motiv de intermezzo. Trebuie sa-i dau prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe sansa, timpul si ragazul sa vada de-a fir a par ce s-a vazut in televizor.

UPDATE: Vorba ‘ceea, in drumul catre scop, scopurile se schimba. Sau se nuanteaza. In drumul catre frigider poti ajunge la televizor (intr-o maniera similara cu aparitia vietii pe planeta de pamant, care nu era pre-vazuta „initial” (ma rog, in functie de ceea ce binevoim sa consideram a fi fiind „initial”, pe baza liberului arbitru garantat noua de catre bunul Dumnezeu). Faptul ca s-a intamplat asa, taman inainte de ne focaliza asupra ipotezelor din grupul al treilea (al treilea val de ipoteze), nu-i cu totul intamplator, desi poate sa denote o „anumita” co-incidenta. Dar hai sa nu divagam dincolo de divagarea (si asa imensa) in care am cazut dupa deschiderea (accidentala) a televizorului, cand am dat peste un popå in forma de „dl.Goe”. Desi am presupus ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, va avea nevoie de ceva vreme pentru a digera continutul divagarii cu pricina, n-am reusit sa anticipam natura confuziilor care vor fi generate spontan de catre alti martori intamplatori ai pre/textelor propuse pe aici, care tin musai sa-si dea in petec si sa comenteze. Con-stat cu tristete ca putem foarte usor sa devenim victime ale efectului pervers al excesului de elocinta si sa esuam intr-o stare precara si hilara, precum Marea Britanie in caraghioasa-i monarhie (de care nu are cum sa se dezbare), ori precum China in stupida-i scriere derivata din hieroglife si bazata (dupa 4 milenii de stagnare) tot pe ideograme si pictograme. O sa ajungem si noi sa ne mandrim (fara scapare), preamarind traditia care ne si con-fera „identitate”, precum englezii cu regina si chinezii cu caligrafia, cu faptul ca a ajuns „lumea” sa ne ia drept „Dl.Goe” – întâilul, proptotipul, arhetipul… iar nu un simplu semnatar care sub-semneaza astfel, fiind o instantiere polimorfica a sablonului de/numit (a dracului fatalitate) tot asa „Dl.Goe”,  ingaduind-ne desigur aceasta „pseudonimie” prin corespondenta biunivoca (auto)identificata intre (unele) detalii ale sinelui si (unele) atribute ale calsei (omonime) referite, destule de multe si destul de asemanatoare, incat sa ne califice pentru acest rol. Am bagatara de seama in cateva imprejurari ca anumite entitati (nu doar una) lasa sa se inteleaga ca ar crede sau ca s-ar putea crede ca noi, dl.Goe, am fi fiind, nici mai mult nici mai putin decat „Dl.Goe”, adica un uzurpator al clasei arhetipale omonime. Victimele si promotorii acestei confuzii regretabile produc constant prejudicii claritatii discutiilor, perturbandu-le prosteste, amplificandu-le si diluându-le. Daca ii spui unuia (personaj) care joaca-n scena si pe dracu, ca-i un „veritabil” „Dl.Goe”, ei vor rastalmaci zisa si in loc sa accepte (sau sa conteste) analogia dintre acela si „sablonul arhetipal” vor provoca discutii egoice de-a surda-oarba despre analogia inchipuita dintre „tertz”, si personajul distribuit in rolul „Dl.Goe” aici, pe Arca lui Goe. Fiinte stricate (iremediabil) la minte, pagube la casa omului, care insista sa-si dea cu parerea (…). Preotul cel mai tare din parcare, in postura sa de „Domnul Goe”, strecurat ilustrativ pe Arca lui Goe (aparent prin fortare, prin inghesuire in frigider) ar fi putut fi (si ramane) un prilej de a medita la starea „natiunii”. (Se amana pentru alta zi cu soare). In fond domnia sa (aka Pr. Constantin Necula) este un caraghios care-si da in petic ca orice „d.Goe”, nerealizand ca este, prin felul in care se manifesta, 100% produsul erei mass-media cea pe care chipurile o contesta in favoarea unor dogme amestecate cu prejudecati si intoxicatii (o combinatie bizara si hazlie de mici adevaruri, minciunele, lucruri bune, lucruri rele, propaganda si alte cateva). In aceasta calitate omul are un talent remarcabil, pe care ne face o deosebita placere sa-l salutam. De parca nu era de ajuns ca-i produs al ceea ce incrimineaza, acest d.Goe, este si un beneficiar a ceea ce incrimineaza, folosindu-se de mass-media (si) pentru propria-i promovare, întocmai si la fel precum Mircea Badea sau Oana Zavoranu. Inca putin si se intoarce la „tripla calitate” (proprietar, producator, beneficiar). Stai sa-si faca biserica un ProTV si atunci sa vezi show-uri…

Privitor ca la teatru , Tu în lume sa te-nchipui:  Joace unul si pe patru,  Totusi tu ghici-vei chipu-i,  Si de plânge, de se cearta,  Tu în colt petreci în tine  Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine.

Revenind la oile noastre (si la mancarea aparuta miraculous in frigider), ar fi de zis ca mentionarea intamplarii prin care, in drumul catre scop, adica deschiderea frigiderului pentru a constata starea de fapt (Stere Gulea), am ajuns la alt scop, adica la deschiderea televizorului (catre o cu totul alta realitate), nu este o simpla intamplare, ci un element ajutator care incearca sa anticipeze mult-pomenitul al treilea grup de ipoteze prin care incercam sa explicam si sa explicitam ceea ce (deocamdata) apare a fi un miracol, un mister si poate chiar un non-sens. Cum anume s-ar afla acest lucru in relatie cu discutia despre aparitia vietii pe planeta de pamant (abandonata intr-un alt topic) n-am putea preciza pentru moment, si tare ne e teama ca vectorul progres al discutiilor de acum pe arca lui Goe nu este orientat catre o zona care sa faca oprtuna evidentierea unor astfel de relatii. Daca cumva vremea concluziilor va veni prea devreme (din aceasta perspectiva) va fi posibil chiar sa constatam ca nu exista nicio legatura. Doar iluzii, holograme, fractali… Nimic. 🙂  va urma…

URMARE: In primele doua grupuri de ipoteze am presupus ca lucrurile s-au intamplat (exact ?!) asa cum au fost redate sau ca (macar) au fost percepute (exact ?!) asa cum au fost redate. Prin urmare (desi formula nu denota o tranzitie/implicatie logica imediata) acestea au fost orientate in directia aflarii (despre) „cum”, s-au intamplat lucrurile, nu de (si) „de ce”. Probabil ca grupul al treilea de ipoteze ar trebui sa sa fie formulate in asa maniera incat sa resolve (cumva) acest neajuns, punand eventual in discutie (si) „natura realitatii” (ce este realitatea?). Pregatindu-ma in acest sens as medita la urmatorul scenariu. Sa zicem ca la fiecare 24 de ore, in intregul Univers, timpul s-ar intoarce cu exact 12 ore in urma (o jumatate de zi). La ora 2:00 AM, dis-de-dimineata (in puterea noptii), ne-am trezi inapoi la ora 2:00 PM (14:00) a zilei anterioare. La fiecare 24 de ore de mers cursiv inainte, cate un salt de 12 ore in urma… Noi desigur stim ca, de fapt, timpul nu exista fiind doar o conventie convenabila (uneori confuza) care ne ajuta sa exprimam intr-o forma globala acumularea (cvasi-lenta) a unor schimbari (in fapt a unor stari pre-existente, intamlate deja), o acumulare relativa de evenimente percepute astfel, din perspectiva noastra existentiala, care este una foarte, foarte pariculara (negenerala)). Faptul ca trece timpul inseamna, de fapt, (printre altele) cå… ceasul merge (inclusiv cel biologic), vantul bate, câinii latra, ursul merge, oamenii scriu, celulele imbatranesc, pamamtul se invarteste, cadavrele putrezesc, copii cresc, etc, etc, etc… Acceptand cumva o corelatie universala a ritmului de acumulare a schimbarilor (a felului in care percepem noi, din perspectiva noastra, universul) am ajuns sa imaginam aceasta notiune inselatoare (care nu denota vreo existenta anume). A vorbi despre intoarcere in timp (de exemplu cu 12 ore in urma), este doar un fel de a spune. Ceea ce presupune acest enunt ar insemna ca toate (absolut toate) evenimentele si procesele petrecute in Univers (in tot Universul), in intervalul dat s-ar anula, si ca ne-am regasi („brusc”), in satrea de acum 12 ore. Ceea ce se si intampla. 🙂 Oricum daca s-ar intampla noi nu am avea cum sa ne dam seama de acest lucru si niciun experiment nu ar putea pune in evidenta aceasta intamplare. Amnezia ar fi universala, intrucat absolut totul, toate „urmele”, inclusiv starea neuronilor (cu care percepem realitatea si cu care memoram date) ar fi golita de rezultatele proceselor din ultimele 12 ore. Daca lucrurile s-ar petrece asa in Univers (desi in context relativist si cuantic, modelarea lucrurilor ar deveni mai complexa nitzel) noi am continua imperturbabil sa percepem realitatea si „curgerea timpului”, la fel de uniform si de neteda. Continuitatea nu ar fi afectata. Am continua sa traim cu iluzia unui timp liniar (macar in vecinatatea noastra) si a unei acumulari uniforme de schimbari si evenimente (care dau sens scurgerii timpului). Nu am avea in niciun chip posibilitatea de a ne prinde de aceasta „mârsåvie” a Universului. Acuma na, n-or fi 12 ore si nu s-o intampla la fiecare 24 de ore, 12cu 24 ca la paznici, ci poate sa fie vorba de nano-secunde sau miliarde de ani, n-are importanta, sau cand de una cand de alta, atunci cand nu-s chiar 12 ore inapoi la fiecare 24. Cert este ca nu-i imposibil si ca puntem lua in considerare aceasta ipoteza, si anume ca fiecare secventa de evenimente pe care o traim este doar o repetitite a ceva ce s-a mai intamplat aidoma, sau o repeitie generala pentru ceva ce urmeaza sa se mai intample o data, si inca o data, fix la fel, in premiera, mereu in premiera. Poate de mai multe ori. Nimeni n-ar putea demonstra ca asta nu se si intampla. Tine de inobservabil. A accepta valabilitatea acestei ipoteze (ca postulat) sau dimpotriva, a continua sa operam mintal in contextual postulatului invers (care sugereaza ca traim intr-un Univers absolut ireversibil) sunt doar chestii de gust. Tehnic vorbind oricum am considera tot aia ar fi. Dar totusi… Daca o anumita stare ar (putea) fi regasita (ah, „dupa o vreme”), prin anularea tuturor schimbarilor care au alterat-o, putem påstra gandul optimist (sau diabolic) ca in reluare ceva s-ar putea schimba, si ca in anumite situatii (??! ?!!!. ), lucrurile nu s-ar mai repeta identic… Foarte rar, poate odata la cateva miliarde de ani, dar orisicat… In acord cu principilul incertitudinii din mecanica cuantica asta ar fi posibil. Un astfel de gand ne-ar putea oferi un plus de libertate de miscare, si curajul de a intreprinde mai multe lucruri, ca daca or iesi prost, n-o fi foc. Om mai putea incerca inca o data. Si inca o data. Doar avem infinitul la dispozitie si si predispozitia pentru infinit. 🙂

Iar aceasta teorie are desigur legatura cu misterul pe care incercam sa-l dezlegam despre aparitia miraculoasa a mancarii in frigider. O legatura latenta dar/si profunda.

UPDATE: Usa unui frigider poate fi o poarta care o alta realitate. Ca si un televizor. Sau ca un blog. Atunci cand o deschizi accepti „riscul” de a te „trezi” in alta lume. Uneori intr-un frigider se poate afla un televizor, iar la telejurnal se poate vedea cascaval. Deschizand aceeasi usa a frigiderului poti ajunge, prin ecranul televizorului de dinauntru, cand intr-un frigider gol, cand in unul plin sau poti da bunaoara peste vreun popa firoscos. La fel ca prin suprafata unui blog. A aceluiasi blog care pe unul il duce in infern, iar pe altul in paradis. Alteori astfel de porti, catre alte lumi, catre alte realitati, nu necesita vreun suport material, precum o usa de frigider, un ecran de televizoar sau continutul unui blog, fiind suficienta imaginatia. Adesea, ca-ntr-un vis lucid pe care-l construim voluntar, si in realitate, pornind de la realitate, de la un detaliu al realitatii, precum usa inchisa a unui frigider in spatele careia nu stim ce se afla, putem continua deschizand usa imaginatiei, si, ramanand lucizi, sa construim realitatea in inchipuire, precum Alice in tara minunilor, o (alta) realitate. Realitatea imaginata este tot o realitate, extrem de consistenta, materiala. Diferita, dar la fel de materiala precum realitatea unui frigider oarecare din neimaginar. Observand realitatea o cream. Vei spune poate ca realitatea neimaginara este partajabila intre toti observatorii, in timp ce cea inchiputia este individuala si ca iluziile optice pe care si le produce dl.Goe ii apartin (doar lui), in inconsistenta lor. E un punct de vedere fragil. Am impresia ca martorii, atatia cati au fost (observatori creatori de realitate) au participant activ la consolidarea realitatii povestii cu frigiderul, observat a fi cand gol, cand plin. O poveste care este redata pe baza unei realitati imaginate, inchipuite, spre a fi observata de martori, capabili sa creeze ei insisi realitate, prin observare, sfarseste prin a-si castiga realitatea, dincolo de imaginatia aceluia de care s-a folosit initial pentru a intra in lume. In realitate. Iar realitatea este ceea ce este (vorba filozofului Vanghelie, si a lui nenea Plesu, care, intre noi fie vorba poate fi oricand un excelent avocat al diavolului). In realitate un frigider acum gol, poate fi in clipa urmatoare plin de bunatati, asa… pur si simplu, pentru ca asa se intampla in acea realitate, fie doar si pentru ca cineva asa si-o imagineaza, cu convingere. Realitate este doar ceea ce låsåm sa (ni) se intample. In realitate mancarea a aparut in frigider in mond natural, firesc, venind de AICI. Celor care ma cred le urez pofta buna. Si celorlalti la fel, caci pofta vine mancand, dar si vazand. Veti gasi in frigidere tot ce va pofteste inimia. La fel la televizor. Pe bloguri. Prin case. Pe acasa. Prin tara si prin strainatate. Asa… in general. Prin lume. Dorinta creaza Universul. Depinde numai si numai de ceea ce ne dorim.

P.S. Oricum toate explicatiile pentru „orice este din ceea ce este”, sunt toate imaginare, inchipuiri postfactum. Din pacate si mai ales din fericire, lista ipotezelor despre cum (si de ce) a aparut mancarea in frigider nu este una finite ci foarte infinita. Grupul al treilea al ipotezele care acrediteaza ideea ca explicatia ar consta in faptul ca povestea aceea este o fictiune (care odata redata nu mai este o simpla fictiune) nu este ultimul… Partea „buna” (he-he) ar fi ca astfel ne-am apropiat un pic de elucidarea misterului aparitiei vietii din nimic pe planeta de pamant, adica in Soare, in galaxie, ma rog, pe undeva pe aici… sau pe nicaieri. Cine mai stie?! Cand o vom relua vom avea care va sa zica un punct de plecare si o baza de de discutie solida. La urma urmei tot asa a aparut si viata pe Pamant. Prin (ne) bagare de sema, de la o clipa la alta. Asa ca daca vreodata, cand ti-o fi foame, deschizi usa frigiderului si constati ca e gol nu dispera. Inchide usa aceea, respire adanc si apoi mai deschide-o odata. Nu va mai fi aceeasi usa, ci o alta.  🙂

Posted in Arcaluigoeologie | 453 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: